Comentarii la Psalmi – 21

Posted: 17/04/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 21 – Pentru sfârşit: un psalm al lui David cu privire la ajutorul ce vine dimineaţa.

 

„Înrudit cu cântările Slujitorului (mai ales Isaia 52, 13 – 53, 12), cu confesiunile lui Ieremia (15, 15; 17, 15; 20, 7 sq.) şi cu Cartea lui Iov, acest psalm, strigăt de suferinţă şi de încredere a dreptului prigonit, pare a descrie anticipat pătimirea lui Hristos, dar şi bucuria Învierii. E citat şi analizat în întregime de Iustin (Dial. 98-106) şi comentat pe larg de mulţi alţi Părinţi, precum şi de autori medievali şi moderni. Pentru Eusebiu, e psalmul pătimirii şi învierii, dar profeţeşte şi întemeierea Bisericii, chemată din toate neamurile. Exegeza iudaică, de la Qumran până la autorii medievali, vede în acest psalm biografia poporului evreu, prigonit în atâtea rânduri, în exiluri repetate, dar aşteptând cu încredere izbăvirea mesianică (cf. Ravasi, I, pp. 399-400)”[1].

„Cuvintele introductive: al aielet hashakhar[2] (după cerboaica zorilor). Se pare că, prin această indicaţie, i se arată dirijorului muzicanţilor numele melodiei după care trebuie cântat acest psalm. Aceasta a fost tradusă în Septuaginta: υπερ της αντιλήψεως της εωθινης (la ajutorul zorilor), iar în Biblia 1688: sprejeneala cea de la zori Termenul grecesc se referă, probabil, la asistenţa acordată săracilor şi bolnavilor de către preoţi şi dascăli”[3].  „Maxim din Torino crede că titlul acestui psalm anunţă răsăritul Soarelui dreptăţii, adică venirea lui Iisus, dovedind cunoaşterea originalului ebraic, unde e scris: după ciută, în zori. Martin Buber traduce: Nach Hindin Morgenröte. Şi Eusebiu de Cezareea interpretează cuvintele pentru îmbărbătarea de dimineaţă ca o vestire a patimilor şi Învierii lui Iisus; el declară că va utiliza Septuaginta, adică traducerea elină a Bibliei. În acelaşi timp, consideră toate lamentaţiile şi laudele acestui psalm rostite de Mântuitorul. Comentatorii moderni identifică în textul comentariului său fragmente interpolate, aparţinând altor comentatori”[4].   Despre ajutorul de dimineaţă: Grigore al Nyssei (53) explică: noaptea simbolizează răul, dar ajutorul divin ne dă zorii vieţii virtuoase şi astfel vom ajunge la biruinţă când vom fi părăsit faptele întunericului”[5].

 

1: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine; de ce m-ai părăsit?

 Departe sunt de mântuirea mea cuvintele greşalelor mele.

Primul vers: „Aceste cuvinte ale psalmistului, în esenţa lor, vor fi rostite de Iisus pe cruce (Matei 27,46; Marcu 15,34). De altfel, toţi Evangheliştii vor menţiona că suferinţele lui Iisus nu sunt altceva decât plinirea spuselor psalmistului (v.7 în Marcu 15, 29; v. 8 în Matei 27, 43; v. 18 în Matei 27, 35; Marcu 15, 24; Luca 23, 34; Ioan 19, 23-24)”[6].  Cuvintele greşalelor mele: „Iisus, Care n-a săvârşit nici o greşeală, ia asupra Sa păcatele omenirii, cf. Ioan 1, 29 (Eusebiu de Cezareea). – Priveşte-mă sau ia aminte la mine e o adăugire ulterioară în Septuaginta (Eusebiu)”[7].  „Angoasa părăsirii e alăturată paradoxal cu familiaritatea şi îndrăzneala manifestate prin pronumele posesiv şi prin întrebare. […] Grigore din Nazianz comentează: Hristos nu a fost părăsit de Tatăl, dar ia asupra Sa condiţia omului: noi eram părăsiţi şi dispreţuiţi şi El ne-a răscumpărat luând asupra Sa păcatul nostru (cf. Or. 30, 5, PG 36, 110). ♦ […] 1b: Păcatele mele cască o prăpastie între angoasa mea şi mântuire (Origen)”[8].

