Archive for the ‘Uncategorized’ Category

MFC 14

Posted: 04/04/2012 in Uncategorized

Recomandări: CarmenRokssanaMirela PeteAnacondeleDana PătrănoiuFlorentinaNinulescuTudor EneaEmmeAliceeeGeaninaRuxMucrozDianaZoltyRakiAbbilbalAlexandruRoxana MunteanRontzikiRocsDanaPandhoraaSlowaholicKarmapoliceFosileLeoviAnastasia TeodosiePisica NeagrăRatzoneFewstuffRobert NTu1074Blind LoveB. D.AnielaMellyZinaGândire logicăCămăraş de luminiSaraScorpioNimaLiliSchtielGabiLink-PingCosmin ŞtefănescuVania, Almanahe, Ela Roseni, Imagini, Verovers, Theodora Marinescu, Grişka, Clipe de Cluj, Rotheo.

Anunțuri
Cei care vin să viziteze mănăstirea Suceviţa, pot găsi în satul vecin ceramică de Marginea. Cand ajungi in Marginea, pe drumul ce vine dinspre Rădăuți, ești întâmpinat de voie bună, de oameni harnici și săritori. Vecinii dinspre vest, se mândresc cu una dintre perlele arhitecturale ale strămoșilor noștri, Mănăstirea Sucevița. Chiar dacă între cele două localități nu există nici măcar 100 de metri, mărginenii s-au obișnuit cu miile de călători care le calcă pragul în căutare de frumos. Atunci când sunt întrebați de mănăstirile din Marginea sătenii le răspund acestora că ei nu au mănăstiri celebre, dar au o ceramică unicat, vestită în întreaga lume.
Dacă turistul obosit alege să se oprească în Marginea, va constata cu surprindere că nu există decât puține pensiuni sau hoteluri în localitate, dar acest lucru va trece curând în adâncul uitării atunci când va vedea că orice mărginean va fi extrem de bucuros să-l primească ca oaspete. Ceramica de Marginea este absolut senzațională, iar acest lucru va fi pentru orice musafir al satului un adevăr incontestabil. Chiar dacă turistul va fi cazat în Marginea sau în multitudinea de pensiuni din Sucevița el va putea să facă o excusie de o zi pentru a vedea minunile naturale reprezentate de Pietrele Muierii. Totodată, iubitorii naturii vor găsi multe și neasemuite frumuseți în inima obcinelor Bucovinei, acolo unde Marginea are un statut special.
Dacă la început, Marginea și-a luat numele de la așezarea sa la poalele pădurii, astăzi Marginea reprezinta inima unui comerț activ datorat ceramicii sale. Astăzi, mărginenii reprezintă un motiv de mândrie pentru orice bucovinean.
Turistul trebuie să știe că în afară de centrul satului unde comerțul cu ceramică este în floare, mai există multe familii de olari, și, ca de obicei, poveștile, amintirile și tradițiile pe care le dau bunicii nepoților lor sunt niște nestemate ce merită aflate. Călătorul trebuie să caute, să aibă răbdare, să discute cu bătrânii și va constata că pe măsură ce trece timpul ca cele mai minunate lucruri se află în sufletele și mințile mărginenilor.
Dacă astăzi orășenii fug de stresul și aglomerația vieții de acasă, ei pot găsi în mijlocul Bucovinei o hrană naturală și sănătoasă atât pentru suflet cât și pentru corp. A ajunge la Marginea este extrem de ușor șiaceasta  este o oprire obligatorie pentru oricine vine să viziteze Bucovina.
În Marginea au poposit toţi voievozii Moldovei, după cum o dovedesc unele toponime, deşi înscrisurile, atât de rare la români, îi menţionează doar pe Movileşti, ba chiar şi moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava au poposit şi în Marginea, în anul 1612, când au fost strămutate, de la Suceava, la Suceviţa, de către mitropolitul Anastasie Crimca, de frica unei noi invazii cazace, dar tot aici au poposit şi oştiri vrăjmaşe, ba polone sau cazace (în 1610, 1615, 1695 ), ba ruseşti (în 1711, 1915 şi 1944 ).
În Marginea s-a născut, în 1784, şi s-a săvârşit, în 1816, legendarul haiduc Ioan Darie, spânzurat, pe Dealul Edrei, din capătul imaşului satului, pe urmele lui păşind, ca luptător împotriva bolşevismului, ultimul „haiduc modern al Bucovinei”, Vladimir Macoviciuc, ucis la Vicovul de Jos, în 7 iulie 1947.
Prin Marginea a trecut, în 1808 şi 1810, ca însoţitor al arhiducilor Ludovic şi, respectiv, Rainer, pictorul silezian Franz Jaschke, primul acuarelist care a pictat în Bucovina, inclusiv o mărgineancă.
Prin Marginea a trecut, în 1817, când a vizitat Bucovina, împăratul Francisc I, iar tragicul prinţ austriac de coroană Rudolf, victimă misterioasă a viitoarei tragedii de la Mayerling, a trecut prin Marginea sâmbătă şi duminică, 9 iulie şi, respectiv, 10 iulie 1887.
De-a lungul anilor ultimelor decenii, datorită atelierului celebrei ceramici negre de tip Kutty, au poposit în Marginea mii de oameni, turişti şi iubitori de artă de pe toate continentele pământului. Au sosit ca oaspeţi şefi de state, personalităţi culturale, înalţi prelaţi, care au privit cu admiraţie minunile executate în atelierele de ceramică de aici.

