Arhivă pentru 02/03/2009

CAP. 9 – Locuitori ai Ierusalimului întorşi din robie. O spiţă a neamului lui Saul.

 

            „Capitolul 9 pune o importantă problemă de critică textuală prin asemănările izbitoare cu [Neemia 11], unde se prezintă lista familiilor care s-au întors şi s-au stabilit în Ierusalim după exil.  Unele fragmente din acest capitol, în special listele de preoţi şi leviţi, par a fi un alt referat al listelor din Neemia, însă fără a se putea spune exact dacă diferenţele se datorează unor surse diferite ale cronistului sau intenţiei sale de a elimina din liste anumite nume şi familii (pentru această problemă şi bibliografie, cf. AB I Chron., pp. 67-71). Asemănările sunt mai mari în Textul Masoretic decât în Septuaginta. Iată câteva exemple din Septuaginta de similitudini între genealogiile din I Paralipomene şi II Ezdra [Neemia][1] (comparăm doar variantele stabilite de Rahlfs, pentru că în tradiţia ms. a Septuaginta apar şi alte asemănări): I Paralipomene 9,17a şi Neemia 11,7a; I Paralipomene 9,10-11 şi Neemia 11,10-11; I Paralipomene 9,14a şi Neemia 11,15; I Paralipomene 17b şi Neemia 11,19a. Pentru că acest capitol (9) este plasat înainte de cel consacrat morţii lui Saul şi începutului domniei lui Saul, s-ar putea înţelege că genealogiile prezentate aici sunt din perioada preexilică. De aceea, pentru a sublinia plasarea cronologică diferită, unii exegeţi moderni (cf. AB I Chron., pp. 59 şi 62) citesc versetul 9,1 ca o concluzie la capitolele anterioare (în care s-a făcut recenzarea principalelor familii ale triburilor lui Israel de dinainte de exil), iar versetul 9,2 ca introducere la situaţia de după exil (întoarcerea unor familii în Ierusalim şi organizarea templului, descrise în Neemia 11). De altfel, v. 9,2 lasă deschisă această posibilitate de lectură şi în Septuaginta, dacă în loc de cei care au locuit mai înainte citim cei care au locuit mai întâi[2], adică primii sosiţi după exil”[3].

 

1: Aceştia sunt toţi Israeliţii, aşa cum li s-a ţinut socoteala după neamurile lor; aceştia erau înscrişi în Cartea Regilor lui Israel şi Iuda la vremea când, pentru fărădelegile lor, au fost strămutaţi în Babilon.

„Cu o uşoară intervenţie în punctuaţie şi forţând oarecum topica, ultima frază poate fi citită şi altfel (şi mai aproape de adevăr): aceştia erau înscrişi în Cartea Regilor lui Israel. Şi Iuda, pentru fărădelegile lui, a fost strămutat în Babilon. Pe de o parte, nu e vorba de Cărţile canonice ale Regilor, ci de alte izvoare; pe de alta, textul (şi contextul) se referă numai la deportarea populaţiei din regatul de sud, Iuda, la căderea Ierusalimului din 587 î. Hr.”[4].

2: Cei dintâi care au locuit din nou pe vetrele lor, în cetăţi, au fost Israeliţii, preoţii, leviţii şi ajutătorii.

„E vorba de cei ce s-au întors din robia babilonică, în urma edictului din 538 î. Hr. al lui Cirus. Întrucât acest capitol se ocupă de cler (preoţi, leviţi şi ajutători), prin Israeliţi se înţeleg, aici, cei ce nu făceau parte din cler (laicii)”[5].  Ajutătorii  sunt aşa-numiţii netinim, „(termen prezent şi în textele ugaritice), pe care Septuaginta îl va translitera în Neemia şi pe care J. M. Myers îl traduce the temple slaves (AB I Chron., ad loc.). E vorba de cei aflaţi în slujba leviţilor şi care îndeplineau în Templu funcţii inferioare”[6].

3: În Ierusalim au locuit unii din fiii lui Iuda, din fiii lui Veniamin şi din fiii lui Efraim şi ai lui Manase:

4: Utai, fiul lui Amihud, fiul lui Omri, fiul lui Imri, fiul lui Bani, fiul fiilor lui Fares, fiul lui Iuda;

5: din fiii lui Şiloni: Asaia, întâiul-născut şi fiii acestuia;

6: din fiii lui Zerah: Ieuel şi fraţii săi, şase sute nouăzeci;

7: din fiii lui Veniamin: Salu, fiul lui Meşulam, fiul lui Hodavia, fiul lui Asenua,

8: şi Ibneia, fiul lui Ieroham, şi Ela, fiul lui Uzi, fiul lui Micri, şi Meşulam, fiul lui Şefatia, fiul lui Raguel, fiul lui Ibneia,

9: şi fraţii lor, după neamurile lor: nouă sute cincizeci şi şase. Aceşti bărbaţi erau capi de familie în neamurile lor.

„În conformitate cu enumerarea de la v. 3, ne puteam aştepta ca în acest loc să fie înşiruiţi fiii lui Efraim şi Manase, dar, aşa cum s-a spus [în articolul din preambulul capitolului 9 – n. n.], listele urmează structura din Neemia 11, unde printre cei care s-au întors să locuiască în Ierusalim sunt amintiţi, în v. 4, doar fiii lui Iuda şi Veniamin”[7].

Sunt numite câteva căpetenii ale iudeilor întorşi în Ierusalim din robie:

Utai (= Iahve ajută), fiul lui Amihud (= poporul cinstei), fiul lui Omri (= strângător de snopi), fiul lui Imri (= vorbăreţ), fiul lui Bani (= fiul meu), fiul fiilor lui Fares (= ruptură), fiul lui Iuda (= Domnul fie lăudat);

Asaia (= Iahve lucrează), din fiii lui Şiloni (= liniştit);

Ieuel (= Dumnezeu este strângere), din fiii lui Zerah (= strălucirea luminii);

Salu (= înălţat), fiul lui Meşulam (= iubitor de pace), fiul lui Hodavia (= Iahve este slavă), fiul lui Asenua (= cel rănit);

Ibneia (= Iahve clădeşte), fiul lui Ieroham (= Iahve S-a milostivit);

Ela (= tărie; stejar), fiul lui Uzi (= tăria mea), fiul lui Micri (= parte; proprietate);

Meşulam (= cel paşnic), fiul lui Şefatia (= Iahve a judecat), fiul lui Raguel (= prietenul lui Dumnezeu; păstorul lui Dumnezeu), fiul lui Ibneia (= Iahve clădeşte).

10: Iar dintre preoţi: Iedaia, Ioiarib, Iachin,

11: şi Zaharia, fiul lui Hilchia, fiul lui Meşulam, fiul lui Ţadoc, fiul lui Meraiot, fiul lui Ahitub, dregător în casa lui Dumnezeu;

12: Adaia, fiul lui Ieroham, fiul lui Paşhur, fiul lui Malchia; şi Maesai, [fiul lui Adiel][8],  fiul lui Iahzera, fiul lui Meşulam, fiul lui Meşilemit, fiul lui Imer;

13: şi fraţii lor, capi ai familiilor lor: o mie şapte sute şi şaizeci, bărbaţi destoinici la slujbele din casa Domnului.

Preoţii întorşi din robie:

Iedaia (= Iahve cunoaşte); Ioiarib (= Iahve conduce în luptă), Iachin (= El întemeiază);

Zaharia (= ajutorul lui Iahve)[9], fiul lui Hilchia (= Iahve este partea mea), fiul lui Meşulam (= paşnic), fiul lui Ţadoc (= cel drept), fiul lui Meraiot (= împotrivire), fiul lui Ahitub (= fratele bun);

Adaia (= Iahve este frumuseţe), fiul lui Ieroham (= Iahve S-a milostivit), fiul lui Paşhur (= noroc din toate părţile), fiul lui Malchia (= regele meu este Iahve);

Maesai (= refugiul meu este Iahve), fiul lui Adiel (= martorul meu este Dumnezeu), fiul lui Iahzera (= Iahve aduce înapoi), fiul lui Meşulam (= paşnic), fiul lui Meşilemit (= răsplată; răzbunător), fiul lui Imer (= desăvârşit; distins).

14: Iar din leviţi: Şemaia, fiul lui Haşub, fiul lui Azricam, fiul lui Haşabia; aceştia sunt din fiii lui Merari;

15: Bacbacar, Hereş, Galal şi Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zicri, fiul lui Asaf,

16: Obadia, fiul lui Şemaia, fiul lui Galal, fiul lui Iditun; Berechia, fiul lui Asa, fiul lui Elcana, care locuia în casele Netofaiţilor.

Netofa (= curgerea răşinii) „este o localitate din apropierea Betleemului, iar locuitorii ei au dobândit un anumit renume în perioada postexilică (cf. Ezdra 2,22)”[10].

Leviţii întorşi, numiţi aici:

Şemaia (= Iahve aude), fiul lui Haşub (= stimat; cinstit), fiul lui Azricam (= ajutor împotriva duşmanului), fiul lui Haşabia (= Iahve a luat în seamă), din fiii lui Merari (= trist; cel iubit);

Bacbacar (= nimicirea muntelui); Hereş (= meserie); Galal (= rostogolit);

Matania (= darul lui Iahve), fiul lui Mica (= cine este ca El?), fiul lui Zicri (= amintirea mea), fiul lui Asaf (= culegător);

Obadia (= sluga lui Iahve), fiul lui Şemaia (= Iahve aude), fiul lui Galal (= rostogolit), fiul lui Iditun (= recunoscător);

Berechia (= binecuvântarea lui Iahve), fiul lui Asa (= doctor), fiul lui Elcana (= Dumnezeu a creat).

17: Iar din portari: Şalum, Acub, Talmon şi Ahiman şi fraţii lor; Şalum era căpetenie;

„Unii comentatori susţin că Şalum este forma prescurtată a numelui Meşelemia de la v. 21”[11].

18: ei până azi le fac de strajă fiilor leviţilor la porţile regale dinspre răsărit.

Portari: Şalum (= paşnic), Acub (= cel ce stă la pândă), Talmon (= cel ce subjugă) şi Ahiman (= fratele dorului).

19: Şalum, fiul lui Core, fiul lui Ebiasaf, fiul lui Corah, precum şi fraţii lui care ţineau de casa tatălui său, Corahiţii, după datoria slujbei lor aveau în grijă paza cortului [mărturiei], iar părinţii lor păzeau intrarea în tabăra Domnului.

„Acest Core este menţionat şi la I Paralipomene 26,1, ca tată al lui Meşelemia, adică [Şalum] de mai sus [v. 17]. Este un nume destul de rar: un singur omonim este menţionat la II Paralipomene 31,14. muncile de pază ale cortului: în sarcina leviţilor intrau atât supravegherea, cât şi transportarea cortului mărturiei şi a obiectelor sale, în special pentru a fi ferite de profanare”[12].

Şalum era fiul lui Core (= pleşuv), fiul lui Ebiasaf (= tatăl a înmulţit), fiul lui Corah (= pleşuv). Aceştia păzeau Cortul Mărturiei. Până la rezidirea Templului, cultul se va fi săvârşit din nou într-un cort, ca pe vremea lui Moise.

20: Finees, fiul lui Eleazar, fusese înainte căpetenie peste ei în faţa Domnului (fie ei cu El!).

„Textul Masoretic: Domnul fie cu el![13].  Eleazar (= Dumnezeu ajută), tatăl lui Finees (= cuvântul lui Dumnezeu; negru), este amintit în calitate de căpetenie la Numeri 3,32.

21: Zaharia, fiul lui Meşelemia, era portar la cortul mărturiei.

Portar la cortul mărturiei: Zaharia (= Iahve Şi-a amintit), fiul lui Meşelemia (= pacea lui Iahve).

22: Toţi cei aleşi ca portari la praguri erau două sute doisprezece. Ei erau înscrişi în condici după aşezările lor. Pe ei îi rânduiseră David şi Samuel văzătorul, pentru credincioşia lor.

23: Ei şi fiii lor ţineau paza la uşile casei Domnului, în casa cortului [mărturiei].

„Expresia casa cortului este destul de ciudată, cu atât mai mult cu cât cei doi termeni, casa şi cortul sunt contrastivi. Casa cortului ar desemna în acest context locul sacru în care stătea cortul, iar Casa Domnului face referire la sanctuarul presolomonian”[14].

24: În patru laturi se aflau portari: la răsărit, la apus, la miazănoapte şi la miazăzi.

25: Iar fraţii lor trăiau în propriile lor sălaşuri, venind la ei din timp în timp, pentru şapte zile.

26: Aceştia patru, oameni de încredere, aveau în grijă porţile; leviţii erau cei ce aveau în seamă cămările şi ţineau sub pază vistieriile casei lui Dumnezeu;

27: a lor era răspunderea, şi asupra lor aveau cheile ca să deschidă uşile templului în fiecare dimineaţă.

28: Unii din ei aveau în grijă obiectele de slujbă, aşa că ei cu număr le primeau şi cu număr le dădeau.

29: Altora din ei le era încredinţat mobilierul, precum şi toate sfintele vase pentru slujbă şi făinuţa de grâu şi vinul şi untdelemnul şi tămâia cea bună şi aromatele;

30: iar o seamă dintre fiii preoţilor pregăteau mir cu miresme.

31: Matatia, unul din leviţi (care era întâiul-născut al lui Şalum, fiul lui Core) avea în seamă trebuinţele pentru tigaia de jertfă a marelui preot.

Matatia (= darul lui Iahve).

32: Unora din fraţii lor, din fiii lui Cahat, le era încredinţată pregătirea pâinilor punerii-înainte, ca să le pună în fiecare zi de sâmbătă.

Aici se încheie relatarea despre portari, adică despre leviţii care păzeau cortul.

33: Şi iată-i pe cântăreţi, capi ai familiilor de leviţi: ei erau scutiţi de orice altă osteneală, deoarece se aflau în slujbă ziua şi noaptea;

„Se presupune că versetul de faţă introducea o nouă listă de leviţi cântăreţi. Aceasta însă se va fi pierdut”[15].

34: aceştia erau cei mai de seamă între familiile leviţilor, în curgerea neamului lor; ei locuiau în Ierusalim.

Cu toate că au fost menţionaţi cântăreţii, Scriptura trece în continuare la casa lui Saul, primul rege israelit.

35: În Gabaon locuiau: Ieguel, tatăl Gabaoniţilor, a cărui femeie se numea Maaca;

Întâi e amintit Ieguel (= luptătorul lui Dumnezeu) şi femeia sa, Maaca (= mâhnire; stăpână).

36: fiul său, întâiul-născut, se numea Abdon; după el veneau Ţur, Chiş, Baal, Ner, Nadab,

37: Ghedor, Ahio, Zaharia şi Miclot;

Fiii lui Ieguel: Abdon (= supus), Ţur (= stâncă), Chiş (= arc; semicerc), Baal (= domn), Nadab (= darnic), Ner (= lumină), Ghedeor (= gard; zid), Ahio (= fratele său), Zaharia (= amintire) şi Miclot (= crengi). Zaharia e numit Zecher la 8,31.

38: lui Miclot i s-a născut Şimea; ei locuiau printre fraţii lor, în Ierusalim, în chiar mijlocul fraţilor lor.

Fiul lui Miclot: Şimea (= faimă).

39: Lui Ner i s-a născut Chiş; lui Chiş i s-a născut Saul; lui Saul i s-au născut Ionatan, Melchişua, Aminadab şi Eşbaal.

Ner a născut pe Chiş (= arc), acesta pe Saul (= cerut; dorit). Fiii lui Saul: Ionatan (= Iahve i-a dăruit), Melchişua (= regele este mântuirea), Aminadab (= tatăl bunătăţii) şi Eşbaal (= bărbatul Domnului; focul Domnului). 

40: Fiul lui Ionatan: Meribaal; lui Meribaal i s-a născut Mica.

Ionatan a născut pe Meribaal (= împotriva lui Baal), acesta pe Mica (= cine este ca El?).

41: Fiii lui Mica: Piton, Melec, Tareia şi Ahaz.

Fiii lui Mica: Piton (= viperă; mărire), Melec (= rege), Tareia (= refugiu) şi Ahaz (= stăpân; văzător).

42: Lui Ahaz i s-a născut Iara; lui Iara i s-au născut Alemeţ, Asmavet şi Zimri; lui Zimri i s-a născut Moţa;

43: lui Moţa i s-a născut Binea; Refaia, fiul său; Eleasa, fiul său; Aţel, fiul său;

Ahaz a născut pe Iara (= El va descoperi), acesta pe Alemeţ (= ascunzătoare), acesta pe Azmavet (= tăria morţii) şi Zimri (= cântarea mea), Zimri a născut pe Moţa (= salvarea este Dumnezeu), acesta pe Binea (= fiul petrecerii), acesta pe Refaia (= Iahve a vindecat), acesta pe Eleasa (= Dumnezeu este Creator), acesta pe Aţel (= nobil; apropiat). Sunt unele diferenţe faţă de lista echivalentă de la 8,36-37.

44: lui Aţel i s-au născut şase fii; iată numele lor: Azricam, Bocru, Ismael, Şearia, Obadia şi Hanan; aceştia sunt fiii lui Aţel.

Fiii lui Aţel: Azricam (= ajutor împotriva duşmanului), Bocru (= tinereţe), Ismael (= Dumnezeu ascultă), Şearia (= hotărât de Iahve), Obadia (= slujitorul lui Iahve) şi Hanan (= bogat în har).

Aici se încheie secţiunea dedicată genealogiilor, cu toate că, şi în continuare, vor mai apărea liste de nume, în principal privitoare la leviţi.


[1] În Septuaginta, Ezdra şi Neemia formează o singură Carte, anume II Ezdra. Noi vom da aici referirile la Neemia, deoarece, în toate traducerile româneşti de până la SEP 3, Cartea a fost redată sub acest nume.

[2] Aşa cum Anania a şi decis să scrie aici (v. 2).

[3] SEP 3, pp. 47-48

[4] BBVA, p. 459

[5] BBVA, p. 459 – aceeaşi observaţie şi în SEP 3.

[6] SEP 3, p. 48

[7] SEP 3, p. 48

[8] Fiul lui Adiel este omis la Anania, dar prezent în toate textele originare.

[9] Am tradus numele Azaria, aşa cum apare în textul ebraic. La fel au şi Septuaginta şi Vulgata.

[10] SEP 3, p. 49

[11] SEP 3, p. 49

[12] SEP 3, p. 49.

[13] BBVA, p. 460

[14] SEP 3, p. 50

[15] SEP 3, p. 50

CAP. 8 – Alte ştiri despre urmaşii lui Veniamin. Urmaşii şi familia lui Saul.

 

1: Lui Veniamin i s-a născut Bela, întâiul-său-născut; al doilea, Aşbel; al treilea, Ahrah;

„Genealogie diferită faţă de cele menţionate la I Paralipomene 7,6. Textul insistă în special asupra ascendenţei lui Saul”[1].

2: al patrulea, Noha; şi al cincilea, Rafa.

Fiii lui Veniamin (= fiul dreptei): Bela (= gâtlej), Aşbel (= Dumnezeu dojeneşte), Ahrah (= fratele următor), Noha (= linişte; odihnă) şi Rafa (= lung).

3: Fiii lui Bela: Adar, Ghera, tatăl lui Ehud,

4: Abişua, Naaman, Ahoah,

5: Ghera, Şefufan şi Huram.

Fiii lui Bela: Adar (= arie), Ghera (= oaspete), tatăl lui Ehud (= mărturisitor)[2], Abişua (= tatăl mântuirii), Naaman (= frumos; onorat), Ahoah (= cunună de spini), Ghera – din nou, Şefufan (= şarpe) şi Huram (= distins).

6: Iată-i pe fiii lui Ehud (aceştia au fost capii familiilor care locuiau în Gheba şi pe care ei le-au strămutat în Mahanat):

„Episodul strămutării fiilor lui Ehud scapă oricărei explicaţii. Unii comentatori (AB I Chron., p. 60) cred că ar putea fi o aluzie la soarta veniaminiţilor din Ghibeea după războiul cu triburile unite ale lui Israel (cf. Judecători 20). ♦ Ghibeea este aici identificată cu cetatea Gheba (…), din teritoriul lui Veniamin, situată la 11 km nord de Ierusalim şi la 5 km de Ghibea, localitatea natală a lui Saul, cu care nu trebuie confundată. ♦ Mahanat pare să fi fost o cetate din vecinătatea Betleemului, probabil identificabilă cu Manah, oraş din zona deluroasă a ţinutului lui Iuda şi menţionat în Iosua 15,59”[3].

7: Naaman, Ahia şi Ghera – acesta le-a strămutat; lui i s-au născut Uza şi Ahiud.

Fiii lui Ehud: Naaman (= onorat), Ahia (= fratele lui Iahve) şi Ghera (= oaspete). Fiii lui Ghera: Uza (= tărie) şi Ahiud (= fratele cinstei). Fiii lui Ehud s-au strămutat din Gheba (= cetate înaltă) în Manahat (= loc de odihnă).

8: Lui Şaharaim i s-au născut copii în câmpia Moabului, după ce el le-a dat drumul femeilor sale Huşim şi Baara.

„Acest Şaharaim apare intempestiv, fără a i se menţiona ascendenţa directă. Probabil o eroare a copistului. ♦ [după ce le-a dat drumul]: text neclar. Textul Masoretic are: după ce le-a alungat pe Huşim şi Baara, nevestele lui. Traducerea (TOB) e conjecturală, după un text neclar”[4].

Şaharaim (= zorii dimineţii) se spune că a avut fii de la femeile sale, Huşim (= grabă) şi Baara (= căldură).

9: Din Hodeşa, femeia sa, i s-au născut Iobab, Ţibia, Meşa, Malcam,

10: Iehuţ, Şachia şi Mirma. Aceştia au fost fiii săi, capi de familie.

