Comentarii la Cartea Profetului Avacum – 1

Pictură de Monica Vasiloaia

.

Introducere

 

Alcătuită din doar trei capitole, Cartea Avacum este citată des, faţă de scurtimea sa, în Noul Testament: Fapte 13,41; Romani 1,17; Galateni 3,11; Evrei 10,38. Despre autorul cărţii nu se ştie nimic, în afara deducţiilor ce se pot face chiar din text.

Biblia Hebraica numeşte cartea Chabakuk[1]; Septuaginta, Αμβακουμ (Amvakum); iar Vulgata, Abacuc Propheta.

Cel mai probabil, cartea a fost scrisă la sfârşitul secolului al VIII-lea î. Hr., îndată după moartea regelui Iosia.

Cartea cuprinde un dialog între profet şi Dumnezeu (cap. 1-2) şi o cântare a lui Avacum (cap. 3). Profetul deplânge starea de decădere a regatului atacat de vrăjmaşi, iar Dumnezeu anunţă pieirea celor trufaşi şi mântuirea celor drepţi. Precum Cartea Iona, dar într-un alt registru, Avacum vorbeşte despre universalitatea Providenţei.

Ca pretutindeni unde s-a putut aceasta, şi aici vom acorda o atenţie specială profeţiilor mesianice (e vorba în special despre 2,4, citat de trei ori şi în epistolele pauline).

 

Comentarii la Cartea Avacum

CAPITOLUL 1 – Dialogul profetului cu Dumnezeu.

1: Vedenia pe care a văzut-o Avacum profetul:

„Avacum: Textul Masoretic are Habhaqquq, nume înrudit probabil cu un cuvânt asirian (habbaququ, hambaququ), nume al unei plante, dar şi nume de persoană. […] În ebraică, numele profetului se poate lega de habhaq – a îmbrăţişa, sugerând, după părerea lui Ieronim, care-l traduce cu amplexatio, fie iubirea de Dumnezeu (interpretare preferată de Beda Venerabilul, PL vol. 91, col. 1254B), fie lupta, înfruntarea între profet şi Domnul. Cum Părinţii greci aveau în faţă o altă variantă a numelui, ei l-au apropiat mai curând de ebr. abba – tată, părinte şi de vb. qum – a se ridica, a se scula, dându-i înţelesul de părintele trezirii (Hesychios din Ierusalim) ori tatăl s-a sculat (interpretare citată în manuscrisul Gr. Patm. 209)”[2].

2: – Până când, Doamne, voi striga

fără ca Tu să auzi?

până când spre Tine voi striga învinuindu-mă

fără ca Tu să izbăveşti?

            „Unele accente, mai blânde, ale lui Iov se regăsesc şi în aceste reproşuri adresate lui Dumnezeu; Acesta rămâne surd chiar şi atunci când profetul, într-un act de umilinţă, se învinuieşte pe sine”[3].

3: De ce mi-ai arătat Tu mie

suferinţe şi dureri

ca să văd necaz şi necredinţă?

în faţă-mi stă judecătorul,

judecătorul ia plocoane!…

„Nedreptatea (comisă de regi, bogaţi sau judecători) este unul din păcatele cele mai înfierate de către profeţii Vechiului Testament; aici e vorba de magistraţii corupţi şi cinici”[4]. „Între Părinţi, Chiril al Alexandriei (Com., pp. 72-73) s-a gândit în acelaşi timp la favoritism (citând Deuteronom 1,17) şi la luarea de mită (cu trimitere la Miheia 3,11 şi Isaia 1,22-23)”[5].

4: De-aceea e legea călcată

şi judecata nu ajunge la capăt:

că biruie necredinciosul

asupra celui drept!;

iată de ce ieşi-va judecata strâmbă!

Judecata nu ajunge la capăt: „Nu atinge, în final, dreptatea; nu-şi atinge menirea”[6].

„Pentru Hesychios din Ierusalim, cel drept este poporul creştin provenit dintre neamuri, această identificare oferindu-i o cheie de lectură pentru întreg pasajul care urmează”[7].

„Versetele 5-11 anunţă o invazie a Caldeilor, deasupra căreia însă e Domnul, Cel ce face din regii păgâni instrumente ale voii Sale (doctrină curentă în scrierile profetice ale Vechiului Testament)”[8]:

5: – „Vedeţi, voi, cei ce dispreţuiţi,

şi minunaţi-vă şi pieriţi,

că Eu în zilele voastre lucrez un lucru

pe care nu-l veţi crede

dacă vi-l va spune cineva.

