Comentariu la Apocalipsa – 6

Posted: 15/05/2011 in Apocalipsa

CAPITOLUL 6 – Primele şase peceţi.

 

1: Şi-am văzut când Mielul a deschis-o pe cea dintâi din cele şapte peceţi; şi pe una din cele patru Fiinţe am auzit-o, zicând cu glas ca de tunet: „Vino şi vezi!”

Peceţile „reprezentau sintetic viitorul eshatologic iminent, nu trecutul sau prezentul, chiar dacă trecutul şi evenimentele contemporane pot furniza elemente pentru descrierea acelui viitor”[1].  „Prin deschiderea peceţilor trebuie să înţelegem împlinirea hotărârilor lui Dumnezeu prin Fiul Său”[2].

„Prin glas ca de tunet se înţelege învăţătura cea împărătească a Apostolilor. Se poate vedea că acolo, în cer, se află o bună aşezare, care porneşte de la primele cete către următoarele. Întâiul glas, care porunceşte venirea îngerului ce zugrăveşte tainic vedenia, este auzit de la una dintre fiinţe: leul[3]. Iar prin fiara cea dintâi, leul, aici se arată stăpânirea împărătească a Apostolilor asupra dracilor”[4].

2: Şi m-am uitat: şi iată, un cal alb; şi cel ce şedea pe el avea un arc; şi i s-a dat o cunună şi a pornit biruind şi să biruiască.

„Albul şi cununa: simboluri ale biruinţei”[5]Un cal alb: „Parţii au năvălit în imperiul roman în secolul întâi d. Hr. Regii lor aveau obiceiul să plece la luptă pe cai albi”[6].  Tot despre acestea, cu câteva detalii suplimentare: „Un cal alb: este un simbol al victoriei; generalul care celebra un triumf militar călărea adesea un cal alb. ♦ Avea un arc: o armă caracteristică a parţilor, soldaţi ai armatelor care au urmat imperiului persan. ♦ O coroană [cunună]: uneori se dădea o coroană ca premiu pentru serviciile aduse în război. Parţia a fost cea mai mare rivală a Romei în Orient. Locuitorii provinciilor orientale, inclusiv iudeii de acolo, care erau nemulţumiţi de guvernarea Romei, priveau la Parţia ca la un potenţial eliberator. Capitolul 17 ne lasă să înţelegem că Ioan se aştepta ca Parţia să invadeze şi să înfrângă Roma. Prima pecete reprezintă această victorie a parţilor care, după Ioan, ar fi însemnat distrugerea duşmanilor creştinilor. Tonul pozitiv al acestei viziuni exprimă bucuria unei astfel de aşteptări”[7]. O rezervă la cele afirmate: socotim că Ioan foloseşte simbolic date cunoscute celor de atunci, spre a descrie evenimente esenţiale din existenţa Bisericii, care pot lua o cu totul altă turnură decât s-ar fi aşteptat contemporanii Apocalipsei.

„După unii, dezlegarea peceţii cereşti de aici şi a celorlalte arată rânduiala lui Dumnezeu-Cuvântul ce S-a întrupat: cea dintâi [ar arăta] naşterea, a doua, botezul, a treia, semnele date de Dumnezeu, a patra, cercetarea de către Pilat, a cincea, patima pe cruce, a şasea, punerea în groapă [în mormânt], a şaptea, prădarea iadului şi jefuirea lui[8]. Iar noi îl citim pe Metodie [de Olimp], care zice că nu e nici o trebuinţă să înţelegem că aici ar vorbi despre întruparea lui Hristos, căci taina întrupării Dumnezeu-Cuvântului se împlinise cu mult înaintea acestei descoperiri, iar Ioan a fost învăţat să cânte despre acestea de acum[9] şi despre cele viitoare. Deci, după noi[10], cei ce au înţeles aşa n-au înţeles bine, căci prin cal alb se înţelege viaţa cea albă a Apostolilor, pentru sfinţenia lor, şi cel ce şedea pe dânsul [pe cal] îi arată pe Apostoli, care au putere înţelegătoare dată de Hristos împotriva dracilor şi a împăraţilor pământului, precum se înţelege din ceea ce urmează. […] Deci, prin pecetea dintâi se înţelege ceata Apostolilor, care au şezut pe viaţa lor cea albă. Apoi, arcul este propovăduirea Evangheliei, ale cărui [cărei] săgeţi sunt cuvintele de mântuire. Căci, încordând propovăduirea ca pe un arc, i-au adus lui Hristos pe cei răniţi cu sângele mântuirii, pentru aceasta luând cunună. Fiindcă, prin adevăr, i-au biruit pe domnii înşelăciunii, în nădejdea celei de-a doua biruinţe. Pentru că două biruinţe au avut Apostolii: una pentru mărturisirea numelui Stăpânului până la moartea silnică, iar a doua prin ceea ce au scris ei. Şi a ieşit biruitorul să biruiască, fiindcă biruinţa cea dintâi a fost întoarcerea păgânilor, iar a doua, ieşirea de bunăvoie din trup prin munci, pentru a-i întoarce pe păgâni”[11].

