Comentarii la Isaia – 1

Posted: 22/06/2011 in Isaia

Pictură de Monica Vasiloaia

.

(versiune de lucru)

Introducere

 

Cu Cartea Isaia, intrăm în aşa numitele cărţi profetice ale Vechiului Testament. Începând cu vremea lui Moise, în sânul poporului Israel a fost rânduit profetismul, urmărind împlinirea poruncilor divine şi respectarea legământului, iar în cazuri excepţionale comunicându-se voia lui Dumnezeu prin profeţi. Înţelesul termenului de profet ar fi acela de a vorbi în numele lui Dumnezeu. Adeseori, profeţii au parte de viziuni şi revelaţii, vestind în urma acelora aspecte privind cele viitoare. De cea mai mare importanţă pentru noi sunt profeţiile mesianice, confirmate apoi în Hristos. Cum am făcut-o şi în volumele anterioare, vom urmări în mod predilect vestirile lui Hristos în cărţile profetice, de data aceasta mai evidente decât în cărţile istorice ale Vechiului Testament, unde adeseori doar forţarea textului de către exegeţi a dus la anticiparea vieţii şi activităţii Mântuitorului.

Isaia a avut o origine şi educaţie aleasă, fiind posibil chiar să se fi înrudit cu familia regală. El era fiul lui Amoţ, care, conform unei tradiţii rabinice, era fratele regelui Amaţia. Ştim despre profet că era căsătorit şi avea doi copii. Cronologic, îi urmează profetului Amos, iar activitatea sa se întinde pe parcursul a patru decenii, aproximativ 740-700 î. Hr.  Tot conform tradiţiei, se spune că Isaia ar fi fost ucis la începutul domniei regelui idolatru Manase (690 î. Hr.).

Contemporan cu căderea Regatului de Nord (722 î. Hr.), Isaia a prins vremuri agitate şi în Iuda, context în care şi-a îndemnat, încurajat ori mustrat conaţionalii, deseori intervenind şi pe lângă regi, fie că a fost sau nu ascultat. Prezicând pe Mesia mai detaliat decât oricare alt profet, Sfinţii Părinţi l-au supranumit Evanghelistul Vechiului Testament.

Cartea îşi are numele după autorul său: Iesaiah[1] în Biblia Hebraica, Ησαιας în Septuaginta şi Isaia propheta în Vulgata.

Cartea Isaia alătură profeţii, cuvântări şi istorisiri care s-au rostit sau scris vreme de 40 sau chiar 50 de ani. Acestea nu sunt grupate cronologic decât într-o măsură, autorul urmărind expunerea ideilor într-o coerenţă proprie lor. Putem împărţi scrierea în două părţi mari:

Partea I – cap. 1-35: cuprinde profeţii şi cuvântări adresate contemporanilor, în diferite timpuri şi prilejuri;

Adaos istoric – cap. 36-39, vorbind despre invazia lui Senaherib în Iudeea şi retragerea subită a asirienilor (701) şi despre boala şi vindecarea regelui Iezechia. Acest adaos constituie şi un fel de concluzie a primei părţi.

Partea a II-a – cap. 40-66, tratează despre mântuirea drepţilor, cuprinzând în general profeţii de mângâiere şi îndemnuri profetice.

Cum am anticipat, importanţa Cărţii Isaia constă în principal în prezicerile mesianice deosebit de clare, atât despre Mântuitorul Hristos, cât şi despre cadrul în care va activa Acesta.

 

 

 

Comentarii la Isaia

 

 

CAPITOLUL 1 – Israel nu-şi cunoaşte Dumnezeul. Adevăratele jertfe. Curăţirea Ierusalimului.

 

1: Vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, pe care el a văzut-o despre Iuda şi Ierusalim sub regii Ozia, Iotam, Ahaz şi Iezechia, care au domnit în Iudeea.

Vedenia: „Sfântul Ioan Hrisostom: Nu e vorba de o vedenie (viziune) propriu-zisă, dar e numită astfel pentru că, în anumite cazuri, Dumnezeu înzestrează auzul profeţilor cu o putere întru nimic inferioară văzului; ei aud în imagini, ca şi cum ar vedea”[2].

„Pe vremea când proorocii nu se adresau decât iudeilor, numai regii din Iuda erau pomeniţi în adresele lor […]. În afară de regii Iudeii nu văd pe nimeni altul menţionat în timpul lui Isaia”[3].

