Comentarii la Cartea Ecclesiastul – 7

Posted: 29/11/2010 in Ecclesiastul

CAPITOLUL 7 – Cugetări felurite. Lucruri de nepătruns. Femeia.

1: Numele bun e mai bun decât untdelemnul bun,

şi ziua morţii decât ziua naşterii.

„Numele cel bun, înţelepciunea, sobrietatea, răbdarea, ştiinţa, buna chibzuială, sunt lucruri de râvnit pentru om, în schimb uşurătatea, răutatea, prostia, vicleşugul, nebunia, asuprirea, lăcomia îl duc pe om la pierire. Dar cel bun înaintea lui Dumnezeu are şansa să scape, pe când cel păcătos va fi pedepsit”[1].

„Evagrie (Schol. ad Ecl.) comentează versetul: Numele nu sunt prin natura lor nici bune, nici rele, căci sunt alcătuite din felurite litere şi nici o literă nu este bună sau rea. Aplicate unor realităţi bune, sunt numite bune, [aplicate] unor realităţi rele, [sunt numite] rele. Aici, aşadar, numele cel bun desemnează o realitate bună, iar Solomon nu numeşte bună nici o realitate creată, ci doar virtutea şi ştiinţa lui Dumnezeu. Untdelemnul, apoi, desemnează plăcerile trupeşti, care le par bune celor ce trăiesc în plăceri. Se dă numele de bine uneori după natură, cum este pentru virtute, alteori după unele [particularităţi], cum este pentru aur sau argint. În felul acesta, cel bogat şi-a primit bunurile în timpul vieţii, iar Lazăr, de asemenea, [le-a primit] pe cele rele (Luca 16, 25)”[2].

2: Mai bine e să mergi la casa plângerii

decât să mergi la casa ospăţului,

de vreme ce acesta-i sfârşitul a tot omul,

iar cel viu şi-o va pune la inimă.

Casa plângerii: „Targumul la Qoheleth interpretează prima sintagmă ca pe o aluzie la distrugerea Templului. ♦ 2d în Textul Masoretic: şi cel viu trebuie să şi-o pună la inimă (cu sensul: omul trebuie să dea atenţie mai ales sfârşitului vieţii)”[3].

„În prima ai prilejul să faci un bine, în ceea de-a doua îţi găseşti alunecarea în viciu. De acolo nădăjduieşti răsplată dincoace ai primit-o. Simţiţi-vă în faţa celor ce suferă ca şi cum voi înşivă aţi suferi”[4].

3: Mai bună este mâhnirea decât râsul,

căci întristarea feţei îi face bine inimii.

„Sufletul, când huzureşte, devine mai uşuratic, mai trândav; când însă e întristat, se smereşte, se cuminţeşte, scapă de tot roiul de păcate, are gânduri mai înalte, ajunge mai puternic. Ştiind toate acestea, să fugim de slava ce ne-o dă lumea şi de bucuria născută din ea, ca să dobândim slava cea adevărată şi veşnică, de care facă Dumnezeu ca noi toţi să avem parte, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos”[5]. Dacă este o întristare pătimaşă, despre care nu e vorba aici, există şi una virtuoasă, la care face referire Ecclesiastul. Pe aceasta din urmă, Sfinţii Părinţi o numesc: întristarea cea după Dumnezeu sau întristarea iubitoare de Dumnezeu[6], întristarea mântuitoare[7], lacrima fără durere[8], fericită tristeţe bucuroasă[9]. Despre aceasta vorbeşte şi Sfântul Apostol Pavel atunci când scrie: mare-mi este întristarea şi necunoscută durerea inimii (Romani 6, 2), sau:  întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte (II Corinteni 7, 10).

4: Inima înţelepţilor e în casa plângerii,

iar inima nebunilor e în casa veseliei.

Verset care întăreşte cele arătate mai sus.

5: Mai bine e să asculţi certarea unui înţelept

decât să fii un om care ascultă cântecele nebunilor;

6: că precum e trosnetul spinilor sub căldare,

aşa e râsul nebunilor;

aceasta-i, şi ea, tot deşertăciune.

7: Căci asuprirea îl face pe cel înţelept nebun

şi-i vlăguieşte inima.

