CAPITOLUL 24 – Iosua le vorbeşte seminţiilor. Moartea lui Iosua şi a lui Eleazar.
1: Şi a adunat Iosua toate seminţiile lui Israel în Sichem şi i-a chemat pe bătrânii lor şi pe cărturarii lor şi pe judecătorii lor şi au stat în faţa lui Dumnezeu.
„Sichem: loc sfânt, de care era legată istoria patriarhilor. Iosua se strămutase din Şilo”[1]. „Nu în faţa cortului (care se afla în Şilo), ci în faţa unui altar improvizat (vezi versetul 26)”[2].
2: Şi a zis Iosua către tot poporul: „Aşa grăieşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Părinţii voştri au locuit la început dincolo de Râu: Terah, tatăl lui Avraam şi tatăl lui Nahor; şi au slujit la dumnezei străini.
3: Dar Eu l-am luat pe Avraam, părintele vostru, din cealaltă parte a Râului şi l-am călăuzit prin toată ţara Canaanului şi i-am înmulţit sămânţa şi i l-am dat pe Isaac;
4: iar lui Isaac, pe Iacob şi pe Esau. Lui Esau i-am dat ca moştenire muntele Seir, iar Iacob şi fiii săi s-au coborât în Egipt şi au devenit neam mare şi numeros şi tare; iar Egiptenii le-au făcut necazuri.
5: Şi am lovit Egiptul cu semnele pe care le-am făcut între ei…”.
„În textul Masoretic fraza e precedată de: Dar Eu i-am trimis pe Moise şi pe Aaron…”[3].
6: Iar după aceasta [Dumnezeu] i-a scos pe părinţii voştri din Egipt; şi au intrat în Marea Roşie, în timp ce Egiptenii alergau de dinapoia părinţilor noştri, cu care de luptă şi cu cai, până la Marea Roşie.
„Registrul cuvântării se schimbă de la vorbirea indirectă la cea directă”[4].
7: Iar noi am strigat către Domnul, iar El a dat nor şi negură între noi şi Egipteni; şi a adus marea peste ei şi i-a acoperit. Ochii voştri au văzut câte a făcut Domnul în Ţara Egiptului. Şi aţi fost vreme-ndelungată în pustie.
8: Şi v-am dus în ţara Amoreilor, a celor ce locuiau dincolo de Iordan; şi Domnul i-a dat în mâinile voastre şi le-aţi moştenit ţara şi i-aţi nimicit de dinaintea voastră.
9: S-a ridicat apoi Balac, fiul lui Sefor, regele Moabului, şi s-a rânduit cu oaste împotriva lui Israel; şi a trimis şi l-a chemat pe Balaam să ne blesteme;
10: dar Domnul, Dumnezeul vostru, n-a vrut să vă nimicească: acela ne-a binecuvântat cu mare binecuvântare şi ne-a izbăvit de mâinile lor, iar pe ei ni i-a dat nouă.
Sunt reamintite momentele glorioase ale lui Israel, descrise în cărţile lui Moise, accentuându-se intervenţia divină în istoria poporului evreu.
11: Şi aţi trecut Iordanul şi aţi venit la Ierihon; iar locuitorii Ierihonului s-au luptat împotriva voastră: Amoreul şi Canaaneanul şi Ferezeul şi Heveul şi Iebuseul şi Heteul şi Ghergheseul; dar Domnul i-a dat în mâinile voastre.
12: Şi El a trimis înaintea voastră viespi şi i-a gonit de dinaintea voastră – pe cei doi regi ai Amoreilor -, nu cu sabia ta şi nu cu arcul tău.
13: Şi v-a dat pământul pe care voi nu v-aţi ostenit şi cetăţile pe care nu voi le-aţi zidit: v-aţi aşezat în ele şi aţi mâncat din viile şi din măslinii pe care nu voi i-aţi sădit.
„Cei ce se apropie de lucruri cu evlavie şi nu născocesc nici un prilej de-a se mândri vor afla înţelesurile prea luminoase ale lor venindu-le întru întâmpinare şi sădind între ei înţelegerea cea mai deplină a lor. Către aceştia zice Legea: Intrând aţi moştenit cetăţi mari şi frumoase şi case pline de toate bunătăţile, pe care nu le-aţi zidit, şi locuri săpate, pe care le-aţi sădit. Căci cel ce nu trăieşte sieşi, ci lui Dumnezeu, să se umple de toate darurile dumnezeieşti, care nu s-au arătat mai-nainte din pricina patimilor, care apăsau cu povara lor”[5].
