Comentarii la IV Regi – 10

Posted: 04/02/2009 in IV Regi
Etichete:, ,

CAP. 10 – Stârpirea neamului lui Ahab şi a cultului lui Baal. Domnia lui Iehu.

 

1: Ahab avea şaptezeci de fii în Samaria. Iar Iehu a făcut o scrisoare şi a trimis-o în Samaria la mai-marii Samariei şi la bătrâni şi la cei ce se îngrijeau de fiii lui Ahab, zicând:

            „Cei şaptezeci de fii (i. e. urmaşi) ai lui Ahab se adunaseră la Samaria fie înaintea campaniei lui Ioram la Ramotul Galaadului, fie după izbucnirea revoltei lui Iehu, ca refugiaţi din diverse cetăţi unde nu puteau fi bine apăraţi. ♦ Mai-marii Samariei: în Textul Masoretic se spune că Iehu le-ar fi scris în Samaria căpeteniilor din Izreel. Versiunea Septuagintei este mai coerentă din punct de vedere istoric. Aşa cum reiese din 10, 6, Iehu îşi stabilise cartierul general la Izreel”[1].

2: „…Şi acum, de îndată ce această scrisoare va ajunge la voi (fiindcă aici, cu voi, se află fiii stăpânului vostru şi cu voi sunt carele şi caii şi armele şi cetăţile întărite),

3: puneţi ochii pe cel mai bun şi mai potrivit dintre fiii stăpânului vostru şi aşezaţi-l pe tronul tatălui său şi bateţi-vă pentru casa domnului vostru”.

4: Iar ei s-au înspăimântat foarte tare şi au zis: „Iată, doi regi n-au putut să-i stea împotrivă; cum vom putea noi?”

5: Atunci mai-marii casei şi căpeteniile cetăţii şi bătrânii şi îngrijitorii au trimis la Iehu, zicând: „Noi suntem robii tăi şi oricâte ne vei spune vom face; nu vom pune rege pe nimeni; ce crezi tu că e bine, aceea vom face”.

            Cei care [aveau în grijă] casa[2]: gr. i epi iku; Textul Masoretic vorbeşte de căpetenia casei, în timp ce Septuaginta foloseşte pluralul. E vorba despre intendenţii palatului regal din Samaria”[3].  „Provocarea lui Iehu avusese în vedere factorul psihologic: un ins care fusese în stare să ucidă doi regi într-o singură zi nu putea fi un om obişnuit, ci înzestrat cu puteri speciale, supraumane. Aşadar, supunere totală!”[4].

6: Iehu le-a trimis o a doua scrisoare, zicând: „Dacă voi sunteţi de-ai mei şi ascultaţi de vorba mea, luaţi capetele acelor bărbaţi care sunt fiii stăpânului vostru şi aduceţi-le la mine, în Izreel, mâine pe vremea aceasta”. Acum, fiii regelui erau şaptezeci; pe aceştia îi hrăneau bogaţii cetăţii.

7: Şi a fost că dacă a ajuns scrisoarea la ei, i-au luat pe fiii regelui şi i-au înjunghiat – pe cei şaptezeci de bărbaţi – şi le-au pus capetele în coşuri şi le-au trimis în Izreel.

8: Şi a venit la el un sol şi i-a spus, zicând: „Au adus capetele fiilor regelui”.  Iar el a zis: „Puneţi-le în două grămezi, lângă poarta cetăţii, până dimineaţă”.

9: Şi s-a făcut dimineaţă, iar el a ieşit şi s-a aşezat şi a zis către întregul popor: „Voi nu aveţi nici o vină. Iată, eu m-am ridicat împotriva stăpânului meu şi l-am omorât; dar pe toţi aceştia, cine i-a ucis?

10: Vedeţi acum că nimic pe pământ nu rămâne ne-mplinit din cuvântul pe care Domnul l-a grăit împotriva casei lui Ahab; căci Domnul este Cel ce a făcut tot ceea ce El a spus prin mâna robului său Ilie”.

            „Discursul lui Iehu în faţa porţilor din Izreel îi legitimează acţiunea sângeroasă împotriva urmaşilor lui Ahab. Invocând justiţia divină, revelată în profeţia lui Ilie, Iehu îşi câştigă poporul şi face aluzie la viitoarea exterminare a fidelilor dinastiei omride, inclusiv a aliaţilor iudei ai acesteia (10, 13-14)”[5].

11: Şi Iehu i-a ucis pe toţi cei ce mai rămăseseră din casa lui Ahab în Izreel şi pe toţi cei mai de seamă ai lui şi pe apropiaţii lui şi pe preoţii lui, că n-a mai rămas nimeni dintre ai lui.