„Toată mintea omenească, rătăcind şi abătându-se de la mişcarea cea după fire, se mişcă  spre patimi şi simţuri şi spre cele supuse simţurilor, neavând unde să se mişte în altă parte o dată ce s-a abătut de la mişcarea care o duce în chip firesc către Dumnezeu”[10]. „După cum cei care sunt în întuneric nu pot cunoaşte natura lucrurilor, tot aşa cei care vieţuiesc în păcat nu văd limpede lucrurile şi aleargă după umbre deşarte, socotind că sunt adevărate”[11].  Fiind „ţinut în lanţul conştiinţei lumeşti [omul nu poate] scăpa din lanţul cunoştinţei lumeşti, [iar] gândurile lui sunt bolnave”[12].

8: Sfârşitul unui lucru e mai bun decât începutul lui;

omul răbdător e mai bun decât cel trufaş.

E de folos să punem în toate început bun, dar şi mai folositor să ajungem la capătul nevoinţelor fără să ne abatem.

9: În duhul tău nu te grăbi spre mânie,

căci mânia în sânul nebunilor se odihneşte.

Mânia este o boală a sufletului, înrudită cu nebunia: „Atâta timp cât (mânia) stăruie în inimi, orbindu-ne mintea cu vătămătoarele ei întunecimi, nu vom putea ajunge nici să judecăm cu dreaptă chibzuinţă, […] dar să mai încapă în noi lumina duhului şi a adevărului! Căci zice Scriptura: Tulburatu-s-a de mânie ochiul meu (Psalmi 30, 10). Nici parte de adevărata înţelepciune nu vom avea, […] nici nu vom fi în stare să păstrăm cârma dreptăţii, ajutaţi de un ascuţit discernământ al minţii, […] fiindcă cel iute la mânie săvârşeşte nebunii (Pilde 14, 17)”[13].

10: Să nu zici: – Cum se face

că zilele de demult erau mai bune decât acestea?;

că nu din înţelepciune pui o astfel de-ntrebare.

E nevoie de o exercitare pentru a putea pătrunde sensul existenţei. Cel ce se încrede în Dumnezeu ştie că, în orice epocă, ţelul nostru rămâne acelaşi, al unirii cu El, iar istoria conduce către aceasta, chiar dacă mintea omenească nu poate pătrunde tainele atotştiinţei dumnezeieşti.

11: Bună e înţelepciunea laolaltă cu o moştenire

şi mai mult le foloseşte celor ce contemplă soarele;

Moştenire în înţelesul de avuţie, avere, bogăţie”[14].  „Midraş Rabbah înţelege prin această moştenire înţelepciunea transmisă sub forma Legii lui Moise. Ieronim face însă o apropiere de filozofia lui Seneca (e. g. Ad Lucilium, 5 şi 6): acesta nu consideră că înţelepciunea şi bogăţia sunt incompatibile”[15].

12: căci în umbra ei înţelepciunea e ca umbra argintului,

iar prisosul cunoaşterii înţelepciunii

îi va da viaţă celui ce o are.

„Aici umbra: apărare, protecţie”[16].

13: Ia aminte la lucrarea lui Dumnezeu:

Cine va putea să-l îndrepte

pe cel pe care Dumnezeu l-a strâmbat?

„Când intri într-o închisoare fără uşi şi fără zăvoare, închisoarea nu te poate ţine. Iar când Hristos a sfărâmat porţile, mai poate un altul să le facă la loc? […] Voind să arate că moartea are sfârşit, a sfărâmat porţile ei de aramă”[17].

14: În ziua cea bună trăieşte-ţi binele,

în ziua cea rea vezi şi ia seama:

Dumnezeu a făcut ca unul să se înţeleagă cu celălalt

asupra a ceea ce au de spus,

în aşa fel încât omul să nu afle nimic

din ceea ce va fi după el.

15: Pe toate acestea le-am văzut în zilele deşertăciunii mele:

Dreptul piere în dreptatea lui

şi nelegiuitul care-n răutate lui, totuşi, rămâne.

În zilele deşertăciunii mele: de-a lungul vieţii mele zadarnice”[18].  Stihurile 2-3: „Altfel spus: dreptul piere, cu toate că e drept, în timp ce nelegiuitul supravieţuieşte, cu toate că-i nelegiuit”[19].

„Aici se poate săvârşi fărdelegea şi prin lege, dacă nu se foloseşte cineva drept de lege. Deci porunca Dumnezeiască trebuie scrisă în minte şi în inimă”[20].

16: Nu fi peste măsură de drept,

şi nici peste măsură de înţelept,

ca să nu-ţi ieşi din fire.

„Îndemnul este interpretat diferit: Midraş Rabbah glosează: nu fi mai drept decât Creatorul tău; Targumul decelează un îndemn la o purtare milostivă. Tradiţia patristică asociază versetul cu conceptul virtuţii bine măsurate”[21].