„Înfrânţi au fost Ozia, Iotan şi Ahaz în războaiele lor. În locul prizonierilor care au fost duşi în Asur, au venit la noi magii cu caravane. În pieţele noastre s-a revărsat buna mireasmă a mirodeniilor lor”[4].

2: Ascultă, cerule, şi ia aminte, pământule, că Domnul grăieşte:

Născut-am fii şi i-am crescut,

dar ei s-au lepădat de Mine.

Ascultă, cerule, şi ia aminte, pământule: „Invocaţie inspirată din începutul Cântării lui Moise (Deuteronom 32,1)”[5].

„A numit auzul înţelegere şi a numit cer sufletul gnosticului, care atrage la el priveliştea cerului şi a celor dumnezeieşti; şi prin aceasta a ajuns israelit [adică văzător de Dumnezeu]; dimpotrivă, a numit pământ pe cel ce alege neştiinţa şi împietrirea inimii, iar cuvântul ia în urechi l-a spus despre urechi, organele auzului, atribuind cele trupeşti celor care se alipesc de cele materiale”[6]. E subliniat şi un alt aspect aici: „Aşadar, mai întâi Tată îţi este Dumnezeu, Care a născut duhul tău, care şi spune: Am născut fii şi am săltat[7].  „Tocmai pentru că nu erau fii după fire, s-au schimbat şi li s-a luat Duhul şi au fost lepădaţi. Dar, pocăindu-se, iarăşi îi va primi şi, dându-le lumină, iarăşi îi va numi fii Dumnezeu cel care le-a dat la început harul”[8].

3: Boul îşi cunoaşte stăpânul,

şi asinul ieslea domnului său,

dar Israel nu Mă cunoaşte,

poporul Meu nu Mă pricepe.

„Legea lui Dumnezeu nu e peste puterile omului; ceea ce El cere de la un om nu depăşeşte măsura aplicată animalelor, chiar pe a celor mai proaste; dacă ele ascultă de instinct, cum oare n-ar asculta omul de raţiune? (Sfântul Ioan Hrisostom)”[9].

„Nu este oare o grozăvie ca cel care a văzut pe Dumnezeu să nu cunoască pe Domnul? Nu este oare o grozăvie ca boul şi asinul, animale proaste şi fără minte, să cunoască pe cel ce le hrăneşte, iar Israel să fie mai fără de minte decât acestea?”[10].  „Nu un popor păcătos poate să fie fiu, ci celor ce le este acordată iertarea păcatelor, lor li se dă şi numele de fii, lor li se promite şi veşnicia”[11].  „Nu se poate numi poporul lui Dumnezeu cel ce a părăsit nu demult cultul lui Dumnezeu, şi nu-L vede pe Dumnezeu cel care L-a renegat pe Fiul lui Dumnezeu”[12]. Nerecunoştinţa nu este, însă, generală: „Aşa cum boului şi asinului din binefacerea din partea celui care-l hrăneşte i se creează de la sine dragostea faţă de acesta, la fel şi noi, dacă vom primi binefacerile cu sensibilitate şi cu recunoştinţă, cum să nu iubim pe Dumnezeu, binefăcătorul unor atât de multe şi atât de mari binefaceri?”[13].  Versetul, totuşi, ne priveşte pe toţi: „Petrecem în lumea aceasta deosebindu-ne prea puţin de animalele necuvântătoare, sau poate căzând mai jos de ele, dacă e adevărată mustrarea făcută de Dumnezeu celor din Israil”[14].

4: Vai ţie, neam păcătos, popor încărcat de păcate,

soi rău, fii nelegiuiţi!;

L-aţi părăsit pe Domnul şi L-aţi mâniat pe Sfântul lui Israel,

întorcându-I spatele.

„Pedagogul se foloseşte de certare ca de un mijloc de neapărată trebuinţă pedagogiei din pricina slăbiciunii credinţei celor mulţi”[15].

5: Unde să mai fiţi loviţi, voi, cei ce stăruiţi în fărădelege?

Tot capul vă e buşit,

inima toată-i năpădită de întristare.

„Teodoret de Cir: capii sunt regii, inimile sunt învăţătorii lui Israel”[16].

6: De la picioare pân-la cap, nimic în ele nu e neatins:

răni, vânătăi, bube deschise;

nici oblojeli, nici feşi, nici untdelemn, nimic care să le vindece.

Sunt unii „atât de păcătoşi, încât nu li se poate aduce nici o îngrijire. Aceasta este astfel indicat de profet: Nu se poate aplica unguent, nici ulei, nici pansamente[17].  „Tot aşa se poate spune şi despre păcate: unele din ele întinează sufletul şi pentru păcate omul are nevoie de cuvinte tari ca silitra, de cuvinte pătrunzătoare ca leşia, dar există şi păcate care nu se vindecă nici în felul acesta, căci nu sunt de soiul celor care pătează”[18].

