Archive for the ‘Rut’ Category

Comentarii la Rut – 4

Posted: 24/01/2009 in Rut
Etichete:, ,

CAPITOLUL 4 – Booz se căsătoreşte cu Rut.

 

1: Booz a ieşit la poartă şi şedea acolo. Şi, iată, ruda aceea despre care pomenise Booz trecea pe acolo. Şi i-a zis Booz: „Abate-te din drum şi aşază-te aici!”  Iar acela s-a abătut din drum şi s-a aşezat.

Booz a ieşit la poartă: „E vorba de poarta cetăţii, în faţa căreia se afla piaţa unde se făceau adunările şi judecăţile publice”[1].

2: Şi a luat Booz zece oameni dintre bătrânii cetăţii şi a zis: „Şedeţi aici!”  Iar ei au şezut.

3: Iar Booz i-a zis rudei: „Noemina, care s-a întors din câmpia Moabului, vrea să vândă partea de ţarină care este a fratelui nostru Elimelec.

Zece oameni: „numărul minim cerut pentru a constitui un tribunal; mai târziu, conform Talmudului, acest număr va fi de trei; zece bărbaţi erau necesari pentru o adunare cu statut de sinagogă”[2].  „Rhabanus face o analogie între numărul zece şi bărbaţii drepţi ai Vechiului Testament care au prevestit Întruparea Mântuitorului Hristos”[3].

„În limbajul biblic, cuvântul frate are un înţeles foarte larg, de la frate propriu-zis, de sânge, până la văr, rudă apropiată, la membru al comunităţii locale sau al întregului Israel”[4]. Continuă cuvântul lui Booz:

4: Şi am zis că te voi înştiinţa, zicând: Răscumpăr-o în faţa celor ce sunt aşezaţi aici şi în faţa bătrânilor poporului meu; dacă vrei s-o răscumperi, răscumpăr-o; dar dacă nu vrei s-o răscumperi, spune-mi ca să ştiu; că în afară de tine nu este o rudă mai apropiată, iar eu sunt după tine”.  Iar acela a zis: „Sunt aici, eu o voi răscumpăra”.

Răscumpără: „Sensul grecescului anhistevo e complex: a-şi exercita (cineva) dreptul de rudă apropiată, imposibil de tradus ca atare. Echivalentul e în funcţie de obiect: a vinde, a cumpăra (sau a răscumpăra sau a moşteni) o ţarină, a o lua de soţie pe văduva celui mort, a-i transmite fiului numele şi moştenirea mortului etc.”[5].

5: Şi a zis Booz: „În ziua în care vei lua ţarina din mâna Noeminei, trebuie s-o iei şi pe Rut Moabiteanca, femeia celui răposat, ca să ridici numele mortului în moştenirea lui”. 

6: Iar ruda aceea a zis: „Nu voi putea s-o răscumpăr pentru mine, ca să nu-mi stric moştenirea; răscumpără tu pentru tine dreptul meu, că eu nu voi putea să-l răscumpăr”.

„Ruda (căruia nu i se dă numele) a intuit dorinţa lui Booz de a se căsători cu Rut şi se retrage delicat. Cei doi bărbaţi au un comportament de mare fineţe”[6].

7: În vremile de demult era în Israel obiceiul ca, la o răscumpărare sau o târguială, pentru ca lucrul să fie bine aşezat, omul îşi dezlega sandala şi i-o da celuilalt, care-i răscumpăra dreptul; aceasta era mărturie în Israel.

8: Aşadar, ruda i-a zis lui Booz: „Cumpără pentru tine dreptul meu!”  Şi şi-a dezlegat sandala şi i-a dat-o.

„Gest ritual-simbolic prin care cineva îi ceda altuia un drept al său”[7] şi, totodată, dovadă juridică privind încheierea înţelegerii.  „Rhabanus interpretează în cheie soteriologică: sandaua ar aminti de veşmintele de piele, de trupul lui Adam după cădere, pe care avea să-l asume şi Hristos”[8].

9: Iar Booz a zis către bătrâni şi către tot poporul: „Sunteţi astăzi martori că am cumpărat din mâna Noeminei tot ceea ce era al lui Elimelec şi tot ceea ce era al lui Chilion şi tot ceea ce era al lui Mahlon.

10: Mai mult, şi pe Rut Moabiteanca, femeia lui Mahlon, am răscumpărat-o spre a-mi fi soţie, pentru ca eu să ridic numele celui răposat în moştenirea lui şi să nu piară numele mortului dintre fraţii lui şi din spiţa poporului său. Voi sunteţi astăzi martori”. 

11: Şi a răspuns tot poporul ce se afla în poartă: „Să dea Domnul ca femeia care merge în casa ta să fie ca Rahela şi ca Lia, cele ce amândouă au întemeiat casa lui Israel şi au făcut Efrata puternică şi vor face din Betleem un nume.

Poporul se afla în poarta cetăţii, loc în care se ţineau procesele şi se consemnau evenimentele de stare civilă.

 „Lia şi Rahela: cele două soţii ale lui Israel (Facerea 35, 22-24). În apropiere de Betleem (Efrata) şi de Rama se afla mormântul Rahelei (Facerea 35, 19). De Betleem vor fi legate numele lui Iesei şi David, precum şi al fiului lui David, Iisus Hristos”[9].  Lia „şi Rahela sunt matriarhele care au zidit casa lui Israel şi amândouă sunt pomenite în binecuvântarea miresei. Fiii Leei au întemeiat şase dintre triburile lui Israel iar doi dintre ei, Levi şi Iuda, sunt la originea celor două instituţii naţionale ereditare: preoţia şi monarhia”[10].  „Efrata se află la nord de Ierusalim, în ţinutul lui Beniamin. Pentru că nişte oameni de acolo s-au dus să locuiască în Betleem, cele două nume au fost asociate (Facerea 35, 19; 48, 7; Mihea 5, 1). Betleemul este locul îngropării Rahelei, iar ulterior, al naşterii lui Iisus Hristos”[11].  „Pornind de la etimologia ebraică, Rhabanus interpretează cele două femei[12] ca atitudini existenţiale: viaţa activă şi cea contemplativă: Marta şi Maria”[13].

Continuă binecuvântarea poporului pentru casa lui Booz:

12: Casa ta să devină precum casa lui Fares, pe care Tamara i l-a născut lui Iuda, din a cărui sămânţă să-ţi dea ţie Domnul prin această tânără femeie!”

„Fares, strămoş al lui Booz, fusese rodul unei căsătorii de levirat; istoria despre Iuda şi Tamara în Facerea 38”[14].  „Istoria naşterii lui Fares seamănă cu cea a naşterii lui Obed, întrucât Tamar, ca şi Rut, rămânând văduvă, va fi propusă unei căsătorii de levirat (cf. Facerea 38, 1-30). Fares şi urmaşi săi aveau să fie strămoşii după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos, menţionat şi în genealogia din Evanghelia după Matei (1, 3)”[15].

13: Atunci Booz a luat-o pe Rut, iar ea i-a devenit soţie. El a intrat la ea, iar Domnul i-a dat ei rod şi a născut un fiu.

 „Cărbunele aprins (Rut) a urcat în patul lui Booz şi s-a culcat acolo. A văzut Arhiereul ascuns în coapsele lui. Focul a alergat spre căţuie şi s-a aprins. Şi juninca lui Booz (Rut) Te-a născut pe Tine, Viţelul cel Gras”[16]. Din nou, rezerva de mai sus: doar despre Iosif se afirmă cert în Noul Testament că ar fi descendent din Rut.

14: Şi au zis femeile către Noemina: „Binecuvântat este Domnul, Cel ce n-a răbdat să ţi se stingă rudenia, ci a făcut ca numele tău să fie rostit în Israel!

15: Acesta-i cel ce sufletul ţi-l va întoarce la sine şi-ţi va hrăni bătrâneţele, că nora ta, cea care te-a iubit, a născut un fiu care-ţi este mai bun decât şapte fii”. 