3: Când a deschis pecetea a doua, am auzit-o pe cea de a doua Fiinţă, zicând: „Vino şi vezi!”

„Se pare că a doua fiinţă numeşte viţelul Evanghelistului Luca, [şi deschiderea celei de-a doua peceţi] înseamnă sfintele jertfe ale sfinţilor mucenici. Căci cea dintâi [pecete] a arătat puterea Apostolilor, iar după ce s-a arătat puterea Apostolilor, aici vorbeşte de munca lor, a mucenicilor şi a tuturor propovăduitorilor”[12].

4: Şi un alt cal a ieşit, roşu ca focul; şi celui ce şedea pe el i s-a dat să ia pacea de pe pământ, ca oamenii să se-njunghie între ei; şi o sabie mare i s-a dat.

„Roşu: simbol al violenţelor războinice”[13]. La fel: „Culoarea roşcată a calului arată luptele sângeroase care au urmat năvălirilor barbare”[14].

„Noi socotim că prin pecetea a doua se înţelege învăţătura Apostolilor, care s-a împlinit, fiind stricată apoi de către învăţătorii cei răi cu minciuni. Şi astfel s-a stricat pacea lumii, împărţindu-se firea după a sa voie, fiindcă nu s-a mai supus învăţăturii celei drepte a lui Hristos. Şi o sabie mare i s-a dat, căci zice: N-am venit să aduc pace pe pământ, ci sabie (Matei 10, 34), prin care junghierea Mucenicilor s-a înălţat ca o jertfă la altarul cel de sus. Iar calul roşu ca focul închipuie fie vărsarea de sânge, fie râvna celor care suferă pentru Hristos. Iar Cel ce şedea pe [cal] este Hristos-Dumnezeu. Iar când scrie că i s-a dat Celui ce şedea pe el să strice pacea de pe pământ arată slobozenia lui Dumnezeu cea cu totul înţeleaptă, care a îngăduit să fie prigoană pentru lămurirea sfinţilor şi [spre] o mai mare pedeapsă a muncitorilor[15] (necredincioşilor), ca să se lămurească slugile cele credincioase lui Dumnezeu prin ispite”[16].

5: Şi când a deschis pecetea a treia, am auzit-o pe cea de a treia Fiinţă, zicând: „Vino şi vezi!”  Şi m-am uitat: şi iată, un cal negru; şi cel ce şedea pe el avea în mâna lui un cântar.

„Negru: simbol al sărăciei, lipsurilor şi foametei ce-i urmează războiului”[17]. Sau: „culoarea neagră era asociată cu moartea, poate din cauza obscurităţii de dincolo de mormânt. Descrierea ne lasă să înţelegem o moarte cauzată de foamete”[18].

A treia fiinţă se pare că este omul, Evanghelistul Matei, care arată ruperea de Hristos a celor lipsiţi de credinţă tare în El şi muncirea pentru alunecarea în păcatul lepădării de credinţa cea dreaptă. Iar culoarea neagră a calului înţelegem că arată tânguirea pentru cei ce au căzut de la credinţa în Iisus Hristos din cauza muncilor [chinurilor]. Iar cântarul este ispititorul acestora căzuţi din credinţă, fie din pricina alunecării, fiind neîntemeiaţi în mintea lor, fie din pricina măririi deşarte, fie pentru neputinţa trupului lor”[19].

6: Şi-am auzit ca un glas în mijlocul celor patru Fiinţe, care zicea: Măsura de grâu, un dinar şi trei măsuri de orz, un dinar; cât despre untdelemn şi vin, nu le vătăma.