„Ranele omenirii depăşesc leacurile noastre”[19]. „Rana cu care am fost răniţi este nevindecabilă şi numai Dumnezeu poate s-o vindece. De aceea, a şi venit în persoană, pentru că nimeni şi nimic din cele de demult – nici legea, nici profeţii – n-au putut s-o vindece. Numai El, venind, a vindecat acea rană nevindecabilă a sufletului”[20].  „Există o legătură[21] care strânge rănile sufletului şi, dacă este aruncată, se duce şi nădejdea vindecării”[22].  Cei din legea veche, „dacă ar fi avut untdelemn şi-ar fi turnat şi peste rănile lor. […] Biserica are untdelemn cu care să îngrijească rănile alor săi şi răutatea rănii nu pătrunde în adânc”[23]. „Deci bunul Dumnezeu a dat legea spre ajutor, spre întoarcere, spre îndreptarea răului. Dar nu s-a îndreptat. A trimis prooroci şi nici aceştia n-au izbutit. Căci răutatea s-a întărit şi mai mult, cum zice Isaia: Nici buba, nici rana, nici vânătaia nu mai erau calde şi nu se mai putea pune nici plasture, nici legătură peste ele. Aşa zicând, răutatea nu era într-o parte, nici într-un singur loc, ci în tot trupul. Cuprinsese tot sufletul. Stăpânea peste puterile lui. Nu se mai putea pune un plasture şi celelalte. Toate erau robite păcatului, toate erau stăpânite de el”[24].

7: Pământul vostru e pustiu, cetăţile vă sunt arse de foc,

ţara vă e mâncată de străini chiar în faţa ochilor voştri;

pustiită este, răvăşită de neamuri străine.

8: Fiica Sionului va fi părăsită ca o colibă într-o vie,

ca un pătul într-o livadă,

ca o cetate împresurată.

Versetele 5-8 sunt citate de către Sfântul Maxim Mărturisitorul care deplânge întreg neamul omenesc, ajuns în părăsire şi împresurat de vrăjmaşi datorită păcatului[25].

„Că această profeţie a fost împlinită până la capăt o mărturiseşte însăşi firea lucrurilor. Căci fiica Sionului e părăsită ca o colibă în vie şi ca o magazie de roade într-o ţarină, precum s-a scris. Iar templul a căzut şi s-a desfiinţat cu totul şi cei ce-i aparţineau au ajuns afară, nemaifiind în el în veac. În schimb, s-a înălţat şi s-a urcat Biserica, iar în ea rămân pentru totdeauna cei chemaţi la înfierea dumnezeiască prin credinţă. Căci slava Bisericii nu va înceta şi nu va sfârşi niciodată”[26].

9: Şi dacă Domnul Atotţiitorul nu ne-ar fi lăsat urmaşi,

am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.

„Isaia zice: Dacă Domnul Savaot nu ne-ar fi lăsat o rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora, înţelegând prin denumirea primei cetăţi simbolul orbirii, prin numele celei de-a doua, stârpiciunea”[27].

10: Ascultaţi cuvântul Domnului, voi, domni ai Sodomei!;

luaţi aminte la legea lui Dumnezeu, voi, popor al Gomorei!

Adresându-li-se astfel, profetul vrea „să le scoată din suflet mândria, pricină a mii şi mii de păcate”[28].

11: Ce preţ au pentru Mine mulţimea jertfelor voastre? – zice Domnul -;

M-am săturat de arderile-de-tot cu berbeci

şi nu vreau grăsime de miei şi sânge de tauri şi de ţapi,

„Ai înţeles că nu mai vrea jertfa berbecilor, şi nici grăsimea mieilor? Totuşi, a dat poruncă, [care spune] cum ar trebui să se ofere jertfa […]. Dar cine înţelege Legea duhovniceşte, caută să le ofere pe acestea duhovniceşte”[29].

12: şi nici ca voi să vă înfăţişaţi cu ele înainte-Mi;

căci cine oare le-a cerut din mâinile voastre?

De-acum încolo să nu-Mi mai călcaţi prin curte!

„Sfântul Ioan Hrisostom: Jertfele fuseseră într-adevăr instituite de Dumnezeu (vezi Leviticul, Deuteronomul), dar nu de dragul lor, şi nici pentru Sine, ci ca puncte de reper pentru educarea religioasă a omului. Când însă omul face din ele obiectul exclusiv al preocupărilor sale, căzând în formalism, jertfele nu-şi mai au rostul (vezi şi Psalmi 50,17)”[30].