16: Iar Noemina a luat pruncul şi l-a pus la sânul ei şi i-a fost ca o doică.

„Gestul nu indică o adopţie (de fapt, Noemina devenise mama legală a pruncului), ci protecţie”[17].  Suntem din nou obligaţi la rezerve: Noemina nu devenise mama legală a copilului!  Oricum, aceasta nu tulbură armonia din casa lui Booz.  SEP 2 traduce îţi va fi înviorare sufletului: „Theodoret (al Cirului) interpretează astfel înviorare a sufletului (gr. εις επιστρεφοντα ψυχήν): După un înţeles mai la îndemână, expresia arată restabilirea sufletească; după înţelesul potrivit adevărului, arată întoarcerea lumii păgâne (la Dumnezeu). Căci de acolo a înflorit mântuirea întregii lumi[18].  Şapte fii: „şapte: număr simbolic al perfecţiunii. Şapte copii erau semnul binecuvântării date de Domul unei familii (cf. I Regi 2, 5)”[19].

17: Şi vecinele i-au dat un nume, zicând: „Un fiu i s-a născut Noeminei”.  Şi i-au pus numele Obed; acesta este tatăl lui Iesei, tatăl lui David.

 „De obicei, numele unui nou-născut era dat de mamă şi, uneori, de tată. Aici se petrece un fapt neobişnuit: comunitatea se implică în naşterea pruncului, cu convingerea că evenimentul o priveşte direct. Obed înseamnă Cel ce slujeşte. Prin el, Rut devine bunica regelui David şi strămoaşă a lui Iisus (Matei 1, 5-16)”[20].  „Mulţi au văzut în căsătoria moabitencei Rut cu Booz din Betleemul Iudeei o căsătorie de levirat, deşi Booz, precum se ştie, nu îi era frate fostului soţ al acestei eroine, ci o rudă după tată. Prin acest act nu s-a urmărit perpetuarea în Israel a numelui lui Mahlon, soţul decedat al lui Rut, cât păstrarea moştenirii acestuia în cadrul familiei din care făcea parte. Lucrul acesta rezultă din dialogul purtat de Booz cu o altă rudă mai apropiată de Rut, care avea prioritate la cumpărarea ţarinii ce fusese parte din moştenirea familiei fostului soţ. […] Că în căsătoria dintre Booz şi Rut nu trebuie să vedem neapărat aplicarea legii leviratului se deduce, pe lângă cele arătate mai sus, şi din faptul că primul născut din această unire a celor doi nu s-a numit Mahlon, după numele fostului soţ al lui Rut, cum prevedea legea leviratului, ci s-a numit Obed”[21].  „S-a asimilat adeseori căsătoria lui Boaz cu verişoara lui prin alianţă, rămasă fără copil, ca o formă de levirat, ceea ce de fapt nu este”[22].  În plus, „iudeii fugeau de astfel de căsătorii, deşi-i silea legea; astfel Rut, moabiteanca, rămasă văduvă, abia s-a căsătorit cu o rubedenie tare îndepărtată”[23].

18: Şi acestea sunt generaţiile lui Fares:

Fares i-a dat naştere lui Heţron,

19: Heţron i-a dat naştere lui Aram, Aram i-a dat naştere lui Aminadab,

20: Aminadab i-a dat naştere lui Naason, Naason i-a dat naştere lui Salmon,

21: Salmon i-a dat naştere lui Booz, Booz i-a dat naştere lui Obed,

22: Obed i-a dat naştere lui Iesei, iar Iesei i-a dat naştere lui David.

Genealogia lui David începe cu Fares, fiu al lui iuda, unul dintre cei doi gemeni ai Tamarei (Facerea 38, 24-30):

Fares (= spărtură) – Heţron (= înverzit; înflorit) – Aram (= înalt) – Aminadab (= ruda este darnică) – Naason (= şarpe) – Salmon (= umbrit) – Booz (= curaj) – Obed (= slujitor) – Iesei (= bogăţia Domnului) – David (= cel iubit). Genealogia încheindu-se cu David, deducem că perioada lui David este şi aceea a scrierii cărţii (altfel, ar fi apărut şi Solomon sau, pentru o dată mai târzie, şi urmaşii acestuia). Continuând, genealogia începută aici s-ar încheia cu Iosif, bărbatul Mariei, astfel că nu o putem numi pe Rut strămoaşă a lui Iisus (doar dacă nu cumva şi Maria, pe o altă linie, se va fi trăgând din Rut, după cum, de altfel, susţine Tradiţia Bisericii, fără a avea, însă, un prea solid fundament scripturistic); oricum, prezenţa ei în genealogia Mântuitorului e onorantă (chiar dacă, în cazul de faţă, termenul de genealogie e oarecum forţat, fiind vorba de genealogia lui Iosif).  „Theodoret (al Cirului) vede în această genealogie ideea mântuirii universale: De aceea şi dumnezeiescul Matei, consemnând genealogia, a omis femeile vestite prin virtute, pe Sara, şi pe Rebeca, şi pe altele; însă a pomenit de Tamar, şi de Rahab, şi de Rut, şi chiar şi de femeia lui Urie, arătând că pentru toţi oamenii S-a întrupat Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu, şi pentru iudei, şi pentru celelalte neamuri, şi pentru cei păcătoşi, şi pentru cei drepţi[24].  „Majoritatea interpreţilor sunt de părere că ţelul principal al acestei cărţi este să arate genealogia lui David şi, prin el, genealogia lui Hristos, scopul ultim al Vechiului Testament[25].

„Când Rut a repetat soacrei sale aceste vorbe[26], Naamis a fost cuprinsă de speranţa că Boaz le va lua sub ocrotirea lui. Pe la jumătatea zilei, Boaz a venit în oraş, a strâns laolaltă bătrânii cetăţii, chemând-o pe Rut împreună cu ruda ei apropiată. Când s-a înfăţişat ultimul, Boaz l-a întrebat: – Vrei ca moştenirea lui Elimelec şi a fiilor săi să intre în stăpânirea ta?  Acela a primit, căci legea îi dădea acest drept, ca rudă apropiată, şi Boaz i-a zis: – Dar nu mai înainte ca tu să respecţi şi cea de-a doua jumătate a legii, îndeplinind toate prevederile ei. Femeia care a venit aici este văduva lui Mallon şi, potrivit legii, trebuie s-o iei de nevastă, dacă vrei să primeşti moştenirea!  Omul a cedat femeia şi moştenirea lui Boaz, care era de asemenea rudă a răposatului, recunoscând că el avea şi nevastă, şi copii. Boaz a chemat bătrânii cetăţii ca martori şi i-a poruncit femeii să vină şi să-i descalţe ruda de-o sanda, scuipând-o în obraz[27]. Făcând ceea ce i s-a spus, Rut a devenit soţia lui Boaz şi după un an i-a născut un fiu. El a fost dădăcit de Naamis, care, la îndemnul celorlalte femei, i-a dat numele de Obed, fiindcă ea l-a crescut ca să-i poarte de grijă la bătrâneţe. În limba evreiască, Obed înseamnă slujitor. Din Obed se trage Iessaeu[28], şi din acesta David, care a fost rege, lăsându-şi moştenire tronul urmaşilor săi până în a douăzeci şi una spiţă. Iată ce am crezut că trebuie să povestesc despre Rut, vrând să arăt puterea lui Dumnezeu, care poate lesne să înalţe până şi oamenii de rând la rangul cel mai înalt, precum David trăgându-se din părinţi neînsemnaţi”[29].