Fiii lui Şaharaim din Hodeşa (= naştere nouă): Iobab (= jubilare), Ţibia (= gazelă), Meşa (= ajutor), Malcam (= regele lor), Iehuţ (= sfătuitor este Dumnezeu), Şachia (= Iahve S-a întors) şi Mirma (= înşelăciune).

11: Din Huşim i s-au născut Abitub şi Elpaal.

Fiii aceluiaşi, născuţi din Huşim: Ahitub (= tatăl bunătăţii)[5] şi Elpaal (= lucrarea lui Dumnezeu).

12: Fiii lui Elpaal: Eber, Mişeam, precum şi Şemed; acesta a zidit Ono, precum şi Lodul cu satele lui;

Ono (= tare): „oraş menţionat prima oară în listele lui Tutmes III (sec. al XV-lea î. Hr.), rezidit de veniamiţi după cucerirea Canaanului şi reocupat după întoarcerea din exil”[6].  Lod (= oraşul naşterii) – cetate în ţinutul lui Veniamin.

13: de asemenea, Beria şi Şema (aceştia au fost capii de familie ai locuitorilor Aialonului; ei i-au alungat pe locuitorii din Gat).

Fiii lui Elpaal: Eber (= strămutat), Mişeam (= ajutorul lor), Şemed (= păzitor), Beria (= distins; tristeţe) şi Şema (= veste). Ultimii doi erau căpetenii în Aialon (= valea cerbilor) şi despre ei se spune că i-au alungat pe locuitorii din Gat (= teasc) – cetate filisteană.

14: Fraţii lor erau Şaşac, Iremot,

Cornilescu are aici Ahio (= fratele lor) – în textul ebraic: veakhio (= şi fraţii lor; putând fi citit şi ca: şi Ahio).

15: Zebadia, Arad, Eder,

16: Micael, Işpa şi Ioha, fiii lui Beria;

Fiii lui Beria: Şaşac (= dor; alergare), Iremot (= înălţare), Zebadia (= Iahve dăruieşte) Arad (= măgar sălbatic; refugiat), Eder (= turmă), Micael (= cine este ca Dumnezeu?), Işpa (= neted; pleşuv) şi Ioha (= Iahve este frate).

17: Zecadia, Meşulam, Hizchi, Heber,

18: Ieşmere, Izliah şi Iobab, fiii lui Elpaal;

Fiii lui Elpaal: Zecadia (= Iahve dăruieşte)[7], Meşulam (= cel paşnic), Hizchi (= cel tare), Heber (= strămutat), Ieşmere (= Iahve este păzitor), Izliah (= El să-l cântărească) şi Iobab (= jubilare). Probabil e acelaşi Elpaal din versetele 11-12, aici fiind enumeraţi alţi fii sau, posibil, urmaşi ai lui.

19: Iachim, Zicri şi Zabdi,

20: Elienai, Ţiltai, Eliel,

21: Adaia, Beraia şi Şimrat, fiii lui Şimei;

Şimei este acelaşi cu cel numit Şema la versetul 13.

Fiii lui Şimei: Iachim (= El înalţă), Zicri (= amintirea mea), Zabdi (= darul meu), Elienai (= Dumnezeul meu priveşte), Ţiltai (= umbros), Eliel (= Dumnezeul meu este Dumnezeu), Adaia (= Iahve este frumuseţe), Beraia (= Iahve este Creatorul) şi Şimrat (= păzitor).

22: Işpan, Eber, Eliel,

23: Abdon, Zicri, Hanan,

24: Hanania, Elam, Antotia,

25: Ifdia şi Fanuil, fiii lui Şişac;

Fiii lui Şişac (Şaşac): Işpan (= statornic), Eber (= strămutat), Eliel (= Dumnezeul meu este Dumnezeu), Abdon (= supus), Zicri (= amintirea mea), Hanan (= bogat în har), Hanania (= Iahve este milostiv), Elam (= tinereţe), Antotia (= răspunsul lui Iahve), Ifdia (= Iahve este liberator) şi Fanuil (= faţa lui Dumnezeu).

26: Şamşerai, Şeharia, Atalia,

27: Iaareşia, Elia şi Zicri, fiii lui Ieroham.

Fiii lui Ieroham (= Iahve S-a milostivit): Şamşerai (= Iahve a păzit), Şeharia (= Iahve este în zori de zi), Atalia (= Iahve este puterea mea), Iaareşia (= Iahve să cureţe), Elia (= Iahve este Dumnezeu) şi Zicri (= amintirea mea).

Versetele 15-27: „Descendenţii celor patru căpetenii enumerate la I Paralipomene 8,13-14 şi ai lui Elpaal. Lista prezintă unele diferenţe faţă de Textul Masoretic în vv. 24-25”[8].  Ieroham este acelaşi cu Iremot de la versetul 14.

28: Aceştia erau capi de familie, căpetenii în curgerea neamului lor. Ei au locuit în Ierusalim.

Ierusalim (= fundamentul păcii; cetatea păcii).

29: Ieguel, tatăl Gabaoniţilor, a locuit în Gabaon. Pe femeia lui o chema Maaca.

Ieguel  nu apare nicăieri, nici în variantele de text ale Septuagintei. Toate textele vorbesc de Tatăl Gabaoniţilor, care a locuit în Gabaon (= colină), iar femeia sa era Maaca (= mâhnire; stăpână).

30: Fiul ei cel întâi-născut a fost Abdon; după el, Ţur, Chiş, Baal, Nadab, Ner,

31: Ghedeor, Ahio, Zecher şi Miclot;

Fiii născuţi din Maaca: Abdon (= supus), Ţur (= stâncă), Chiş (= arc; semicerc), Baal (= domn), Nadab (= darnic), Ner (= lumină), Ghedeor (= gard; zid), Ahio (= fratele său), Zecher (= amintire) şi Miclot (= crengi).

32: lui Miclot i s-a născut Şimea. Ei au locuit în Ierusalim împreună cu fraţii lor.

Fiul lui Miclot: Şimea (= zvon; faimă).

„Textul se referă strict la descendenţii lui Miclot; faptul că este pomenit doar Şimea în rândul fiilor lui Miclot se datorează probabil unei lacune în textul original. În orice caz, descendenţii lui Miclot trăiesc în Ierusalim, spre deosebire de fraţii (verii) lor, locuitori în Gabaon (29-31) şi alături (μετα των αδελφων) de rudele lor mai îndepărtate, menţionate la I Paralipomene 8,28. Pasajul este ambiguu pentru că atât rudele de sânge din Gabaon, cât şi cele îndepărtate din Ierusalim sunt numite prin termenul vag αδελφοί[9], fraţi[10].

33: Lui Neri i s-a născut Chiş; lui Chiş i s-a născut Saul; lui Saul i s-a[u] născut Ionatan, Melchişua, Aminadab şi Eşbaal.

Neri e acelaşi cu Ner de la versetul 31. El a născut pe Chiş (= arc), iar acela pe Saul (= cerut; dorit), primul rege în Israel. Fiii lui Saul: Ionatan (= Iahve i-a dăruit), Melchişua (= regele este mântuirea), Aminadab (= tatăl bunătăţii)[11] şi Eşbaal (= bărbatul Domnului; focul Domnului). 

34: Fiul lui Ionatan a fost Meribaal; Meribaal i-a dat naştere lui Mica.

Ionatan a născut pe Meribaal (= cel ce se împotriveşte lui Baal), iar acesta pe Mica (= cine este ca El?).

35: Fiii lui Mica: Piton, Melec, Tarea şi Ahaz.

Fiii lui Mica: Piton (= viperă; mărire), Melec (= rege), Tarea (= refugiu) şi Ahaz (= stăpân; văzător).

36: Lui Ahaz i s-a născut Iehoiada; lui Iehoiada i s-au născut Alemet, Asmavet şi Zimri; lui Zimri i s-a născut Moţa;

37: lui Moţa i s-a născut Binea; Rafa, fiul său; Eleasa, fiul său; Aţel, fiul său.

Urmaşii lui Ahaz: Iehoiada (= Iahve este podoabă), Alemet (= ascunzătoare), Asmavet (= tăria morţii), Zimri (= cântarea mea), Moţa (= salvarea este Dumnezeu), Binea (= fiul petrecerii), Rafa (= lung; uriaş), Eleasa (= Dumnezeu este Creator), Aţel (= nobil; apropiat).

38: Aţel a avut şase fii; iată numele lor: Azricam, Bocru, Ismael, Şearia, Obadia şi Hanan; toţi aceştia sunt fiii lui Aţel.

Fiii lui Aţel: Azricam (= ajutor împotriva duşmanului), Bocru (= tinereţe), Ismael (= Dumnezeu ascultă), Şearia (= hotărât de Iahve), Obadia (= slujitorul lui Iahve) şi Hanan (= bogat în har).

39: Fiii lui Eşec, fratele său: Ulam, întâiul-său-născut; al doilea, Ieuş; al treilea, Elifelet.

Fiii lui Eşec (= ceartă), fratele lui Aţel: Ulam (= întâiul născut), Ieuş (= adunător) şi Elifelet (= Dumnezeu este mântuire).

40: Fiii lui Ulam au fost oameni războinici, trăgători cu arcul, având mulţi copii şi nepoţi: o sută cincizeci. Toţi aceştia erau din fiii lui Veniamin.

Aici se încheie listele genealogice referitoare la tribul lui Veniamin, trib din care, reamintim, a provenit primul rege al israeliţilor, Saul. Asupra neamului lui Saul, însă, se va reveni în capitolul următor.


[1] SEP 3, p. 45

[2] În textul ebraic, un alt fiu, numit Abihud (= tatăl meu este strălucire). Septuaginta a desfăcut numele, rezultând tatăl lui Ehud.

[3] SEP 3, p. 45

[4] SEP 3, p. 45

[5] Abitub în textul ebraic. Ahitub ar însemna fratele bunătăţii.

[6] SEP 3, p. 46

[7] Zebadia în textul ebraic. În Septuaginta: Zavadia.

[8] SEP 3, p. 46 – Anania a făcut, şi aici, acordul cu Textul Masoretic.

[9] adelfi.

[10] SEP 3, pp. 46-47

[11] Abinadab în textul ebraic. Aminadab ar însemna popor ales.

CAP. 7 – Urmaşii lui Isahar, ai lui Veniamin, ai lui Neftali, ai lui Manase, ai lui Efraim şi ai lui Aşer.

 

1: Fiii lui Isahar au fost patru: Tola, Fuva, Iaşub şi Şimron.

„Tribul lui Isahar, al cincilea fiu al lui Iacob şi al Liei, ocupă teritoriul dintre muntele [Ghelboa] şi dealurile din Galileea inferioară, la est de valea Izreel. Uneori incluşi în liste alături de tribul lui Zabulon. Manase se extinde spre nord şi în teritoriul lui Isahar, care avea în stăpânire şaisprezece cetăţi (Iosua 19,17-23). Cei patru fii ai lui Isahar sunt menţionaţi şi în Facerea 46,13 şi Numeri 26,19-21. ♦ Tola acesta nu trebuie confundat cu Tola, fiul lui Pua, judecător vreme de 23 de ani, după moartea lui Abimelec (Judecători 10,1)”[1].

Fiii lui Isahar (= răsplată): Tola (= întins; purpuriu), Fuva (= colţ), Iaşub (= el se întoarce) şi Şimron (= păzitor).

2: Fiii lui Tola: Uzi, Refaia, Ieriil, Iahmai, Ibsam şi Samuel; aceştia sunt cei mai de seamă din neamul lui Tola, oameni războinici din neam în neam; în zilele lui David, numărul lor era de douăzeci şi două de mii şase sute.

Fiii lui Tola: Uzi (= tăria mea), Refaia (= Iahve a vindecat), Ieriil (= Dumnezeu vede), Iahmai (= Iahve ocroteşte), Ibsam (= plăcut) şi Samuel (= ascultat de Dumnezeu).

3: Fiul lui Uzi a fost Izraia; iar fiii lui Izraia au fost: Micael, Obadia, Ioil şi Işia – de toţi, cinci; toţi, căpetenii.

Fiul lui Uzi: Izraia (= Iahve a apărut); fiii săi: Micael (= cine este ca Dumnezeu?), Obadia (= slujitorul lui Iahve), Ioil (= Iahve este Dumnezeu) şi Işia (= Dumnezeu există).

Alături de fii este numărat şi tatăl, astfel că rezultă cinci căpetenii.

4: Ei, după familiile lor şi după neamurile lor, aveau o oştire de treizeci şi şase de mii de oameni, fiindcă ei au avut multe femei şi mulţi copii.

5: Iar fraţii lor, în toate neamurile lui Isahar, aveau optzeci şi şapte de mii de luptători: acesta era numărul lor total.

6: Fiii lui Veniamin au fost trei: Bela, Becher şi Iediael.

Fiii lui Veniamin (= fiul dreptei): Bela (= gâtlej), Becher (= tânăr) şi Iediael (= cunoscut de Dumnezeu).

7: Fiii lui Bela au fost cinci: Eţbon, Uzi, Uziel, Ierimot şi Iri, capi de familie, oameni războinici; numărul lor era de douăzeci şi două de mii treizeci şi patru.

Fiii lui Bela: Eţbon (= frumuseţe), Uzi (= tăria mea), Uziel (= puterea Domului), Ierimot (= înălţare) şi Iri (= Iahve este păzitor).

8: Fiii lui Becher: Zemira, Ioaş, Eliezer, Elioenai, Omri, Ieremot, Abia, Anatot şi Alemet; toţi aceştia sunt fiii lui Becher;

9: după înscrisurile din spiţa neamului, numărul lor era de douăzeci de mii şi şase sute de războinici.

Fiii lui Becher: Zemira (= bucuria părinţilor; cântare de laudă), Ioaş (= Iahve sprijină), Eliezer (= ajutorul lui Dumnezeu), Elioenai (= Domnul mă priveşte), Omri (= strângătorul snopilor), Ieremot (= culmi; înălţare), Abia (= tatăl meu este Iahve), Anatot (= răspuns la rugăciune) şi Alemet (= ascunzătoare).

10: Fiul lui Iediael a fost Bilhan. Fiii lui Bilhan: Ieuş, Veniamin, Ehud, Chenaana, Zetan, Tarşiş şi Ahişahar;

11: toţi aceştia erau fiii lui Iediael, capi de familie; oameni războinici: şaptesprezece mii şi două sute în stare să iasă la război.

Fiul lui Iediael: Bilhan (= plăpând); fiii lui: Ieuş (= adunător), Veniamin (= fiul dreptei), Ehud (= mărturisitor; lăudător), Chenaana (= neted; cel de jos), Zetan (= măslin), Tarşiş (= piatră preţioasă; subjugarea duşmanului) şi Ahişahar (= fratele zorilor).

12: Şupim şi Iupim erau fiii lui Ir, iar Huşim era fiul lui Aher.

Fiii lui Ir (= loc îngrădit; oraş): Şupim (= înţepătură) şi Iupim (= ocrotire). Fiul lui Aher (= următorul): Huşim (= grabă).

Versetele 6-12 reprezintă  „o primă genealogie a tribului lui Veniamin, care pregăteşte prezentarea înaintaşilor lui Saul (I Paralipomene 8,1-40 şi 9,35-44). Există multe informaţii despre tribul lui Veniamin, din păcate fragmentare şi neconcordante: dacă Facerea 46,21 enumeră trei fii ai lui Veniamin, Numerii 26,42-43 menţionează patru fii, I Paralipomene transcrie trei fii, dintre care unul, Iediael, nu apare nicăieri în listele din Pentateuh, iar I Paralipomene 8,1-2 oferă numele a cinci fii ai lui Veniamin. Teritoriul pe care l-au ocupat se afla la nord de Iuda, în trecătorile dintre muntele Efraim şi dealurile din Iuda. Tribul de provenienţă al lui Saul a avut un rol important în conflictele cu filistenii şi i-a rămas fidel regelui în conflictul cu David, cu puţine excepţii, menţionate în I Paralipomene 12,2-7”[2].

13: Fiii lui Neftali: Iahţiel, Guni, Ieţer şi Şalum, copiii Bilhăi.

Versetele 12-13: „pasaj controversat, greu inteligibil, pentru că este lacunar. [Lui Şupim şi Iupim] (…) în Facerea 46,21 le corespund [Mupim şi Hupim]. Pe de altă parte, precizarea din v. 13, fii avuţi cu Bilha este surprinzătoare, pentru că Neftali şi Dan au fost fiii Bilhăi (Facerea 46,23-25). Precizarea ar putea avea sens doar dacă se presupune că înainte de fiii lui Neftali ar fi fost enumeraţi fiii lui Dan, ca în Facerea 46,23-25. De aceea s-a presupus şi că versetul 12 este rămăşiţa unei liste a urmaşilor lui Dan (Numeri 26,46-47), care altfel nu apare în Paralipomene (cf. TOB, nota ad loc.; cf. AB I Chron., p. 54) ♦ Din tribul lui Neftali sunt amintiţi doar cei din Facerea 46,24[3].

Fiii lui Neftali (= lupta mea): Iahţiel (= Dumnezeu mi l-a făcut parte), Guni (= ocrotit), Ieţer (= creator) şi Şalum (= paşnic). Bilha (= speriată) era mama acestora, dar vom ţine cont de precizarea de mai sus, conform căreia s-ar putea să fie vorba aici despre descendenţa lui Dan.

14: Fiii lui Manase: Asriel – pe care i l-a născut ţiitoarea sa siriană; tot ea i l-a născut pe Machir, tatăl lui Galaad.

Fiii lui Manase (= uitare): Asriel (= calea lui Dumnezeu) şi Machir (= vândut), tatăl lui Galaad (= stâncos).

15: Machir şi-a luat o femeie pentru Iupim şi Şupim. Sora lui se numea Maaca.  Numele celui de al doilea fiu al său era Salfaad; lui Salfaad i s-au născut numai fete.

Alt fiu al lui Machir: Salfaad (= speriat de umbră).  Istoria fiicelor lui Salfaad este prezentată în Cartea Numerii, cap. 27.

16: Maaca, femeia lui Machir, a născut un fiu şi i-a pus numele Pereş; pe fratele acestuia îl chema Şereş. Fiii acestuia au fost Ulam şi Rechem.

            „Versetele 12-16 ridică o problemă dificilă şi nerezolvată: Potrivit versetului 12, Şupim şi Iupim erau fiii lui Ir, dar în versetul 15 reapar pe neaşteptate într-o relaţie incertă cu Machir. Pe de altă parte, Maaca era sora lui Machir (v. 15), nu soţia lui (v. 16)”[4].  Despre dificultatea versetelor 12-13 s-a vorbit mai sus. Alăturăm aici şi un text care se ocupă mai în amănunt de versetele 14-16: „De asemenea un pasaj controversat, care conţine genealogiile tribului lui Manase, fiul lui Iosif. (…) Nu se ştie cine este Asriel. Pasajele corespunzătoare din Facerea 46,20 şi Numeri 26,33 îl indică pe Machir ca fiu al lui Manase. De asemenea, Salfaad este, în Numeri 26,37, nepotul lui Galaad, fiul lui Machir, de unde şi conjectura unei lacune în textul din I Paralipomene”[5].

            Sora (sau femeia) lui Machir: Maaca (= subjugare; mâhnire; stăpână). Ea a născut pe Pereş (= despărţire; ruptură), fratele lui Şereş (= auriu), tatăl a doi fii: Ulam (= întâiul născut) şi Rechem (= colorat; prietenie). La toate acestea trebuie ţinut cont de precizările de mai sus.

17: Fiul lui Ulam a fost Bedan. Aceştia sunt fiii lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase.

18: Sora sa, Molechet, i-a născut pe Işhod, pe Abiezer şi pe Mahla.

Fiul lui Ulam: Bedan (= fiul judecătorului). Sora sa, Molechet (= stăpână; regină), a născut pe Işhod (= omul cinstei), Abiezer (= tatăl ajutorului) şi Mahla (= boală; plăpând).

19: Fiii lui Şemida: Ahian, Şechem, Lichi şi Aniam.

Fiii lui Şemida (= faima ştiinţei): Ahian (= fratele zilei), Şechem (= umăr; dis-de-dimineaţă), Lichi (= învăţat) şi Aniam (= eu sunt unchi).

20: Fiii lui Efraim: Şutelah; Bered, fiul său; Tahat, fiul său;

21: Zabad, fiul său; Şutelah, fiul său; Ezer şi Elead. Pe aceştia i-au ucis locuitorii din Gat, băştinaşii acelui ţinut, fiindcă ei se duseseră să le ia vitele;

22: multe zile a plâns după ei Efraim, tatăl lor, şi au venit fraţii lui să-l mângâie.

23: Apoi el a intrat la femeia lui, iar ea a zămislit şi i-a născut un fiu, căruia i-a pus numele Beria, fiindcă [a zis ea] „întru nenorociri s-a născut în casa mea”.

Versetele 20-23: „Listă genealogică mai bogată decât în Numeri 26,39-40 sau Facerea 46,20”[6].

24: El a avut şi o fată: Şeera; ea a zidit Bet-Horonul – cel-de-sus şi cel-de-jos -, precum şi Uzen-Şeera;

Această Şeera, „în Biblie (Textul Masoretic), e singura femeie ctitor de cetăţi. Bet-Horon: cele două cetăţi, Bet-Horonul de Sus, situată la 16 km nord-vest de Ierusalim, şi Bet-Horonul de Jos au fost reconstruite de Solomon (II Paralipomene 8,5) şi fortificate de evrei după exil (Iudita 4,4)”[7].

Şeera (= înrudită prin sânge) a zidit cele două Bet-Horon (= casa peşterii) şi Uzen-Şeera (= urechea firii).

25: Refah, fiul său; Reşef, fiul său; Telah, fiul său; Tahan, fiul său;

26: Ladan, fiul său; Amiud, fiul său; Elişama, fiul său;

27: Non, fiul său; Iosua, fiul său.

„Iosua este aceeaşi persoană cu Iisus Navi (…), succesorul lui Moise (Deuteronom 31,1-8 şi Iosua 1,1-9)”[8].

