Comentarii la Cartea Proverbelor lui Solomon – 23

CAPITOLUL 23 – Despre mâncare şi băutură.

„Primele opt versete sunt organizate în trei serii de câte cinci stihuri, tratând relaţiile de ospăţ cu un principe, cu un bogat şi cu un răuvoitor”[1]:

1: Dacă stai să mănânci la masa cuiva mare,

ia seama bine la cele ce ţi se pun dinainte

Ia seama bine e tradus, în SEP 4, ca uită-te cu luare-aminte: „Origen interpretează versetul în cheie spirituală, plecând de la îndemnul iniţial uită-te cu luare-aminte, literal judecă cu judecată, gr. νοητως νόει. Întreaga Scriptură este masa Înţelepciunii (Com. Rom. 8, 8)”[2].

2: şi încetineşte-ţi mâna,

ştiind că s-ar cuveni ca şi tu să găteşti ceva la fel;

3: iar dacă eşti chiar fără saţ, nu pofti la bucatele lui,

căci acestea se ţin de o viaţă falsă.

„Mâncăcioşii stau lipiţi de mâncări pe care, după puţină vreme, le dau afară. Noi, însă, care căutăm mâncarea cea cerească, trebuie neapărat să fim stăpâni pe stomacul care se află aşezat mai jos de cerul gurii”[3].

4: Dacă tu eşti sărac, nu te măsura cu cel bogat,

ci reţine-te în propria ta cugetare.

„Verset cu o evidentă notă stoică”[4].

5: Dacă-ţi aţinteşti ochiul asupră-i, el se face nevăzut,

căci aripi ca ale unui vultur i s-au gătit

şi el se întoarce la casa stăpânului său.

Casa stăpânului său „pare a desemna cerul: bogatul se întoarce în cer. ♦ Origen înţelege astfel versetul, dar îl aplică martirilor: ei şi-au părăsit toate bunurile pământeşti şi şi-au pregătit, prin credinţă, aripi de vultur pentru a se ridica la cer (Exhortaţie la martiriu 15)”[5].

„Hrănită şi adăpată cu [Sfânta] Euharistie, aripa sufletului se reface şi, după prea înţeleptul Solomon, face aripa ca un vultur care se întoarce spre cer, vechea lui patrie, ceea ce înţeleptul Solomon zice despre cel cu adevărat bogat”[6].

6: Să nu cinezi cu omul invidios,

nici să pofteşti la bucatele lui;

7: că el aşa mănâncă şi bea

ca şi cum cineva ar înghiţi păr;

8: nici să-l aduci la tine şi nici să mănânci cu el bucăţica ta de pâine,

căci el o va vărsa şi va spurca vasele tale cele bune.

„Înţelept a fost, deci, Solomon, care n-a îngăduit să cineze cu omul invidios. Prin tovărăşia la cină, înţeleptul Solomon lasă să se înţeleagă toate legăturile din viaţă, că după cum trebuie să avem grijă de a îndepărta cât mai mult de foc materialele uşor de aprins, tot aşa trebuie, atât cât este cu putinţă, să nu avem legături de prietenie cu oameni pizmăreţi, pentru a ne aşeza în afara săgeţilor invidiei”[7].

9: La urechea celui fără minte nu spune nimic,

ca nu cumva, de câte ori îi vine, să-şi râdă de cuvintele tale înţelepte.

„Evagrie: Nu spune nimic inteligent, adică nimic adânc şi mistic, pentru că nu se cuvine să arunci nestemate înaintea porcilor (cf. Matei 7, 6) (ibid., 253)”[8].

10: Să nu muţi din locul lor vechile pietre de hotar,

iar în agoniseala orfanilor să nu intri;

11: fiindcă Cel ce-i mântuieşte pe ei, Domnul, este tare

şi El va judeca pricina lor cu tine.

12: Dă-ţi inima la învăţătură

şi pregăteşte-ţi auzul pentru cuvintele priceperii.

