Comentarii la Cartea Iona – 3

Posted: 29/04/2011 in Iona

Pictură de Monica Vasiloaia

.

CAPITOLUL 3 – Iona mustră, mustrarea lui rodeşte, Ninivitenii se pocăiesc.

 

1: Şi s-a făcut a doua oară cuvântul Domnului către Iona, zicând:

2: „Scoală-te şi du-te în Ninive, cetatea cea mare, şi propovăduieşte în ea potrivit întâiului cuvânt pe care Eu ţi l-am grăit”.

3: Iar Iona s-a sculat şi s-a dus la Ninive, aşa cum îi spusese Domnul. Ninive Îi era lui Dumnezeu cetate mare, ca la trei zile de mers.

Îi era lui Dumnezeu cetate mare: „E vorba de o cetate foarte decăzută-n moravuri, dar de care Dumnezeu, totuşi, avea grijă”[1]Ca la trei zile de mers: „Trei zile îi trebuiau unui om spre a străbate cetatea, de la un capăt la altul, cu pasul”[2].

4: Şi Iona a prins a intra în cetate preţ de o zi de mers, şi propovăduia, zicând: „Încă trei zile, şi Ninive va fi nimicită!”

Încă trei zile: „Textul Masoretic: Încă patruzeci de zile[3].

5: Iar oamenii din Ninive i-au dat crezare lui Dumnezeu şi au propovăduit post şi s-au îmbrăcat în sac, de la cel mai mare dintre ei pân-la cel mai mic.

Au propovăduit: „= şi-au spus unii altora, s-au îndemnat de la unul la altul”[4]S-au îmbrăcat în sac: „În semn de doliu sau căinţă, penitenţii îşi încingeau coapsele cu o pânză de sac”[5].

Dumnezeu, prin ameninţări, caută îndreptarea noastră: „De ce nu o nimiceşti [cetatea]? Ameninţi că o s-o prăpădeşti, de ce n-o prăpădeşti? Răspunde Dumnezeu: Fiindcă nu vreau s-o prăpădesc, de aceea ameninţ.  – Şi atunci de ce vorbeşti?  – Ca să nu fac ceea ce vorbesc, trimit cuvântul înainte, ca să fie împiedicată fapta [rea]”[6].

6: Iar cuvântul a ajuns până la regele Ninivei; iar el s-a ridicat de pe tronul său şi s-a dezbrăcat de hainele lui şi s-a îmbrăcat în sac şi a şezut pe cenuşă.

7: Şi s-a dat de veste, şi poruncă s-a dat în Ninive din partea regelui şi a dregătorilor săi, zicând: „Nici oamenii, nici dobitoacele, nici boii şi nici oile să nu guste nimic, nici să pască, şi nici apă să bea!”

8: Iar oamenii s-au îmbrăcat în sac, vitele n-au păscut. Şi au strigat cu tot dinadinsul către Dumnezeu; şi s-au întors fiecare din calea lui cea rea şi de la nedreptatea ce se afla în mâinile lor, zicând:

Calea lui cea rea: „În limbajul biblic, cale înseamnă purtare, purtări, comportament”[7].

9: „Cine ştie dacă lui Dumnezeu o să-I pară rău şi Se va îndura şi Se va întoarce de la aprinderea mâniei Sale, şi astfel noi nu vom pieri?”.

10: Iar Dumnezeu a văzut faptele lor, că s-au întors din căile lor cele rele; şi I-a părut rău lui Dumnezeu de răul pe care zisese să li-l facă; şi nu l-a făcut.

„Pocăinţa reală, sinceră, are darul de a-L face pe Dumnezeu să-Şi schimbe sau revoce hotărârile”[8]. Desigur, când afirmăm unele ca acestea, vom ţine cont că Dumnezeu este neschimbat, aici vorbindu-se din punctul de vedere al oamenilor.