„Să trecem acum la Rut; vom vedea că şi istoria vieţii sale se aseamănă cu cele ale noastre. Rut era de alt neam, trăia în cea mai neagră sărăcie. Totuşi, când a văzut-o Booz, n-a dispreţuit nici sărăcia ei şi nici nu s-a scârbit de prostul său neam. Tot aşa şi Hristos S-a căsătorit cu Biserica, deşi Biserica era de alt neam şi foarte săracă, făcând-o părtaşă marilor Sale bunătăţi. Şi după cum Rut, de n-ar fi părăsit mai întâi pe tatăl ei, de n-ar fi dispreţuit casa, neamul, patria şi rudele, n-ar fi avut parte de o înrudire atât de mare, tot aşa şi Biserica, după ce a părăsit obiceiurile strămoşeşti, a ajuns dragă Mirelui. Acelaşi lucru îl spune şi profetul David, adresându-se Bisericii: Uită pe poporul tău şi casa părintelui tău şi va pofti Împăratul frumuseţea ta (Psalmi 44, 12-13). Aşa a făcut şi Rut; de aceea a şi ajuns mamă de împăraţi, precum şi Biserica. Că David se trage din Rut”[30].

            Ca şi cartea precedentă, Cartea Rut pregăteşte, în felul său, perioada instaurării monarhiei în Israel, epocă de care ne vom ocupa în comentariile la următoarele şase cărţi ale Sfintei Scripturi, cele patru ale Regilor şi cele două Paralipomena.


[1] BBVA, p. 305

[2] SEP 2, p. 240

[3] SEP 2, p. 240. Prin numărul 10 e închipuit Mântuitorul, numele său începând cu litera iotta, cu care se nota numărul zece.

[4] BBVA, p. 305

[5] BBVA, p. 305

[6] BBVA, p. 305

[7] BBVA, p. 305

[8] SEP 2, p. 240

[9] BBVA, p. 305

[10] DEI, p. 447

[11] SEP 2, p. 241

[12] Lia şi Rahila.

[13] SEP 2, p. 241

[14] BBVA, p. 305

[15] SEP 2, p. 241

[16] Sf. Efrem Sirul, Imnele Naşterii, IX, 15

[17] BBVA, p. 305

[18] SEP 2, p. 241

[19] SEP 2, p. 241

[20] BBVA, p. 306

[21] AB, p. 168

[22] DEI, p. 683

[23] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, LXX, 2

[24] SEP 2, p. 242

[25] IIR, p. 216, care citează – locul marcat cu litere italice – Studiul Vechiului Testament, p. 101

[26] Pe care i le-a grăit Booz pe arie (cap. 3).

[27] Scuiparea în obraz era prevăzută de lege în cazul acelora care-o refuzau de femeie pe văduva fratelui defunct. Aici nu era vorba despre fratele lui Mahlon (mort, de altfel, şi acela), astfel că lipseşte şi gestul scuipării în obraz (socotim că şi acela, în cazul refuzului unei căsătorii de levirat, era, mai degrabă, unul simbolic).

[28] Iesei.

[29] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, V, 9, 4

[30] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, III, 4

Comentarii la Rut – 3

Posted: 24/01/2009 in Rut
Etichete:, ,

CAPITOLUL 3 – Făgăduinţă pentru căsătorie.

 

1: Şi locuia împreună cu soacra ei. Iar Noemina, soacra ei, i-a zis: „Fiica mea, oare nu-ţi voi căuta eu un loc de tihnă, ca să-ţi fie bine?

2: Acum, Booz, cu ale cărui tinere ai fost, nu ne este oare apropiat? Iată, în noaptea aceasta el are să vânture orzul pe arie.

„Vânturatul se făcea mai ales noaptea, când bătea vântul”[1].  „Rhabanus întrevede aici aria mistică pe care Se jertfeşte Mielul lui Dumnezeu. În literatura patristică, şi cu precădere liturgică, apare frecvent imaginea lui Hristos ca spicul care a adus mântuirea[2].

3: Dar tu spală-te, unge-te, pune-ţi straiele pe tine şi du-te pe arie; dar să nu i te descoperi omului până ce el va fi sfârşit de mâncat şi de băut.

„Ritualul cu care o mireasă se pregătea să-şi întâmpine mirele”[3].  „Rhabanus vede în acest ritual prefigurarea Botezului. Ungerea semnifică podoaba tuturor virtuţilor”[4].

În pregătirea acestei căsătorii e poate şi o presimţire a celor ce vor urma peste generaţii:  „Rut s-a aşezat lângă bărbatul ei pe arie din pricina Ta. Iubirea ei a fost îndrăzneaţă din pricina Ta, care înveţi îndrăzneala pe toţi cei ce se pocăiesc. Urechile ei au dispreţuit toate glasurile din pricina glasului Tău”[5]. 

4: Şi va fi că atunci când el se va culca, tu vei afla locul unde doarme; mergi acolo, dezveleşte-i picioarele, iar el îţi va spune ce să faci”.

„Scena pare frivolă doar pentru nefericita mentalitate modernă; în mentalitatea arhaică ea avea o dimensiune sacrală”[6].

5: Iar Rut i-a zis: „Voi face tot ce mi-ai spus”.

Glasul ucenicului care se supune, spre propriul folosul, bătrânului ce-l sfătuieşte (luând sfatul drept poruncă).

6: Şi s-a coborât la arie şi a făcut tot ceea ce îi poruncise soacra ei.

7: Iar Booz a mâncat şi a băut şi inima i s-a veselit; şi s-a dus de s-a culcat lângă un stog. Iar Rut s-a furişat până la el şi i-a ridicat poala aşternutului de pe picioare.

Inima i s-a veselit: „în sensul că se simţea bine, şi nimic mai mult”[7]. Poala aşternutului de pe picioare: adică poala mantiei cu care el se învelise; evreii purtau aşa numitul veşmânt de deasupra, de formă dreptunghiulară, ce folosea şi drept acoperământ pentru noapte.

Din nou, anticiparea celor ce se vor împlini peste veacuri: „Astăzi s-a culcat Rut cu Booz, fiindcă a văzut ascuns întru el leacul vieţii; astăzi s-a împlinit dorirea ei, căci din sămânţa ei a răsărit Cel ce dă viaţă tuturor” [8]. Vom vedea mai jos că e discutabil dacă Iisus a răsărit din sămânţa lui Rut.

8: Şi a fost că la miezul nopţii s-a speriat omul şi s-a tulburat: Iată, o femeie şedea culcată la picioarele lui!

9: Şi i-a zis: „Cine eşti?”  Ea a zis: „Eu sunt Rut, slujnica ta; întinde-ţi aripa peste slujnica ta, că-mi eşti rudă”.

Întinde-ţi aripa peste slujnica ta: „invocaţie rituală prin care Rut îi cerea lui Booz s-o ia de soţie în virtutea legii leviratului. Ritualul consta în aceea că bărbatul îşi întindea poala mantiei asupra femeii. Aici însă e folosit cuvântul aripă spre a-l lega de 2, 12: Bărbatul devine ocrotitorul femeii sale aşa cum Dumnezeu este, în general, ocrotitorul omului; căsnicia capătă astfel o conotaţie divină”[9].  „Rhabanus face referire aici la o Rut spirituală care doarme la picioarele lui Hristos, în aşteptarea Învierii Lui din morţi. Aluzie la figura Mariei Magdalena. Ca şi Rahab (din Iosua), ca şi soţia lui Osea, ca şi Maria Magdalena din Evanghelii, Rut este asimilată de Părinţi cu o casta meretrix, desfrânata castă, prefigurând Biserica provenită dintre păgâni”[10].

10: Iar Booz a zis : „Binecuvântata Domnului Dumnezeu să fii tu, fiica mea, de vreme ce fapta bună de pe urmă ţi-ai făcut-o mai bună decât cea dintâi; că nu te-ai dus după om tânăr, fie el sărac sau bogat.

11: Şi acum, fiica mea, nu-ţi fie teamă; orice-mi vei spune tu, aceea voi face; fiindcă tot neamul poporului meu ştie că eşti femeie vrednică.

12: Şi acum, eu îţi sunt, într-adevăr, rudenie: cu toate acestea, este o rudă mai aproape decât mine”.

