Comentarii la Cartea Proverbelor lui Solomon – 24

CAPITOLUL 24 – Despre cei în primejdii de moarte; despre uşurătatea minţii.

1: Fiule, nu-i invidia pe oamenii răi,

nici nu pofti să le fii alături.

2: Că inima lor cugetă minciuni,

iar buzele lor grăiesc numai prostii.

3: O casă se zideşte cu înţelepciune

şi prin cunoaştere se întăreşte.

„Din nou, un comentariu vechi, al cărui autor rămâne neidentificat (PG 64, 732C), vede în Înţelepciune figura lui Hristos, iar în casă, pe cea a Bisericii”[1].

4: Prin pricepere se umplu cămările

cu toată bogăţia scumpă şi bună.

„În dreapta socoteală este înţelepciunea, în ea înţelegerea şi simţirea, fără de care nu se poate clădi nici casa noastră cea mai dinăuntru şi nu se poate aduna nici bogăţia duhovnicească, după cuvântul: Cu înţelepciune se zideşte casa şi cu mintea se reînnoieşte şi cu prevederea se umplu cămările de bogăţie”[2].  Cuvânt în acelaşi sens la Calist şi Ignatie Xanthopol, Cele 100 de capete, 36.

5: Un om înţelept e mai bun decât unul tare

şi unul cu mintea-ntreagă decât o moşie întinsă.

6: Un război se duce sub o comandă,

dar ajutorul vine prin inima unui sfătuitor.

„Veghează aşadar ca să nimiceşti cu tărie cele opt soiuri [cele opt feluri de patimi] şi să nu te afli atras de lucruri copilăreşti; şi să câştigi şi bărbăţie, nu numai naivitate. Căci ai auzit de multe ori: Să faci toate cu sfat”[3].   „Frate, cel ce e cu adevărat ucenicul lui Hristos, nu are nici cea mai mică libertate ca să facă ceva de la sine. Chiar dacă i se pare că se foloseşte din convorbirea cu cei ce vin, el se abate de la porunca ce zice: Toate să le faci cu sfat. Ce vrei să auzi mai mult decât ceea ce au spus Părinţii:  De sunt vreunii de faţă şi grăiesc cuvântul lui Dumnezeu, întreabă pe Ava al tău cu smerenie: Ava, voieşti să rămân şi să ascult, sau să plec? (Abbe Isaia, Recueil, 3, 33, pp. 51-52). Şi ceea ce îţi va spune, aceea să faci în linişte. Şi dacă din vreo trebuinţă voieşti să întrebi pe cineva, fie monah, fie mirean, spune-i Avei. Şi de va socoti de bine, el însuşi te va întreba ce voieşti. Iar de-ţi va spune: Întreabă, atunci întreabă”[4].  „A nu lua sfatul Părinţilor pentru o lucrare care pare bună, conduce cele de la sfârşit ale lui la rău. Şi prin aceasta se calcă porunca ce zice: Fiule, toate fă-le cu sfat şi: întreabă pe părintele tău şi te va învăţa; pe bătrânii tăi şi-ţi vor spune (Deuteronom 32, 7). Nicăieri nu vei afla Scriptura poruncind cuiva să facă ceva de la sine. Căci a nu cere sfat, e mândrie. Şi unul ca acesta este duşman al lui Dumnezeu”[5].  „Nu e nimeni care să nu aibă nevoie de sfat, decât singur Dumnezeu, Care a făcut înţelepciunea (8, 22)”[6].

7: Înţelepciunea şi cugetarea sunt la porţile înţelepţilor;

înţelepţii nu se abat de la gura Domnului,

„Porţile înţelepţilor: după Evagrie, sunt virtuţile practice (ibid., 267)”[7].

8: ci iau cuvântul în adunări.

Înţelepciunea şi cugetarea sunt la porţile înţelepţilor, „că este greu să expui învăţăturile cu adevărat curate şi strălucitoare ale luminii celei adevărate înaintea unor auditori care sunt neinstruiţi”[8].

