CAPITOLUL 31 – Lauda femeii harnice.
1: Cuvintele mele sunt spuse de Dumnezeu –
răspunsul dumnezeiesc al unui rege pe care maica lui l-a învăţat.
„Nici o referire la regele înţelept Lemuel, citat în Textul Masoretic: Cuvintele regelui Lemuel. ♦ Grigore al Nyssei citează primul verset pentru a conferi o autoritate nu doar sapienţială, ci dumnezeiască oracolelor lui Solomon”[1].
2: Ce anume, fiule, vei păstra: Ce? graiurile lui Dumnezeu.
Fiule, tu, întâiul meu născut, ţie îţi vorbesc:
Ce?, fiu al pântecelui meu;
Ce?, fiu al făgăduinţelor mele:
Primele două stihuri apar doar în Septuaginta.
3: Avuţia ta n-o da femeilor,
nici mintea şi nici viaţa, aşa ca pe urmă să-ţi pară rău.
4: Pe toate fă-le cu socotinţă,
cu socotinţă să bei vin.
Cei puternici sunt puşi pe mânie,
aşadar, să nu bea vin,
Pe toate fă-le cu socotinţă: „Părinţii citează acest stih, invitându-i pe călugări, în special, dar şi pe capii comunităţilor, în general, să nu ia nici o hotărâre înainte de a se sfătui cu bătrânii şi cu cei înţelepţi (Vasile cel Mare, Regula mare 48; Ioan Casian, Conf. 2, 4; Varsanufie şi Ioan, Scrisori 66)”[2].
5: ca nu cumva, bând, să-şi uite de înţelepciune
şi să nu-i poată judeca cu dreptate pe cei slabi.
6: Băutură tare să le daţi celor cuprinşi de mâhnire
şi vin de băut celor ce sunt în dureri,
„Proverbul acesta nu îngăduie beţia, ci îndeamnă la conservarea firii omeneşti. Să las, însă, la o parte sensul tainic al acestui proverb, în care vinul înseamnă veselia cea spirituală! Dar chiar sensul literal al cuvântului arată marea purtare de grijă de oameni a lui Dumnezeu, şi anume ca nu cumva să nu se mai îngrijească de hrană cei greu de mângâiat şi adânc îndureraţi, fiind doborâţi de marea lor durere, Dumnezeu le porunceşte acestora să-şi întărească cu pâine inima zdrobită de durere şi să-şi sprijine cu vin puterea lor înfrântă”[3].
7: ca să-şi poată uita de sărăcie
şi să nu-şi mai amintească de necazuri.
„Nu poate fi un leac mai bun pentru tristeţe ca folosirea vinului; numai lipsa de măsură să nu vatăme folosul vinului”[4].
8: Deschide-ţi gura cu cuvântul lui Dumnezeu
şi pe toţi judecă-i după cuviinţă.
9: Deschide-ţi gura şi judecă drept
şi pune la inimă pricina celui sărac şi slab.
„După Evagrie, cel sărac este cel lipsit de cunoaştere (gnoză), iar cel slab, cel necurat (ibid., 298)”[5]. Didahia foloseşte acest loc: „Să nu faci dezbinare şi să împaci pe cei ce se ceartă. Să judeci cu dreptate, să nu te uiţi la faţa omului, când ai să mustri pentru păcat”[6].
Cu versetul 10, care urmează, începe „Portretul femeii bărbătoase. În Septuaginta, portretul femeii viteze (literal: bărbătoase), care încheie culegerea, formează un tot unitar, fără nici o întrerupere pe parcurs. În Textul Masoretic, acest poem final este organizat după literele alfabetului: sunt 22 de versete – câte litere are alfabetul ebraic. Înţelepciunea capătă aici trăsăturile concrete şi vii ale unei femei, stăpână exemplară a casei. ♦ Femeia bărbătoasă sau femeia virilă (gr. γυνη ανδρεία; lat. mulier virilis) va deveni un topos al literaturii creştine timpurii, iar acest poem de la sfârşitul Proverbelor va fi jucat un rol esenţial în conturarea modelului de sfinţenie feminină. Creştinismul pleacă de la premisa paulină că în Hristos nu mai există bărbat sau femeie, în sensul diferenţelor sexuale, persoana umană îndumnezeită depăşind acest stadiu natural bipolar. Cea care inaugurează seria femeilor bărbătoase este Tecla, discipola apostolului Pavel, care preferă martiriul decât să se lepede de credinţă şi care va deveni model al majorităţii biografiilor feminine din primele secole (…).♦ Interpretarea patristică a acestui pasaj este deopotrivă ecleziologică şi spirituală: femeia bărbătoasă simbolizează Biserica, soţia-model a lui Iisus. Ea încarnează, pe rând, rolurile de martiră, soţie şi mamă ideală (Epit. 31, 12). ♦ În [liturgica] romană pericopa se citeşte, de exemplu, în sărbătoarea sfintei Macrina (29 iulie)”[7]:
10: Cine va afla o femeie vrednică?