„Noutatea intervine brusc, ca şi cum ar vrea să provoace o răsturnare de situaţie. Ea este însă, cum se va vedea, mai mult decât un procedeu literar”[11].  „Theodoret (al Cirului) subliniază intenţia autorului de a focaliza acţiunea asupra evenimentului principal al restabilirii familiei Noeminei, eveniment pe care Rut şi-l asumă cu deplină conştiinţă şi înţelepciune: Căci de te-ai fi dus după cei tineri ca vârstă, nu te-ai fi dus socotind bogăţia sau sărăcia, ci numai desfătarea plăcerilor. Dar ai venit către un bărbat care îndeplineşte rolul de tată. Căci aceasta înseamnă faptul că a numit-o fiică. Şi a numit-o aşa de două ori[12].  Iar „Rhabanus vede aici înţelepciunea neamurilor odinioară păgâne, care au părăsit erorile idolatre”[13].

Cuvântul lui Booz continuă:

13: Rămâi aici peste noapte ; iar mâine fi-va că dacă el, fiind rudă mai apropiată, va vrea să te ia, bine! Dar dacă nu, o fac eu – viu e Domnul!; acum, dormi până dimineaţă!”

14: Iar ea a dormit la picioarele lui până dimineaţa. Şi s-a sculat devreme, la îngânatul zorilor, când încă nu se cunoaşte om cu om. Iar Booz i-a zis: „Să nu se ştie că o femeie a venit pe arie”.

Când încă nu se cunoaşte om cu om: „Textul Masoretic: …înainte de a se fi putut ei cunoaşte unul pe altul. Textul însă se referă la momentul plecării lui Rut; deşi întâlnirea lor fusese castă, ea nu trebuia să dea naştere la bănuieli (mai ales pentru ceea ce avea să se întâmple în ziua aceea)”[14].

„Theodoret (al Cirului) subliniază, de asemenea, virtutea lui Booz şi corectitudinea cu care îşi asumă această situaţie: Atât de mare a fost virtutea acestui bărbat încât, venind la el noaptea o fată tânără şi cuviincioasă, a păzit înfrânarea în această întâmplare potrivit Legii; şi nici nu s-a zorit spre o nuntă fără de lege, ci a vorbit despre căsătorie cu ruda ei cea mai apropiată[15]. Ca, refuzând această rudă căsătoria, să se poată uni cu (acea) femeie demnă de laudă[16].

15: Şi i-a zis: „Adu încoace şorţul pe care-l porţi!”  Ea l-a ţinut, iar el i-a măsurat şase măsuri de orz; şi i l-a pus pe grumaz, iar ea a venit apoi în cetate.

Gestul lui Booz depăşeşte generozitatea obişnuită.

16: Şi a intrat Rut la soacra ei, iar aceasta i-a zis: „Cum e, fiica mea?”  Iar ea i-a spus tot ceea ce omul făcuse pentru ea.

17: Şi i-a zis: „El mi-a dat aceste măsuri de orz; că mi-a zis: Să nu te duci la soacra ta cu mâna goală”. 

18: Iar ea i-a zis: „Mai şezi, fiica mea, până când vei şti cum se va sfârşi treaba; că omul nu va avea odihnă până ce treaba nu se va sfârşi astăzi”.

Încurajată la vederea măsurilor de orz, Noemi intuieşte că dorinţa ei se va împlini.

„După câteva zile, când orzul fusese treierat, Boaz a venit din nou şi s-a culcat pe arie. prinzând de veste, Naamis a fost de părere ca Rut să doarmă în preajma lui (căci s-a gândit că va fi în folosul lor dacă el va vorbi cu Rut) şi a trimis-o pe tânăra femeie să se culce la picioarele sale. Iar Rut, în grija ei deosebită de a nu-şi contrazice cu nici un prilej propria soacră, s-a dus la arie şi s-a furişat lângă Boaz, care nu i-a observat prezenţa, dormind adânc. Dar, pe la miezul nopţii, el s-a trezit şi, simţind că o femeie era culcată în preajma lui, a întrebat-o cine era. Rut şi-a rostit numele şi, spunându-i că venise să stea lângă stăpânul ei, Boaz a tăcut atunci. Dar, dis-de-dimineaţă, înainte ca slujitorii să se scoale pentru începerea lucrului, a trezit-o pe Rut şi i-a poruncit să ia orz cât putea să ducă, întorcându-se la soacra ei mai înainte ca cineva să afle că ea dormise acolo. Înţelepciunea le cerea să se ferească de clevetiri, mai ales că nu se întâmplase nimic necuviincios între ei. I-a zis apoi: – În toată această întâmplare, am luat următoarea hotărâre. Mai întâi trebuie să-l întreb pe cel ce-ţi este rudă mai apropiată dacă vrea să se însoare cu tine. Dacă se va învoi, te vei mărita cu el; dacă însă va refuza, tu vei fi soţia mea potrivit legii!”[17].


[1] BBVA, p. 304

[2] SEP 2, p. 238

[3] BBVA, p. 304

[4] SEP 2, p. 238

[5] Sf. Efrem Sirul, Imnele Naşterii, IX, 4

[6] BBVA, p. 304

[7] BBVA, p. 304

[8] Sf. Efrem Sirul, Imnele Naşterii, I, 13

[9] BBVA, p. 304

[10] SEP 2, p. 238

[11] BBVA, p. 304

[12] SEP 2, pp. 238-239

[13] SEP 2, p. 239

[14] BBVA, p. 304

[15] Se anticipează evenimentele din cap. 4.

[16] SEP 2, p. 239

[17] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, V, 9, 3

Comentarii la Rut – 2

Posted: 24/01/2009 in Rut
Etichete:, ,

CAPITOLUL 2 – Rut adună spice în holda lui Booz.

 

1: Noemina cunoştea un om care fusese un apropiat al soţului ei. Omul acela era foarte cuprins, din neamul lui Elimelec, iar numele său era Booz.

„Arta naratorului se vădeşte şi aici, şi în cele ce urmează: relaţia Booz – Noemina e prezentată progresiv: cunoştinţă de-aproape (gnorimos) (2, 1), rudă apropiată (anhistevs) (2, 20) şi – deus ex machina! – rudă foarte apropiată (anhistevs enghion) (3, 12)”[1].  „Booz e un nume a cărui etimologie sau semnificaţie n-a putut fi stabilită. Oricum, Booz va fi numele stâlpului din stânga al templului din Ierusalim (III Regi 7, 21)”[2]. O propunere pentru Booz ar fi aceea de curaj. 

SEP 2 începe versetul cu: Noemin (avea) o cunoştinţă: „o cunoştinţă: termenul ebraic modha, tradus prin gr. γνώριμος, e în general folosit pentru a defini atât relaţia de prietenie (II Regi 10, 11; Psalmi 31, 11; Proverbe 7, 4), cât şi de rudenie.. Următorii doi termeni prin care va fi prezentat statutul social al lui Booz sunt rezultatul unei gradaţii lexicale (Rut 2, 1.20), culminând cu calitatea de răscumpărător (2, 20)”[3]. Pentru foarte cuprins, SEP 2 are om puternic: „Gr. δυνατός ισχύι, litt. puternic în tărie,  traduce o combinaţie de doi termeni ebraici gibbor şi hayil care sunt asociaţi cu bunăstarea şi forţa, vitejia războinicului (cf. Judecători 6, 12; 11, 1). Aceeaşi combinaţie de termeni va fi folosită în caracterizarea lui Rut (3, 11)”[4]. Pentru neamul lui Elimelec SEP 2 are rudeniile: „cel de-al doilea termen prin care, în mod gradat, ni se prezintă statutul lui Booz este redat în Septuaginta prin gr. singhenia, rudenie. Termenul reprezintă un segment social mai extins decât familia, care s-ar identifica cu noţiunea de clan, intermediar între familie şi trib. Îşi revendicau un strămoş comun, locuiau în acelaşi loc şi se întâlneau pentru sărbătorile religioase”[5].

