Comentarii la Cartea Ecclesiastul – 9

CAPITOLUL 9 – Deşertăciunea virtuţii şi a înţelepciunii. A te bucura de viaţă.

1: Pe toate acestea mi le-am pus la inimă

şi pe toate acestea inima mea le-a văzut:

anume că drepţii şi înţelepţii

şi faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu,

că nu e om care să cunoască fie iubirea, fie ura,

[cu toate] că ele i se află în faţă;

2: deşertăciune este în toate.

Una şi aceeaşi întâmplare

îi este şi dreptului, şi nelegiuitului,

şi celui bun, şi celui rău,

şi celui curat, şi celui necurat,

şi celui ce jertfeşte, şi celui ce nu jertfeşte;

precum este cel bun, aşa e şi cel păcătos,

precum este cel ce jură, aşa-i şi cel ce se teme de jurământ.

„Ebraică: Păzeşte porunca regelui, din însăşi pricina jurământului lui Dumnezeu. Unele versiuni ale Septuagintei aşează verbul nu te grăbi la începutul frazei următoare. Aici, conform ortografiei din ediţia Rhalfs. Jurământul lui Dumnezeu poate însemna fie jurământul de credinţă al curteanului faţă de regele său, fie jurământul lui Dumnezeu de a-l păzi pe rege (cf. Psalmi 88, 35)”[1].

3: Acesta e răul în tot ce se face sub soare,

că o singură întâmplare le este tuturor;

da, inima fiilor oamenilor s-a umplut de răutate

şi rătăcire se află în inima lor cât trăiesc;

după care: – La cei morţi!

„În sensul: se duc la cei morţi (cu toată răutatea şi rătăcirea lor)”[2].

Inima fiilor oamenilor s-a umplut de răutate şi rătăcire se află în inima lor cât trăiesc: „De altfel trebuie să judecăm ca pe nişte nenorociţi şi vrednici de dispreţ pe cei pătaţi de toate crimele şi ticăloşiile, fără să arate un semn văzut că sunt stăpâniţi de diavol şi mai ales fără să fie trecut prin vreo încercare potrivită cu faptele lor, sau prin vreo pedeapsă de îndreptare. Nu merită lecuirea uşoară şi repede a acestui timp cei a căror inimă este împietrită şi nepocăită. Pedeapsa lor va depăşi viaţa prezentă pentru că îşi adună o comoară de mânie şi indignare pentru ziua mâniei şi a descoperirii dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, zi în care viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge”[3].

4: Cine oare e acela care să aibă părtăşie cu toţi cei vii?

Există, totuşi, o nădejde, căci:

Un câine viu e mai bun decât un leu mort.

„Paralela câine viu – leu mort este o referire la un proverb, care exista şi la arabi”[4].

Prin câine mort putem înţelege şi învăţăturile eretice: „la Dumnezeu nu lustrul cuvintelor, nici sunetul frumos al glasurilor e de preţ, ci înţelesul curat şi frumos al gândurilor”[5].

5: Fiindcă cei vii ştiu că trebuie să moară;

cei morţi însă nu ştiu nimic

şi pentru ei nu mai este nici o răsplată,

căci amintirea lor a fost dată uitării.

6: Şi iubirea, şi ura lor,

şi gelozia lor, iată, au pierit;

nu, pentru ei niciodată nu mai există vreo părticică

în tot ce se face sub soare.

7: Vino, mănâncă-ţi pâinea cu veselie

şi bea-ţi cu inimă bună vinul,

că I-au plăcut lui Dumnezeu faptele tale.

8: Fie hainele tale-ntotdeauna albe

şi untdelemn de pe capul tău să nu lipsească.

