Comentarii la Daniel – 1

Pictură de Monica Vasiloaia

.

Introducere

 

Profetul Daniel era fiul unei familii nobile din Iudeea, dus în captivitatea babiloniană de către Nabucodonosor, în vremea regelui Ioiachim (605 î. Hr.). Cartea Daniel, însă, nu urmăreşte acribia istorică, astfel că datele din ea şi succesiunea suveranilor sunt discutabile, urmărind mai degrabă conotaţii simbolice.

Pretutindeni, cartea e intitulată după numele autorului său: Daniel[1] în Biblia Hebraica (unde cartea e inclusă în secţiunea Haghiografelor); Δανιηλ (Daniil) în Septuaginta, fiind cartea care încheie Vechiul Testament; Danihel Propheta în Vulgata.

Cartea Daniel se împarte în două secţiuni distincte:

Partea I – cap. 1-6: prin relatarea a cinci evenimente istorice e înfăţişată înţelepciunea şi puterea divină;

Partea a II-a – cap. 7-12: prin patru viziuni, Dumnezeu Îşi manifestă majestatea Sa asupra popoarelor.

În cazul Cărţii Daniel, diferenţele sunt mari între versiuni, ediţia Rahlfs oferind două variante ale textului, puse în paralel. Mai mult, părţi ale cărţii intră, la noi (şi nu doar la noi), între scrierile necanonice (de aceste scrieri nu ne-am propus, deocamdată, să ne ocupăm). În comentariul nostru vom face unele referiri fugare la aceste fragmente, pentru unele locuri existând chiar şi comentarii patristice consistente, pe care, însă, le-am omis.

Chiar dacă, la o primă vedere, Cartea Daniel abundă în inadvertenţe, acestea nu-i cu totul imposibil de a fi armonizate, aşa cum vom încerca să o facem în locurile cuvenite. Importanţa scrierii constă, însă, în ideile sale mesianice şi eshatologice, pe care şi noi le-am urmărit în mod predilect.

 

  

Comentarii la Cartea Daniel

CAPITOLUL 1 – Daniel la curtea regelui Babilonului.

„Primul capitol se prezintă sub forma unei naraţiuni bine articulate, menită să-i aducă pe Daniel şi pe tovarăşii lui la curtea regelui Nabucodonosor. Acest prim episod serveşte drept introducere întregii cărţi, sau cel puţin primei părţi (Daniel 1-7), atât prin cadrul său istoric, cât şi prin episodul însuşi, care prezintă împrejurările în care Daniel a dobândit înaltul rang pe care l-a ocupat la curtea din Babilon pe întreaga durată a exilului şi a fost pregătit pentru importantul său rol de profet. Toate episoadele cărţii lui Daniel au drept cadru istoric fie epoca lui Nabucodonosor însuşi, fie a altor suverani posteriori lui. Cele două fire conducătoare ale episodului, credinţa faţă de Dumnezeu a celor patru tineri deportaţi şi înţelepciunea, dăruită lor ca răsplată a unei asemenea credinţe, sunt cele două motive fundamentale ale întregii cărţi. Motive care leagă cartea lui Daniel de monografiile altor personaje ale istoriei mântuirii, bunăoară Iosif (Facerea 37,39-40), Moise (Ieşirea 1-2), Samuel (I Regi 1-2), David (I Regi 16-30), care încep cu descrierea împrejurărilor istorice şi biografice ale fiecărui personaj. Episodul are scopul de a-i încuraja şi a-i susţine pe toţi cei care, dominaţi de opresiune, sunt tentaţi să se lepede de legea Domnului”[2].

 

1: În anul al treilea al domniei lui Ioiachim, regele lui Iuda, a venit Nabucodonosor, regele Babilonului, la Ierusalim şi l-a împresurat.

„Datare convenţională, deoarece în anul 606 î. Hr. nu a avut loc o asediere a Ierusalimului sau o jefuire a templului (acestea s-au petrecut în 587, ultimul an de domnie a lui Ioiachim). Critica vechitestamentară admite, în general, că în cărţile profeţilor reperele istorice sunt conjecturale, ele alcătuind doar părţi ale decorului în care se petrec fapte reale şi se descoperă adevăruri divine”[3].