13: Nu te împiedica să cerţi un copil;

că dacă-l vei bate cu nuiaua, nu va muri;

14: că tu îl vei bate cu nuiaua,

dar îi vei scăpa sufletul de la moarte.

„Tatăl care cruţă pe copilul lui îl pierde; dar dacă nu-l cruţă, îl scapă”[9].  „Cum izbăveşte înţelepciunea sufletul tânărului de la moarte? De la însăşi înţelepciunea vom auzi ce ne sfătuieşte să facem ca să nu moară tânărul. De-l vei bate cu nuiaua, nu va muri; căci tu îl vei bate cu nuiaua, iar sufletul lui îl vei izbăvi de moarte”[10].  „Certarea şi dojana, după cum le arată şi numele, sunt lovituri date sufletului; pun capăt păcatelor şi înlătură moartea, cuminţeşte pe cei porniţi spre desfrâu”[11].  „Dumnezeu nu omoară pe unul şi face viu pe altul, ci pe acelaşi om îl face viu prin acelea prin care îl omoară, şi-l vindecă prin acelea prin care îl bate. Aşadar, este bătut trupul, ca să fie vindecat sufletul; este omorât păcatul, ca să trăiască dreptatea”[12].  „După cum copiii cei mici, care nu-şi fac lecţiile, ajung mai atenţi şi-şi învaţă lecţiile după ce dascălii şi pedagogii lor îi bat cu nuielele, şi după cum aceleaşi lecţii, înainte de bătaie, treceau pe lângă urechile lor, după suferinţele pricinuite de lovituri, le intră în urechi şi se păstrează în memorie, ca şi cum atunci li s-ar fi deschis urechile, tot aşa se petrec lucrurile şi cu cei care nu ascultă învăţătura dumnezeiască şi dispreţuiesc poruncile Domnului. Dar, când s-a abătut asupra lor certarea Domnului, atunci sunt primite poruncile lui Dumnezeu, totdeauna propovăduite, dar totdeauna călcate în picioare, ca şi cum ar fi izbit pentru prima oară de auzul lor”[13].

15: Fiule, dacă inima ta e înţeleaptă,

şi inima mea o vei înveseli

16: şi buzele tale vor sta de vorbă cu buzele mele –

dacă vor fi drepte.

17: Inima ta să nu-i pizmuiască pe păcătoşi,

ci-n toată vremea fii în frica Domnului.

18: Că dacă vei păzi aceste lucruri, vei avea urmaşi

şi nădejdea ta va rămâne statornică.

19: Ascultă, fiule, şi fii înţelept

şi cugetele inimii tale le îndreaptă.

20: Nu fi beţiv,

nici să te-ntinzi la sfătoşenii şi la cumpărături de cărnuri;

21: că tot beţivul şi destrăbălatul vor sărăci

şi tot leneşul va pune pe el haine cârpite şi zdrenţe.

„Leneşul va fi acoperit de zdrenţe, căci fără îndoială nu va merita să se împodobească în veşmântul nestricăciunii”[14].   „Dumnezeiasca Înţelepciune, căutând să bage spaimă în fiii săi faţă de această viaţă – dacă trebuie să o numim viaţă – trândavă, mişcată de plăceri şi cu mare admiraţie pentru beţie, le porunceşte: Nu fiţi băutori de vin, nu vă lungiţi la sfaturi şi la cumpărături de carne; că tot beţivul şi desfrânatul va sărăci şi tot somnorosul se va îmbrăca cu zdrenţe. Somnoros [BBVA: leneş] este orice om care nu-i cu luare aminte la înţelepciune, ci este de beţie cufundat în somn. Înţelepciunea spune că beţivul se va îmbrăca în zdrenţe; din pricina beţiei va fi făcut de ruşine în faţa celor  care îl privesc. Găuri ale păcătosului sunt zdrenţele ţesăturii trupului lui, găurite de gustul de plăceri; prin aceste găuri se poate vedea ruşinea lăuntrică a sufletului păcătosului, adică păcatul, din pricina căruia nu se va putea mântui cu uşurinţă ţesătura trupului său, sfâşiată din toate părţile şi putrezită din pricina multelor sale pofte; iar această ţesătură îl taie de la mântuire”[15].