fiindcă una ca aceasta e mai preţioasă decât nestematele.
„Femeia bărbătoasă: curajul, bărbăţia (gr. ανδρεία), este una din virtuţile cardinale proclamate de filozofia greacă. Expresia femeia bărbătoasă mai apare în Sirah 26, 2 şi 28, 15. ♦ Textul Masoretic are femeia vrednică/puternică”[8].
11: Inima bărbatului ei are încredere într-însa;
una ca aceasta nu va avea lipsă de bune dobândiri,
„Augustin interpretează nuanţa războinică a versetului: Biserica jefuieşte lumea, ia de peste tot prada demonului (Serm. 37, 4)”[9].
12: căci ea lucrează toată viaţa spre binele bărbatului ei.
13: Adunând lână şi in, ea cu mâinile ei le face de folos.
„În tradiţia alexandrină, lâna şi inul sunt asociate contemplării realităţilor corporale, respectiv spirituale. Simbolismul este inversat la Didim (Epit. 31, 6; Evagrie, Schol. Pr. 373; Augustin, Serm. 37)”[10].
14: Ea e ca o corabie neguţătorind de departe:
aşa îşi agoniseşte traiul.
„Pentru Hipolit, această femeie-corăbier simbolizează Biserica adunând şi împărţind comoara cerului (BA, p. 339)”[11].
Un comentariu identifică această femeie cu credinţa în Dumnezeu: „Să o cunoaştem din acest cuvânt că este ca negustorul bun care încarcă în corabia lui nu numai un fel de marfă, ci toate felurile din care ştie că câştigă. Şi, dacă vede pe unul păgubit, nu-l pizmuieşte, ci pizmuieşte pe cei ce s-au îmbogăţit şi au rămas în casa lor. Urăşte tot lucrul păgubitor şi dă lucrul câştigat, ca să-l recumpere sporit. Se face rob lucrului câştigat, ca să-l vândă iarăşi. Şi întreabă pe cei ce nu-l pizmuiesc şi s-au îmbogăţit în casa lui: – Cum voi vinde aceasta şi cât voi câştiga? Aşa este sufletul care voieşte să se întâlnească cu Dumnezeu, fără să se smintească. Nu-i ajunge sufletului un singur lucru, ci se îngrijeşte de tot lucrul câştigător. Iar de află vreun lucru păgubitor, fuge de el, ca să nu se păgubească.
Deci, fratele meu, socoteşte-te că vrei să te faci negustor care vrea să câştige pe Iisus. Şi negustoria care vrea să câştige pe acest Împărat stă departe de orice lucru care ne păgubeşte de El. Şi aceste lucruri care ne păgubesc de El sunt slava oamenilor, trufia, îndreptăţirea de sine, dispreţul, vorbirea care mânie pe altul, iubirea prisosinţei, lauda de sine, iubirea împrăştierii. Toate acestea sunt păgubitoare pentru negustorii care vor să câştige pe Iisus şi nu-i poate mulţumi de le au în magazia lor. Cercetează-te, deci, pe tine, frate, ce lucru este al tău şi mintea va afla care dintre ele rodeşte lui Dumnezeu şi care dintre ele se încrede în păcat, când ochii sunt răpiţi spre plăcere, sau limba este biruită de vreo grabă, sau inima ta se îndulceşte cu cinstirea omenească, sau urechile tale se bucură cu vorbirea împotriva cuiva. Căci toate acestea sunt păgubitoare minţii”[12].
15: Şi se scoală de-noapte
şi le dă casnicilor de mâncare
şi slujnicelor de lucru.
16: Ea vede o moşie şi o cumpără
şi cu roada mâinilor ei sădeşte stăpânire.
17: Îşi strânge cingătoarea pe mijloc
şi braţul şi-l întăreşte pentru lucru.