            „Versetul va fi citat de Pavel (după Septuaginta) în avertismentul adresat ascultătorilor săi din Antiohia Pisidiei (Fapte 13,41)”[9].

            „Pentru Theodoret, dispreţuitorii sunt cei ce calcă legea fără nici o teamă (PG vol. 81, col. 1812D), în vreme ce Theodor al Mopsuestiei crede că este vorba de cei ce dispreţuiesc judecata lui Dumnezeu (Com., p. 263)”[10].

6: Că, iată, Eu îi stârnesc pe Caldei,

neamul amarnic şi iute

care cutreieră lăţimile pământului

să stăpânească locaşuri ce nu sunt ale lui.

7: El e-nfricoşător şi preavestit;

judecata din el-însuşi va fi

şi-ncărcătura lui îi va da peste margini.

„Neavându-L pe Dumnezeu, regele păgân îşi face legi proprii şi le aplică după bunul său plac”[11].

„Unii comentatori antici înţeleg [trecerea de la genul neutru, în versetul precedent, la masculin] ca pe o referire la Nabucodonosor, căpetenia chaldeilor (Chiril, Com., p. 78). Unii Părinţi au preferat însă o interpretare alegorică: ar fi vorba de diavolul care năvăleşte în sufletul omului (pământul şi locuinţele din 1,6)”[12].

8: Şi caii lui sări-vor mai mult ca leoparzii

şi cu avânt mai mare ca lupii din Arabia;

şi călăreţii lui sări-vor drept în şei

şi vor porni din depărtări

şi vor zbura precum un vultur

în grabă să mănânce.

            „Pentru Hesychios din Ierusalim, călăreţii pomeniţi aici sunt sfinţii apostoli, care aleargă printre neamuri spre a le aduce pe calea credinţei[13]. Ieronim, care preferă aici textul Septuagintei, spune că neamurile, o dată convertite, nu mai sunt purtate de diavoli (călăreţii), ci de Hristos. Pentru ambii autori, toţi cei convertiţi sunt ca un vultur doritor de hrană (literal: dornic să mănânce), pentru că de acum se hrănesc cu trupul Cuvântului lui Dumnezeu”[14].

Se vorbeşte despre „multele rele muşcături ale lupilor Arabiei, adică ale Apusului (căci numele Arabiei tălmăcit în limba greacă arată Apusul). Iar prin Arabia înţeleg – şi poate nu în mod greşit – în înţeles spiritual trupul acesta care asupreşte în cei ca mine legile dumnezeieşti ale Duhului; care hrăneşte cu adevărat lupi cruzi şi neruşinaţi; care s-a făcut şi se numeşte cu adevărat Apus din pricina păcatului”[15].

9: Veni-va nimicire în cei necredincioşi,

în cei ce stau prin preajmă cu gând de-mpotrivire;

robimea o va strânge precum aduni nisipul.

            Necredincioşi: SEP 5 are necucernici. „Pentru Theodor al Mopsuestiei, cei necucernici sunt asupritorii săracilor, interpretare singulară în contextul patristic, dar apropiată de unele surse iudaice (Com., p. 264)”[16].

            Ultimul stih e tradus în SEP 5: şi-are s-adune, ca nisipul, sumedenie de robi. Deşi să adune are drept consecinţă robia, „Hesychios din Ierusalim înţelege însă verbul în sens pozitiv, vorbind despre apostoli, călăreţii lui Hristos, care vor străbate neamurile toate, adunându-i pe toţi câţi fuseseră robiţi de demoni. Pentru Ieronim, cel ce-i adună pe credincioşi după nimicirea celor necucernici este Cuvântul lui Dumnezeu, la care se referă el din versetul următor”[17].

10: La largul său el fi-va printre regi

şi pe tirani îi va juca pe palme;

de toată-ntăritura îşi va râde

şi-n jurul ei va ridica movile

şi-o va supune luişi.

Movile: „dâmburi de pământ, ca puncte mai înalte de atac”[18].

SEP 5 traduce primul stih: El însuşi se va desfăta cu regii. „Hesychios din Ierusalim înţelege că poporul credincios alcătuit din neamuri se desfată sub cârmuirea unor regi buni şi drepţi, bătându-şi joc de tirani (demonii) şi de orice întăritură (înţelepciunea păgânilor)”[19].

11: Atunci vântu-şi va schimba suflarea,

iar el va trece

şi jertfă va-nălţa, de ispăşire:

Aceasta e tăria ce se ţine

de dumnezeul meu!”

„Ironie la adresa îngâmfatului care nu ştie al cui instrument a fost, ci crede că-şi are tăria de la idolul său. Jertfa lui însă ascunde şi o anume ipocrizie: se cheamă de ispăşire!”[20].