„O măsură: ceva mai mult de un litru; un dinar: plata medie pentru o zi de lucru (Matei 20, 2). Pentru o măsură, dinarul e un preţ exorbitant”[20]. Mai exact: „din cauza foametei, costul acestei cantităţi de cereale este de douăsprezece ori mai ridicat decât preţul oficial”[21]. Cât despre vin şi untdelemn, nu le vătăma: „înţelesul acestei porunci e nelămurit”[22]. NTEP traduce: Dar nu risipi uleiul şi vinul, iar NT 1983: Dar de untdelemn şi de vin să nu te atingi. S-a încercat o soluţie pentru ultima prevedere: „această viziune prezice o perioadă în care grâul, elementul fundamental pentru a trăi, ar fi împuţinat, în timp ce alimentele neindispensabile, ca uleiul şi vinul, vor fi abundente”[23].

„Este adevărat să fi fost atunci şi foamete duhovnicească, arătată prin dinar. Şi-i arată aici pe cei ce s-au nevoit după Lege şi pe cei ce au păzit cu râvnă chipul lui Dumnezeu cel dat [lor], după care este făcut omul. Iar zicerea trei măsuri de orz, un dinar îi arată pe cei ce s-au supus de frica prigoanelor, după asemănarea dobitoacelor, pentru lipsa de bărbăţie ce-au arătat-o, dar mai pe urmă s-au căit şi şi-au spălat cu lacrimi chipul cel spurcat. Iar vinul şi untul de lemn, de care a poruncit să nu se atingă, însemnează doctoria lui Hristos[24], care nu trebuie să se strice în acea tulburare”[25].

7: Şi când El a deschis pecetea a patra, am auzit glasul celei de a patra Fiinţe, zicând: „Vino şi vezi!”

„Cea de-a patra fiinţă, adică vulturul, este Evanghelistul Marcu. Căci această pasăre, care este zburătoare în înălţime şi iute către stârv, poate să arate bătăile mâniei ce era să fie, care erau gata a fi trimise de sus de către Dumnezeu pentru biruinţa creştinilor şi pentru munca păgânilor”[26].

8: Şi m-am uitat: şi iată, un cal şarg; şi numele celui ce şedea pe el era Moartea; şi Iadul se ţinea în urmă-i. Şi peste a patra putere a pământului li s-a dat lor putere să ucidă cu sabie şi cu foamete şi cu moarte şi cu fiarele pământului.

Şarg: „gălbui; verde-palid; simbol al molimei şi morţii”[27].  Sau: „această culoare [verzuie] poate semnifica frica sau sănătatea şubredă”[28]Iadul: „textual: Hades-ul; împărăţia morţilor; spaţiul care va colecta recolta (ca o remorcă în urma secerătoarei)”[29].

9: Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut sub Jertfelnic sufletele celor înjunghiaţi din pricina cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei pe care o aveau.

Sub Jertfelnic: „= sub altarul pe care se aduc jertfele. Înjunghiaţi asemenea Mielului, martirii participă la jertfa Acestuia şi sunt aşezaţi sub altarul ceresc. ♦  Din pricina mărturiei pe care o aveau: fie că purtau mărturia lui Iisus pe care-L mărturisiseră, fie că purtau semnele propriei lor mărturisiri”[30].

„Nu fără sens prezintă Apocalipsa, pe lângă Hristos ca Miel înjunghiat, şi sufletele celor ce au fost junghiaţi (au murit tainic omului vechi) pentru cuvântul lui Dumnezeu ca stând sub jertfelnicul Mielului. Aceasta încă e o slavă mereu sporită a sfinţilor”[31].

Un alt aspect e subliniat aici, anume puterea celui ce vede în duh: „Atât este de invizibil corpul sufletului pentru corpul însuşi, [dar] în schimb pentru spirit e vizibil. Astfel Ioan, făcut după spiritul lui Dumnezeu, vede sufletele martirilor”[32].  De aici, şi un îndemn la primirea martirajului: „Toată cheia paradisului este sângele tău. Ai de la noi o invitaţie chiar pentru paradis, unde arătăm că orice suflet este păstrat […] până la ziua Domnului”[33].  „Când cineva aduce o jertfă, o face cu oarecare scop: să se şteargă păcatele lui. Despre martiri, însă, Apostolul Ioan scrie în Apocalipsă că ei au fost junghiaţi pentru numele Domnului Iisus, lângă altar. Or, cel care stă lângă altar îndeplineşte slujbe preoţeşti şi acestea constau tocmai în a se ruga pentru păcatele credincioşilor”[34].  „Sufletele celor ucişi pentru mărturia lui Iisus nu slujesc în zadar la altarul cel din ceruri, ci dobândesc iertarea păcatelor pentru cei care se roagă. Şi iarăşi aflăm că, după cum Marele Preot Iisus Hristos S-a dat pe Sine jertfă, tot aşa şi preoţii care se apropie astfel de Hristos Marele Preot se aduc şi pe ei înşişi jertfă; pentru aceea sunt văzuţi lângă altar ca împrejurul casei lor”[35].