2: Iar Rut, Moabiteanca, a zis către Noemina: „Mă duc în holdă să adun spicele care rămân în urma aceluia la care voi avea trecere”.  Iar ea i-a zis: „Du-te, fiica mea!”

„Legea lui Moise le permitea săracilor să adune spicele rămase în urma secerătorilor (Levitic 19, 9; 23, 22; Deuteronom 24, 19). Mai mult, proprietarii erau obligaţi să le ofere sărmanilor această posibilitate. Practic, însă, ea rămânea un act de bunăvoinţă”[6].

„Rhabanus face o analogie între câmpul văzut şi cel simbolic, spiritual, unde spicele sunt sfinţii aleşi de Dumnezeu, secerătorii sunt îngerii buni, iar spicele rămase, oamenii drepţi pe care îngerii îi lasă încă să vieţuiască pe pământ spre pildă credincioşilor”[7].

3: Şi s-a dus. Şi, mergând, aduna în holdă pe urma secerătorilor. Şi s-a întâmplat să nimerească în holda lui Booz, cel din neamul lui Elimelec.

„Spice a cules ea din dragoste pentru Tine. Paie a strâns pentru Tine. Şi i-ai dat degrabă răsplata smereniei sale: pentru spice a răsărit din ea Tulpina Împăraţilor, iar pentru paie Snopul Vieţii”[8].

4: Şi, iată, Booz a venit din Betleem şi le-a zis secerătorilor: „Domnul să fie cu voi!”  Iar ei i-au răspuns: „Domnul să te binecuvinteze!” 

5: Şi a zis Booz către servul său, care era vătaf peste secerători: „Cine este tânăra aceasta?” 

6: Iar servul, care era vătaf peste secerători, i-a răspuns: „Tânăra este moabiteanca aceea care s-a întors cu Noemina din câmpia Moabului.

7: Ea a zis: Lasă-mă să adun şi să culeg de printre snopi în urma secerătorilor!… Şi, de când a venit, de azi-dimineaţă şi până acum, nu s-a odihnit nici măcar atât în holdă”. 

8: Atunci Booz a zis către Rut: „N-ai auzit, fiica mea?: Să nu mergi să culegi în altă holdă, ci rămâi la un loc cu tinerele mele.

„Aceste tinere erau, de fapt, slujnicele (cu simbrie sau fără) ale lui Booz; el însă le numeşte astfel din delicateţe faţă de Rut, ca nu cumva aceasta să se simtă umilită”[9]. Continuă cuvântul lui Booz:

9: Şi ia aminte la holda în care seceră ei, şi mergi pe urma lor; că, iată, eu le-am poruncit băieţandrilor să nu se atingă de tine; iar când îţi va fi sete, mergi la vase şi bea de unde ei, băieţandrii, vor scoate apă”.

„Un pas înainte spre sentimentul că Rut trebuie să se considere printre casnicii lui Booz”[10].

„Rhabanus înţelege simbolic prin aceste versete (8-9) îndemnul lui Hristos adresat celor credincioşi de a nu se abate de la adevăr şi de a nu cădea în ceata ereticilor”[11].

10: Iar ea, căzând înaintea lui cu faţa la pământ, i-a zis: „Cum se face oare că am aflat atâta trecere în ochii tăi, încât să mă iei în seamă, de vreme ce eu sunt o străină?” 

11: Şi răspunzând Booz, i-a zis: „Mi s-au spus multe şi de toate despre cum te-ai purtat tu cu soacra ta după ce ţi-a murit bărbatul, despre cum i-ai lăsat tu pe tatăl tău şi pe mama ta şi ţara-n care te-ai născut şi ai venit la un popor pe care înainte nu l-ai ştiut.

12: Domnul să-ţi răsplătească lucrarea!; multă să-ţi fie răsplata de la Domnul, Dumnezeul lui Israel, la Care ai venit să-ţi pui încrederea sub aripile Lui!” 

13: Iar ea a zis: „Aflat-am trecere în ochii tăi, doamne, că m-ai alinat şi ai grăit pe inima slujnicei tale!; şi, iată, eu voi fi ca una din slujnicele tale”.

Sub aripile Lui: „superbă metaforă pentru ocrotirea oferită omului de către Dumnezeu; vezi şi Psalmi 16, 8; 35, 7; 56, 1; 60, 4; 62, 7; 90, 4. Expresia pregăteşte însă, aici, o conotaţie aparte”[12].  „Rhabanus înţelege prin aripi simbolul celor două Testamente”[13].

Închinarea lui Rut:  „Rhabanus interpretează simbolic gestul lui Rut ca mulţumirea adusă de Biserică Mântuitorului Hristos pentru izbăvirea de rătăcirea idolatră”[14]. 

Binecuvântarea lui Booz: „Theodoret (al Cirului) întrevede în binecuvântarea pe care Booz o dă lui Rut prefigurarea binecuvântării universale aduse de Întruparea lui Hristos: Şi s-a împlinit binecuvântarea. Căci a luat plată deplină de la Domnul, făcându-se strămoaşă a binecuvântării neamurilor[15].

Slujnicei tale: SEP 2 are roabei tale:  roaba: gr. δούλη redă ebr. şiphehah. Se face o distincţie faţă de παιδίσκον în eventualitatea în care autorul, potrivit uzanţei semantice a epocii, păstrează pe doli doar pentru a marca asumarea de bună voie de către Rut a supunerii faţă de Booz şi totodată reabilitarea ei socială[16]. De altfel, această accepţie a termenului se păstrează până în perioada neotestamentară (Luca 1, 38), fapt care a permis exegezei patristice să întrevadă în răspunsul dat de Rut o prefigurarea a răspunsului prin care Fecioara Maria primeşte bunavestire de la Arhanghel”[17].  „Rhabanus face referire aici la credinţa femeii canaaneene şi a sutaşului, subliniind devotamentul neamurilor în comparaţie cu necredinţa poporului ales”[18].

14: Şi i-a zis Booz: „Acum e vremea mesei; apropie-te aici şi mănâncă pâine şi înmoaie-ţi bucătura în oţet”.  Rut a şezut de-o parte de secerători, Booz i-a dat pâine, iar ea a mâncat şi s-a săturat, iar ce-a rămas a pus de-o parte.

„Ceea ce se numeşte aici, generic, oţet era apă în care se punea puţin oţet de vin, obţinându-se astfel o gustoasă băutură răcoritoare”[19].

15: Şi s-a ridicat să culeagă. Iar Booz le-a poruncit băieţandrilor: „Lăsaţi-o să adune şi de printre snopi, şi să n-o umiliţi.

16: Mai mult, daţi-i o mână de ajutor şi lăsaţi-i într-adins din ce s-a secerat; lăsaţi-o să mănânce şi să culeagă şi să n-o ţineţi de rău!” 

17:  Aşa că ea a adunat în holdă până seara. Şi a îmblătit ceea ce adunase şi a fost ca la o efă de orz.

Booz depăşeşte deja cu mult prevederile legii mozaice, prin bunăvoinţa sa.

18: Şi, luându-l, a intrat în cetate, iar soacra ei a văzut ce adunase. Iar Rut a adus şi i-a dat ceea ce a rămas după ce ea se săturase.

Cu ce strânsese Rut, datorită şi poruncilor lui Booz, s-au săturat două persoane.

19: Şi a întrebat-o soacra: „Unde ai adunat astăzi? şi unde ai lucrat? Binecuvântat să fie cel ce te-a luat în seamă!”  Iar Rut i-a spus soacrei sale unde a lucrat şi a zis: „Numele omului la care am lucrat astăzi este Booz”. 

20: Şi a zis Noemina către nora ei: „Binecuvântat este prin el Domnul, că el n-a încetat să facă milă cu cei vii şi cu cei morţi!”  Şi i-a zis Noemina: „Apropie-se omul de noi!; e una din rudele noastre de-aproape…”.