„Nabucodonosor, regele Babilonului: fiul lui Nabopalasar – Nab-apil-usur (612-609 î. Hr.), care a cucerit Asiria -, Nabucodonosor II a urcat pe tronul Babilonului în 605 î. Hr. şi a domnit până în 562 î. Hr., ducând imperiul babilonian pe cea mai înaltă culme a puterii şi gloriei, devenind astfel şi simbolul biblic al celor mai mari forţe pământeşti care se opun lui Dumnezeu”[4].

2: Iar Domnul a dat în mâna lui pe Ioiachim, regele lui Iuda, şi o parte din vasele casei lui Dumnezeu, pe care el le-a dus în ţara Şinear, a casei dumnezeului său; şi a descărcat vasele în vistieria dumnezeului său.

„Casa lui Dumnezeu: templul. Cât despre vase, prin acest termen se înţelegeau nu numai vasele de ritual propriu-zise, ci toate odoarele de mare preţ ale templului. ♦ Şinear: Babilonia (cf. Facerea 10, 10), ţinutul unde oamenii au încercat să zidească turnul Babel (Facerea 11, 2)”[5].  Casa dumnezeului regelui Babilonului se referă la zeul Marduk.

De aici, şi-o explicaţie asupra a ceea ce nouă ne pare a fi rău, deşi se face cu voia lui Dumnezeu: „Este dată puterea răului împotriva noastră după păcatele noastre”[6].

O parte din vasele casei lui Dumnezeu… şi a descărcat vasele în vistieria dumnezeului său: „Informaţia capătă aici o semnificaţie specială, creându-se un contrast cu falsele divinităţi (vasele sunt depuse în templul zeului protector al lui Nabucodonosor, Bel-Merodac, ca trofeu al victoriei obţinute de acesta asupra Dumnezeului poporului lui Iuda). ♦ […] În comentariul său, Hipolit pune în legătură permanent textul lui Daniel cu cărţile profeţilor Ieremia şi Isaia, povestind minunea făptuită de Dumnezeu în clipa însănătoşirii regelui Iezekias (anunţată de Isaia – 38,8), în urma căreia magii chaldeeni, trimişi de stăpânul lor, s-au dus la Ierusalim, cu daruri pentru regele capabil să oprească soarele în loc şi să întoarcă luna din drumul ei; cu această ocazie, regele, mândru de asemenea cinstire, le arată odoarele Templului. Isaia îi prevesteşte răpirea odoarelor de către babilonieni şi căderea în robie a casei regale (Hipolit (I,7-10)”[7].

3: Şi regele i-a spus lui Aşpenaz, mai-marele eunucilor săi, să-i aducă dintre fiii înrobiţi ai lui Israel şi dintre băştinaşii regatului şi dintre cei de neam bun

„Eunucii (sau famenii) erau demnitari la curţile suveranilor orientali; unii din ei ajungeau să influenţeze chiar demersuri şi hotărâri politice, aşa cum va cunoaşte şi curtea imperială din Bizanţ”[8].

Dintre băştinaşii regatului: SEP 6/II are de neam regesc: „Cum era vorba de persoane destinate curţii regelui Babilonului[9], ca primă cerinţă trebuiau să fie ori de un rang egal ori cel puţin de rangul unei familii nobile. Nici unul din cei patru tineri evrei despre care se vorbeşte nu pare să fie de sânge regesc. Totuşi, după Iosif Flaviu (AI X,X,1), cei patru erau înrudiţi cu regele Sedekia, iar Hipolit (I,6) spune că, o dată cu Daniel şi cei trei tovarăşi ai săi, a fost dus la Babilon şi fiul lui Ioakim”.

4: tineri neprihăniţi, frumoşi la chip şi iscusiţi în toată înţelepciunea, cunoscători în ştiinţă şi deprinşi cu buna cugetare, ca să poată sta în casă în faţa regelui şi să înveţe scrisul şi limba Caldeilor.