12: Şi s-a ridicat Iehu şi s-a dus în Samaria. Şi ajungând în drum la Bet-Eched,

            „Bet-Eched (poate însemna: Casa Tunsorii): localitate situată între Izreel şi Samaria; identificată cu actuala Beit-Qad”[6].

13: i-a aflat pe fraţii lui Ohozia, regele lui Iuda, şi a zis: „Cine sunteţi voi?”  Iar ei au zis: „Suntem fraţii lui Ohozia, şi ne ducem să dăm bineţe fiilor regelui şi fiilor reginei”.

            Fraţii lui Ohozia, regele din Iuda: este vorba fie de fiii nelegitimi ai lui Ioram, fie de urmaşii fiilor legitimi ai acestuia, adică nepoţii lui Ohozia. Cea de-a doua variantă este mai plauzibilă, dacă se ia în considerare afirmaţia de la II Paralipomene 22, 1, conform căreia toţi fiii lui Ioram, în afară de Ohozia, au fost ucişi în raidul arabilor şi alimazonilor. Episodul uciderii fraţilor lui Ohozia este amintit şi la II Paralipomene 22, 8”[7].

14: Iar el a zis: „Luaţi-i de vii!”  Şi i-a înjunghiat acolo, la Bet-Eched: patruzeci şi doi de oameni; şi n-a lăsat viu pe nici unul din ei.

15: Apoi, plecând de acolo, l-a aflat pe Ionadab, fiul lui Recab, care venea să-l întâlnească. Acela i-a dat bineţe, iar Iehu i-a zis: „Este inima ta dreaptă cu inima mea, aşa cum inima mea este cu a ta?”  Ionadab a zis: „Este”.  Iar Iehu a zis: „Dacă este, atunci dă-mi mâna!”  Acela i-a dat mâna, iar el l-a luat cu sine în car.

            Ionadab (= Domnul este darnic), fiul lui Recab (= călăreţ), „a fost un chenit (cf. I Paralipomene 2, 55) care a interzis clanului său să practice sedentarismul agrar (Ieremia 35, 6 Textul Masoretic şi passim), în amintirea rătăcirii evreilor prin pustie. ♦ (…) Strângerea mâinii era gestul simbolic care pecetluia o alianţă, un pact. Iehu încheie o înţelegere cu Ionadab, simbol al fidelităţii iahviste, pentru a întări, în ochii poporului, legitimitatea represaliilor sale împotriva dinastiei omride”[8].  „După Iosif Flaviu, Iehu şi Ionadab erau de multă vreme prieteni”[9].

16: Şi i-a zis: „Vino cu mine şi vezi râvna mea pentru Domnul Sabaot!”  Şi l-a făcut să şadă în carul său.

Sabaot (= al oştirilor); în Septuaginta: Savaoth. De altfel, doar Septuaginta atribuie aici Domnului supranumele de Savaot.

17: Şi au intrat în Samaria şi i-au ucis pe toţi cei ce mai rămăseseră din casa lui Ahab în Samaria, până i-a stârpit, după cuvântul pe care Domnul i-l grăise lui Ilie.

            În urma pocăinţei  regelui Ahab, lui Ilie i s-a zis de către Dumnezeu că răul va fi adus asupra casei lui Ahab în zilele fiului acestuia (III Regi 21,29). „Deci se cuvine să vedem cu cine s-au îndeplinit acestea. Din Ahab s-a născut Ohozia, care a făcut rău înaintea Domnului şi a mers pe calea tatălui său şi pe calea maicii sale (III Regi 22,53). Dar şi din Ohozia s-a născut Ioram, despre care iarăşi s-a scris că a umblat în păcatele casei lui Ieroboam (3,2). Dar şi după Ioram a împărăţit al treilea Ohozia, despre care iarăşi se spune că a făcut rău înaintea Domnului, precum casa lui Ahab. Iar deoarece era timpul în care trebuia să fie pedepsită casa lui Ahab, nesfârşindu-se necredinţa până la neamul al patrulea, a fost uns ca împărat (Iehu, fiul lui) Iosafat, fiul lui Nimşi, care ucide pe Ohozia şi împreună cu el pe Izabela, dar ucide şi alţi şaptezeci şi doi de oameni ai lui Ahab, ducând la capăt mânia dumnezeiască, împărtăşindu-se pentru aceasta de cinste şi de har”[10].

18: Şi a adunat Iehu tot poporul şi le-a zis: „Ahab l-a slujit pe Baal puţin; Iehu îl va sluji mult.

