Comentarii la Apocalipsa – 15

Posted: 01/06/2011 in Apocalipsa

CAPITOLUL 15 – Al şaselea semn: îngerii celor din urmă plăgi. Cele şapte cupe.

 

1: Şi-am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: Şapte îngeri având şapte plăgi – cele din urmă, căci cu ele s-a sfârşit mânia lui Dumnezeu.

Plăgi „nu în sensul de răni, ci de cauze aducătoare de răni”[1].

2: Am văzut ceva ca o mare de sticlă amestecată cu foc, şi pe biruitorii Fiarei şi-ai chipului ei şi-ai numărului ei stând pe marea de sticlă şi având ţiterele lui Dumnezeu.

„Această viziune reprezintă triumful final al lui Dumnezeu şi al [însoţitorilor] Săi asupra adversarilor descrişi în 13, 1-10”[2].

Marea de cleştar amestecată cu foc socotim că închipuie mulţimea celor ce se mântuiesc şi curăţia odihnei celei viitoare şi strălucirea sfinţilor care vor străluci ca soarele cu bunătăţile cele strălucitoare ce-i vor împodobi. […] Prin foc se mai înţelege şi ştiinţa lui Dumnezeu şi darul de viaţă făcătorului Duh, pentru că în foc i S-a arătat Dumnezeu lui Moise (Ieşirea 3, 2) şi în chip de limbi de foc S-a pogorât Duhul Sfânt peste Apostoli (Fapte 2, 3). Iar prin alăute arată omorârea mădularelor [vieţii trupeşti] şi viaţa cea lăudătoare a bunătăţilor, care se slobozeşte întru unirea glasului cu arcuşul Duhului Sfânt”[3].

3: Şi cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului, zicând:

„Mari şi minunate sunt lucrurile Tale,

Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule!;

drepte şi adevărate sunt căile Tale,

Împărate al neamurilor!

Cântarea lui Moise: indicaţia leagă cântarea din versetele 3-4 cu Ieşirea 15, cântarea victoriei asupra Egiptenilor”[4]. Alăturarea cu cântarea Mielului ar putea închipui cele două Legi sau cele două Testamente, împreunate într-o singură cântare de laudă.

4: Cine nu se va teme de Tine, Doamne, şi nu va slăvi numele Tău?

Că Tu singur eşti sfânt,

şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta,

pentru că judecăţile Tale au fost arătate”.

5: Şi după aceea m-am uitat; şi templul cortului mărturiei s-a deschis în cer.

Cortul mărturiei era cortul ridicat în cinstea lui Dumnezeu de [Israeliţi], în drum spre ţara făgăduinţei. În el se afla chivotul legământului. Acest cort este denumit astfel deoarece în el Moise primea hotărârile lui Dumnezeu cu privire la poporul Său (Ieşirea 25, 22). Cortul stătea ca mărturie a prezenţei şi conducerii divine în mijlocul poporului. Modelul lui era templul ceresc, arătat de Dumnezeu lui Moise într-o vedenie (Ieşirea 25, 9.40; Evrei 8, 5). De aceea, în textul de faţă, acest templu ceresc se numeşte templul cortului mărturiei[5].

6: Şi din templu au ieşit cei şapte îngeri cu cele şapte plăgi, îmbrăcaţi în in curat strălucitor şi-ncinşi pe sub sân cu cingători de aur.

Cingătoarele înseamnă păzirea puterilor lor [ale îngerilor] de viaţa născătoare şi deprinderea de-a se aduna (concentra), de-a se întoarce în chip unitar spre ele însele şi de-a se învârti în cerc cu bună rânduială în jurul lor, rămânând necăzute din identitatea lor”[6]. „Şi spune că sunt încinşi peste piept cu aur pentru firea lor puternică, curată şi cinstită şi pentru slujirea lor neîncetată”[7].

