Comentarii la Apocalipsa – 19

Posted: 10/06/2011 in Apocalipsa

CAPITOLUL 19 – Căderea Babilonului (continuare). Cina nunţii Mielului. Călăreţul calului alb.

 

1: După acestea am auzit ca un glas puternic de mulţime multă-n cer, zicând: „Aliluia! Mântuirea şi slava şi puterea sunt ale Dumnezeului nostru!

2: Pentru că adevărate şi drepte sunt judecăţile Sale! Pentru că a judecat-o pe Desfrânata cea mare, care a stricat pământul cu desfrânarea ei, şi din mâna ei a răzbunat sângele robilor Săi”.

3: Şi au zis a doua oară: „Aliluia!” Şi fumul [arderii] ei se ridică în vecii vecilor.

4: Iar cei douăzeci şi patru de Bătrâni şi cele patru Fiinţe au căzut şi I s-au închinat lui Dumnezeu Cel ce şade pe tron, zicând: „Amin! Aliluia!”

Aliluia închipuie lauda lui Dumnezeu, iar amin înseamnă adevărat sau fie[1].

5: Şi un glas a ieşit din tron, zicând: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, voi, toţi robii Săi, voi, cei ce vă temeţi de El, mici şi mari!”

„Structura primei unităţi corale este într-un oarecare mod determinată de 18, 20, unde invitaţia la bucurie e adresată în primul rând cerului; 19, 1-4 descrie într-adevăr bucuria în cer. În a doua instanţă, 18, 20 îndeamnă la bucurie sfinţii, apostolii şi profeţii. 19, 5 reia această invitaţie, adresând-o fiinţelor umane şi extinzând-o la toţi cei care-L servesc şi se tem de Dumnezeu”[2].

Tronul lui Dumnezeu sunt Heruvimii şi Serafimii, de la care se dă porunca să-L laude pe Dumnezeu nu numai cei mici întru fapte, dar şi cei mici după mărimea puterii lor. Însă mi se pare că şi aceia ce sunt acum mici de vârstă, adică pruncii care mor nedesăvârşiţi, înviind la vârstă mare, Îl vor lăuda pe Dumnezeu, Făcătorul de lucruri mari”[3].

6: Atunci am auzit ca un glas de mulţime multă şi ca un vuiet de ape multe şi ca un bubuit de tunete puternice, zicând: „Aliluia!, că Domnul Dumnezeul nostru Atotţiitorul S-a împărăţit!

S-a împărăţit: „Şi-a luat împărăţia în stăpânire”[4].

7: Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă, căci nunta Mielului a venit şi mireasa Lui s-a pregătit,

8: şi i s-a dat ei să se înveşmânteze cu vison curat, luminos – căci visonul sunt faptele cele drepte ale sfinţilor”.

„În timp ce versetele 1-5 scot în relief victoria lui Dumnezeu asupra Babilonului, accentuându-I caracterul de judecător şi războinic, versetele 6-8 concentrează atenţia asupra regalităţii lui Dumnezeu şi asupra nunţii Mielului. […] Aici, nunta Mielului e simbolul uniunii eshatologice dintre Hristos glorificat [preamărit] şi credincioşii care rezistă până la sfârşit”[5].

Vison: „ţesătură din material foarte fin şi scump, de obicei albă, din care se confecţionau veşmintele marilor preoţi, regilor şi oamenilor bogaţi (Luca 16, 19). Visonul era una din marile mărfuri de import ale Romei (18, 12), simbol al luxului ei (18, 16), dar, prin revers, şi simbol al bogăţiei sfinţilor (vezi şi v. 14)”[6].

„Îmbrăcarea miresei  în vison curat arată îmbrăcămintea Bisericii – cea luminată întru fapte bune, şi subţire întru cunoştinţă şi înaltă întru vederea lui Dumnezeu şi în gândurile întru Dânsul – căci cu acestea se ţese înţelegerea dreptăţilor dumnezeieşti”[7].

9: Şi mi-a zis: „Scrie: Fericiţi cei chemaţi la cina de nuntă a Mielului!”  Şi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu”.

Cea de a patra dintre fericirile Apocalipsei.  Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu: „= atestarea faptică a tuturor profeţiilor despre înviere, judecată şi viaţa veşnică”[8].