10: Şi strigau cu glas mare şi ziceau: „Stăpâne sfinte şi adevărate, până când oare nu judeci şi nu răzbuni sângele nostru, [cerându-l] de la cei ce locuiesc pe pământ?”

Până când… ?: „= cât oare vei mai întârzia să faci judecată şi răzbunare împotriva celor ce ne-au ucis?”[36]. În primele veacuri, din pricina persecuţiilor, creştinii nădăjduiau în venirea cât mai grabnică a împărăţiei lui Dumnezeu: „Strigă cu ardoare sufletele sub altarul martirilor: Până când nu vei răzbuna, Doamne, sângele nostru, de la locuitorii pământului? Căci în orice caz, răzbunarea Lui depinde de sfârşitul lumii. Să vină cât mai repede, Doamne, împărăţia Ta, care este dorinţa creştinilor, tulburarea neamurilor, tresăltarea îngerilor; pentru ea suferim, pentru ea, mai ales, ne rugăm”[37].

E aici un avertisment pentru cei ce resping suferinţa pentru Hristos; totodată, e de reţinut că Sfinţii aşteaptă dreptatea lui Dumnezeu, refuzând a se răzbuna ei înşişi pe prigonitorii lor: „Văzând pe toţi sfinţii care au murit pentru numele Lui, având semnul Lui, te vei ruşina să apari în faţa lor. Cercetează viaţa tuturor sfinţilor şi îi vei afla pe ei ca pe cei ce au răbdat răul şi nu l-au răsplătit cu rău. Căci sângele tuturor strigă: Răzbună-ne pe noi faţă de cei ce locuiesc pe pământ. Iar eu care am iubit toată odihna, ce voi spune în ziua aceea, văzând pe Prooroci şi pe Apostoli şi pe mucenici şi pe ceilalţi sfinţi care, suferind răul de la alţii, s-au arătat îndelung răbdători, nerăspunzând răului cu rău, nici mâniindu-se?”[38].

11: Şi fiecăruia din ei i s-a dat un veşmânt alb; şi li s-a spus să stea-n odihnă încă puţină vreme, până ce vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu ei, şi fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei.

O haină albă: simbolul glorificării [trupului] celui drept după moartea sa. Sângele lor nu va putea fi răzbunat până ce nu va fi fost ucis un număr prestabilit de martiri; numai atunci va avea loc pedeapsa veşnică. Acest răspuns înseamnă că dezastrele de la sfârşitul timpurilor trebuie înţelese ca o pedeapsă pentru cei care i-au persecutat pe [următorii] Mielului”[39].

12: Şi când El a deschis pecetea a şasea, eu m-am uitat; şi iată, cutremur mare a fost; soarele s-a făcut negru ca un sac de pâslă şi luna-ntreagă s-a făcut ca sângele,

13: şi stelele cerului au căzut pe pământ aşa cum smochinul îşi leapădă smochinele verzi când e zgâlţâit de vijelie;

„Nouă ni se arată să fie acestea trecerea de la anii cei din prigoane la vremea cea de dinaintea venirii lui Antihrist, în care vreme s-a proorocit că vor fi multe bătăi, pentru că oamenii nu vor voi să se lepede de rele, fiind deprinşi cu ele. […] Prin cutremur arată schimbarea lucrurilor […]. Iar întunecarea soarelui şi neluminarea şi sângerarea lunii arată întunecarea sufletelor asupra cărora va veni mânia lui Dumnezeu, precum a tâlcuit şi dumnezeiescul Chiril [al Alexandriei?]. Iar căderea stelelor înseamnă că cei ce s-au socotit pe ei înşişi a fi luminători ai lumii vor cădea, fiind zdrobiţi şi înfrânţi de ceea ce se va întâmpla la vremea aceea când – aşa cum a spus Domnul – vor fi amăgiţi, de va fi cu putinţă, şi cei aleşi (Matei 24, 24) din pricina multelor strâmtorări. De aceea este dată aici pilda smochinului (cf. Matei 21, 19-21) care, de vântul diavolului, îşi leapădă roadele încă necoapte, fiindcă nu au stat să se coacă în căldura ispitelor şi nu au primit îndulcirea harului”[40].