Urmaşii lui Efraim (= roditor; rodire dublă): Şutelah (= ruptură), Bered (= sămânţa locului), Tahat (= coborâre; şes), Zabad (= dăruit), Şutelah – din nou, Ezer (= ajutor), Elead (= veşnicia lui Dumnezeu), Beria (= tristeţe), Refah (= belşug), Reşef (= flacără), Telah (= ruptură), Tahan (= popas), Ladan (=  sărbătoresc), Amiud (= poporul cinstei), Elişama (= Dumnezeu aude), Non (= peşte), Iosua (= Iahve este mântuire).

28: Moşiile şi locurile lor de locuit au fost: Betelul şi satele lui; spre răsărit, Naaranul; spre apus, Ghezerul şi satele lui; Sichemul şi satele lui – până la Gaza şi satele ei;

29: iar până la hotarele fiilor lui Manase: Bet-Şeanul şi satele lui; Taanacul şi satele lui; Meghiddonul şi satele lui; Dorul şi satele lui. În ele locuiau fiii lui Iosif, fiul lui Israel.

Fiii lui Efraim au locuit în: Betel (= casa lui Dumnezeu), Naaran (= băieţi; cascadă), Ghezer (= aşezare pe pantă), Sichem (= umăr), Gaza (= fortăreaţă), Bet-Şean (= casa bogată), Taanac (= loc nisipos), Meghiddo (= locul oştilor), Dor (= oraşul neamului).

30: Fiii lui Aşer: Imna, Işva, Işvi şi Beria; Serah, sora lor.

Fiii lui Aşer (= fericit): Imna (= succes), Işva (= Iahve este mântuitor), Işvi (= Dumnezeu îi e folositor) şi Beria (= tristeţe); Serah (= prinţesă) era sora lor.

31: Fiii lui Beria: Heber şi Malkiel; acesta e tatăl lui Birzait.

Fiii lui Beria: Heber (= strămutat) şi Malkiel (= Dumnezeu este rege), tatăl lui Birzait (= fiul măslinului).

32: Heber a dat naştere lui Iaflet, Şemer şi Hotam, precum şi surorii acestora, Şua.

Fiii lui Heber: Iaflet (= salvator), Şemer (= păzitor) şi Hotam (= pecete); Şua (= bogăţie) era sora lor.

33: Fiii lui Iaflet: Pasac, Bimhal şi Aşvat; aceştia sunt fiii lui Iaflet.

Fiii lui Iaflet: Pasac (= tăietură), Bimhal (= fiul tăierii împrejur) şi Aşvat (= statornic).

34: Fiii lui Şemer: Ahi, Rohga, Huba şi Aram.

Fiii lui Şemer: Ahi (= fratele meu), Rohga (= strigăte), Huba (= ascuns) şi Aram (= înalt).

35: Fiii lui Helem, fratele lui: Ţofah, Imna, Şeleş şi Amal.

Fiii lui Helem (= lovitură): Ţofah (= întindere), Imna (= succes), Şeleş (= treime) şi Amal (= grijuliu).

36: Fiii lui Ţofah: Suah, Harnefer, Şual, Beri, Imra,

37: Beţer, Hod, Şama, Şilşa, Itran şi Beera.

Fiii lui Ţofah: Suah (= gunoi; bogăţie), Harnefer (= gâfâit), Şual (= vulpe), Beri (= fântâna mea), Imra (= înălţimea lui Iahve), Beţer (= aur; strălucire), Hod (= faimă), Şama (= El a ascultat), Şilşa (= treime; putere), Itran (= belşug) şi Beera (= fântână).

38: Fiii lui Ieter: Iefune, Pispa şi Ara.

Fiii lui Ieter (= rămăşiţă; belşug): Iefune (= pregătit de drum), Pispa (= întindere) şi Ara (= tare; leu).

39: Fiii lui Ula: Arah, Haniel şi Riţia.

Fiii lui Ula (= jug): Arah (= călător), Haniel (= Dumnezeu este milostiv) şi Riţia (= Iahve este milostiv).

40: Toţi aceştia au fost fiii lui Aşer, capi de familie, oameni aleşi, războinici, oameni de mâna-ntâi; după numărul celor [înscrişi] pentru liniile de război, numărul lor era de douăzeci şi şase de mii de oameni.

Versetele 30-40: „Sunt prezentaţi descendenţii lui Aşer, al optulea fiu al lui Iacob, cu Zilpa (Facerea 30,12-13)”[9].


[1] SEP 3, p. 42

[2] SEP 3, p. 42

[3] SEP 3, p. 43

[4] BBVA, p. 458

[5] SEP 3, p. 43

[6] SEP 3, p. 44

[7] SEP 3, p. 44

[8] SEP 3, p. 44

[9] SEP 3, p. 44

CAP. 6 – Urmaşii lui Levi şi ai lui Aaron. Cetăţile lor.

 

1: Fiii lui Levi: Gherşon, Cahat şi Merari.

Se reia 5, 27.

2: Iată numele fiilor lui Gherşon: Libni şi Şimei.

Fiii lui Gherşon: Libni (= alb) şi Şimei (= renumit).

3: Fiii lui Cahat: Amram, Iţhar, Hebron şi Uziel.

Aceştia au mai apărut la 5, 28.

4: Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi. Iată urmaşii lui Levi, după neamurile lor:

Fiii lui Merari: Mahli (= boala mea) şi Muşi (= îndepărtat).

5: Gherşon l-a avut pe Libni, fiul său, pe Iahat, fiul său, şi pe Zima, fiul său;

6: pe Ioah, fiul său, pe Ido, fiul său, pe Zerah, fiul său, şi pe Ieatrai, fiul său.

Urmaşii lui Gherşon: Libni (= alb), Iahat (= împrospătare; mângâiere), Zima (= plan), Ioah (= Iahve este frate), Ido (= sărbătoresc), Zerah (= strălucirea luminii) şi Ieatrai (= belşug).

7: Fiii lui Cahat: Aminadab, fiul său; Core, fiul său, şi Asir, fiul său;

Fii ai lui Cahat: Aminadab… : lecţiune după Septuaginta – Codex Vaticanus, la fel cu Textul Masoretic şi Vulgata, dar Aminadab nu este amintit printre fiii lui Cahat nici la 5,28, nici la 6,3. Din linia genealogică prezentată la 6,22-23 se înţelege că este vorba de Iţhar. Septuaginta – Codex Alexandrinus are Issaar [Iţhar], lecţiune corectă”[1].

8: Elcana, fiul său; Ebiasaf, fiul său, şi Asir, fiul său;

9: Tahat, fiul său; Uriel, fiul său; Uzia, fiul său, şi Saul, fiul său.

Urmaşii lui Cahat: Amram (= popor înalt) – şi nu Aminadab (= popor ales), Core (= pleşuv), Asir (= prizonier), Elcana (= Dumnezeu este Creatorul), Ebiasaf (= tatăl a înmulţit), Asir – din nou, Tahat (= vale; şes; coborâre), Uriel (= foc este Dumnezeu), Uzia (= tăria mea este Iahve) şi Saul (= cerut; dorit).

10: Fiii lui Elcana: Amasai şi Ahimot,

11: Elcana, fiul său; Ţofai, fiul său şi Nahat, fiul său;

12: Eliab, fiul său; Ieroham, fiul său; Elcana, fiul său şi Samuel, fiul său.

Urmaşii lui Elcana (= Dumnezeu este Creatorul): Amasai (= Iahve a purtat), Ahimot (= fratele morţii), Elcana – din nou, Ţofai (= fagure de miere), Nahat (= coborâre), Eliab (= Dumnezeul meu îmi e tată), Ieroham (= Iahve S-a milostivit), Elcana – încă o dată şi Samuel (= ascultat de Dumnezeu).

13: Fiii lui Samuel: Ioil, întâiul-născut; al doilea, Abia.

„Inserarea genealogiei lui Samuel pare o articulare artificială (de remarcat faptul că descendenţa lui Elcana nu este continuată aici cu formula obişnuită al cărui fiu a fost Samuel). Samuel este inclus în descendenţa levitică, deşi după I Regi 1,1 (…) el aparţine tribului lui Efraim. Unii comentatori, departe de a considera aceasta drept o situaţie excepţională, găsesc aici mărturia unei vechi tradiţii conform căreia puteau îndeplini funcţii levitice (şi chiar preoţeşti) şi cei care nu erau descendenţi de sânge ai lui Levi, dar dovediseră anumite merite în slujirea lui Dumnezeu şi în comunitate (cf. AB I Chron., p. 46; de asemenea, W. F. Albright, Archaelogy and the Religion of Israel, 1942, pp. 109 şi urm.)[2]. Ipoteza ar putea fi susţinută şi de alte referinţe biblice: Judecători 17,1-5 (preotul din casa lui Mica); II Regi 8,18 – Textul Masoretic (despre fiii lui David se spune că erau preoţi); II Regi 20,26 (un preot al lui David care era din tribul lui Manase), ♦ Genealogia prezentată în vv. 10-13 prezintă unele diferenţe faţă de cea reluată mai jos, în vv. 18-23, precum şi de cea din I Regi 1,1”[3].

Fiii lui Samuel: Ioil  (= Iahve este Dumnezeu) şi Abia (= tatăl meu este Iahve). Dar, pentru Ioil, Biblia Hebraica are Vaşni (= al doilea; celălalt), redat ca Sani în Septuaginta şi ca Vasseni în Vulgata. Ciudată opţiunea lui Anania, de vreme ce Ioil nu apare în Septuaginta nici între variantele de text. Înclinăm să credem că e o greşeală aici.

14: Fiii lui Merari: Mahli, Libni, fiul său; Şimei, fiul său; Uza, fiul său;

15: Şimea, fiul său; Aghia, fiul său, şi Asaia, fiul său.

Urmaşii lui Merari: Mahli (= boala mea), Libni (= alb), Şimei (= renumit), Uza (= forţă), Şimea (= faimă), Aghia (= sărbătoarea lui Iahve) şi Asaia (= Iahve lucrează).

Versetele 1-15: „Cronistul alcătuieşte aici lista descendenţilor lui Levi, de mâna a doua, faţă de linia Cahat-Aaron prezentată la 5,27 şi urm. Aflăm aici de urmaşii lui Gherşon, de o linie colaterală a urmaşilor lui Cahat şi, în fine, de urmaşii lui Merari”[4].

16: Iată-i pe aceia pe care David i-a rânduit căpetenii peste cântăreţi în casa Domnului, de îndată ce chivotul [legământului] a avut un loc de odihnă,

            Un loc de odihnă: un loc statornic. După lunga sa rătăcire prin pustie şi după migraţiile prin Canaan, cortul mărturiei fusese adus de către David în Ierusalim, dar nu înainte de a mai fi făcut un popas, nedorit de nimeni, în casa lui Obed-Edom (vezi istoria în II Regi 6)”[5].

17: care au servit [cântând] din instrumente în faţa cortului mărturiei până când Solomon a zidit templul Domnului în Ierusalim, fiind ei aşezaţi la slujbe după rânduiala lor;

18: iată-i pe cei care au fost rânduiţi, cu fiii lor;  din fiii lui Cahat: Heman, cântăreţul de psalmi, fiul lui Ioil, fiul lui Samuel,

19: fiul lui Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Eliel, fiul lui Toah,

20: fiul lui Ţuf, fiul lui Elcana, fiul lui Mahat, fiul lui Amasai,

21: fiul lui Elcana, fiul lui Ioil, fiul lui Azaria, fiul lui Sofonie,

22: fiul lui Tahat, fiul lui Asir, fiul lui Abiasaf, fiul lui Core,

23: fiul lui Iţhar, fiul lui Cahat, fiul lui Levi, fiul lui Israel.

Cântăreţii din familia lui Cahat, prezentaţi în Scriptură descendent; noi vom opera invers, pornind de la Levi: Cahat (= aliat), Iţhar (= strălucire), Core (= pleşuv), Abiasaf (= tatăl a înmulţit), Asir (= deportat), Tahat (= coborâre), Sofonie (= Iahve a ascuns), Azaria (= ajutorul lui Iahve), Ioil (= Iahve este Dumnezeu), Elcana (= Dumnezeu a creat), Amasai (= Iahve a purtat), Mahat (= nimicire), Elcana – din nou, Ţuf (= fagure de miere), Toah (= cel de jos), Eliel (= Dumnezeul meu este Dumnezeu), Ieroham (= Iahve S-a milostivit), Elcana – încă o dată, Samuel (= ascultat de Dumnezeu), Ioil (= Iahve este Dumnezeu), Heman (= credincios).

24: Şi fratele său Asaf, care stătea în partea lui cea dreaptă, adică Asaf, fiul lui Berechia, fiul lui Şimea,

Heman (v. 18) „este frate cu Asaf, în sensul apartenenţei amândurora la acelaşi trib”[6].

25: fiul lui Micael, fiul lui Baaseia, fiul lui Malchia,

26: fiul lui Etni, fiul lui Zerah, fiul lui Adaia,

27: fiul lui Etan, fiul lui Zima, fiul lui Şimei,

28: fiul lui Iahat, fiul lui Gherşon, fiul lui Levi.

Cântăreţii din familia lui Gherşon (= izgonire): Iahat (= mângâiere), Şimei (= renumit), Zima (= plan), Etan (= râu care curge încontinuu; statornic), Adaia (= Iahve este frumuseţe), Zerah (= strălucirea luminii), Etni (= darnic), Malchia (= regele meu este Iahve), Baaseia (= în lucrarea lui Iahve), Micael (= cine este ca Dumnezeu?), Şimea (= faimă), Berechia (= binecuvântarea lui Iahve), Asaf (= culegător).

29: Iar din fiii lui Merari, fraţii lor din partea stângă: Etan, fiul lui Chişi, fiul lui Abdi, fiul lui Maluc,

Etan: acest al treilea cântăreţ este numit, la 25,1, Iditun”[7].

30: fiul lui Haşabia, fiul lui Amasia, fiul lui Hilchia,

31: fiul lui Amţi, fiul lui Bani, fiul lui Şemer,

32: fiul lui Mahli, fiul lui Muşi, fiul lui Merari, fiul lui Levi.

Cântăreţii din familia lui Merari (= trist; cel iubit): Muşi (= îndepărtat), Mahli (= bolnav), Şemer (= păzitor), Bani (= fiul meu), Amţi (= tăria mea), Hilchia (= Iahve este partea mea), Amasia (= Iahve este puternic), Haşabia (= Iahve a adăugat), Maluc (= sfătuitor; rege), Abdi (= sluga lui Dumnezeu), Chişi (= arcul lui Iahve), Etan (= statornic).

Versetele 16-32: „Se reiau genealogiile celor trei fii ai lui Levi prezentate mai sus şi se insistă asupra celor trei familii de cântăreţi din Templu, despre ale căror îndatoriri citim la I Paralipomene 25,1-6. Listele sunt expuse în ordine inversă faţă de cele de mai sus, cu anumite diferenţe”[8].

Versetele 29-32: „Această listă a merariţilor nu este aceeaşi cu cea de la 6,14-15, pentru că aici sunt prezentaţi descendenţii lui Muşi, fiul lui Merari, iar dincolo urmaşii lui Mahli, fratele lui Muşi. Muşi a avut un fiu, Mahli, care nu trebuie confundat cu fratele lui Muşi”[9].

33: Iar fraţii lor leviţi, după spiţa părinţilor lor, erau rânduiţi la tot felul de slujbe în casa Domnului.

34: Iar Aaron şi fiii săi aduceau arderi-de-tot pe jertfelnic şi ardeau tămâie pe altarul tămâierii, săvârşind toate slujbele în sfânta-sfintelor, pentru ispăşirea lui Israel, potrivit cu tot ceea ce poruncise Moise, robul Domnului.

Ispăşirea lui Israel: pentru ispăşire, SEP 3 a preferat împăcare: „gr. εξιλάσκομαι[10], a împăca a îmbuna, a împăca pe cineva aducând o jertfă. Termen tehnic din vocabularul sacrificial al Septuaginta, tradus uneori în vechile versiuni româneşti prin a ispăşi[11], echivalenţă însă nesatisfăcătoare în domeniul cultic iudaic prin faptul că este conotată în limbajul uzual prin apropierea de sensul creştin al ispăşirii[12].

35: Iată-i pe fiii lui Aaron: Eleazar, fiul său; Finees, fiul său; Abişua, fiul său;

36: Buchi, fiul său; Uzi, fiul său; Zerahia, fiul său;

37: Meraiot, fiul său; Amaria, fiul său; Ahitub, fiul său;

38: Ţadoc, fiul său; Ahimaaţ, fiul său.

Urmaşii lui Aaaron:  Eleazar (= Dumnezeu ajută), Finees (= negru), Abişua (= tatăl mântuirii),  Buchi (= gura Domnului), Uzi (= tăria mea), Zerahia (= Iahve este răsăritul), Meraiot (= rezistenţă),  Amaria (= Iahve a promis), Ahitub (= fratele bun), Ţadoc (= cel drept), Ahimaaţ (= fratele supărării).

Versetele 35-38: „Lista urmaşilor lui Aaron este aproape identică cu cea de la 5,30-34. Cronistul insistă asupra descendenţei aaronite a lui Ţadoc, a cărui familie sacerdotală o va înlocui pe cea abiataridă în timpul lui Solomon (III Regi 2,35)”[13].

39: Iată locuinţele lor, după satele lor în hotarele lor: Fiilor lui Aaron din familia lui Cahat, după cum le-a căzut sorţul,

40: li s-a dat Hebronul, în ţinutul lui Iuda, cu păşunile dimprejur;

Dimprejur, „gr. περισπόρια. Termen tehnic rezervat pentru terenul necultivat dimprejurul cetăţilor levitice, teren cu un statut special (era inalienabil), spre deosebire de câmpiile (terenurile cultivate, vezi versetul următor) care ţineau de cetăţi”[14].

41: dar ţarinile cetăţii, precum şi satele ei, i s-au dat lui Caleb, fiul lui Iefone.

42: Fiilor lui Aaron li s-au dat, de asemenea, cetăţile de scăpare Hebron şi Libna, cu păşunile lor, Iatir şi Eştemoa cu păşunile lor,

„Dintre cetăţile de scăpare menţionate în Iosua 21,11-12, aici figurează numai Hebronul”[15].

43: Hilenul cu păşunile lui, Debirul cu păşunile lui,

44: Aşanul cu păşunile lui, Bet-Şemeşul cu păşunile lui;

45: iar de la tribul lui Veniamin: Gheba cu păşunile ei, Alemetul cu păşunile lui, Anatotul cu păşunile lui; cetăţile familiilor lor erau, de toate, treisprezece cetăţi.

46: Celorlalţi fii ai lui Cahat, din familiile acestui trib, li s-au dat, după sorţi, zece cetăţi din hotarele jumătăţii tribului lui Manase.

„În pasajul paralel din Iosua 21,5, cele zece cetăţi primite de ceilalţi fii ai lui Cahat sunt şi de la tribul lui Efraim şi de la cel al lui Dan, nu numai de la jumătatea tribului lui Manase”[16].

Locurile primite de leviţii din familia lui Cahat: Hebron (= uniune), Hilen (= turn; loc întărit), Debir (= încăperea din spate), Bet-Şemeş (= casa soarelui), Gheba (= cetate înaltă), Alemet (= ascunzătoare), Anatot (= ascultare).

47: Fiilor lui Gherşon, după familiile lor, li s-au dat treisprezece cetăţi din tribul lui Isahar, din tribul lui Aşer, din tribul lui Neftali şi din tribul lui Manase, în Vasan.

„Prin tribul lui Manase, în Vasan se înţelege jumătatea tribului lui Manase care locuia în ţinutul Vasan, la est de Iordan”[17].

48: Fiilor lui Merari, după familiile lor, li s-au dat prin sorţi douăsprezece cetăţi din tribul lui Ruben, din tribul lui Gad şi din tribul lui Zabulon.

49: Aşa le-au dat fiii lui Israel leviţilor cetăţi cu păşunile lor.

50: Li s-au dat, prin sorţi, din tribul fiilor lui Simeon şi din tribul fiilor lui Veniamin aceste cetăţi pe care ei le-au numit pe nume.

51: Iar unora din familiile fiilor lui Cahat li s-au dat, de asemenea, cetăţi din tribul lui Efraim.

52: Li s-au dat cetăţile de scăpare: Sichemul cu păşunile lui din muntele lui Efraim, Ghezerul cu păşunile lui,

53: Iocmeamul cu păşunile lui şi Bet-Horonul cu păşunile lui,

54: Aialonul cu păşunile lui şi Gat-Rimonul cu păşunile lui.

55: Din jumătatea tribului lui Manase li s-au dat: Anerul cu păşunile lui, Bileanul cu păşunile lui; acestea sunt locuinţele pentru ceilalţi fii ai lui Cahat.

Locurile primite de leviţii din familia lui Merari: Sichem (= umăr), Ghezer (= aşezare în pantă), Iocmeam (= învierea poporului), Bet-Horon (= casa făţărniciei), Gat-Rimon (= teascul rodiilor), Aner (= mlădiţă; cascadă), Bilean (= locul cucerit).

56: Fiilor lui Gherşon din familiile din jumătatea tribului lui Manase li s-au dat: Golanul, în Vasan, cu păşunile lui, şi Aştarotul cu păşunile lui.

57: Din tribul lui Isahar li s-au dat Chedeşul cu păşunile lui, Dobratul cu păşunile lui,

58: Ramotul cu păşunile lui şi Anemul cu păşunile lui.

59: Din tribul lui Aşer li s-au dat Maşalul cu păşunile lui şi Abdonul cu păşunile lui;

60: Hucocul cu păşunile lui şi Rehobul cu păşunile lui.

61: Din tribul lui Neftali li s-au dat Chedeşul, în Galileea, cu păşunile lui, Hamonul cu păşunile lui şi Chiriataimul cu păşunile lui.

