PSALMUL 12 – Pentru sfârşit: un psalm al lui David.
„Rugăciune pentru a implora ajutorul lui Dumnezeu în vremuri de restrişte. Credinciosul trece de la angoasă la certitudinea plină de bucurie a izbăvirii, anticipând cântarea de mulţumire”[1].
1: Până când, Doamne, mă vei uita cu totul?;
până când Îţi vei întoarce faţa de la mine?
„Chiar când tristeţea noastră ia chipul deznădejdii, să nu uităm că Dumnezeu ne poate oferi un dar îndoit: El Se poate coborî să ne ilumineze mintea prin cunoaştere şi, pe de altă parte, să retrezească în noi virtutea şi să ne ridice la El prin lucrarea îndreptăţirii (Sfântul Maxim Mărturisitorul)”[2]. „Dumnezeu Îşi ascunde faţa, pe care îngerii o contemplă pururi, ca să ne aducem aminte de El[3] (Origen). Majoritatea Părinţilor afirmă că faţa lui Dumnezeu este Hristos, chipul nevăzutului Dumnezeu (Coloseni 1, 15)”[4].
2: Până când voi pune îngândurări în sufletul meu,
dureri în inima mea ziua şi noaptea?
Până când se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea?
Credinciosul încearcă şi astfel de stări, când se simte părăsit de Dumnezeu. E vremea cea mai potrivită de a-şi înteţi strigarea către Domnul.
3: Cată spre mine, auzi-mă Doamne, Dumnezeul meu,
luminează-mi ochii, ca nu cumva să adorm întru moarte,
„Când ochiul lăuntric e luminat de Dumnezeu, somnul natural devine el însuşi veghetor şi nu alunecă în moarte”[5]. „Desigur, aici nu e vorba despre ochii obişnuiţi, nici despre somnul simţurilor şi nici despre moarte în înţelesul de toate zilele”[6]. „Nimeni nu-i atât de prost să-şi închipuie că ochii trupului sunt cei care înţeleg tainele legii dumnezeieşti, sau că porunca lui Dumnezeu luminează ochii din cap, ori (că) l-ar putea surprinde un somn care să-i aducă moartea”[7]. „Această strălucire a Duhului nu este numai un fel de descoperire de înţelesuri şi o luminare a harului, ci o iluminare sigură şi neîncetată a luminii ipostatice în suflete”[8].
4: ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu: „Întăritu-m-am împotrivă-i!”
Dacă eu mă voi clătina, cei ce mă necăjesc se vor bucura.
„Ori de câte ori păcătuim, diavolul zice Am biruit asupra lui! După cum îngerii se bucură pentru un păcătos care se căieşte, la fel diavolii joacă de bucurie când cineva păcătuieşte (Origen)”[9].
„Cu alte cuvinte, ca nu cumva despărţindu-se sufletul de trup să fie acoperit cu vălul morţii răutăţii”[10]. Dar dreptul „nu se va clătina nici de cuvântul care înşeală, nici de plăcerea care duce la rătăcire; şi de aceea nu se va clătina din casa care i cuvine ca moştenire”[11].
5: Dar eu spre mila Ta am nădăjduit,
bucura-se-va inima mea de mântuirea Ta;
cânta-voi Domnului, binefăcătorului meu,
cânta-voi numelui Domnului Celui-Preaînalt.
Pregustare a bucuriei eterne. În plus, e „de reţinut legătura intimă dintre Dumnezeu şi numele Său”[12].
Plecând de la primul stih al versetului, Sf. Ioan Gură de Aur îndeamnă ca toţi să putem răspunde spre mila Ta am nădăjduit, dacă vom fi întrebaţi: „Dar ce ai făcut ca să fii ascultat?”[13].
[1] SEP 4/I, p. 63
[2] BBVA, p. 630
[3] Să-L căutăm.
[4] SEP 4/I, p. 63
[5] BBVA, p. 630
[6] Origen, Convorbirile cu Heraclide
[7] Origen, Contra lui Celsus, VII, 34
[8] Sf. Simeon Metafrastul, Parafrază la Sfântul Macarie Egipteanul,
[9] SEP 4/I, p. 64
[10] Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, Alte şapte omilii, VII, 22
[11] Clement Alexandrinul, Stromate, VI, 81, 4
[12] BBVA, p. 631
[13] SEP 4/I, p. 64
Ioan Sorin Usca 