Comentarii la Apocalipsa – 7

Posted: 17/05/2011 in Apocalipsa

CAPITOLUL 7 – Cei 144.000 de pecetluiţi ai lui Israel.

 

            „Acest capitol este un interludiu între pecetea a şasea şi a şaptea (aşa cum va fi un interludiu între a şasea şi a şaptea trâmbiţă – 10, 11; 11, 14)”[1].

1: După aceasta am văzut patru îngeri stând la cele patru colţuri ale pământului şi ţinând în frâu cele patru vânturi ale lui, pentru ca vânt să nu sufle pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.

Patru îngeri: după credinţa iudaismului celui de-al Doilea Templu, Dumnezeu reglementează elementele naturii servindu-se de mijlocirea îngerilor. […] Cele patru vânturi sunt cele care împlinesc pedeapsa divină (cf. Ieremia 49, 36). Acest rol devine explicit în versetul 2”[2].

Ţinerea vânturilor arată încetarea bunei întocmiri a firii şi răul de neocolit”[3]

2: Şi-am văzut un alt înger, care se ridica de la Soare-Răsare şi avea pecetea Viului Dumnezeu; el a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri cărora li s-a dat să vatăme pământul şi marea,

Pecetea: „sigiliul; obiectul gravat cu care se sigilează, prin marcare, ceva sau cineva”[4].

3: zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu-i vom pecetlui pe robii Dumnezeului nostru pe frunţile lor”.

„Această pecetluire simbolică se inspira din Iezechiel 9, unde un înger îi însemna pe frunte pe cei ce evitaseră idolatria, un semn care le permite să-şi salveze viaţa. După viziunea sufletelor care stau sub altar, cel puţin unii dintre credincioşi vor muri. În Apocalipsă, pecetea nu e un simbol al protecţiei de moarte, ci de protecţia în şi prin moarte”[5].  În „ce constă această pecete nu ştim şi nici nu este necesar să aflăm. Este posibil ca ea să fie preascumpa cruce a Domnului, prin care vor putea fi deosebiţi credincioşii de necredincioşi şi apostaţi, sau pecetea martiriului pentru Hristos”[6].

„Puterea cea înaltă le poruncea acelor sfinţi îngeri muncitori[7] să nu le facă nimic celor păcătoşi, până ce nu-i vor cunoaşte pe slujitorii adevărului, care se vor despărţi prin pecetluire […] Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii: când ne muncim, făptura [zidirea] se împărtăşeşte şi ea de bătăile acestea, de vreme ce a fost făcută pentru noi. Tot astfel, atunci când se slăvesc sfinţii, făptura împreună se veseleşte. […] Până ce nu-i vom pecetlui pe frunte pe robii Dumnezeului nostru: de aici învăţăm că, mai înainte de aducerea ispitelor, şi celor ce fac bine le trebuie ajutorul îngerilor [care să-i însemneze] cu pecetea Duhului cea dată nouă”[8].  Tot din acest loc putem înţelege că sfârşitul nu va veni până când Evanghelia lui Hristos nu va fi propovăduită la toate neamurile, lucru în mare măsură realizat astăzi.

4: Şi-am auzit numărul celor pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii de pecetluiţi, din toate seminţiile fiilor lui Israel:

O sută patruzeci şi patru de mii: „numărul simbolic: 12x12x1000 (pătratul numărului sfânt – Israel – înmulţit cu numărul duratei lungi, indefinite); desemnează pliroma[9], totalitatea, întregul, plenitudinea (nu lipseşte nici unul din cei ce urmau să se mântuiască). ♦  Din toate seminţiile fiilor lui Israel: simbol: noul Israel (Biserica lui Hristos)”[10]. Asupra acestui număr vom reveni către finalul cărţii, dar inserăm şi o precizare imediată, confirmând cele de mai sus: „Aceste numere nu trebuie luate ad litteram, pentru că sunt folosite pentru semnificaţia lor simbolică pe care o conţin. […] Şi apartenenţa la cele douăsprezece triburi trebuie să se înţeleagă simbolic şi nu literal; apartenenţa la poporul ebraic nu e, în esenţă, o chestiune genetică. Totuşi, folosirea numerelor lasă să se înţeleagă că se face aluzie la un număr limitat, nu la toţi creştinii”[11].