9: Pe cei neînvăţaţi îi întâmpină moartea;

nemintosul moare în păcate

şi necurăţia îl murdăreşte pe cel ticălos;

10: pângărit va fi el în ziua cea rea

şi-n ziua necazului, până ce se va mistui de tot.

Versetele 9-10: „Versete obscure […]. Comentariile vechi nu ajută prea mult la clarificarea sensului. Evagrie dă verbului a trece (sau va dispărea) [BBVA: se va mistui de tot] sensul de va fi nimicită: păcătosul va fi nimicit prin moarte (Schol. Pr. 268). Versetele descriu apogeul smintelii, în termeni radicali: până şi murdăria va fi murdărită”[9].

11: Nu pregeta să-i scapi pe cei duşi la moarte

şi să-i răscumperi pe cei ce sunt a fi ucişi.

„Versetul este citat în textele vechi, cu sensul literal, ca îndemn la răscumpărarea martirilor, a sclavilor, a prizonierilor, într-un cuvânt, a creştinilor aflaţi în primejdie (cf. Constituţiile apostolice 4, 9, 2). ♦ Evagrie recomandă citarea versetului împotriva celor care au fost consideraţi vrednici să primească ştiinţa (gnoza) dumnezeiască, dar nu vor să o transmită şi altora, lăsându-i în primejdie de moarte (ibid., 269)”[10].

12: Dar de vei zice: – Nu-l cunosc pe acest om!,

să ştii că Domnul cunoaşte inimile tuturor;

El, Cel ce le-a dat tuturor suflare, El pe toate le ştie

şi El îi va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

„Verset cu dublă semnificaţie: morală, împotriva mărturiei mincinoase; metafizic-teologică: despre neştiinţa omului şi omniştiinţa (plus judecata echitabilă) a lui Dumnezeu”[11].

13: Fiule, mănâncă miere, că bun este fagurele

şi-ţi îndulceşte gâtlejul.

„Miere: pe urmele lui Origen (De principiis 4, 2, 6), o parte din tradiţia patristică vede, în degustarea mierii, înghiţirea conţinutului Scripturii după sensul ei literal şi alegoric (Vasile cel Mare, In Princ. Pr. 14; Epit. 24, 14). ♦ Pentru Evagrie, mierea este Scriptura, aflată la îndemâna oricui, dar fagurele sunt chiar realităţile dumnezeieşti, a căror contemplare nu-i este dată oricui (Schol. Pr. 270)”[12].  „În chip figurat numeşte miere învăţătura dumnezeiască. Prin aceste sfaturi proverbele urmăresc formarea unui gust duhovnicesc al sufletului”[13].

14: În acest fel vei simţi înţelepciunea în sufletul tău;

că dacă o vei afla, bun îţi va fi sfârşitul

şi nădejdea nu te va părăsi.

15: Pe cel necredincios să nu-l aduci în păşunea drepţilor

şi nici să te laşi înşelat de saţul pântecelui;

„Să nu pofteşti mâncări felurite şi de mult preţ şi desfătări aducătoare de moarte. Căci cea dedată desfătărilor, zice, a murit fiind încă vie (I Timotei 5, 6). Dacă e cu putinţă, fugi chiar de săturarea cu cele uşor de găsit. Căci s-a scris: Nu vă amăgiţi cu săturarea stomacului”[14].

16: că de şapte ori va cădea dreptul şi se va ridica,

dar cel necredincios în rele va slăbi.

