CAP. 9 – Iehu, uns rege peste Israel. Iehu ucide pe regele lui Israel şi pe al lui Iuda.
1: Profetul Elisei l-a chemat pe unul din fiii profeţilor şi i-a zis: „Încinge-ţi mijlocul, ia în mână cornul cu acest untdelemn şi du-te la Ramotul Galaadului.
2: Şi vei intra acolo şi-l vei vedea pe Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimşi. Şi, intrând, îl vei face să se ridice dintre fraţii lui şi-l vei duce într-o cămară de taină.
Iehu (= Acesta este Domnul), fiul lui Iosafat (= Domnul a judecat), „a fost al zecelea rege al lui Israel şi întemeietorul celei de-a patra dinastii nordice. A domnit douăzeci şi opt de ani (cca 842-815 î. Hr.). În absenţa celor doi regi (Ioram şi Ohozia), Iehu a rămas căpetenia campaniei”[1]. Fraţii sunt, aici, camarazii de arme ai lui Iehu. Iosafat, tatăl lui Iehu, era fiul lui Nimşi (= izbăvit).
3: Şi vei lua cornul cu untdelemn şi-l vei turna pe capul lui şi-i vei zice: Aşa grăieşte Domnul: «Te-am uns rege peste Israel!» Apoi vei deschide uşa şi vei fugi fără zăbavă”.
„Misiunea discipolului era strict secretă şi trebuia îndeplinită în mare grabă, pentru ca gărzile fidele regelui Ioram să nu prindă de veste şi să împiedice ungerea”[2].
4: Şi tânărul, profetul, s-a dus la Ramotul Galaadului.
5: Şi a intrat. Şi, iată, acolo şedeau căpitanii oastei. Şi a zis: „Căpitane, am ceva să-ţi spun”. Iar Iehu a zis: „Căruia dintre noi?” Acela a zis: „Ţie, căpitane”.
6: Şi s-a sculat şi a intrat în casă; şi a turnat untdelemnul pe capul său şi i-a zis: „Aşa grăieşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Te-am uns să fii rege peste poporul Domnului, peste Israel.
7: Şi vei nimici de dinaintea Mea casa lui Ahab, stăpânul tău, şi vei răzbuna sângele tuturor slujitorilor Domnului, din mâna Izabelei,
Izabela (= fără locuinţă; insulă locuită) era văduva lui Ahab, asupra căreia Ilie aruncase blestem.
8: şi din mâna întregii case a lui Ahab; din casa lui Ahab vei stârpi toată partea bărbătească, fie rob, fie liber în Israel.
„Ca în multe cazuri, Dumnezeu Îşi alege instrumentul prin care va răzbuna sângele nevinovaţilor ucişi de idolatri şi de uneltele lor”[3].
9: Şi voi face cu casa lui Ahab aşa cum am făcut cu casa lui Ieroboam, fiul lui Nabat, şi cu casa lui Baeşa, fiul lui Ahia.
Baeşa (= cel rău; nimicitor), fiul lui Ahia (= fratele meu este Iahve), este cel ce a conspirat împotriva lui Nadab, fiul şi succesorul lui Ieroboam I, ucigându-l pe acesta şi pe toţi urmaşii lui Ieroboam.
10: Câinii o vor mânca pe Izabela, în câmpul Izreel, şi nu va fi cine s-o îngroape»”. Şi a deschis uşa şi a fugit.
În câmpul Izreel, „adică, probabil, pe aria lui Nabot. Profeţia lui Elisei diferă de cea a lui Ilie care spune că Izabela va fi mâncată de câini pe zidul din faţă al Izreelului (III Regi 20, 33 Septuaginta = Textul Masoretic I Regi 21, 23)”[4].
11: Iehu a ieşit la servii domnului său, iar aceia i-au zis: „E bine? De ce-a venit la tine bezmeticul acesta?” El le-a zis: „Voi cunoaşteţi omul şi ce mi-a spus”.
Bezmeticul acesta: „E în firea şi obiceiul mitocanilor să-i ia în derâdere pe slujitorii sau reprezentanţii spiritului”[5]. „Gărzile îşi dau seama după îmbrăcăminte şi gesturi că omul e profet, de unde şi dispreţul lor suveran pentru el. Iehu le răspunde gărzilor pe acelaşi ton, aparent batjocoritor, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic ieşit din comun”[6].
12: Dar ei au zis: „N-ai dreptate; spune-ne acum”. Atunci Iehu le-a zis: „Asta şi asta mi-a grăit; şi mi-a spus: «Aşa grăieşte Domnul: – Te-am uns rege peste Israel»”.