22: Fiule, ascultă-l pe tatăl tău, cel care ţi-a dat naştere,

şi nu te sfii de maică-ta pentru aceea că a îmbătrânit.

23: Agoniseşte-ţi adevărul

şi nu vinde înţelepciunea, învăţătura şi ştiinţa.

„Verset omis în Septuaginta şi tradus după Textul Masoretic”[16].

24: Un tată drept împarte hrană bună,

iar sufletul său se veseleşte de fiul înţelept.

25: Veselească-se tatăl tău şi mama ta de tine

şi să se bucure aceea care te-a născut.

26: Fiule, inima ta dă-mi-o mie,

iar ochii tăi să vegheze asupra căilor mele.

27: Că o casă străină e un vas plin de găuri,

iar o fântână străină e fântână strâmtă.

„Vas găurit: Textul Masoretic are groapă adâncă. Imagine voit folosită de traducătorul Septuaginta. Ea trimite cu gândul la pedepsirea danaidelor în Hades, condamnate să umple la nesfârşit un vas găurit (se vorbeşte şi de un butoi fără fund). În Gorgias, Platon face un lung comentariu pe această temă, cu referire la sufletul nesăţios al smintiţilor (493bc)”[17].

„Nu te du la uşi străine. Mai bine este să-ţi uşurezi nevoile, încetul cu încetul, cu gânduri chibzuite, decât să scapi de ele dintr-o dată cu bani străini, iar mai pe urmă să-şi pierzi toată averea”[18]. Comentariul, evident, face referire la cei care apelează la cămătari atunci când se află în nevoie.

28: Că un lucru ca acesta degrab va pieri

şi tot nelegiuitul se va stinge.

29: La cine e vai? la cine e gâlceavă? la cine sunt certurile?

la cine sunt tulburările şi sfezile?

la cine sunt oase rupte fără pricină?

la cine sunt ochii urduroşi?

„Vaietul este un strigăt de jale, şi vrednici de jale sunt beţivii. Gâlceava se naşte din pricina turburării făcute de vin gândurilor. Greţurile, din pricina proastei digestii pricinuite de plăcerea băutului. Sfezile, după spusele Scripturii, sunt vorbăriile de la ospeţe, fără măsură şi cu ceartă. Zdrobiri zadarnice sunt pricinuite iubitorilor de vin, că din pricina beţiei nu pot să se ţină pe picioare, cad la pământ în fel şi fel de chinuri, încât trupul primeşte neapărat zadarnice zdrobiri”[19].

30: Oare nu la aceia care se-ntind la vin?

oare nu la aceia care stau la pândă pe unde se fac petreceri?

Nu vă îmbătaţi cu vin, ci staţi de vorbă cu oameni drepţi,

în plimbări deschise staţi de vorbă cu ei.

„Evagrie: Acest vin este din via Sodomei (ibid., 259)”[20].  „Uitaţi-vă la iubitorul de vin, că e totul numai zdrenţe! Îşi dispreţuieşte raţiunea! Se dă pe mâinile beţiei! Face toate câte l-a ameninţat Scriptura [că le va face]. Aici, înţelepciunea arată că iubitorul de vin este, prin ochii lui cei urduroşi, chiar mort cu raţiunea – că acesta e un semn care arată pe cei morţi. Înţelepciunea arată că, pentru Domnul, iubitorul de vin este mort; că uitarea poruncilor, care duc la viaţa cea adevărată, împinge la pieire”[21].

31: Că dacă-ţi vei ţine ochii pe ulcele şi pahare,

pe urmă vei umbla mai gol decât un pisălog,

32: iar mai pe urmă te vei zvârcoli ca un muşcat de şarpe

şi ca unul prin care curge venin de viperă cu corn.