Căderea stelelor e avertisment şi pentru noi, oricât am suit în nevoinţele noastre: „Stelele au căzut din cer, iar eu, care sunt praf, ce cutez să spun? Aceia, ale căror fapte se socoteau vrednice de laudă, au căzut în cele mai de jos, iar pe cei ce mâncau pâinea Îngerilor i-am văzut că se veseleau de mâncarea porcilor (cf. Luca 15, 16)”[41].

14: iar cerul s-a-ndepărtat ca o carte-nvălătucită, şi fiece munte şi insulă s-au mişcat din locurile lor.

O carte-nvălătucită: „ca un pergament scris care se face sul (ascunzându-şi conţinutul)”[42].  „Juxtapunerea viziunii celei de-a şasea peceţi cu cea de-a cincea lasă să înţelegem că distrugerea cosmică e o răzbunare pentru moartea martirilor”[43].

„Zicând că cerul s-a [învălătucit] ca o carte arată în chip ascuns neştiinţa venirii celei de a doua a lui Hristos. Căci cartea se închide fără sunet şi îndată. Sau zice că şi Puterile cerului vor avea durere pentru cei ce au căzut căzând[44] din credinţă, ca şi cum ar pătimi împreună şi s-ar întrista prin aceasta. Căci cerul nu se va supune stricăciunii şi pieirii, ci numai se va învălui şi se va schimba spre o fire mai bună. […] Munţii şi toate insulele s-au mişcat din locurile lor: La venirea lui Antihrist, cei numiţi aici, cu închipuire, munţi – care sunt conducători ai ierarhiilor bisericeşti sau ai ierarhiilor lumeşti – şi bisericile celor credincioşi – care sunt numite aici insule – vor cădea din locurile lor, schimbaţi fiind unul cu altul”[45]. Cuvântul nu e foarte clar, dar arată tulburările dinaintea vremurilor de pe urmă.

15: Şi împăraţii pământului şi domnii şi căpeteniile şi bogaţii şi puternicii, şi tot robul şi tot omul liber s-au ascuns în peşterile şi-n stâncile munţilor,

16: strigându-le munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe tron şi de mânia Mielului;

Mânia Mielului: „este o expresie paradoxală, dacă ne gândim la Miel exclusiv în termenii tăcutului şi docilului serv al lui Iahve din Isaia 53; în schimb, este de înţeles dacă simbolul Mielului are în sine unele din caracteristicile berbecului mesianic”[46].

17: c-a venit Ziua, [ziua] cea mare a mâniei Lor, şi cine poate să stea-n picioare?”

Revenim la cei patru călăreţi şi la simbolistica lor: „Descrierea lor se inspiră din viziunile lui Iezechiel şi Zaharia; cei patru călăreţi înseamnă cele patru urgii ale lui [Dumnezeu] ce se vor abate asupra imperiului roman: fiarele sălbatice (parţii), războiul, foametea, ciuma. Călăreţul pe cal alb a pornit ca un biruitor şi ca să biruiască. Cu arcul său, îi indică pe parţii care au stârnit spaima printre romani în secolul I al erei [creştine]; în acest călăreţ biruitor, tradiţia creştină l-a recunoscut şi pe Hristos; iar o interpretare mistică vede în el triumful Cuvântului lui Dumnezeu, care se răspândeşte în lume, ca o izbândă necontenită şi de nestăvilit, începând cu mormântul Învierii şi până la marginile pământului şi sfârşitul veacurilor. Cel de-al doilea călăreţ este călare pe un cal roşu ca focul; este însărcinat să ia pacea de pe pământ, ca oamenii să se junghie între ei; şi o sabie mare i s-a dat. Al treilea călăreţ apare pe un cal negru; el ţine în mână o cumpănă şi zice: măsura de grâu un dinar… […]. El reprezintă foametea. Al patrulea călăreţ este urcat în spinarea unui cal galben-vânăt; este ciuma; îl urmează iadul ca să înghită morţii. Aceste calamităţi clasice în literaturile orientale au dobândit valoare de simbol: ele semnifică cele mai rele pedepse care ameninţă destinele lumii, în lumina lui Dumnezeu, dacă oamenii vor continua să-I ia Cuvântul în deşert”[47].  În altă cheie, „cele patru culori ale cailor corespund culorilor punctelor cardinale şi celor ale zilei pentru a arăta universalitatea acţiunii în spaţiu şi timp: albul reprezintă Estul şi răsăritul zilei; roşul, Sudul şi miezul zilei; galbenul-vânăt Vestul şi crepusculul; negrul, Nordul şi noaptea”[48].