„Aşa obişnuiesc să facă profeţii şi să spună: Dumnezeul meu, deşi este Dumnezeul lumii. Dragostea are însuşirea de a personaliza cele comune”[9].  „N-a fost părăsit fie de Tatăl, fie de dumnezeirea Sa, cum pare unora, ca de una ce s-ar teme de patimă (de moarte) şi de aceea s-ar retrage de la Cel ce pătimeşte. Căci cine L-a silit să Se nască sus, fie să Se nască aici jos, fie să Se urce pe cruce? Iar El înfăţişează în Sine ceea ce e al nostru. El Şi-a însuşit greşelile şi păcătoşenia noastră”[10].

2: Dumnezeul meu, striga-voi ziua şi nu vei auzi,

şi noaptea chiar, şi fără să-mi fiu nebun.

Şi fără să-mi fiu nebun sau „şi nu va fi din nebunie: unii traduc: şi nu ca o sminteală a mea. În latină: Et non ad insipientiam mihi. În ebraică: şi liniştea nu voi afla[11].

            „Stăruinţa în rugăciune, chiar când nu are răspuns, nu cade sub incidenţa absurdului”[12].

3: Dar Tu întru cele sfinte locuieşti, Tu, lauda lui Israel.

Dar Tu tronezi ca un sfânt (Kraus). – Tu în cele sfinte locuieşti = Tu eşti locul sfânt al oricărui ajutor al meu.  Tu, lauda lui Israel e, în ebraică: Tu care tronezi în lauda lui Israel[13].

4: În Tine au nădăjduit părinţii noştri,

în Tine au nădăjduit şi Tu i-ai izbăvit;

5: spre Tine au strigat şi s-au mântuit,

în Tine au nădăjduit şi n-au fost ruşinaţi.

            Cuvintele, atribuite lui Hristos, „arată că El mărturiseşte de părinţi pe toţi aceia care au nădăjduit în Dumnezeu şi au fost mântuiţi de El şi care au fost şi părinţii Fecioarei, prin care S-a născut, făcându-Se om”[14].

6: Dar eu sunt vierme şi nu om,

ocara oamenilor şi defăimarea poporului.

„Comparaţia cu viermele nu vrea să sugereze doar umilinţa, ci şi faptul că viermele se naşte pur şi simplu din pământ, ceea ce permite asemuirea cu Domnul Cel născut fără prihană: Un viermuleţ e zămislit de mană, iar Domnul Iisus de Fecioara! (Maxim din Torino)[15].  Dispreţul lumii: în latină abjectio plebis, adică gunoiul mulţimii[16].

„Făptura omenească se naşte, pe cale firească, din împreunarea bărbatului cu femeia, însă Eu nu M-am născut dintr-o astfel de împreunare după legea firii umane, Eu sunt născut ca un vierme care nu-şi are originea într-o sămânţă străină, ci în chiar trupul unde se dezvoltă”[17].  Domnul „S-a făcut şi S-a numit cu adevărat vierme, pentru trupul fără de sămânţă pe care l-a primit. Fiindcă precum viermele nu are împreunare şi amestecare, ca pricină premergătoare a naşterii lui, tot aşa nici naşterii după trup a Domnului nu i-a premers vreo amestecare. Dar mai e vierme şi pentru faptul că a îmbrăcat trupul ca pe o momeală pusă în undiţa dumnezeirii spre amăgirea diavolului, pentru ca dracul spiritual cel nesăturat, înghiţind trupul pentru firea lui uşor de apucat, să fie sfâşiat de undiţa dumnezeirii şi, deodată cu trupul sfânt al Cuvântului, luat din noi, să dea afară toată firea omenească, pe care o înghiţise mai înainte”[18].

