Comentarii la Osea – 1

Introducere

            Profetul Osea a activat în Regatul de nord sau Israel. El era fiul lui Beeri, personaj despre care nu ştim nimic. Contemporan cu profetul Amos, Osea şi-a desfăşurat misiunea profetică între anii 750 – 730 î. Hr.

            Cartea, intitulată după autorul său, se numeşte Hoşea[1] în Biblia Hebraica; Ωσηε (Osie) în Septuaginta; Osee Propheta în Vulgata.

            Activitatea profetului s-a desfăşurat în vremea regilor Ieroboam II (784 – 746) şi Menahem (746 – 737), când Israel trece printr-o gravă criză politică, morală şi religioasă. În acest context, Osea încearcă să trezească conştiinţele contemporanilor săi.

Cartea Osea poate fi împărţită în două secţiuni:

Partea I – cap. 1-3: poate fi socotită drept o introducere, prin care e mustrată infidelitatea lui Israel;

Partea a II-a – cap. 4-14: cuprinzând patru mustrări şi, spre final, făgăduinţe pentru drepţi şi vestirea pedepselor pentru păcătoşi.

Ca întotdeauna, vom căuta mai cu seamă acele locuri care vestesc cele ce se vor împlini odată cu venirea lui Hristos.

 

 

 

 

 

Comentarii la Cartea Osea

 

 

CAPITOLUL 1 – Lui Osea i se porunceşte o căsătorie simbolică.

 

1: Cuvântul Domnului, care s-a făcut către Osea, fiul lui Beeri, în zilele lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Iezechia, regii lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam, fiul lui Ioaş, regele lui Israel.

„Osea = „salvare, scăpare, mântuire […]; în afara profetului, numele acesta mai este purtat în Vechiul Testament şi de ultimul rege al Regatului de Nord (Israel), care a domnit între 732 şi 723 î. Hr. (IV Regi 14,21). ♦ Beeri […]: fântâna mea […].♦ Ozia [= Domnul este tăria mea]: rege al lui Iuda (767-cca 739 î. Hr.), cunoscut şi sub numele de Azaria (IV Regi 14,21). ♦ Iotam [= Domnul este perfect]: fiul lui Ozia, coregent al tatălui său între 750 şi 740/739 î. Hr. şi apoi rege al lui Iuda până în anul 732 î. Hr. (IV Regi 15,33). ♦ Ahaz [= el a susţinut]: fiul lui Iotam, coregent al tatălui său din 744 până în cca 732 î. Hr., apoi rege al lui Iuda până în 716/715 î. Hr. (IV Regi 16,1). ♦ Iezechia [= Dumnezeu este putere]: fiul lui Ahaz, a domnit ca monarh unic în Iuda între 716 şi 687 î. Hr (IV Regi 18,1). ♦ Ieroboam [= poporul devine numeros]: Ieroboam al II-lea, rege al Regatului de Nord (Israel), care a domnit între 789 şi 748 î. Hr., mai întâi alături de tatăl său, Ioas (cca 801-785 î. Hr.), apoi singur”[2].

„Acolo unde se găseşte Duhul Sfânt, îndată se află şi Fiul. Într-adevăr, ori de câte ori Duhul Sfânt vine la profeţi făcându-i pe aceştia să prezică cele viitoare şi altele care ţin de activitatea profetică, se spune că a fost către ei Cuvântul Domnului”[3].

2: Începutul cuvântului Domnului către Osea. Şi a zis Domnul către Osea: „Du-te, ia-ţi o femeie dedată cu desfrânarea şi copii dedaţi cu desfrânarea; căci ţara nu face decât să se desfrâneze în spatele Domnului”.

            Femeie dedată cu desfrânarea: „literal: o femeie a desfrânării, expresie cu totul neobişnuită în Vechiul Testament. Poate fi vorba de: 1) o fostă desfrânată, care a încetat să mai fie, dar în fiinţa căreia a rămas, virtual, morbul desfrânării; 2) o prostituată sacră (vezi Deuteronom 23,17), a cărei desfrânare e parte din ritualul închinării la idoli (ceea ce ar fi mai aproape de sensul simbolului); 3) o femeie a cărei mamă a fost prostituată. În toate cazurile, se prezumă că morbul desfrâului matern trece şi în copii. E cunoscut simbolul desfrânării sau al adulterului pentru repetata infidelitate a fiilor lui Israel faţă de Dumnezeu, cu Care făcuseră un legământ marital”[4].  Ţara nu face decât să se desfrâneze în spatele Domnului: „= prin aceea că s-a îndepărtat de Domnul”[5].

            „Comentatorii patristici au insistat, fără excepţie, asupra caracterului scandalos al căsătoriei lui Osea, atribuindu-i aproape în unanimitate (cu rare excepţii, precum Theodor al Mopsuestiei sau Iulian de Eclanum) o funcţie alegorică”[6]

            Prin femeia dedată cu desfrânarea e văzută adeseori, în scrierile patristice, Sinagoga; în schimb, Biserica e cugetată drept mireasă fidelă Mirelui său: „Mireasă a lui Hristos, este curată şi neprihănită, nu poate fi adulteră; o singură casă cunoaşte, cu castă pudoare păzeşte jurământul unui singur pat”[7].

