Comentarii la Cartea Proverbelor lui Solomon – 29

CAPITOLUL 29 – Lauda dreptei judecăţi.

1: Unul care mustră e mai bun decât un îndărătnic;

când cel din urmă se pomeneşte-n foc, nici un leac nu se află.

2: Când drepţii sunt lăudaţi, popoarele se bucură;

dar când necredincioşii stau la cârmă, oamenii plâng.

„Popoarele se bucură cu bucurie duhovnicească la singura aducere aminte a faptelor mari săvârşite de drepţi; că sunt îndemnate să râvnească şi să imite faptele bune pe care le aud. Da, istoria bărbaţilor care au vieţuit drept şi cuvios este pentru cei mântuiţi ca o lumină pe calea vieţii lor”[1].

3: Când un om iubeşte înţelepciunea, tatăl său se veseleşte;

dar cel ce nutreşte târfe îşi va pierde avutul.

Nutreşte târfe: SEP 4 are: paşte desfrânatele. „Bunul păstor este intelectul care are gânduri nepătimitoare; răul păstor, intelectul care are gânduri pătimaşe (Evagrie, ibid., 358B)”[2].

Primul vers e amintit de Clement Alexandrinul (Stromate, I, 12, 1) care arată bucuria Părinţilor când este păstrată Sfânta Tradiţie.

4: Un rege drept înalţă o ţară,

iar un om nelegiuit o dărâmă.

5: Cel ce pregăteşte o plasă în calea prietenului său,

în picioarele lui şi-o pune.

6: Mare e laţul în drumul păcătosului;

dar dreptul în bucurie şi-n desfătare va fi.

7: Omul drept ştie cum să le facă judecată săracilor;

necredinciosul însă nu are priceperea de a o cunoaşte;

săracului nu-i este dat să aibă minte pricepută.

8: Nelegiuiţii au aprins cetatea,

iar înţelepţii au stins mânia.

9: Omul înţelept va judeca neamuri;

dar netrebnicul, furios fiind, râde şi nu se teme.

10: Oamenii sângeroşi îl urăsc pe cel cuvios,

dar cei drepţi îi caută sufletul.

11: Nemintosul îşi dă pe faţă toată mânia,

dar înţeleptul, numai o parte.

12: Când un rege îşi pleacă urechea la vorba nedreaptă,

toţi supuşii lui sunt nişte nelegiuiţi.

13: Când creditorul şi datornicul se întâlnesc laolaltă,

Domnul îi cercetează pe amândoi.

„Este o vorbă veche: când datornicul şi creditorul se întâlnesc faţă-n faţă, Domnul se uită şi la unul şi la celălalt: unu-i ca un câine, gata să sfâşie prada, celălalt tremură ca o victimă; unu-i leu flămând, celălalt ca un viţel încremenit; unu-i ca vulturul ce prinde lebăda-n gheare, celuilalt îi vine să se arunce mai degrabă în prăpastie decât să mai aibă în faţă un om cu gheare de vultur. Dar degeaba fugi, sărmane: dacă nu te întâmpină cămătarul, iată, vine sărăcia cea iute de picior. Aşa-i vede Domnul: pe unul îl osândeşte pentru lăcomia de bani, pe celălalt pentru nechibzuinţă. Unul nu ştie cum ar ajunge mai iute la casa datornicului, pândeşte să-l prindă pe drum, celălalt îşi ascunde capul în dosul columnei. Amândoi îşi fac socotelile. Griji au şi unul şi altul, numai inima lor nu-i la fel. Unul zâmbeşte că-i creşte dobânda, celălalt e întunecat că-i creşte datoria. Unul calculează câştigul, celălalt, paguba”[3]. Un comentariu asemănător şi la Vasile cel Mare (Omilii la Psalmi, IV, 2).

14: Când regele îi judecă pe săraci întru adevăr,

mărturia este însuşi tronul său.

15: Bătăile şi mustrările dau înţelepciune,

dar copilul care umblă de capul lui îşi face părinţii de râs.