Ca şi în alte împrejurări în care cheamă la pocăinţă, Dumnezeu „la fel a grăit către inima Ninivitenilor prin Iona, căci I-a spus: După trei zile voi nimici cetatea. Iar când inima lor s-a schimbat spre pocăinţă, Dumnezeu şi-a arătat marea Lui îndelungă răbdare şi a lăsat cetatea, pentru că s-a schimbat spre bine”[9].  „Ninivitenii, când au auzit pe profetul Iona ameninţându-i cu cuvinte tari: Mai sunt patruzeci de zile şi Ninive va fi nimicită (3, 5), nu şi-au pierdut nădejdea. Cu toate că nu mai aveau nici o încredere că vor îndupleca pe Dumnezeu, ba, dimpotrivă, puteau bănui contrariul, întemeiaţi pe prezicerea profetului, deoarece cele spuse nu erau un sfat, ci o adevărată sentinţă. Cu toate că erau într-o situaţie atât de grea, au făcut pocăinţă […]. Dacă nişte păgâni şi nişte oameni neînvăţaţi au putut să înţeleagă ce mare putere are pocăinţa, cu atât mai mult noi trebuie să facem asta, noi, care am învăţat dumnezeieştile dogme, noi, care cunoaştem o mare mulţime de astfel de pilde atât din cuvinte, cât şi din fapte”[10].  „Pocăinţa nu se judecă după mulţimea anilor, ci după râvna sufletului. Ninivitenii n-au avut nevoie de zile multe ca să li se şteargă fapta, a fost de-ajuns vremea scurtă a unei zile ca să-şi spele toată fărădelegea lor”[11].  „Dacă Dumnezeu ar fi dorit moartea păcătosului, ar fi tăcut; dar pentru că vrea să-l miluiască, îl roagă[12]. Pentru că vrea să-l cruţe, îl sfătuieşte. Te înfricoşează spunându-ţi dinainte ce te aşteaptă, ca să te ferească de a da ochii cu primejdia. Dumnezeu, când ameninţă, vrea să mântuiască; când tace, S-a hotărât să pedepsească. Faptele ne învaţă. A ameninţat pe niniviteni, şi i-a cruţat. A tăcut faţă de sodomiţi, şi i-a pedepsit (Facerea 19). Dumnezeu ne pregăteşte cununi! O, dacă nu ne-am aduce noi înşine asupra noastră chinurile! Dumnezeu vrea să fie gol iadul, vrea să închidă temniţa întunericului, vrea să păstreze mânia Lui numai pentru diavol, vrea să stea Judecător nu ca să pedepsească pe unii, ci ca să-i încununeze pe toţi”[13].  „Obişnuim să ne trândăvim când vedem că pedeapsa se tot amână şi zăboveşte; dar când vedem că nenorocirea e aproape de noi, atunci ne smerim şi căutăm să ne schimbăm. Asta s-a întâmplat cu ninivitenii. Când au auzit că încă trei zile şi cetatea Ninivei va fi nimicită (3, 4), nu numai că nu s-au deznădăjduit, ba dimpotrivă s-au deşteptat la auzul acestor cuvinte; s-au depărtat de păcate aşa de mult şi şi-au mărturisit păcatele cu atâta căinţă, că au întins mărturisirea şi la animale; nu că s-au mărturisit animalele – cum ar putea-o face când nu pot vorbi? -, ci pentru ca prin animale să atragă asupra lor mila bunului Dumnezeu. Scriptura ne spune că după ce a fost propovăduit postul, împăratul a poruncit ca să nu se atingă nici de mâncare, nici de apă dobitoacele, boii şi toate necuvântătoarele; toţi oamenii atunci s-au îmbrăcat în sac şi însuşi împăratul, cel ce şedea pe tron, s-a mărturisit cu mare căinţă, cu toate că nu ştiau de au să scape sau nu de pedeapsă”[14].  „Ninivitenii, apoi, folosindu-se de post, au schimbat hotărârea Stăpânului. Au pus la post nu numai pe oameni, ci şi pe animale; şi aşa, despărţindu-se fiecare de obiceiurile lui rele, a aplecat spre milostivire pe Stăpânul tuturor”[15].  „Ninivitenii erau împovăraţi cu mulţime mare de păcate; dar pentru că au arătat adâncă şi mare căinţă, n-au avut nevoie de mai mult de trei zile ca să atragă asupra lor bunătatea lui Dumnezeu şi să facă fără de putere hotărârea pronunţată asupra lor”[16].  „Aşadar, dacă Dumnezeu va vedea că şi noi ne întoarcem spre virtute, depărtându-ne de rău şi grăbindu-ne spre facerea faptelor bune, va primi şi întoarcerea noastră; şi, slobozindu-ne de povara păcatelor, ne va da darurile Lui. Nu dorim noi atât să scăpăm de păcate, nu ne dorim noi atât mântuirea, cât se sileşte şi se grăbeşte Dumnezeu să ne scape de păcate şi să ne mântuiască!”[17].