13: Iar ei, auzind aceasta, s-au grăbit să-şi ia fiecare haina şi să şi-o pună sub el, ca să pară că stă mai sus… Şi au sunat din trâmbiţă, strigând: „Iehu este rege!”
„Aşternerea hainelor la picioarele lui Iehu era gestul supremei devoţiuni. Cf. Matei 21, 7 la intrarea Mântuitorului în Ierusalim”[7]. După Anania, fiecare se pune pe propria-i haină, pentru a se înălţa pe sine: „Textul original – atât cel ebraic cât şi cel grecesc – e obscur, traducerile diferă, dar acesta pare a fi înţelesul cel mai apropiat: cuprinşi de frenezie, fârtaţii noului rege se şi văd, fiecare, în rangul cel mai înalt, cât mai aproape de ultima treaptă. (Nu e de mirare, de vreme ce chiar doi dintre ucenicii lui Iisus vor avea aceeaşi ispită – Marcu 10, 35-37)”[8].
14: Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimşi, s-a ridicat împotriva lui Ioram – acest Ioram apăra Ramotul Galaadului şi întregul Israel împotriva lui Hazael, regele Siriei.
„Verset recapitulativ: Iehu se întoarce împotriva lui Ioram, în timpul campaniei din Ramot. Gr. filasso, a sta de pază, aici în forma de imperfect efilassen, se referă la contextul general al campaniei antisiriene conduse de Ioram şi nu la prezenţa nemijlocită a acestuia din urmă la Ramot. Suveranul se afla de fapt la Izreel, ca să-şi vindece rănile primite (cf. 8, 29)”[9].
15: Iar regele Ioram se întorsese să se vindece în Izreel de rănile pe care i le făcuseră Sirienii în războiul său cu Hazael, regele Siriei. Şi a zis Iehu: „Dacă sunteţi într-un cuget cu mine, să nu iasă din cetate vreun fugar care să se ducă şi să dea de veste în Izreel”.
16: Iehu a încălecat şi a pornit şi s-a coborât la Izreel – căci Ioram, regele lui Israel, se vindeca în Izreel de săgetăturile cu care Sirienii îl răniseră la Ramot, în războiul cu Hazael, regele Siriei (căci el era bărbat tare şi puternic) – unde se coborâse Ohozia, regele lui Iuda, să-l vadă pe Ioram.
17: Iar un străjer s-a suit în turnul lui Izreel şi a văzut praful pe care Iehu îl stârnea apropiindu-se; şi a zis: „Văd praf”. Şi i-a zis Ioram: „Ia un călăreţ şi trimite-l în întâmpinare şi să zică: «Cu pace vii? »”.
18: Călăreţul s-a dus să-i întâmpine şi a zis: „Aşa grăieşte regele: – Cu pace vii?” Dar Iehu a zis: „Ce ai tu de-a face cu pacea?: Treci în spatele meu!” Iar străjerul a spus, zicând: „Trimisul a ajuns la ei, dar de întors nu s-a întors”.
19: Atunci a trimis un alt călăreţ, care s-a dus la el şi i-a zis: „Aşa grăieşte regele: – Cu pace vii?” Dar Iehu a zis: „Ce ai tu de-a face cu pacea?: Treci în spatele meu!”
20: Iar străjerul a spus, zicând: „A ajuns la ei, dar de întors nu s-a întors. Dar cel ce mână este Iehu, fiul lui Nimşi, căci aleargă ca un apucat”.
„Turnul de observaţie din Izreel, oraş situat la o altitudine respectabilă faţă de Valea Iordanului, trebuie să fi avut o deschidere estică impresionantă. Străjerul vede până departe, spre Iordan, de unde se apropie Iehu. Naraţiunea este perfect gradată: străjerul vede la început un nor de praf, pentru ca apoi să-l distingă pe Iehu”[10].
21: Atunci Ioram a zis: „Înhamă!”; şi au înhămat caii la car. Şi au ieşit Ioram, regele lui Israel, şi Ohozia, regele lui Iuda, fiecare în carul său, şi s-au dus să-l întâmpine pe Iehu; şi l-au aflat la ţarina lui Nabot Izreeliteanul.
Nabot (= vlăstar; nobil) fusese ucis, pentru via sa, în urma maşinaţiunilor Izabelei.
22: Şi a fost că atunci când Ioram l-a văzut pe Iehu, i-a zis: „Cu pace vii, Iehu?” Dar Iehu a zis: „Ce fel de pace?: încă mai puiesc destrăbălările mamei tale Izabela şi multele ei vrăjitorii…”.
„Desfrânările: gr. e pornie pot fi înţelese la propriu, dar pot desemna şi diversele practici idolatre la care s-a dedat Izabela”[11].
23: Atunci Ioram şi-a întins mâinile şi a fugit, zicându-i lui Ohozia: „Trădare, Ohozia!”
