Comentarii la Cartea Ecclesiastul – 8

CAPITOLUL 8 – Cugetări felurite. A te bucura de viaţă. Taina lucrurilor.

1: Cine-l cunoaşte pe înţelept?

Şi cine cunoaşte deznodământul cuvântului?

Înţelepciunea omului îi va lumina faţa,

dar omul cu faţa neruşinată va avea parte de ură.

Deznodământul: „Grecescul lysis (folosit numai aici în Vechiul Testament) înseamnă, în general, acţiunea de a dezlega (ca în I Corinteni 7, 27), dar are şi sensul mai restrâns, mai special, de sfârşit, final, împlinire, soluţie finală, deznodământ (ca deznodământul unei piese de teatru, care descoperă toate sensurile rămase până atunci ascunse)”[1].  Faţa: „În greceşte, faţă (prosopon) înseamnă şi persoană”[2].

E o deosebire între înţelepciunea profană şi cea după Dumnezeu, doar aceasta din urmă luminând faţa celui ce-i dobândeşte: „Nu spunem că simplul cuvânt este cunoaştere a lui Dumnezeu, ci ştiinţa aceea dumnezeiască şi lumina care vine în suflet în urma ascultării de porunci”[3].  Înţelepciunea „luminează pentru că se mută uşor de la simţuri la înţelegere şi de la cele supuse simţurilor la vederile cele înţelese şi dumnezeieşti şi vede prin descoperirea înţelegătoare cele negrăite. O luminează pentru că  contemplă şi vede în chip unitar pe Dumnezeu cel mai presus de fiinţă şi pentru că se întipăreşte de El”[4].  Înţelepciunea este unire cu Dumnezeu, nu cunoaştere teoretică, astfel că „pot înţelege lucrurile acestea chiar şi cei care nu cunosc semnele literelor […], dar care sunt înţelepţi şi credincioşi în ceea ce priveşte mintea”[5].

2: Păzeşte porunca regelui

şi nu te grăbi să calci jurământul lui Dumnezeu;

3: nu te îndepărta de la faţa lui,

în lucrul cel rău să nu stai,

că el face tot ce vrea;

4: spusa regelui este ea însăşi putere

şi cine-i va zice lui: – Ce faci?…

Versetele 2-4 vorbesc despre datoriile faţă de rege, văzut ca uns al lui Dumnezeu şi, astfel, reprezentant al Lui pe pământ. Desigur, regele va trebui să se comporte astfel încât să confirme această viziune.

5: Cel ce păzeşte porunca nu va cunoaşte vorbă rea,

iar inima înţeleptului cunoaşte vremea judecăţii;

6: căci pentru tot lucrul există vreme şi judecată,

căci ştiinţa omului e mult deasupra lui;

7: că nu-i nimeni să ştie ceea ce va fi;

în ce chip anume fi-va, cine-i va spune?

8: Nu este om care să stăpânească duhul

cu puterea de a opri duhul;

nu există putere în ziua morţii

şi nu există solie în vremea luptei,

iar fărădelegea nu-l va mântui pe cel ce o are.

„Nimeni nu cunoaşte casa de unde suflă vântul şi-ncotro se duce sau unde încetează puterea lui şi nici nu poate să-l stăpânească, ori să-l măsoare sau să-l oprească şi tot la fel nimeni nu poate să devieze sau să întrerupă curgerile fluviilor”[6].  Numai prin darul lui Dumnezeu omul, fiinţă creată, poate să ajunge să cunoască, în parte,  tainele celor necreate: „Cum – spune! – vor putea cunoaşte cele create pe Creatorul, cele ce au fost făcute pe Cel ce este puterea, cele făcute pe Cel nefăcut, şi pe cel fără de început, cele ce si-au primit existenţa de la El, cum vor putea, deci, pe de-a întregul cunoaşte ce, cât şi cum s-a născut? Nicidecum, decât negreşit pe cât Însuşi Făcătorul, aşa cum dă fericirea dintre făpturile făcute de El suflare şi viaţă, suflet, minte şi cuvânt, tot aşa le va dărui şi iubire de oameni şi, pe cât le e de folos şi cunoştinţa privitoare la El. Altminteri, cum ai putea spune că ceea ce a fost făcut de Dumnezeu îşi recunoaşte Făcătorul? A face acest lucru în alt chip e cu desăvârşire cu neputinţă, pentru toţi şi toate”[7].

9: Aşa că pe toate acestea le-am văzut

şi inima mi-am dat-o oricărui lucru

ce s-a săvârşit sub soare

la vremea când omul are asupra omului

puterea de a-i face rău.

10: Şi i-am văzut atunci pe cei nelegiuiţi

cum erau căraţi la groapă;

ei erau duşi din chiar locul cel sfânt

şi lăudaţi în cetate

pentru ceea ce făcuseră;

aceasta-i şi ea, deşertăciune.

„Versetul este diferit transmis în manuscrise, iar sensul este neclar. După unii comentatori, locul sfânt putea fi o anexă a Templului (e. g. Ieşirea 29, 31; Levitic 6, 9.16.20)[8] sau chiar sinagoga (a cărei prezenţă este deja semnalată din perioada elenistică, fiind menţionată sub numele de locul sfânt în unele inscripţii aramaice şi greceşti). Versetul ar putea fi o aluzie la practica elogierii în public a unor persoane importante înainte de înmormântarea lor. Cf. AB[9], Eccl., p. 285”[10].