Cina nunţii lui Hristos este prăznuirea celor mântuiţi şi veselia cea alcătuită cu bună cuviinţă pe care fericiţi vor fi acei ce o vor dobândi şi vor intra cu Mirele cel sfânt al sufletelor curate în cămara cea veşnică”[9].

10: Şi-am căzut înaintea picioarelor sale, ca să mă-nchin lui. Şi el mi-a zis: „Vezi să nu faci asta! Sunt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi care au mărturia lui Iisus. Lui Dumnezeu închină-te, căci mărturia lui Iisus este duhul profeţiei”.

Vezi să nu faci asta: „act de smerenie, caracteristic tuturor sfinţilor şi îngerilor, asemenea lui Petru care refuzase închinarea sutaşului Corneliu (Fapte 10, 25-26)”[10].  Oricum, de aici nu s-ar putea argumenta combaterea cultului adus sfinţilor îngeri, dar e, totodată, evidentă deosebirea între cinstirea sfinţilor şi a sfinţilor îngeri şi adorarea datorată lui Dumnezeu. Mai atenţionăm că invocarea acestui loc e forţată din partea oricui nu se apropie de statura Sfântului Apostol Ioan (greşeală pe care o săvârşesc şi cei care, citind basme, se identifică pe dată cu Făt Frumos, în vreme ce ignoră alte personaje, mai pe măsura lor!).

Mărturia lui Iisus este duhul profeţiei: adică „darul de a tâlcui corect Sfintele Scripturi şi învăţătura Domnului Iisus. Despre harisma profeţiei vezi Faptele Apostolilor 11, 27”[11].  Sau: Mărturia lui Iisus „este revelaţia lui Dumnezeu, făcută lumii de Iisus Hristos, pe care omul o poate primi şi vesti la rândul său. Profeţii şi martirii pentru credinţă, însufleţiţi de [Duhul] Sfânt, sunt mărturisitorii de frunte ai acestei revelaţii în faţa lumii (vezi 12, 17)”[12].

11: Şi-am văzut cerul deschis; şi iată, un cal alb; şi Cel ce şedea pe el Se numeşte Credincios şi Adevărat, şi-ntru dreptate judecă şi Se războieşte.

De aici (şi până la 22, 5) este ultima serie de viziuni pe care o cuprinde Cartea Apocalipsei.

Judecătorul va veni din cer. „Iar calul alb închipuie lumina sfinţilor şi veselia ce va să fie. Şi Cel ce şedea pe el Se numeşte Credincios şi Adevărat: Prin aceasta arată că va fi întru toate cuvintele Sale credincios şi întru fapte adevărat. Şi Acesta este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care va judeca neamurile întru dreptate”[13].

12: Iar ochii Lui, ca para focului; şi pe capul Său, numeroase steme; având un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie decât numai El.

„Puterea şi măreţia lui Hristos depăşesc orice capacitate omenească de cunoaştere şi înţelegere”[14].  „Neştiinţa numelui Lui închipuie necuprinderea fiinţei [Sale]”[15]. Numeroasele diademe sau steme arată superioritatea lui Hristos asupra tuturor puterilor vrăjmaşe.

Hristos „e Pantocratorul în trup omenesc. În ochii Lui omeneşti, luminoşi ca para focului, străluceşte infinitatea Tatălui şi a Duhului Sfânt. Şi tot prin ochii Lui ni se arată nouă iubirea Sa dumnezeiască nesfârşită”[16].

13: Şi este-mbrăcat într-o mantie stropită cu sânge; şi numele Lui se cheamă Cuvântul-lui-Dumnezeu.

Mantie stropită cu sânge: „= semnul patimilor Mielului”[17].

„Prin haina aceasta a Cuvântului lui Dumnezeu se închipuie cu adevărat prea-cinstitul şi nestricatul Său trup, haină care s-a muiat în sângele Său în vremea Patimii celei de bunăvoie (cf. Ioan 19, 2; Isaia 63, 1-3)”[18].

14: Şi oştile din cer Îi urmau călări pe cai albi, purtând veşminte de vison alb, curat.