„Dreptul este aici Domnul nostru Iisus Hristos, singurul cu adevărat drept. Căci de El se zice că şi cade şi se şi ridică în noi, ca unul ce a primit toate cele ale noastre. Iar firea noastră a căzut de şapte ori. Prima cădere s-a produs prin greşeala protopărintelui [Adam]; a doua, prin uciderea de om a lui Cain, care a introdus prima dată uciderea; a treia în vremea generaţiei lui Noe, asupra căreia n-a mai rămas Duhul lui Dumnezeu, deoarece oamenii erau numai trupuri; a patra pe vremea zidirii turnului [Babel]; a cincea pe vremea generaţiei lui Avraam, din care singur acesta a plăcut lui Dumnezeu; a şasea pe vremea lui Moise, a cărui generaţie sporise atât de mult în necredinţă, încât a fost trimis el de la Dumnezeu spre tămăduirea acestei necredinţe; a şaptea pe vremea generaţiei Proorocilor, care a întrecut generaţiile de mai înainte în măsura răutăţii. Deci fiindcă, precum s-a zis, firea noastră a căzut de şapte ori, Domnul, mişcat de iubirea de oameni, a ridicat-o, unind-o cu Sine după ipostas”[15].

Dar, cuvântul poate fi aplicat şi nevoitorilor: „Asigură-te din toată puterea să nu cazi. Dar, dacă ţi s-ar întâmpla să cazi, ridică-te îndată şi stai iarăşi la lupta cea bună. Chiar dacă ţi s-ar întâmpla aceasta de zeci de mii de ori, prin retragerea harului, de zeci de mii de ori să faci şi aceea, adică să te ridici până la sfârşitul tău. Căci s-a scris: De şapte ori va cădea dreptul, adică toată viaţa, de şapte ori se va ridica”[16].  „Dacă primind o poruncă de la sfinţi o vei călca, nu te tulbura, nici nu te deznădăjdui ca să nu mai ţii seama de ea. Ci adu-ţi aminte de cel ce a zis despre drept, că de şapte ori cade într-o zi şi se ridică şi de Domnul care cere lui Petru: De şaptezeci de ori câte şapte să ierţi fratelui tău (Matei 18, 22). Dacă deci oamenilor li s-a poruncit să ierte astfel, cu cât mai mult nu va ierta El, Cel bogat în milă, care suprabiruieşte toate prin îndurări?”[17].

17: De va cădea duşmanul tău, nu te bucura asupră-i,

iar de împiedicarea lui nu te mândri;

„Din nou o interpretare extraordinară a lui Evagrie: Cine se bucură de pierderea unui suflet (indiferent că este al duşmanului) seamănă cu diavolul care nu doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungă la cunoaşterea adevărului (ibid., 272)”[18].

18: că Domnul va vedea aceasta şi n-o să-I placă

şi mânia Şi-o va întoarce dinspre el.

„Dacă Dumnezeu nu lasă nepedepsiţi pe cei care se bucură de nenorocirile duşmanilor […], cu atât mai mult pe cei care invidiază pe cei care nu le-au făcut nici un rău. Să tăiem deci fiara cea cu multe capete. Că invidia are multe chipuri. Dacă cel care iubeşte pe cel care-l iubeşte nu face nimic mai mult decât vameşul (Matei 5, 46), unde se va găsi cel care urăşte pe cel care nu i-a făcut nici un rău?”[19].

19: Nu te bucura asupra răufăcătorilor,

nici să-i invidiezi pe păcătoşi;

20: fiindcă răii nu vor avea urmaşi,

iar lumina celor necredincioşi se va stinge.

„Evagrie: Cei răi nu vor naşte nici virtuţi, nici învăţături drepte, fiindcă nu se tem de Domnul (ibid., 273)”[20].

21: Fiule, teme-te de Dumnezeu şi de rege

şi nici unuia să nu-i fi nesupus.

22: Că ei dintr-o dată îi vor pedepsi pe cei necredincioşi,

şi cine oare va şti răzbunarea amândurora?

„Cinsteşte, aşadar, pe împărat iubindu-l, supunându-te lui, rugându-te pentru el. Făcând aceasta, faci voia lui Dumnezeu”[21].