7: Toţi cei ce m-au văzut, m-au batjocorit,

grăind cu buzele, clătinându-şi capul:

8: „Nădăjduit-a în Domnul; acum să-l izbăvească;

să-l mântuiască pentru că îl vrea”.

„Acesta nu este decât Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu, Cel ce pentru mine a îmbrăcat chip de rob şi S-a lăsat ocărât de oamenii care n-au crezut adevărului şi dispreţuit de poporul plin de păcate”[19].

9: Că Tu eşti Cel ce m-a scos din pântece,

nădejdea mea de lângă sânul maicii mele;

„Eusebiu vede aici prevestirea Naşterii celei mai presus de fire a lui Hristos. Origen compară Naşterea lui Hristos cu a lui Iacob, a lui Ieremia şi a lui Ioan Botezătorul”[20].

            „Observă bine cuvintele: Cel care m-ai tras din pântece; ele arată că S-a născut fără bărbat, fiind tras din pântecele şi din trupul Fecioarei. În adevăr, altul este modul naşterii celor născuţi prin căsătorie”[21].

10: spre Tine am fost aruncat din pântece,

din pântecele maicii mele îmi eşti Tu Dumnezeu.

Suntem cunoscuţi de Dumnezeu dinainte de creaţie şi nu-L vom putea ocoli, chiar de alegem să tăiem legătura cu El.

Aplicat lui Hristos, versetul mărturiseşte despre realitatea întrupării şi naşterii Sale (într-o traducere uşor diferită): „Spune: M-ai smuls din pântece. Ce este smuls dacă nu ceea ce este lipit strâns, ceea ce este înfipt, ceea ce este unit de acela din care spre a fi luat trebuie smuls? Dacă nu era lipit de pântece, cum a fost smuls?”[22].

11: Nu Te-ndepărta de mine, că necazul e aproape,

că nu-i nimeni să mă ajute.

12: Înconjuratu-m-a mulţime de juncani,

de tauri graşi mă văd împresurat;

Juncanii şi taurii graşi „sunt duşmanii lui Iisus, adică marii preoţi iudei, scribii, bătrânii poporului (Eusebiu)”[23].

13: asupra mea şi-au căscat botul

asemenea unui leu ce sare la pradă răcnind.

14: Ca apa m-am vărsat,

oasele toate mi s-au risipit.

Inima mi s-a făcut ca ceara,

în mijlocul măruntaielor mi se topeşte;

„Oasele risipite trimit la imaginea unui om răstignit”[24].  Inima mi s-a făcut ca ceara: Chiril al Alexandriei „vede aici o expresie a compătimirii Învăţătorului [Hristos] pentru durerea ucenicilor Săi”[25].

15: tăria mi s-a uscat ca un hârb,

limba mi s-a lipit de gâtlej.

Tu m-ai pogorât în ţărâna morţii.

            Putem vedea în acestea şi portretul nevoitorului ce a nimicit, prin asceză, poftele trupului. „De aceea şi dreapta Celui Prea Înalt s-a întins asupra lui, şi mult i-a purtat de grijă, ca unuia ce toată trezvia inimii şi-o îndrepta spre El”[26]. Pogorât în ţărâna morţii a fost şi Hristos. Că I se pot aplica cuvintele de aici devine lămurit mai jos:

16: Că mulţime de câini m-a înconjurat,

adunarea celor vicleni m-a împresurat,

mâinile şi picioarele mi le-au străpuns.