Vorbind despre cei doisprezece patriarhi, Origen spune deschis că aici sunt însemnări tainice, care se vor descoperi la vremea lor: „Aşadar, la aceşti părinţi [cei doisprezece fii ai lui Iacov – n. n.] ar trebui raportat acest număr al celor feciorelnici, atât de echilibrat, atât de deplin şi atât de armonios, încât nici unul nu este superior sau inferior altuia. Eu însă nu îndrăznesc să înaintez în cercetare: şi până aici am mers cu oarecare reţinere”[12].

5: Din seminţia lui Iuda, douăsprezece mii de pecetluiţi; din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii; din seminţia lui Gad, douăsprezece mii;

Iuda se tălmăceşte mărturisire şi aici sunt arătaţi cei ce se mântuiesc prin mărturisirea lui Hristos […]. Ruben se tălmăceşte fiul vedeniei, prin care se închipuiesc cei ce au agonisit vederea duhovnicească prin curăţia inimii. […] Gad se tălmăceşte ispită, prin care se arată cei ce se încununează prin răbdarea ispitelor”[13].

6: din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii; din seminţia lui Neftali, douăsprezece mii; din seminţia lui Manase, douăsprezece mii;

Aşer se tălmăceşte fericire, prin care sunt arătaţi cei ce moştenesc fericirea Stăpânului pentru viaţa lor cea vrednică […]. Neftali se tălmăceşte rugăciune, prin care se însemnează cei ce se lipesc de Dumnezeu cu rugăciunea neîncetată. […] Manase se tălmăceşte uitare, adică cei ce uită cele din urma lor şi casele părinţilor pentru dragostea lui Dumnezeu”[14].

7: din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii; din seminţia lui Levi, douăsprezece mii; din seminţia lui Isahar, douăsprezece mii;

Simeon se tălmăceşte ascultare, adică cei ce se îndreptează prin ascultarea dumnezeieştilor porunci. […] Levi se tălmăceşte primit, prin care se înţeleg cei primiţi în Hristos pentru viaţa lor cea sfântă, şi Levi s-a pus al optulea pentru a arăta că preoţia cea adevărată (faţă în faţă cu Hristos) va fi într-a opta zi, aceea a învierii. […] Isahar se tălmăceşte plată, adică cei ce iau plată de la Dumnezeu pentru că vieţuiesc în fapte bune”[15].

8: din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminţia lui Iosif, douăsprezece mii; din seminţia lui Veniamin, douăsprezece mii de pecetluiţi.

Zabulon se tălmăceşte locaşul puterii, sau bună mireasmă, prin care se înţeleg cei întăriţi peste puteri prin sălăşluirea lui Hristos întru ei şi care s-au făcut bună mireasmă Lui […][16]. Veniamin se tălmăceşte fiul durerii, sau fiul zilei sau fiul luceafărului de dimineaţă. Adică îi arată pe cei ce împlinesc numărul cu dureri de inimă, ori […] pe cei ce se vor mântui prin credinţă dintre Evrei atunci, la sfârşitul lumii”[17].

Lipsesc seminţiile lui Dan şi Efraim; în schimb, e introdus Iosif, reprezentat, de regulă, prin fiii săi, Efraim şi Manase; la fel, e trecut între cei 12 Levi, numărat în vechime aparte, ca trib sacerdotal. Absenţa lui Dan poate fi şi un indiciu că, precum în unele profeţii, din tribul acestuia va avea să se nască Antihristul. Levi poate fi inclus aici deoarece rolul său sacerdotal din istorie a încetat, el fiind acum împreună-preot cu ceilalţi patriarhi (cu celelalte triburi). Efraim lipseşte, probabil, datorită puternicei contaminări a acestei seminţii cu păgânismul canaanit, aşa cum reiese din unele pasaje ale Cărţii Judecători (sau s-ar mai putea ca Efraim să fie cugetat ca inclus în tribul lui Iosif, deşi nu s-a procedat la fel cu Manase).

