Comentarii la Psalmi – 11

Posted: 25/03/2009 in Psalmii
Etichete:, , , ,

PSALMUL 11 – Pentru sfârşit: un psalm al lui David pentru Octavă.

 

Psalmul e socotit printre rugăciunile colective de implorare a ajutorului. Săracii au cel mai mult de suferit din pricina ipocriziei şi a minciunii care tind să se generalizeze. Salvarea vine de la Dumnezeul adevărului”[1].

 

1: Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios,

că s-au împuţinat adevărurile de la fiii oamenilor.

„Înţelesul versetului: De vreme ce în lume nu mai sunt oameni pe care să te poţi rezema, mântuirea (scăparea) nu poate veni decât de la Domnul”[2]. Fără a contrazice acestea, facem observaţia că Dumnezeu lucrează şi prin oameni, exemplul cel mai la îndemână fiind chiar cel de faţă, al Psalmistului.  Dar, „la oameni toate s-au întors pe dos: înţelepciunea, vorbirea, modul de viaţă. […] Toţi muritorii de sub cer au nevoie să li se întindă o mână. Cu adevărat, Hristos este aşteptarea neamurilor (Facerea 49, 10) (Chiril al Alexandriei)”[3].

2: Deşertăciuni a grăit fiecare către aproapele său,

buze viclene are în inimă, în inimă grăit-a ce e rău.

Psalmul fiind pentru Octavă, imaginea e aceea a judecăţii din ziua a opta şi a pârâşilor ce vin să ne învinovăţească.

3: Domnul va nimici toate buzele viclene

şi limba cea plină de trufie,

4: pe cei ce au zis: „Cu limba noastră ne vom slăvi,

 buzele noastre sunt ale noastre;/ cine e domn peste noi?”

Sunt duhurile căzute în orgoliu, sortite pieirii, adică suferinţei veşnice. Aceasta şi din cauza incapacităţii lor de a recunoaşte că nu-şi sunt suficiente.

5: „Pentru necazul săracilor

şi pentru suspinul sărmanilor

 acum Mă voi scula, zice Domnul,

 îi voi aşeza în mântuire, întru aceasta Eu voi vorbi deschis”.

Prin săraci ori sărmani vom înţelege pe cei ce s-au recunoscut astfel în faţa măreţiei dumnezeieşti. „Când S-a sculat spre ajutorarea noastră Unul Născut, atunci au căzut vrăjmaşii şi au fugit cei ce se împotriveau şi luptau împotriva slavei dumnezeieşti”[4].  Şi Ieronim vede acest loc ca vestind trimiterea Fiului în lume.

6: Cuvintele Domnului, cuvinte curate,

argint lămurit în foc, cercat în pământ,

 de şapte ori trecut prin curăţire.

            „Se pare că e vorba de argintul purificat într-un cuptor săpat în pământ sau cu pereţi de cărămidă. Oricum: cuvintele Domnului, odată ajunse la noi, sunt libere de orice impuritate”[5], cum sunt, de altfel, şi fără a ajunge la noi.  Sau cuvintele de mai sus „simbolizează faptul că sufletul, părăsind întunericul, duce în sine obiecte de aur şi argint, adică gândurile cele bune, de şapte ori purificate prin foc, cu care slujeşte pe Dumnezeu şi în care Se odihneşte Dumnezeu”[6].

„Dreptul sau este pus la încercare, fiind curăţit de multe ori, ca argintul, ca să ajungă monedă a Domnului şi să fie marcat cu pecetea cea împărătească, sau arată că are o învăţătură pusă la probă, înţeleaptă, lăudabilă şi vrednică de primit, când învăţătura este curăţită bine de pământ, adică atunci când sufletul gnostic se sfinţeşte în multe chipuri, abţinându-se de la aprinderile cele pământeşti”[7].  „Mintea cuvântătoare de Dumnezeu (teologică), îndulcindu-şi şi încălzindu-şi sufletul cu înseşi cuvintele lui Dumnezeu, dobândeşte nepătimirea în măsură potrivită”[8].  „Căci toate cuvintele despre dumnezeirea Lui sunt fierbinţi şi n-au nimic apos şi răcit”[9].

7: Tu, Doamne, ne vei păzi

şi ne vei feri de neamul acesta în veac.

E neamul uneltitorilor, care vânează sufletele dreptcredincioşilor.

8: Necredincioşii umblă-mprejur;

după măsura înălţimii Tale i-ai preţuit pe fiii oamenilor.

            Variantă: când răsar păcătoşii ca iarba.  „Păcătoşii ce răsar ca iarba sunt gândurile pătimaşe. Căci neputincioasă este iarba şi nu are tărie. Când răsar deci gândurile pătimaşe în suflet, atunci se ivesc toţi cei ce lucrează fărădelegea, care sunt patimile, ca să fie nimicite în veacul veacului. Căci când se arată patimile în cei ce luptă, atunci sunt nimicite de către ei”[10].

            Variantă: Demonii lipsiţi de evlavie umblă împrejurul lui. Diavolul apelează în mod predilect la simţuri: „un demon săgetează ochiul aţâţându-l spre pofte; altul săgetează auzul spre a asculta cu plăcere cele ce nu trebuie; altul mişcă pântecele spre lăcomie; altul mişcă mâinile spre moleşeală”[11].


[1] SEP 4/I, p. 62

[2] BBVA, p. 630

[3] SEP 4/I, p. 62

[4] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, V

[5] BBVA, p. 630

[6] Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, XLVII, 10

[7] Clement Alexandrinul, Stromate, VI, 60, 1

[8] Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 de capete, 72

[9] SF. Chiril al Alexandriei, Glafire la Ieşire, II

[10] Ava Dorotei, Învăţături de suflet folositoare, XIII, 6

[11] Isaia Pustnicul, Fragmente, 124a.-132a.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s