Comentarii la Apocalipsa – 5

Posted: 14/05/2011 in Apocalipsa

CAPITOLUL 5 – Cartea cu şapte peceţi şi Mielul.

1: Am văzut apoi în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron o carte scrisă pe dinlăuntru  şi pe dos, pecetluită cu şapte peceţi.

Cartea: o foaie lungă de papirus, pergament sau aramă, scrisă pe ambele feţe, înfăşurată ca un sul. ♦ [Peceţile reprezintă] caracterul secret al conţinutului”[1]. „În vechime, cartea avea de cele mai multe ori forma unui sul, pe care textul era scris în coloane paralele”[2].  Contextul arată că sulul cuprindea „evenimentele de la sfârşitul timpurilor. A deschide peceţile echivala cu provocarea împlinirii lor [a evenimentelor]”[3].

Cartea aceasta întrutot înţeleaptă este mintea lui Dumnezeu, în care – după înţelegerea Psalmului 138 – sunt scrişi toţi oamenii şi în care sunt adâncurile judecăţii lui Dumnezeu. Şi e scrisă pe dinlăuntru pentru lucrurile Duhului Cel tăinuit din ea, care nu se pot lesne înţelege şi sunt necuprinse de minte. Iar partea dinafară arată Scriptura, căci cele scrise în Scripturi se cuprind lesne[4]. Iar cele şapte peceţi arată desăvârşita cunoştinţă cea adevărată şi de nimeni ştiută a cărţii, sau iconomia Celui care cunoaşte adâncul Duhului lui Dumnezeu, pe care nu poate să o dezlege (înţeleagă) nici o făptură din cele zidite. Prin carte se mai înţeleg şi proorociile, despre care Însuşi Hristos zice că s-au împlinit în parte prin Evanghelie (cf. Luca 21, 22; 24, 44), iar cele rămase se vor împlini în zilele cele de apoi”[5].

2: Şi-am văzut un înger puternic care striga cu glas mare: „Cine oare este vrednic să deschidă cartea şi să-i desfacă peceţile?”

„Consiliului ceresc i se pune o problemă serioasă. Trebuie să găsească pe cineva care să rupă sigiliile sulului şi să dea început evenimentelor de la sfârşitul timpurilor, prin care Dumnezeu va triumfa asupra adversarilor”[6] Săi.

3: Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ nu putea să deschidă cartea, nici să se uite-n ea.

„Spunând: nimeni nu putea să deschidă cartea se înţelege că nici îngerii, nici oamenii ce sunt în trup, nici sfinţii ce au ieşit din trup n-au dobândit ştiinţa deplină a judecăţilor lui Dumnezeu, decât numai Mielul lui Dumnezeu [v. 6], Care a dezlegat pecetea celor proorocite mai demult. Şi a dezlegat-o prin Sine Însuşi, prin venirea Sa în lume”[7].  „Nici unei fiinţe create nu-i este accesibilă cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu. Această inaccesibilitate este subliniată şi prin expresia nici să se uite în ea, adică nici măcar s-o privească”[8].

4: Şi eu mult plângeam că nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă cartea, nici să se uite-n ea.

„Lacrimile lui Ioan exprimă fie încurcătura în care se afla curtea cerească, fie dorinţa credinciosului de a cunoaşte evenimentele de la sfârşitul timpurilor şi de a le vedea împlinite”[9].

5: Şi unul dintre Bătrâni mi-a zis: „Nu plânge! Iată, Leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, El a biruit să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei”.

Leul din seminţia lui Iuda: „Iisus Hristos din profeţia mesianică a patriarhului Iacob (Facerea 49, 9-10)”[10].  „Leul din Iuda este un titlu mesianic (regal). Mlădiţa [rădăcina] lui David: şi acesta este un titlu regal (Isaia 11, 1.10). ♦ A învins: pentru că Apocalipsa este un text creştin, titlurile mesianice se referă la Iisus. În ce sens Iisus poate fi definit învingător? Aluzia trebuie să fie la moartea Sa, la înviere, sau la ambele evenimente, considerate ca strâns unite între ele. Imaginea mielului, inserată în versetul 6, sugerează accentuarea morţii”[11].