9: După acestea, m-am uitat: şi iată, mulţime multă pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi [din toate] seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi cu ramuri de finic în mâinile lor

Veşmintele albe şi ramurile de finic sunt semne ale biruinţei.  „Persoanele care apar în această viziune sunt în contrast deliberat cu cele din prima povestire; primul grup e meticulos numărat, în timp ce al doilea este nenumărat. Primul provine din poporul lui Israel[18], al doilea din toate naţiunile. Chiar dacă nu se poate forţa semnificaţia detaliilor, implicaţia e că al doilea grup e alcătuit din toţi credincioşii care au rămas fideli până la sfârşit, în timp ce primul constituie un grup selecţionat”[19].

10: şi strigau cu glas mare, zicând: „Mântuirea Îi este Dumnezeului nostru Celui ce şade pe tron şi Mielului!”

Mântuirea Îi este: „= Îi aparţine (puterea de a mântui)”[20].  „Termenul grec sotiria[21], tradus de obicei prin mântuire [cum Anania a şi făcut-o, ca şi NT 1983 ori Petru Creţia– n. n.], aici înseamnă victorie. Echivalentul său ebraic, yeşu’a, poate însemna bunăstare, eliberare, mântuire şi victorie[22]. Înclinăm să acordăm termenului, în context, acest înţeles din urmă, deşi socotim traducerea sa prin mântuire ca având o mai mare miză teologică.

11: Şi toţi îngerii stăteau împrejurul tronului şi al Bătrânilor şi al celor patru Fiinţe, şi au căzut pe feţele lor înaintea tronului şi I s-au închinat lui Dumnezeu.

Îngerii: „aceasta este, după ştiinţa mea, prima treaptă a fiinţelor cereşti, care stă în cerc şi nemijlocit în jurul lui Dumnezeu; şi care se doreşte în mod simplu şi neclintit după cunoaşterea veşnică a Lui, potrivit cu frica înaltă şi nobilă ce o au Îngerii. Acest ordin are multe şi fericite vederi, însă este luminat de raze simple şi nemijlocite şi se hrăneşte cu hrana dumnezeiască ce este cu adevărat îmbelşugată în prima ei revărsare şi totuşi una prin unitatea ei nediferenţiată şi unificatoare. El [îngerul] se învredniceşte de multă dăruire şi înrâurire de la Dumnezeu şi deci de asemănarea cu El, pe cât e cu putinţă, în însuşirile şi formele lui spirituale şi frumoase. Căci cunoaşte în chip deosebit multe din tainele dumnezeieşti şi se face părtaş, pe cât se poate, de ştiinţa şi cunoştinţa lui Dumnezeu”[23]. Sufletele celor mântuiţi slăvesc pe Dumnezeu alături de îngeri.

12: zicând:

„Amin! Binecuvântarea şi slava şi înţelepciunea

şi mulţumirea şi cinstea şi puterea şi tăria

fie-I Dumnezeului nostru în vecii vecilor. Amin!”

13: Iar unul dintre Bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în veşminte albe, cine sunt ei şi de unde-au venit?”

14: Şi eu i-am spus: „Domnul meu, tu o ştii”.  Şi el mi-a spus: „Aceştia sunt cei ce vin din necazul cel mare; veşmintele şi le-au spălat şi le-au înălbit în sângele Mielului.

„Conotaţie antinomică: sângele lui Hristos este cel ce purifică şi conferă imacularea”[24].  Desigur, aici „hainele sau veşmintele exprimă situaţia interioară sau spirituală a persoanei […]. Transformarea unei persoane din murdară (sau păcătoasă) într-una curată (sfântă) este strâns legată cu moartea lui Iisus, înţeleasă ca un sacrificiu. Aici aluzia fundamentală pare să fie la penitenţă, la convertire şi la botez, considerate împreună ca o transformare a persoanei. Referirea la încercare implică faptul că perseverenţa în procesul respectiv de transformare e decisiv şi pentru cei ce vor participa la victoria lui Dumnezeu şi a Mielului. Perseverenţa poate duce la moarte (martiriu), dar nu neapărat toţi creştinii vor trebui să urmeze Mielul pe acest drum”[25]Necazul cel mare: ICCS IX are marea încercare [Petru Creţia: marea prigoană]: „criza de la sfârşitul timpurilor[26], care include persecuţia credincioşilor”[27].