„Era în obiceiul şi tradiţia regilor orientali recrutarea unor tineri şi foarte tineri care să fie instruiţi în domeniile filosofiei, astrologiei, ştiinţelor, magiei şi ghicitului, care să alcătuiască la curte un fel de sfat al înţelepţilor”[10]. „După Ibn Ezra (unul dintre marii comentatori medievali ai Bibliei), Daniel avea atunci în jur de 15 ani”[11].  Scrisul şi limba Caldeilor: „Nu este vorba de limba şi scrierea folosite în Babilon în vremea lui Nabucodonosor (chaldeana acelei epoci semăna destul de mult cu ebraica; or, tinerii au avut nevoie de trei ani pentru a o învăţa); este vorba de o limbă şi de o scriere mai vechi, păstrate ca lucru de taină de către casta sacră a magilor numiţi chaldei (în prezent, se afirmă că aceşti magi erau urmaşii sau, cel puţin, moştenitorii tradiţiilor unei populaţii foarte vechi, probabil de neam turanic, situată în vechime la confluenţa fluviilor Tigru şi Eufrat). Scrierea este cea numită cuneiformă, necunoscută în Palestina; limba era cea a semiţilor de est, akkadiană. În această limbă erau scrise cărţile sacre sau erau consemnate formulele magice, regulile pentru descifrarea viselor, observaţiile astronomice sau de fizică etc.”[12].

De aici, un argument pentru creştini de a nu respinge învăţături străine: „se spune că şi înţeleptul Daniil, pe când era în Babilon, numai după ce a învăţat bine înţelepciunea haldeilor, s-a apropiat de învăţăturile dumnezeieşti”[13].

5: Regele le-a rânduit porţie zilnică de la masa regală şi din vinul pe care el îl bea; şi [a poruncit] să-i hrănească vreme de trei ani, după care să stea în faţa regelui.

„Hrănirea cu bucate de la masa regelui era un semn de cinstire în Mesopotamia (cf. IV Regi 25,30), ca şi în Israel (cf. II Regi 11,8)”[14].

6: Dintre fiii lui Iuda se aflau printre ei Daniel, Anania, Misael şi Azaria.

„Precizarea tribului lui Iuda nu este întâmplătoare: regele ceruse tineri de neam regesc – or, în tradiţia iudaică (cf. Facerea 49,10; Numerii 24,17 etc.), Iuda era tribul regal, aşa cum Levi era cel preoţesc. […] ♦ Numele celor patru tineri evrei sunt destul de frecvente în onomastica biblică: ebr. Daniy’el (Judecătorul meu e Dumnezeu), Hananyah (Domnul S-a milostivit), Mişa’el (Cine este ce e Dumnezeu?) şi Azaryah (Domnul ajută)”[15].

„Daniil locuia în Babilon, ca Lot în Sodoma şi ca Avraam, care după puţină vreme a ajuns prietenul lui Dumnezeu (Isaia 41,8), în pământul Canaan (Facerea 13,13)”[16].

7: Iar mai-marele eunucilor le-a dat nume: lui Daniel, Beltşaţar; lui Anania, Şadrac; lui Misael, Meşac; şi lui Azaria, Abed-Nego.

„Schimbarea numelor însemna modificarea statutului social al fiecăruia; tinerii deveneau nu numai supuşii direcţi ai regelui, dar şi oamenii săi de curte, viitori demnitari. Beltşaţar: Ocroteşte viaţa regelui; Abed-Nego, grafie deviată a lui Abed-Nebo: sluga zeului Nebo; celorlalte două nume nu li se cunoaşte semnificaţia”[17].  „Ieronim vede în această schimbare de nume o veche tradiţie cu conotaţii religioase, schimbarea numelui indicând, mai mult sau mai puţin, o schimbare de statut, credinţă care străbate Cartea Cărţilor, de la Facerea (cap. 17) până la Noul testament (Marcu 3,16 ş. u.)”[18].

„Curate erau numele ca şi trupurile acelor tineri, cărora li s-au dat nume [noi]. Numele păgâne au fost legate de numele lor sfinte şi vrednice de cinstire. Căci numele Daniel înseamnă judecata lui Dumnezeu. Înaintea acestui nume s-a înfricoşat Babilonul de frică să nu fie judecat. Dar Dumnezeu l-a judecat şi a dat împărăţia lui mezilor şi perşilor (5,28)”[19].

8: Dar Daniel a socotit în inima lui să nu se pângărească cu masa regelui, şi nici cu vinul din băuturile acestuia; şi i-a cerut voie mai-marelui eunucilor să nu se pângărească.

„Rigorismul alimentar era prescris de legea lui Moise”[20].  „Exista pericolul ca printre alimentele păgânilor să se găsească şi carnea unor animale impure, interzise de Lege (cf. Levitic 11) sau sacrificate neconform regulilor prescrise de Deuteronom 12,23-24 (sângele animalelor trebuia să se verse pe pământ, pentru a nu se consuma carne cu sânge). Se putea bănui şi că acestea fuseseră mai întâi oferite unor idoli (cf. Deuteronom 32,38), ca şi vinul”[21].