CAPITOLUL 6 – Împotriva chezăşiei. Îndemn la muncă şi la viaţă curată.

 

1: Fiule, de te vei pune chezaş pentru prietenul tău,

cu vrăjmaşul tău ai bătut palma;

„Chezăşia (garanţia, răspunderea pentru cineva) era o veche practică la Evrei (vezi Facerea 43, 9), dar înţeleptul nu o recomandă, din cauză că, foarte adesea, beneficiarul abuzează de încrederea celui ce s-a oferit să garanteze”[1].

„Evagrie, extrem de subtil: Oricine se pune chezaş pentru prietenul apostolilor, Hristos, afirmând că El este dreptatea şi adevărul, îşi dă sufletul pe mâna duşmanilor [demonii], care obişnuiesc să-i hărţuiască pe oameni din cauza prieteniei acestora cu Hristos (ibid., 69)”[2].

2: căci buzele omului sunt cursă tare împotrivă-i

şi-n ea se prinde cu vorbele propriei sale guri.

„Clement Alexandrinul pune în legătură versetele 1-2 cu proverbul grecesc: Fă un gaj şi nenorocirea-i gata (Strom. II, 70, 4)”[3].

3: Fă, fiule, ceea ce-ţi poruncesc eu, şi te vei mântui

– că de dragul prietenului tău te vei da pe mâna celor răi -,

nu te lăsa, stârneşte-l şi pe prietenul pentru care te-ai pus chezaş;

Prietenul care trebuie stârnit este, după Evagrie, Hristos. Acesta trebuie deranjat (şi acesta poate fi sensul cuvântului grec) printr-o rugăciune spontană (cf. Schol. Pr. 69)”[4].

4: să nu dai somn ochilor tăi

şi nici genelor tale dormitare

„Vasile cel Mare îşi încheie comentariul cu invocarea acestor versete întru veghere duhovnicească (In Princ. Pr. 17). ♦ Evagrie (ibid., 70): Somnul sufletului este păcatul în act (literal: după energie)”[5].

5: ca să scapi ca o căprioară din cursă

şi ca o pasăre din laţ.