15: Iată de ce sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu, şi-n templul Său Îi slujesc ziua şi noaptea; şi Cel ce şade pe tron îi va sălăşlui în cortul Său;

„Cea mai mare binecuvântare constă în a fi în prezenţa lui Dumnezeu (cf. 22, 3-4). În templul Său: serviciul în templu arată apropierea şi prietenia cu Dumnezeu (cf. 3, 12)”[28].

„Fericiţi sunt cei care vor culege ca roadă a ostenelilor lor celor trecătoare odihna veşnică şi care vor împărăţi împreună cu Hristos pentru că au pătimit împreună cu Dânsul (cf. II Timotei 2, 12) şi cei ce-I vor sluji Lui pururea. Şi, zicând ziua şi noaptea, arată neîncetarea, căci acolo noapte nu va fi, ci o zi necurmată, care, în locul soarelui celui firesc, va fi luminată de Soarele cel mai presus de fire, de Soarele Dreptăţii (cf. Maleahi 4, 2). Şi prin noapte se înţeleg tainele cele ascunse şi cunoştinţele cele adânci, iar ziua le închipuie pe cele arătate şi lesne de înţeles. Iar biserica [templul] Lui este toată făptura cea înnoită cu Duhul”[29].

16: nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici soarele nu se va mai prăvăli peste ei, şi nici o arşiţă.

„Se folosesc diferite metafore pentru a exprima semnificaţia mântuirii; satisfacerea exigenţelor fizice, psihologice şi emoţionale simbolizează împlinirea tuturor dorinţelor unei persoane”[30].

„Adevărat este că vor avea pâinea cea cerească (Ioan 6, 33) şi apa vieţii (Ioan 4, 14). Şi nu vor mai pătimi durere, nici întristare de la ispitele arătate prin soare şi prin arşiţă, căci vremea luptelor va trece”[31].

17: Fiindcă Mielul Care stă-n mijlocul tronului îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii; şi Dumnezeu va şterge toată lacrima de pe ochii lor”.

„Antinomie: Mielul devenit Păstor (Păstorul cel bun, vezi Ioan 10, 1-16)”[32].

Izvoarele apelor vieţii: „Sufletele care la judecata particulară au fost găsite capabile de comuniunea cu Dumnezeu nu sunt fixate într-o stare de contemplare imobilă şi individuală a esenţei divine, ci într-o comuniune de iubire cu Sfânta Treime şi întreolaltă mult superioară celei de pe pământ. Ele văd faţa lui Hristos şi se află neizolate între ele. Ele laudă împreună slava lui Dumnezeu şi slujesc împreună înaintea tronului dumnezeiesc; iar Hristos le conduce la izvoarele vieţii, adică tot mai adânc în iubirea Sa, din care sorb fără ca ea să sece vreodată”[33].

„Zicând: îi va paşte pe ei, arată că cei ce vor fi păscuţi de către Hristos atunci nu se vor mai teme de năvala lupilor, pentru că lupii se vor trimite în focul cel nestins[34]. Şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii: cei păscuţi de Hristos vor fi lângă izvoarele curate şi preadesfătate ale cunoştinţei de Dumnezeu celei mai presus de fire. Prin ape s-a arătat turnarea îmbelşugată a Duhului […] (cf. Ioan 7, 38), cu care sfinţii se vor adăpa atunci cu prisosinţă întru bucurie şi întru veselie fără de sfârşit”[35].

„Dumnezeu a şters toată lacrima de la toată faţa; a şters osânda poporului din tot pământul. Cum şi în ce mod? A înviat Hristos, călcând moartea, ca şi pe noi să ne elibereze de stricăciune (Romani 8, 21); şi ştergând lacrima din pricina acesteia [a morţii – n. n.], să ne convingă să strigăm cu bucurie: Întors-ai plânsul meu în bucurie, rupt-ai sacul meu şi m-ai încins cu veselie (Psalmi 29, 12)”[36].