62: Iar celorlalţi fii ai lui Merari li s-au dat: din tribul lui Zabulon, Rimonul cu păşunile lui şi Taborul cu păşunile lui.

63: Iar dincolo de Iordan, în faţa Ierihonului, la răsărit de Iordan, li s-au dat în tribul lui Ruben: Beţerul, în pustiu, cu păşunile lui, şi Iahţa cu păşunile ei,

64: Chedemotul cu păşunile lui şi Mefaatul cu păşunile lui.

65: Din tribul lui Gad li s-au dat Ramotul, în Galaad, cu păşunile lui, şi Mahanaimul cu păşunile lui,

66: Heşbonul şi Iazerul cu păşunile lor.

Locurile primite de leviţii din familia lui Gherşon: Golan (= bucurie), Aştarot (= turme de oi), Chedeş (= sfinţit; consacrat), Dobrat (= cuvânt), Ramot (= înălţimi), Anem (= două izvoare), Maşal (= rugăciune), Abdon (= supus), Hucoc (= îngropat), Rehob (= întindere), alt Chedeş, Hamon (= izvoare fierbinţi), Chiriataim (= cetate dublă), Rimon (= rodie), Tabor (= înălţime), Beţer (= aur), Iahţa (= parte), Chedemot (= oraş vechi), Mefaat (= strălucire), alt Ramot, Mahanaim (= tabără dublă), Heşbon (= înţelepciune) şi Iazer (= El va ajuta).

Reamintim că leviţii nu aveau cetăţi propriu-zis ale lor, ci locuiau împreună cu ceilalţi israeliţi în acestea, aşa cum s-a arătat la Cartea Iosua.


[1] SEP 3, p. 38

[2] În volumele trecute arătam, bazaţi pe AB, că nu există dovezi ferme că vreun ne-levit ar fi deţinut funcţii sacerdotale propriu-zise.

[3] SEP 3, p. 38

[4] SEP 3, p. 38

[5] BBVA, p. 456

[6] SEP 3, p. 39

[7] SEP 3, p. 39

[8] SEP 3, p. 39

[9] SEP 3, p. 39

[10] exilaskome.

[11] Cum e şi la Anania.

[12] SEP 3, p. 40

[13] SEP 3, p. 40

[14] SEP 3, p. 40

[15] SEP 3, p. 40

[16] SEP 3, p. 41

[17] SEP 3, p. 41

CAP. 5 – Urmaşii lui Ruben, Gad, Manase şi Levi.

 

1: Fiii lui Ruben, întâiul-născut al lui Israel (căci el a fost născut întâi, dar pentru că el a întinat patul tatălui său, binecuvântarea [de întâietate] i-a fost dată fiului său Iosif – fiul lui Israel -, aşa că el n-a mai fost socotit ca întâi-născut;

„Cronistul face aluzie la Facerea 35,22 şi explică de ce, deşi întâi-născut, Ruben nu beneficiază de acest drept. Mai mult, autorul trimite şi la episodul binecuvântării fiilor lui Iosif (Facerea 48,5).   Drepturile de întâi-născut: gr. πρωτοτόκια. Pentru acelaşi termen, cf. Facerea 25,31-32. Problema drepturilor fiului întâi-născut, precum şi condiţiile transferării acestora asupra altui fiu sunt tratate, printre alţii, de I. Mendelsohn în articolul On the Preferential Status of the Eldest Son, în Bulletin of the American Schools of Oriental Research, 156 (1959). Întâiul-născut primea prima şi cea mai bună parte din moştenirea părintească, dar participa apoi şi la împărţirea în mod egal cu fraţii săi a moştenirii rămase. De exemplu, în cazul a doi fraţi, cel mai mare primea două părţi (dreptul de întâi-născut, respectiv jumătate din ce rămânea), în timp ce mezinului îi revenea o singură parte (cealaltă jumătate). În privinţa fiilor lui Iacob, cutuma este parţial respectată, pentru că Iosif (cel care primeşte binecuvântarea, cf. v. următor) va lua două teritorii (pentru cei doi fii ai săi, Manase şi Efraim), dar numărul teritoriilor împărţite rămâne în mod simbolic doisprezece pentru că tribul lui Levi, datorită statutului său special, nu participă la moştenire, fiind recompensat în alt fel. Cf. AB I Chron., pp. 35-36. ♦  Tribul lui Ruben a ocupat teritoriul din estul Iordanului, fiind mărginit în sud de râul Arnon şi învecinat în nord cu tribul lui Gad (care îi va şi asimila teritoriile destul de repede, după cum lasă de înţeles inscripţia lui Meşa, sec. al IX-lea î. Hr. – cf. AB I Chron., pp. 37-38)”[1]. Reamintim că Ruben înseamnă iată fiu, iar Israel, cel ce luptă cu Dumnezeu sau mintea văzătoare de Dumnezeu.

2: cu toate că Iuda era cel mai puternic între fraţii săi – şi din el avea să fie un cârmuitor -, întâietatea i-a fost dată lui Iosif).

Întâietatea: SEP 3 traduce cu binecuvântarea; „Textul Masoretic are bekhorah, dreptul de întâi-născut. Autorul semnalează poziţia preeminentă politic şi militar a lui Iuda. Totuşi, consecvent principiilor sale religioase, Cronistul nu poate trece sub tăcere faptul că drepturile de întâi-născut le-a primit Iosif, chiar dacă urmaşii acestuia din regatul de nord se vor face vinovaţi de apostazie (Textul Masoretic este aici mai explicit decât textul grec). Constatarea din el [i. e. Iuda] avea să iasă o căpetenie este o aluzie la marii regi ai lui Israel (David şi Solomon), descendenţi ai lui Iuda; cronicarul se referă la legitimitatea regalităţii iudaice, în contrapartidă cu cea israelită, vinovată de apostazii şi schisme. Pasajul, ca şi Facerea 49,10, a fost interpretat şi în sens mesianic de tradiţia patristică şi rabinică. În locul vagului căpetenie, conducător, varianta siriacă oferă regele Mesia (Unsul)”[2].  Iosif se traduce prin adaos.

3: Fiii lui Ruben, întâiul-născut al lui Israel: Enoh, Falu, Heţron şi Carmi.

Fiii lui Ruben: Enoh (= consacrat), Falu (= distins; renumit), Heţron (= înflorit; frumos) şi Carmi (= plin de roade).

4: Fiii lui Ioil: Şemaia, fiul său; fiul acestuia, Gog; iar al acestuia, Şimei;

5: fiul acestuia: Mihea; al acestuia, Reaia; iar al acestuia, Baal;

6: fiul acestuia: Beera – pe care Tiglatfalasar, regele Asiriei, l-a dus în robie; el era căpetenia Rubeniţilor.

Urmaşii lui Ioil: Şemaia (= Iahve aude), Gog (= prinţ), Şimei (= renumit), Mihea (= cine este ca Dumnezeu?), Reaia (= Iahve vede), Baal (= stăpân), Beera (= fântână).

Numele lui Tiglatfalasar este „atestat pe tăbliţe, în asiriană, sub forma Tukulti-apil-Esharra care se traduce încrederea mea este în fiul lui Esharra.  Rege cuceritor al Asiriei, a domnit între 745 şi 727 î. Hr. şi a fost contemporan cu regele Ahaz al lui Iuda (732/1-716/5 î. Hr.). Strămutarea lui Beera ar putea face aluzie la cele relatate la IV Regi 15,29”[3].

7: Şi fraţii lui, după familiile lor, după spiţa neamului lor: cel mai însemnat, Ioil; apoi, Zaharia

8: şi Bela, fiul lui Azaz, fiul lui Şema, fiul lui Ioil. El locuia în Aroer, până la Nebo şi Baal-Meon;

Căpetenii în Ruben: Ioil (= luptătorul lui Dumnezeu), Zaharia (= Iahve Şi-a amintit de cuvântul Său), Bela (= distrugere), fiul lui Azaz (= puternic), fiul lui Şema (= veste), fiul lui Ioil (= Iahve este Dumnezeu).

„Aroer este o localitate în Transiordania, pe malul nordic al râului Arnon. Sediu al unei familii de rubeniţi, cetatea reprezintă limita sudică a teritoriului lui Ruben. ♦ [Baal-Meon era] unul dintre oraşele construite de rubeniţi în teritoriul lui Sihon Amoritul (Numeri 32,28)”[4]. Aroer (= goliciune; tufiş de ienupăr); Nebo (= a vesti); Baal-Meon (= Domnul locuinţelor).

9: iar spre răsărit se întindea până la marginea pustiului care începe de la râul Eufrat, fiindcă vitele lor erau foarte multe în ţinutul Galaadului.

Galaad (= ţinut pietros) „este aici mai mult un nume generic pentru Transiordania. Se pare însă că textul face aluzie aici la regiunea din sudul obişnuitei linii de demarcaţie [Heşebon] – Marea Moartă, un podiş deluros propice creşterii de animale: vite, oi şi capre”[5]. Eufrat (= apă dulce).

10: În zilele lui Saul au purtat ei război cu localnicii, care au căzut în mâinile lor; şi toţi au locuit în corturile lor, în latura de răsărit a Galaadului.

Localnicii sau „Vecinii (πάροικοι[6]), cum îi numeşte vag Septuaginta, sunt în Textul Masoretic aşa-numiţii agareni (ebr. hageriim). Agarenii erau un trib arab din deşertul sirian. Numele lor se trage, după tradiţie, de la Agar, servitoarea egipteancă[7] a lui Avraam şi mama lui Ismael, alungată în deşert (Facerea 16). Şi în Psalmul 82,7 sunt amintiţi, alături de alte popoare, ca duşmani ai lui Israel (cf. I Paralipomene 5,19). Nu este foarte sigur însă că această campanie este aceeaşi cu cea menţionată la v. 19. Nici în Septuaginta, nici în Textul Masoretic nu este clar cine a câştigat războiul. Oricum, tribul lui Ruben a dispărut foarte devreme: o parte a fost integrată în tribul lui Gad, iar rămăşiţe ale lui vor fi dus o viaţă semi-nomadă, până în vremea lui Saul, când probabil au fost înghiţite de agareni (cf. BJ[8], nota ad loc.)”[9].

11: Fiii lui Gad trăiau în faţa lor, în ţinutul Vasanului, până la Salca:

„Tribul lui Gad ocupă teritoriul transiordanian de la nord de Ruben. ♦ Vasan este regiunea din nord de Galaad, care se închide în nord până la muntele Hermon şi în est până la Salca”[10]. Vasan (= pământ roditor); Salca (= coşul nostru) – cetate în Vasan.

12: Ioil, întâiul-născut; Şafam, al doilea, apoi Iaenai şi Şafat în Vasan.

13: Fraţii lor, după familiile părinţilor lor, erau în număr de şapte: Micael, Meşulam, Şeba, Iorai, Iacan, Zia şi Eber;

14: ei erau fiii lui Abihail, fiul lui Huri, fiul lui Iaroah, fiul lui Galaad, fiul lui Micael, fiul lui Ieşişai, fiul lui Iahdo, fiul lui Buz;

15: Ahi, fiul lui Abdiel, fiul lui Guni, era capul familiilor lor.

16: Ei trăiau în Galaad, în Vasan şi în satele acestora, în tot ţinutul dimprejurul Şirionului, până la margini.

„Pasajul ridică o problemă de critică de text remarcabilă. Atât Septuaginta, cât şi textul ebraic tradiţional indică Saronul[11] ca punct de reper pentru teritoriul gadit, ceea ce este imposibil, pentru că Saronul este câmpia fertilă din nord-vestul Palestinei, la sud de Carmel. Dar Deuteronomul 3,9 precizează că fenicienii numesc Sanir sau Sanior (ebr. Saryon) muntele Hermon (din lanţulAntiliban), formaţiune geologică situată la limita de nord-est a pământului ocupat de israeliţi. Această lecţiune pare cea corectă, în cazul de faţă. Unii comentatori presupun şi o locaţie necunoscută din Transiordania (AB I Chron., p. 34 nota 16)”[12]. Şirion (= bogat în lumină; libertate; platoşă).

Fiii lui Gad (= noroc; fericit): Ioil (= Iahve este Dumnezeu), Şafam (= viezurele stâncilor), Iaenai (= Domnul răspunde), Şafat (= El a judecat) – aceştia erau în Vasan -, Micael (= cine este ca Dumnezeu?), Şeba (= băutor; jurământ), Iorai (= învăţat de Iahve), Iacan (= înţelept), Zia (= îngrozit; adunare), Eber (= din regiunea de dincolo) – aceştia erau fiii lui Abihail (= tatăl cântecului), fiul lui Huri (= alb), fiul lui Iaroah (= duhul Domnului; lună nouă), fiul lui Galaad (= stâncos; movila mărturiei), fiul lui Micael (= cine este ca Dumnezeu?), fiul lui Ieşişai (= venerabil), fiul lui Iahdo (= întrunire), fiul lui Buz (= dispreţ); – căpetenia acestora era Ahi (= fratele lui), fiul lui Abdiel (= robul lui Dumnezeu), fiul lui Guni (= apărat).

17: Ei au fost cu toţii număraţi în zilele lui Iotam, regele lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam, regele lui Israel.

„Probabil în două recensăminte diferite, pentru că intervalul dintre moartea lui Ieroboam şi începutul domniei lui Iotam este de trei ani (743-740 î. Hr.)”[13].

18: Fiii lui Ruben, ai lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase aveau războinici, bărbaţi care purtau scut şi sabie, care încordau arcul şi erau deprinşi cu războiul: patruzeci şi patru de mii şapte sute şaizeci care ieşeau la luptă.

19: Ei au dus război cu Agarenii, cu Ietur, cu Nafiş şi cu Nodab

20: şi i-au biruit; Agarenii au fost daţi în mâna lor, ei şi toate corturile lor; fiindcă ei în vremea luptei au strigat spre Dumnezeu şi El i-a ascultat, pentru că ei aveau încredere în El.

„Înfrânţi de rubeniţi (cf. 5, 10), agarenii se aliază cu vecinii arabi: itureii (descendenţii lui Ietur, fiu al lui Ismael (I Paralipomene 1,31), nafiseii (urmaşii lui Nafiş, fiu al lui Ismael, I Paralipomene 1,31) şi nadabeii, despre care nu există informaţii precise”[14].  Israeliţii stabiliţi la răsărit de Iordan au luptat cu descendenţii lui Agar (= fugă; frumoasă), Ietur (= îngrăditură), Nafiş (= mireasmă) şi Nodab (= generos). Din nou e menţionat ataşamentul biruitorilor faţă de Dumnezeu.

21: Şi le-au poprit ce mai aveau: cincizeci de mii de cămile, două sute cincizeci de mii de oi, două mii de asini şi o sută de mii de oameni;

22: fiindcă mulţi căzuseră ucişi, de vreme ce războiul fusese al lui Dumnezeu. Şi au trăit în locul acelora până la ducerea în robie.

„Strămutarea (deportarea) despre care vorbeşte cronicarul poate fi cea parţială, amintită la IV Regi 15,19-20, care a avut loc în 743 î. Hr., din porunca lui Tiglatpileser III, sau cea generală sub Sargon (IV Regi 17,6), din 720 î. Hr.”[15].

23: Jumătate din seminţia lui Manase au locuit ţinutul de la Vasan până la Baal-Hermon şi Senir şi până la muntele Hermon; şi s-au întins şi în Liban.

„Geografia ţinutului ne este familiară din descrierea regiunii ocupate de tribul lui Gad. Baal-Hermonul este identificabil cu Baal-Gad şi reprezintă graniţa de nord a Israelului, de la poalele muntelui Hermon (din lanţul Antiliban) şi la vest de acesta. Jumătatea în discuţie a tribului lui Manase ocupă, prin urmare, teritoriul Vasanului şi al întregului Galaad”[16].  „Munţii din partea de ţară de la răsărit de Iordan sunt o continuare a munţilor Antiliban sau, mai precis, a piscului celui mai înalt al acestor munţi care este Hermonul (2759 m), munte acoperit de zăpezi veşnice, menţionat de mai multe ori în Biblie, fie ca frontieră nordică a Ţării Sfinte, fie, în limbaj figurat, ca simbol al abundenţei şi prospeţimii (Psalmi 133,3)”[17].  Hermon (= izolat; anatemă); Baal-Hermon (= Domnul Hermonului); Senir (= platoşă de zale); Liban (= alb).

24: Iată capii lor de familie: Efer, Işei, Eliel, Azriel, Ieremia, Hodavia şi Iahdiel, bărbaţi puternici, bărbaţi vestiţi, căpetenii ale neamurilor lor.

Bărbaţi puternici sau „tari în putere: gr. ισχυροι δυνάμει[18]. Sintagma apare frecvent în Septuaginta. În funcţie de context, ea poate avea diferite sensuri: războinici de elită, oameni bine instruiţi (expresia este aplicată leviţilor, cf. 9,13), bărbaţi de seamă, capabili etc.”[19].

Capii de familie din jumătatea lui Manase: Efer (= gazelă), Işei (= salutar), Eliel (= Dumnezeu este Dumnezeu), Azriel (= ajutorul lui Dumnezeu), Ieremia (= Iahve pune temelia), Hodavia (= Iahve este faimă) şi Iahdiel (= Domnul Se bucură).

25: Dar când ei s-au răzvrătit împotriva Dumnezeului părinţilor lor şi s-au desfrânat după dumnezeii neamurilor din acel ţinut, cele pe care Dumnezeu le izgonise din faţa lor,

26: atunci Dumnezeul lui Israel a întărâtat duhul lui Ful, regele Asiriei – adică duhul lui Tiglatfalasar, regele Asiriei -, şi acesta i-a strămutat pe Rubeniţi şi pe Gadiţi şi jumătate din seminţia lui Manase şi i-a dus în Halach, Habor, Hara şi la râul Gozan, unde sunt până azi.

„Cei doi regi asirieni numiţi în verset sunt una şi aceeaşi persoană: Tiglatpileser III. Celălalt nume al regelui, Faloh, corespunde formei Ful din IV Regi 15,19. În cronica babiloniană, el apare sub numele de Pulu. Regii asirieni care stăpâneau şi peste Babilon îşi luau frecvent două nume, ca rege al Asiriei, respectiv al Babilonului. ♦ Autorul confundă cele două deportări: cea a triburilor din Transiordania (734 î. Hr.), de către regele sus-amintit, şi cea a întregului regat din nord de către Salmanasar şi Sargon al II-lea (721 î. Hr.). ♦ Halach este asirianul Halahhu, oraş şi district la nord-est de Ninive. ♦ Habor (azi Habur) este un râu care curge prin provincia asiriană Gozan, colectând apele unor pâraie care străbat regiunea de la sud-vest de cursul mijlociu al Eufratului”[20].  

Ful (= puternic), regele Asiriei (= întindere), i-a deportat pe evreii de la răsărit de Iordan, strămutându-i în Halach (= oraşul lui Dumnezeu), Habor (=unire), Hara (= ţinut deluros) şi la râul Gozan (= refugiu; păşune). Deportarea e arătată ca urmare a căderii în idolatrie.

Din versetul de mai sus se poate vedea şi că, acolo pe unde au ajuns de-a lungul istoriei, evreii sunt aproape imposibil de asimilat de către băştinaşi: „În anul 722 î. Hr., sub domnia regelui asirian Salmanasar, regatul Israel a căzut sub jugul asirienilor, care au deportat pe numeroşi israeliţi la Halah, la Habor, lângă râul Gozan, şi în cetăţile mezilor (IV Regi 17,6; 18,11). Totuşi, nu toţi israeliţii au fost deportaţi (vezi II Paralipomene 35,17-19).  Deşi s-a crezut că israeliţii deportaţi în Asiria (IV Regi 17,6) se asimilaseră populaţiei locale, un pasaj din I Paralipomene 5,26 menţionează că triburile pierdute există acolo până în zilele noastre[21].

Urmează o prezentare pe larg a familiilor leviţilor:

27: Fiii lui Levi: Gherşon, Cahat şi Merari.

Fiii lui Levi (= alipire): Gherşon (= izgonire), Cahat (= aliat) şi Merari (= răzvrătire).

28: Fiii lui Cahat: Amram, Iţhar, Hebron şi Uziel.

Fiii lui Cahat: Amram (= popor înalt), Iţhar (= strălucire), Hebron (= legătură) şi Uziel (= puterea Domnului).

29: Fiii lui Amram: Aaron, Moise şi Mariam. Fiii lui Aaron: Nadab, Abiud, Eleazar şi Itamar.

Fiii lui Amram: Aaron (= împresurat de strălucire), Moise (= fiu; scos din apă) şi Mariam (= amărăciune), sora lor. Fiii lui Aaron: Nadab (= darnic), Abiud (= Iahve este tatăl meu), Eleazar (= Dumnezeu ajută) şi Itamar (= fără palmieri).

30: Lui Eleazar i s-a născut Finees; lui Finees i s-a născut  Abişua;

31: lui Abişua i s-a născut Buchi, iar lui Buchi i s-a născut Uzi;

32: lui Uzi i s-a născut Zerahia, iar lui Zerahia i s-a născut Meraiot;

33: lui Meraiot i s-a născut Amaria, iar lui Amaria i s-a născut Ahitub;

34: lui Ahitub i s-a născut Ţadoc, iar lui Ţadoc i s-a născut Ahimaaţ;

35: lui Ahimaaţ i s-a născut Azaria, iar lui Azaria i s-a născut Iohanan;

36: lui Iohanan i s-a născut Azaria; acesta a slujit ca preot la templul pe care Solomon l-a zidit în Ierusalim.

37: Lui Azaria i s-a născut Amaria, iar lui Amaria i s-a născut Ahitub;

38: lui Ahitub i s-a născut Ţadoc, iar lui Ţadoc i s-a născut Şalum;

39: lui Şalum i s-a născut Hilchia, iar lui Hilchia i s-a născut Azaria;

40: lui Azaria i s-a născut Seraia, iar lui Seraia i s-a născut Iehosadac.