Regele ninivitenilor, „îmbrăcându-se cel dintâi în haina preaumilă făcută din zdrenţe, nu s-a socotit conducător al celor de sub el, ci s-a făcut de minune acestora, postind, lăcrimând, smerindu-se prin aceea că şi-a pus pământ pe cap şi, arătându-se întru toate om vrednic de milă, pe drept cuvânt a stins acea ameninţare a pierzaniei lor desăvârşite făcută de Dumnezeu; căci a părut potrivit ca Dumnezeu să nu lovească pe nici unul din ceilalţi care arătau acest mod de comportare şi acest chip şi orice om care nu s-a prefăcut în fire de fiară sălbatică”[18].

„Iată postul care veseleşte! Căci el poate birui prin convingere sila. Iona a strigat cu glas mare ca înaintea unui tribunal şi a osândit cetatea Ninive. Ninive a ales postul care ştie scăparea. […] Laudă Celui milostiv Care a făcut ca gura nevăzută [a postului] să se roage pentru cei ce se căiesc!”[19].

„Ninivitenii au îmblânzit pe Dumnezeu prin pocăinţă şi prin jelirea păcatelor pe care le-a strigat lor Iona după ca a ieşit din mare şi din chit. Ninivitenii n-au pus numai pe copii să facă pocăinţă, în timp ce ei îşi petreceau viaţa în desfătări şi ospeţe, ci ei, părinţii, cei care au păcătuit, s-au pus sub jugul postului; ei, părinţii, au suferit pedeapsa şi apoi, ca un adaos, au silit şi pe copii să jelească, pentru ca întristarea să cuprindă toate vârstele; atât cei conştienţi de păcate, cât şi cei care nu-şi dădeau seama de păcate; unii de voie, ceilalţi de nevoie. Şi astfel Dumnezeu văzându-i că s-au smerit şi s-au osândit pe ei înşişi cu o pedeapsă ce a cuprins toate vârstele, a pus capăt suferinţei, a ridicat osânda şi a dăruit bucurie celor ce plânseseră aşa de adânc. Ce pocăinţă potrivită! Ce plânset înţelept şi deplin! Nici vitele nu le-au lăsat în afara pedepsei, ci au găsit mijlocul să le facă şi pe ele să strige de nevoie: au despărţit viţelul de vacă, au izgonit mielul de la ugerul oii, iar pruncul de sân nu mai era în braţele celei ce l-a născut. Cele ce au născut erau închise în locuri deosebite, iar cei născuţi, în alte locuri. Strigăte pline de jale se auzeau şi răsunau şi dintr-o parte şi din alta. Cei de curând născuţi căutau izvoarele laptelui, iar mamele lor, chinuite de dureri fireşti, îşi chemau, cu voci pline de milă, odraslele. Copiii de ţâţă, înfometaţi în acelaşi chip, rămâneau cu gurile deschise şi-şi pierdeau răsuflarea de prea mult plânset, iar maicile erau cu sufletul sfâşiat de durere. Pentru aceasta Scriptura cea de Dumnezeu insuflată a păstrat în scris pocăinţa ninivitenilor, ca să fie de învăţătură întregii lumi. Cel bătrân plângea, îşi trăgea şi-şi smulgea părul alb; cel tânăr şi în floarea vârstei mai tare se văieta; săracul suspina; bogatul, uitându-şi de desfătări, socotea suferinţa drept înfrânare. Împăratul lor şi-a schimbat în înjosire strălucirea şi slava împărătească; şi-a dat jos coroana şi şi-a presărat cenuşă pe cap; şi-a aruncat haina de purpură şi s-a îmbrăcat cu sac; şi-a lăsat tronul cel înalt şi în chip vrednic de plâns se târa pe pământ; a părăsit toată desfătarea împărătească şi a plâns împreună cu poporul; a ajuns ca unul din cei mulţi când a văzut mâniat pe Stăpânul de obşte al tuturora”[20].

