CAPITOLUL 28 – Răspunsul lui Iov (continuare).
„Acest capitol e unul dintre cele mai frumoase ale operei, un elogiu adus Înţelepciunii. Aceasta însă nu se află nici în măruntaiele pământului, scormonite de om prin ingeniozitatea minţii lui (vv. 1-11), nici în vreun punct al universului, ea nu poate fi preţuită cu nici una din comorile lumii; ea e cunoscută numai de Dumnezeu, iar omului nu-i rămâne decât înţelepciunea practică: frica de Domnul”[1].
1: Că loc are argintul acolo und’ se naşte
şi loc e pentru aur de lămurit în foc.
2: Că fierul din adâncul subpământean se trage,
arama se ciopleşte aşa cum tai în piatră.
„Al doilea stih în Textul Masoretic: Şi piatra e topită pentru [a da la iveală] arama”[2].
3: El [omul] rânduială a pus în întuneric,
în toate socoteşte hotarul cel din urmă,
al pietrei de-ntuneric, al ei de umbra morţii,
„Verbele sunt la pers. a III-a sing. cu valoare impersonală, descriind eforturile omului de a cunoaşte şi stăpâni natura. Dar, pentru Ioan Gură de Aur, subiectul este Dumnezeu; el are în plus: Limita anotimpului El a fixat-o. Dumnezeu a fixat o rânduială cu privire la realităţile naturii, dar şi în ceea ce priveşte realităţile omeneşti. Dumnezeu se îngrijeşte de toate şi nimic nu are loc la întâmplare (cf. Comentariu la Iov, XXVIII, 1). ♦ Capitolul 28 din Septuaginta este mai scurt decât Textul Masoretic pentru jumătate din versete [stihuri completate în Rahlfs după alte surse şi marcate cu asterisc – n. n.]. În Textul Masoretic subiectul subînţeles în vv. 3-4 şi 9-11 este omul, care caută o cale de a ajunge la rădăcina munţilor. În Septuaginta, subiectul subînţeles în vv. 9-11 pare a fi Dumnezeu”[3].
4: pârâu ce-şi taie drumul prin albie de nisip.
Cei ce-au uitat dreptaru-ntre muritori pieriră.
„În Textul Masoretic: Se sapă puţ în râpi pustii (traducere conjecturală – n. t.), uitaţi de trecători, se clatină atârnaţi departe de oameni – deşi textul e greu de înţeles în toate amănuntele, e limpede că descrie munca minerilor”[4].
5: Pământul, cel din care ieşea la faţă pâinea,
pe dedesubt se-ntoarse, ca răvăşit de foc;
6: în piatra lui, acolo-i locaş pentru safir,
şi lutul său e aur.
7: Un drum pe care, iată, nici pasărea nu-l ştie
şi nici un ochi de vultur de sus nu l-a ochit,
8: pe care nu-l călcară feciori de uşuratici,
nici leul nu-l trecu.
Feciori de uşuratici: SEP 4/II are: fiii celor făloşi. Nu-i neapărat o contradicţie, cei făloşi putând fi şi uşuratici.
9: În piatră colţuroasă el şi-a întins o mână
şi, sfărâmând-o, munţii i-a dezrădăcinat;
E vorba aici despre acţiunea omului.
10: vârtejuri mari de apă din râuri şi le-a spart
şi ochii mei văzură noian de nestemate;
„Textul Masoretic are: În stânci străpung canale şi tot ce e de preţ vede ochiul lui (= omului – n. t.)”[5].
11: adâncurile apei tot el le-a dezvelit,
puterea arătându-şi, întreagă, la lumină.
„Textul Masoretic are: Opreşte curgerea râurilor şi lucrul ascuns îl scoate la lumină”[6].
12: Înţelepciunea însă, ea, unde s-a aflat?
şi unde este locul în care stă Ştiinţa?
Ştiinţa: „epistime = ştiinţă; cunoaştere ştiinţifică; facultatea de a cunoaşte prin studiu. O seamă de traduceri din ebraică preferă termenul înţelegere (facultatea de a înţelege) sau inteligenţă”[7].
13: Nu-i pământean pe lume să-i fi văzut cărarea,
şi nici că ea vreodată-ntru oameni s-a aflat.
14: Adâncul din genună a zis: Ea nu e-n mine!,
iar Marea: Nu-i cu mine!
15: Ea nu se dă pe preţuri de aur zăvorât,
argintul greu din cumpeni nu-i poate fi de schimb;
„Aur zăvorât = aur nativ. Literal: închidere, spaţiu închis”[8].
16: ea nu se preţuieşte cu aur de Ofir,
şi nici cu scumpul onix, precum nici cu safirul;
Aur de Ofir s-a găsit a fi un chip potrivit pentru nevoitor, care ar trebui să ajungă la gradul de curăţie şi strălucire a aceluia: „Fericitul David, făcând să cânte lui Dumnezeu toată zidirea (Psalmi 150, 6), a pomenit de Îngeri şi de toate Puterile nevăzute, apoi s-a coborât până la pământ, căci nu voia să se ţină departe nici de fiare, nici de dobitoace, nici de păsări, nici de târâtoare. Fiindcă socotea că şi acestea trebuie să se închine Făcătorului prin cântare, voind ca tot ce a fost făcut de El să aducă acelaşi dar. Cum ar suferi atunci monahul, care se aseamănă cu aurul din Ofir, să se moleşească vreodată sau să se lenevească de la cântarea cea de laudă?”[9].