„Păziţi, prin urmare, fără ştirbire toate poruncile lui Dumnezeu, iubiţilor, [ca să] scăpaţi ca nişte antilope din curse şi ca o pasăre din laţ”[6].  „Gândeşte-te, dar, că ai să treci printre curse şi [ai] să umbli pe vârful unui zid înalt, de unde nu fără primejdie poate cădea oricine. Aşadar, nu te avânta prea devreme spre culmile nevoinţei, nu te încrede orbeşte în tine însuţi, pentru ca, nefiind încă destul de iscusit, să nu cazi de la înălţimea nevoinţei. Că mai bine este să înaintezi în bine puţin câte puţin. Să te lepezi, dar, încetul cu încetul de plăcerile vieţii, stârpind din tine orice obişnuinţă rea, pentru ca nu cumva, răscolindu-ţi toate plăcerile vieţii deodată, să atragi asupră-ţi mulţime de ispite. Ci, după ce vei fi biruit de tot plăcerea unei patimi, să te poţi întrarma împotriva alteia şi astfel, cu timpul, vei birui toate plăcerile. Căci numele plăcerii este unul singur, însă lucrările ei sunt diferite şi de multe feluri”[7].  „Să ai neadormit ochiul sufletului pentru paza ta, pentru că prin mijlocul laţurilor treci; în multe locuri sunt înfipte de duşmanul tău curse ascunse. Uită-te la toate cele din juru-ţi, ca scapi din cursă ca o căprioară şi din laţ ca o pasăre. Căprioara nu cade în curse pentru că are vederea pătrunzătoare. De aceea şi numele ei de căprioară (dorkas) şi l-a căpătat de la vederea ei pătrunzătoare (derkome). Pasărea, la rândul ei, dacă e atentă, cu ajutorul aripilor ei uşoare, zboară mai presus de vicleşugurile vânătorilor. Vezi, dar, să nu pari mai nepriceput decât animalele când e vorba de propria-ţi pază!”[8].

Urmează, distinct, fragmentul 6-12: „Despre lenevie (οκνος). Pasaj frecvent invocat de Părinţi pentru descrierea şi denunţarea acestui viciu (e. g. Didascalia apostolilor 12, 63, 1-5)”[9]:

6: Mergi la furnică, leneşule!

Sârguieşte văzându-i deprinderile

şi fii mai înţelept decât ea!

„Când vreun tânăr este leneş, este dăscălit de animalele necuvântătoare, fiind mustrat de dumnezeiasca Scriptură, care zice: Mergi la furnică, leneşule! Imit-o văzând căile ei şi fii mai înţelept decât dânsa! Când o vezi că-şi adună din timp hrana, imit-o şi adună-ţi roadele faptelor bune pentru veacul ce va să fie!”[10].

7: Că aceea, fără să lucreze pământul,

fără să aibă pe cineva s-o îndemne

şi fără să fie sub oarecare stăpân,

8: îşi pregăteşte vara hrană

şi belşug de strânsură la vremea secerişului.

Sau mergi la albină

şi vezi cât e de harnică

şi cât de curat îi este lucrul;

de ostenelile ei se folosesc, spre sănătate, regii şi oamenii simpli;

ea de către toţi e iubită şi lăudată;

cu toate că puterile-i sunt slabe,

ea stă în frunte prin aceea că a cinstit înţelepciunea.

„Hipolit vede în furnică şi în albină două imagini ale Bisericii, care este mică şi neajutorată, dar liberă în raport cu cei puternici (Fr. Pr., p. 81). ♦ Pentru Evagrie, furnica simbolizează nivelul praktikos-ului, iar albina, nivelul contemplativului (cu cele două subniveluri). Ceara simbolizează realităţile ca atare, iar mierea, contemplarea lor (ibid., 72)”[11].  „Elogiul albinei este un plus al Septuaginta; nu există în Textul Masoretic. El are un singur ecou în Vechiul Testament, Sirah 11,3. Dimpotrivă, există trei menţionări negative ale albinei, în Deuteronom 1,44; Psalmi 117, 12; Isaia 7, 18. Albina este şi un nume propriu în Vechiul Testament: Deborah, profetesa (Judecători 4-5). Fragmentul se apropie de un pasaj din Istoria animalelor a lui Aristotel (627a,12), unde descrierea albinei urmează, ca aici, descrierii furnicii. Părinţii interpretează cuplul furnică-albină ca fiind viaţa activă – viaţa contemplativă, dihotomie celebră în antichitate. Clement îşi compară maestrul, pe Panten, cu o albină siciliană care a adunat mierea profeţilor şi apostolilor (Strom. I, 11, 2). În romanul mistic iudeo-elenistic Iosif şi Aseneth (sec. I î. Hr.), Aseneth primeşte revelaţia divină sub forma unui fagure de miere din care se înfruptă. Imaginea mierii duhovniceşti a făcut carieră în monahism”[12].