19: Şi acum: chemaţi-i la mine pe toţi profeţii lui Baal şi pe toţi slujitorii lui şi pe toţi preoţii lui! Nici unul să nu lipsească, fiindcă mare jertfă îi voi aduce eu lui Baal; cel ce va lipsi va muri”.  (Iehu însă a făcut aceasta cu şiretlic, ca să-i poată nimici pe slujitorii lui Baal).

20: Şi a zis Iehu: „Faceţi-i lui Baal o sfântă serbare!”  Iar ei au făcut chemarea.

21: Şi a trimis Iehu în tot Israelul, zicând: „Să vină acum toţi slujitorii lui Baal şi toţi preoţii lui şi toţi profeţii lui, şi nimeni să nu lipsească; fiindcă o jertfă mare voi aduce; cel ce nu va veni nu va trăi”.  Aşa că au venit toţi slujitorii lui Baal şi toţi preoţii lui şi toţi profeţii lui; n-a fost nici unul care să nu fi venit; şi au intrat în templul lui Baal; şi s-a umplut templul lui Baal de la un capăt la celălalt.

22: Şi a zis Iehu către veşmântari: „Aduceţi câte un veşmânt pentru toţi slujitorii lui Baal!”  Şi le-au adus veşminte.

            „Aceste veşminte (endimata) erau mantiile albe de in pe care le purtau preoţii lui Baal în timpul sacrificiilor. Se păstrau în garderoba templului şi erau împărţite numai la sărbători”[11].

23: Apoi Iehu, împreună cu Ionadab, fiul lui Recab, a intrat în templul lui Baal şi le-a zis slujitorilor lui Baal: „Cercetaţi şi vedeţi dacă nu cumva se află printre voi vreunul din slujitorii Domnului, pentru că aici nu trebuie să mai fie altcineva decât numai şi numai slujitorii lui Baal”.

24: Şi a intrat să aducă jertfe şi arderi-de-tot.  Iehu însă îşi rânduise afară optzeci de oameni, cărora le-a zis: „Dacă cineva din voi îl va scăpa pe vreunul din oamenii pe care eu vi-i voi aduce în mână, viaţa lui va fi în schimbul vieţii aceluia”.

            „Iehu îşi ameninţă oamenii de încredere că vor plăti cu viaţa pentru fiecare preot al lui Baal neomorât”[12].

25: Şi a fost că dacă a adus arderea-de-tot, Iehu le-a zis pedestraşilor săi şi căpitanilor lor: „Intraţi şi ucideţi-i!; nici un om dintre ei să nu scape!”  Şi i-au trecut prin ascuţişul săbiei; pedestraşii şi căpitanii le-au aruncat trupurile. Apoi s-au dus în cetatea unde se afla capiştea lui Baal

            Pedestraşilor traduce aici gr. paratrehontes, literal cei care aleagă alături. De fapt, e vorba despre un corp de armată aflat mereu în imediata apropiere a regelui din Israel, un fel de gardă pretoriană. ♦ (…) Cetatea casei lui Baal[13] desemna un complex de clădiri anexe templului, probabil fortificat. O altă interpretare o oferă Wesley, care crede că termenul cetate este folosit metonimic, pentru a descrie mulţimea de construcţii anexe templului”[14].

26: şi au scos afară stâlpul lui Baal şi l-au ars;

27: şi au doborât stâlpii lui Baal, iar capiştea lui Baal au dărâmat-o şi au făcut din ea umblătoare până-n ziua de azi.

            Stâlpii: „de lemn sau de piatră, simbolizau prezenţa zeului”[15].  Umblătoare: closet (public).

28: Aşa l-a stârpit Iehu pe Baal din Israel.

29: Iehu însă nu s-a îndepărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat, care-l făcuse pe Israel să păcătuiască; în Betel şi în Dan se aflau juninci de aur.

            „Iehu nu îşi putea permite să încurajeze practicarea cultului lui Iahve: aceasta ar fi presupus recunoaşterea preeminenţei politice şi religioase a Ierusalimului, fapt care ar fi pus în discuţie legitimitatea Regatului de Nord ca entitate statală. Iehu reia practicile cultice impuse de Ieroboam, întărind astfel, simbolic, independenţa regatului Israel faţă de Iuda. ♦ (…) Aprecierea asupra domniei este diferită în 10, 29 şi 31 faţă de 10, 30: dacă în acest ultim verset iahvismul lui Iehu este lăudat fără rezerve, celelalte două poată amprenta istoriografului deuteronomist; profetul Osea va rosti un oracol de condamnare a cruzimii acestuia (Osea 1, 4)”[16].  Ieroboam I, pentru a îndepărta poporul de la cultul adus lui Iahve la Templul din Ierusalim, a aşezat doi viţei de aur la Betel şi Dan (= judecată), în sudul şi nordul regatului Israel.