17: nici aurul, nici sticla nu-s pe potriva ei,
pe vase mari de aur nu poate fi schimbată;
„Sticla ornamentală, fabricată în Egipt încă din mileniul al IV-lea î. Hr. şi apoi în Fenicia, e documentată arheologic numai începând cu 1200 î. Hr.; era rară şi preţioasă în Antichitate (cf. Ravasi[10], ad loc.)”[11].
18: mărgeanul şi cleştarul nici nu mai intră-n vorbă,
că-Nţelepciunea trage mai greu decât adâncul;
Mai greu decât adâncul: „Literal: mai greu decât cele ce sunt înlăuntru (ta esootata), adică de tot ceea ce se află în interiorul intim (al mării, în speţă, sau, prin generalizare, al pământului). Echivalenţă impusă de context. Textul Masoretic pune în cumpănă Înţelepciunea şi perlele”[12].
19: topazul negrei Nubii nu-i poate sta-nainte,
cu ea nu stă-mpreună nici aurul curat.
Prin Nubia s-a echivalat, aici, Etiopia.
20: Şi-atunci, Înţelepciunea, ea, unde s-a aflat?
şi unde este locul în care stă Ştiinţa?
„Dar înţelepciunea unde s-a aflat?: Augustin dă următorul răspuns – omul nu o poate găsi decât cu ajutorul harului; de aceea inima sa trebuie să se întoarcă spre Dumnezeu (Annotationes in Iob 28)”[13].
21: Nu-i om s-o poată şti,
ascunsă e de ochiul şi-al păsării din cer.
22: Pierzania şi Moartea s-au mărginit să spună:
– Am auzit prin târguri vorbindu-se de ea!…
Pierzania: „Textul Masoretic: Abbadon, cuvânt care în ebraică înseamnă distrugere, pustiire, nimicire, ruină. Folosit în Apocalipsa 9, 11”[14].
„Locul (v. 20), pentru că n-a primit glasul, a spus cuvintele de mai sus; dar cei duşi în iad şi daţi spre pierzare, ca şi cum de bunăvoia lor s-a fi aruncat dintr-o corabie în mare, aceia sunt, dar, cei ce au auzit şi glasul şi au văzut şi puterea cea dumnezeiască”[15]. De o cunoaştere a puterii lui Dumnezeu au parte şi cei osândiţi, chiar dacă ei, de bunăvoia lor, sunt despărţiţi de Dumnezeu.
23: Doar Dumnezeu, El este Cel ce-i deschide calea
şi locul i-l cunoaşte.
24: El este Cel ce vede întregul de sub cer
şi ştie tot ce Dânsul făcut-a pe pământ,
25: deci: vântului popasuri şi apelor măsură
26: atunci când i-a dat ploii răstimpurile ei
şi trăsnetului calea;
27: atunci El a văzut-o şi-atunci a tâlcuit-o,
atunci a pregătit-o şi-atunci a cercetat-o.
28: Iar omului îi zise:
– Înţelepciunea-i frica de Domnul-Dumnezeu,
şi-a te feri de rele, aceasta e Ştiinţa!”
„Domnul-Dumnezeu, expresie care adună doi termeni din cele două versiuni principale: Domnul în Textul Masoretic, Dumnezeu în Septuaginta”[16]. Frica de Domnul e redată în SEP 4/II prin: cinstirea lui Dumnezeu: „gr. θεοσέβεια, cinstirea/adorarea lui Dumnezeu, evlavia faţă de Dumnezeu; uneori e tradus şi frică de Dumnezeu – fiind, evident, vorba de frica sacră, dar [SEP 4/II a preferat să păstreze] deosebirea faţă de φόβος Θεου. Textul Masoretic are frica de Domnul (Adhonay). ♦ Acest tip de înţelepciune este unic. Ea constituie bunul cel mai de preţ. A-L cinsti pe Dumnezeu reprezintă înţelepciunea supremă (cf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Iov, XXVIII, 3)”[17].
[1] BBVA, p. 591
[2] SEP 4/II, p. 104
[3] SEP 4/II, p. 104
[4] SEP 4/II, p. 104
[5] SEP 4/II, p. 105
[6] SEP 4/II, p. 105
[7] BBVA, p. 591
[8] BBVA, p. 591
[9] Ioan Carpatiul, Una sută capete de mângâiere, 2
[10] Ravasi, G., Giobbe, Edizioni Borla, Roma.
[11] SEP 4/II, p. 105
[12] BBVA, pp. 591-592
[13] SEP 4/II, p. 105
[14] BBVA, p. 592
[15] Clement Alexandrinul, Stromate, VI, 45, 1
[16] BBVA, p. 592
[17] SEP 4/II, p. 106
Ioan Sorin Usca 