„Se arată astfel că nu este necesar doar studiul pentru a învăţa [scrierile] sacre, ci şi să-L implorăm pe Domnul, şi să-L rugăm ziua şi noaptea ca să vină Mielul[12] din tribul lui Iuda, şi El, luând cartea pecetluită, să binevoiască să ne-o deschidă”[13].  „Ce este […] cartea văzută de Ioan, care era scrisă şi pe faţă şi pe dos, dar pe care nimeni nu putea s-o citească şi să-i rupă peceţile, decât numai leul din seminţia lui Iuda, odrasla din rădăcina lui David, care avea cheia lui David, singurul care a deschis-o, dar pe care nimeni n-o va închide, singurul care a închis-o şi nimeni n-o va mai deschide? Întreaga Sfântă Scriptură este ilustrată prin această carte. Partea dinlăuntru [a]  Scripturii înseamnă înţelesul ei mai simplu, iar dosul ei, înţelesul mai duhovnicesc şi mai greu de aflat”[14].  „Cel ce acum a deschis în chip arătat şi cele mai presus de ceruri, numai Acela singur cunoaşte cuvintele proniei din veac în veac, comorile cele ascunse în sânul părintesc al Înţelepciunii, adâncurile de nepătruns şi tainele Duhului”[15].

6: Şi-n mijlocul tronului şi al celor patru Fiinţe şi-n mijlocul Bătrânilor am văzut un Miel, stând ca înjunghiat; El avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu trimise-n tot pământul.

Mielul este „Iisus Hristos (de 28 de ori menţionat în Apocalipsă sub numele de Miel). Vezi contrastul dintre Leul (puternic, triumfalist) în viziunea Vechiului Testament şi Mielul înjunghiat (nevinovăţia sacrificială) în aceea a creştinismului”[16].  Mielul este înjunghiat, deoarece închipuie pe „Iisus Hristos răstignit, biruitor asupra morţii”[17].  Şapte coarne şi şapte ochi: „dublu simbol: plenitudinea puterii Sale[18] şi a capacităţii de a scruta adâncurile existenţei”[19].  Cu alte cuvinte, „cele şapte coarne şi cei şapte ochi sunt întruchiparea atotputerniciei şi atotştiinţei lui Dumnezeu”[20].

„Zicând că era ca junghiat, arată că după înviere [Hristos] a arătat urmele patimii, ca să se vadă că a fost junghiat cu adevărat”[21].

Cele şapte duhuri sunt lucrările Duhului Sfânt, Duh prezent întreg în fiecare dintre lucrările Sale: „Cel ce scrie în Apocalipsă […] înfăţişează aici lămurit credincioşilor că acestea [cele şapte duhuri sau lucrările Duhului – n. n.] sunt Duhul Sfânt”[22].

De o viziune asemănătoare celei din Apocalipsă s-a învrednicit şi martirul Saturus împreună pătimitor cu Sfintele Perpetua şi Felicitas (martirizate, împreună cu alţi patru creştini, în anul 203, la Cartagina, în vremea împăratului Septimiu Sever – 191 – 211): „Şi am ajuns aproape de un locaş ai cărui pereţi erau făcuţi parcă din lumină. Iar înaintea porţii acelui locaş stăteau patru îngeri, care îmbrăcau pe cei ce intrau în veşminte albe. Şi am intrat şi am auzit un glas armonios, fără încetare: – Sfânt, Sfânt, Sfânt! (4, 8; Isaia 6, 3). Şi am văzut în acel loc şezând un bărbat bătrân cu perii capului ca zăpada (1, 14; Daniel 7, 9), dar cu o faţă de tânăr; picioarele lui nu le-am văzut. Iar la dreapta şi la stânga lui stăteau patru bătrâni, şi în urma acestora stăteau în picioare mai mulţi alţi bătrâni”[23].

7: Şi El a venit şi a luat cartea din dreapta Celui ce şedea pe tron.

8: Şi când a luat cartea, cele patru Fiinţe şi cei douăzeci şi patru de Bătrâni au căzut înaintea Mielului, fiecare având o ţiteră şi cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.