18: Din deprindere ştie că bine este a lucra
şi lampa ei nu se stinge toată noaptea.
19: Braţele şi le întinde spre ceea ce e de trebuinţă
şi mâinile şi le îndeamnă spre fus.
20: Mâinile i le deschide nevoiaşului
şi hrană îi întinde săracului.
21: Când bărbatul ei întârzie undeva, departe,
el nu duce grijă de cele de acasă,
căci toţi ai ei sunt îmbrăcaţi.
22: Soţului ei îi face haine cu ţesătură deasă,
iar ea e îmbrăcată în vison şi porfiră.
Haine cu ţesătură deasă: SEP 4 are haine căptuşite: „literal: duble. Veşmânt de lux, foarte scump. ♦ Haina dublă a fost interpretată ca simbolizând dubla natură a lui Hristos, divină şi umană (Augustin, Serm. 37, 17; Ambrozie, Tratatul despre Luca 8, 11). Inul [BBVA: vison] reprezintă lucrurile cereşti, iar purpura [BBVA: porfiră], Patimile lui Iisus: din amândouă este ţesut veşmântul credinţei (Ambrozie, Tobit 77)”[13].
23: Bărbatul ei devine om de cinste în cetate
când stă în adunare cu bătrânii ţinutului.
24: Ea face pânzeturi subţiri şi le vinde Fenicienilor,
şi cingători Canaaneenilor.
„Fenicienilor: menţiune în Codex Sinaiticus, fragment al unui manuscris minuscul”[14].
25: Gura şi-o deschide cu grijă şi măsură
şi rânduială-i pune gurii sale.
26: Ea se îmbracă în putere şi cinste
şi-n zilele ei de pe urmă se veseleşte.
27: Deprinderile casnicilor ei sunt pline de grijă,
iar ea nu-şi mănâncă pâinea în trândăvie.
„Aşadar, precum fiecăruia îi este necesară hrana zilnică, tot aşa de necesar este (fiecăruia) şi lucrul după putere”[15].
28: Iar gura şi-o deschide cu înţelepciune şi după rânduială.
În bunătate şi-a crescut copiii şi i-a îmbogăţit,
iar soţul ei o laudă:
29: „Multe fete au dobândit bogăţie,
multe au înfăptuit putere,
dar tu le-ai întrecut şi le-ai covârşit pe toate”.
30: Farmecele sunt mincinoase, deşartă-i frumuseţea femeii,
căci femeia înţeleaptă va fi binecuvântată,
şi ea să laude frica de Domnul.
„Ultimelor două stihuri din Septuaginta le corespunde un singur stih din Textul Masoretic: femeia care se teme de Domnul e preamărită”[16].
31: Daţi-i din roada mâinilor sale
şi lăudat în cetate să-i fie bărbatul!
„Bărbatul din acest ultim verset al Proverbelor va fi identificat de autorul Înţelepciunii [lui Solomon] cu Solomon însuşi, mirele Înţelepciunii (Înţelepciunea lui Solomon 8, 10). ♦ Textul Masoretic are: iar lucrările ei să o laude la porţi”[17].
„Foarte frumos este ca femeia gospodină să se îmbrace şi pe ea şi pe bărbatul ei cu haine făcute cu mâinile ei. Acest lucru îi bucură pe toţi: copiii se bucură de mama lor, bărbatul de femeia lui, ea de toţi şi toţi de Dumnezeu”[18].
[1] SEP 4/I, p. 485
[2] SEP 4/I, p. 485
[3] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, V, 9
[4] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XXIX, 2
[5] SEP 4/I, p. 486
[6] Învăţătură a celor 12 Apostoli, IV, 3
[7] SEP 4/I, p. 501
[8] SEP 4/I, p. 501 – Redăm aceste comentarii, deşi pretutindeni versiunea Anania, pentru care am optat ca text biblic de bază, preferă să se apropie de sensul ebraic, în cazul de faţă.
[9] SEP 4/I, p. 501
[10] SEP 4/I, p. 501
[11] SEP 4/I, p. 501
[12] Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte, XXV, 19
[13] SEP 4/I, p. 502
[14] BBVA, p. 847
[15] Sf. Vasile cel Mare, Regulile mari, 37, 2
[16] SEP 4/I, p. 503
[17] SEP 4/I, p. 503
[18] Clement Alexandrinul, Pedagogul, III, 67, 2-3
Ioan Sorin Usca 