7: Şi una din cele patru Fiinţe le-a dat celor şapte îngeri şapte cupe de aur pline de mânia lui Dumnezeu Cel-Viu în vecii vecilor.

„Acest tip de cupă (fiali[8]) era folosit pentru sacrificii. Imaginea e scoasă din cultul Templului şi din vesela sa (Ieşirea 27, 3)”[9].

8: Şi templul s-a umplut cu fum din slava lui Dumnezeu şi din puterea Lui; şi nimeni nu putea să intre în templu până ce se vor fi isprăvit cele şapte plăgi ale celor şapte îngeri.

Viziunea aminteşte de momentul sfinţirii Cortului adunării, în vremea lui Moise, când slava Domnului umpluse cortul în chip de nor şi nimeni nu putea să intre în cort (Ieşirea 40, 34-35).


[1] BBVA, p. 1766

[2] ICSS IX, p. 191

[3] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XV

[4] ICSS IX, p. 191

[5] NTEP, p. 760

[6] Sf. Dionisie Areopagitul, Despre ierarhia cerească, XV, 4

[7] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XV

[8] φιάλη

[9] ICSS IX, p. 192

Comentarii
  1. […] Recomandări: Rokssana, Verovers, Caius, Theodora Marinescu, Jocuri cu cuvinte, Octavia Sandu, George Valah, Gabi123, Clipe de Cluj, Mirela Pete, Supravieţuitor, Adrian Voicu, Shayna, Teo Negură, Grişka, Ioan Sorin Usca. […]

  2. […] x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x z z z z z z […]

  3. […] , Caius , Costin , Cristi , Lillee , Daniel , Deea , Irina , Matt ,  Greiere , George , Ilarie , Ioan U , Ana , AliceG , Principessa , Toscana , PavelIonut , Rokssana , Sebastyan , Hanny-Bunny , Vania , […]

  4. […] Marin,    Androxa,     Coolnewz,    Vania,    Rokssana,    Ioan Sorin Usca,    g1b2i3,    Gabriela,    Nelinistitu’,     George Valah,    Teo […]

  5. […] Onin, Caius, Cati, Coolnewz, Gabi123, Gabriela Savitsky, George Valah, Griska, Hazmate, Ilarie, Ioan Sorin Usca, Luna, Luna Patrata, Mesterul Manole, Mirela Pete, Nea Costache, Portocala Mov, Rokssana, Se poate, […]

  6. […] în general, socoteam Fizica drept un adaos nu neapărat necesar, de data aceasta ora se anunţa interesantă, deoarece urma să se efectueze un experiment prin care să se […]

  7. […] Bianca îşi strânse pleoapele cât putu – în vreme ce se spăla pe faţă -, totuşi bacteria i se strecură în ochi. Desigur, pe femeie o nelinişti […]

  8. […] , Caius , Costin , Cristi , Lillee , Daniel , Deea , Irina , Matt ,  Greiere , George , Ilarie , Ioan U , Ana , AliceG , Principessa , Toscana , PavelIonut , Rokssana , Sebastyan , Hanny-Bunny , Vania , […]

  9. […] Onin,     Calin,    Cristi,    Erase Rewind,     g1b2i3,     Gabriela,     Ioan Sorin Usca,    Zina,    Marin,     Nea Costache,    Nelinistitu’,     […]

  10. […] cum Iosif însuşi o spune, garanţia autenticităţii vine din faptul că lămurirea, clarificarea visului vine de la […]

  11. […] 1 iunie n-am mai apucat să postez nimic, pentru că Olenka şi Oleg au fost infernali, întorcând toată casa cu susu-n jos! Deşi sunt fraţi, sau poate tocmai […]

  12. […] Usca,  Caius, Cati, Coolnewz, Gabi123, Gabriela Savitsky,  Griska, Ilarie, Ioan Sorin Usca, Mirela Pete, Nea Costache,  Melami, Vania, Haicasepoate, Teo Negura, Stropi de suflet, Vania, […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s