„Aşadar, Israil a voit să cinstească pe Dumnezeu cu lucrurile mai pământeşti, făcând să rodească cele ale legii şi aducându-I jertfe lipsite de voinţă”[31].  „Dacă îmbraci în strălucirea dărniciei sporirile bogăţiei tale, vei auzi pe proorocul ce se scârbeşte de darurile unora ca aceştia”[32].

13: Chiar dacă veţi aduce făinuţă de grâu, e-n zadar;

tămâia Îmi este urâciune.

„Aproape că arată răutatea voinţei celor ce tămâiază”[33]. „Deci nu în acelea, înţeleg în cele poruncite de Lege, e mântuirea adevărată, dar nici mult dorita libertate de păcat nu o poate dobândi cineva prin acelea”[34].

14: Nu pot să sufăr lunile voastre cele noi,

nici sâmbetele, nici ziua cea mare;

sufletul Meu urăşte postul şi zilele-de-odihnă

şi lunile voastre cele noi şi serbările voastre.

M-am săturat de voi, păcatele voastre nu le voi mai suferi!

„Dumnezeu ne-a arătat, prin toţi profeţii, că nu are nevoie nici de jertfe, nici de arderi de tot, nici de daruri de jertfă”[35]. Aici e un dublu aspect: Într-adevăr, Dumnezeu nu are nevoie de nimic din cele ce I-am putea noi oferi, chiar socotind că acelea ar fi într-adevăr ale noastre, însă aici respinge formalismul lipsit de participare lăuntrică. Noi avem nevoie să aducem jertfe, dar ne vom folosi de acestea dacă le vom aduce cu curăţie de inimă.

„Iată ce vrea să spună: Nu-mi plac sâmbetele de acum, ci sâmbăta aceea pe care am făcut-o, în care, după ce Mă voi fi odihnit de toate, voi face început zilei a opta, care este începutul altei lumi. De aceea, sărbătorim cu bucurie ziua a opta, după sâmbătă, în care şi Hristos a înviat şi, după ce S-a arătat [ucenicilor Săi] S-a înălţat la ceruri”[36].

„Spuneţi-mi voi, cei ce vă adunaţi la biserică doar în zile de sărbătoare: celelalte zile nu sunt de sărbătoare[37]? Nu sunt zilele Domnului? Este obiceiul iudeilor să ţină doar anumite zile de sărbătoare. De aceea Dumnezeu le spune: Nu sufăr lunile voastre noi, nici sabatele, nici ziua cea mare. Sufletul Meu urăşte postul, zilele de odihnă şi de sărbătoare ale voastre. Aşadar, Dumnezeu urăşte[38] pe cei ce consideră că ziua de sărbătoare a Domnului este într-o singură zi”[39]. Fără să contrazicem autorul în cele susţinute, accentuăm că Scriptura condamnă aici formalismul şi alăturarea manifestărilor religioase suficienţei.

15: Când vă veţi întinde mâinile spre Mine,

Eu Îmi voi întoarce ochii de la voi;

şi chiar dacă vă veţi înmulţi rugăciunile, nu vă voi asculta,

căci mâinile voastre sunt pline de sânge.

„E un lucru cu adevărat de cinste şi vrednic de dorit a fi sub privirea lui Dumnezeu, dacă nu e greşit să înţelegem că de la cei ce L-au supărat, Dumnezeu, drept pedeapsă, Îşi întoarce ochii”[40].  „Pentru că e urât şi neplăcut lui Dumnezeu tot ce este în păcat şi neascultare. Iar scump lui Dumnezeu şi sub privirea Lui e cel ascultător şi uşor de călăuzit de El”[41].

Mâinile voastre sunt pline de sânge: Spune acestea „fiindcă au omorât pe Domnul tuturor şi au cutezat să declare cu multă îndrăzneală nelegiuită: Sângele Lui asupra noastră şi asupra fiilor noştri (Matei 27,25)”[42].

Versetele 10-15 sunt aplicate şi aşa-zişilor monahi, autorul incluzându-se între aceştia, din smerenie: „săvârşind numai slujbele trupeşti şi dispreţuind pe cele duhovniceşti şi de aceea aflându-ne plini de trufie”[43].

16: Spălaţi-vă, curăţiţi-vă,

ştergeţi de dinaintea ochilor Mei răutăţile din sufletele voastre,

lăsaţi-vă de răutăţi!