9: Iar Dumnezeu l-a adus pe Daniel în mila şi bunăvoinţa mai-marelui eunucilor.

10: Şi a zis mai-marele eunucilor către Daniel: „Mă tem de stăpânul meu, regele, care v-a rânduit mâncare şi băutură, ca nu cumva să vadă că chipul vostru e mai subţirel decât al tinerilor ce vă sunt deopotrivă; aşa că voi îmi puneţi capul în primejdie din partea regelui”.

„Hrana exclusiv vegetariană ar fi putut duce la slăbirea lor”[22].

11: Iar Daniel a zis către Amelsad, pe care mai-marele eunucilor îl pusese peste Daniel, Anania, Misael şi Azaria:

12: „Pune-i pe servii tăi la încercare timp de zece zile; să ni se dea din seminţele pământului; din ele să mâncăm, şi să bem apă;

„Hipolit (I,10) interpretează în cheie hristologică cererea celor patru tineri: Ei vor să dovedească astfel că omul nu trăieşte doar cu pâine (Deuteronom 8,3; cf. Matei 4,4). Nu hrana pământească dă omului frumuseţe şi tărie, ci harul lui Dumnezeu dăruit prin Cuvântul Său… Au cerut răgaz de zece zile, pentru a dovedi prin aceasta că omul nu poate dobândi harul lui Dumnezeu decât prin credinţa în cuvântul vestit de Iisus”[23].

13: chipurile noastre să ţi se arate ţie, ca şi chipurile tinerilor care mănâncă din masa regelui; şi după cum vei vedea, aşa să faci cu servii tăi”.

14:  Iar el i-a ascultat şi i-a pus la încercare timp de zece zile.

15: Şi la sfârşitul celor zece zile erau chipurile lor mai frumoase şi trupurile lor mai puternice decât ale tinerilor ce mâncau din masa regelui.

16: Aşa că Amelsad le lua mâncarea de mâncat şi vinul de băut şi le dădea seminţe.

Alte ediţii româneşti vorbesc aici despre legume. Este însă în obiceiul orientalilor de a consuma felurite seminţe, aşa cum se petrece şi astăzi în ţările arabe. Posibil, totuşi, să nu fi fost doar seminţe la masa celor patru. De altfel, după legea mozaică, trebuiau evitate doar animalele socotite de evrei drept necurate.

„Hipolit (I,10) aduce un amplu elogiu sobrietăţii tinerilor, în parte ca pretext pentru a vedea în gestul lor împlinirea unei profeţii a lui Ieremia (15,19): O, preafericiţi copii, care vor păzi legământul părinţilor lor şi nu vor încălca Legea care le fusese dată de Moise, ci s-au temut de Dumnezeul care le fusese vestit de el! Aceştia, deşi robi într-un ţinut străin, nu s-au lăsat atraşi de bucatele de tot felul, nici nu au fost robi vinului desfătării, nici nu s-au lăsat momiţi, nici pătrunşi de cinstirea regală, ci şi-au păstrat gura castă şi curată, pentru ca un cuvânt curat să iasă din gura celor curaţi şi să-L slăvească pe Tatăl ceresc, precum e scris: dacă tu vei osebi lucrul de preţ de cel fără de preţ, vei fi ca gura Mea. Înţelege, aşadar, omule, ce s-a spus. Gura Tatălui a zămislit un Cuvânt curat; apare un al doilea Cuvânt, născut din sfinţi; născând mereu sfinţi, este el însuşi renăscut de sfinţi”[24].

„Să ne gândim şi la viaţa plină de tărie pe care au dus-o Daniel şi prietenii săi, despre care citim că aveau obiceiul să nu bea decât apă, iar în privinţa mâncării se abţineau în mod deplin de la carne, hrănindu-se numai cu legume”[25].  „Daniel şi însoţitorii săi se împlineau şi erau frumoşi, fiindcă mâncau legume în Babilon. Tinerii lor tovarăşi se îmbuibau în desfătările regelui muritor, căpetenia celor de-a stânga. El voia să pună pe foc prin vinul său inima şi cugetul fiilor de-a dreapta. Prin post însă tinerii şi-au păzit gura de masa împărătească”[26].

17: Şi acestor patru tineri le-a dat Dumnezeu înţelegere şi cunoaştere şi minte iscusită în orice fel de meşteşug al scrierii; iar Daniel avea înţelegere asupra tuturor vedeniilor şi viselor.