Oştile din cer: „= oştile îngerilor, dar şi ale martirilor”[19].

Vorbind de Puterile cereşti, „chipul cailor înseamnă ascultare şi sprintenă alergare. Şi cei albi arată strălucirea şi marea înrudire cu lumina dumnezeiască. Iar cei negri (6, 5) arată ascunsul, precum cei roşii (6, 4), mişcarea înfocată. Iar cei ce îmbină albul cu roşul (6, 8), unirea celor două extreme prin pornirea de sine dăruitoare şi legarea treptelor dintâi cu cele de al doilea [rang] şi a celor de al doilea cu cele dintâi, prin întoarcerea unora spre altele în chip providenţial”[20].

15: Şi din gura Lui iese o sabie ascuţită cu care să lovească neamurile; şi El cu toiag de fier le va păstori şi va călca linul aprinderii mâniei lui Dumnezeu Atotţiitorul.

Sabia arată munca [pedeapsa] ce se va aduce necredincioşilor şi păcătoşilor după dreptatea judecăţii şi după răspunsul ce va ieşi din gura lui Hristos, prin care se vor paşte cu toiagul vârtos de fier al muncilor, ca să nu mai lucreze multele şi feluritele lor răutăţi. Toiag de care sfinţii vor rămâne necertaţi […]. Şi El va călca teascul mâniei lui Dumnezeu, căci Tatăl nu va judeca pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o lui Hristos, după firea Sa omenească; judecată pe care, după fiinţă, El o avea, ca Fiu, mai înainte de veci”[21].

16: Şi pe mantia Lui şi pe coapsa Lui are nume scris: Împăratul-împăraţilor-şi-Domnul-domnilor.

Pe coapsa Lui: „anticii obişnuiau uneori ca pe şoldul unei statui să scrie numele personajului reprezentat”[22]. După Averchie, e indicat locul în care se atârna sabia.

„Cuvântul lui Dumnezeu e şi Raţiunea lui Dumnezeu care, ca atare, e şi sensul desfăşurării istoriei. El Se va arăta pe cerul deschis. Cerul se va deschide pentru a izbucni din el sensul, raţiunea tuturor celor ce au fost săvârşite pe pământ, iar raţiunea aceasta vine pe cal alb (19, 11), adică răsturnând repede toată raţiunea (tot cuvântul) ipocrită şi tot adevărul mincinos care ar vrea să i se opună. El e credincios, nu pentru că El crede, ci pentru că e fidel lumii, pe care a creat-o pentru un sens şi vrea să o împlinească în El; e credincios celor [cărora] le-a făgăduit fericirea veşnică dacă vor lucra din credinţa în El. Şi adevărat, în opoziţie cu toată minciuna amestecată în viaţa omenească. Raţiunea de sus, după care au fost create raţiunile ce s-au manifestat în istorie, va apărea pentru a lumina deplin ţinta spre care au avut să înainteze şi va arăta întrucât au înaintat spre ea sau nu”[23].

„Când Domnul nostru a pătimit, a purtat veşmântul de porfiră. Întâi ca Împărat. Căci El este Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor. Apoi şi ca unul ce era batjocorit de cei nelegiuiţi”[24]. O atenţionare pentru cei ce doresc să participe la împărăţia Fiului: asemenea Lui, să vădească şi răbdare în încercări. Mai departe, o explicaţie privind împăraţii sau regii deasupra cărora se află Hristos: „Cât despre faptul că chiar şi Apostolii pot fi numiţi regi, consider că din aceasta se poate trage uşor concluzia cu privire la ceea ce se spune despre toţi credincioşii: Voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie mare, neam sfânt (I Petru 2, 9). Or, dacă sunt numiţi regi şi cei care au crezut în cuvântul lor [al Apostolilor], cu atât mai mult ei, care conduc bisericile lui Dumnezeu, merită să fie numiţi regi, cei care guvernează prin cuvântul şi prin scrierile lor pe conducătorii bisericilor. Iată temeiul pentru care Domnul este numit regele regilor[25].  „Dacă Creatorul tuturor se numeşte Împăratul împăraţilor, Domnul domnilor, Dumnezeul dumnezeilor, negreşit că şi sfinţii se numesc dumnezei, domni şi împăraţi. Dumnezeul acestora este şi se numeşte Dumnezeu, Domn şi Împărat”[26]. Hristos „este Împărat al celor ce s-au făcut împăraţi peste patimi şi Domn al celor ce au dobândit, cu ajutorul Lui, domnie şi stăpânie peste păcat, care vor împărăţi cu El în veacul viitor”[27].