Ninivitenii „nu numai că păcătuiseră, ci se lepădaseră de Dumnezeu, arătându-se vrednici de pedeapsa Domnului. Dar au avut îndrăzneală şi au covârşit pedeapsa la Dumnezeu prin pocăinţă şi prin înfrânarea cea plină de întristare: Căci l-au ascultat pe Iona şi au crezut strigării de sus a dumnezeieştii lepădări: încă trei zile şi Ninive se va nimici (3, 4). Deci auzind şi crezând acestea, nu s-au aruncat în groapa rea a deznădejdii şi nici nu şi-au împietrit inimile; ci şi-au spus în sinea lor şi astfel au grăit unii către alţii: cine ştie, poate că dacă ne întoarcem la Domnul, El se va milostivi şi nu ne va pierde, şi s-a întors fiecare din calea fărădelegii şi a nedreptăţilor săvârşite de mâinile lor, şi au hotărât post şi s-au îmbrăcat cu sac de la mic la mare, astfel încât însuşi regele lor s-a culcat, la fel cu ei, în sac şi cenuşă, pocăindu-se, şi nici pruncii nu mai erau alăptaţi, pentru că mamele, pare-se din pricina plânsului puternic, şi bătându-şi pieptul, au uitat de copii, precum a spus psalmistul: căci am uitat să-mi mănânc pâinea mea de glasul suspinului meu (Psalmi 101, 5), şi nici turmele nu se mai scoteau la păscut de păstori, fiind ţinute închise în staule şi în stâni ca să le facă să postească. Şi astfel, corul mântuitor al plânsului izbăvitor i-a împăcat cu Dumnezeu, şi au strămutat lepădarea lor de Dumnezeu şi mânia de sus au schimbat-o în dumnezeiască bunăvoire.

Aşadar, după o viaţă petrecută în întregime în păcate, fraţilor, trebuie să ne cuprindă pe toţi întristarea mântuitoare şi viaţa în pocăinţă, iar dacă nu facem aceasta, precum porunceşte Domnul, ninivitenii ne vor judeca la Înviere, fiindcă ei s-au întors la propovăduirea lui Iona, iar noi nu ne pocăim la propovăduirea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, acelaşi cu Dumnezeul lui Iona. Or, Iona nu le-a propovăduit pocăinţa, ci […] pedeapsa şi ridicarea vieţii, nimicirea şi moartea şi distrugerea totală; Hristos însă a venit ca să avem viaţă şi, mai mult, să primim dumnezeiasca înfiere şi Împărăţia cea cerească. Dar Iona, propovăduind distrugerea, nu a spus nimic despre pocăinţă, nici despre Împărăţia cerurilor. Iar Hristos, propovăduind pocăinţa, a binevestit şi Împărăţia cerurilor, dar proorocia nimicirii a rămas aceeaşi şi nestrămutată”[21].