„Veşmintele albe şi creştetul uns cu untdelemn sunt evocări ale purităţii şi binecuvântării divine”[6].  În cele de mai sus desluşim închipuită Taina Euharistiei: ,,Nu te uita deci la pâine şi la vin ca la pâine şi la vin obişnuite. Ele, potrivit hotărârii Stăpânului, sunt trup şi sânge al lui Hristos. Chiar dacă simţirea te îndeamnă să gândeşti aşa, totuşi credinţa să-ţi de certitudinea faptului. Să nu judeci taina după gustare, ci, neîndoielnic, încredinţează-te prin credinţă că ai fost învrednicit de trupul şi sângele lui Hristos. […] Pentru aceasta şi Solomon la acest har se referă când spune în Ecclesiast: Vino şi mănâncă cu veselie pâinea ta – pâinea cea duhovnicească; vino este o chemare mântuitoare şi dătătoare de fericire – şi bea-ţi cu inimă bună vinul tău – vinul cel duhovnicesc – şi undelemnul să se verse pe capul tău – vezi că arată şi ungerea cea tainică – şi hainele tale să fie pururea albe, că au plăcut lui Dumnezeu faptele tale. Înainte de a te apropria de har, faptele tale erau deşertăciunea deşertăciunilor. Odată ce te-ai dezbrăcat de hainele cele vechi şi te-ai îmbrăcat cu cele albe, duhovniceşti, trebuie să fii pururea îmbrăcat în alb. Negreşit, nu vrem prin aceste cuvinte să spunem ca tu să porţi necontenit haine albe, ci că se cuvine să te îmbraci cu hainele cele cu adevărat alese, strălucitoare şi duhovniceşti, ca să spui împreună cu fericitul Isaia: să se bucure sufletul meu de Domnul, că m-a îmbrăcat cu haina mântuirii şi cu veşmântul veseliei m-a acoperit (61, 10). Odată ce ai aflat şi ai fost încredinţat că pâinea ce se vede nu este pâine, chiar dacă o simţim pâine la gust, ci trup al lui Hristos; că vinul ce se vede nu este vin, chiar dacă gustul aşa ne spune, ci sânge al lui Hristos; că David a spus demult în Psalmi despre aceasta: Pâinea inima o întăreşte şi vinul veseleşte inima omului (Psalmi 103, 16-17), când te împărtăşeşti cu pâinea cea duhovnicească, întăreşte-ţi inima şi veseleşte-ţi faţa sufletului tău”[7].

9: Petrece-ţi viaţa cu femeia pe care o iubeşti

în toate zilele deşertăciunii tale

care ţi s-au dat ţie sub soare,

că aceasta este partea ta în viaţa ta

şi-n toată osteneala ta cu care te osteneşti sub soare.

10: Tot ceea ce mâna ta găseşte cu cale să facă,

fă, atât cât îţi stă în putere,

fiindcă în iad, acolo unde mergi tu,

nu există nici faptă, nici gând de a face,

nici cunoaştere şi nici înţelepciune.

„Iad, în sensul din antichitate: locuinţa morţilor, Şeol, Hades”[8].

Pornind de la versetele de mai sus, creştinilor le e adresat îndemnul: „Să avem grijă, deci, fraţilor, de trupuri şi să nu ne folosim rău de ele ca de nişte trupuri străine nouă. Să nu spunem ca ereticii că haina trupului este ceva străin, ci să avem grijă de el ca de bunul nostru propriu. Trebuie să dăm socoteală Domnului de toate cele săvârşite prin trup. Să nu spui: Nu mă vede nimeni. Nici să nu te gândeşti că nu este vreun martor al faptelor tale. Adeseori nu avem om drept martor. Făcătorul, însă, martorul ce nu poate fi înşelat, rămâne în cer şi vede faptele, iar în trup rămân petele păcatelor. Şi după cum o rană o dată pătrunsă în trup, chiar dacă se vindecă, totuşi lasă urmă, tot aşa şi păcatul răneşte şi sufletul şi trupul şi rămân semnele rănilor şi în unul, şi în altul”[9].  „Prin aceasta arată că fapte trebuie să fie totdeauna curată. Dacă deci ceea ce se săvârşeşte are ceva din voia celui ce o săvârşeşte, fapta s-a întinat şi nu este plăcută lui Dumnezeu”[10].

11: M-am întors şi am văzut sub soare

că întrecerea-n alergare nu le este [hărăzită] celor sprinteni,

nici celor puternici bătălia,

nici celor înţelepţi pâinea,

nici celor mintoşi bogăţia,

nici cărturarilor bunăvoinţa,

căci timpul şi neputinţa pe toţi îi vor întâmpina.