17: Şi-am văzut un înger stând în soare; şi el a strigat cu glas puternic, grăindu-le tuturor păsărilor ce zboară-n mijlocul cerului: „Veniţi şi adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,

E vorba aici, evident, despre păsări de pradă. Dar şi pe îngeri „i-a numit păsări, pentru zborul lor cel pe sus şi pentru înălţarea lor în văzduh, spre îndreptarea şi învăţătura noastră”[28].

18: ca să mâncaţi cărnuri de-mpăraţi şi cărnuri de căpetenii şi cărnuri de puternici şi cărnuri de cai şi de-ale celor ce şed pe ei, şi cărnuri de tot soiul de oameni, şi liberi, şi robi, şi mici, şi mari”.

„Păsările de pradă, ca factor ecologic, sunt cele ce curăţă de leşuri un câmp pe care s-a dat o bătălie. Victimele sunt din categoria celor menţionate în 6, 15; 13, 16”[29].

19: Şi-am văzut Fiara şi pe-mpăraţii pământului şi oştirile lor adunate ca să facă război cu Cel ce şade pe cal şi cu oştirea Lui.

„Prin oştiri îi arată pe cei ce se luptă împreună cu diavolul împotriva lui Hristos şi a sfinţilor Lui; şi zice că sunt mai multe pentru mulţimea vătămătoare a păcatului cea de multe feluri şi pentru [despărţirea] lor întru sfaturi[30]. Iar oastea, deci în număr de una, arată partea Puterilor îngereşti şi a oamenilor celor întocmai cu îngerii, care-L urmează pe Hristos prin unirea voii şi a ascultării”[31].

20: Şi Fiara a fost prinsă; şi cu ea, Profetul Mincinos, cel ce-n faţa ei făcea semne prin care-i amăgise pe cei ce purtaseră semnul Fiarei şi pe cei ce se închinau chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc, unde arde pucioasă.

Iezerul de foc poate fi pregustat încă de aici: „Sufletele împătimite de plăceri sunt smârcuri de foc, în care putoarea patimilor, duhnind ca o mocirlă, hrăneşte ca pe un vierme neadormit al curviei desfrânarea trupului, şi ca pe nişte şerpi, broaşte şi lipitori ale poftelor stricate, gândurile şi dracii stricaţi şi ţâşnitori de otravă. Starea aceasta a luat încă de aici arvuna chinurilor de acolo”[32].

21: Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia Celui ce şade pe cal, cea care iese din gura Lui; şi toate păsările s-au săturat din cărnurile lor.

„Este ultima bătălie care precede împărăţia milenară[33] a lui Hristos (20, 4-6)”[34].


[1] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XIX

[2] ICSS IX, p. 205

[3] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XIX

[4] BBVA, p. 1769

[5] ICSS IX, p. 205

[6] BBVA, p. 1769

[7] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XIX

[8] BBVA, p. 1770

[9] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XIX

[10] BBVA, p. 1770

[11] BBVA, p. 1770

[12] NTEP, p. 766

[13] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XIX

[14] BBVA, p. 1770

[15] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XIX

[16] Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, II, p. 106

[17] BBVA, p. 1770

[18] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XIX

[19] BBVA, p. 1770

[20] Sf. Dionisie Areopagitul, Despre ierarhia cerească, XV, 8

[21] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XIX

[22] BBVA, p. 1770

[23] Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, III, p. 379

[24] Ava Dorotei, Învăţături de suflet folositoare, I, 15

[25] Origen, Omilii la Cartea Numerii, XII, 2

[26] Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, IV, 15

[27] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XIX

[28] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XIX

[29] BBVA, p. 1770

[30] Dacă virtuţile stau în unire, există şi patimi contradictorii, care se resping una pe cealaltă, însă, cum se poate uşor observa, sunt şi patimi care pot coexista, se pot menţine, ori se nasc una din alta.