Îndemnul de aici a fost pus în legătură cu Taina Botezului[44], la care am adăuga şi Taina Spovedaniei, curăţirea cea de după curăţire. „Căci dacă nu vei fi fost spălat în acest fel, nu Îl vei putea îmbrăca pe Domnul Iisus Hristos”[45].  „Voi, cei îmbrăcaţi cu greutatea păcatelor şi strânşi în lanţurile propriilor voastre păcate (Proverbe 5,22), ascultaţi cuvintele profetice care spun: Spălaţi-vă, curăţaţi-vă!…”[46]. „Şi prin profetul Isaia s-a spus în ce chip vor scăpa de păcatele lor cei ce au păcătuit şi se pocăiesc”[47].  „De altfel, Isaia nu v-a trimis la baie ca să vă spălaţi acolo crima şi celelalte păcate, căci nici toată apa mării n-ar fi fost în stare să vă cureţe; ci, după cum este natural, baia aceea mântuitoare, despre care a vorbit atunci, este baia celor care se pocăiesc şi care se curăţă nu prin sângele ţapilor şi al oilor, sau prin cenuşa unei juninci, sau prin ofrande de floare de făină, ci în credinţă, prin sângele lui Hristos şi prin moartea Lui (cf. Evrei 9,13)”[48]. „Că îndreptarea şi slujirea lui Dumnezeu în Hristos e mai bună, auzi de la Dumnezeu care strigă limpede prin glasul proorocului celor ce cinstesc slujirea legii şi rămân alipiţi cu tărie de porunca veche, zicând: spălaţi-vă, fiţi curaţi!”[49]. „Dar curăţia o vom afla în Hristos, curăţindu-ne prin apă”[50]. „E limpede că, atunci când se nimicesc însuşirile rele ale firii, firea însăşi aduce repede o schimbare înspre mai bine. Dacă, deci, după cum zice proorocul Isaia, spălându-ne în această tainică baie ne curăţim gândurile şi ne îndepărtăm răutăţile din suflet, e semn că ne-am făcut mai buni şi înaintăm tot spre mai bine cu această schimbare”[51].

Dar, „ce vor să spună cuvintele acestea de la urmă, care par de prisos? N-au spus, oare, totul cuvintele: Ştergeţi răutăţile voastre? Pentru ce a mai adăugat: dinaintea ochilor Mei? – Pentru că altfel văd ochii oamenilor şi altfel vede ochiul lui Dumnezeu. […] Nu vă pocăiţi de formă – zice Dumnezeu -, ci arătaţi roadele pocăinţei înaintea ochilor Mei, care cercetează cele ascunse!”[52].

17: Învăţaţi-vă să faceţi binele,

căutaţi dreptatea, scăpaţi-l pe cel năpăstuit,

daţi-i dreptate orfanului, apăraţi dreptatea văduvei;

18: şi veniţi să judecăm împreună – zice Domnul;

şi chiar dacă păcatele voastre vor fi roşii ca focul,

Eu ca zăpada le voi albi;

iar de vor fi roşii ca purpura,

ca lâna albă le voi face;

„Stăpânul tuturor ne vesteşte de mai înainte curăţenia credinţei în Hristos”[53].  „Celor păcătoşi Dumnezeu le spune: De vor fi păcatele voastre stacojii, ca zăpada le voi înălbi; preface întunericul în lumină, prin schimbarea ce o face pocăinţa în sufletul păcătosului şi risipeşte atâta noian de păcate prin glasul bunătăţii Sale”[54].

19: şi de veţi vrea şi-Mi veţi da ascultare,

bunătăţile pământului veţi mânca.

Versetele 16-19 sunt citate ca îndemn la căinţă şi, totodată, drept încurajare pentru nevoitori[55].

Spune acestea „arătând că în puterea noastră stă şi alegerea şi îndepărtarea”[56].

„De vrei să te mântuieşti şi ţi-ai încredinţat sufletul şi nouă[57], să nu crezi gândului tău. Căci dracii seamănă, ca o sămânţă rea, cele rele în locul celor bune. Opreşte-te deci de a le urma şi vei afla calea lui Dumnezeu. Căci El Însuşi a spus: De voiţi şi de Mă veţi asculta, veţi mânca cele bune ale pământului. Deci atârnă de noi să mâncăm sau să nu mâncăm (cele bune)”[58].

20: Dar de nu veţi vrea şi nu-Mi veţi da ascultare,

de sabie veţi fi mâncaţi;

căci gura Domnului a grăit acestea.