14: Şi acum, temeţi-vă de Domnul şi slujiţi-L cu neabatere şi cu dreptate; şi lepădaţi-i pe dumnezeii străini cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt; şi slujiţi-I Domnului.
15: Dar dacă nu vă place să-I slujiţi Domnului, atunci alegeţi-vă acum cui anume veţi sluji: dumnezeilor părinţilor voştri de dincolo de Râu sau dumnezeilor Amoreilor în a căror ţară locuiţi; dar eu şi casa mea Îi vom sluji Domnului, că sfânt este!”
Din apelul de a se lepăda dumnezeii cei străini s-ar putea deduce că, şi în timpul lui Iosua, unii israeliţi erau atraşi de cultele idolatre. Prin Râu se înţelege aici Eufratul, referirea vizând pe strămoşii poporului evreu din Mesopotamia, în special pe Avraam.
Versetele 1-16: „Mărturisirea de credinţă a lui Iisus. Se poate sublinia caracterul istoric al acestei mărturisiri de credinţă care nu se referă la minunile creaţiei, ci la faptele minunate ale lui Dumnezeu de-a lungul istoriei lui Israel; pomenirea istoriei providenţiale a acestuia e făcută în Textul Masoretic de Dumnezeu Însuşi, în timp ce textul grec, de la versetul 5, înlocuieşte persoana întâi cu a treia, dându-i cuvântul lui Iisus. Origen (Exh. mart. 17) face un paralelism între dialogul lui Iisus/Iosua cu poporul şi dialogul celor care urmează să devină creştini cu catehetul lor: chemaţi să aleagă, ei se angajează de partea lui Dumnezeu”[6].
16: Iar poporul, răspunzând, a zis: „Departe de noi gândul de a-L părăsi pe Domnul şi de a sluji la dumnezei străini!
17: Domnul, Dumnezeul nostru, El este Dumnezeu; El ne-a scos, pe noi şi pe părinţii noştri, din ţara Egiptului, El ne-a păzit în toată calea pe care am umblat şi printre toate neamurile prin care am trecut.
18: Domnul a izgonit din faţa noastră pe Amoreu şi toate neamurile care locuiau în ţara aceasta; iar noi Îi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru!”
„Ceea ce spusese Iosua Navi poporului evreu, când l-a aşezat în pământul sfânt, acestea ni le-ar putea spune Scriptura şi nouă. Căci iată cum grăieşte: Acum temeţi-vă de Domnul şi-I slujiţi Lui[7] cu credincioşie şi dreptate, Or, întrucât ni se cere acum să aducem jertfe idoleşti, e cazul să nu uităm ceea ce se spunea în acel loc mai departe: lepădaţi dumnezeii străini cărora au slujit părinţii voştri dincolo de râu (Eufrat) şi în Egipt, şi slujiţi Domnului. La început, când urma să fiţi catehizaţi, pe bună dreptate vi s-ar fi spus: Dacă nu vă place să slujiţi Domnului, atunci alegeţi-vă acum cui veţi sluji: sau dumnezeilor cărora au slujit părinţii voştri cei de peste râu, sau dumnezeilor amoreilor în ţara cărora trăiţi. Catehetul vostru v-ar fi spus-o de atunci (aşa cum s-a spus şi în Scriptură): Eu şi casa mea vom sluji Domnului, că sfânt este. Acum, însă, nu mai este cazul să vă spună aşa ceva, pentru că aţi mărturisit-o înşivă de atunci: Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul şi să ne apucăm să slujim la alţi dumnezei, căci Domnul este Dumnezeul nostru, Care ne-a scos pe noi şi pe părinţii noştri din Egipt şi ne-a păzit în toată calea pe care am umblat. Ba chiar un legământ de a păzi credinţa aţi făcut cândva înaintea cateheţilor voştri, când aţi declarat: şi noi vom sluji Domnului, căci Acesta este Dumnezeul nostru. De aceea, dacă cineva care încalcă legămintele faţă de oameni este sperjur şi străin de mântuire, atunci ce va trebui spus despre cei care, prin lepădare, calcă în picioare jurămintele puse în faţa lui Dumnezeu şi aleargă înapoi la satana, de care s-au lepădat la Botez?”[8].
