Pictură de Monica Vasiloaia
.
Introducere
Nu cunoaştem prea multe date despre autorul Cărţii Naum. După propria sa mărturie, el era originar din Elcoş, localitate asupra situării căreia sunt, încă din vechime, divergenţe. Tradiţia socoteşte că Naum ar fi originar din localitatea numită ulterior Capernaum (= satul lui Naum), însă e greu de spus dacă vechiul Elcoş a devenit, ulterior, Capernaum.
Cum Cartea Naum conţine doar o profeţie împotriva Ninivei, capitala Asiriei, iar Ninive a fost distrusă în 612 î. Hr., vom plasa scrierea cărţii înainte de această dată.
Cartea e pretutindeni numită după autorul său, profetul Naum: Nakhum[1] în Biblia Hebraica; Ναουμ (Naum) în Septuaginta; Naum Propheta în Vulgata.
Principala idee a cărţii este aceea a justiţiei divine, care nu lasă nepedepsite crimele şi desfrânările[2]; astfel, în locul cetăţii Ninive, a cărei pieire e vestită aici, poate fi văzut orice alt loc (din orice timp) ai cărui locuitori s-au îndepărtat de Dumnezeu sau nici nu au căutat vreodată să-L cunoască.
Comentarii la Cartea Naum
CAPITOLUL 1 – Mânia Domnului. Profeţii despre Iuda şi Ninive.
„Versetele 1-8 alcătuiesc un psalm ale cărui versete sunt numerotate, în Textul Ebraic, cu literele alfabetului. Este reluată tema unui Dumnezeu gelos (Iahve), Care-Şi pedepseşte poporul pentru infidelitate (închinare la idoli), dar şi pe păgânii care l-au corupt”[3]:
1: Profeţie asupra Ninivei. Cartea vedeniei lui Naum cel din Elcoş.
„Ninive: capitala imperiului asirian, simbol al celei mai crâncene opresiuni asupra Iudeilor”[4].
„Ajunsă de multă vreme în ruină, cetatea Ninive îşi mai păstra memoria în textul Vechiului Testament (Facerea 10, 11; Naum 1-3; Sofonie 2,13) şi acest adevăr istoric va fi confirmat de arheologi. Existenţa cetăţii Ninive o atestă secvenţele din zidurile palatelor regale ale regilor Sancherib (705-681) şi Asarhadon (681-668). Aceste edificii au fost restaurate de regele Asurbanipal (668-626) care a mai adăugat o bibliotecă pentru a aşeza în ea cele aproape 10 000 de tăbliţe de argilă imprimate pe ambele feţe cu semne cuneiforme. Tăbliţele de lut cuprind informaţii din domeniul istoriei, filologiei, religiei, medicinei şi tradiţiei asiriene”[5].
„Naum: aşa cum ştiau unii comentatori patristici (Ieronim, Hesychios din Ierusalim), ebr. nahum este legat de rădăcina NHM – a mângâia. ♦ [Elcoş] […]: Ieronim credea că este vorba de un sat din Galileea, în vreme ce pelerinii evrei îl identificau cu o localitate aflată în Irakul de azi, la nord de Mosul, unde s-ar fi găsit mormântul profetului”[6].
2: Dumnezeu este gelos
şi Domnul Se răzbună;
Domnul Se răzbună cu mânie
Domnul Se răzbună pe vrăjmaşii Săi
şi-i nimiceşte pe potrivnici.
Gelozia de aici trebuie înţeleasă în sensul de râvnă în apărarea unui drept legitim. Theodoret al Cyrului „precizează că profetul a numit gelozie (ζηλον) mânia îndreptăţită (PG vol. 81, col. 1789D). [La fel înţelege] şi Ieronim, care citează şi alte locuri din Scriptură unde cuvântul apare cu sens pozitiv”[7].
3: Domnul e îndelung-răbdător
şi mare-I este tăria
şi pe cel vinovat nu-l va lăsa Domnul nepedepsit;
calea Sa e-n capătul drumului şi-n vârtej,
norii sunt pulberea de sub picioarele Lui.
„Autorul apelează la imaginile cosmice ale puterniciei lui Dumnezeu”[8]. „Pentru unii comentatori patristici (Theodor al Mopsuestiei, Com., p. 241; Theodoret, PG vol. 81, col. 1789D), răbdarea îndelungată a lui Dumnezeu este menită să-i lase păcătosului vreme să se căiască. ♦ […] norii: traducerea Septuagintei a păstrat imaginile antropomorfice din ebraică (Dumnezeu umblând pe nori), dar Părinţii le-au dat interpretări alegorice: pentru Theodoret, norii sunt necazurile (PG vol. 81, col. 1792A); alţii văd în ei imagini ale profeţilor şi sfinţilor (Ieronim). Chiril al Alexandriei (Com., vol. 2, p. 9) crede că drumul care vine în prăpăd şi în cutremur este o denumire figurată a întrupării Fiului lui Dumnezeu, venit să prăpădească şi să scuture din rădăcini puterile morţii. Theodor al Mopsuestiei (Com., p. 241) interpretează drumul în lumina Psalmului 36,18, dându-i înţeles de cale, mod de a acţiona (ca în expresia căile Domnului)”[9].
