Comentarii la Iov – 29

Posted: 21/03/2009 in Iov
Etichete:, , ,

CAPITOLUL 29 – Răspunsul lui Iov (continuare).

 

1: Iar Iov, mergând mai departe, a grăit în parabolă, zicând:

 

2: „O, cine mă va-ntoarce în lunile din urmă,

în zilele-mi păzite de Însuşi Dumnezeu,

„Ioan Gură de Aur are: Cine mi-ar putea da o lună ca o lună de zile dinainte. ♦ Iov îşi doreşte să retrăiască o lună din fericirea de altădată, pentru a le arăta prietenilor cum era el atunci (cf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Iov, XXIX, 1)”[1].

3: când facla Lui cea vie pe frunte-mi strălucea,

când cu a Lui lumină umblam prin întuneric,

„Simbolismul lămpii/candelei şi al luminii se aplică unei vieţi fericite, dar şi unei vieţi drepte”[2].

„Dacă Tu dai pacea, dacă torni în mine o sfântă bucurie, sufletul robului Tău va fi plin de armonie şi va cânta cu evlavie laudele Tale. Dar dacă Te depărtezi, aşa cum obişnuieşti foarte adeseori, el nu va putea să umble pe calea poruncilor Tale (Psalmi 118, 32), ci mai degrabă se pleacă genunchii lui ca să-şi bată pieptul, fiindcă nu mai este ca ieri şi alaltăieri, când lumina Ta strălucea deasupra capului său şi la umbra aripilor Tale era apărat de năvala ispitelor”[3].

4: când drumurile toate plesneau sub paşii mei

şi Domnul sta de veghe deasupra casei mele,

„Primul stih în Textul Masoretic: Când eram în zilele toamnei mele. În ebraică, toamna sugerează nu declinul vieţii, ci plinătatea rodniciei”[4].

5: când eu eram o zare de munţi împăduriţi

şi-n jurul meu, de-a roata, şedeau copiii mei,

Când eu eram o zare de munţi împăduriţi: „Metaforă pentru bogăţiile imense, nesfârşite, ale lui Iov”[5]. „Primul stih în Textul Masoretic: Când Cel Puternic era încă cu mine. ♦ Fericirea sa de odinioară este o dovadă a providenţei divine (cf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Iov, XXIX, 2)”[6].

6: când drumurile mele erau scăldate-n unt

şi munţii mei, izvoare cu revărsări de lapte?

7: Atunci, când dimineaţa ieşeam eu în cetate

şi-n piaţa largă scaun înalt mi se punea,

„Iov vorbeşte despre greutatea pe care o avea cuvântul său, despre respectul care i se arăta altădată. Ioan Gură de Aur vorbeşte aici de παρρησία, îndrăzneala în vorbire a lui Iov – însuşire specifică celui drept (Comentariu la Iov, XXIX, 4)”[7].

8: văzându-mă, cei tineri pe-alături se fereau,

în vreme ce bătrânii se ridicau tăcuţi;

9: fruntaşii peste gloate-ncetau să mai vorbească,

făcând în preajmă semne cu degetul la gură.

10: Vorbeam, şi-ascultătorii mă fericeau în gând,

cu limba umezită călcându-şi pe gâtlej;

„Primul stih în Textul Masoretic: Glasurile cârmuitorilor se ascundeau[8].

11: mă auzeau cu-auzul, mă fericeau cu mintea,

iar ochiul, dând de mine, se abătea din drum.

12: Că-am mântuit sărmanul din mâna celui tare

şi-am ajutat orfanul lipsit de ajutor;

„Fiindcă Domnul porunceşte ca să se crească copiii în învăţătura şi povaţa Domnului (Efeseni 6, 4), de aceea credem că orice timp, chiar şi cel al vârstei celei dintâi, este potrivit pentru primirea celor ce vin (la noi); dar pe cei lipsiţi de părinţi să-i primim din iniţiativa noastră proprie, ca să devenim după zelul lui Iov părinţii orfanilor”[9].

13: cel ce era să piară mă binecuvânta,

şi binecuvântare din sufletul vădanei.

14: Dreptatea era zilnic îmbrăcămintea mea,

cu judecata ca-ntr-un veşmânt mă-nfăşuram.