„Cuvintele sabia vă va mânca nu înseamnă că cei ce nu vor da ascultare vor fi ucişi cu săbiile, ci sabia lui Dumnezeu este focul a cărui pradă vor deveni cei ce au ales să facă acele rele. Pentru aceasta zice sabia vă va mânca. Căci gura Domnului a vorbit acestea. Căci dacă ar fi vorbit despre sabia care taie şi ucide de îndată, nu ar mai fi zis vă va mânca[59].

„Depinde, aşadar, de voinţa noastră să ducem o viaţă cinstită aşa cum şi Dumnezeu ne-o cere, dar nu ca şi cum aceasta ar fi numai din darul Lui şi nici al altcuiva din exterior sau, cum cred unii, din prescripţiile destinului, ci rămâne hotărâtoare contribuţia noastră”[60].  „Ca să vrea cineva ceea ce zice Acela care mustră şi, ascultând mustrarea, să se facă vrednic de făgăduinţele lui Dumnezeu, este nevoie de libera hotărâre a ascultătorului şi de consimţământul lui la cuvintele Celui ce mustră”[61].

Cât priveşte gura Domnului, aici şi în locuri similare, „a văzut [ori] a auzit se iau în înţeles duhovnicesc, ca să vorbesc după obiceiul Scripturii”[62].  „Gură a Lui care grăieşte vorbele negrăite nu este nimeni altul decât Însuşi Duhul cel Sfânt şi de-o-fiinţă, precum spune proorocul: Căci gura Domnului a grăit acestea, în loc de a spune Duhul Domnului a grăit acestea. Prin urmare, gură a lui Dumnezeu este Duhul Sfânt, iar vorbă şi cuvânt al Său este Fiul lui Dumnezeu”[63].

21: Cum a ajuns ea desfrânată,

cetatea cea plină de credincioşie,

Sionul, plină cândva de judecată, în care sălăşluia dreptatea,

iar acum… ucigaşii!

„Potrivit Sfântului Ioan Hrisostom, plină de judecată înseamnă plină de dreptate[64].

22: Argintul tău n-are nici un preţ, cârciumarii tăi pun apă-n vin;

„După Teodoret al Cirului, Eusebiu de Cezareea şi Chiril al Alexandriei, acest verset se cere interpretat alegoric: argintarii şi cârciumarii sunt dascălii corupţi ai Evreilor, care strică legea dumnezeiască, amestecând-o cu propriile lor tradiţii sau interese”[65].

„Curvind deci şi nesocotind cu totul pe Mirele de sus şi duhovnicesc, [cetatea] s-a făcut hrană focului”[66].  „Căci a adormit în ea şi s-a pierdut dreptatea, adică Dumnezeu. Dar va primi pe ucigaşi, pe desfrânaţi, pe stricaţi, pe cei ce dau argint falsificat şi amestecă vinul cu apa”[67].  În cârciumarii care amestecă vinul cu apa s-au văzut şi preoţii care amestecă „Învăţătura care înveseleşte inima omului (cf. Psalmi 103,16) cu învăţătura cea multă, ieftină, josnică, fără putere şi răspândită în zadar, spre a câştiga ceva din vânzarea acestei învăţături falsificate”[68].

23: mai-marii tăi sunt răzvrătiţi mână-n mână cu hoţii,

se dau în vânt după mită şi umblă după foloase;

orfanului nu le iau apărarea, iar pricina văduvelor nu o iau în seamă.

24: Drept aceea, aşa zice Stăpânul, Domnul Atotţiitorul:

Vai vouă, puternici ai lui Israel,

că nu va înceta mânia Mea asupra celor potrivnici

şi judecată voi face asupra vrăjmaşilor Mei;

25: şi mâna Mi-o voi aduce peste tine

şi ca prin foc te voi curăţi;

pe cei răzvrătiţi îi voi da pieirii,

pe nelegiuiţi îi voi alunga de la tine

şi pe toţi trufaşii îi voi smeri;

„Dumnezeul [care este] foc consumă păcatele omeneşti, pe ele le mănâncă, pe ele le devorează, pe ele le mistuie”[69].  „Voind, dar, ca toţi cei care-L iubesc pe El să aibă parte de pocăinţă, i-a întărit prin voinţa Lui cea atotputernică”[70].

26: pe judecătorii tăi îi voi aşeza ca mai-nainte, şi pe sfetnicii tăi ca la-nceput.

După toate acestea vei fi numită Cetatea Dreptăţii,

credincioasa cetate-mamă, Sion.