4: El ceartă marea şi o usucă
şi toate râurile le seacă;
Vasanul şi Carmelul s-au pipernicit,
florile Libanului s-au veştejit.
„Vasanul, Carmelul şi Libanul: zone-simbol ale verdelui etern”[10]. „Basanul şi Carmelul apar adesea împreună în contexte unde se vorbeşte despre distrugerea lor (Miheia 7,14). Părinţii cred că ele au fost devastate de niniviţi, faptă pentru care asupra acestora se va abate pedeapsa Domnului (vezi, de pildă, Theodoret, PG vol. 81, col. 1792B)”[11].
5: Munţii se cutremură de El,
dealurile se clatină,
pământul s-a-ngrozit de faţa Lui –
toată lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea.
„Ieronim a citit aici o prevestire a semnelor ce au însoţit Răstignirea lui Hristos”[12].
„Dacă stai în rugăciune înaintea lui Dumnezeu Atotţiitorul, Făcătorul şi Proniatorul tuturor, de ce I te înfăţişezi atât de lipsit de judecată, încât îţi uiţi de frica Lui cea neîntrecută şi tremuri de nişte ţânţari şi gândaci[13]? Sau n-ai auzit pe cel ce zice: De Domnul Dumnezeul tău să te temi (Deuteronom 10,20), şi iarăşi: De el se înfricoşează şi tremură toate, de faţa puterii Lui şi cele următoare”[14].
6: Cine va putea să-I îndure mânia?
şi cine va sta înaintea aprinderii mâniei Sale?:
mânia Lui topeşte regate
şi pietrele de dinainte-I se sfărâmă.
Topeşte regate: „literal: topeşte stăpâniri. Mânia Domnului are puterea focului care topeşte metalele”[15].
7: Domnul e bun cu cei ce-L cheamă în ziua necazului
şi-i cunoaşte pe cei ce se tem de El,
8: dar cu potop nimicitor îi va sfârşi
pe cei ce se ridică împotrivă-I,
iar pe vrăjmaşii Săi
întunericul îi va fugări.
Cu potop nimicitor îi va sfârşi: „= asemenea potopului din vremea lui Noe (Facerea 7)”[16].
„Pentru Chiril al Alexandriei, întunericul e fie suferinţa care i-a cuprins pe duşmanii Domnului într-o asemenea măsură încât văd negru înaintea ochilor, fie, în sens alegoric, condiţia iudeilor care au refuzat învăţătura lui Hristos, găsindu-se în întuneric, lipsiţi cu totul de lumina dumnezeiască (Com., p. 18)”[17].
9: Ce puneţi voi la cale împotriva Domnului?
El va face-ntru totul un sfârşit:
răzbunarea Lui nu va lovi cu necaz
de două ori în acelaşi timp.
El va face-ntru totul un sfârşit: „Cuvinte adresate lui Iuda, în sensul că sfârşitul Ninivei va fi total. Ton întremător”[18].
„Tălmăcirile patristice au dat noi înţelesuri pasajului. Origen îl citează de trei ori (acesta e, de altfel, singurul verset din Naum pomenit de el) în sprijinul uneia dintre ideile sale teologice controversate: unii păcătoşi, pedepsiţi o dată aici, pe pământ (executaţi, ucişi cu pietre etc.), nu vor mai suferi încă o pedeapsă pe lumea cealaltă, de vreme ce şi-au ispăşit deja vina prin suferinţa de pe pământ, iar Dumnezeu nu pedepseşte de două ori pentru aceeaşi greşeală (Hom. Ez. 1,2; Hom. Lev. 11,2 şi 14,4). Dimpotrivă, Grigorie de Nazianz a văzut în acest pasaj mai curând caracterul înfricoşător al mâniei lui Dumnezeu, care loveşte cu atâta străşnicie, încât nu mai rămâne loc de altă pedeapsă pentru păcătos (Or. 16,16). Theodoret (PG vol. 81, col. 1793A) şi Theodor al Mopsuestiei (Com., p. 243) s-au gândit la atotputernicia divină: Domnul nu are nevoie să lovească de două ori, El împlinind dintr-o dată pedeapsa. Pentru Chiril al Alexandriei, fraza aceasta nu e o ameninţare la adresa duşmanului, ci o consolare pentru Israel, care se temea că va fi pedepsit din nou pentru păcatele sale (Com., p. 20)”[19].
10: Că ei pân-la tălpi vor fi despuiaţi
şi mistuiţi ca un lujer învârtit pe harac
şi ca o trestie uscată de istov.