Nu fi peste măsură de drept şi nici peste măsură de înţelept. Iar cel ce caută şi voieşte să cerceteze mai multe, aude pe cel ce zice: nu te sfătoşi în cele de prisos, ca să nu-ţi ieşi din minte, căci cele predate prin credinţă se cuvin să fie judecate nu cu înţelepciune omenească, ci primite prin auzirea credinţei. Căci ce cuvânt va putea tâlcui după cuviinţă cele ce sunt mai presus de firea creată?  Sau ce auz va putea pricepe tot ceea ce nu e îngăduit oamenilor mici a auzi, nici a găsi?”[22].  „Înţelepciunea, dacă este peste măsură, vatămă, şi împărţirea harului se face cu măsură , fiindcă vrea să dea fiecăruia ceea ce ştie, că-i va fi de folos”[23].

17: Nu fi peste măsură de nelegiuit

şi nici nu fi morocănos,

ca nu cumva să mori înainte de vreme.

„Căci nu e nepăgubitor pentru sufletele iubitoare de Dumnezeu să iasă din viaţă cu trupul înainte de împlinirea unei vieţuiri excepţionale. De aceea şi (Solomon învaţă) pe oameni să se teamă de moartea venită peste cei păcătoşi din mânie şi pedeapsă înainte de timpul cuvenit”[24].

18: Bine-ţi este să te ţii de acestea

fără să le laşi din mână pe celelalte,

căci celui ce se teme de Dumnezeu îi ies bine toate.

19: Înţelepciunea îl ajută pe înţelept

mai mult decât zece puternici care sunt în cetate;

Editorul BA consideră că menţiunea zece mai-mari (δέκα εξουσιάζοντας) poate fi o aluzie la o realitate politică atestată de [Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, XX, 8, 11]: evreii din Ierusalim au obţinut permisiunea de a-şi trimite zece reprezentanţi […] la împăratul Nero, pentru a protesta împotriva unei construcţii a regelui Agrippa. Comentatorii Textului Masoretic amintesc de cei zece magistraţi care administrau cetăţile greceşti”[25].

20: căci pe pământ nu este un om drept

care să facă binele fără să greşească.

21: De asemenea, nu pune la inimă toate vorbele

pe care le spun nelegiuiţii,

ca nu cumva s-o auzi pe sluga ta blestemându-te;

22: că de multe ori ea îţi va face rău

şi-n multe chipuri îţi va necăji inima

pentru că şi tu i-ai blestemat pe alţii.

„În afară de tristeţea îngăduită, ori pentru căinţa mântuitoare, ori pentru zelul spre desăvârşire, sau pentru dorinţa după cele viitoare pe care ni le insuflă, orice altă tristeţe s-o socotim tristeţe a lumii, care aduce moarte şi trebuie dată afară din adâncul inimilor noastre şi alungată”[26].

23: Pe toate acestea le-am cercat cu înţelepciunea;

şi am zis: – Fi-voi înţelept!

24: Dar ea s-a îndepărtat de mine mai mult decât era,

şi adânc e adâncul: cine-l va afla?

„Stihul ar putea însemna că înţelepciunea este mai inaccesibilă decât trecutul care nu mai există (cf. Iov 28). Textul Masoretic are: Departe este ceea ce a venit la existenţă şi adânc adânc – ceea ce ar însemna că realitatea profundă îi scapă chiar şi înţeleptului şi e cunoscută numai de Dumnezeu (cf. TOB, nota ad loc.)”[27].

„Căci e cu adevărat de necuprins înţelesul ascuns în Scripturile de Dumnezeu insuflate, ca adâncă adâncime. Cine o va afla pe ea?, precum s-a scris”[28].  „Nici o făptură creată nu are posibilitatea de a ajunge la o cunoaştere deplină, pe măsură ce reuşeşte să cunoască o parte din cea ceea ce caută , mereu apar altele de căutat”[29]. De aceea, contemplând în cugetul său aceste lucruri, prea înţeleptul Solomon a ajuns la concluzia că cunoaşterea este infinită şi foarte greu de realizat, „nu că înţelepciunea se îndepărtează, ci că pătrunderea ei se învederează înainte de toate acelora care cu harul lui Dumnezeu au dobândit cunoaştere mai mare”[30]. ,,Fericiţi cu adevărat […] sunt aceia care […] au primit prin experienţă şi simţire cunoştinţa tainelor cereşti ale Duhului”[31].