Milă cu cei vii şi cu cei morţi: „Căsătoria de levirat era menită să-l împace şi pe cel mort, asigurându-i o succesiune (spre a nu i se stinge numele şi neamul”[20]. Dar, încă o dată precizăm, căsătoria ce se anticipează aici nu va fi una de levirat. Devine evident, însă, că Noemi s-a gândit dintru început că s-ar putea ajunge aici.

21: Iar Rut a zis către soacra sa: „Da, şi mi-a mai zis: Ţine-te aproape de tinerele mele până ce oamenii îmi vor termina tot secerişul!” 

22: Şi a zis Noemina către Rut, nora sa: „E bine, fiica mea, e bine că ai mers cu tinerele lui; aşa că nimeni n-o să se împiedice de tine într-o altă holdă”. 

23: Şi Rut s-a prins cu tinerele lui Booz să adune până se va termina secerişul orzului şi al grâului.

E de subliniat, în toate acestea, şi delicateţea personajelor nenumite (oamenii lui Booz, tinerele, locuitorii Betleemului). Este, într-adevăr, reconfortant, mai cu seamă după cartea premergătoare.

„Când Rut şi soacra ei au ajuns la Betleem, ele au fost primite în gazdă de Boaz[21], ruda lui Elimelec. Privitor la numele pe care îl purta, Naamis a adresat alor săi cuvintele: mai drept ar fi să-mi ziceţi Mara!, fiindcă în limba ebraică Naamis înseamnă noroc, iar Mara, amărăciune. De îndată ce a sosit vremea recoltei, Rut s-a dus la soacra ei şi i-a cerut voie să culeagă spicele din lanuri, ca să aibă cu ce să se hrănească, tocmai când Boaz se îndrepta întâmplător către ţarina lui. De îndată ce a ajuns-o din urmă şi a dat cu ochii de ea, şi-a întrebat între patru ochi vechilul a cui era tânăra. Acela i-a spus stăpânului său tot ce aflase mai înainte despre dânsa. Din simpatie faţă de soacra ei şi în amintirea fiului acesteia, care fusese soţul lui Rut, Boaz a îmbrăţişat-o călduros pe tânăra femeie, cu multe urări de bine. Nu numai că i-a îngăduit să culeagă spice de pe urma secerătorilor, ci i-a dat voie să recolteze atâta cât era în stare să strângă şi să ducă acasă; a poruncit vechilului ca nu numai să n-o stânjenească pe Rut, ci să şi împartă cu ea mâncarea şi băutura oferită secerătorilor. Rut şi-a păstrat turta de orz primită la prânz şi a dus-o soacrei sale, împreună cu spicele adunate (dar şi Naamis i-a pus la îndemână o parte din mâncarea pe care vecinii ei, plini de bunăvoinţă, i-o aduseseră). Rut a redat întocmai soacrei sale vorbele pe care i le-a spus Boaz. Când Naamis i-a zis că el era ruda lor şi că din cucernicie îi va purta de grijă, Rut s-a dus şi în ziua următoare, împreună cu slujnicele lui Boaz, la culesul spicelor din lanuri”[22].


[1] BBVA, p. 303

[2] BBVA, p. 303

[3] SEP 2, p. 235

[4] SEP 2, p. 235

[5] SEP 2, p. 235

[6] BBVA, p. 303

[7] SEP 2, p. 236

[8] Sf. Efrem Sirul, Imnele Naşterii, IX, 6

[9] BBVA, p. 303

[10] BBVA, p. 303

[11] SEP 2, p. 236

[12] BBVA, p. 303

[13] SEP 2, p. 237

[14] SEP 2, p. 236

[15] SEP 2, pp. 236-237

[16] Sau, mai exact, a Noeminei, prin Rut, aceasta de a doua fiind o străină ce abia acum se integrează în Israel.

[17] SEP 2, p. 237

[18] SEP 2, p. 237

[19] BBVA, p. 303

[20] BBVA, p. 304

[21] Booz.

[22] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, V, 9, 2

Comentarii la Rut – 1

Posted: 24/01/2009 in Rut
Etichete:, ,

 

file02281
Introducere la Cartea Rut

 

 

Cartea Rut îşi are numele de la acela al eroinei principale. Biblia Hebraica o numeşte tot Rut[1], însă o aşează între cele cinci Hagiografe (Cântarea Cântărilor, Rut, Plângeri, Ecclesiastul şi Estera), în poziţia a doua. Septuaginta numeşte cartea Ruth[2] şi o plasează după Judecători; acelaşi amplasament aflăm cărţii şi în Vulgata, sub denumirea de Liber Ruth.

            Rut, eroina cărţii, este o moabiteancă intrată legal într-o familie de evrei, fiind strămoaşă a regelui David şi, mai important pentru noi, introdusă astfel în arborele genealogic al Mântuitorului Iisus Hristos. Întreaga carte înfăţişează, într-un chip discret, pronia divină care o călăuzeşte pe Rut spre a intra în rândul Israeliţilor, cu un scop ce deja l-am dezvăluit.

            „De asemenea, cititorul biblic va fi surprins să constate că, spre deosebire de majoritatea cărţilor istorice şi profetice ale Vechiului Testament, aici nu va găsi nici o urmă de viclenie, de nedreptate, de abuz, de asprime, îndârjire, încrâncenare, războaie, sânge, stârvuri şi pustiiri. Toate – absolut toate – personajele cărţii Rut au o cinste sufletească exemplară şi, mai mult, o gingăşie vecină cu sfinţenia”[3].

            În Iudaism, de asemenea, Cartea Rut se bucură de preţuire; ea este citită integral în sinagogi de Şavuot (Cincizecime).

            Iniţial, Cartea Rut era cuprinsă în Cartea Judecătorilor, ca al treilea adaos istoric, fiind ulterior despărţită de aceea şi tratată ca o scriere independentă. „Evenimentul, descris în carte, completează în mod fericit adaosurile din Cartea Judecătorilor. Pe când celelalte două adaosuri arată stăpânirea idolatriei într-un trib al lui Israel[4] şi profunda decădere a moravurilor[5], aceasta din urmă (Cartea Rut – n. n.) arată că nici în acest timp de dezmăţ moral n-au lipsit cazuri şi persoane care au trăit o viaţă tihnită patriarhală, sub scutul Legii lui Moise”[6].

            „Cea mai însemnată chestiune care se pune în legătură cu această carte este scopul pe care l-a avut autorul cu scrierea sa. […] Cea mai probabilă părere, cunoscându-se scopul Scripturii Vechiului Testament, de altfel singura îndreptăţită, este aceea care susţine că scopul acestei cărţi este să arate genealogia lui David şi, prin el, genealogia lui Hristos, scopul ultim al Vechiului Testament. Afară de aceasta, scopul cărţii este să se arate că şi păgânii vor fi părtaşi ai graţiei divine, dacă vor ajunge la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu”[7].

            Prin tradiţie, autorul cărţii ar fi profetul Samuel, timpul scrierii fiind acela al începutului lui David ca rege, după prima sa ungere şi câtă vreme domnea încă Saul, subiect asupra căruia nu dorim să facem alte comentarii, pe care le-am socoti de prisos. Prin Rut, însă, e anticipată chemarea neamurilor la mântuire, fapt ce ne pare cu mult mai important.

 

 

 

 

 

 

 

 

            Comentarii la Cartea Rut

 

CAPITOLUL 1 – Rut şi Noemina în Moab.

 

1: Şi a fost că-n zilele când cârmuiau judecătorii s-a făcut foamete în ţară. Iar un om din Betleemul lui Iuda s-a dus să locuiască în câmpia Moabului, el şi femeia lui şi cei doi fii ai lor.

 „E de observat arta naratorului de a-şi pregăti cititorul printr-o introducere pe cât de succintă (de numai cinci versete) pe atât de cuprinzătoare (timp, loc, personaje, circumstanţe, acestea din urmă fiind două dezastre: o secetă şi o moarte întreită)”[8].