11: Căci de-ndată ce nu există ceartă

asupra celor ce se grăbesc să facă răul,

atunci inima oamenilor

se umple de pofta de a face rău.

12: Cel ce a păcătuit a săvârşit răul încă de atunci

şi cu mult înainte de aceea;

fiindcă şi eu ştiu

că bine le va fi celor ce se tem de Dumnezeu

aşa cum se tem când Îi stau în faţă;

13: dar bine nu-i va fi celui nelegiuit,

iar cel ce nu se teme de faţa lui Dumnezeu

nu va petrece multe zile la umbră.

„Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se va teme decât numai de Stăpânul său. Dar cel ce nu se teme încă de Acesta se teme şi de umbra lui”[11].

14: Există o deşertăciune care se face pe pământ,

căci există drepţi peste care vin relele

ca şi cum ar fi făcut faptele nedrepţilor

şi există nedrepţi peste care vin cele bune

ca şi cum ar fi făcut faptele drepţilor;

zis-am că şi aceasta-i tot deşertăciune.

Din nou, autorul vorbeşte despre dificultatea de a pătrunde raţiunile dumnezeieşti. Aceasta o poate face numai mintea curăţită şi insuflată de harul Duhului: „Este cu neputinţă ca un suflet necurat, oricât se va osteni cu cititul, să-şi însuşească ştiinţa cea duhovnicească. Nimeni nu toarnă într-o oală murdară şi rău mirositoare un parfum fin, sau miere de bună calitate, sau alt lichid de preţ. Un vas îmbibat cu miros urât strică parfumul cel mai plăcut, fără ca acesta să poată schimba prea mult mirosul vasului, fiindcă tot ceea ce este curat se murdăreşte mai repede decât se curăţ ceea ce este murdar”[12].  „Grăbeşte-te, aşadar, dacă vrei să ajungi la ştiinţa cea adevărată a Scripturilor să-ti însuşeşti mai întâi umilinţa statornică a minţii, care te conduce nu la ştiinţa  care împăunează, ci la cea care te face un iluminat prin trăirea dragostei de oameni”[13].  „Una este să ai uşurinţa exprimării şi strălucirea cuvintelor, şi alta să pătrunzi în vinele şi măduva cuvintelor cereşti, să priveşti în ochiul prea curat al inimii tainele adânci şi ascunse, însuşiri pe care nu le dă învăţătura omenească şi ştiinţa vremi, ci numai puritatea minţii şi iluminarea venită de la Duhul Sfânt”[14].

15: Şi am lăudat veselia,

că omului nu-i e dat sub soare un alt bine

decât să mănânce şi să bea şi să se veselească;

cu asta se alege el

din osteneala sa cea din toate zilele vieţii lui,

pe care Dumnezeu i le-a dat sub soare.

16: Apoi mi-am pus la inimă să cunosc înţelepciunea

şi să văd truda care se face sub soare

– că nici ziua şi nici noaptea

ochii [omului] nu văd somnul –

17: şi din toate lucrurile făcute de Dumnezeu

am văzut că omul nu poate să descopere

lucrarea ce se face sub soare.

Oricât se va osteni omul să caute, nu va găsi,

şi oricât ar zice înţeleptul că ştie,

tot nu va putea să afle.

Poate că Ecclesiastul vrea să explice „neputinţa firii cuvântătoare, căci mintea, trecând dincolo de simţuri, care au fost numite deşertăciune, şi strecurându-se cumva spre contemplarea celor nevăzute, dă cuvântului posibilitatea de a prezenta cele inteligibile. În cazul acesta cuvântul este foarte obositor fiindcă sunetul interpretativ nu află nici un meşteşug pentru redarea celor de nespus. Toată ştiinţa minţii omeneşti este slabă în enunţarea celor neajunse. Iar dacă vorbind despre aceasta este osteneală, care covârşeşte puterea omenească  de a vorbi, ce să zicem că vor suferi cei ce vorbesc despre însuşi Cuvântul prin excelenţă sau despre Părintele Său?”[15].

---

[1] BBVA, p. 860

[2] BBVA, p. 860

[3] Clement Alexandrinul, Stromate, III, 5

[4] Calist Catafygiotul, Despre viaţa contemplativă, 81

[5] Sf. Iustin Martirul, Apologia întâi, LX

[6] Sf. Macarie Egipteanul, 21 de Cuvântări despre mântuire, IX, C-1

[7] Sf. Simeon Noul Teolog, Discursuri Teologice, I

[8] Facem observaţia că în aceste cărţi nu se vorbeşte despre Templu, ci despre Cortul Sfânt.

[9] The Anchor Bible, 1964-, New York

[10] SEP 4/I, p. 558

[11] Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuş, XX, 10

[12] Sf. Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, XIV, 14

[13] Sf. Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, XIV, 10

[14] Sf. Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, XIV, 9

[15] Sf. Grigorie de Nyssa, Omilii la Ecclesiast, I