„Facultatea de a interpreta vedeniile şi visele era una in cele mai apreciate însuşiri la curţile regale ale Orientului; Iosif se salvase printr-o astfel de iscusinţă (Facerea 41, 1-46)”[27].

„Pentru a înţelege mai uşor că înţelepciunea cuprinsă în toată ştiinţa îşi trage obârşia de la Dumnezeu, dar că sunt şi oameni rău intenţionaţi sau chiar demoni, care îndrumă spre rău denaturând înţelepciunea divină, să citim în cartea proorocului Daniel cele spuse despre el însuşi şi despre cei trei prieteni ai săi, pe care împăratul Nabucodonosor i-a instruit vreme de trei ani pentru a-i face erudiţi în ştiinţa lor, adică a ţării lor, în ştiinţa babilonienilor. Dumnezeu le-a dat ştiinţă şi pricepere în oricare scriere, precum şi înţelepciune, încât Daniel putea să tâlcuiască vedeniile şi visele, şi ei slujeau pe rege. Şi în toate întrebările, când era vorba de înţelepciune şi pricepere, asupra cărora regele le cerea dezlegare, îi găsea pe ei de zece ori mai isteţi decât sofiştii şi filosofii din regatul lui”[28].

18: Iar după ce au trecut zilele la sfârşitul cărora spusese regele să-i aducă înăuntru, mai-marele eunucilor i-a adus în faţa lui Nabucodonosor.

19: Şi a stat regele de vorbă cu ei; şi dintre ei toţi nu s-a aflat nici unul ca Daniel, Anania, Misael şi Azaria; şi au stat ei în faţa regelui.

20: Şi-n tot ceea ce privea cunoaşterea şi învăţătura despre care i-a întrebat regele, acesta i-a aflat de zece ori mai înţelepţi decât toţi descântătorii şi vrăjitorii din tot regatul său.

„Inima tinerilor care se hrăneau [de la masa împăratului] li se umfla de învăţătură. Şi când au fost puşi la încercare, nu s-au putut asemăna cu cei ce posteau. Împovăraţi de hrană, au pierdut întrecerea; căci tinerii postitori i-au biruit degrab. Postul şi legumele au biruit desfătările şi delicateţurile împărăteşti”[29].

21: Şi a fost Daniel [acolo] până în primul an [de domnie] al regelui Cirus.

„Cirus a cucerit Babilonul în 538 î. Hr., ceea ce înseamnă că Daniel va fi avut atunci o vârstă în jur de 70 de ani”[30].  „Formularea nu presupune că activitatea eroului se va încheia atunci, ci doar că Daniel va apuca, în această funcţie, începutul domniei lui Cyrus. Acest lucru ar putea să însemne că, pentru credinţa lui, Daniel a apucat să vadă edictul de eliberare promulgat în acel an”[31].

---

[1] דניאל

[2] SEP 6/II, p. 363

[3] BBVA, p. 1106

[4] SEP 6/II, p. 364

[5] BBVA, p. 1106

[6] Sf. Ciprian al Cartaginei, Despre rugăciunea domnească, XXIV

[7] SEP 6/II, p. 365

[8] BBVA, p. 1106

[9] SEP 6/II, p. 366

[10] BBVA, p. 1106

[11] SEP 6/II, p. 366

[12] SEP 6/II, p. 367

[13] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, XXII, 2

[14] SEP 6/II, p. 367

[15] SEP 6/II, pp. 367-368

[16] Clement Alexandrinul, Stromate, II, 103,2

[17] BBVA, p. 1106

[18] SEP 6/II, p. 368

[19] Sf. Efrem Sirul, Imnele Păresimilor, IX, 6

[20] BBVA, p. 1106

[21] SEP 6/II, p. 369

[22] SEP 6/II, p. 369

[23] SEP 6/II, p. 370. Numele Iisus începe cu litera iota, cu care se nota numărul 10.

[24] SEP 6/II, pp. 370-371

[25] Origen, Contra lui Celsus, VII, 7

[26] Sf. Efrem Sirul, Imnele Păresimilor, VII, 3

[27] BBVA, p. 1107

[28] Origen, Omilii la Cartea Numerii, XVIII, 3

[29] Sf. Efrem Sirul, Imnele Păresimilor, VII, 4

[30] BBVA, p. 1107

[31] SEP 6/II, p. 372