Şi a fost aşa: atât cartea Rut, cât şi Iisus Navi şi Judecătorii încep cu sintagma και εγένετο, şi a fost, care poate indica o legătură cu cartea precedentă, dacă nu e vorba doar de un clişeu narativ”[9].  În (vremea) cârmuirii judecătorilor: perioada Judecătorilor se întinde în mare între 1200 şi 1030 î. Hr., data aproximativă a urcării lui Saul pe tron”[10].  A plecat să se strămute: strămutarea în teritorii străine, redată aici prin grecescul παροικησαι, e un eveniment frecvent în epoca Vechiului Testament (Facerea 12, 10; 26, 3; 47, 4), pricinuit de calamităţi, epidemii sau crize economice. Cei care se înstrăinau u se mai bucurau de statutul cuvenit în cadrul tribului din care proveneau şi, în momentul întoarcerii, întâmpinau greutăţi în reabilitarea socială”[11].  Betleemul lui Iuda: localitate la câţiva kilometri sud de Ierusalim, trebuie deosebit de localitatea cu acelaşi nume, aflată în teritoriul lui Zabulon”[12].  S-a făcut foamete în ţară: „Rhabanus Maurus dă acestui verset o conotaţie simbolică, referindu-se la foamea spirituală, foamea de cuvântul lui Dumnezeu (Quaestiones in Ruth, 108)”[13].

2: Numele bărbatului era Elimelec, numele femeii sale era Noemina, iar numele celor doi feciori ai lor erau Mahlon şi Chilion. Aceştia erau Efrateni din Betleemul lui Iuda. Şi au venit în câmpia Moabului şi au rămas acolo.

„Numele personajelor implicate în istorisire au şi o semnificaţie simbolică: Elimelec = Dumnezeul meu e rege; Noemina (sau Noemi) = Dulceaţa mea; Mahlon = Moliciune; Chilion = Sleire; Orfa = Cea care întoarce spatele; Rut = Prietena[14].  Alte traduceri posibile pentru unele dintre aceste nume (ce-i drept, cu sensuri apropiate): Noemi (= plăcută), Mahlon (= bolnăvicios), Chilion (= lâncezire), Orfa (= ceafă; încăpăţânare). 

„Rhabanus interpretează alegoric onomastica şi componenţa acestei familii, văzând în (Elimelec) simbolul Decalogului, în (Noemina), pe cel al sinagogii, iar în cei doi fii, simbolul celor două funcţii: regală şi sacerdotală. Plecând de la sensul onomasticii ebraice pe care o traduce şi o interpretează alegoric, Rhabanus vede în (Mahlon) (fereastră, început, principiu) tipul profeţilor care au anticipat întruparea lui Mesia, iar în (Chilion) (împlinire, săvârşire) pe cel al apostolilor care au adus lumii păgâne lumina credinţei în Hristos”[15].

3: Dar Elimelec, bărbatul Noeminei, a murit, iar ea a rămas cu cei doi fii ai săi.

4: Aceştia şi-au luat femei moabitence; pe una o chema Orfa, iar numele celeilalte era Rut. Şi au locuit acolo vreo zece ani.

„Numele proprii sunt în legătură cu unele dorinţe ale mamei, ca Naomi (= plăcuta mea; graţioasa mea), sau cu nume de animale, pentru ca pruncului să i se imprime calităţile acestora: Rahela (= mieluşeaua), Şual (= vulpe), Caleb (= câine), sau în legătură cu numele divin: Ioab (= Dumnezeu este tatăl), Elimelekh (= Dumnezeu este rege), Iehochanan (= Dumnezeu miluieşte). Numele teofore mai vechi purtau şi termenul general semit de stăpân sau DumnezeuBaaliada (= mâna lui Dumnezeu), Işbaal (= omul lui Dumnezeu). Întrucât Baal era un zeu canaanean, atunci numele respective sunt transformate, în cazul de faţă în Eliada şi Işboşet. Alte nume au înţeles profetic: Avraam (= tatăl mulţimii), Iosua (= Dumnezeu mântuieşte), David (= cel iubit) etc., sau, în timpul romanilor, li se adăuga şi numele tatălui, devenind compuse: Bartolomeu (= fiul lui Tolomeu), Bartimeu (= fiul lui Timeu), ori supranume ca Simon Petru, Simon Zelotul. De asemenea, se dau nume sugerând originea: Simon Canaanitul, Iuda Iscarioteanul, sau fiind în relaţie cu evenimente importante din viaţă – Ghedeon devine Ierubaal (Judecători 6, 32) – sau de origine aramaică – Marta”[16].

Un alt aspect: deşi legea prevede că amonit şi moabit nu va intra în adunarea Domnului, chiar după al zecelea neam şi până-n veci (Deuteronom 23, 3), se trece cu seninătate peste aceasta, dovadă că citatul a căpătat dintru început un sens duhovnicesc (chiar dacă, în unele perioade, va fi luat în sens cât se poate de literal). De altfel, şi Cartea Rut a fost primită fără rezerve în canonul iudaic, după cum nici urmaşii moabitencei nu s-au dezis de strămoaşa lor.

„Rhabanus vede simbolic în numele celor două femei, pe de o parte necredinţa iudeilor – ebr. (Orfa), cea care şi-a întors grumazul -, iar pe de alta supunerea şi credinţa neamurilor păgâne: ebr. Rut, cea care este prietenă[17].

5: Mahlon şi Chilion au murit amândoi, aşa că femeia a rămas şi fără bărbatul ei, şi fără cei doi fii.

6: Iar ea s-a ridicat împreună cu amândouă nurorile ei şi s-au întors din câmpia Moabului; aceasta, deoarece în câmpia Moabului s-a auzit că Domnul şi-a cercetat poporul, dându-i pâine.

7: A ieşit ea din locul unde se afla; şi, împreună cu ea, amândouă nurorile ei; şi mergeau pe cale, să se întoarcă în ţara lui Iuda.

Din formulare, pare că toate trei femeile doreau, la un moment dat cel puţin, să vină în Iuda.

8: Şi a zis Noemina către amândouă nurorile ei: „Duceţi-vă şi vă întoarceţi fiecare la casa ei părintească, şi să facă Domnul milă cu voi, aşa cum şi voi aţi făcut cu cei morţi şi cu mine;

9: să vă dea Domnul să aveţi odihnă, fiecare în casa bărbatului ei!”. Şi le-a sărutat. Iar ele, înălţându-şi glasul, au plâns.

 „Noemina consideră că cele două nurori au petrecut-o îndeajuns. Odată cu sărutarea de rămas-bun, ea le dă şi dezlegare de a se recăsători”[18]. SEP 2 are tihnă în loc de odihnă: „Tihnă: gr. ανάπαυσις traduce termenul ebraic menunah, care are aici înţelesul unei situaţii sigure şi prospere, rezultate în urma căsătoriei. Acelaşi termen poate avea în Vechiul Testament chiar semnificaţia unei stări de mulţumire, de confort sufletesc (Psalmi 116, 7). Termenul va f reluat în cap. 3, 1”[19].

10: Şi i-au zis: „Nu! Cu tine ne vom întoarce la poporul tău!” 

11: Dar Noemina le-a zis: „Întoarceţi-vă, fiicele mele!; de ce să mergeţi cu mine? Oare-n pântecele meu mai sunt încă fii care să vă fie bărbaţi?

12: Aşadar, întoarceţi-vă, fiicele mele, căci eu am îmbătrânit şi nu mai pot avea bărbat. Chiar însă dacă v-aş spune că încă sunt la vârsta măritişului şi că aş naşte fii,

13: veţi aştepta voi oare până ce ei vor creşte mari? Vă veţi păstra oare pentru ei, ca să nu vă măritaţi după alt bărbat?… Nu, fiicele mele, că tare m-am amărât eu de grija voastră; că Domnul S-a îndepărtat de mine”.