„Câinii mulţi reprezintă soldaţii romani (Eusebiu)”[27].  Mâinile şi picioarele mi le-au străpuns; Doinaş traduce: de mâini şi de picioare m-au legat: „Gimarey notează şi comentează astfel: În legătură cu acest text faimos, există acord nu numai între vechii traducători, care ne transmit în versiunile lor acelaşi sens, sau sens analog, ci chiar între cei mai celebri exegeţi şi interpreţi din timpurile moderne, care convin că termenii ebraici, orice interpretare le-am da, pot să aibă, în sensul lor literal, aceeaşi semnificaţie. Profetul descrie una câte una împrejurările răstignirii Mântuitorului. – Autorii Septuagintei, anteriori lui Iisus, au tradus: Ei au găurit (străpuns) picioarele şi mâinile mele; Aquila, care s-a lepădat de credinţa creştină pentru a trece la iudaism, şi care trăia în secolul al doilea, traduce: ei m-au acoperit de mârşăvie; Symmacus, contemporan cu Aquila, şi din samaritean devenit creştin şi, apoi, ebionit, traduce: ei au legat, sens ce se află şi în textul siriac. De unde urmează că, dacă cei vechi au derivat cuvântul ebraic din diverse rădăcini, ei toţi au citit în manuscrisele ce le aveau în mână un verb, şi nu un substantiv, şi un verb la persoana a treia plural[28].  „Ioan Damaschinul: Cel care îl plăsmuise pe om din ţărână e coborât în ţărâna morţii (Hom. 27 in Sabb. S., PG 96,628)”[29].

17: Toate oasele mi le-au numărat,

iar ei priveau şi se holbau la mine.

„Augustin precizează: este descrierea exactă a unui trup răstignit”[30].

„Iar moartea atârnată în văzduh, care s-a săvârşit pe lemn, nu e alta decât cea de pe Cruce. (Căci) în nici o altă moarte nu se străpung mâinile şi picioarele, decât numai în cea de pe cruce”[31].

18: Împărţit-au hainele mele loruşi,

iar pentru cămaşa mea au aruncat sorţi.

Veşmintele Domnului „ar fi, după interpretarea lui Maxim din Torino, profeţiile şi textele Scripturii, iar soldaţii care şi le-au împărţit sunt ereticii; cămaşa (sau tunica) fără cusătură ar fi înţelepciunea cerească”[32].  „Cel care i-a acoperit pe protopărinţii neamului omenesc cu tunici de piele e aşezat de bunăvoie gol pe cruce, pentru ca noi să fim despuiaţi de firea pieritoare şi să ne poată îmbrăca cu strălucirea nestricăciunii (Ioan Damaschinul, Hom. 27 in Sabb. S., PG 96, 624). După Efrem Sirul, cămaşa nesfâşiată este o imagine sublimă a credinţei pe care apostolii au semănat-o în lume păstrând-o în integritatea ei (cf. Imnuri, Lamy 1, 688)”[33].

Cuvintele s-au împlinit cu prilejul Patimilor Domnului (Ioan 19, 23-24). „Acestea toate au fost spuse mai înainte cu folos, ca să ştim, văzând împlinirea lor, că El este Cel făgăduit să vină în chipul nostru, pentru noi, şi Care este aşteptat să moară pentru mântuirea tuturor”[34].  Haine ale lui Hristos sunt creştinii care prin petrecerea lor aici încercuiesc de jur-împrejur trupul lui Hristos, adică Biserica, şi-l acoperă prin păzirea celor dumnezeieşti potrivit predaniei (tradiţiei). Iar cămaşa lui Hristos e arhieria ţesută de sus până jos şi lucrată de harul Duhului Sfânt”[35]. Aşadar, împart hainele lui Hristos ereticii şi prigonitorii Bisericii, căutând să împrăştie turma, iar sorţi pe cămaşă aruncă cei ce uzurpă arhieria instituită de Hristos.

19: Dar Tu, Doamne, nu-Ţi îndepărta ajutorul de la mine,

spre trebuinţa mea de sprijin ia aminte.

20: Izbăveşte-mi sufletul de sabie

şi din gheara câinelui viaţa mea;

„Iustin pune în legătură pasajul cu strigătul lui Iisus din Luca 23,46 (În mâinile Tale încredinţez duhul Meu)”[36].