„Dreptatea este frecvent comparată cu un veşmânt: Iov 19, 9; Psalmi 132, 9.16.18”[10].

15: Eram pe lume ochiul celor lipsiţi de văz,

piciorul celor şchiopi;

16: pe-atunci neputincioşii aveau în mine tată,

pricini necunoscute tot eu le cercetam;

„S-a intitulat tată nu pentru că i-a născut pe toţi, ci pentru că a purtat grijă de ei”[11].  „Bunurile sunt bunuri dacă deschizi hambarele dreptăţii inimii tale, dacă eşti pâinea săracilor, viaţa celor ce n-au, ochiul celor orbi, părintele copiilor orfani[12].  „Dacă poate să spună cineva: Eram ochii celui orb, piciorul celui şchiop şi tatăl celor neputincioşi, mădularele lui sunt mădulare ale dreptăţii”[13].

17: măselele din gură zdrobeam celor nedrepţi,

din dinţii lor amarnici eu prada le-o smulgeam.

„Este reluată o imagine sapienţială care îi asimilează pe cei nedrepţi cu fiarele sălbatice”[14].

18: Şi îmi ziceam: Cu vremea o să sporesc în vârstă

şi, ca finicu-n bucium, ani mulţi îi voi trăi;

„În Textul Masoretic cuvintele lui Iov sunt: Mă voi sfârşi în cuibul meu, ca nisipul se vor înmulţi zilele mele[15].

19: adâncul rădăcinii spre apă mi se-ntinde

în timp ce roua cade şi stă pe holda mea.

„Imaginea rădăcinii care caută apă se regăseşte la Iezechiel şi se referă la pomul vieţii, arborele cosmic”[16].

20: Mărirea mea de-a pururi se înnoieşte-n mine

şi se-ntăreşte arcul pe care-l ţin în mână…

21: Pe-atunci ascultătorii la mine luau aminte,

la sfatul meu tăceau;

22: mai mult decât vorbisem n-aveau nimic de spus,

cuprinşi de bucurie că iarăşi le grăiam.

La cuvântul meu nu mai adăugau: Augustin vede aici o referire la perfecţiunea Evangheliei (Annotationes in Iob 29)”[17].

23: Aşa precum pământu-nsetat aşteaptă ploaia,

tot astfel ei, cu toţii, ca eu să le vorbesc.

24: De surâdeam spre dânşii, nu cutezau să creadă,

lumina feţei mele ei n-o slăbeau din ochi;

25: le alegeam cărarea şi le strângeam în frunte,

trăind precum un rege în mijlocul oştirii,

de vreme ce-ntristaţii m-aveau mângâietor.

„Slava de altădată a lui Iov nu se întemeia nici pe înţelepciune (care nu era a lui), nici pe putere (de care nu era însetat), ci pe coordonatele morale ale dreptăţii şi milei”[18].  „Versetul 25 a fost perceput ca fiind dificil. În acest verset se poate face o identificare între rege, Iov şi un consolator. Din acest şir de identificări rezultă o suprapunere a funcţiei regelui peste cea de consolator. Însă regele are mai degrabă funcţie războinică. Ieronim a simţit această contradicţie şi a introdus tamen, care restrânge afirmaţia: si voluissem ire ad eos sedebam primus cumque sederem quasi rex circumstante exercitu eram tamen maerentium consolator (Dacă voiam să merg la ei, şedeam cel dintâi, iar când şedeam, [eram] ca un rege înconjurat de oaste; totuşi eram mângâietorul celor întristaţi)”[19].


[1] SEP 4/II, p. 106

[2] SEP 4/II, p. 106

[3] Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos, III, 50, 2

[4] SEP 4/II, p. 107

[5] BBVA, p. 592

[6] SEP 4/II, p. 107

[7] SEP 4/II, p. 107

[8] SEP 4/II, p. 107

[9] Sf. Vasile cel Mare, Regulile mari, 15, 1

[10] SEP 4/II, p. 107

[11] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, VII, 9

[12] Sf. Ambrozie al Milanului , Împotriva bogaţilor răi, 21

[13] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XXXVII, 44

[14] SEP 4/II, p. 108

[15] SEP 4/II, p. 108

[16] SEP 4/II, p. 108

[17] SEP 4/II, p. 108

[18] BBVA, p. 593

[19] SEP 4/II, pp. 108-109

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s