„Evagrie: Pisălogul izbeşte tare, dar nu deschide locul pe care-l izbeşte; Domnul însă le-a spus discipolilor: Bateţi şi vi se va deschide! (ibid., 262)”[22].

„Pe bună dreptate, Pedagogul, Care se îngrijeşte de mântuirea noastră, ne porunceşte cu foarte multă tărie, zicând: Nu beţi vin ca să vă îmbătaţi. Pentru ce? Vedeţi primejdia naufragiului? Inima este cufundată în prea multă băutură, iar vinul cel mult se aseamănă cu ameninţarea mării. Trupul este scufundat în vin ca o corabie în mare, scufundat în adâncul neorânduielii şi acoperit de valurile vinului; iar cârmaciul minţii omului este purtat încoace şi încolo de valul cumplitei beţii; a rămas pe mare, este ameţit de întunericul furtunii, nu mai ajunge la limanul adevărului şi, căzând între stâncile ascunse sub apă şi izbindu-se de ele, piere din pricina plăcerilor”[23].

33: Oriunde ochii tăi vor vedea o [femeie] străină,

atunci gura ta va vorbi pe-ntortocheate

34: şi vei zăcea ca-n mijlocul mării

şi ca un cârmaci învăluit de furtună.

„Îngrădituri a împletit înaintea vederii celui ce poate să audă şi Solomon, zicând: Când ochii tăi vor privi la femeie străină, gura ta va grăi lucruri meşteşugite. Lucruri meşteşugite le zice celor pe care am avea să le întâlnim după păcat, la vremea răsplătirii. Căci, gândindu-ne la acestea cu o dispoziţie cuvenită, va fi oprită toată vederea primejdioasă de la ochii noştri. Dar a arătat şi ce dispoziţie trebuie să aibă gândul în vremea aceea: Căci te vei afla, zice, ca în inima mării şi ca un cârmaci în mare furtună. Pentru că de se va putea face cineva, în vremea luptei cu vederea aţâţătoare, atât de viteaz, datorită pedepselor care îl ameninţă, precum este cel ce se află în mijlocul mării înfuriate, va birui fără osteneală pe vrăjmaşii ce năvălesc asupra sa, nesimţind loviturile pe care le primeşte, încât să poată zice: M-au lovit şi n-am simţit durere, şi-au bătut joc de mine şi n-am ştiut nimic (v. 35). Adică aceia, zice, m-au lovit şi au socotit să-şi râdă de mine, dar eu n-am simţit nici rănile, căci erau de la săgeţi de copii, şi nu m-am întors nici spre vicleniile lor, făcându-mă că nici nu-i bag în seamă”[24].

35: Şi vei zice: – M-au bătut şi nu m-a durut,

şi-au râs de mine şi n-am ştiut.

Când oare se va face ziuă, ca să mă pot duce

şi să-i caut pe cei cu care pot merge-mpreună?

Se va face ziuă: „După Evagrie, zorii sufletului sunt recunoaşterea păcatului (ibid., 265)”[25].

---

[1] SEP 4/I, p. 473

[2] SEP 4/I, p. 473

[3] Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, 4, 2

[4] SEP 4/I, p. 473

[5] SEP 4/I, p. 474

[6] Origen, Contra lui Celsus, VI, 44

[7] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, XI, 4

[8] SEP 4/I, p. 474

[9] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, LV, 2

[10] Sf. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire la Cântarea Cântărilor

[11] Clement Alexandrinul, Pedagogul, I, 82, 2

[12] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, IX, 4

[13] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, XII, 5

[14] Sf. Ioan Casian, Aşezămintele mânăstireşti, X, 21

[15] Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, 27, 1-3

[16] BBVA, p. 831

[17] SEP 4/I, p. 475

[18] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IV, 3

[19] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, XIX, 4 – Împotriva celor ce se îmbată.

[20] SEP 4/I, p. 476

[21] Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, 27, 4-5

[22] SEP 4/I, p. 476

[23] Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, 28, 1-3

[24] Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 50-51

[25] SEP 4/I, p. 476