„Nicăieri nu găsim în Scriptură că cetatea a fost numită Dreptate, ci totdeauna Ierusalim. Dar pentru că avea să ajungă cetate a dreptăţii prin schimbarea ei în mai bine, de aceea profetul a spus că se va numi aşa. Când se întâmplă un fapt care defineşte mai bine decât numele pe cel ce a săvârşit fapta sau pe cel care se bucură de rezultatele ei, atunci i se dă acelei persoane[71] chiar numele faptei săvârşite”[72].

27: Căci robimea ei va fi mântuită cu judecată şi cu milă.

„Dumnezeu a îndulcit dreptatea prin milă. Chiar dacă i-a pedepsit pe cei păcătoşi şi apoi i-a iertat în urma pocăinţei lor, mântuirea nu e rezultatul unei simple compensaţii, ci al milei dumnezeieşti”[73].

28: Dar nelegiuiţii şi păcătoşii împreună vor fi zdrobiţi,

iar cei ce L-au părăsit pe Domnul vor fi şi ei nimiciţi.

29: Că se vor ruşina de idolii lor în care le-a fost voia

şi le va crăpa obrazul de grădinile în care le-a fost pofta.

30: Că vor fi ca un molid în desfrunzire şi ca o grădină lipsită de apă;

Molid: „textual: terebint = arbore răşinos din care se extrage terebentina, frumos şi măreţ când înfloreşte, dar foarte urât când îi cade frunza. Următorul termen de comparaţie, grădinile, îl confirmă pe primul, în contextul versetului precedent, care face o aluzie transparentă la idolatria temporară a Israeliţilor, după modelul păgân, practicată în grădini şi crânguri sacre”[74].

31: tăria lor va fi ca puzderiile de câlţi, lucrările lor ca scânteile focului,

şi vor arde nelegiuiţii laolaltă cu păcătoşii, şi nu va fi cine să-i stingă.

O vestire a focului veşnic.


[1] ישעיה

[2] Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania (în continuare, abreviat: BBVA), Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (în continuare: EIB), Bucureşti, 2001, p. 889

[3] Origen, Omilii la Evanghelia după Luca, XXI, 1

[4] Sf. Efrem Sirul, Imnele Naşterii, XIX, 1

[5] BBVA, p. 889

[6] Clement Alexandrinul, Stromate, IV, 169,1-2

[7] Origen, Omilii la Levitic, XI, 3

[8] Sf. Atanasie cel Mare, Trei Cuvinte împotriva arienilor, I, 37

[9] BBVA, p. 889

[10] Clement Alexandrinul, Pedagogul, I, 77,4

[11] Sf. Ciprian al Cartaginei, Despre rugăciunea domnească, IX

[12] Salvianus, Despre guvernarea lui Dumnezeu, IV, 1

[13] Sf. Vasile cel Mare, Regulile mici, 212

[14] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, V

[15] Clement Alexandrinul, Pedagogul, I, 78,2

[16] BBVA, p. 889

[17] Origen, Omilii la Levitic, VIII, 5

[18] Origen, Omilii la Cartea Proorocului Ieremia, II, 2

[19] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, XII, 7

[20] Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, XXX, 8

[21] Bandajul învăţăturii mântuitoare.

[22] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, II, 7

[23] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XLI, 20

[24] Ava Dorotei, Felurite învăţături, I, 3

[25] Cf. Sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvânt ascetic, 35

[26] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, V, 5

[27] Sf. Ambrozie al Milanului, Despre Noe şi corabia lui, 70

[28] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XI, 1

[29] Origen, Omilii la Levitic, II, 5

[30] BBVA, p. 889

[31] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, I

[32] Sf. Grigorie de Nyssa, Despre rugăciunea domnească, IV

[33] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XXVII, 3

[34] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, V, 5

[35] Barnaba, Epistola, II, 4

[36] Barnaba, Epistola, XV, 8-9

[37] Cel drept sărbătoreşte neîncetat, stare la care sunt toţi chemaţi.

[38] Termenul ne pare exagerat, chiar dacă e extras din textul biblic; am opta pentru mustră.