Prin pronumele ei sunt înţeleşi asupritorii asirieni. „Părinţii (Theodoret, PG vol. 81, col. 1793AB; Theodor al Mopsuestiei, Com., pp. 243-244) au înţeles versetul acesta obscur ca pe o prevestire a pieirii Ninivei şi a locuitorilor ei. ♦ vrejul [lujerul]: […]Chiril al Alexandriei a justificat alegerea vrejului ca simbolul cel mai potrivit al asirienilor năvălitori, asemenea cărora se târăşte înspre înalturi, căţărându-se pe alte plante, năpădindu-le şi sufocându-le (Com., p. 21; cf. Theodoret, PG vol. 81, col. 1793AB)”[20].
11: Din tine ieşi-va un gând împotriva Domnului,
rele sfătuind împotrivă-I.
Din tine: este vizată, de asemenea, Asiria.
12: Aşa grăieşte Domnul,
Cel ce stăpâneşte peste ape multe:
Aşa vor fi îndepărtaţi,
şi geamătul nu se va mai auzi!
Aşa grăieşte Domnul: „Acum Domnul grăieşte către Iuda”[21]. Geamătul nu se va mai auzi: „literal: ascultarea ta nu se va mai auzi. Ascultarea are aici sensul figurat de supunere, obedienţă, starea de a executa poruncile cuiva (termen şi sens folosite şi astăzi în limbajul monahal). Metonimie: geamătul”[22].
„Didim cel Orb a legat acest verset de scena potopului din Facerea 7, văzând în năvălirea apelor o aluzie la răspândirea viciilor pe pământ, semn al sfârşitului lumii prevestit de συντέλεια (nimicire/împlinire) din 1,9 (In Gen. 192-193). Pentru alţii, apele sunt neamurile (autorii Targumului şi Theodor al Mopsuestiei, Com., p. 244), babilonienii care se vor prăvăli asupra Ninivei (Theodoret, PG vol. 81, col. 1793C), apele botezului (Hesychios din Ierusalim) ori puterile îngereşti (Ieronim). Alţii vor interpreta despărţirea apelor în sensul unei excluderi a neamurilor, care au fost osebite, puse de o parte, spre a fi nimicite (Theodor al Mopsuestiei, Com., p. 244; Chiril al Alexandriei, Com., p. 23) ori ca pe o aluzie la împărţirea în cete a armatei babiloniene venită să împresoare cetatea Ninive (Theodoret, PG vol. 81, col. 1793C)”[23].
13: Şi acum, sfărâma-voi toiagul său de deasupră-ţi
şi lanţurile tale le voi rupe.
„Toiagul (aici): instrument de asuprire. Ebraică: jugul”[24]. Lanţurile tale: „literal: legăturile tale (tot ceea ce te ţine legat)”[25], putând fi vorba şi despre legăturile păcatului, cel care târăşte în robie pe acela ce se supune lui.
14: Şi Domnul va porunci pentru tine:
Sămânţă din numele tău nu se va mai semăna;
din casa dumnezeului tău
voi nimici chipurile cioplite şi pe cele turnate
şi ţi le voi pune în mormânt,
că sunt grăbite…
Domnul va porunci pentru tine: „adresare către regele Asiriei”[26].
„Theodoret (PG vol. 81, col. 1796B): zeii făuriţi de mâinile asirienilor le vor împărtăşi sfârşitul ruşinos, urmând a fi îngropaţi în pământ spre a nu ajunge de batjocura cuceritorilor; Chiril al Alexandriei Com., pp. 30-31) leagă acest verset de idolii mincinoşi la care s-au închinat iudeii, trimiţând la reformele religioase ale regelui Iosia – vezi IV Regi 23”[27].
[1] נחום
[2] Termenul vizând aici, cum o face de obicei în Scriptură, domeniul religios.
[3] BBVA, p. 1174
[4] BBVA, p. 1174
[5] AB, p. 26
[6] SEP 5, p. 343
[7] SEP 5, p. 344
[8] BBVA, p. 1174
[9] SEP 5, p. 345
[10] BBVA, p. 1174
[11] SEP 5, p. 345
[12] SEP 5, p. 346
[13] E vorba de ascetul atacat de diavol; puterea aceluia însă nu e, prin comparaţie cu cea a lui Dumnezeu, mai mare decât cea a ţânţarului.
[14] Evagrie Ponticul, Cuvânt despre rugăciune, 100
[15] BBVA, p. 1174
[16] BBVA, p. 1174
[17] SEP 5, p. 347
[18] BBVA, p. 1174
[19] SEP 5, p. 348
[20] SEP 5, p. 348
[21] BBVA, p. 1174
[22] BBVA, p. 1174
[23] SEP 5, p. 350
[24] BBVA, p. 1174
[25] BBVA, p. 1174
[26] BBVA, p. 1174
[27] SEP 5, p. 351
Ioan Sorin Usca 