25: Eu – şi inima mea – am dat ocol să cunosc

şi să cercetez şi să caut înţelepciunea pe temeiul celor ce sunt

şi să cunosc nebunia şi necazul şi greşeala nelegiuitului.

Temeiul celor ce sunt: raţiunea de a fi a lucrurilor”[32].

„Fără cercetarea lucrurilor, înţelepciunea nu ştie să-şi împodobească cuvintele şi să vorbească adevărul pentru că nu-l cunoaşte pe acesta. Nici nu poate să descopere cineva virtutea, dacă el însuşi n-a făcut niciodată experienţa ei”[33]. Sau:  „Cunoaşterea leagă pe om de Dumnezeu prin experienţă”[34]. Ecclesiastul în setea lui de cunoaştere a experimentat nu numai virtuţile dar şi patimile, numai că: „Cel ce a dobândit experienţa acestora prin sârguinţa cea mai bună, va cunoaşte înţelesul celor spuse […] înţelesul duhovnicesc”[35].

26: Şi am aflat că femeia e mai amară decât moartea,

ea, care-i un laţ vânătoresc,

a cărei inimă e o cursă de mreje,

ale cărei mâini sunt funie de legat;

cel plăcut lui Dumnezeu îi scapă,

dar păcătosul i se prinde.

27: – Vezi, asta-i ce-am aflat! – a zis Ecclesiastul –

după ce una câte una le-am cercat ca să aflu pricina

28: pe care sufletul meu a căutat-o fără s-o afle;

căci un om dintr-o mie am aflat,

dar o femeie, printre ele toate, n-am aflat.

„În acord cu toată gândirea antică, Ecclesiastul afirmă superioritatea sexului masculin, o mentalitate pe care creştinismul o va amenda”[36].  După altă opinie, „pasajul, care a provocat comentarii asupra sentimentelor misogine din Ecclesiast (cu paralele în Proverbe şi Înţelepciunea lui Iisus Sirah), defineşte femeia prin trei termeni, toţi la plural: θηρεύματα (mreje), σαγηναι (năvoade), δεσμοί (laţuri, legături). Însă o privire mai atentă arată că e vorba numai de femeia care e corupătoare, autorii având grijă să contracareze această imagine: în Ecclesiast se recomandă fidelitatea faţă de femeia iubită (9, 9), şi în Sirah, faţă de soţia înţeleaptă şi bună (7, 19), iar în Proverbe (31, 10-31) şi Sirah (26, 1-4) întâlnim elogiul femeii bărbătoase[37].

29:  Cu toate acestea, iată ce-am aflat:

Dumnezeu l-a făcut pe om drept,

dar ei [oamenii] au căutat multe dedesubturi.

Dedesubturi: „Literal: multe raţiuni (de a fi). Dedesubturi angajează ideea de artificii, complicaţii, subtilităţi, chichiţe, unelte de a despica firu-n patru atunci când adevărul e evident în simplitatea lui”[38].

„Să primim, aşadar, tradiţia Bisericii, în dreptatea inimii, şi nu cu multe iscodiri ale minţii. Căci Dumnezeu a făcut pe om drept, dar ei au căutat multe iscodiri ale minţii. Să nu primim să se propovăduiască o nouă credinţă, care să stea împotriva tradiţiei Sfinţilor Părinţi”[39].  „Căci precum în privinţa corpului este necesară fie îndepărtarea a ceea ce este străin, fie adăugarea a ceea ce este nevoie, la fel şi în privinţa sufletului nostru este necesar să îndepărtăm ceea ce este străin şi să primim ceea ce este potrivit cu natura noastră. Pentru că Dumnezeu l-a făcut pe om drept şi pe noi ne-a creat spre fapte bune, ca întru ele să umblăm”[40].

Dumnezeu a făcut pe om drept, dar acesta, cu propria sa voie liberă, a strâmbat în sine chipul dat de Creator, alegând răul: „Sufletul a fost făcut ca să caute pe Dumnezeu şi să fie luminat de El. Dar în locul lui Dumnezeu el a căutat cele stricăcioase şi întunericul. Aşa s-a săvârşit şi s-a închipuit de la început în oameni aflarea şi măcinarea răului”[41]. ,,Răul provine din libera voinţă. Săditorul nu are nici o vină. Via însă prin foc se va arde, pentru că a fost sădită spre a aduce rod bun, dar prin libera voinţă a făcut rod rău”[42].