„Scriptura te trimite […] chiar la animalele cele mai de jos. Nu se ruşinează să te trimită pe tine, om înzestrat cu raţiune, să fii ucenicul furnicii. Cu asta nu învinuiesc Scriptura, ci pe cei ce-şi trădează nobleţea lor de oameni”[13].  „Ne trimite să fim ucenici furnicilor. Atât de mult am pierdut judecata cea firească! Du-te, spune Scriptura, la furnică şi urmează căile ei! Am ajuns ucenici ai furnicilor, noi, cei făcuţi după chipul lui Dumnezeu”[14].

„Ai auzit ce spune profetul? Te trimite şi pe tine să urmezi pilda micii albine, să faci şi tu o lucrare la fel. Uite cât e de muncitoare, cât este de plăcută. Rodul ei este de toţi dorit şi căutat. Şi nu face deosebire între om şi om; ci fără deosebire ea îndulceşte deopotrivă pe regi şi pe oameni de rând. Şi mierea nu-i numai spre desfătare, ci şi pentru sănătate; gura o îndulceşte, rana o tămăduieşte; ba şi pentru boala dinlăuntru este de leac. De aceea albina, aşa mică de puteri, este tare prin vigoarea înţelepciunii şi prin dragostea de virtute”[15].  „Albina îşi face fagurii fără să vatăme pe cineva şi fără să strice rodul altora. Se ştie că albinele adună ceara din flori, iar mierea – lichidul acesta împrăştiat în flori, în chip de rouă – o sug cu gura şi o bagă în găurile fagurilor. De aceea mierea este la început lichidă, apoi cu timpul se coace şi-şi capătă dulceaţa şi starea ei.  Bune şi cuvenite laude a dobândit albina de la Proverbele lui Solomon, numind-o înţeleaptă şi lucrătoare, atât este de harnică atunci când culege hrana […] şi atât de înţelept îşi meştereşte depozitele mierii (că întinde ceara în membrane subţiri şi construieşte celulele fagurelui dese şi unele lângă altele), încât strânsa legătură a acestor celule, a unora de altele, dă rezistenţă întregului fagure. Fiecare celulă se ţine de cealaltă printr-o membrană subţire, care un acelaşi timp şi desparte şi uneşte celulele. Celulele apoi sunt zidite unele peste altele în două şi trei etaje. Albina se fereşte să facă o singură încăpere, ca nu cumva mierea, din cauza greutăţii, să se scurgă în afară. Află că descoperirile geometriei sunt o nimic pentru prea înţeleapta albină. Toate celulele fagurelui sunt hexagonale şi cu laturile egale; nu sunt puse de-a dreptul unele peste altele, ca să nu se slăbească fundurile celulelor care sunt legate cu cele deşarte, ci unghiurile hexagoanelor celor de jos sunt temelie şi reazem celor de deasupra, ca să poată suporta greutatea şi ca fiecare celulă să poată ţine mierea pusă în ea”[16].