19: Iar Iosua a zis către popor: „Nu-I veţi putea sluji Domnului, fiindcă Dumnezeu este sfânt; şi, gelos fiind, nu vă va trece cu vederea păcatele şi nelegiuirile.
20: De câte ori Îl veţi părăsi pe Domnul şi veţi sluji la dumnezei străini, de atâtea ori El va veni şi vă va necăji şi vă va nimici, de vreme ce El, dimpotrivă, v-a făcut bine”.
„Căderea fiilor lui Israel în idolatrie era asemănată cu infidelitatea unei femei faţă de soţul ei, act care stârneşte gelozia şi răzbunarea acestuia. Temă anunţată în Deuteronom 32, 21 şi reluată, cu deosebită amploare, de aproape toţi profeţii Vechiului Testament”[9].
21: Iar poporul a zis către Iosua: „Nu, ci Domnului Îi vom sluji!”
22: Iar Iosua a zis către popor: Voi sunteţi martori împotriva voastră, de vreme ce voi L-aţi ales pe Domnul să-I slujiţi.
„Textul sună a profeţie neagră, prevestind repetatele abateri de la monoteism ale fiilor lui Israel de-a lungul secolelor următoare. Textul Masoretic adaugă: Ei au răspuns: Suntem martori!”[10].
23: Şi acum, aruncaţi-i pe dumnezeii străini ce se află printre voi şi îndreptaţi-vă inima spre Domnul, Dumnezeul lui Israel!”
24: Iar poporul a zis către Iosua: „Domnului, Dumnezeului nostru, Îi vom sluji, şi de glasul Lui vom asculta!”
„Drept aceea odată ce-am început şi am pornit pe calea virtuţii, să ne întindem şi mai mult spre ea, ca să ajungem la cele dinainte (Filipeni 3, 14). Şi nimeni să nu se întoarcă spre cele dinapoi, ca soţia lui Lot (Facerea 19, 26). […] Iar a se întoarce nu înseamnă nimic altceva decât a se răzgândi şi a cugeta iarăşi la cele lumeşti. Nu vă temeţi, deci, auzind despre virtute, nici nu vă miraţi de numele ei. Căci nu e departe de noi, nici nu ia fiinţă în afară de noi, ci este un lucru cu putinţă de împlinit de către noi şi un lucru uşor, numai să voim. Păgânii (elenii) călătoresc departe şi străbat mări ca să înveţe carte. Dar noi nu avem nevoie să călătorim departe pentru Împărăţia Cerurilor, nici să străbatem marea pentru virtute. Căci venind Domnul a spus: Împărăţia cerurilor este înlăuntrul vostru (Luca 17, 21). Deci virtutea are nevoie numai de virtutea voastră. Fiindcă este în voi şi ia fiinţă din voi. Căci sufletul având prin fire puterea cugetătoare, din aceasta se naşte virtutea. Şi o are prin fire ca să rămână cum a fost făcut. Şi a fost făcut bun şi foarte drept. De aceea Isus al lui Navi i-a poruncit poporului zicând: Îndreptaţi inima voastră spre Domnul Dumnezeul lui Israel. Iar Ioan îndemna: Drepte faceţi cărările voastre (Matei 3, 4). Iar în dreptatea sufletului se arată felul înţelegător al lui, aşa cum a fost creat. De aceea, când se abate şi se strâmbă de la starea lui cea după fire, se spune că aceasta e răutatea sufletului. Deci nu e greu lucrul virtuţii. Căci suntem în virtute dacă rămânem aşa cum am fost făcuţi. Iar dacă cugetăm cele rele, vom fi judecaţi ca răi. Dacă lucrul ar trebui căutat în afară de noi, ar fi cu adevărat greu. Dar dacă e în noi, să ne păzim de gânduri murdare şi sufletul luat de la Domnul ca un dar spre păstrare, să-l păzim pe seama Domnului, ca El să recunoască făptura Lui ca păstrată astfel precum a făcut-o”[11].