41: Iehosadac a fost dus în robie cu Iuda şi Ierusalimul, sub Nabucodonosor.

Urmaşii lui Eleazar, fiul lui Aaaron: Finees (= negru), Abişua (= tatăl mântuirii),  Buchi (= gura Domnului), Uzi (= tăria mea), Zerahia (= Iahve este răsăritul), Meraiot (= rezistenţă),  Amaria (= Iahve a promis), Ahitub (= fratele bun), Ţadoc (= cel drept), Ahimaaţ (= fratele supărării),  Azaria (= ajutorul lui Iahve), Iohanan (= Iahve a dăruit), Azaria – din nou, Amaria – din nou, Ahitub – din nou, Ţadoc – din nou, Şalum (= paşnic), Hilchia (= Iahve este partea mea), Azaria – încă o dată, Seraia (= Iahve a luptat) şi Iehosadac (= Iahve este drept). E o listă a arhiereilor evrei, de la Aaron, primul mare preot, şi până la deportarea iudeilor în Babilon, de către Nabucodonosor (= Nebo apără coroana şi hotarele); Nebo (= înălţime) era zeul ştiinţei şi al artei la babilonieni.


[1] SEP 3, p. 34

[2] SEP 3, p. 34

[3] SEP 3, pp. 34-35       

[4] SEP 3, p. 35

[5] SEP 3, p. 35

[6] pariki.

[7] Aşa cum am arătat la Cartea Facerii, cel mai probabil Agar era de neam arab, fiind doar cumpărată din Egipt, unde erau frecvente târgurile de sclavi.

[8] La Bible de Jerusalem, 1986, 1988, Paris.

[9] SEP 3, p. 35

[10] SEP 3, p. 35

[11] La Anania, Şirion.

[12] SEP 3, pp. 35-36

[13] SEP 3, p. 36

[14] SEP 3, p. 36

[15] SEP 3, p. 36

[16] SEP 3, p. 36

[17] AB, p. 75

[18] ishiri dinami.

[19] SEP 3, p. 36

[20] SEP 3, p. 37

[21] Dicţionar enciclopedic de Iudaism (în continuare, abreviat: DEI), Editura Hasefer, Bucureşti, 2000, p. 829

CAP. 4 – Urmaşii lui Iuda şi ai lui Simeon.

 

1: Fiii lui Iuda: Fares, Heţron, Carmi, Hur şi Şobal.

Fiii lui Iuda (= lăudat fie Domnul): Fares (= spărtură), Heţron (= înverzit; frumos), Carmi (= vier), Hur (= născut liber) şi Şobal (= cel ce varsă).

2: Reaia, fiul lui Şobal, l-a avut fiu pe Iahat; lui Iahat i s-au născut Ahumai şi Lahad. Acestea sunt familiile Ţoreenilor.

Descendenţa lui Şobal: Reaia (= Domnul a văzut), Iahat (= împrospătare), Ahumai (= frate al apei) şi Lahad (= cel ce oprimă).

Ţoreenii e un termen derivat din toponimul ebraic Ţareah. Ţareah „era o cetate din câmpia lui Iuda, localizată la nord de Wadi al Sarar, în Biblie, Valea Sorec”[1].

3: Fiii lui Etam: Izreel, Işma şi Idbaş, precum şi sora lor ce se chema Haţlelponi.

Fiii lui Etam (= vizuina fiarelor): Izreel (= Dumnezeu seamănă), Işma (= ascultă pe Domnul) şi Idbaş (= corpolent); sora lor era Haţlelponi (= umbra feţei lui Dumnezeu).

Etam „era un sat din ţinutul deluros al lui Iuda, reconstruit de Roboam (II Paralipomena 11,6). Astăzi este identificat cu Qirbet el-Hoh, situat la aproximativ 10 km sud-vest de Ierusalim. (…) Ghedor  [amintit şi la Iosua 15,58] este, de asemenea, o cetate din Iuda”[2]. Şi aici, ca în multe alte locuri, antroponimele au devenit, în timp, toponime.

4: Panuel, tatăl lui Ghedor, şi Ezer, tatăl lui Huşa, sunt fiii lui Hur, întâiul-născut al Efratei şi tatăl lui Betleem.

Panuel (= faţa lui Dumnezeu) era tatăl lui Ghedor (= gard; zid), iar Ezer (= ajutor) era tatăl lui Huşa (= grabă); ei erau fiii lui Hur (= născut liber; alb), născut din Efrata (= rodnicie), tatăl lui Betleem (= casa pâinii).

5: Aşhur, tatăl lui Tecoa, a avut două femei: Helea şi Naara.

Aşhur (= negreală) era tatăl lui Tecoa (= trâmbiţă); femeile lui erau Helea (= rugină) şi Naara (= femeie tânără). Tecoa se numea şi o cetate a lui Iuda, în apropiere de En-Ghedi.

6: Naara i-a născut pe Ahuzam, Hefer, Temni şi Ahaştari. Aceştia sunt fiii Naarei.

Fiii născuţi lui Aşhur din Naara: Ahuzam (= posesiune), Hefer (= izvor), Temni (= împărţire) şi Ahaştari (= sol; trimis).

7: Iar fiii Helei: Ţeret, Ţohar, Etna şi Coţ.

Fiii născuţi din Helea: Ţeret (= strălucire), Ţohar (= culoare deschisă; distins), Etna (= generos) şi Coţ (= spin).

8: Lui Coţ i s-au născut Anub, Ţobeba, Iaheţ şi odraslele lui Aharhel, fiul lui Harum.

Fiii (urmaşii) lui Coţ: Anub (= puternic; înalt), Ţobeba (= vorbăreţ), Iaheţ (apărut în mod surprinzător la Anania, nu l-am regăsit nicăieri), odraslele lui Aharhel (= puterea a dăinuit), fiul lui Harum (= înalt).

9: Iabeţ a fost un om mai însemnat decât fraţii săi; mama lui i-a dat numele de Iabeţ, zicând: „Cu durere l-am născut”.

Iabeţ (= întristare; durere) este acelaşi cu Ţobeba de la versetul 8.

10: Iabeţ L-a chemat pe Dumnezeul lui Israel, zicând: „O, de m-ai binecuvânta cu binecuvântare şi de mi-ai lărgi hotarele şi dacă mâna Ta ar fi cu mine şi m-ai face să ştiu că nu mă umileşti…!”.  Şi Dumnezeu i-a dăruit tot ce i-a cerut.

În listele genealogice sunt marcate persoanele (şi momentele) prin care s-a realizat o mai mare legătură cu Dumnezeu.

11: Lui Chelub, fratele lui Şuha, i s-a născut Mehir; acesta e tatăl lui Eşton.

Chelub (= coş împletit), fratele lui Şuha (= depresiune), a născut pe Mehir (= preţ), iar acesta a născut pe Eşton (= odihnă; cel bogat în femei).

12: Lui Eşton i s-au născut Bet-Rafa, Paseah şi Techina, întemeietorul cetăţii Nahaş; aceştia erau oameni din Recab.

Fiii lui Eşton: Bet-Rafa (= casa uriaşului), Paseah (= şchiop) şi Techina (= milostivire).

Nahaş (= şarpe) „este o cetate nemenţionată în alt loc: poate fi actualul Der Nahaş (în Valea Arabah). Dacă însă citim cetatea lui Nahaş, ne amintim de tatăl surorilor vitrege ale lui David, Abigail şi Ţeruia (cf. II Regi 17,25), cu o generaţie mai bătrâne decât viitorul rege, pe care alte manuscrise le consideră fiice legitime ale lui Iesei. Poate fi însă şi alt personaj, mai greu de identificat. AB I Chron. (ad. loc.) interpretează ebr. Ir-Nahaş ca antroponim: the father of Ir-nahash[3].

13: Fiii lui Chenaz: Otniel şi Seraia; fiii lui Otniel: Hatat şi Meonotai.

„Acest Chenaz este fratele lui Caleb, fiul lui Iefone”[4].

Fiii lui Chenaz (= vânător): Otniel (= Dumnezeu este puternic) şi Seraia (= ostaş al Domnului); fiii lui Otniel: Hatat (= groază; distrugere) şi Meonotai (= locuinţele mele).

14: Lui Meonotai i s-a născut Ofra. Lui Seraia i s-a născut Ioab, tatăl lui Gheharaşim; căci ei erau dulgheri.

Meonotai a născut pe Ofra (= cătun; pui de cerb). Seraia a născut pe Ioab (= Iahve este tată). Cât priveşte numele Gheharaşim, acesta ar însemna  [tatăl] văii dulgherilor, titlu ce se referă tot la Ioab, nefiind, aşadar, numele unei persoane. Vulgata are aici patrem vallis Artificum, iar Biblia Hebraica: abi ghi karaşim.

Dulgheri: gr. τέκτων poate desemna orice lucrător în lemn, tâmplar, dulgher, sculptor, sau artizan în general”[5].

15: Fiii lui Caleb, fiul lui Iefoni: Ir, Ela şi Naam; fiul lui Ela: Chenaz.

„Caleb al lui Iefoni nu trebuie confundat cu Caleb, fiul lui Heţron, de la 2,9. ♦ (…) Chenez din acest verset este nepotul lui Caleb al lui Iefoni”[6].

Fiii lui Caleb (= câine; toată inima), fiul lui Iefoni (= cel pregătit de drum): Ir (= păzitor), Ela (= terebint) şi Naam (= bunătate). Fiul lui Ela era Chenaz (= vânător).

16: Fiii lui Iehaleleel: Zif, Zifa, Tiria şi Asareel.

Fiii lui Iehaleleel (= Dumnezeu va face să ţâşnească lumina): Zif (= topitorie), Zifa (= revărsare; topitorie), Tiria (= frică; temelie) şi Asareel (= Domnul vindecă).

17: Fiii lui Ezra: Ieter, Mered, Efer şi Ialon. Şi iată-i pe fiii Bitiei, fiica lui Faraon, pe care a luat-o Mered: Miriam, Şamai şi Işbah, tatăl lui Eştemoa.

Fiii lui Ezra (= ajutor): Ieter (= rămăşiţă), Mered (= răzvrătire), Efer (= viţel) şi Ialon (= cel statornic). Fiii lui Mered din Bitia (= fiică a Domnului): Miriam (= încăpăţânare), Şamai (= Iahve nimiceşte) şi Işbah (= El aduce mulţumiri), tatăl lui Eştemoa (= ascultare).

Eştemoa era o cetate în Iuda, amintită, sub numele de Eştemo, la Iosua 15,50 şi la I Regi 30,28.

18: Iar Iehudia, femeia lui, i-a născut pe Iered, tatăl lui Ghedor, pe Heber, tatăl lui Soco, şi pe Iecutiel, tatăl lui Zanoah.

Din Iehudia (= iudeica) i s-au născut Iered (= coborâş), tatăl lui Ghedor (= gard; zid), Heber (= comuniune), tatăl lui Soco (= spini), şi Iecutiel (= Dumnezeu va hrăni), tatăl lui Zanoah (= părăsit; uitat). Ghedor, Soco şi Zanoah sunt şi toponime, desemnând cetăţi din teritoriul lui Iuda.

            „Textul acestui verset, dislocat în vechiul original ebraic, a fost restaurat în versiunea La Bible trad. Osty[7].

19: Fiii femeii lui Hodia, sora lui Naham, tatăl Cheilei: Garmi şi Eştemoa Maacateanul.

Fiii lui Hodia (= măreţia Domnului), născuţi din sora lui Naham (= consolare), tatăl (sau fondatorul cetăţii) Cheila (= cetate): Garmi (= osos; tare) şi Eştemoa (= strălucire) din Maaca (= subjugare), ţinut în Siria.

20: Fiii lui Simeon: Amnon, Rina, Benhanan şi Tilon.  Fiii lui Işi: Zohet şi Benzohet.

Fiii lui Simeon (= ascultare): Amnon (= credincios), Rina (= strigăt puternic), Benhanan (= fiul unui om binevoitor) şi Tilon (= dar). Fiii lui Işi (= salutar): Zohet (= mândru; corpolent) şi Benzohet (= fiul celui mândru).

21: Fiii lui Şela, fiul lui Iuda: Er, tatăl lui Leca, Laeda, tatăl lui Mareşa, şi familiile din casa lui Aşbeia,

Fiii lui Şela (= pace; fericire): Er (= veghetor), tatăl lui Leca (= stâncă ascuţită), Laeda (= orânduire; timpul sărbătorii), tatăl lui Mareşa (= fruntaş), şi familiile din casa lui Aşbeia (= chem un martor).

„Genealogia de faţă se leagă de cea începută la 2,3, dar cu precizarea că Er, tatăl lui Leca, nu este acelaşi cu Ir, fratele lui Şela, de la versetul citat”[8].  Familiile din casa lui Aşbeia: „Unii comentatori (AB I Chron., p. 26 nota 21) înţeleg aici prin familii breslele ţesătorilor de in”[9].

22: Iochim şi locuitorii din Cozeba, Ioaş şi Saraf, care au locuit în Moab şi al căror nume a fost schimbat în Iaşubi şi Lehem.

Tot între fiii lui Şela se numărau: Iochim (= El îndreaptă) şi locuitorii din Cozeba (= înşelător) – Cozeba pare a fi fost persoană, nu toponim – , Ioaş (= Iahve este un foc) şi Saraf (= arzător), care au trăt în Moab (= sămânţa tatălui) – numele lor au fost schimbate în Iaşubi (= reîntors; câştigat) şi Lehem (= pâine; luptă).

Finalul versetului pune probleme: „Locuiau: Textul Masoretic are erau stăpâni sau, după altă interpretare, s-au însurat. i-a întors avedirin athukiin: iarăşi cuvinte ebraice transcrise ca atare. Brenton interpretează: Le-a schimbat numele în Abederin şi Athukiin. Textul Masoretic are haddebharim attiqim, lucruri vechi (AB I Chron., ad loc.: these tradition are old), dar propoziţia în întregime e greu de interpretat”[10].

23: Aceştia erau olari, locuitori ai Netaimului şi ai Ghederei, pe lângă rege; ei au propăşit în regatul acestuia şi trăiau acolo.

Olarii amintiţi aici locuiau în Netaim (= livezi) şi Gheder (= întăritură; turmă); mai jos, alte traduceri, înrudite cu acestea.

 „Relaţiile de vasalitate descrise succint aici au fost confirmate de descoperiri arheologice. În diferite zone din Iudeea s-au descoperit în jur de două sute de amfore, cu dedicaţia pentru rege. Se pare că respectivele amfore conţineau diverse produse (ulei, vin, cereale) ca tribut în natură. De altfel, numele [Netaim, plantaţii] şi [Ghedera, împrejmuire, ocol] trimit la lucrări agricole”[11].

Versetele 21-23: „În paralel cu genealogiile, pasajul menţionează unele bresle de meşteşugari şi cetăţile în care s-au întemeiat şi dezvoltat acestea de-a lungul timpului. Legătura dintre Iuda şi Moab aminteşte de cartea Rut (cf. AB I Chron., p. 30)”[12].

24: Fiii lui Simeon: Nemuel, Iamin, Iarib, Zerah şi Saul.

Fiii lui Simeon: Nemuel (= circumcis pentru Domnul), Iamin (= mâna dreaptă), Iarib (= potrivnic; luptător), Zerah (= lumină strălucitoare) şi Saul (= cerut).

25: Fiul lui Saul: Şalum; fiul acestuia, Mibsam; iar al acestuia, Mişma.

Urmaşii lui Saul: Şalum (= recompensă), Mibsam (= parfum suav), Mişma (= veste; zvon).

26: Fiii lui Mişma: Hamuel, fiul său; fiul acestuia, Zacar; iar al acestuia, Şimei.

Urmaşii lui Mişma: Hamuel (= căldura lui Dumnezeu), Zacar (= păstrat în amintirea lui Dumnezeu), Şimei (= renumit).

27: Şimei a avut şaisprezece fii şi şase fiice; fraţii lui n-au avut mulţi copii, iar neamurile lor, toate la un loc, nu s-au înmulţit precum fiii lui Iuda.

„Tribul lui Simeon, mai puţin numeros, era aproape absorbit în masa tribului lui Iuda, pe timpul lui David. Dispersia lor în tot Israelul este anunţată de Iacob pe patul de moarte în Facerea 49,7. Simeoniţii nu apar nici în binecuvântarea lui Moise (Deuteronom 33). Totuşi, sub Ezechia, i-au înfrânt pe amaleciţi (I Paralipomene 4,41-43) şi i s-au alăturat lui Asa în restaurarea Templului (II Paralipomene 15,9). După exil, tribul nu mai este atestat”[13].

28: Ei trăiau în Beer-Şeba, Molada, Haţar-Şual,

29: Bilha, Eţem, Tolad,

30: Betuel, Horma, Ţiclag,

31: Bet-Marcabot, Haţar-Susim, Bet-Birei şi Şaarim; acestea erau cetăţile lor de dinainte de [domnia lui] David.

32: Şi mai aveau: Etam, Ain, Rimon, Tochen şi Aşan: cinci cetăţi

„Lista cetăţilor simeoniţilor concordă, cu câteva modificări de transliterare, cu cea din Iosua 19,2-8. Teritoriul pe care îl ocupă este cel din extremitatea sudică a Iudeii. Un semn al integrării lor în Iuda este atribuirea, în Iosua 15,26-32, a aceloraşi cetăţi fiilor lui Iuda”[14].

Cetăţile în care trăiau urmaşii lui Simeon: Beer-Şeba (= fântâna jurământului), Molada (= loc de naştere), Haţar-Şual (= curtea vulpii), Bilha (= modestie; speriată), Eţem (= întăritură), Tolad (= urmaş; vlăstar), Betuel (= locuinţa lui Dumnezeu), Horma (= nimicire), Ţiclag (= izvor; şerpuire), Bet-Marcabot (= casa carelor de război), Haţar-Susim (= curtea cailor), Bet-Birei (= casa creaţiei mele), Şaarim (= două porţi), Etam (= vizuina fiarelor), Ain (= ochi; izvor), Rimon (= rodie), Tochen (= greutate; măsură) şi Aşan (= fum).

33: şi toate satele dimprejurul lor, până la Baal. Iată locurile-n care îşi aveau sălaşul, precum şi spiţa neamului lor:

Neamul lui Simeon se întindea până la Baal (= domn; stăpân), dificil de localizat.

34: Meşobab, Iamlec şi Ioşa, fiul lui Amasia;

35: Ioil şi Iehu, fiul lui Ioşibia, fiul lui Seraia, fiul lui Asiel;

36: Elioenai, Iaacoba, Ieşohaia, Asaia, Adiel, Ieşimiel, Benaia,

37: Ziza, fiul lui Şifei, fiul lui Alon, fiul lui Iedaia, fiul lui Şimri, fiul lui Şemaia.

38: Aceştia, ale căror nume s-au dat mai sus, erau căpetenii în neamurile lor, iar familiile lor s-au înmulţit peste măsură.

Căpetenii în Simeon: Meşobab (= restaurat), Iamlec (= cel pe care Dumnezeu îl face rege), Ioşa (= Domnul vindecă), fiul lui Amasia (= Domnul a răbdat), Ioil (= Domnul este Dumnezeu), Iehu (= acesta este Domnul), fiul lui Ioşibia (= cel ce locuieşte împreună cu Domnul), fiul lui Seraia (= Iahve a luptat), fiul lui Asiel (= Dumnezeu a făcut), Elioenai (= ochii mei sunt îndreptaţi spre Domnul), Iaacoba (= adăugat la cel ce ţine de călcâi), Ieşohaia (= cel umilit de Iahve), Asaia (= Domnul a făcut), Adiel (= podoaba lui Dumnezeu), Ieşimiel (= Dumnezeu aşează), Benaia (= Domnul a clădit), Ziza (= rodnicie), fiul lui Şifei (= abundent), fiul lui Alon (= stejar), fiul lui Iedaia (= Domnul ştie), fiul lui Şimri (= veghetor), fiul lui Şemaia (= Iahve aude).

39: Ei s-au întins până la Gherar şi până la răsărit de Gai, în căutare de păşuni pentru vitele lor;

Gherar  (= cerc) sau Gherara „era o cetate la 18 km sud-est de Gaza (Facerea 10,19), la poalele munţilor din Iuda. Aici îi înfrânge Asa pe etiopienii conduşi de Zareh (II Paralipomene 14,13-14)”[15].  Gai (= răsăritul văii).

40: şi au găsit păşuni grase şi bune şi pământ cu lărgime-n faţa lor, paşnic şi liniştit; fiindcă înainte de ei trăiseră acolo doar câţiva din fiii lui Ham.

„Descendenţii lui Canaan, fiul lui Ham (cf. Facerea 9,18), sunt locuitorii ancestrali ai Palestinei”[16].

41: Aceştia, ale căror nume sunt scrise mai sus, au venit acolo în zilele lui Iezechia, regele lui Iuda, şi au lovit corturile celor ce se aflau acolo şi i-au nimicit pentru totdeauna şi s-au aşezat în locul lor, căci acolo se aflau păşuni pentru vitele lor.

Aceşti nomazi, numiţi de Septuaginta Minei, „au fost identificaţi cu maoniţii din II Paralipomene 20,1. Erau un trib arab, numiţi astfel după cetatea Maan, situată la sud-est de Petra. Menţionarea Muntelui Seir din versetul următor indică zona Edom ca centru de desfăşurare a acţiunilor. Textul Masoretic are meunim, care poate fi înţeles ca adăposturi sau ca numele unei populaţii amintite în II Paralipomene 20,1”[17].

42: Dar câţiva din ei, fiii lui Simeon, s-au dus la muntele Seir – cinci sute de oameni care-i aveau în frunte pe Pelatia, Nearia, Refaia şi Uziel, fiii lui Işei;

Parte din simeoniţi au mers la muntele Seir (= păros; zbârlit), conduşi de Pelatia (= Iahve a eliberat), Nearia (= robul Domnului), Refaia  (= Iahve a vindecat) şi Uziel (= puterea lui Dumnezeu), fiii lui Işei (= mântuirea mea este Dumnezeu).