„Vechiul Testament ne trimite la albină, la furnică, la turturică şi la rândunică (Ieremia 8, 7). Nu mic semn de cinste este şi acesta, că putem săvârşi, prin voinţa noastră liberă, ceea ce animalele fac prin fire. Deci dacă Dumnezeu are atât de mare grijă de cele ce au fost făcute pentru noi, cu atât mai mult de noi; dacă are grijă de cei ce ne slujesc, cu atât mai mult de noi, stăpânii acelora”[17].  „Mergi la albină şi află cât este de lucrătoare! Se duce la tot felul de flori şi adună miere pentru folosul tău, pentru ca şi tu, parcurgând dumnezeieştile Scripturi, să-ţi dobândeşti mântuirea şi, săturat de ele, să spui: Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele tale! Mai mult decât mierea şi ceara în gura mea! (Psalmi 118, 103)”[18].  „Dacă este păstrată o educaţie bună şi o instrucţie folositoare, atunci ele dau naştere unei naturi bune; dar aceste naturi bune, dacă primesc la rândul lor o instrucţie asemănătoare, ajung încă mai bune decât cele dinaintea lor, atât cu privire la celelalte însuşiri, cât şi în ce priveşte naşterea, aşa cum se întâmplă şi cu celelalte vietăţi. Că furnica, în timpul secerişului, strânge hrană multă şi felurită, ca să înfrunte ameninţarea iernii. Că şi albina culege mierea dintr-o întreagă livadă, dar face un singur fagure”[19].  Sfântul Simeon Noul Teolog a fost asemănat, de către ucenicii săi, albinei (cuvântul, însă, credem a se potrivi şi altora, cu vieţuire asemănătoare): „Şi putea fi văzut în fiecare zi alergând cu însufleţire şi cu duh aprins ca într-un stadion în cursa poruncilor (Psalmi 118, 32) lui Hristos, fără să se întoarcă spre vreun om, devenit întreg atenţie, întreg plin de căldura Duhului, întreg plin de descoperiri şi luminări dumnezeieşti. De aceea toată ziua stătea încuiat în chilie şi nu ieşea deloc din ea: lucra şezând în ea mierea virtuţii şi construia frumos ca o albină iubitoare de lucru fagurii de ceară pentru fiecare virtute, ca să aibă pentru viitor o hrană necheltuită şi să aducă Împăratului şi Dumnezeului său roadă vrednică de masa cerească”[20].

9: Până când, leneşule, vei sta culcat?

şi când te vei scula din somn?

10: Puţin somn, puţină şedere, puţină dormitare,

puţin să stai cu mâinile în sân,

„Dacă judeci drept şi priveşti întru lumina adevărului, niciodată nu trebuie să te întristezi atât de tare din pricina neplăcerilor, ci mai degrabă să te bucuri şi să mulţumeşti, ba încă să socoteşti aceasta drept singura bucurie”[21].

11: şi ca un rău călător îţi va veni sărăcia

şi ca un bun alergător, lipsa.

12: Dar dacă nu vei fi leneş,

atunci ca un izvor îţi va veni secerişul,

iar sărăcia ca un rău alergător va fugi de tine.

13: Omul fără minte şi fără lege umblă în căi rele;

el face semne cu ochiul, bate din picior

şi învaţă ameninţând cu degetul;

„Cu acest verset începe scurtul, dar incisivul portret al smintitului”[22].

14: inimă îndărătnică, el în toată vremea meştereşte răul:

unul ca acela gâlceavă stârneşte prin cetate.

„În Constituţiile apostolice II, 43, 2, cetatea simbolizează Biserica din care trebuie alungaţi calomniatorii”[23].

15: De aceea, năprasnic îi va veni pieirea,

fără de veste va fi tăiat şi sfărâmat de istov.

16: Că el se bucură de tot ceea ce Domnul urăşte

şi de aceea va fi sfărâmat, pentru necurăţia sufletului:

„Textul Masoretic: Şase sunt lucrurile pe care le urăşte Domnul, şi şapte care-i sunt nesuferite. E vorba de viciile enumerate în următoarele şase stihuri”[24].

„Lung comentariu al lui Evagrie despre sângele sfânt al lui Hristos şi sângele nedrept, al sacrificiilor păgâne (ibid., 77)”[25].

17: Ochiul semeţului, limba nedreaptă,

mâinile ce varsă sânge nevinovat,

18: inima ce meştereşte gânduri rele,

picioarele grabnice în a face răul,

19: mărturia strâmbă care aţâţă minciuna

şi scornitorul de certuri între fraţi.

20: Fiule, păzeşte legile tatălui tău

şi nu lepăda rânduielile maicii tale;

21: ţine-le pururea lipite de sufletul tău

şi-n jurul grumazului tău înfăşurate;

22: când umbli, călăuză să-ţi fie;

când dormi, să te păzească,

iar când te scoli, să stea de vorbă cu tine.