25: În ziua aceea a făcut Iosua un legământ cu poporul şi i-a dat lege şi porunci în Sichem, în faţa cortului Dumnezeului lui Israel.
„Ca reprezentant al lui Dumnezeu şi urmaş legitim al lui Moise, Iosua era îndreptăţit să continue opera legislativă a înaintaşului său”[12].
26: Şi a scris aceste cuvinte în cartea legii lui Dumnezeu; şi a luat o piatră mare şi a aşezat-o sub stejar, înaintea Domnului.
„Nu se ştie dacă aceste cuvinte cuprindeau legea şi poruncile, sau cuvântările lui Iosua către popor”[13]. „În cartea Facerii 35, 4 se vorbeşte de stejarul de lângă Sichem. Piatra pusă acum de Iosua simboliza, pe de o parte, definitiva îngropare a idolilor şi, pe de alta, un altar de închinare Domnului”[14].
27: Şi a zis Iosua către poporul întreg: Iată, piatra aceasta va fi martor între voi, căci ea a auzit toate cuvintele Domnului, cele pe care El ni le-a grăit astăzi; şi ea va fi între voi mărturie în zilele de apoi, oridecâteori Îi veţi minţi Domnului, Dumnezeului meu”.
28: Atunci Iosua a eliberat poporul; şi fiecare s-a dus la locul său.
„Întrucât Iosua prevăzuse căderile idolatre ale fiilor lui Israel şi se delimitase de aceştia (v. 15), el preferă să spună: …Dumnezeului meu. Textul Masoretic: …Dumnezeului vostru”[15]. „Cât priveşte pe Isus (fiul) lui Navi, el a luat ca martor al cuvintelor sale o piatră. Cândva a fost luată de Iacob, ca martor (al cuvintelor sale) o grămadă de pietre (Facerea 31, 47). (Iosua) zice: Piatra (pe care o înalţ) între voi astăzi va fi mărturie, până la sfârşitul zilelor, ori de câte ori veţi minţi pe Domnul Dumnezeul nostru. Credea, probabil, că datorită puterii lui Dumnezeu şi pietrele vor grăi împotriva călcătorilor de lege, dacă nu, în mod sigur conştiinţa fiecăruia va fi şocată de avertisment”[16].
29: Şi a fost că după aceea a murit Iosua, fiul lui Navi, robul Domnului, în vârstă de o sută şi zece ani.
30: Şi l-au îngropat între hotarele moştenirii sale, în Timnat-Serah, în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş. Şi împreună cu el au pus – în mormântul în care l-au îngropat – cuţitele de piatră cu care îi tăiase împrejur pe fiii lui Israel în Ghilgal, după ce îi adusese din Egipt, aşa cum îi poruncise Domnul; şi ele sunt acolo până astăzi.
„Pentru acelaşi ritual al pietrei puse ca mărturie, cf. Facerea 31, 45-48 (legământul între Laban şi Iacob)”[17].
31: Israel I-a slujit Domnului în toate zilele lui Iosua şi-n toate zilele bătrânilor care au trăit încă multă vreme în urma lui Iosua şi care au văzut toate lucrurile pe care Domnul le-a făcut pentru Israel.
Este dificil de datat evenimentele descrise în Cartea Iosua; ţinând cont de alte date, putem plasa moartea lui Iosua către anul 1200 î. Hr. În îngroparea cuţitelor de piatră putem vedea o anticipare a tăierii împrejur celei în duh, care va fi adusă de Hristos. Iosua, ca tip (chip) e, de asemenea, înmormântat, spre a face loc adevăratului Iisus. Mormântul lui Iosua a fost în Timnat-Serah, la miazănoapte de muntele Gaaş (= cutremur de pământ), vârf din ţinutul muntos al lui Efraim. „După ce a murit, a fost îngropat fericitul Iosua. Şi au fost împlântate cu folos în mormânt cuţitele, slujind ca chip al tăierii împrejur, ca prin aceasta să înţelegem iarăşi că morţii Mântuitorului îi urmează harul tăierii împrejur în duh, arvuna tuturor bunătăţilor noastre cereşti. Vom înţelege deci că tăierea împrejur în ziua a opta, necugetând nimic iudaic, este curăţirea în Duh, în credinţa şi Învierea lui Hristos, ca ştergere a toată moartea şi stricăciunea, pricinuitoare a sfinţeniei şi a unirii noastre cu Hristos, ca chip al libertăţii, ca uşă şi cale spre unirea intimă cu Dumnezeu. […] Rămâne să mai spunem pentru care pricină taina tăierii împrejur întrece şi cinstirea sâmbetei. Căci tăierea împrejur se poate primi şi sâmbăta, neferindu-se de legea nelucrării în ea”[18].