43: şi i-au bătut pe cei care mai rămăseseră din Amaleciţi [şi trăiesc acolo] până-n ziua de azi.

„Aceasta este unica menţiune biblică a acţiunii antiamalecite a lui Ezechia”[18]. „Amaleciţii erau o populaţie nomadă din deşertul Sinai, la graniţa sudică a Ţării Sfinte (…). Mai târziu, o parte din ei s-au infiltrat chiar în ţara sfântă, trăind în regiunea Efraim (Judecători 5,14; 12,15). Amaleciţii erau socotiţi duşmanii de moarte ai lui Israel (Numeri 24,20; Psalmi 83,8). Ei au fost exterminaţi în mare parte de către Saul şi David (I Regi 15; II Regi 8,12)”[19].  Amalec (= tatăl este rege).


[1] SEP 3, p. 29

[2] SEP 3, p. 29

[3] SEP 3, p. 30

[4] SEP 3, p. 30

[5] SEP 3, p. 30

[6] SEP 3, p. 31

[7] BBVA, p. 454

[8] SEP 3, p. 31

[9] SEP 3, p. 31 – Textul Masoretic are aici abdhat habbuţ, producătorii de in subţire. Septuaginta are formula misterioasă efrath avak, transcriere a unor cuvinte ebraice.

[10] SEP 3, p. 32 – Anania a găsit o rezolvare proprie (desigur, bazată pe un document care a permis aceasta), simplificând problema care, de altfel, nu e vitală în înţelegerea Scripturii.

[11] SEP 3, p. 32

[12] SEP 3, p. 31

[13] SEP 3, p. 32

[14] SEP 3, p. 32

[15] SEP 3, p. 33

[16] SEP 3, p. 33

[17] SEP 3, p. 33

[18] SEP 3, p. 33

[19] AB, p. 114

CAP. 3 – Urmaşii lui David: regii lui Iuda.

 

1: Fiii lui David care i s-au născut în Hebron: Amnon, întâiul-născut, din Ahinoam Izreeliteanca; al doilea, Daniel, din Abigail Carmelita;

2: al treilea, Abesalom, fiul Maacăi, fiica lui Talmai, regele Gheşurului; al patrulea, Adonia, fiul Haghitei;

3: al cincilea, Şefatia, din Abital; al şaselea, Itream, din Egla, femeia sa.

4: Aceştia şase i s-au născut în Hebron.

Până aici, e reluată genealogia de la II Regi 3,3. Daniel, cel de al doilea fiu, însă, e numit acolo Chileab, fără să avem o explicaţie de ce acelaşi personaj apare sub două nume diferite.

Fiii lui David (= cel preaiubit) născuţi în Hebron (= uniune; ligă): Amnon (= fidel) din Ahinoam (= frate al îndurării); Daniel (= Dumnezeu a judecat) din Abigail (= tatăl entuziasmului); Abesalom (= tatăl păcii) din Maaca (= asuprire; stăpână; mâhnire), fiica lui Talmai (= plugar), regele din Gheşur (= pod; ţara podului); Adonia (= Iahve este Domnul) din Haghita (= sărbătoare); Şefatia (= Domnul a judecat) din Abital (= tatăl meu e izvor de rouă); Itream (= dreptul poporului) din Egla (= juncă).

5: Iată-i şi pe cei care i s-au născut în Ierusalim: Şimea, Şobab, Natan şi Solomon – patru -, din Batşeba, fiica lui Amiel;

6: Ibhar, Elişama, Elifelet,

7: Nogah, Nefeg, Iafia,

8: Elişama, Eliada şi Elifelet; de toţi, nouă.

Lista fiilor lui David născuţi în Ierusalim corespunde celei de la II Regi 5,14-16, cu unele diferenţe, pe care Anania, însă, le-a armonizat; doar  Elişua de la II Regi 5,15 fiind numit aici Elişama, astfel că apar doi Elişama. În plus, Septuaginta mai adaugă, la II Regi, pe Samae, Iesivat, Natan, Galamaan, Ievaar, Teisus, Elfalat, Naged, Nafec, Ionatan, Leasamis, Baalimat şi Elifaat. Amiel, tatăl Batşebei, e numit la II Regi 11,3 Eliam: „Amiel este pur şi simplu o inversare a elementelor componente ale numelui”[1]. 

Fiii lui David născuţi în Ierusalim (= cetatea păcii): Şimea (= Dumnezeu a ascultat), Şobab (= răzvrătit), Natan (= El a dat), Solomon (= paşnic) – aceştia s-au născut din Batşeba (= fiica jurământului), fiica lui Amiel (= Dumnezeu e aliat); Ibhar (= alegere), Elişama (= Dumnezeu a ascultat), Eliada (= Dumnezeu a ştiut) şi Elifelet (= Dumnezeu este izbăvire).

9: Aceştia sunt, toţi, fiii lui David, în afară de fiii de la ţiitoare. [A fost] şi Tamara, sora lor.

E amintită şi o fiică a lui David, Tamara (= palmier); aceasta nu va fi fost singura, dar credem că e amintită datorită episodului întunecat cu Amnon, care va atrage multă suferinţă asupra casei lui David. Se continuă cu urmaşii lui David, pe linia lui Solomon, adică cu lista regilor lui Iuda:

10: Fiul lui Solomon: Roboam; fiul acestuia, Abia; fiul acestuia, Asa; iar fiul acestuia, Iosafat;

11: fiul acestuia, Ioram; al acestuia, Azaria; iar al acestuia, Ioaş;

12: fiul acestuia, Amasia; al acestuia, Zaharia; al acestuia, Ioatam;

13: fiul acestuia, Ahaz; al acestuia, Iezechia; iar al acestuia, Manase;

14: fiul acestuia, Amon; iar al acestuia, Iosia;

15: fiii lui Iosia: întâiul-născut, Iohanan; al doilea, Ioiachim; al treilea, Sedechia; şi al patrulea, Şalum.

„Iohanan nu mai apare nicăieri ca întâi-născut al lui Iosia. Trebuie să fie vorba despre Ioahaz, variantă explicabilă prin ezitarea copistului. În Ieremia 22,11, întâiul-născut al lui Iosia primeşte, ca al doilea nume, probabil, pe acela de Şalum”[2].

16: Fiii lui Ioiachim: Iehonia, fiul său; Sedechia, fiul său;

Cum s-a arătat şi la Cărţile Regilor, „Sedechia nu este fiul lui Iehonia, cum s-ar putea înţelege în primă instanţă, ci fratele lui şi unchi al lui Sedechia, ultimul rege al Iudeii”[3].

Versetele 10-16: „Aceasta este lista regilor lui Iuda până la exilul din Babilon. Dintre descendenţii direcţi ai lui Solomon, până la Iosia, lipseşte Atalia, fiica lui Ahab şi soţia lui Ioram (cf. II Paralipomene 24), pentru că e de altă religie”[4].

Regii lui Iuda de după David: Solomon (= omul păcii; paşnic), Roboam (= întins şi liber este poporul), Abia (= Domnul este un tată), Asa (= medic), Iosafat (= Domnul a judecat), Ioram (= Domnul este înălţat), Azaria (= Domnul a ajutat), Ioaş (= Iahve este foc), Amasia (= Domnul a răbdat), Zaharia (= Iahve Şi-a amintit cuvântul Său), Ioatam (= Iahve este desăvârşit), Ahaz (= El a susţinut), Iezechia (= tăria mea este Iahve), Manase (= Domnul m-a făcut să uit), Amon (= fiinţă ascunsă), Iosia (= Iahve este vindecător), Ioahaz, numit aici Iohanan (= Domnul a fost milostiv), Ioiachim (= Domnul ridică), Iehonia (= Domnul întemeiază), Sedechia (= Iahve este dreptatea mea). E amintit şi Şalum (= iubitor de pace), mai-marele districtului Miţpa.

17: iar fiii lui Iehonia au fost: Salatiel,

18: Malchiram, Pedaia, Şenaţar, Iecamia, Hoşama şi Nedabia.

Fiii lui Iehonia: Salatiel (= cerut lui Dumnezeu), Malchiram (= regele este înălţat), Pedaia (= Dumnezeu a mântuit), Şenaţar (= comoară strălucitoare), Iecamia (= Iahve se ridică), Hoşama (= Iahve a ascultat) şi Nedabia (= darul lui Iahve).

19: Fiii lui Pedaia: Zorobabel şi Şimei; fiii lui Zorobabel: Meşulam şi Hanania, precum şi sora acestora, Şelomit.

„Textul Masoretic îl indică pe Pedaia ca tată al lui Zorobabel, fapt care intră în contradicţie cu Ezdra 3,2. Septuaginta este consecventă din acest punct de vedere”. La locul indicat din Cartea Ezdra, tatăl lui Zorobabel este numit Salatiel, la fel cum e numit şi în Septuaginta, dar Anania, de regulă, când este vorba despre nume, recurge la Textul Masoretic.

Fiii lui Pedaia: Zorobabel (= sămânţa Babilonului) şi Şimei (= renumit); fiii lui Zorobabel: Meşulam (= prieten) şi Hanania (= Domnul a fost milostiv) – sora lor se numea Şelomit (= paşnică).

20: Fiii lui Meşulam: Haşuba, Ohel, Berechia, Hasadia şi Iuşab-Hesed;

Fiii lui Meşulam: Haşuba (= cinstit), Ohel (= cort), Berechia (= Domnul a binecuvântat), Hasadia (= favoritul lui Dumnezeu) şi Iuşab-Hesed (= bunătatea este răsplătită).

21: fiii lui Hanania: Pelatia şi Isaia; fiul acestuia, Refaia; al acestuia, Arnan; al acestuia, Obadia, iar al acestuia, Şecania.

Fiii lui Hanania: Pelatia (= Domnul a eliberat) şi Isaia (= Domnul mântuieşte); fiul lui Isaia: Refaia (= Domnul a vindecat); fiul său, Arnan (= sprinten); fiul său, Obadia (= slujitorul lui Iahve); fiul său, Şecania (= locuinţa lui Iahve).

22: Fiii lui Şecania au fost şase: Şemaia, Hatus, Igheal, Bariah, Nearia şi Şafat;

Fiii lui Şecania: Şemaia (= pierdere), Hatus (= luptător), Igheal (= Dumnezeu răscumpără), Bariah (= fugar), Nearia (= robul Domnului) şi Şafat (= El a judecat).

23: fiii lui Nearia, trei: Elioenai, Iezechia şi Azricam;

Fiii lui Nearia: Elioenai (= ochii mei sunt îndreptaţi către Domnul), Iezechia (= Dumnezeu este putere) şi Azricam (= ajutor contra unui vrăjmaş).

24: fiii lui Elioenai, şapte: Hodavia, Eliaşib, Pelaia, Acub, Iohanan, Delaia şi Anani.

Fiii lui Elioenai: Hodavia (= lauda Domnului), Eliaşib (= Dumnezeu vrea să restabilească), Pelaia (= Domnul este minunat), Acub (= viclean), Iohanan (= Domnul a fost milostiv), Delaia (= Domnul a izbăvit) şi Anani (= Domnul acoperă).


[1] SEP 3, p. 28

[2] SEP 3, p. 28

[3] SEP 3, p. 29

[4] SEP 3, p. 28

CAP. 2 – Urmaşii lui Iacob (Israel) şi ai lui Iuda.

 

1: Iată numele fiilor lui Israel: Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon,

2: Dan, Iosif, Veniamin, Neftali, Gad şi Aşer.

„Cronicarul îi menţionează pe toţi cei doisprezece fii ai lui Israel, dar interesul său genealogic se va concentra cu precădere asupra triburilor lui Iuda, Simeon şi Veniamin (toate din sud), cărora li se adaugă tribul lui Levi”[1].  „Cu lista fiilor lui Iacob/Israel încep genealogiile poporului ales. Cf. Facerea 35,23-26, unde sunt amintite şi soţiile lui Iacob”[2].

Fiii lui Israel (= cel ce luptă cu Dumnezeu; mintea văzătoare de Dumnezeu): Ruben (= iată fiu; Dumnezeu a privit), Simeon (= Dum­ne­zeu a auzit), Levi (= alipire; devoţiune), Iuda (= Domnul fie lăudat), Isahar (= răsplată), Zabulon (= mi­nunat), Dan (= dreptate; judecător),  Iosif (= adaos), Veniamin (= fiul dreptei mele), Neftali (= am luptat), Gad (= noroc) şi Aşer (= fericire). Ca şi în alte dăţi, fiii născuţi din roabe sunt lăsaţi la urmă.

3: Fiii lui Iuda: Ir, Onan şi Sela. Aceştia trei i s-au născut din fiica Şuei, canaaneanca. Ir, întâiul-născut al lui Iuda, a fost rău în ochii Domnului, Care l-a ucis.

„Se începe cu Iuda, tribul lui David, despre ai cărui descendenţi se vorbeşte cel mai pe larg. Despre Ir şi răutatea lui, aceeaşi frază laconică şi în Facerea 38,7”[3].

Fiii lui Iuda, născuţi din fiica lui Şua (= bunăstare; umilinţă; mormânt): Ir (= oraş), Onan (= putere; vigoare) şi Sela (= pace; născut târ­ziu). Avem motive să credem că Şua era tatăl soţiei lui Iuda, nu mama acesteia.

4: Tamara, nora lui [Iuda], i-a născut acestuia pe Fares şi pe Zara: toţii fiii lui Iuda au fost cinci.

Fiii Tamarei (= palmier) au fost: Fares (= ruptură; spărtură) şi Zara (= Răsărit; cărămiziu).

5: Fiii lui Fares: Heţron şi Hamul.

Fiii lui Fares: Heţ­ron (= şanţ de apărare) şi Hamul (= cruţat).

6: Fiii lui Zara: Zimri, Etan, Heman, Calcol şi Darda; de toţi, cinci.

Fiii lui Zara: Zimri (= cântarea mea), Etan (= durabil) – urmaş al lui Iuda, devenit celebru prin înţelepciunea sa, Heman (= fidel) – bărbat vestit pentru înţelepciunea lui, contemporan cu Solomon, a compus Psalmul 87, sau acesta îi este adresat -, Calcol (= sprijin) şi Darda (= toartă; dibaci; perla ştiinţei) erau şi ei înţelepţi vestiţi în vremea lui Solomon.

7: Fiul lui Carmi: Acar, aducătorul de nenorociri asupra lui Israel prin aceea că a dispreţuit anatema.

„Pasajul trimite la episodul din Iosua 7,1, dar acolo rezultă că fiul lui Zabdi este Carmi, iar al lui Carmi, Acar (Textul Masoretic îl numeşte acolo Acan). În ebraică, verbul akhar înseamnă a tulbura, a mâhni. Aici, în greacă, Acar este numit εμποδοστράτης[4], cel care împiedică, care ridică un obstacol. (…) în Septuaginta, αναθέμα[5] este un termen tehnic care aparţine atât vocabularului de cult, cât şi celui militar. Anatema era ofranda consacrată în totalitate lui Dumnezeu, iar cel care o încălca devenea el însuşi anatemă (cf. Deuteronom 6,26; Iosua 6,18). Aplicat domeniului militar, anatema însemna consacrarea victoriei prin nimicirea în totalitate a prăzilor de război şi exterminarea prizonierilor (cf. I Regi 15,3 şi urm.)”[6].

Fiul lui Carmi: Acar (= tulburare).

8: Fiul lui Etan: Azaria.

Fiul lui Etan: Azaria (= Domnul a ajutat).

9: Fiii lui Heţron, care i s-au născut: Ierahmeel, Aram şi Caleb.

Aram nu apare în Textul Masoretic.  Fiii lui Heţron: Ierahmeel (= Dumnezeu să aibă milă) – era şi numele unui ţinut în sudul Ţării Sfinte -, Aram (= înalt; nobil) şi Caleb (= câine; ca o inimă).

10: Aram i-a dat naştere lui Aminadab; Aminadab i-a dat naştere lui Naason, căpetenia casei lui Iuda.

Fiul lui Aram: Aminadab (= ruda este darnică); fiul acestuia: Naason (= prooroc; şarpe).

11: Naason i-a dat naştere lui Salmon; Salmon i-a dat naştere lui Booz;

Fiul lui Naason: Salmon (= umbrit); fiul acestuia: Booz (= curaj).

12: Booz i-a dat naştere lui Obed; Obed i-a dat naştere lui Iesei;

Fiul lui Booz: Obed (= slujitor); fiul său: Iesei (= bogăţia Domnului).

Versetele 9-12 reprezintă un pasaj identic cu Rut 4,19-22.

13: lui Iesei i s-a născut Eliab, întâiul-său-născut, apoi al doilea, Aminadab, al treilea, Şama,

14: al patrulea, Natanael, al cincilea, Radai,

15: al şaselea, Oţen, al şaptelea, David.

Fiii lui Iesei: Eliab (= Dumnezeu este tată), Aminadab (= ruda este darnică), Şama (= pustiire), Natanael (= Dumnezeu a dat), Radai (=  cel ce asupreşte; biruitor), Oţen (= treaz) şi David (= cel iubit).

„Celelalte pasaje care îi amintesc pe fiii lui Iesei nu pomenesc nimic despre Natanael, Radai şi Oţen (cf. I Regi 17,13-14), nici despre surorile lui David, Ţeruia şi Abigail (v. 16), ceea ce dovedeşte că autorul Cronicilor a avut la dispoziţie liste mai ample. În schimb, numărul fiilor lui Iesei nu corespunde cu I Regi 16,10-11, unde David este al optulea”[7].

16: Surorile lor au fost Ţeruia şi Abigail. Fiii Ţeruiei au fost trei: Abişai, Ioab şi Asael.

„Despre fiii Ţeruiei (…) Abişai, Ioab şi Asael aflăm în numeroase pasaje din II Regi 2,18-24; 3,22-30; 10,7-14; 14,1; 16,9 şi în I Paralipomene 11,6-8. Nu e clar cine era tatăl lor. Unii comentatori insistă pe ideea că menţionarea mamei ar fi o reminiscenţă a genealogiei matriliniare”[8].

Surorile lui David: Ţeruia (= balsam) şi Abigail (= tatăl puterii).  Fiii Ţeruiei: Abişai (= tatăl darului), Ioab (= Domnul este tată) şi Asael (= Dumnezeu a făcut).

17: Abigail l-a născut pe Amasa, tatăl lui Amasa fiind Ieter Ismaelitul.

Amasa (= povară) era fiul lui Ieter sau Itra (= abundenţă) şi al Abigailei.

18: Caleb, fiul lui Heţron, a luat-o de femeie pe Azuba [dar] şi pe Ieriot. Fiii [Azubei]: Ieşer, Şobab şi Ardon.

„Text dificil; reformulat prin recurs la Codex Alexandrinus”[9].  Pentru a luat-o de femeie textul grec are a născut-o pe Azuba: „construcţia grecească e stranie, ca şi cea din Textul Masoretic. S-ar înţelege mai degrabă a născut-o pe Azuba, dar în versetul următor ea apare clar ca nevasta lui Caleb. Acest Caleb este diferit de cel de la I Paralipomena 4,15, care este fiul lui Iefoni şi contemporan cu Beţaleel (v. 20), strănepot al acestui Caleb”[10]. Caleb (v. 9) a avut de femei pe Azuba (= părăsită) şi Ieriot (= perdele; ascunziş; cort ).  Fiii Azubei: Ieşer (= scop; ţintă ), Şobab (= răzvrătit) şi Ardon (= scoborâtor; principe ).

19: Murind însă Azuba, Caleb şi-a luat-o de femeie pe Efrata, iar aceasta i l-a născut pe Hur.

Efrata (=  rod­nicie) a născut pe Hur (= groapă).

20: Hur i-a dat naştere lui Urie; Urie i-a dat naştere lui Beţaleel.

Hur a născut pe Urie (= lumina Domnului), iar acesta pe Beţaleel (= sub paza Dom­nu­lui).

21: După aceea Heţron a intrat la fiica lui Machir, tatăl lui Galaad, şi a luat-o – el fiind de şaizeci şi cinci de ani -, iar ea i l-a născut pe Segub.

Fiica lui Machir a născut pe Segub (= înălţat).

22: Lui Segub i s-a născut Iair; el avea douăzeci şi trei de cetăţi în Galaad.

Fiul lui Segub a fost Iair (= El luminează).

23: Dar Gheşur şi Aram au luat de la ei satele lui Iair; cu Chenatul şi satele lui, şaizeci de cetăţi. Toate acestea erau ale fiilor lui Machir, tatăl lui Galaad.

„Machir făcea parte din tribul lui Manase (Numeri 26,29), de aceea Iair este înscris la două triburi, matern şi patern. În timpul cuceririi israelite la est de Iordan, Iair ocupă câteva sate la graniţa dintre Basan şi Galaad (Numeri 32,41), pe care arameii şi ghedsuriţii (sirieni) le recuceresc, se pare, mai târziu, în vremea judecătorilor (cf. Judecători 10). Despre ceilalţi fii ai lui Machir, cf. I Paralipomene 7,16”[11].

24: După moartea lui Heţron, Caleb a intrat la Efrata, femeia lui Heţron, tatăl său, iar ea i l-a născut pe Aşur, tatăl lui Tecoa.

Aşur este acelaşi cu Hur de la versetul 19 şi cu Aşhur de la 4,5.  Tecoa: „cum Tecoa este o localitate din Iuda, la SE de Ierusalim, Aşur este părintele (gr. πατήρ[12]) ei fondator”[13].

25: Fiii lui Ierahmeel – întâiul născut al lui Heţron -: Ram, întâiul-său-născut, apoi Vuna, Oren, Oţem şi Ahia.

Fiii lui Ierahmeel „erau un clan de pe graniţa de sud a lui Iuda, vecin cu cheniţii (I Regi 27,10). Au fost, ca şi rudele lor, calebiţii, absorbiţi în tribul lui Iuda. Nu au avut un rol important în istoria consemnată de Vechiul Testament”[14].