Călăuză să-ţi fie: SEP 4 are ia-o ca să fie cu tine: „ia-o: apare din nou, ca în 4,6, un pronume feminin, fără referent explicit, dar care nu poate fi altceva decât Înţelepciunea, personificată. În Textul Masoretic, unde apare la fel, acest referent ar putea fi Torah, Legea. Evagrie propune un al treilea referent, mama, din v. 20, dar aceasta este tot Înţelepciunea (Schol. Pr. 79)”[26].

23: Că porunca legii este sfeşnic şi lumină

şi drum în viaţă şi mustrare şi lumină,

„Clement Alexandrinul citează versetul sub forma următoare: Căci făclie este buna rânduială, iar Legea este lumină pentru drum; căile vieţii doar învăţătura ştie să le aleagă (Strom. I,181). ♦ După Evagrie, făclia reprezintă Vechiul Testament, iar lumina, Noul Testament (ibid., 80)”[27].

„De pe buzele nepătimirii curg cuvintele vieţii veşnice ca ceara de albine. Deci cine se va învrednici să-şi lipească buzele de buzele aceleia şi să se sălăşluiască în sânul ei şi să se împărtăşească de mireasma dulce a veşmintelor ei, adică să se îndulcească cu legile virtuţilor, care sunt mai presus de toate aromatele cunoştinţei sensibile?”[28]. Comentariul apropie făclia de ceară şi, prin asociere, de lumânare, în acest context fiind sugerată şi mierea.

„Poruncile lui Dumnezeu sunt făclie […]. Iar cel ce aprinde făclia nu zăboveşte în piaţă, ci aleargă acasă, ca nu cumva o suflare de vânt să-i stingă lumina şi nici să nu consume făclia din pricina unei zăboviri prelungite. Tot aşa să facem şi noi. A aprins în noi Duhul cel Sfânt învăţătura Lui. La ieşirea din biserică, când încă ne sunt vii în minte toate cuvintele predicii, să alergăm drept acasă, să ocolim pe oricine am întâlni pe cale, prieten, rudă sau cunoscut, pentru ca nu cumva, vorbind cu unul din aceştia vrute şi nevrute, să se stingă între timp lumina învăţăturii, ci să rămână strălucitoare în mintea noastră, ca într-o casă, să ardă ca într-un sfeşnic pe înălţimea gândirii noastre şi să lumineze toate cele dinlăuntru. N-ar fi oare o nebunie să nu suferi să stai vreodată seara fără lumină în casă, şi să suferi ca sufletul să-ţi fie fără lumina învăţăturii? Cele mai multe păcate de acolo vin, că nu aprindem iute lumina în suflet”[29].

„Binecuvântat eşti, Doamne, binecuvântat eşti, Singurule, binecuvântat eşti, Cel milos până în măruntaiele Tale, Cel ce eşti mai presus de binecuvântare, Cel ce ai pus în inima mea lumina poruncilor Tale şi ai sădit în mine pomul vieţii Tale şi mi-ai arătat un alt rai întru cele văzute, gândit cu mintea întru cele simţite, gândit însă în simţire”[30]. Cel a cărui inimă este iluminată de poruncile dumnezeieşti şi de prezenţa Duhului se poate ruga astfel, refăcând, în parte şi cât ţine de el, raiul cel sensibil, şi pregustând raiul cel inteligibil.

24: ca să te păzească de femeia cu bărbat

şi de pâra limbii străine.

Femeia cu bărbat: desemnează femeia măritată. Expresia greacă, femeia cu bărbat sau ţinută de bărbat, exprimă raportul de supunere a femeii faţă de bărbatul ei. O expresie cvasiidentică în Numeri 5, 20.29. De asemenea, Sirah 9, 9; 41, 21. ♦ clevetirea [la Anania: pâra]: gr. διαβολή desemnează exact calomnia[31].