Includem aici o viziune a timpurilor celor din urmă, alcătuită pe baza descrierilor Apocalipsei[49]: „Cum se va întâmpla aceasta, voi arăta, ca să nu treacă pentru cineva de necrezut. În primul rând regatul se va mări[50], puterea supremă, împrăştiată şi împărţită între mai mulţi, va slăbi. Dezbinările dintre cetăţeni se vor ţine în şir, războaiele aducătoare de moarte vor fi fără sfârşit, până ce se vor ridica deopotrivă zece regi care să împartă pământul nu pentru a-l conduce, ci pentru a-l isprăvi. Aceştia, cu armate sporite enorm, cultivarea ogoarelor fiind părăsită, ceea ce înseamnă începutul distrugerii şi al dezastrului, vor ruina totul, vor zdrobi şi vor pustii. Atunci, pe neaşteptate, se va ivi din hotarele îndepărtate ale ţinutului nordic un duşman foarte puternic împotriva lor; acesta, nimicind trei din numărul celor care stăpâneau Asia, va face alianţă cu ceilalţi, devenind fruntaşul tuturor[51]. Printr-un despotism de neîndurat, va distruge lumea, va face tot una cele divine cu cele umane[52], va pune la cale lucruri groaznice, greu de imaginat, noile hotărâri le va scoate din inima lui[53], încât puterea îi va aparţine în exclusivitate, va desfiinţa legi, le va promulga pe ale sale, va pângări, va jecmăni, va jefui, va ucide. Apoi, după schimbarea numelui şi după transferarea sediului puterii, vor urma amestecarea şi tulburarea neamului omenesc. Aceasta va fi perioada [cea] mai blestemată, [mai] groaznică, când nici unui om viaţa nu-i va fi plăcută. Cetăţile se vor prăbuşi din temelii şi vor pieri nu numai de foc şi sabie, dar şi din cauza cutremurelor frecvente, inundaţiilor, bolilor neîntrerupte, foametei permanente. Se va strica aerul şi va deveni mai rău, vătămător fie datorită ploilor fără măsură, fie datorită secetei păgubitoare[54]; nici pământul nu va mai da roade omului din cauza gerului ori arşiţei. Nici câmpul nu va aduce rod, nici pomii, nici viţa de vie; în floare fiind vor da mari speranţe, dar fructele vor lipsi. Vor seca izvoarele, râurile, nu va mai exista apă de băut, apa se va transforma în sânge şi în venin[55]. Din care cauză vor pieri de pe pământ patrupedele, din aer păsările, din apă peştii.

Uimitoarele semne prevestitoare de rău de pe cer vor răspândi mare spaimă în minţile oamenilor, deopotrivă cozile cometelor, întunecimea soarelui, forma lunii, alunecarea stelelor căzătoare. Şi nu se vor întâmpla acestea la modul obişnuit, ci vor apărea deodată astre necunoscute şi nevăzute de ochii omului[56]. Soarele se va întuneca în permanenţă, abia se va distinge între noapte şi zi, luna nu va lipsi trei ore, ci, plină în permanenţă de sânge, va străbate traiectorii ieşite din comun, astfel că omul nu va mai putea să cunoască mersul astrelor ori rostul timpului, căci va fi vară în mijlocul iernii şi iarnă în plină vară. Anul se va scurta, luna se va micşora, ziua se va reduce, stelele vor cădea foarte adesea, cerul va apărea orb, lipsit de orice lumină. Munţii chiar şi cei mai înalţi se vor prăbuşi, vor deveni câmpii, marea va fi de nenavigat.