3: Şi s-a dus şi a luat-o pe Gomer, fiica lui Diblaim. Şi ea a rămas însărcinată şi i-a născut un fiu.

Numele Gomer pare a avea înţelesul de a pune capăt, a isprăvi. Aceasta era fiica lui Diblaim (= smochine uscate).

4: Şi Domnul a zis către el: „Pune-i numele Izreel!; căci încă puţin şi voi răzbuna sângele lui Izreel asupra casei lui Iehu şi voi face să înceteze regatul casei lui Israel.

            „Izreel (= Dumnezeu seamănă) este şi numele locului în care Iehu a omorât-o pe regina Izabela şi pe urmaşii lui Ahab (IV Regi 9 şi 10). Evident, numele fiilor lui Osea, poruncite de Domnul, sunt simbolice”[8].

5: Şi-n ziua aceea va fi că voi zdrobi arcul lui Israel în valea lui Izreel”.

6: Şi ea a rămas din nou însărcinată şi a născut o fată. Iar El i-a zis: „Pune-i numele Ne-Miluita, fiindcă Eu nu voi avea milă de casa lui Israel, ci-ntru nemilă le voi fi împotrivă.

„Proorocul Osea şi-a luat cu plată o femeie desfrânată şi nu s-a ferit de o nuntă atât de întinată şi s-a făcut tată al unor copii atât de nevrednici de cinste, ale căror nume erau: nu poporul meu şi nemiluita. Şi ce a însemnat lucrul acesta şi pentru ce s-a făcut nu vom pregeta să o spunem. Căci fiindcă cei ce se socoteau că sunt cei mai de vază în Israel se împotriveau propovăduirii lor şi nu primeau cuvântul dumnezeiesc, a făcut prin sfinţi în unele timpuri acelea ca măcar văzând, prin cele săvârşite, desemnate luminos şi limpede cele ce vor fi, să-şi întoarcă mintea spre ceea ce e mântuitor şi să se strămute spre ceea ce trebuie să aleagă ei înşişi şi să-i convingă şi pe alţii să facă aceasta. Căci aflau că, cu vremea, nu vor mai fi popor şi se vor rândui între cei nemiluiţi. Căci sunt învârtoşaţi şi neascultători. Şi oare cei bolnavi de acestea nu sunt lepădaţi cu totul? Iar faptul de-a conlocui proorocul cu o desfrânată închipuia pe Dumnezeu conlocuind într-un fel oarecare cu Sinagoga Iudeilor ca şi cu o femeie desfrânată şi întinată, primind naşterea unor copii neplăcuţi din ea”[9].

7: Voi avea însă milă de fiii lui Iuda şi-i voi mântui întru Domnul, Dumnezeul lor; dar nu-i voi mântui cu arc, nici cu sabie, nici cu război, nici cu care de luptă, nici cu cai şi nici cu călăreţi”.

8: Şi ea a înţărcat-o pe Ne-Miluita. Şi a rămas din nou însărcinată şi a născut un băiat.

9: Iar El i-a zis: „Pune-i numele Nu-poporul-Meu, fiindcă voi nu sunteţi poporul Meu, iar Eu nu sunt al vostru.

„O consideraţie deosebită acordă profeţii femeii căsătorite, care exprimă raportul dintre Iahve şi Israel, prin imaginea căsătoriei dintre bărbat şi femeie. Încălcarea legământului dintre Iahve şi poporul Său este asemănată cu cel dintre bărbat şi femeie”[10].

Eu nu sunt al vostru: „expresia de aici reprezintă o negare răspicată a formulei legământului lui Dumnezeu cu Israel: voi sunteţi poporul Meu şi eu sunt Dumnezeul vostru (cf. Ieşirea 6,7; Levitic 26,12 etc.). ♦ Nu-i poporul Meu, Cea nemiluită: în I Petru 2,10, aceste nume descriu starea anterioară a creştinilor proveniţi din păgânism”[11].

---

[1] הושע

[2] Septuaginta 5, Osea, Amos, Michea, Ioel, Abdias, Iona, Naum, Avacum, Sophonia, Aggeu, Zaharia, Malachia, (în continuare, abreviat: SEP 5), Colegiul Noua Europă/Polirom, Bucureşti/Iaşi, 2006, p. 33

[3] Didim din Alexandria, Despre Duhul Sfânt, II, 28

[4] Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania (în continuare, abreviat: BBVA), Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (în continuare: EIB), Bucureşti, 2001, p. 1127

[5] BBVA, p. 1127

[6] SEP 5, p. 34

[7] Sf. Ciprian al Cartaginei, Despre unitatea Bisericii ecumenice, VI

[8] BBVA, p. 1127

[9] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, VI

[10] Dumitru Abrudan şi Emilian Corniţescu, Arheologie biblică (în continuare, abreviat: AB), EIB, Bucureşti, 1994, p. 130

[11] SEP 5, p. 35