[31] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XIX

[32] Sf. Grigorie Sinaintul, Capete foarte folositoare în acrostih, 37

[33] A se citi: veşnică.

[34] ICSS IX, p. 207

Comentarii
  1. […] x x x x x x x x x x x x x x x x […]

  2. […] on Asa cum era de asteptat ANI il…ALM on Asa cum era de asteptat ANI il…Comentarii la Apocal… on Asa cum era de asteptat ANI il…cornelius56 on Un aerian periculos sau Cum […]

  3. […] Rokssana, Shayna, Clipe de Cluj, Teo Negură, Theodora Marinescu, Răzvan Cătălin Rinder, Melami, Vania, Gabi123, Carmen, Bogdan […]

  4. […] Vania,     Hai ca se poate,     Marin,     g1b2i3,     Rokssana,     Ioan Sorin Usca,     Nelinistitu’,     Alecu,     Teo Negura,     Luna Patrata,      […]

  5. […] Gabriela Savitsky, Bogdan Onin, Daurel, Onu, Sophie, Aurora Georgescu, Zalmoxys, Gabriela Elena, Vania, Caius, Ilarie, Ana Usca, George Valah, Mirela Pete, Ragnar, Cristi, Theodora Marinescu, Rokssana, […]

  6. […] Vania,     Hai ca se poate,     Marin,     g1b2i3,     Rokssana,     Ioan Sorin Usca,     Nelinistitu’,     Alecu,     Teo Negura,     Luna Patrata,      […]

  7. […] Daliana, Dulcea Deea, Gabi123, Gabitu, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, George Valah, Ilarie, Ioan Sorin Usca, Joaca de-a mine, Luna, Luna Patrata, Mesterul Manole, Mirela Pete, Nabadaiosul, Rokssana, Se […]

  8. […] Vania,     Hai ca se poate,     Marin,     g1b2i3,     Rokssana,     Ioan Sorin Usca,     Nelinistitu’,     Alecu,     Teo Negura,    Bogdan Onin,     Deea […]

  9. […] Gabitu, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, George Valah, Giana, Gradina Visata, Griska,  Ilarie, Ioan Sorin Usca, Lecturi recenzate, Link Ping, Lumi nebune, Luna, Luna Patrata, Melami, Mesterul Manole, Mirela […]

  10. sorin spune:

    din pacate nu am gasit un link catre volumul dvs de comentarii la Lev., motiv pt care voi scrie aici, cu scuzele de rigoare. la pag.63 aveti un citat din Sf Ioan Damaschin in care se spune ca catapeteasma si chivotul ar fi spre rasarit ca orientare a cortului. din cate am gasit eu insa, si conf traditiei noastra bisericesti, la rasarit era/este altarul de arama, adica exact opusul. va rog daca se poate sa lamuriti probl. multumesc

  11. Vania spune:

    La pag. 63 sunt versetele 39-45 ale capitolului 11 din Levitic. Comentariul Sfântului Ioan Damaschin se referă la versetul 39:

    39: Dacă moare vreunul din animalele îngăduite să le mâncaţi şi dacă cineva se va atinge de stârvul lui, acela necurat va fi până seara;

    Un comentariu care mută problema la oameni, dar nu în mod nejustificat, deoarece atingerea de un om mort introducea, ca şi în cazul unui animal mort, aceeaşi stare de necurăţie: „În legea veche era socotit necurat tot cel ce se atingea de un mort, dar nu erau socotiţi necuraţi înşişi morţii. Dar, după ce Însăşi Viaţa şi Cauza Vieţii a fost socotită între morţi, nu mai numim morţi pe cei care au adormit întru nădejdea învierii şi cu credinţa în El”[72]. Dar, prin animalele moarte pot fi înţeleşi cei căzuţi în animalitate şi morţi, astfel, pentru credinţă; se ating de ei cei contaminaţi de egoism şi senzualitate. Aceştia devin necuraţi, dar li se lasă nădejdea curăţirii.

    Nimic, aşadar, despre catapeteasmă şi chivot!

    Aici ar fi Comentariile la Levitic: http://ivanuska.wordpress.com/2011/07/01/comentarii-la-levitic-11/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s