30: Şi a zis Domnul către Iehu: „Fiindcă tu ai făcut bine ceea ce era drept în Ochii Mei şi ai îndeplinit împotriva casei lui Ahab tot ceea ce Eu aveam la inimă, fiii tăi până la al patrulea neam vor şedea pe tronul lui Israel”.

31: Dar Iehu nu şi-a dat silinţa să umble cu toată inima lui în legea Domnului, Dumnezeului lui Israel, şi nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat, cel care-l făcuse pe Israel să păcătuiască.

32: În zilele acelea a început Domnul să taie părţi din ţara lui Israel; Hazael le-a lovit în toate hotarele lui Israel:

33: la răsărit de Iordan, tot ţinutul Galaadului, al lui Gad, al lui Ruben şi al lui Manase, începând de la Aroer, care se află pe ţărmul râului Arnon, şi Galaadul şi Vasanul.

            „Galaad este numele generic al regiunii transiordaniene locuite, de la sud la nord, de triburile lui Ruben, Gad şi o jumătate din cel al lui Manase. Galaadul propriu-zis este o regiune deluroasă, delimitată la nord de râul Yarmuk şi la sud de linia Hesbon-Marea Moartă. La sud de Galaadul propriu-zis se întinde, până la valea Arnonului, un podiş fertil, considerat ca fiind un apendice al Galaadului propriu-zis. La nord de râul Yarmuk se întindea Vasanul”[17].  „Teribilul, crudul şi cinicul Iehu nu s-a dovedit şi un bun apărător al hotarelor lui Israel. Profitând de slăbirea temporară a imperiului asirian, vigurosul Hazael a cucerit, aproape în întregime, teritoriile israeliene de la est de Iordan”[18].  Gad (= noroc; fericire), Ruben (= iată fiu) şi jumătate din Manase (= Domnul m-a făcut să uit) erau seminţiile care s-au aşezat la răsărit de Iordan; Aroer (= goliciune; tufiş de ienupăr) – cetate pe malul drept al râului Arnon; Arnon (= cel ce murmură) – râu ce constituia hotarul între seminţia lui Ruben şi ţara Moabului; Vasan (= loc larg; ţară întinsă) – ţinut la răsărit de Iordan.

34: Cât despre celelalte întâmplări ale lui Iehu, despre toate vitejiile lui şi despre războaiele pe care le-a purtat, oare nu sunt ele scrise în Cartea Faptelor din Vremea Regilor lui Israel?

35: Şi a adormit Iehu împreună cu părinţii săi şi l-au îngropat în Samaria. Iar în locul lui a devenit rege Ioahaz, fiul său.

Ioahaz s-ar traduce prin Domnul l-a luat în stăpânire.

36: Iar timpul domniei lui Iehu peste Israel, în Samaria, a fost de douăzeci şi opt de ani.

            „Iehu, suveran al Regatului Israel (842 – 814 î. Hr.). General în timpul domniei regilor Ahab (871 – 852) şi Ioram (851 – 842), Iehu, comandant al garnizoanei de la Ramot-Galaad, sprijinit de partida profeţilor, se revoltă împotriva autorităţii lui Ioram, pe care-l ucide, alături de Ahazia, regele Iudeei, la Izreel. Iehu extermină apoi, sprijinit de armată şi păturile sărace ale populaţiei, pe toţi reprezentanţii dinastiei lui Omri şi persecută cultul lui Baal introdus de Izabela, soţia lui Ahab, originară din Tir (care cade şi ea victimă represiunilor lui Iehu). Politica lui Iehu duce la destrămarea alianţei Israelului cu Fenicia şi Iudeea vecină, obligându-l pe Iehu să se declare vasal Asiriei şi să plătească, din 841, tribut lui Şalmanasar III (859 – 824). Campaniile victorioase ale suveranului arameic Hazael duc la importante amputări teritoriale şi la slăbirea Israelului. Îi succede la tron fiul său Ioahaz (814 – 800)”[19].


[1] SEP 2, p. 568

[2] Mai-marii casei la Anania.

[3] SEP 2, p. 568

[4] BBVA, p. 426

[5] SEP 2, p. 569

[6] BBVA, p. 426

[7] SEP 2, p. 569

[8] SEP 2, p. 569

[9] BBVA, p. 426

[10] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, VI, 1

[11] SEP 2, p. 570

[12] SEP 2, p. 570

[13] La Anania: cetatea unde se afla capiştea lui Baal.

[14] SEP 2, pp. 570-571

[15] BBVA, p. 427

[16] SEP 2, p. 571

[17] SEP 2, p. 571

[18] BBVA, p. 427

[19] EA, p. 173 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s