16: Când se înmulţesc necredincioşii se înmulţesc păcatele;

dar când aceia cad, drepţii se umplu de frică.

„Dar pe un astfel de om trebuie să-l şi deplângem, întrucât e un mădular din trupul nostru”[4]. Drepţii nu doresc şi nu se bucură de căderea nimănui, nici chiar de aceea a necredincioşilor, deşi e greu de spus că aceia cad, stând mereu în cele de jos. Mai degrabă, cei care pot cădea sunt drepţii, şi astfel de perspectivă e firesc să umple de frică.

17: Ceartă-l pe fiul tău şi el îţi va da odihnă

şi frumuseţe îi va da sufletului tău.

18: Neamului nelegiuit să nu-i fi tălmaci;

dar cel ce păzeşte legea e omul cel mai fericit.

„Evagrie: Cei care au păzit Legea vor avea un mijlocitor (interpret), dar cei care au încălcat-o nu vor avea nici un mijlocitor (interpret), ci pe cineva care-i va pedepsi (ibid., 364)”[5].

19: Sluga îndărătnică nu ştie de cuvânt;

chiar dacă-l înţelege, tot nu ascultă.

20: Dacă vezi un om grăbit la vorbă

să ştii că nemintosul are mai multă nădejde decât el.

„Nu fii grabnic la cuvânt […], că ai mai puţin câştig de pe urma pripelii la cuvânt decât de pe urma iuţelii la treabă”[6].

21: Cel ce din pruncie duce viaţă uşuratică va deveni slugă,

iar în cele din urmă se va plânge pe sine.

„Prefigurare a Fiului risipitor (Luca 15, 11-32)”[7].  „Evagrie apropie proverbul de Ioan 8,34: cel care duce o viaţă de trândăvie nu diferă prin nimic de un sclav (Schol. Pr. 366)”[8].

„Crescut, înfăşat şi cocoloşit din copilărie în desfătări şi plăceri, Israel, în ciuda icoanelor crucii, s-a îngrăşat şi  umplut de grăsime (Deuteronom 32, 15), aşa încât, în cele din urmă, robia l-a închis între neamuri: Cel dezmierdat din copilărie va ajunge în robie”[9].

22: Omul furios stârneşte certuri,

iar supărăciosul adânceşte păcatul.

23: Mândria îl umileşte pe om,

dar Domnul îi ţine-n cinste pe cei smeriţi la cuget.

24: Cel ce se face părtaş cu hoţul îşi urăşte sufletul;

iar dacă a auzit de o punere la cale şi nu va sufla o vorbă

25: de frica sau de ruşinea oamenilor, se va prăbuşi;

dar cel ce-şi pune încrederea în Domnul, acela se va veseli.

26: Necredinţa îl face pe om să se poticnească;

dar cel ce se încrede în Stăpânul său se va mântui.

27: Mulţi se gudură pe lângă feţele cârmuitorilor,

dar dreptatea omului de la Domnul vine.

28: Omul nedrept e urâciune-n faţa celui drept,

iar nelegiuitului urâciune îi este calea cea dreaptă.

Puse faţă-n faţă păcatul şi virtutea, nedreptatea şi dreptatea, mândria şi smerenia.

---

[1] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, XVIII, I – Cei mântuiţi sunt cei ce râvnesc mântuirea; se vorbeşte de bărbaţi, dar, ca şi în alte dăţi, nu sunt excluse astfel femeile.

[2] SEP 4/I, p. 498

[3] Sf. Ambrozie al Milanului, Contra cămătarilor, 17

[4] Sf. Vasile cel Mare, Epistole, 22, 3

[5] SEP 4/I, p. 500

[6] Sf. Grigorie de Nazianz, Despre preoţie, LXXIII

[7] BBVA, p. 843

[8] SEP 4/I, p. 500

[9] Sf. Efrem Sirul, Comentariul la Evanghelie, 38