[1] Dumitru Abrudan, Cărţile didactico-poetice, p. 107

[2] SEP 4/I, p. 551

[3] SEP 4/I, p. 552

[4] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, LXIII, 106

[5] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XL, 5

[6] Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 de capete, 60

[7] Sf. Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, V, 23

[8] Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 de capete, 60

[9] Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuş, VII, 11

[10] Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 11

[11] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, 142, 3

[12] Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, 19

[13] Sf. Ioan Casian, Aşezămintele mânăstireşti, VIII, 1

[14] BBVA, p. 859

[15] SEP 4/I, p. 553

[16] BBVA, p. 859

[17] Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la Sărbători Împărăteşti, Cuvânt la Crucea Domnului, II

[18] BBVA, p. 859

[19] BBVA, p. 859

[20] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în duh şi adevăr, VII

[21] SEP 4/I, p. 554

[22] Sf. Atanasie cel Mare, Către Serapion, I, 17

[23] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, VII, 6

[24] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, XI, 9

[25] SEP 4/I, p. 555

[26] Sf. Ioan Casian, Aşezămintele mânăstireşti, IX, 12

[27] SEP 4/I, p. 555

[28] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, III, 6

[29] Origen, Despre principii, IV, 3

[30] Sf. Vasile cel Mare, Asceticele, Cuvânt despre credinţă, III

[31] Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, LIII, 4

[32] BBVA, p. 860

[33] Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, 1

[34] Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 de capete, 9

[35] Sf. Simeon Noul Teolog, , Cele 225 de capete teologice şi practice, 100

[36] BBVA, p. 860

[37] SEP 4/I, p. 556

[38] BBVA, p. 860

[39] Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor, III,41

[40] Sf. Vasile cel Mare, Regulile mari, 55, 2

[41] Sf. Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva Elinilor, 7

[42] Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, VI, 1

 

Comentarii
  1. […] puţin, că sunt singur!” – găsi, totuşi, o palidă consolare în tot acest nefast concurs de împrejurări. Curând, i se aduse prânzul. Cum în ţara de baştină nu trecuse prin experienţe similare, […]

  2. […] Comentarii la Cartea Ecclesiastul – 7 Mon Nov 29, 2010 7:50 am CAPITOLUL 7 – Cugetări felurite. Lucruri de nepătruns. Femeia. 1: Numele bun e mai bun decât untdelemnul bun, şi ziua morţii decât ziua naşterii. „Numele cel bun, înţelepciunea, sobrietatea, răbdarea, ştiinţa, buna chibzuială, sunt lucruri de râvnit pentru om, în … Continue reading → […]

  3. […] Utilizatori de Maus: Mirela Pete, Ziarul, Adele Onete, Cristian Lisandru, Carmen, Elisa, Theodora Marinescu, Deea, Gabi123, Andi Bob, Melami, Supravieţuitor, Tanya, Carmen Negoiţă, Ragnar şi Vania. […]

  4. […] scriu aicișa) și mulți alți prieteni și e-cunoștințe de existența cărora mă bucur zilnic. P.S.: despre numărul de accesări ale paginii nu am zis nimic pentru că nu am o cifră clară, […]

  5. […] stiu si parerea lor: ALM, Rox, Brankardierul, Maia, Gabi, Olimpiu, Vassyle, Vlad Cel Oribil, Vania, Ioan Sorin,  Caius, Ana Usca, Popa Teapa, Cristian Lisandru, Elisa,  HAI CA SE POATE!, Basarica, Gica […]

  6. […] vrea sa stiu si parerea lor: Vania, Ioan Sorin,  Caius, Ana Usca, Popa Teapa, Cristian Lisandru, Elisa,  Theodora Marinescu, Basarica, Gica […]

  7. […] Gabi Ilies, Gabi Neagu, Gabi Savitsky, George, Giana, G1B2I3, Hai ca se poate, Hai la plimbare, Ioan Sorin Usca, Keltoi Land, Lora, Lu,  Luka, Maria Barbu, Marius Ola, Melami, Mirela, Mnealui, Nice,  Adela, […]

  8. […] Ilies, Gabi Neagu, Gabi Savitsky, George, Giana, G1B2I3, Hai ca se poate, Hai la plimbare, Ioan Sorin Usca, Keltoi Land, Lora, Lu,  Luka, Maria Barbu,Marius […]

  9. […] drag: `mnealui, Teo Negură, Cristian Dima, Dosarele Pix Revealed, World Changed, Ana Usca, Caius, Ioan Sorin Usca, Ioan Usca. Tweet This Post Post to FacebookLa mulţi ani! (0.900)LA MULTI ANI, Cristi! […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s