Comentarii la Psalmi – 22

PSALMUL 22 – Un psalm al lui David.

 

            „Psalmul Bunului Păstor”[1]. „Grija lui Dumnezeu pentru oameni e descrisă prin imaginea păstorului (vv. 1-4) şi cea a ospăţului mesianic (vv. 5-6). Apa, untdelemnul şi vinul au fost văzute ca prefigurări ale Tainelor iniţierii creştine (Botezul, Mirul, Euharistia). Psalmul era cântat de noii botezaţi în noaptea de Paşti”[2].

 

1: Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.

„Chiril al Alexandriei şi Atanasie văd în acest psalm expresia bucuriei păgânilor, pe care Bunul Păstor i-a călăuzit la păşunile Sale”[3].

2: La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit,

la apa odihnei m-a hrănit,

„Pentru Chiril al Alexandriei , locul cu verdeaţă este raiul, de unde am căzut şi unde Hristos ne-a întors”[4].   „Locul păşunii este virtutea lucrătoare; iar apa odihnei, cunoştinţa lucrurilor”[5].

3: sufletul mi l-a întors la sineşi.

El m-a călăuzit pe cărările dreptăţii

de dragul numelui Său.

„A întoarce la sine: ideea este aceea de restaurare, de revenire la ceea ce ai fost, de recâştigare a unui drept. Verbul epistrefo înseamnă, printre altele, a te întoarce de undeva, spre a găsi drumul pe care l-ai pierdut). Uneori sufletul se poate înstrăina de sine însuşi, de propria lui autenticitate; revenirea la sine se face prin Dumnezeu”[6].  El m-a călăuzit… „Bunul Păstor (în care se prefigurează Domnul Iisus – vezi Ioan 10, 11-16; I Petru 2, 25; Evrei 13, 20) Îşi rămâne întotdeauna credincios Sieşi şi, prin aceasta, păstoriţilor Săi”[7].  „La Augustin şi Ieronim, cărările dreptăţii reprezintă calea cea strâmtă a poruncilor”[8].

4: Că chiar de voi umbla prin mijlocul umbrei morţii,

nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine eşti;

toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat.

„Părinţii au dat diferite interpretări. După Eusebiu, umbra morţii este chipul morţii – e vorba de moartea trupului, care este doar o imagine a morţii adevărate, aceea a sufletului. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu nu mai moare, ci a trecut de la moarte la viaţă şi socoteşte că trece doar printr-o imagine a morţii. După Beda, e vorba, poate, tocmai de neştiinţa în care suntem cufundaţi. ♦ toiagul… varga: pentru Atanasie sunt simboluri ale autorităţii învăţătorului. Alţii înţeleg că e vorba de mijloacele de îndreptare părintească (cf. Evrei 12, 6)”[9].

„Fiul este toiag. Dar până ce era în mâna Tatălui şi în înălţimile Dumnezeirii, nefăcut ca noi, petreceam în lume ca necredincioşi, nenorociţii de noi”[10]. „Tot pe El Îl închipuie şi toiagul din rădăcina lui Iesei, care ne mângâie pe noi toţi duhovniceşte şi susţine pe toţi cei ce cred statornic în bine”[11].   „Când auzi Scriptura vorbind de toiag şi de cârjă, socoteşte că în înţelesul proorocesc ele sunt judecata şi providenţa; iar în înţelesul moral, psalmodierea şi rugăciunea”[12].  „Toiagul însemnează Judecata lui Dumnezeu; iar varga, Providenţa”[13].  „Iar dacă va trebui vreodată într-o binecuvântată mânie să te pui în mişcare cu toiag şi vergi împotriva celor aflaţi în neorânduială, spre a face o tăiere a răului şi a restrânge între ei o stricăciune contagioasă, ca să nu laşi să se întindă mai rău cele ale lucrării şi dispoziţiei vicioase, să ştii că nici acest lucru nu a fost judecat ca un fapt discordant de Apostoli în Constituţiile lor şi de către de-Dumnezeu-purtătorii noştri Părinţi. Fiindcă orice mişcare şi acţiune a noastră care restrânge şi prigoneşte răutatea, ajutând astfel dreptăţii şi virtuţii, este lăudabilă şi plăcută lui Dumnezeu şi bine-primită de către toţi drepţii”[14].

 Nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine eşti: „Dacă Împăratul nostru Hristos ar fi depărtat de noi prin spaţiu, ai avea dreptate să te întrebi cum poţi fi lângă El; dar cum El este de faţă în orice loc, atunci este alături de orice om care Îl doreşte, de orice om cu viaţă curată”[15].  Prezenţa lui Hristos în suflet alungă frica (nu însă şi frica de Dumnezeu, prin aceasta înţelegând teama evlavioasă de a nu-L întrista prin săvârşirea păcatului).

5: Masă ai pregătit înainte-mi, de faţă cu cei ce mă necăjesc;

uns-ai cu untdelemn capul meu,

iar paharul Tău mă-mbată de parc-ar fi prea tare.

Masa e o anticipare a Euharistiei, cu atât mai mult cu cât se aminteşte şi de paharul ce îmbată; cei ce mă necăjesc, vrăjmaşii, asistă neputincioşi la unirea sufletului vrednic cu Dumnezeu.  „Masa pregătită e interpretată de Origen drept cunoaşterea tainelor pe care Domnul le revelează prietenilor Săi. Majoritatea Părinţilor văd în această masă Taina Euharistiei”[16].