„Mesajul este: să nu fii sigur pe nimic, căci înaintea tuturor celor care într-un fel sau altul se consideră favoriţi (cei puternici, cei înţelepţi etc.) poate ieşi o întâmplare rea, o soartă (cf. AB, Eccl. Nota ad loc.); de exemplu, pâinea nu este apanajul celor înţelepţi, altfel spus nu eşti sigur de pâinea ta chiar dacă eşti înţelept”[11].

12: Fiindcă omul nu-şi cunoaşte vremea;

aşa cum peştii se prind în mreaja vicleană

şi aşa cum păsările se prind în laţ,

tot astfel se prind şi fiii omului

în vremea cea rea

când fără veste cade peste ei.

„Evagrie (Schol. ad Ecl. 70) comentează sensul termenului καιρός[12] în relaţie cu timpul (χρόνος): Omul nu şi-a dat seama că momentul (καιρός) este timpul bunei împliniri (χρόνος κατορθώσεως), căci a numit moment clipa/ocazia prielnică (η ευκαιρία)”[13].

13: De asemenea, am mai văzut un fapt de înţelepciune sub soare,

şi mare îmi este în faţa ochilor:

14: O cetate mică cu oameni puţini;

un mare rege vine asupră-i şi o împresoară

şi zideşte împrejuru-i valuri puternice;

„Targumul la Qoheleth dă o interpretare alegorică pasajului: cetatea cea mică este trupul omului, iar oamenii cei puţini la număr nu pot face faţă răului, asimilat regelui care îi asediază”[14].

15: în ea se află un om sărac şi înţelept

care prin înţelepciunea lui a mântuit cetatea;

ei bine, nimeni nu-şi mai aduce aminte de omul acela sărac!

16: Şi am zis eu:

– Înţelepciunea e mai bună decât puterea,

dar înţelepciunea săracului nu e luată în seamă,

iar cuvintele lui nu sunt ascultate.

Cum vedem, de pe timpul Ecclesiastului lucrurile nu s-au schimbat prea mult, dovadă că nu-i nimic nou sub soare…

17: Cuvintele înţelepţilor ascultate-n linişte

fac mai mult decât strigătul celor puternici

în mijlocul nebunilor.

„Caută să impui gurii tale cea mai adâncă tăcere, ca să nu zădărniceşti prin mândrie deşartă truda cititului şi munca dorinţelor tale. Acesta este primul pas al disciplinei practice: să primeşti cu mintea încordată şi cu gura mută învăţăturile şi poruncile celor bătrâni şi, păstrându-le cu grijă în inima ta, să te grăbeşti mai vârtos în osteneala de a le înfăptui tu, decât a le cere altora. Din aceasta din urmă te vei alege cu primejdiile gloriei deşarte, iar din cea dintâi vei recolta roadele ştiinţei duhovniceşti”[15].

Strigătul celor puternici în mijlocul nebunilor nu produce decât zgomot şi „de aceea, am considerat că este mai folositor a tăcea decât a vorbi, pentru că nu poate să se audă cuvântul omului prin astfel de zgomote”[16].

18: Înţelepciunea e mai bună decât armele războiului,

dar un singur păcătos va nimici noian de bunătate.

S-a văzut aici a fi mai degrabă o referire la războiul cel nevăzut. În chipul acelui singur păcătos a fost văzut Adam, cel prin care păcatul a intrat în toţi urmaşii săi.

---

[1] BBVA, p. 860

[2] BBVA, p. 862

[3] Sf. Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, VII, 31

[4] SEP 4/I, p. 561

[5] Nichita Stithatul, Cele 300 de Capete, 58

[6] SEP 4/I, p. 562

[7] Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze mistagogice, IV, 6.8-9

[8] BBVA, p. 863

[9] Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XVIII, 20

[10] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 401

[11] SEP 4/I, p. 562

[12] Ceasul, momentul; Anania are vremea.

[13] SEP 4/I, p. 562

[14] SEP 4/I, p. 563

[15] Sf. Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, XIV, 9

[16] Sf. Vasile cel Mare, Despre Duhul Sfânt, XXX