Şi, pentru ca nenorocirea omului şi a pământului să fie deplină, se va auzi din cer o trâmbiţă. […] Cu toţii se vor tulbura şi vor tremura la acel sunet jalnic. Atunci, într-adevăr, datorită mâniei lui Dumnezeu împotriva oamenilor care nu au cunoscut dreptatea, vor lovi sabia, focul, foametea, boala, pe toate ameninţându-le spaima. Atunci se vor ruga la Dumnezeu şi El nu-i va auzi, va fi dorită moartea şi ea nu va veni. Noaptea nu va pune capăt temerii, somnul nu va atinge ochii, grija şi starea de veghe vor măcina sufletele oamenilor, vor plânge şi vor geme, îşi vor încleşta dinţii, pe cei morţi îi vor ferici, iar pe cei vii îi vor compătimi. Datorită acestor rele şi multor altora pe pământ va fi pustietate, globul pământesc se va deforma şi va fi pustiit […]. Astfel se va termina cu neamul omenesc, încât numai a zecea parte din omenire va rămâne, de unde porniseră o mie, doar o sută vor merge înainte. Iar dintre închinătorii lui Dumnezeu vor pieri două părţi, a treia însă, aceea care a rezistat încercării, va dăinui”[57].


[1] ICSS IX, p. 166

[2] Averchie Tauşev, Apocalipsa Sfântului Ioan [un comentariu ortodox], VI

[3] E o presupunere, textul nefiind explicit în acest sens.

[4] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, VI

[5] BBVA, p. 1758

[6] NTEP, p. 745

[7] ICSS IX, p. 166

[8] Jefuire şi prădare prin eliberarea sufletelor drepţilor adormiţi în nădejdea venirii Mântuitorului. Se vorbeşte în acest caz despre drepţii Vechiului Testament, însă, pentru a nu pune stavilă iubirii dumnezeieşti, putem socoti că vor fi fost izbăviţi şi dintre aceia ce au cunoscut doar credinţele politeiste, urmând însă legii naturale sădite în ei.

[9] Din vremea sa.

[10] Noi: Sfântul Andrei şi Metodiu de Olimp, pe care-l urmează aici.

[11] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, VI

[12] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, VI

[13] BBVA, p. 1758

[14] NTEP, p. 745

[15] A celor ce îi muncesc (îi supun la cazne) pe credincioşi.

[16] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, VI

[17] BBVA, p. 1758

[18] ICSS IX, p. 166

[19] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, VI

[20] BBVA, p. 1758

[21] NTEP, p. 746

[22] NTEP, p. 746

[23] ICSS IX, p. 166

[24] Putem vedea închipuite aici Sfintele Taine, cele două materii indicate fiind parte esenţială a unora dintre acestea.

[25] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, VI

[26] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, VI

[27] BBVA, p. 1759

[28] ICSS IX, p. 166

[29] BBVA, p. 1759

[30] BBVA, p. 1759

[31] Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, III, p. 321

[32] Tertulian, Despre suflet, VIII, 5

[33] Tertulian, Despre suflet, LV, 5

[34] Origen, Omilii la Cartea Numerii, X, 2

[35] Origen, Exortaţie la martiriu, XXX

[36] BBVA, p. 1759

[37] Tertulian, Despre rugăciune, V

[38] Cuviosul Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de Cuvinte, XXII, 6

[39] ICSS IX, p. 167

[40] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, VI

[41] Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos, III, 14, 1

[42] BBVA, p. 1759

[43] ICSS IX, p. 167

[44] Au căzut căzând, formulare ce s-ar înţelege: au căzut cu cădere mare.

[45] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, VI

[46] ICSS IX, pp. 167-168

[47] DS I, art. Călăreţ, pp.267-268

[48] DS III, art. Patru, p. 29

[49] O altă viziune de acest fel, mai apropiată de zilele noastre, este cea aparţinând lui Vladimir Soloviov (1853 – 1900), Trei conversaţii cu privire la război, progres şi sfârşitul istoriei, în special partea a treia, anticipând venirea lui Antihrist.  Recomandăm aici lucrarea: Antihristul, texte traduse din Vladimir Soloviov, G. P. Fedotov, A. Maţeina, Boris Molceanov, S. N. Bulgakov, traducere de Radu Părpăuţă, Studiu introductiv de Toader Paleologu, Editura Polirom, Iaşi, 2000.

[50] E vorba de un imperiu al răului; autorul se va fi gândit, la începutul veacului al IV-lea, la Imperiul roman; azi, ne-am gândi mai degrabă la Statele Unite ale Americii (cărora, personal, le prevăd extincţia, şi nu un rol în vremurile cele de pe urmă, dar, fireşte, mă pot şi înşela).