21: mântuieşte-mă din gura leului

şi înjosirea mea din coarnele inorogilor.

Dumnezeirea Fiului Îl va smulge pe Acesta din cursele iadului, dar vom cugeta dumnezeirea unită cu omenitatea, rămasă însă străină de păcat. Fiul biruie puterile iadului şi ca om.

22: Povesti-voi numele Tău fraţilor mei,

în mijlocul adunării Te voi lăuda.

„Pavel va cita acest verset ca fiind rostit de Însuşi Iisus prin gura lui David. De vreme ce Hristos este arhetipul, pârga, începătorul mântuirii oamenilor, aceştia devin fraţii Săi printr-o sublimă solidaritate divino-umană”[37].  „Pentru Chiril al Alexandriei, Iisus afirmă şi revelează nu numai existenţa Tatălui, ci şi bunătatea şi slava Lui. O face prin însăşi fiinţa Sa: Cine Mă vede pe Mine Îl vede pe Tatăl (Ioan 14,9). ♦ […] Origen: De aici înainte, Hristos se roagă ca şi cum ar fi deja înviat şi rugăciunile pentru fraţii Săi, deja ascultate”[38].

23: Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L!;

toată seminţia lui Iacob, slăviţi-L!

Toată seminţia lui Israel să se teamă de El,

Seminţia lui Israel, adică a minţii văzătoare de Dumnezeu, e poporul celor ce au crezut în Hristos.

24: că El n-a dispreţuit şi nici nu S-a scârbit de ruga săracului,

nici că Şi-a întors faţa de la mine

şi-atunci când am strigat m-a auzit.

Hristos, „luând în Sine cele omeneşti şi coborând în chip iconomic în cele ale noastre cele ale Lui, nu Se ruşinează să ne numească fraţi, odată ce am fost chemaţi la înfiere prin El”[39].

25: De la Tine mi-i lauda în marea adunare,

în faţa celor ce se tem de El îmi voi face rugăciunile.

Marea adunare, ca mai sus, închipuie cetele drepţilor.  „Atanasie pune versetul în legătură cu Ioan 12,28, iar Origen, cu I Corinteni 1,31”[40].

26: Mânca-vor săracii şi se vor sătura

şi vor lăuda pe Domnul acei ce-L caută pe Dânsul;

vii vor fi inimile lor în veacul veacului.

„Ebraică: trăiască inimile lor în veacul veacului. Urare de încheiere a unei cine rituale. Primele două stihuri sunt o paralelă sinonimică în care e vorba de aceleaşi persoane: săracii sunt aceia care-L caută pe Domnul, mănâncă şi se satură la masa Lui, apoi Îl laudă şi primesc, în schimb, viaţa veşnică în inimile lor. Text foarte transparent asupra Cinei euharistice”[41].  „Fragmentul de psalm devenit, între timp, o rugăciune înainte de masă[42] îşi află locul firesc aici, dacă înţelegem ultimele cuvinte ale versetului anterior drept promisiunea unui sacrificiu; căci, cu prilejul unei asemenea jertfe, părţile grase ale victimelor erau mistuite de foc pe altar; restul, după ce s-a reţinut porţia cuvenită preotului, era servit la această masă sacră la care participau săracii şi cerşetorii, oricare ar fi fost ei (Gimarey)”[43].  „Numeroşi Părinţi au văzut aici o prevestire a Euharistiei. Pentru Atanasie, săracii sunt păgânii, care vor fi chemaţi şi ei la mântuire”[44].

27: Toate marginile pământului îşi vor aminti şi se vor întoarce la Domnul,

în faţa Lui se vor închina toate ginţile neamurilor,

28: că a Domnului este împărăţia

şi El stăpâneşte peste neamuri.

            Anticipare a Bisericii.

29: Mâncat-au şi s-au închinat toţi graşii pământului,

în faţa Lui vor cădea toţi cei ce se pogoară în ţărână.