[39] Origen, Omilii la Geneză, X, 3

[40] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, V

[41] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, IX

[42] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, I

[43] Sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvânt ascetic, 36

[44] Cf. Marcu Ascetul, Răspuns acelora care se îndoiesc de dumnezeiescul Botez

[45] Origen, Omilii la Levitic, VI, 2

[46] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, I, 1

[47] Sf. Iustin Martirul, Apologia întâia, LXI

[48] Sf. Iustin Martirul, Dialogul cu iudeul Trifon, XIII

[49] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, II

[50] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la A doua Lege

[51] Sf. Grigorie de Nyssa, Marele Cuvânt catehetic, 40

[52] Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăinţă, VII

[53] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, V

[54] Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăinţă, VII

[55] Cf. Sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvânt ascetic, 40

[56] Clement Alexandrinul, Stromate, I, 90,1

[57] Şi nouă: cel ce vorbeşte este duhovnicul.

[58] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 97

[59] Sf. Iustin Martirul, Apologia întâia, XLIV

[60] Origen, Despre principii, III, 1,6

[61] Origen, Contra lui Celsus, VI, 57

[62] Origen, Contra lui Celsus, VI, 62

[63] Sf. Simeon Noul Teolog, Discursurile etice, 3

[64] BBVA, p. 890

[65] BBVA, p. 890

[66] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XII

[67] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, VII

[68] Sf. Grigorie de Nazianz, Despre preoţie, XLVI

[69] Origen, Omilii la Levitic, V, 3

[70] Sf. Clement Romanul, Epistola către Corinteni, VIII, 4

[71] Sau acelui loc.

[72] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, V, 2

[73] BBVA, p. 890

[74] BBVA, p. 890

 

Comentarii
  1. […] erau montaţi de data aceasta, chiar dacă uneori, în trecut, acţionaseră cam fără chef. Vasile, recognoscibil […]

  2. […] x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x […]

  3. […] poşirci contrafăcute şi tot felul de E-uri, Aurel deveni mutant. Mai exact, îi apărură pe corp aripioare precum cele ale peştilor. Aceasta, este adevărat, ne-a povestit-o el, […]

  4. […] Clipe de Cluj, Răzvan Cătălin Rinder, Schtiel, Theodora Marinescu, Gabi123, Shayna, Teo Negură, Vania, Caius, […]

  5. […] Elena, Melami, Cristi Milla, Răzvan Cătălin Rinder, Cleo, Zina, Dan Văideanu, Ana Usca, Vania, Cati Lupaşcu, Bogdan Onin, Augustin Rădescu, […]

  6. […] de la Cotroceni a…Percheziţia « … on Consultarile de la Cotroceni a…Comentarii la Isaia … on Consultarile de la Cotroceni […]

  7. […] Mesterul Manole,      Caius,      Rokssana,     Androxa,      Ilarie,      Ioan Sorin Usca,      Alecu,     Teo Negura,     Alex,      Cristi,     Luna […]

  8. […] Dulcea Deea, Gabi123, Gabitu, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, George Valah, Giana, Ilarie, Ioan Sorin Usca, Irina Comba, Lora, Luna, Luna Patrata, Melami, Mesterul Manole, Mirela Pete, Moon, Nea Costache, […]

  9. […] x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x […]

  10. […] , Costin , Cristi , Lillee , Daniel , Deea , Irina , Matt , Camelia ,  Greiere , George , Ilarie , Ioan U , Ana , AliceG , Principessa , Toscana , PavelIonut , Rokssana , Sebastyan , Hanny-Bunny , Vania , […]

  11. […] Clipe de Cluj, Costin Comba, Gabi123, Gabitu, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky,  Giana, Ilarie, Ioan Sorin Usca, Irina Comba, Luna Patrata, Melami,  Nea Costache, Rokssana, Haicasepoate, Stropi de suflet, […]

  12. […] Clipe de Cluj, Costin Comba, Gabi123, Gabitu, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky,  Giana, Ilarie, Ioan Sorin Usca, Irina Comba, Luna Patrata, Melami,  Nea Costache, Rokssana, Haicasepoate,Supravietuitor, […]

  13. […] , Costin , Cristi , Lillee , Daniel , Deea , Irina , Matt , Camelia ,  Greiere , George , Ilarie , Ioan U , Ana , AliceG , Principessa , Toscana , PavelIonut , Rokssana , Sebastyan , Hanny-Bunny , Vania , […]

  14. […] lumea aceasta cu şase călători care, luându-şi bagajele lor, au suit într-un compartiment de tren. Dar trei dintre ei erau neghiobi şi trei înţelepţi. Cei înţelepţi, făcându-şi […]

  15. […] Alicee, Ana Usca,  Carmen Negoiță,  Caius, Cella, Clipe de Cluj, Gabriela Elena,  Ilarie, Ioan Sorin Usca, Irina Comba, Stropi de suflet,  Verovers, Vis si realitate,  Daurel,  Cati, Teo Negura Umograf […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s