Fiii lui Ierahmeel (= Domnul să aibă milă): Ram (= înalt), Vuna (= înţelepciune), Oren (= cedru zvelt; tărie), Oţem (= treaz; mărinimos) şi Ahia (= fratele meu este Iahve).

26: Ierahmeel a mai avut şi o altă femeie, care se numea Atara; aceasta este mama lui Onam.

Atara (= coroană; cunună) era mama lui Onam (= puternic), numărat aparte faţă de ceilalţi fraţi.

27: Fiii lui Ram – întâiul născut al lui Ierahmeel -: Maaţ, Iamim şi Echer.

Fiii lui Ram: Maaţ (= mânie), Iamim (= mâna dreaptă) şi Echer (= rădăcină roditoare; urmaş).

28: Fiii lui Onam: Şamai şi Iada. Fiii lui Şamai: Nadab şi Abişur.

Fiii lui Onam: Şamai (= pierdere) şi Iada (= cunoscător). Fiii lui Şamai: Nadab (= generos) şi Abişur (= tatăl este destoinic).

29: Numele femeii lui Abişur era Abihail; aceasta i-a născut pe Ahban şi pe Molid.

Abihail (= tatăl tăriei) a născut lui Abişur pe Ahban (= fratele înţelept) şi pe Molid (= dătător de viaţă).

30: Fiii lui Nadab: Seled şi Efraim. Seled însă a murit fără copii.

Fiii lui Nadab: Seled (= triumf) şi Efraim (= roditor).

31: Fiul lui Efraim a fost Işei; fiul lui Işei a fost Şeşan, iar fiul lui Şeşan a fost Ahlai.

Efraim  a născut pe Işei (= salutar); Işei a născut pe Şeşan (= alb ca marmura); Şeşan a născut pe Ahlai (= Iahve este statornic).

32: Fiii lui Iada, fratele lui Şamai: Ieter şi Ionatan; Ieter a murit fără copii.

Fiii lui Iada: Ieter (= abundenţă) şi Ionatan (= Domnul a dat).

33: Fiii lui Ionatan: Pelet şi Zaza.  Aceştia sunt fiii lui Ierahmeel.

Fiii lui Ionatan: Pelet (= alegere; salvare) şi Zaza (= distins).

34: Şeşan n-a avut fii, ci doar fiice. Şeşan avea un serv egiptean, care se numea Iarha.

La versetul 31 se spune că Şeşan a avut, totuşi, un fiu, pe Ahlai. Robul lui Şeşan: Iarha (= lună; drumeţ).

35: Şeşan i-a dat de femeie lui Iarha, servul său, pe una din fiicele sale, iar ea i l-a născut acestuia pe Atai.

„Sclavilor străini li se da dreptul la căsătorie cu permisiunea stăpânului ca să ia de soţie chiar pe fiica sa şi să-l moştenească”[15]. Din robul Iarha s-a născut Atai (= oportun; trecător).

36: Atai i-a dat naştere lui Natan, iar lui Natan i s-a născut Zabad.

Atai a născut pe Natan (= El a dat); Natan a născut pe Zabad (= El a dat; El a dotat).

37: Zabad i-a dat naştere lui Eflal, iar lui Eflal i s-a născut Obed.

Zabad a născut pe Eflal (= cel ce hotărăşte); Eflal a născut pe Obed (= slujitor).

38: Lui Obed i s-a născut Iehu, iar lui Iehu i s-a născut Azaria.

Obed a născut pe Iehu (= Iahve este El) ; Iehu a născut pe Azaria (= Domnul a ajutat).

39: Azaria i-a dat naştere lui Heleţ, iar lui Heleţ i s-a născut Eleasa.

Azaria a născut pe Heleţ (= salvare; tărie); Heleţ a născut pe Eleasa (= făptura lui Dumnezeu).

40: Lui Eleasa i s-a născut Sismai, iar lui Sismai i s-a născut Şalum.

Eleasa a născut pe Sismai (= cel tare; călăreţ); Sismai a născut pe Şalum (= recompensă).

41: Şalum i-a dat naştere lui Iecamia, iar lui Iecamia i s-a născut Elişama.

Şalum a născut pe Iecamia (= poporul se ridică); Iecamia a născut pe Elişama (= Dumnezeu a ascultat).

42: Fiul lui Caleb, fratele lui Ierahmeel, a fost Meşa, întâiul-său-născut, tatăl lui Zif. Acesta i-a dat naştere lui Mareşa, tatăl lui Hebron.

Fiul lui Caleb (= câine) a fost Meşa (= ajutor; salvare); Meşa a născut pe Zif (= revărsre; topitorie; smoală), acesta pe Mareşa (= fruntaş), tatăl lui Hebron (= comuniune).

„Mareşa, Zif, Hebron sunt toponime. Numele de localităţi s-ar putea datora părinţilor fondatori. De exemplu, Hebron era deja o cetate cunoscută de pe vremea lui Avraam (Facerea 13,18), ulterior prima capitală a lui David. Mareşa este o cetate din sudul Iudeei, pe drumul dintre Hebron şi Wadi Zeita. Zif este o localitate tot din sudul Iudeei, la graniţa cu Edom. Textul reproduce genealogii foarte vechi”[16].

43: Fiii lui Hebron: Core, Tapuah, Rechem şi Şema.

Fiii lui Hebron: Core (= pleşuv), Tapuah (= măr; deluros), Rechem (= broderie) şi Şema (= auz; veste).

44: Lui Şema i s-a născut Raham, tatăl lui Iorachean; iar lui Rechem i s-a născut Şamai.

Şema a născut pe Raham (= afecţiune; tandreţe), acesta pe Iorachean (= poporul prosperă); Rechem a născut pe Şamai (= pustiitor).

45: Fiul acestuia a fost Maon, iar Maon este tatăl lui Bet-Ţur.

Şamai a născut pe Maon (= locuinţă), Maon a născut pe Bet-Ţur (= casa stâncii).

46: Iar Efa, ţiitoarea lui Caleb, i-a născut pe Haran, Moţa şi Gazez; iar Haran a fost tatăl lui Gazez.

Din Efa (= obscuritate) s-au născut Haran (= drum; caravană), Moţa (= ieşire) şi Gazez (= tuns); Haran a născut pe un alt Gazez, numit astfel, probabil, după unchiul său.

47: Fiii lui Iahdai: Reghem, Iotan, Gheşan, Pelet, Efa şi Şaaf.

Fiii lui Iahdai (= condus de Iahve): Reghem (= veste; prietenie), Iotan (= Domnul este perfect; sincer), Gheşan (= bulgăre de pământ; statornicie), Pelet (= alegere), Efa (= obscur) şi Şaaf (= balsam).

Versetele 46-47: „Textul prezintă o lacună: între cele două versete trebuie să mai fi fost consemnată o generaţie, pentru că, altfel, linia directă este întreruptă”[17].

48: Maaca, ţiitoarea lui Caleb, i-a născut pe Şeber şi pe Tirhana.

Din Maaca (= asuprire) s-au născut Şeber (= spărtură) şi Tirhana (= prizonier).

49: Tot ea i-a născut pe Şaaf, tatăl Madmanei, pe Şeva, tatăl Macbenei şi tatăl Ghibeii. Fiica lui Caleb este Acsa.

Tot din Maaca s-au născut Şaaf (= balsam) şi Şeva (= belşug); Şaaf a născut pe Madmana (= grămadă de gunoi); Şeva a născut pe Macbana (= legământ; legătură). Fiica lui Caleb era Acsa (= verigă pentru gambă).

Acsa e prezentată la Iosua, cap. 15.

50: Aceştia au fost fiii lui Caleb.  Fiii lui Hur: întâiul-născut al Efratei, Şobal, tatăl lui Chiriat-Iearim,

„Şobal este părintele fondator al Chireat-Iearimului, cetate a gabaoniţilor pe graniţa dintre Iuda şi Beniamin”[18]. După Eusebiu din Cezareea, Chiriat-Iearim era situată la 15 km de Ierusalim, pe drumul ce duce la Lida.

51: Salma, tatăl lui Betleem, Haref, tatăl lui Bedgader.

Fiii lui Hur (= liber; alb): Şobal (= drumeţ), născut din Efrata (= rodnicie), tatăl lui Chiriat-Iearim (= cetatea pădurilor); Salma (= haină; înveliş), tatăl lui Betleem (= casa pâinii), Haref (= cules; aspru), tatăl lui Bedgader (= casa gardului).

52: Şobal, tatăl lui Chiriat-Iearim, i-a avut fii pe Haroe, Haţi şi Hamenuhot

Fiii lui Şobal: Haroe (= clarvăzător), Haţi şi Hamenuhot; aceştia apar în Septuaginta. Conform Textului Ebraic, e vorba de o singură persoană (sau toponim), Haţi-Hamenuhot (= locaş de odihnă).

53: şi familiile lui Chiriat-Iearim: Itrienii, Putienii, Şumatienii şi Mişraenii; din acestea se trag Ţoreenii şi Eştaulenii.

Familiile lui Chiriat-Iearim: Itrienii (= belşug), Putienii (= tristeţe), Şumatienii (= zvon?), Mişraenii (= locuitorii pantei); din acestea se trăgeau Ţoreenii (= locul viespilor) şi Eştaulenii (= dorinţă).  Putienii erau o populaţie despre care se presupune că era înrudită cu egiptenii. Eştaulenii erau locuitori ai cetăţii Eştaol, în apropierea căreia s-a născut judecătorul Samson.

54: Fiii lui Salma: Betleem, Netofatiţii, Atrot-Bet-Ioab, jumătate din Manahteni, Ţoareni,

55: familiile Soferiţilor, care trăiau în Iabeţ, Tiratiţii, Şimatiţii şi Sucatiţii. Aceştia sunt Chineenii, care se trag din Hamat, tatăl casei lui Recab.

Fiii lui Salma: Betleem (= casa pâinii), Netofa (= care curge picătură cu picătură), Atrot-Bet-Ioab (= coroanele Adarului), Manahat (= dar; loc de odihnă), Ţoarenii (= mărunţi), Soferiţii (= cărturari), care trăiau în Iabeţ (= întristare), Tiratiţii (= deschidere), familie de scribi evrei, Şimatiţii (= zvon), familie de cărturari cheniţi, şi Sucatiţii (= aşezare). Aceştia alcătuiau neamul Chineenilor (= plângere; cântec funebru); China se numea şi un sat situat în extremitatea sudică a teritoriului lui Iuda.

Chineenii „sunt un trib de madianiţi care apar pentru prima oară ca locuitori ai Canaanului patriarhal (Facerea 15-19). Pe vremea judecătorilor, ei se alătură tribului lui Iuda (Judecători 1,16). Recabiţii se trag din Ionadab, fiul lui Recab, un chineu. Sunt o familie aparte, care evită civilizaţia statornică şi, după exemplul lui Ionadab, practică nomadismul ca în vremea rătăcirii în pustie. Au avut o importantă influenţă religioasă în Israel, până în vremea lui Iisus Hristos”[19].

Hamat (= fortăreaţă) e şi un toponim, reprezentând un oraş pe Oronte, la nord de Hermon, la 195 km nord de Damasc. Hamat se numea şi întemeietorul casei lui Recab (= cavaler; călăreţ), o familie de cheniţi.


[1] BBVA, p. 452

[2] SEP 3, p. 24

[3] SEP 3, p. 24

[4] empodostratis.

[5] anathema.

[6] SEP 3, p. 24

[7] SEP 3, p. 25

[8] SEP 3, p. 25

[9] BBVA, p. 452

[10] SEP 3, p. 25

[11] SEP 3, p. 25

[12] patir.

[13] SEP 3, p. 25

[14] SEP 3, p. 26

[15] Dumitru Abrudan, Emilian Corniţescu, Arheologie biblică (în continuare, abreviat: AB),  p. 132

[16] SEP 3, p. 26

[17] SEP 3, p. 27

[18] SEP 3, p. 27

[19] SEP 3, p. 27

paralipomena

 

Introducere la Cărţile I-II Paralipomena

 

            Iniţial, în textul ebraic original, aceste două scrieri alcătuiau o singură Carte. Despărţirea au operat-o traducătorii alexandrini ai Septugintei. Ulterior, Fericitul Ieronim le tratează, în Vulgata, tot ca două cărţi, fără însă a le secţiona. Odată cu Biblia Rabinică tipărită de Daniel Bomberg (Veneţia, 1517), şi textul ebraic adoptă împărţirea scrierii în două Cărţi. În ce ne priveşte, prezentăm comentariile la ambele Cărţi într-un singur volum, dată fiind unitatea acestora, atât în ce priveşte autorul (necunoscut), cât şi a scopului lor.

            Biblia Hebraica numeşte cărţile Dibre ha-iamim (alef beth)[1] şi le plasează la sfârşit, ca ultime Cărţi ale Bibliei. Dibre ha-iamim  s-ar traduce prin Fapte ale zilelor sau, mai pe scurt, prin Cronici.

            Septuaginta plasează Cărţile imediat după cele ale Regilor, şi le numeşte Παραλειπομενον (α β)[2], de la verbul παραλείπω[3]a omite, înţelegându-se că s-ar reda aici cele ce au fost omise în Cărţile Regilor. Însă doar într-o mică măsură se justifică titlul acesta, autorul nedorind să completeze Cărţile Regilor, ci urmărindu-şi propriul scop, diferit, în bună măsură, de al acelora..

            Vulgata preia denumirile de până la ea, numind Cărţile (Cartea) Liber Dabreiamim id est Verba Dierum qui graece dicitur Paralipomenon. Aşezarea Cărţilor este tot după  acelea ale Regilor.

            Ediţiile româneşti intitulează Cărţile fie I-II Cronici, fie I-II Paralipomena, plasându-le întotdeauna după Cărţile Regilor.

            Cărţile Paralipomena au fost scrise după ieşirea edictului lui Cirus (538 î. Hr.) şi întoarcerea Iudeilor din robia babiloniană. Mulţi cercetători înclină să creadă că Paralipomene s-ar fi scris în vremea lui Ezdra, unii socotindu-l pe acesta şi ca autor al scrierilor (dar problema nu a căpătat un răspuns definitiv).

            Pentru alcătuirea Cărţii sale, autorul s-a folosit de mai multe izvoare, precum: Cărţile I-IV Regi, Cartea Regilor lui Israel, Cartea Regilor lui Israel şi Iuda, Cartea Regilor lui Iuda şi Israel, Cartea Regilor, Faptele regilor lui Israel, Cronica regelui David, Faptele lui Samuel văzătorul, Faptele Profetului Natan, Faptele lui Gad văzătorul, Profeţia lui Ahia Şilonitul, Vedeniile lui Ido văzătorul, Faptele Profetului Şemaia, Faptele lui Iehu, fiul lui Hanani, Celelalte fapte ale lui Ozia scrise de Isaia, Vedenia lui Isaia, Cartea Văzătorilor, Cartea Plângerilor. Toate aceste scrieri, în afară de Cărţile Regilor, s-au pierdut.

            În ce priveşte scopul Cărţilor, autorul nu urmăreşte o istorie propriu-zisă a poporului Israel, ci, în spirit polemic, promovează o campanie de propagandă levitică şi davidică. După dezbinarea Regatului, autorul se ocupă doar de dinastia davidică din sud, singura considerată legitimă, regii lui Israel fiind pomeniţi doar în măsura în care au contact cu regii din sud. Se acordă o importanţă de prim rang Templului din Ierusalim ca unic sediu legitim al cultului şi ca loc privilegiat al prezenţei lui Dumnezeu. Fiecare eveniment istoric primeşte o explicaţie teologică. Din istoria lui David şi a lui Solomon sunt eliminate părţile întunecate (exceptând recensământul iniţiat de David, a cărui relatare a fost necesară în iconomia cărţii), astfel că cei doi apar idealizaţi, fapt necesar în vremuri pentru care epoca celor doi se impunea ca model perfect.

            În comentariul nostru, am împărţit fiecare dintre Cărţile Paralipomena în câte două secţiuni:

 

            I Paralipomena:

            I. Genealogii (1,1 – 9, 44)

II. David (10,1 – 29,30)

 

II Paralipomena:

I. Solomon (1,1 – 9,31)         

II. Regatul de sud (10,1 – 36,23)

 

În cazul lucrării de faţă, ne-am confruntat cu lipsa comentariilor, Î. P. S. Bartolomeu Valeriu Anania fiind foarte sumar în notele la aceste cărţi. Lipsa a fost suplinită prin preţioasele comentarii din Septuaginta 3[4], de care ne-am folosit masiv, chiar dacă, datorită propriului sistem de lucru, a trebuit să operăm adeseori modificări, uneori în mod tacit.

Ca şi până acum, vom căuta şi în Cărţile Paralipomena acele tipuri care Îl prefigurează pe Hristos, chiar dacă de data aceasta ele sunt ceva mai rare, însă nu absente.

 

 

 

 

           

 

Comentarii la Cartea Întâi Paralipomena

 

 

I. Genealogii (1,1 – 9, 44)

 

CAP. 1 – Neamul patriarhilor până la Iacob

 

            „Capitolele 1-9 prezintă o succesiune de liste genealogice, începând cu Adam, strămoşul comun, continuând cu strămoşii marilor ramuri ale omenirii şi focalizându-se apoi către patriarhii poporului ales şi urmaşii acestora. În ciuda numeroaselor aproximaţii, omisiuni, neconcordanţe sau repetiţii (ceea ce denotă folosirea mai multor izvoare, biblice şi extra-biblice), ideea conducătoare e limpede: totul converge către dinastia davidică, rânduită de Dumnezeu să realizeze construirea templului, perpetuitatea sacerdoţiului şi desăvârşirea cultului (acestea fiind garanţia unităţii religioase monoteiste a lui Israel)”[5].

 

1: Adam, Set, Enos;

Ca şi în volumele anterioare, vom căuta pentru fiecare nume traducerea care ni se pare cea mai potrivită în context. Numele primului om, Adam, derivă din ebraicul adamah care înseamnă pământ. Set (= înlocuire; vlăstar) e fiul născut lui Adam în locul lui Abel; Cain şi descendenţii săi sunt cu totul omişi de autorul Cărţilor Paralipomene. Enos (= muritor; slăbănog): de numele său e legată, în Cartea Facerii, reîntoarcerea omenirii la Iahve.

2: Cainan, Maleleil, Iared;

Cainan înseamnă câştig, proprietate, ziditor, copil; Maleleil înseamnă lauda lui Dumnezeu sau cel ce laudă pe Dumnezeu, iar  Iared se tălmăceşte cel care coboară.

3: Enoh, Matusalem, Lameh;

Enoh (= iniţiat; sfinţit; consacrat) e cel mutat de Dumnezeu la vârsta de 365 de ani. Matusalem (= omul sabiei) a trăit mai mult decât oricare altă persoană menţionată în Scriptură. Fiul său s-a numit Lameh (= plin de putere; sărac).

4: Noe. Fiii lui Noe: Sem, Ham şi Iafet.

„Versetele (1-4) sunt un rezumat la Facerea 5, iar ordinea numelor indică, până la Sem, succesiunea din tată în fiu. Sem Ham şi Iafet sunt fiii lui Noe”[6].  Noe (= linişte; odihnă; mângâiere) a avut trei fii:  Sem (= nume; răsad; sămânţă), părintele rasei semitice; Ham (= negru; căldură; nervos), strămoşul rasei hamitice; Iafet (= întindere; răspândire; frumuseţe), începătorul rasei iafetite (rasa albă).

5: Fiii lui Iafet: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meşec şi Tiras.

Fiii lui Iafet: Gomer (= isprăvire; desăvârşire) e părintele unui popor locuind în ţinuturile nordice, probabil cimerienii; Magog (= cei din ţinutul de jos) e tot o populaţie nordică; Madai (= cel mijlociu), strămoşul mezilor; Iavan (= tinerel), nume generic al ionienilor; Tubal (= reîntors; aramă) a fost identificat cu tibarenerii; Meşec (= câştig; lung), popor vecin cu Tubal; Tiras (= cel înspăimântător; dorinţă), identificaţi, pe rând, cu tracii, cu tirenienii sau cu etruscii.

6: Fiii lui Gomer: Aşchenaz, Rifat şi Togarma.

Fiii lui Gomer: Aşchenaz (= roşu ca focul; mulgător de iepe) sunt fie fri­gienii, fie sciţii; locuiau în apropierea Armeniei orientale; Rifat (= zdrobirea duşmanului), identificat de Iosif Flaviu cu paflagonienii; Togarma (= osos; certăreţ), populaţie cunoscută pentru comerţul cu cai şi catâri.

Rifat: Septuaginta şi chiar unele manuscrise ebraice concordă cu Facerea 10,3; în schimb Textul Masoretic are Diphath, diferenţă care se explică probabil prin asemănarea între consoanele ebraice reşi şi daleth, pe care copiştii le confundau frecvent”[7].

7: Fiii lui Iavan: Elişa şi Tarşiş, Chitim şi Dodanim.

Fiii lui Iavan: Elişa (= slava lui Dumnezeu), posibil Alishya (ca toponim) din apro­pierea Ciliciei; Tarşiş (= subjugarea duşmanului; piatră preţioasă) ar pu­tea fi Tarsul Ciliciei; Chitim (= uriaşi), denumirea iniţială a insulei Cipru şi a locuitorilor săi; Dodanim (= prietenul somnului), probabil danaii.

Chitim: „În Numeri 24,24, Chitienii apar între neamurile blestemate de Valaam”[8].

8: Fiii lui Ham: Cuş, Miţraim, Put şi Canaan.