32: Iar fiii lui Israel au adus din Egipt osemintele lui Iosif şi le-au îngropat în Sichem, în partea de ţarină pe care Iacob o cumpărase cu o sută de mioare de la Amoreii ce locuiau în Sichem şi pe care i-o dăduse lui Iosif ca parte.
33: Şi a fost că după aceea a murit şi Eleazar, fiul lui Aaron arhiereul, şi l-au îngropat în Ghibeea lui Finees, fiul său, pe care el i-o dăduse în muntele lui Efraim.
34: În ziua aceea au luat fiii lui Israel chivotul lui Dumnezeu şi l-au purtat printre ei, de jur-împrejur; iar Finees a fost preot în locul lui Eleazar, tatăl său, până când a murit şi a fost îngropat în Ghibeea, cetatea sa.
Acum e împlinită dorinţa patriarhului Iosif (Facerea 50, 25) de a-i fi strămutate osemintele în pământul Canaanului.
35: Iar fiii lui Israel s-au dus fiecare la locul său şi-n cetatea sa. Dar fiii lui Israel s-au închinat la Astarte şi la Aştarot şi la dumnezeii neamurilor dimprejurul lor; şi Dumnezeu i-a dat în mâinile lui Eglon, regele Moabului, care i-a stăpânit vreme de optsprezece ani.
„Versetul 35 e propriu Septuagintei. Unii traducători ai Textului Masoretic […] îl inserează ca notă infrapaginală”[19]. „Cartea lui Iosua se sfârşeşte în Textul Masoretic cu o triplă îngropare, a lui Iosif, Iisus Navi şi Eleazar, ca o încheiere a naraţiunii începute în Pentateuh. Este mai clară şi unitatea cărţii în jurul figurii centrale a eroului care îi dă numele: urmaş al lui Moise, având misiunea de a înscrie legea în realitatea unui teritoriu, Iisus/Iosua şi-a împlinit cu bine misiunea. Păcatul, mereu posibil şi ameninţător, a fost evitat de oamenii din generaţia lui. În schimb, [versetul] suplimentar din Septuaginta [35, despre reaua purtare a fiilor lui Israel şi pedepsirea lor] schimbă perspectiva cărţii, o deschid asupra istoriei viitoare a poporului şi o înscriu ca prima dintr-o serie de cărţi care vor povesti istoria poporului şi a legământului acestuia cu Dumnezeu. Astfel, cartea se detaşează mai mult de Pentateuh”[20].
După cum am mai spus, luptele pentru stăpânirea Ţării Sfinte vor mai dura încă multă vreme, la fel cum vor continua şi apostaziile şi revenirile poporului israelit. Despre perioada tulbure care a urmat morţii lui Iosua vorbeşte Cartea Judecători, care urmează Cărţii Iosua.
[1] BBVA, p. 270
[2] BBVA, p. 270
[3] BBVA, p. 270
[4] BBVA, p. 270
[5] Sf. Maxim Mărturisitorul, Cele două sute de capete despre cunoştinţa de Dumnezeu şi iconomia Fiului lui Dumnezeu, 21
[6] SEP 2, p. 91
[7] Septuaginta: latrevate to Kirio = adoraţi pe Dumnezeu.
[8] Origen, Exortaţie la martiriu, XVII
[9] BBVA, p. 270
[10] BBVA, p. 271
[11] Sf. Atanasie cel Mare, Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Antonie, XX
[12] BBVA, p. 271
[13] BBVA, p. 271
[14] BBVA, p. 271
[15] BBVA, p. 271
[16] Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, XIII
[17] SEP 2, p. 93
[18] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, IV, 7
[19] BBVA, p. 271
[20] SEP 2, p. 95