„Textul următor, până la versetul 23, e omis în Textul Ebraic, dar şi în vechile ediţii româneşti. Aici, după ediţia Rahlfs”[22]:

Fiul care păzeşte poruncile scapă de pieire;

dar cel ce vrea s-o primească, acela a şi primit-o.

„Versetul nu prea are sens în context. Insistă asupra fidelităţii fiului faţă de cuvântul cu autoritate. Aveam de-a face, probabil, cu o glosă a traducătorului Septuagintei, menită să pună în legătură tema ascultării de rege cu cea a obedienţei fiului, omniprezentă în Proverbe [versiunea] Septuaginta”[23].

Nimic mincinos să nu spună regele cu limba lui;

da, nici o minciună să nu-i iasă de pe limbă.

Limba regelui e sabie, şi nu una de carne;

cel ce va fi dat pe seama ei, acela va pieri;

că dacă i se stârneşte furia,

el nimiceşte oameni cu arcuri

şi mănâncă oase de oameni

şi le arde ca o flacără,

aşa că ele nu mai pot fi mâncate nici de vulturii tineri.

Vulturii tineri sau „puii de vulturi: Evagrie vede în ei simboluri ale demonilor: Cine a fost curăţit de Domnul şi se ţine departe de orice rău nu poate fi mâncat de demoni (ibid., 279); în 30, 17 însă, verset [înrudit] cu 24, 22e [BBVA: v. 22, fără alte notaţii], el va vedea în puii de vultur uneltele lui Dumnezeu”[24].

Fiule, cinsteşte cuvintele mele

şi pune-ţi-le la inimă şi gândeşte-te la ele!

23: Şi iarăşi pe acestea vi le spun vouă, înţelepţilor:

Nu e bine ca la judecată să-i cunoşti pe împricinaţi.

Sensul e următorul: „nu te lăsa intimidat de statutul social al cuiva”[25].  „Judecătorul trebuie să aibă în vedere numai dreptatea, fără să caute la faţa oamenilor, că la procese nu-i bine să cauţi la faţa oamenilor, şi fără a înclina cumpăna dreptăţii de partea cuiva, ci de a da hotărâri drepte şi cu neputinţă de schimbat”[26].  „Îndurarea şi îndelunga răbdare preced judecata dumnezeiască, întrucât Dumnezeu posedă şi cuprinde în Sine, mai presus de toate, întreaga virtute, fiind El în acelaşi timp şi drept şi milostiv, căci mila Sa nu se împotriveşte judecăţii Sale, după cuvântul care stă scris: Nu e bine ca la judecată să cauţi la faţa oamenilor”[27].

24: Cel ce-i spune necredinciosului că este drept,

blestemat va fi de popoare şi urât de neamuri.

25: Iar cei ce mustră, aceia mai buni se vor arăta

şi binecuvântare va veni peste ei.

„După Evagrie, binecuvântarea rodnică este cea spirituală, nu materială (ibid., 481)”[28].

26: Un răspuns cu vorbe bune e o sărutare pe buze.

27: Pune-n rânduială ceea ce ai de făcut afară,

pregăteşte-te la ţarină

şi vino după mine,

şi pe urmă îţi vei dura casa.

„Constituţiile apostolice înţeleg versetul ca pe un avertisment înaintea marii plecări, moartea (2, 13, 3). ♦ După Evagrie, ogorul este lumea sau contemplarea lumii (ibid., 291)”[29].

O altă variantă a versetului: „Găteşte pentru ieşire lucrurile tale şi pregăteşte-te de drum! Nu vorbeşte de drumul acesta de pe pământ, ci de plecarea noastră din lumea aceasta. Dacă vom avea mereu şi în fiecare zi înaintea ochilor necunoaşterea sfârşitului nostru, nu vom păcătui aşa uşor”[30].

28: Să nu fi martor mincinos împotriva concetăţeanului tău

şi nici să-ţi dai drumul la gură.