Fiii lui Ham: Cuş (= negru; ţinutul feţelor arse) e numele Etiopiei; Miţraim (= ţară închisă; ţara de jos) e numele ebraic al Egiptului; Put (= tristeţe; stepă), probabil o populaţie a Libiei; Canaan (= umilinţă; roşu purpuriu) – geografic, termenul a desemnat coasta siriană şi regiunea din jurul ei. Aici se ob­ţi­nea o vopsea de culoare roşie, foarte căutată pentru vopsirea ţe­săturilor. Posibil ca de la kinahhu (= purpură roşie) să derive nu­mele zonei, dar Canaan ar mai putea însemna şi ţara de jos, nu­mită astfel în comparaţie cu Siria, situată la o altitudine mai mare.

9: Fiii lui Cuş: Seba, Havila, Sabta, Rama şi Sabteca. Fiii lui Rama: Şeba şi Dedan.

Fiii lui Cuş: Seba (= captivitate; jurământ; beţiv) – strămoş al unei po­pulaţii înrudită cu sau identică cu sibariţii; Havila (= ţinutul nisipului) – actualul Yemen; Sabta (= săturat; băutori; menit pieirii) – popor din sudul Arabiei; Rama (= înălţime) – populaţie din sud-vestul Arabiei; Sabteca (= eu sunt sătul; lovit) – posibil un ţinut din Arabia.  Fiii lui Rama: Şeba (= şapte; jurământ; fiul furtunii) – ţinut din Arabia de sud; Dedan (= aşezare joasă; prietenia lor) – erou eponim al triburilor arabe situate la est de Edom.

10: Lui Cuş i s-a născut şi Nimrod; acesta, cel dintâi, a fost un puternic vânător pe pământ.

Nimrod (= răsculat; biruitorul leoparzilor; strălucirea lu­mi­nii) e un rege legendar al Babilonului.

11: Lui Miţraim i s-au născut: Ludim, Anamim, Lehabim, Naftuhim,

12: Patrusim, Casluhim – din care se trag Filistenii – şi Caftorim.

Fiii lui Miţraim: Ludim (= jar) – se pare că erau un popor înrudit cu egip­tenii; Anamim (= izvoare; locuitorii stâncilor) – nu avem date despre ei; Lehabim (= flăcări; locuitorii ţării sterpe) – prin acest nu­me, uneori, e desemnată întreaga Africă; Naftuhim (= cei din ţinutul graniţei) – grup situat la vest de Lacul Ghenizaret; Patrusim (= cei din sud; locul ruşinii rupt) – denumire a Egip­tului de sus; Casluhim (= cei încrezători; deal arid) – par a fi strămoşii Filistenilor, locuitori ai unei zone mediteraneene; Filisteni (= venetici; străini) – locuitorii părţii de sud-vest a Palestinei; populaţie indo-europeană, a venit iniţial din Iliria; Caftorim (= bulb; ceaşcă; măr roşu; bulgăre) – se crede că e vorba despre Creta.

13: Lui Canaan i s-au născut: Sidon, întâiul său născut, şi Heteul,

14: Iebuseul, Amoreul, Ghergheseul,

15: Heveul, Archeul, Sineul,

16: Arvadeul, Ţemareul şi Hamateul.

Fiii lui Canaan, strămoşii popoarelor canaanite: Sidon (= vânătoare; pescuit; oraş întins) – port fenician; Het (= frică; groază; uriaş; argint) – părintele hitiţilor; Iebuseu (= zdrobire; loc tare) – numele populaţiei pri­mi­ti­ve a Ierusalimului; Amoreu (= flecar; răzvrătit) – populaţie preisraelită a Pa­lestinei; Ghergheseu (= întors din luptă) – popor preisraelit din Canaan; Heveu (= cel viu; pădurean) – populaţie canaanită lângă Ghi­beon; Archeu (= vâna mea) – trib canaanit trăitor, se pare, în Siria; Sineu (= lutos; mlăştinos) – trib canaanit din Liban; Arvadeu (= smulgere; leu tare) – insulă şi cetate în Fe­ni­cia; Ţemareu (= ţară bogată în lână; dublu tăiş) – localitate la nord de Tripolis; Hamateu (= înconjurat de ziduri; izvoare calde) – Hamat, cetate în Siria.

17: Fiii lui Sem: Elam, Asur, Arpaxad, Lud şi Aram. Fiii lui Aram: Uţ, Hul, Gheter şi Meşec.

Versetele 5- 17 reprezintă un  „pasaj aproape identic cu cel din Facerea 10,1-29. Fiii lui Sem sunt trecuţi, ca şi în Facerea, pe ultimul loc, pentru că de ei depind toate genealogiile ulterioare”[9].

Fiii lui Sem: Elam (= tinereţe; pământ înalt) – ţinut la est de Babilonia; Asur (= fericire; întindere) – eponimul asirienilor; Arpaxad (= cel care vindecă tristeţea) – probabil Arrapha din împrejurimile Kerkucului; Lud (= naştere; urmaş) – probabil lydienii; Aram (= înalt; nobil) – eponim al arameilor.

18: Lui Arpaxad i s-a născut Cainan, lui Cainan i s-a născut Şelah, lui Şelah i s-a născut Eber.

Urmaşii lui Arpaxad: Cainan (= creator; ziditor; fierar); Şelah (= cel care rupe; rugăciune); Eber (= rătăcitor; ţara de dincolo; vlăstar).

19: Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, pentru că în zilele lui a fost împărţit pământul; iar numele fratelui său era Ioctan.

Fiii lui Eber: Peleg (= împărţire; cătun) – eponimul ramurii de nord a central-semiţilor (evrei, aramei, nord-arabi); Ioctan (= cel tuns; mic) – eponim al ramurii sud-arabice.

20: Lui Ioctan i s-au născut: Almodad, Şelef, Haţarmavet, Ierah,

21: Hadoram, Uzal, Dicla,

22: Ebal, Abimael, Şeba,

23: Ofir, Havila şi Iobab. Toţi aceştia sunt fiii lui Ioctan.

Fiii lui Ioctan: Almodad (= măsură; măsura lui Dumnezeu); Şelef (= tras afară; cel care scoate sabia) – triburi sud-arabe; Haţarmavet (= poarta morţii); Ierah (= lună nouă) – populaţie arabică; Hadoram (= împodobit; Hadar este înalt) – trib arab; Uzal  (= drumeţ; rătăcitor); Dicla (= locul palmierului); Ebal (= fluviu; rece) – trib arab; Abimael (= un tată este Dumnezeu) – trib arab; Şeba (= jurământ; şapte; fiul furtunii) – stat teocratic arab; Ofir (= loc roditor; belşug de aur) – probabil un ţinut pe coasta Somaliei; Havila (= cerc; nisip); Iobab (= jubilare; gălăgie) – trib arab.

24: Sem: Arpaxad, Cainan, Şelah,

25: Eber, Peleg, Reu,

26: Serug, Nahor, Terah

27: şi Avram, adică Avraam.

Versetele 24-27 „sunt un compendiu la Facerea 11,10-26, iar ordinea numelor indică, cu excepţia lui Arpaxad şi Şelah, succesiunea din tată în fiu (în descendenţa lui Peleg,, întâiul-născut al lui Eber)”[10].

Urmaşii lui Sem: Arpaxad (= cel ce vindecă tristeţea; ţinutul haldeilor), pare să fi dat numele său şi unei regiuni situată la nord şi nord-est de Ninive; Cainan (= proprietate) e numit astfel doar în Septuaginta, Biblia Hebraica având Şalak (= tri­mitere); Şelah (= trimitere); Eber (= cealaltă parte; regiunea de din­colo; strămutat) e strămoşul mai multor popoare semitice, prin­tre care se numără şi evreii; Peleg (= împărţire; cătun); Reu (= prietenie; păstor); Serug (= viţă; ramu­ră); Nahor (= sfo­ră­i­tor), bunicul lui Avram – o cetate a lui Nahor era amplasată mai jos de Haran; Terah  (= zăbavnic; întâr­zi­e­re); şi Avram (= tată înalt; străin) sau Avraam (= tatăl multor neamuri).

28: Fiii lui Avraam: Isaac şi Ismael;

„Deşi Ismael este întâiul-născut (Facerea 16,1-4), Isaac este amintit primul, pentru că este fiul făgăduinţei (Facerea 21,1-7)”[11].  Fiii lui Avraam: Isaac (= râs; bucurie) şi Ismael (= Dumnezeu aude).

29: iată-i pe urmaşii lor: Nebaiot, întâiul-născut al lui Ismael; apoi Chedar, Adbeel, Mibsam,

30: Mişma, Duma, Maşa, Hadad, Tema,

31: Ietur, Nafiş şi Chedma. Aceştia sunt fiii lui Ismael.

Versetele 29-31: „Sunt enumeraţi cei doisprezece fii ai lui Ismael, fiul lui Avraam şi al lui Agar (cf. Facerea 25,13-15). Autorul dă câteva elemente din liniile genealogice secundare, urmând să dezvolte pe larg linia principală”[12]. 

Cei 12 fii ai lui Ismael, părinţi a tot atâtea triburi arabe, au fost: Nebaiot (= plugar; locuri înalte), Chedar (= negru; pu­ter­nic), Adbeel (= sluga Domnului), Mibsam (= mireasmă), Miş­ma (= veste; faimă), Duma (= tăcere; liniştea morţii), Maşa (= povară; dar), Hadad (= bucuros; aspru; nobil), Tema (= mi­nu­ne; pustie), Ietur (= îngrăditură; satul nomazilor), Nafiş (= în­tin­dere; veselie) şi Chedma (= răsărit; origine).

32: Fiii Cheturei, ţiitoarea lui Avraam: Ea i-a născut pe Zimran, Iocşan, Medan, Madian, Işbac şi Şuah. Fiii lui Iocşan: Şeba şi Dedan. Fiii lui Dedan: Raguel, Navdeel, Aşurim, Letuşim şi Leumim.

„În Facerea 25, 1 Chetura nu e menţionată ca ţiitoare”[13].  Fiii soţiei celei de a doua a lui Avraam sunt consemnaţi, pentru prima dată, la Facerea 25,1-4.  Fiii lui Avraam şi ai Cheturei (= tă­mâie; cea învăluită în fum de mirodenii), femeie de neam arab: Zimran (= renumit; cân­tăreţ), Iocşan (= păsărar), Medan (= ceartă; măsură), Ma­dian (= judecată; lut sângeros), Işbac (= părăsit; liber) şi Şuah (= groapă; adâncime); aceştia vor convieţui cu urmaşii lui Is­ma­el, din ei descinzând populaţii ale Arabiei.

33: Fiii lui Madian: Efa, Efer, Enoh, Abida şi Eldaa. Toţi aceştia sunt fiii Cheturei.

Fiii lui Madian: Efa (= ascunzătoare; obosit), Efer (= că­pri­oară; omul prafului), Enoh (= iniţiat; înarmare), Abida (= tatăl cunoaşterii) şi Eldaa (= hotărârea lui Dumnezeu).

34: Avraam i-a dat naştere lui Isaac. Fiii lui Isaac: Esau şi Iacob.

„În Textul Masoretic, Iacob figurează aici cu numele nou, Israel, pe care îl primeşte mai târziu (Facerea 32,28). Esau primeşte un rol secundar, se separă de Israel şi se stabileşte în Edom. Pasajele următoare, până la sfârşitul capitolului, trec în revistă genealogiile edomite”[14].  Fiii lui Isaac: Esau (= pă­ros; roşu), strămoşul edomiţilor, şi  Iacob (= Dumnezeu să ocro­teas­că; cel ce ţine de călcâi; cel ce înşală).

35: Fiii lui Esau: Elifaz, Raguel, Ieuş, Ialam şi Core.

„Primii doi fii ai lui Esau sunt cu Ada, iar ultimii trei, cu Oholibama (Facerea 36,3-5)”[15].  Fiii lui Esau: Elifaz (= Dumnezeu este aur curat), Raguel (= prieten al lui Dumnezeu), Ieuş (= Dumnezeu vine în ajutor), Ialam (= ascuns de Dumnezeu) şi Core (= pleşuv).

36: Fiii lui Elifaz: Teman, Omar, Ţefo, Gatam, Chenaz; iar Timna, ţiitoarea lui Elifaz, l-a născut pe Amalec.

Fiii lui Elifaz: Teman (= ţinut sudic), Omar (= vorbitor), Ţe­fo (= comoară ascunsă), Gatam (= cel ce strigă tare) şi Che­naz (= vânător). Timna (= proprietate) a născut pe Amalec (= răz­boinic).

37: Fiii lui Raguel: Nahat, Zerah, Şama şi Miza.

Fiii lui Raguel: Nahat (= linişte), Zerah (= strălucirea lu­mi­nii), Şama (= Dumnezeu a ascultat) şi Miza (= teamă).

38: Fiii lui Seir: Lotan, Şobal, Ţibeon, Ana, Dişon, Eţer şi Dişan.

„Faptul că Seir [Horeul] şi descendenţii săi, deşi nu provin din Esau, sunt amintiţi aici, ca şi în Facerea 36,20 şi urm., alături de familia lui Esau, reflectă tradiţia unei legături puternice între grupurile etnice conlocuitoare ale ţinutului Edom (AB[16] I Chron., p.8)”[17].

Fiii lui Seir, căpeteniile Horeilor: Lotan (= cel care as­cun­de), Şobal (= cel ce se vopseşte),  Ţibeon (= hienă; sălbatic), Ana (= cel care ascultă), Dişon (= săritor), Eţer (= ajutor) şi Dişan (= cel gras).

39: Fiii lui Lotan: Hori şi Herman; iar sora lui Lotan se numea Timna.

Fiii lui Lotan: Hori (= locuitor al peşterilor) şi Heman (= credincios); Timna (= proprietate) – sora lui Lotan.

40: Fiii lui Şobal: Alvan, Manahat, Ebal, Şefo şi Onam. Fiii lui Ţibeon: Aia şi Ana.

Fiii lui Şobal: Alvan (= înalt), Manahat (= loc de odih­nă), Ebal (= neroditor), Şefo (= pleşuv) şi Onam (= cel pu­ter­nic). Fiii lui Ţibon: Aia (= şoim) şi Ana (= binecuvântare).

41: Fiii lui Ana: Dişon şi Olibama. Fiii lui Dişon: Hemdan, Eşban, Itran şi Cheran.

Aici, la fiii lui Ana, apare un singur fiu, Dişon; aceasta atât în textul ebraic, în Septuaginta şi în Biblia Vulgata. Anania a adăugat un al doilea fiu, fără a preciza sursa urmată; de altfel, Olibama sau Oholibama este fiica lui Ana, cum vedem la facerea 36,25; probabil cu acest loc a armonizat Anania.  Fii ai lui Ana: Septuaginta urmează aici Textul Masoretic, deşi în ambele texte este numit un singur fiu. Ori celelalte nume au fost omise, ori lecţiunea din Sebirim (un corpus ebraic cuprinzând glose şi variante) este cea corectă: fiul lui Ana (AB I Chron., p. 8)”[18]. 

Fiul lui Ana: Dişon (= săritor); sora acestuia: Olibama (= cortul înălţimii).  Fiii lui Dişon: Hemdan (= plăcut), Eşban (= focul fiului), Itran (= belşug) şi Cheran (= broască ţestoasă).

42: Fiii lui Eţer: Bilhan, Zaavan şi Acan. Fiii lui Dişan: Uţ şi Aran.

Fiii lui Eţer: Bilhan (= plăpând), Zaavan (= neliniştit) şi Acan (= înşelător).  Fiii lui Dişan: (= sfat; consiliu) şi Aran (= zvelt; căprioară).

43: Aceştia sunt regii lor: Bela, fiul lui Beor, a cărui cetate se numea Dinhaba.

După regii lor, „Textul Masoretic adaugă: …care au domnit în ţara Edom mai înainte de a se fi ridicat un rege peste fiii lui Israel[19].  Primul rege a fost Bela (= sfâşietor), fiul lui Beor (= fla­că­ră), în cetatea Dinhaba (= darul judecăţii).

44: Bela a murit; iar în locul lui a devenit rege Iobab, fiul lui Zerah din Boţra.

Iobab (= jubilare) era fiul lui Zerah (= zgomot mare) din Boţra (= ocol; staul).

45: După moartea lui Iobab, în locul său a domnit Huşam, din ţara Temaniţilor.

A urmat Huşam (= grabă), din Teman (= ţinut sudic).

46: Huşam a murit, iar după el a domnit Hadad, fiul lui Bedad, care i-a lovit pe Madianiţi în câmpia Moabului; cetatea lui se numea Avit.

Urmează Hadad (= tăios), fiul lui Bedad (= despărţire), din cetatea Avit (= ruine), învingătorul nomazilor madianiţi.

47: După moartea lui Hadad a domnit Samla, din Masreca.

Urmează Samla (= haină) din Masreca (= dealul viilor).

48: După moartea lui Samla, în locul său a domnit Şaul, din Rehobotul cel de lângă râu.

Urmează Şaul (= cel dorit) din Rehobot (= locuri largi).

49: Şaul a murit, iar în locul său a domnit Baal-Hanan, fiul lui Acbor.

Urmează Baal-Haran (= Domnul îndurării), fiul lui Ac­bor (= surâs).

50: După moartea lui Baal-Hanan, în locul său a domnit Hadad. Cetatea lui se chema Pau, iar numele femeii sale era Mehetabel, fiica lui Matred, fiica lui Mezahab.

Şirul regilor edomiţi e încheiat de Hadad (= tăios), din cetatea Pau (= be­hă­it); femeia sa era Mehetabel (= binefăcător e Dumnezeu), fiica lui Matred (= îmbrâncire), fiul lui Mezahab (= apă aurită).

Sfârşitul versetului este luat după Textul Masoretic.

51: După moartea lui Hadad, în Edom au fost căpetenii: căpetenia Timna, căpetenia Halva, căpetenia Ietet,

52: căpetenia Oholibama, căpetenia Ela, căpetenia Pinon,

53: căpetenia Chenaz, căpetenia Teman, căpetenia Mibţar,

54: căpetenia Magdiel, căpetenia Iram. Acestea sunt căpeteniile Edomului.

„Se pare că numele proprii prin care sunt desemnate căpeteniile de trib edomite sunt mai degrabă toponime decât antroponime. De altfel, înainte de prezentarea listei corespondente din Facerea 36,40-43, se anunţă criteriul după care sunt numite căpeteniile respective: trimiterile toponimice sunt astfel explicite”[20].

Căpeteniile (sau localităţile de unde proveneau) din Edom: Timna (= parte), Halva (= înalt), Ie­tet (= cui), Oholibama (= cortul înălţimii), Ela (= tărie), Pinon (= perlă), Chenaz (= vânător), Teman (= ţinut sudic), Miţbar (= în­tărire), Magdiel (= slava lui Dumnezeu) şi Iram (= oraş).

„Lista regilor edomiţi, care domnesc înainte ca Israel să aibă regi, corespunde cu Facerea 36,31-39. Nu e vorba totuşi de o dinastie în Edom, de vreme ce fiecare rege îşi are propria sa reşedinţă din care domneşte. Unii comentatori sunt de părere că statutul regilor edomiţi este comparabil prin aceasta cu cel al judecătorilor lui Israel (AB I Chron., p. 8). Insistenţa asupra regilor edomiţi pune oarecum în paralel organizarea superioară a Edomului în timp ce Israel luptă încă pentru existenţă, dar poate sugera şi faptul că poporul ales este în relaţie de rudenie cu populaţiile vecine. Alegerea de către Dumnezeu nu înseamnă izolare, ci înzestrare cu o misiune în mijlocul celorlalţi (cf. TOB[21], nota la 1,54)”[22]. 

De câte ori este vorba de nume, Anania apelează, aproape întotdeauna, la Textul Masoretic, Septuaginta operând fie transliterări, mai mult sau mai puţin izbutite, deseori aflându-se diferenţe chiar în transliterarea aceloraşi nume, fie traduceri în greceşte ale numelor. Astfel, metoda aleasă de Anania fereşte pe cititor de confuzii, versiunea sa armonizând, pentru claritate, cele ce în Septuaginta sunt confuze. Spre a fi mai limpede cu ce probleme s-au confruntat cercetătorii textului grec, reproducem, după SEP 3, un fragment din Cuvântul înainte la Cartea I Paralipomena al lui Samuil Micu (Biblia de la Blaj): „Aşea sânt de stricate numele cărţii acestiia în cărţile ceale greceşti şi în ceale latineşti, cât să socoteşti că nu jidoveşti nume, ci varvare şi sarmaticeşti sânt…, din nebăgarea de seamă a scriitorilor [copiştilor]”[23].


[1] דברי הימים אב

[2] Paralipomenon (alfa, vitta)

[3] paralipo

[4] Septuaginta 3, 1-2 Paralipomene, 1-2 Ezdra, Ester, Iudit, Tobit, 1-4 Macabei, volum coordonat de: Cristian Bădiliţă, Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, în colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu, traduceri de: Francisca Băltăceanu, Gheorghe Ceauşescu, Ştefan Colceriu, Vichi Dumitru, Ştefania Ferchedău, Theodor Georgescu, Octavian Gordon, Lia Lupaş, (în continuare, abreviat: SEP 3), Colegiul Noua Europă/Polirom, Bucureşti/Iaşi, 2005

[5] Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania (în continuare, abreviat: BBVA), Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (în continuare: EIB), Bucureşti, 2001, p. 451

[6] SEP 3, p. 21

[7] SEP 3, p. 21

[8] SEP 3, p. 21

[9] SEP 3, p. 21

[10] SEP 3, p. 22

[11] SEP 3, p. 22

[12] SEP 3, p. 22

[13] BBVA, p. 451

[14] SEP 3, p. 22

[15] SEP 3, p. 22

[16] The Anchor Bible, 1964-, New York; a nu se confunda cu propria abreviere AB, folosită pentru Arheologia biblică.

[17] SEP 3, p. 23

[18] SEP 3, p. 23

[19] BBVA, p. 451

[20] SEP 3, p. 24

[21] Traduction oecumenique de la Bible. Ancien Testament, 1983, Paris.

[22] SEP 3, p. 23

[23] SEP 3, p. 21