[1] BBVA, p. 1759

[2] ICSS IX, p. 168

[3] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, VII

[4] BBVA, p. 1759

[5] ICSS IX, pp. 168-169

[6] Averchie Tauşev, Apocalipsa Sfântului Ioan [un comentariu ortodox], VII

[7] De la munci, adică încercări, plăgi.

[8] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, VII

[9] πλήρωμα

[10] BBVA, p. 1759

[11] ICSS IX, p. 169

[12] Origen, Omilii la Exod, I, 2

[13] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, VII

[14] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, VII

[15] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, VII

[16] Iosif e omis în această tâlcuire.

[17] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, VII

[18] Nu în sens strict; de altfel, se va reveni, în Comentariu, şi cu alte explicaţii asupra posibilelor înţelesuri ale celor 144. 000.

[19] ICSS IX, p. 170

[20] BBVA, p. 1759

[21] σωτηρία

[22] ICSS IX, p. 170

[23] Sf. Dionisie Areopagitul, Despre ierarhia cerească, VII, 4

[24] BBVA, p. 1760

[25] ICSS IX, pp. 170-171

[26] Noi am vedea aici pe toţi mărturisitorii din istorie.

[27] ICSS IX, p. 170

[28] ICSS IX, p. 171

[29] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, VII

[30] ICSS IX, p. 171

[31] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, VII

[32] BBVA, p. 1760

[33] Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, III, p. 309

[34] Cum se petrece şi cu lupul din Capra cu trei iezi, basm înrudit în multe elemente cu viziunile Apocalipsei.

[35] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, VII

[36] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Levitic, I, 2

Comentarii
  1. […] de către Dumnezeu, fie remodelarea şi prefacerea lui spre existenţa cea bună. Suflarea cuvântului Domnului peste Israel, zice Domnul, Cel ce a întins cerul şi a întemeiat pământul şi a […]

  2. […] se plimba într-o seară prin oraş, după obiceiul pe care-l au uneori poeţii. Şi, ajungând în dreptul unei grădini […]

  3. […] povesteşte că-n vremurile de demult, pe când pisicile se îndulceau la Poezie iar birurile erau arbitrare, colinda pe astă […]

  4. […] v-aţi convins că sunt un motan extraordinar (cine mai stă pe uşi şi pe geamuri, aşa, ca mine?) citiţi ce spune aici  MoshulSF – un biped care îmi recunoaşte meritele! Da, miao, e drept că […]

  5. […] by Comentarii la Apocalipsa – 7 | Ioan Sorin Usca on May 17, 2011 3:04 […]

  6. […]   Gand licitat,   Luna patrata,  Marin,   Mel,  Nelinistitu’ ,  Andrei,   Calin,  Ioan Sorin Usca,   Vania,  Zina,  Hai ca se poate,  Nea Costache,   Alex Mazilu,   Adrian,   Florin,   […]

  7. […] Teo Negură, Theodora Marinescu, Gabriela Savitsky, Rokssana, Jocuri cu cuvinte, Ioan Sorin Usca, Ilarie, Caius, Grişka, Clipe de Cluj, Gabi123, Mirela Pete, Ana Usca, Shayna, Supravieţuitor, […]

  8. […] x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x […]

  9. […] Cati,  Flavius,   Gabriela, Luna patrata,  Marin,  Nelinistitu’ ,  Andrei,   Calin,  Ioan Sorin Usca,    Zina,  Hai ca se poate,  Nea Costache,   Alex Mazilu,  Raza de soare,  Word of […]

  10. […] Marinescu, Rokssana, George Valah, Ioan Usca, Supravieţuitor, Teo Negură, G1b2i3, Ilarie, Caius, Ioan Sorin Usca, […]

  11. […] Marinescu, Rokssana, George Valah, Ioan Usca, Supravieţuitor, Teo Negură, G1b2i3, Ilarie, Caius, Ioan Sorin Usca, […]

  12. […] x x x x x x x x x x x x x x x x x x […]

  13. […] şi darurile: „Preţul (mohar) = un fel de zestre inversă: suma de bani pe care mirele i-o plătea tatălui […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s