[1] BBVA, p. 1171

[2] BBVA, p. 1171

[3] BBVA, p. 1171

[4] BBVA, p. 1171

[5] BBVA, p. 1171

[6] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Parabola despre săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv, VI, ]

[7] BBVA, p. 1171

[8] BBVA, p. 1172

[9] Sf. Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, 363

[10] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt de sfătuire către Teodor cel căzut, 15

[11] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt de sfătuire către Teodor cel căzut, 6

[12] Uneori; aici, îl ameninţă.

[13] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la Sfinţi, Cuvânt la Sfântul Mucenic Vasu, III

[14] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XXIV, 6

[15] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, I, 3

[16] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XXVII, 6

[17] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XXIV, 8

[18] Teolipt al Filadelfiei, Discursuri către filadelfieni, III, 6

[19] Sf. Efrem Sirul, Imnele Păresimilor, IV, 10

[20] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, VIII, 3

[21] Sf. Grigorie Palama, Omilii, XXIX, 10-11

Comentarii
  1. […] intră în local, momit de anunţul: În această unitate, vesela este spălată periodic. „Par să […]

  2. […] Cum nu înţelesei aluzia, am abordat problema […]

  3. […] Recomandări: Aurora Georgescu, Mirela Pete, Shayna, Ilarie, Rokssana, Melami, Răzvan Cătălin Rinder, Schtiel, Theodora Marinescu, Gabi123, Supravieţuitor, Jocuri cu cuvinte, Caius, Ana Usca, Ioan Sorin Usca. […]

  4. […] Rotaru, Gabitu, Gabriela Elena, Gabriela  Savitsky, Gand licitat, Griska, Hai ca se poate, Ilarie, Ioan Sorin Usca, Luna Patrata, Mesterul, Mirela, Mirela Pete, Nea Costache, Rokssana, Soseta cu povesti, Aura, […]

  5. […] Comentarii la Cartea Iona – 3 […]

  6. […] Comba, Flavius, Gabi123, Gabriela Elena, Gabriela  Savitsky, Hai ca se poate, Ilarie, Ioan Sorin Usca, Luna Patrata, Mesterul, Mirela Pete, Nea Costache, Rokssana, Stropi de suflet, Teo, Teo Negura, […]

  7. […] Clipe de Cluj,  Aurora, Ana Usca, Gabi Cimpoca, Cati, Melami, Ioan Usca Vania, Ioan Sorin Usca,  Georgiana, Danielle Wolf, Ana,  Gina, Daurel, Redsky, CELLA, Coolnewz, Teo Negură, Nea […]

  8. […] e numit vechi de zile, asemeni lui Dumnezeu în viziunea lui Daniel (Dan. 7, 9). Posibil a fi un semn că Avraam […]

  9. […] a fost o zi importantă pentru mapamond, deoarece Nataşa a împlinit patru ani şi-a chefuit până […]

  10. […] aceste ultime frânturi de gânduri, javra ordinară izbucni în plâns. De la o masă alăturată, se strecură până la el […]

  11. […] e prea scurt, se mai găsesc texte la: Sophie, Carmen, Vania, Ilarie, Ana Usca, Ioan Sorin Usca, Jocuri cu cuvinte, Shayna, Mirela Pete, Theodora Marinescu, Teo Negură, Rokssana, Gabriela Elena, […]

  12. Mihai-Radu spune:

    Hristos S-a-naltat!

    Prin Cale cel mai usor se intelege colectia alegerilor in baza unui sistem de valori.
    Caile rele sunt alegeri in baza unui sistem de valori rasturnat in care raul este ales in locul binelui.

    Calea lui Domnului Iisus Hristos sunt alegerile in baza sistemului de valori al lui Dumnezeu in Sfanta Treime, expus in Sfanta Scriptura si in Sfanta Traditie.

    Tao Te King, Calea Virtutilor este o alta incercare de a crea un sistem de valori.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s