29: Să nu zici: – Cum mi-a făcut el, aşa îi voi face şi eu;

şi: – Cu ce m-a năpăstuit, cu aceea îi voi plăti.

„Verset care se ridică împotriva legii talionului”[31].

30: Omul nemintos e ca o arătură,

omul fără minte e ca o vie:

31: Dacă o laşi, se-nţeleneşte

şi se umple de buruieni şi se pustieşte

şi pietrele gardului i se surpă.

„Gardul este, după Evagrie, nepătimirea (apatheia) [apathia] sufletului, dobândită prin virtuţile practice”[32].

„Că şi cele rele provin de la noi ne-o arată clar Domnul. Aceasta se întâmplă însă celor care din lene lasă nelucrate seminţele naturale ale bunătăţilor, aşa cum se relatează în Pilde”[33].

32: Apoi mie mi-a părut rău

şi mi-am luat seama, ca să aleg învăţătura.

Mie mi-a părut rău sau, ca în SEP 4, „m-am întors asupra mea: din nou tema convertirii (μετανοία). Chiril al Ierusalimului înţelege verbul chiar cu sensul de pocăinţă (Cateheze baptismale II, 13)”[34].

33: Puţină dormitare, puţintel somn,

puţin să stai cu mâinile în sân…;

34: şi dacă asta vei face, îţi iese sărăcia-nainte

şi, ca o bună alergătoare, lipsa.

De aici, cuvânt pentru cei ce se împrumută (desigur, e vorba de cei ce apelează la cămătari): „Care ţi-e folosul că ai amânat cu o zi strâmtorarea ta? Că va veni peste tine, iarăşi, sărăcia ca un bun alergător şi strâmtorarea va fi aceeaşi, ba încă cu adaos. Că împrumutul nu-i scăpare deplină de sărăcie, ci o mică amânare a greutăţilor pe care le ai. Dacă nu te-ai împrumutat, eşti la fel de sărac şi astăzi şi-n zilele următoare; dar dacă te-ai împrumutat, vei suferi şi mai cumplit, pentru că dobânzile îţi măresc sărăcia. Acum nimeni nu te învinuieşte că eşti sărac, că răul acesta e fără voia ta; dar dacă ajungi să plăteşti dobânzi, toţi te vor mustra pentru nesocotinţa ta”[35].

---

[1] SEP 4/I, p. 477

[2] Sf. Ioan Casian, Cuvânt despre Sfinţii Părinţi din pustia sketică

[3] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 44

[4] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 308

[5] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 535

[6] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 66

[7] SEP 4/I, p. 477

[8] Clement Alexandrinul, Stromate, I, 55, 4

[9] SEP 4/I, p. 477

[10] SEP 4/I, p. 477

[11] SEP 4/I, p. 478

[12] SEP 4/I, p. 478

[13] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, XII, 14

[14] Teodor al Edesei, Una sută capete foarte folositoare, 55

[15] Sf. Maxim Mărturisitorul, Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri, 49

[16] Ioan Carpatiul, Capete de mângâiere, 84

[17] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 371

[18] SEP 4/I, p. 478

[19] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XL, 4

[20] SEP 4/I, p. 478

[21] Teofil al Antiohiei, Trei cărţi către Autolic, I, 11

[22] BBVA, p. 833

[23] SEP 4/I, p. 479

[24] SEP 4/I, p. 479

[25] SEP 4/I, p. 481

[26] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, XII, 9

[27] Sf. Grigorie Palama, Omilii, IV, 2

[28] SEP 4/I, p. 481

[29] SEP 4/I, p. 481

[30] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la Sfinţi, La Sfânta mare Muceniţă Drosida, I

[31] SEP 4/I, p. 482

[32] SEP 4/I, p. 482

[33] Sf. Vasile cel Mare, Regulile mici, 75

[34] SEP 4/I, p. 482

[35] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, IV, 2