Cum Anania a recurs aici, în două locuri, la Textul Ebraic, redăm versetul şi în traducerea SEP 5: Atunci va să se schimbe duhul/ şi va să treacă şi se va îmblânzi:/ aţa putere are Dumnezeul meu! „Consecvent interpretării sale alegorice, Hesychios din Ierusalim socoteşte că poporul credincios strâns din neamuri va schimba în bine răul în care se complăcuse şi va trece pe drumul mântuirii. Theodoret (PG vol. 81, col. 1816A) crede că este vorba de Dumnezeu care, văzând suferinţele poporului iudeu, Îşi va schimba gândul în privinţa lor, arătându-li-Se prielnic. ♦ […] Pentru Theodor al Mopsuestiei, Theodoret şi Chiril al Alexandriei, versetul de faţă se referă la Duhul lui Dumnezeu. După părerea lui Theodor, Dumnezeu îşi va întoarce Duhul, adică Îşi va preschimba mânia şi, trecând printre ei binevoitor, le va dărui iertarea Sa şi, îmblânzindu-Se/împăcându-se, nu-l va da pieirii pe Israel; profetul dă aşadar glas încrederii sale în mila Domnului (Com., p. 264). Ieronim are aceeaşi interpretare, preferând din nou sensul figurat al textului Septuagintei celui literal din Textul Masoretic: Duhul se întoarce, nu mai pedepseşte, trece printre păcătoşi, se roagă pentru ei şi-i împacă cu Dumnezeu; prin aceasta se vădeşte puterea Dumnezeului nostru! ♦ aşa putere are Dumnezeul meu!: sensul din greacă e cu totul altul decât în Textul Masoretic, unde cel căruia puterea lui îi este dumnezeu este o critică ironică la adresa duşmanilor care se închină puterii propriilor săbii. Theodoret interpretează aceste cuvinte ca pe o exclamaţie a profetului, uluit de iubirea de oameni şi de îndurarea nemărginită a lui Dumnezeu (PG vol. 81, col. 1816A)”[21].

12: – Nu eşti Tu oare chiar dintru-nceput,

o, Doamne, Dumnezeul meu Cel sfânt?

Fără-ndoială, noi nu vom muri.

O, Doamne, Tu l-ai pus spre judecată,

iar el pe mine m-a făcut

ca prin pedeapsa lui să mă îndrept.

„Profetul acceptă ideea că el, poporul Caldeilor, e trimis de Dumnezeu să pedepsească spre îndreptare, dar nu se împacă cu gândul că toate grozăviile provocate de această situaţie se pot petrece sub ochiul indiferent al Domnului”[22].

În final, SEP 5 are: Doamne, l-ai rânduit pe el spre judecată,/ iar El m-a plăsmuit ca să arăt învăţătura Lui. „Theodor al Mopsuestiei crede că profetul a fost pus să condamne păcatele poporului şi să-i dea învăţătură (Com., p. 265), iar Theodoret socoteşte că Avacum a fost însărcinat să-i mustre pe păcătoşi, vestindu-le în acelaşi timp îndreptările ce vor să vină (PG vol. 81, col. 1816B). Chiril al Alexandriei propune trei interpretări diferite, recunoscând că este din cale afară de neclar de ce zice [profetul] că ar fi fost rânduit spre judecată. Astfel, aceste cuvinte pot însemna fie că regele babilonienilor a fost rânduit să împlinească judecata divină, fie că poporul iudeu a fost rânduit să fie judecat şi condamnat (κατάκριμα) pentru necredinţa lui, fie că menirea profetului este să îndreptăţească intervenţia punitivă a babilonienilor (Com., pp. 85-86)”[23].

13: E ochiul prea curat

ca să mai vadă rele

şi ca să mai privească

peste necazuri dureroase.

De ce dar Tu priveşti

peste aceia ce dispreţuiesc?

Tăcea-vei oare când necredinciosul

l-înghite pe cel drept?

Semnul că cineva a ajuns la curăţia inimii este „când îi vede pe toţi oamenii ca buni şi nu-i apare vreunul necurat şi întinat, atunci este cu adevărat curat cu inima. Căci cum se împlineşte cuvântul apostolului care ne cere să socotim pe toţi, cu inima sinceră, mai presus de noi, dacă nu se ajunge la ceea ce s-a zis: Că ochiul curat nu va vedea cele rele?”[24].

14: Vei face Tu pe oameni precum sunt peştii mării

sau biete târâtoare lipsite de cârmaci?