25: Să nu te biruiască pofta de frumuseţe,

nici nu te lăsa vânat de înşişi ochii tăi

şi nici nu te lăsa înşelat de genele ei;

26: că preţul desfrânatei este cât al unei pâini,

dar femeia vânează sufletele cinstite ale bărbaţilor.

„Desfrânata de profesie se vinde pentru ca să trăiască, dar femeia adulteră nu-şi urmăreşte decât poftele”[32].  „Evagrie: Într-adevăr, plăcerea dobândită din răutate nu face nici cât preţul unei pâini (ibid., 81)”[33].

„Femeia desfrânată nu este ceva particular, ci public; ea nu este o femeie, ci o poftă care pribegeşte. Femeie desfrânată este orice viclenie, orice înşelăciune, şi nu numai aceea care-şi necinsteşte trupul, ci orice suflet care vinde nădejdi, care caută câştiguri nemuncite şi bani luaţi pe nedrept”[34].

27: Oare va ascunde cineva foc în sân fără să-şi ardă hainele?

Acestea se pot citi fie în sens pozitiv, cum se va arăta îndată, fie într-unul negativ, cum se va arăta ceva mai jos: „Va pune cineva foc în sân, zice înţeleptul, şi nu-şi va arde hainele? Iar eu zic: Cine nu va arde şi nu se va umple de strălucire şi nu va răspândi şi el fulgerele dumnezeirii, pe măsura curăţirii şi a împărtăşirii de foc, dacă va primi în inimă focul ceresc neacoperit? Căci împărtăşirea urmează curăţirii, iar curăţirea urmează împărtăşirii”[35].

28: Oare va călca cineva pe jăratic fără să-şi ardă picioarele?

„După Evagrie, cel care-şi pune foc în sân este cel care lasă gândul rău să clocească în inima lui şi să-i distrugă gândurile bune. Iar cel care umblă pe cărbuni aprinşi este cel care deja a început să păcătuiască (ibid., 82)”[36].

„Vezi că pofta se ia la întrecere cu focul? După cum este cu neputinţă să te atingi de foc şi să nu te arzi, tot aşa uitatul la chipurile frumoase arde sufletul ce caută cu poftă mai iute decât focul. Că trupurile frumoase sunt pentru ochii desfrânaţilor ca o materie ce aprinde lesne. De aceea trebuie să nu dăm prilej focului poftei să vadă frumuseţi străine, ci să înăbuşim prin orice mijloc focul, să-l stingem cu gânduri cucernice, să stăvilim incendiul ca să nu se întindă mai departe, să nu-i îngăduim să surpe tăria sufletului nostru”[37].

29: Aşa-i cu cel ce intră la femeie cu bărbat:

tot cel ce se atinge de ea nu va fi fără vină.

„Despre curăţie, sfântul Cuvânt ne învaţă nu numai să nu păcătuim cu fapta, dar nici cu gândul; să nu gândim ceva rău în inima noastră despre cineva sau să poftim cu ochii, uitându-ne la o femeie străină”[38].  „Se cuvine deci să evităm, cât se poate mai mult, relaţiile şi întâlnirile cu femeile, în afară dacă vreo nevoie indispensabilă ar face întâlnirea de neevitat. Dar şi atunci când s-ar produce o asemenea nevoie, să ne păzim ca de foc, şi să ne despărţim cu hotărâre şi cât mai iute posibil”[39].

30: Nu-i de mirare când cineva e prins furând,

că el fură ca să sature un stomac flămând;

„Hoţul îl simbolizează pe omul prins în flagrant delict de către gnoza adevărată şi, drept urmare, obligat să renunţe la falsa ştiinţă despre Dumnezeu (ibid., 84)”[40].

„Robii dacă fură sunt poate împinşi de lipsuri să fure; şi, în afară de asta, chiar dacă li se dă simbria obişnuită, o fac mai mult din deprindere, decât din necesitate, şi astfel mai mult îndeplinesc o regulă, decât îşi satisfac o trebuinţă. Prin aceasta, lipsa face vina însăşi mai puţin vinovată, fiindcă este scuzabil cel vinovat de furt, dacă pare a fi fost silit să fure fără voia lui. De altfel şi Sfânta Scriptură pare a scuza oarecum greşelile tuturor oropsiţilor soartei”[41].