Iar sufletul meu trăieşte pentru El,

            „Drept aceea, să nu se tulbure curăţenia virtuţii cu gândurile lucrurilor lumeşti, nici limpezimea contemplaţiei să nu se întunece cu grijile trupeşti, […] ci (nevoitorul) să fie lăudat, dacă nu de oameni, de Puterile de sus şi de Însuşi Stăpânul Hristos de la Care au cerut şi Sfinţii lauda”[45].

30: seminţia mea Lui Îi va sluji.

Domnului I se va vesti neamul ce va să vină,

Neamul ce va să vină sau generaţia care vine [SEP 4]: „multiple interpretări la Părinţi: cei născuţi din Înţelepciune (Origen); cei născuţi din Duhul înfierii (Eusebiu); cei care nu sunt născuţi din trup, ci de la Dumnezeu (Atanasie); poporul născut din credinţă (Augustin). ♦ […] Apare aici motivul biblic al lanţului catehetic neîntrerupt care, trecând din generaţie în generaţie, constituie tradiţia de credinţă (e. g. Deuteronom 6, 7.20 şi urm.: Psalmi 77, 5-7). În centrul acestui mesaj stau faptele minunate ale Domnului (cf. şi Ravasi, I, p. 424)”[46].

31: dreptatea Lui i se va vesti poporului ce se va naşte,

că Domnul a făcut-o.

Poporul ce se va naşte e Biserica cea din neamuri.


[1] SEP 4/I, p. 84

[2] על־אילת השחר

[3] PSALM, p. 376

[4] PSALM, p. 377 [Ş. A. D.]

[5] SEP 4/I, pp. 84-85

[6] BBVA, p. 639

[7] PSALM, p. 377 [Ş. A. D.]

[8] SEP 4/I, p. 85

[9] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XXXIV, 6

[10] Sf. Grigorie de Nazianz, Cele cinci cuvântări teologice, IV, 5

[11] PSALM, p. 377 [Ş. A. D.]

[12] BBVA, p. 639

[13] PSALM, p. 377 [Ş. A. D.]

[14] Sf. Iustin Martirul, Dialogul cu iudeul Trifon, CI

[15] Nu ne-a convins expunerea, apropierea părându-ne forţată. Aceasta, probabil, şi din pricina conciziei pe care o impune o notă.

[16] PSALM, p. 377 [Ş. A. D.]

[17] Origen, Omilii la Evanghelia după Luca, XIV, 8

[18] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 64

[19] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 53

[20] SEP 4/I, p. 85

[21] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, XII, 25

[22] Tertulian, Despre trupul lui Hristos, XX, 5

[23] PSALM, p. 377 [Ş. A. D.]

[24] PSALM, p. 377 [Ş. A. D.]

[25] SEP 4/I, p. 86

[26] Sf. Grigorie Palama, Omilii, IX,10

[27] PSALM, p. 377 [Ş. A. D.]

[28] PSALM, pp. 377-378 [Ş. A. D.]

[29] SEP 4/I, p. 86

[30] SEP 4/I, p. 86

[31] Sf. Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului, XXXV

[32] PSALM, p. 378 [Ş. A. D.]

[33] SEP 4/I, p. 87

[34] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, XII

[35] Teolipt al Filadelfiei, Cuvinte către filadelfieni, II, 10

[36] SEP 4/I, p. 87

[37] BBVA, p. 640

[38] SEP 4/I, p. 87

[39] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Ieşire, II

[40] SEP 4/I, p. 88

[41] BBVA, p. 641

[42] În mod obişnuit se rosteşte înaintea mesei de seară.

[43] PSALM, p. 378 [Ş. A. D.]

[44] SEP 4/I, p. 88

[45] Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 75

[46] SEP 4/I, pp. 88-89

Comentarii
  1. […] (Îngerul) (Ingerul de la Cosula, foto: Dumitru Agachi) (Ulian, Apus) De pe blogul lui Vania (Ioan Sorin Usca), acest comentariu la Psalmul 21: “1: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine; de ce […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s