24: Dar Iehu şi-a încordat arcul cu toată întreaga lui putere şi l-a lovit pe Ioram între umeri; săgeata i-a trecut prin inimă, iar el a căzut pe genunchi.
25: Şi a zis Iehu către Bidcar, căpetenia oştirii: „Aruncă-l în ţarina lui Nabot Izreelitul!: adu-ţi aminte că-n timp ce noi doi călăream în urma lui Ahab, tatăl său, Domnul a aruncat asupra lui această prezicere, zicând:
Bidcar (= străpungător) apare doar aici; el va fi fost ofiţer sub Ioram şi, desigur, sub domnia lui Iehu.
26: – Ieri am văzut sângele lui Nabot şi sângele fiilor săi, zice Domnul; aici, în ţarina aceasta, aici îl voi răzbuna, zice Domnul… Aşadar, ridică-l şi aruncă-l în această ţarină, după cuvântul Domnului!”
Aici, în ţarina…: „Rostirea din III Regi 21,19, citată din memorie”[12].
„Ioram, suveran al Regatului Israel (851 – 842 î. Hr.). Fiu al lui Ahab şi al Izabelei, fiica regelui Tirului Ittobal, Ioram menţine în tot timpul domniei relaţii strânse cu regatul vecin al Iudeei. Împreună cu Iosafat, suveranul Iudeei (867 – 846), Iosafat întreprinde o campanie în Moab, împotriva regelui Meşa, soldată însă cu un eşec şi definitiva desprindere a moabiţilor de sub autoritatea israeliţilor. Ioram porneşte un război împotriva Regatului arameic al Damascului, dar este asasinat de Iehu, comandantul garnizoanei din Ramot-Galaad, care se revoltă, sprijinit de proorocul Elisei, împotriva autorităţii sale. Cu Ioram se stinge dinastia fondată de generalul Omri în 882 î. Hr., pe tron instalându-se Iehu (842 – 814)”[13].
27: Iar Ohozia, regele lui Iuda, văzând aceasta, a fugit pe drumul ce duce la Bethagan. Iar Iehu a alergat după el şi a zis: „Şi pe ăsta!” Şi cineva l-a lovit în car, în dreptul Gurului care este lângă Ibleam. El a fugit la Meghiddo şi a murit acolo.
„Episodul fugii lui Ohozia este controversat pentru că traseul prezentat aici nu coincide cu cel de la II Paralipomene 22, 9, unde se spune că oamenii lui Iehu l-au prins pe Ohozia în Samaria, după care l-au dus la stăpânul lor. Unii comentatori moderni (Wesley) au comparat şi au pus la loc cele două variante. Rezultatul a fost un scenariu verosimil: Ohozia pleacă de lângă Izreel, trece prin Bethagan (v. 27), unde e rănit, încearcă o diversiune şi pleacă spre Meghiddo (v. 27), în nord, apoi coboară spre sud, în Samaria (II Paralipomene 22, 9), unde este prins şi readus la Meghiddo (v. 27), în faţa lui Iehu (II Paralipomene 22, 9), care îl omoară (v. 27; II Paralipomene 22, 9)”[14]. „Bethagan (în traducere: Casa grădinii): ar putea fi identificat cu actualul Jenin”[15]. Meghiddo (= amplasamentul trupelor): „Veche cetate canaaneeană, devenită apoi israeliană, situată la sud de Izreel şi care domina întreaga vale a lui Izreel”[16]. Gur (= leu tânăr) – urcuş în apropiere de Ibleam. Ibleam (= nimicitorul poporului) – cetate din ţinutul lui Isahar, însă atribuită seminţiei lui Manase.
28: Iar servii săi l-au pus în car şi l-au dus la Ierusalim şi l-au îngropat în mormântul său din cetatea lui David.
29: Ohozia devenise rege în cel de al unsprezecelea an al domniei lui Ioram, fiul lui Ahab.
Ohozia este omis în EA, fiind prezent doar în lista regilor lui Iuda.
30: Apoi Iehu a venit în Izreel. Iar Izabela, auzind de aceasta, şi-a vopsit ochii şi şi-a împodobit capul şi s-a uitat pe fereastră
„Obiceiul femeilor de a se farda era răspândit în tot Orientul. Fardurile pentru ochi se obţineau dintr-o pulbere neagră de antimoniu sau de plumb amestecată în uleiuri speciale. Efectul scontat era ca ochii să pară mai mari”[17]. „Mândră, regina adoptase ţinuta de ceremonie în care, de obicei, privea la fereastră serbările de stradă”[18]. Socotim că şi pentru Izabela era un ultim act de frondă, deoarece va fi presupus deznodământul.