[51] Desigur, în gândul oricui se pot naşte comparaţii cu evenimente din istorie. Noi ne-am propus să ne abţinem de la astfel de speculaţii, existând suficienţi autori dispuşi să le facă…

[52] Relativizarea valorilor religioase e un semn al apropierii vremurilor de pe urmă.

[53] Adică va legifera după bunul său plac.

[54] Cum, de la o vreme, se petrece la noi.

[55] Otrăvirea apelor pare a fi apanajul epocii noastre!

[56] Ne-am putea gândi şi la numeroşii sateliţi artificiali, ce apar pe cer asemenea unor stele.

[57] Lactantius, Instituţiile divine, VII, 16. Cuvântul continuă pe parcursul al încă câtorva capitole: E anticipată venirea unui profet care va întoarce pe mulţi la dreapta credinţă. Acela va fi ucis de Antihrist, dar va învia a treia zi; Antihrist va cere să fie venerat ca fiu al lui Dumnezeu ş. a. m. d., până la judecata finală. Anumite amănunte ne fac să oprim aici citatul, ele putând duce la interpretări greşite (precum, de pildă, vestirea unui rege din Siria, născut din spiritul cel rău – azi, asemenea aserţiuni, ar putea genera interpretări cu totul nedorite!). Oricum, recomandăm întreaga lucrare spre lectură, atrăgând însă atenţia că, atunci când este vorba despre cele viitoare, e bine să privim orice text cu multă prudenţă.

Comentarii
  1. […] Libanului se poate interpreta în diverse feluri: Libanul poate simboliza pe rege, pe cel bogat şi neamurile. Targumul vede aici (şi în Isaia 2, 13) Libanul ca pe o referire la duşmani; poate fi, […]

  2. […] cedeaza. Lucrand continuu, veti invata sa gasiti ritmul convenabil ce va va permite sa castigati incet-incet teren. Si ce energii veti primi pentru a va continua lucrarea […]

  3. […] Gabi Rotaru, Gabi123, Gabitu, Gabriela Savitsky, Gabriela Elena, G Valah, George Valah, Ilarie, I S Usca, Ioan Sorin Usca, Luna Patrata, Mesterul Manole, Mirela Pete, Nea Costache, Rokssana, Roxana, Se […]

  4. […] se pomeni privind mansarda de peste drum de librărie şi, ca de la sine, în minte-i năvăliră […]

  5. […] de la ideea că în viaţa reală găseşti la fel de multe curve ca şi în spaţiul virtual, Tudose porni la […]

  6. […] ca se poate, Vero, Ana Usca, Ioan Sorin Usca, Androxa, Rokssana, Vania, Schtiel, Andrei, Cristi, Gabriela,  Zina, Luna patrata, Marin, Mel, […]

  7. […] Rokssana, Melami, Theodora Marinescu, Jocuri cu Cuvinte, Ana Usca, Vania, Ilarie, Caius, George Valah, Teo Negură, Zalmoxys, Verovers, Ragnar, Grişka, Gabi123, Clipe de […]

  8. […] ____ Pe tema “eu” au mai scris: psipsina, redsky2010, verovers, scorpio72 […]

  9. […] , Lillee ,   Daniel , Deea , Irina , Matt ,  DreamTeam ,  Manoliu ,  Greiere , Ralu , Ilarie , Ioan U ,  Ana ,  Jteph , Principessa ,  Toscana , Shayna , Melicovici , V , PavelIonut , Pegas ,   […]

  10. […] Andrei,  Blog de furaciuni2, Cati,  Cristi,  G1b2i3,  Gabriela,  Gand licitat,  Ilarie,  Ioan Sorin Usca,  Luna patrata,   Shayna,  Schtiel,   Raza de soare,  Vis si realitate,  Mesterul […]

  11. […] Îmi salut prietenii virtuali: Luna pătrată, George Valah, Hai că se poate, Shayna, Gabi Rotaru, Teo Negură, Clipe de Cluj, Supravieţuitor, Nea Costache, Rokssana, Gabriela Elena, G1b2i3, Raza mea de soare, Mirela Pete, Ioan Usca, Ioan Sorin Usca. […]

  12. […] poate avea şi înţelesul de salut, orice salut reprezentând iniţial o binecuvântare, sau dar făcut în întâmpinarea cuiva de rang […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s