 „Noemina se referă la căsătoria de levirat, legiferată de Moise (Deuteronom 25, 5-10), dar practicată de Evrei cu mult înainte (Facerea 38, 7-30), o lege în virtutea căreia fratele soţului mort avea obligaţia de a se însura cu văduva acestuia; primul lor fiu purta numele celui mort şi-l moştenea. Acesta, în fapt, este firul roşu al istorisirii de faţă”[20].  Noemi se referă la căsătoria de levirat, însă, cum vom vedea, în Cartea Rut va fi vorba despre ceva diferit. În textul ebraic, Noemi foloseşte aici cuvântul aguna, „termen din legea evreiască desemnând o femeie care rămâne legată de bărbatul ei pe viaţă şi care nu se poate recăsători, fie pentru că soţul refuză să-i acorde actul de divorţ (ghet) sau nu este în măsură s-o facă din cauza unei boli mintale, fie pentru că soţul a dispărut şi moartea lui nu poate fi probată”[21].

„Rhabanus interpretează simbolic aceste versete ca fiind îndemnul sinagogii către neamurile păgâne de a primi Noul Legământ, credinţa creştină. El înţelege prin sterilitatea Noeminei imposibilitatea Legii vechi de a mai naşte fii care să-I slujească lui Dumnezeu în adevăr”[22].

14:  Iar ele, înălţându-şi glasul, iarăşi au plâns. Apoi Orfa şi-a sărutat soacra şi s-a întors la poporul ei, iar Rut a mers cu aceasta.

Chiar dacă numele Orfa ar însemna, în primul rând, încăpăţânare, aceasta dispare din istorisire lăsând o amintire luminoasă, după cum s-a şi arătat, în Introducere, referitor la toate personajele ce apar în Cartea Rut.

15: Şi a Zis Noemina către Rut: „Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei şi la dumnezeii săi; întoarce-te dar şi tu după cumnata ta!” 

16: Dar Rut i-a zis: „Departe de mine gândul de a te părăsi sau de a mă întoarce de lângă tine;

unde vei merge tu, voi merge şi eu;

unde te vei aşeza tu, mă voi aşeza şi eu;

poporul tău va fi poporul meu,

iar Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;

17: şi unde vei muri tu, voi muri şi eu,

şi acolo mă voi îngropa.

Aşa să-mi facă mie Domnul,

şi chiar mai mult;

că numai moartea

mă va despărţi de tine”.

 „Rut se predă cu totul destinului pe care şi l-a ales, în ciuda faptului că Moise interzisese acceptarea unui moabit în adunarea Domnului (Deuteronom 23, 3)”[23].  E de presupus că, din discuţiile anterioare purtate cu Noemi, Rut va fi cunoscut riscurile de a fi respinsă de către Iudei.

18: Văzând atunci Noemina că ea stăruie să-i meargă alături, a încetat s-o mai îndemne.

19: Şi au mers amândouă până ce au sosit în Betleem. Şi a fost că după ce au venit în Betleem s-a auzit de ele în toată cetatea; şi ziceau: „Oare aceasta este Noemina?”.

 „După zece ani de absenţă şi suferinţă, Noemina părea de nerecunoscut”[24].

20: Dar ea le-a zis: „Nu mă chemaţi Noemina, ci chemaţi-mă Amărâta, că mult m-a amărât pe mine Atotputernicul.

Amărâta, în contrast cu numele ei adevărat, Dulceaţă; în ebraică, Mara[25]. Noemi îşi continuă cuvântul:

21: Îndestulată m-am dus, dar cu mâinile goale m-a întors Domnul. De ce mă chemaţi Noemina? Căci Domnul m-a umilit şi Cel-Atotputernic mi-a făcut necazuri”.

Tonul Noeminei se apropie oarecum de acela al lui Iov. Fără a blasfemia, ar dori să cunoască pricina încercărilor ce au lovit-o. Nu merge însă până acolo încât să ceară socoteală lui Dumnezeu.  „Rhabanus vede în aceste versete (20-21) imaginea Bisericii care, frământată de persecuţii, nu se bucură de plăcerile lumii de acum, ci caută slava pe care o va avea în ceruri”[26].

22: Aşa s-au întors Noemina şi Rut Moabiteanca, nora ei, din câmpia Moabului. Şi au sosit la Betleem când se începea seceratul orzului.

Amănunt care plasează acest moment al istoriei în prima jumătate a lunii mai.  „Rhabanus vede în această întoarcere simbolul întoarcerii neamurilor la unitatea Bisericii”[27].

            Un rezumat al acestui prim capitol, aducând şi elemente noi:  „După moartea lui Samson, israeliţii au fost cârmuiţi de Marele Preot Eli. În vremea aceea, ca urmare a foametei care bântuia ţinutul, Elimelec din Betleem (oraşul aparţine seminţiei lui Iuda) n-a mai putut să rabde această năpastă şi s-a strămutat în ţara moabiţilor împreună cu soţia lui, Naamis[28], şi cu fiii săi, Chellion[29] şi Mallon[30]. Întrucât acolo lucrurile i-au mers aşa cum şi-a dorit, el şi-a însurat feciorii cu femei moabite: Chellion cu Orpha[31] şi Mallon cu Rut. Când s-au împlinit zece ani, Elimelec şi fiii săi au murit la scurtă vreme unul după celălalt, iar Naamis, îndurând cu greu ceea ce i se întâmplase, nu s-a mai împăcat cu însingurarea şi pierderea făpturilor celor mai scumpe, de dragul cărora îşi părăsise ţara, întorcându-se în patria ei. Auzise că acolo toate se îndreptaseră şi domnea prosperitatea. Nurorile n-au vrut să se despartă de ea şi, oricât le-a rugat să nu pornească la drum împreună, ele nu şi-au schimbat hotărârea. Atunci Naamis a insistat şi le-a urat o căsnicie mai fericită decât cea pe care o avuseseră împreună cu fiii ei, precum şi însuşirea celorlalte bunuri şi, pentru ca să aibă parte de toate acestea, le-a implorat să rămână acasă şi să nu-şi părăsească patria, avântându-se împreună spre un viitor nesigur. Orpha, care s-a lăsat convinsă, a rămas. Dar pe Rut n-a înduplecat-o în nici un chip şi a mers cu ea, urmând să împartă aceeaşi soartă”[32].


[1] רות

[2] Ρουθ

[3] Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania (în continuare, abreviat: BBVA), Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (în continuare, abreviat: EIB), Bucureşti, 2001, p. 301

[4] Dan.

[5] În tribul Veniamin.

[6] Studiul Vechiului Testament, pp. 175-176

[7] Studiul Vechiului Testament, p. 177

[8] BBVA, p. 302

[9] Septuaginta 2, Iisus Nave, Judecătorii, Ruth, 1-4 Regi, (în continuare, abreviat: SEP 2), Colegiul Noua Europă, Polirom, Iaşi 2004, p. 233

[10] SEP 2, p. 233 – Cum am mai arătat, cronologiile propuse de diferiţi autori diferă destul de mult între ele, o apropiere constatând abia o dată cu începerea domniei lui David.

[11] SEP 2, p. 233

[12] SEP 2, p. 233

[13] SEP 2, p. 233

[14] BBVA, p. 302

[15] SEP 2, p. 233. Traduceri cu totul diferite decât mai sus. Întreaga interpretare de aici ne pare forţată, dar folositoare în fixarea unor realităţi religioase.

[16] Dumitru Abrudan şi Emilian Corniţescu, Arheologie biblică (în continuare, abreviat: AB), p. 129

[17] SEP 2, p. 233

[18] BBVA, p. 302

[19] SEP 2, p. 234

[20] BBVA, p. 302

[21] Dicţionar enciclopedic de Iudaism (în continuare, abreviat: DEI), p. 30

[22] SEP 2, p. 234

[23] BBVA, p. 302

[24] BBVA, p. 303

[25] BBVA, p. 303

[26] SEP 2, p. 235

[27] SEP 2, p. 235

[28] Noemina sau Noemi.

[29] Chilion.

[30] Mahlon.

[31] Orfa.

[32] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, V, 9, 1