31: şi dacă-i prins, de şapte ori va plăti

şi cu toate averile lui se va răscumpăra;

32: dar desfrânatul e lipsit de minte,

pricină pentru care-şi agoniseşte pieirea sufletului;

33: chinuri şi ocară suferă

şi batjocura lui în veac nu se va şterge.

34: Căci gelozia aprinde mânia bărbatului ei

şi milă nu-i va fi în ziua răzbunării;

nici o răscumpărare nu-i va stinge duşmănia,

nici mulţime de daruri va fi să-l îmblânzească.

„După cum nu poţi îndupleca iadul cu bani, spunea Solomon, tot aşa nu poate fi potolit şi muiat gelosul. Adeseori, mulţi oameni şi-ar da viaţa ca să pună mâna pe cel ce le-a stricat casa. Ar bea cu plăcere sângele bărbatului care le-a necinstit soţia, iar pentru asta ar voi să facă şi să sufere orice”[42].


[1] BBVA, p. 796

[2] SEP 4/I, p. 419

[3] SEP 4/I, p. 419

[4] SEP 4/I, p. 419

[5] SEP 4/I, p. 419

[6] Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze, XII

[7] Sf. Vasile cel Mare, Epistole, 42, 2

[8] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, III, 2

[9] SEP 4/I, p. 419

[10] Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, IX, 13

[11] SEP 4/I, p. 419

[12] SEP 4/I, p. 420

[13] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, VII, 6

[14] Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărăteşti, Cuvânt la Înălţarea Domnului, III

[15] Sf. Ambrozie al Milanului, Omilie despre păsări, 33

[16] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, VIII, 4

[17] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XXI, 3

[18] Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, IX, 13

[19] Clement Alexandrinul, Stromate, I, 33, 5-6

[20] Nichita Stithatul, Viaţa şi conduita celui întru sfinţi Părintelui nostru Simeon Noul Teolog, 26

[21] Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos, III

[22] SEP 4/I, p. 420

[23] SEP 4/I, p. 420

[24] BBVA, p. 797

[25] SEP 4/I, p. 421

[26] SEP 4/I, p. 421

[27] SEP 4/I, p. 421

[28] Ilie Ecdicul, Culegere din sentinţele înţelepţilor, 75

[29] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la Sfinţi, Cuvânt la Sfinţii Mucenici, IV

[30] Sf. Simeon Noul Teolog, Erosurile imnelor dumnezeieşti, XLVII

[31] SEP 4/I, p. 421

[32] BBVA, p. 797

[33] SEP 4/I, p. 422

[34] Sf. Ambrozie al Milanului, LXXII

[35] Sf. Simeon Noul Teolog, Cele 225 de capete teologice şi practice, 59

[36] SEP 4/I, p. 422

[37] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la Sfinţi, La Sfântul Mucenic Varlaam, I

[38] Teofil al Antiohiei, Trei cărţi către Autolic, III, 13

[39] Sf. Vasile cel Mare, Constituţiile ascetice, III, 1

[40] SEP 4/I, p. 422

[41] Salvianus, Despre guvernarea lui Dumnezeu, IV, 3, 14

[42] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la Sfinţi, La Sfintele Muceniţe Veronica, Prosdoca şi Domnina, I

 

Cu întârziere

Posted: 17/03/2010 in Uncategorized

De regulă atent la astfel de detalii, am neglijat pe blogul de faţă să mulţumesc acelora care, în timp, l-au sprijinit cu linkuri. O facem acum, cu oarecare întârziere, amintindu-i pe aceia care nu ne-au ocolit:

Ana Usca

Elena Agachi

Ioan Usca – atunci când îmi dau singur ping-uri

Vasile Călin Drăgan

Theodora

Despre Taina Căsătoriei

Dan Pătraşcu

Cella

Gabriela Savitsky

Link-Ping

Simion Cristian

Presa în blugi

Sfântu’ Simon

Anamaria Deleanu

Băiatul Ciudat

Carmen.