31: în timp ce Iehu intra în cetate. Şi a zis: „Oare Zimri, ucigaşul stăpânului său, va avea el pace?”
Izabela „face aluzie la episodul asasinării regelui Ela de uzurpatorul Zimri (III Regi 16, 9-13), care a domnit apoi doar o săptămână”[19]. E şi un mod de a-l ameninţa pe Iehu, insinuând care e sfârşitul uzurpatorilor (cu toate că nu întotdeauna el este atât de prompt ca în cazul lui Zimri). Zimri (= cântarea mea; cel ce aparţine antilopei) – s-a presupus că acest Zimri ar fi fost un urmaş al regelui Saul, motiv pentru care s-a simţit îndreptăţit la dobândirea tronului. El l-a ucis pe Ela în casa lui Arţa, mai-marele curţii din Tirţa.
32: El şi-a ridicat capul spre fereastră, a văzut-o şi a zis: „Cine eşti tu? Vino cu mine jos!” Spre el, jos, se uitau de sus doi eunuci.
33: El le-a zis: „Aruncaţi-o jos!” Iar ei au aruncat-o; sângele ei a stropit peretele şi caii, care au călcat-o în picioare.
„Demnitari regali, eunucii erau pregătiţi să trădeze!”[20].
34: Iar Iehu a intrat şi a mâncat şi a băut şi a zis: „Aveţi grijă acum de blestemata aia şi s-o îngropaţi, că e fiică de rege”.
„Iehu insistă să o numească pe Izabela fiică de rege (era fiica regelui Etbaal din Tir), şi nu soţie de rege (fusese soţia regelui blestemat Ahab). Numai în această calitate[21] merită să fie înmormântată”[22].
35: Şi s-au dus s-o îngroape, dar din ea nu s-a mai găsit decât capul, picioarele şi palmele mâinilor.
36: Şi s-au întors şi i-au spus lui Iehu, iar el a zis: E cuvântul Domnului, pe care El l-a grăit prin robul Său Ilie Tesviteanul, zicând: – În ţarina Izreel o să mănânce câinii cărnurile Izabelei;
„Citat din memorie (III Regi 21, 23), cu precizarea că nu mai e vorba de întregul trup al reginei, ci de resturile lui, şi cu adaosurile lui Iehu”[23].
37: şi va fi stârvul Izabelei ca gunoiul pe ogorul din câmpul Izreel, aşa că nimeni nu va putea să zică: – Aceasta e Izabela!…”.
Izabela, „duşmană a adevărului şi a cuvintelor profetice, atât de rău a fost sfâşiată de muşcăturile câinilor, încât n-a mai rămas nici o urmă din care să poată fi recunoscută şi, odată cu trupul ei, s-a stins pentru urmaşi orice semn că ea ar fi existat”[24]. „Fugi, bogatule, de un sfârşit ca al lui Ahab şi al Izabelei. Şi, ca să scapi de un asemenea sfârşit, caută să nu cazi într-o ruşine ca a lor. Nu face ca Ahab, să râvneşti la pământul vecinului. Nu trăi cu una ca Izabela, de o lăcomie ucigătoare, care să te îndemne la cruzime, care să aţâţe poftele tale în loc să le domolească şi să te facă să te simţi mai trist (chiar) după ce ţi-ai împlinit dorinţele, să rămâi gol după ce ai fost bogat. Tot omul care are mult se socoteşte a fi sărac, fiindcă-i lipseşte ceea ce vede că are altul. Dar pentru cel pe care n-au pus stăpânire poftele lumii, toată lumea e a lui; pentru cine este credincios, a lui este lumea cu bogăţiile ei”[25].
[1] SEP 2, p. 564
[2] SEP 2, p. 564
[3] BBVA, p. 424
[4] SEP 2, p. 565
[5] BBVA, p. 424
[6] SEP 2, p. 565
[7] SEP 2, p. 565
[8] BBVA, p. 425
[9] SEP 2, p. 566
[10] SEP 2, p. 566
[11] SEP 2, p. 567
[12] BBVA, p. 425
[13] EA, p. 178
[14] SEP 2, p. 567. SEP 2 indică aici, greşit, peste tot unde apare v. 27, 3 Regi 27, ceea ce nu există în Scriptură. E vorba, evident, despre versetul 27 al capitolului de faţă.
[15] BBVA, p. 425
[16] BBVA, p. 425
[17] SEP 2, p. 567
[18] BBVA, p. 425
[19] SEP 2, p. 567
[20] BBVA, p. 426
[21] De fiică de rege.
[22] SEP 2, p. 568
[23] BBVA, p. 426
[24] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XXX, 10
[25] Sf. Ambrozie al Milanului, Împotriva bogaţilor răi, 27
Ioan Sorin Usca 