            Uns-ai cu untdelemn capul meu, „untdelemnul închipuind veselia din nădejde a glasului sfinţilor, sau cercetarea de sus de veselie făcătoare”[17].  Untdelemnul „este chipul (tipul) Sfântului Duh, Cel ce îmbibă mintea celor ce cred”[18].  „Dar untdelemnul amestecat cu miruri înseamnă, după cum socotesc, sfinţenia lui Hristos prin Duhul, dăruită celor miluiţi”[19]. La fel va spune cel miruns: „Ţi s-a uns capul tău, pe frunte, cu untdelemn, din pricina peceţii pe care o ai, spre a avea în tine urma peceţii, sfinţirea lui Dumnezeu”[20].  „Pentru Grigore al Nyssei, ungerea cu untdelemn este σφραγίς, pecetea consacrării, amprenta lui Dumnezeu asupra omului (cf. Nesmy, ad loc.). ♦ Majoritatea Părinţilor văd în pahar imaginea potirului euharistic; pentru Grigore al Nyssei şi Ciprian este şi simbolul extazului”[21].

„Mă îmbată, în sensul bun, poetic, al cuvântului: mă îmbată mireasma unei livezi înflorite. Aşa îl traduce Biblia lui Şerban şi tot astfel Nichita Stithatul, care tălmăceşte: Celor îmbunătăţiţi duhovniceşte, lectura Sfintelor Scripturi le este vin din potirul dumnezeiesc, care le înveseleşte inimile şi-i scoate din ei înşişi (îi îmbată) prin puterea şi adâncimea înţelesurilor (un fel de extaz al cititorului înduhovnicit). Textul Masoretic e mai simplu: paharul meu se revarsă”[22].  

„Şi poftirile obscene îmbată sufletul, după cum, dimpotrivă, şi sfintele poftiri îl îmbată, dar de o beţie sfântă”[23].  „Cel ce se îndeletniceşte cu făptuirea, bea în rugăciune băutura străpungerii, dar contemplativul se îmbată din paharul cel mai tare. Cel dintâi filosofează în cele ale fricii. Celălalt se uită şi pe sine în rugăciune”[24].  „Să ne dăm silinţa să bem din vinul duhovnicesc şi dumnezeiesc şi să ne îmbătăm cu beţia cuminţeniei. După cum cei ce se îmbată cu vin devin mai vorbăreţi, tot aşa şi noi, îndestulându-ne cu vinul cel duhovnicesc, să vorbim despre tainele divine”[25].  „Să ne sârguim să bem din vinul duhovnicesc şi dumnezeiesc şi să ne îmbătăm cu beţia trezviei, ca precum cei plini de vin se fac mai vorbăreţi, aşa şi noi, umplându-ne de vinul cel duhovnicesc, să povestim despre tainele dumnezeieşti”[26].  „Înainte de a veni Tu, Doamne, demonii au gătit oamenilor masă spurcată, pângărită şi plină de putere drăcească; dar după ce-ai venit, Stăpâne, gătit-ai înaintea mea […] masa cea tainică şi spirituală”[27].  „Iată un nou chip de beţie! O beţie care dă tărie, care face pe om cumpătat, puternic, căci a curs din piatra cea duhovnicească. Nu aduce rătăcire gândurilor, ci adaos de gânduri duhovniceşti”[28].

6: Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele

şi voi locui în casa Domnului întru lungime de zile.

„Origen: Această milă vie care te însoţeşte este Hristos Însuşi. ♦ [întru lungime de zile]: ca şi odihna sabatului, e o figură a odihnei sfinţilor în veşnicie (Chiril al Alexandriei), în lumina cea fără de apus (Eusebiu)”[29].

            Mila Domnului ne va însoţi în toate zilele vieţii noastre „adevărate, adică celei viitoare, statornice şi nemuritoare. Căci pururi vom avea bunătăţile dumnezeieşti viitoare şi vom fi în ele, de vom gusta din amândouă părţile vinul potirului de viaţă făcător şi nou, aflat în mâna Domnului, şi vom bea din el în toate zilele”[30].

---

[1] BBVA, p. 641

[2] SEP 4/I, p. 89

[3] SEP 4/I, p. 89

[4] SEP 4/I, p. 89

[5] Sf. Maxim Mărturisitorul, Capetele despre dragoste, 195

[6] BBVA, p. 641

[7] BBVA, p. 641

[8] SEP 4/I, p. 89

[9] SEP 4/I, p. 89

[10] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Ieşire, II

[11] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Ieşire, II

[12] Sf. Grigorie Sinaitul, Capete foarte folositoare în acrostih, 16

[13] Sf. Maxim Mărturisitorul, Capetele despre dragoste, 199

[14] Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze, XVIII

[15] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, LIV, 5

[16] SEP 4/I, p. 90

[17] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, IX

[18] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, IX

[19] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, IX

[20] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, IV mistagogică, 7

[21] SEP 4/I, p. 90

[22] BBVA, pp. 641-642

[23] Origen, Omilii la Levitic, VII, 1

[24] Ilie Ecdicul, Culegere din sentinţele înţelepţilor, 150

[25] Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, Alte şapte Omilii, VI,15

[26] Sf. Simeon Metafrastul, Parafrază la Macarie Egipteanul, 99

[27] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, IV mistagogică, 7

[28] Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la Sărbători Împărăteşti, Cuvânt la Înviere, II

[29] SEP 4/I, p. 90

[30] Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, 55