            Lipsite de cârmaci: în SEP 5: n-au îndrumător. „Pentru Theodor al Mopsuestiei (Com., p. 265) şi Theodoret (PG vol. 81, col. 1816D), consecinţa tăcerii lui Dumnezeu este că oamenii sunt trataţi asemenea unor fiinţe lipsite de raţiune şi de lege, asemenea unor animale ce trăiesc după legea junglei, ori sunt pradă uşoară pentru demonii sălbatici şi cruzi, până în clipa când vor primi învăţătura dumnezeiască şi un îndrumător, pe Hristos (Chiril al Alexandriei, Com., p. 88)”[25].

15: El nimicirea-n undiţă a smuls-o,

i-a tras afar-cu mreaja

şi la un loc şi-i strânse în năvoade;

de-aceea se va veseli

inima lui şi se va bucura.

            I-a tras afară: „= pe cei luaţi în robie. Dumnezeu a îngăduit ca aceştia să nu opună nici o rezistenţă; cuceritorul i-a pescuit, ceea ce-l face şi mai vesel, el neînregistrând nici o pierdere (vezi mai departe)”[26].

            „Chiril al Alexandriei crede că e vorba fie de năvălitorul chaldeu, fie de diavol, ambii pricepuţi să agaţe, să pună stăpânire pe oameni (Com., p. 90)”[27].

16: De-aceea va aduce jertfe

năvodului său

şi mrejei sale arde-va tămâie,

căci el cu ele şi-a făcut

porţia lui cea grasă

şi hrană pe alese.

            Va aduce jertfă mrejei sale (SEP 5): „Părinţii au interpretat această menţiune ca pe o descriere a păcatului trufiei, în care cad babilonienii, divinizându-şi propriile puteri (Theodor al Mopsuestiei, Com., p. 266; Theodoret, PG vol. 81, col. 1817A-B)”[28].

            „Pururi sunt în clătinare şi se agită cele ale noastre, cel viclean ispitindu-ne neîncetat, şezând mereu lângă noi şi vrând să murdărească, prin născocirile greu de sesizat ale răutăţii lui, pe cei curăţiţi, că mâncărurile lui sunt mai săţioase, după cuvântul Proorocului”[29].  „Celor ce li se întâmplă să cadă din bunacuviinţă şi din virtutea familiară şi preaiubită ca din patria proprie, şi să coboare la cele mai rele şi să ajungă sub sceptrul diavolesc, le apar cu uneltiri cumplite puterile rele şi vrăjmaşe; şi dacă văd acestea pe vreunul din cei ajunşi sub stăpânirea lor având o deşteptăciune frumoasă, se străduiesc să o pună la dispoziţia conducătorului lor şi o supun poftelor lui ca să nu mai rodească lui Dumnezeu, ci mai degrabă Satanei. Căci mâncările lui, cum s-a scris, sunt alese. Şi se silesc să farmece mintea prizonieră şi căzută, ca să nu mai privească prea mult la libertate şi să se desprindă de sub stăpânirea lor. Căci îi îmbie adeseori plăcerile cele lumeşti şi o încarcă cu bogăţia mulţumirilor deşarte”[30].

17: De-aceea mreaja şi-o va arunca

şi nu se va sfii

fără-ncetare neamuri să ucidă.

Spre deosebire de Septuaginta, „Textul Masoretic are aici o particulă interogativă: Oare îşi va goli fără încetare năvodul?”[31].

---

[1] חבקוק

[2] SEP 5, pp. 389-390

[3] BBVA, p. 1179

[4] BBVA, p. 1179

[5] SEP 5, p. 391

[6] BBVA, p. 1179

[7] SEP 5, p. 391

[8] BBVA, p. 1179

[9] BBVA, p. 1179

[10] SEP 5, p. 392

[11] BBVA, p. 1179

[12] SEP 5, p. 393

[13] Interpretarea urmează Textul Masoretic: călăreţii lui se răspândesc, călăreţii lui înaintează din depărtare, năpustindu-se ca vulturul doritor să se hrănească.

[14] SEP 5, p. 393

[15] Sf. Maxim Mărturisitorul, Epistole, VIII

[16] SEP 5, p. 394

[17] SEP 5, p. 394

[18] BBVA, p. 1179

[19] SEP 5, p. 395

[20] BBVA, p. 1179

[21] SEP 5, pp. 395-396

[22] BBVA, p. 1180

[23] SEP 5, p. 397

[24] Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoinţe, LXXXV

[25] SEP 5, p. 397

[26] BBVA, p. 1180

[27] SEP 5, p. 398

[28] SEP 5, p. 398

[29] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, XI, 9

[30] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, I

[31] SEP 5, p. 398