„La creştini, inima fiecăruia e [sau, mai degrabă, ar trebui să fie! – n. n.] ca un altar de pe care se înalţă în duh şi în adevăr, precum se înalţă în miros de bună mireasmă [tămâia], rugăciunile unei conştiinţe curate”[24].

Alăuta [ţitera] arată lauda lui Dumnezeu cea bine întocmită şi aşezată, iar tămâierile arată jertfa credincioşilor cea cu bună mireasmă ce se aduce prin viaţa curată […]. Iar cupele arată gândurile din care iese mirosul faptelor bune şi rugăciunea cea curată”[25].  „Năstrapele [cupele] cu tămâie se zice că sunt rugăciunile Sfinţilor, pe care le purtau cei douăzeci şi patru de bătrâni. Dar năstrapa trebuie socotită prietenia cu Dumnezeu, sau dragostea desăvârşită şi duhovnicească, în care se lucrează rugăciunea în Duh şi Adevăr”[26]. Doar din astfel de cupă se înalţă la cer tămâia rugăciunii noastre.  Textul e legat şi de rugăciunea minţii sau a inimii (sau a minţii pogorâte în inimă): „Această rugăciune a minţii este cea care urcă până la tronul lui Dumnezeu şi se păstrează în cupe de aur, ca să fie tămâiat cu ea Domnul […]. Această rugăciune a minţii este o lumină care luminează totdeauna sufletul omului şi aprinde inima lui cu flăcările iubirii lui Dumnezeu. Ea este o verigă care ţine uniţi şi împreunaţi pe Dumnezeu şi omul”[27].

9: Şi cântau o cântare nouă, zicând:

„Vrednic eşti să iei cartea

şi să-i deschizi peceţile,

pentru că Tu ai fost înjunghiat,

şi cu sângele Tău

i-ai răscumpărat lui Dumnezeu

oameni din fiece seminţie şi limbă şi popor şi neam;

„Numai Mielul este demn să posede sulul cărţii şi să-i deschidă sigiliile. Aceasta implică faptul că moartea şi învierea lui Iisus şi reconstituirea răscumpăratului popor al lui Dumnezeu sunt premize esenţiale pentru dezvăluirea evenimentelor eshatologice. Ne face să înţelegem şi faptul că numai cei care-L urmează pe Miel pot cunoaşte conţinutul sulului, pentru că numai Iisus înviat poate media cunoaşterea viitorului”[28].

Cântarea nouă este aceea pe care o învaţă de la Duhul Sfânt cei care s-au izbăvit de litera care ucide şi au fost luminaţi”[29], adică au suit de la literă la Duh (cf. II Corinteni 3, 5-6). Cântarea nouă  poate desemna şi Evanghelia sau Noul Testament.

10: şi i-ai făcut pe ei

împărăţie şi preoţi Dumnezeului nostru,

şi ei vor domni pe pământ”.

11: Şi-am văzut şi-am auzit glas de îngeri mulţi, de jur-împrejurul tronului şi-al Fiinţelor şi-al Bătrânilor; şi numărul lor era miriade de miriade şi mii de mii,

Miriade de miriade: „literal: zeci de mii de zeci de mii (10.000: simbol pentru numărul infinit; miriade)”[30].  Viziune asemănătoare la Daniel 7,10.

„Predania Scripturii despre îngeri spune că ei sunt mii de mii şi zeci de mii de mii, repetând circular şi înmulţind cu ele însele numerele cele mai mari ale noastre şi arătând prin ele în mod clar că cetele fiinţelor cereşti sunt pentru noi nenumărate. Căci sunt multe fericitele oşti ale minţilor celor mai presus de lume, întrecând slaba şi redusa simetrie a numerelor noastre materiale. Fiindcă numărul lor nu poate fi definit prin primire de cunoştinţă decât numai de înţelegerea şi ştiinţa lor mai presus de lume şi cerească, dăruită lor cu îmbelşugare de izvorul dumnezeiesc şi infinit cunoscător, de înţelepciune făcător, care e începutul mai presus de ştiinţă al celor ce sunt şi cauza de fiinţă făcătoare şi puterea susţinătoare şi atotcuprinzătoare”[31].

12: zicând cu glas mare:

„Vrednic este El, Mielul cel înjunghiat,

să primească puterea şi bogăţia şi înţelepciunea

şi tăria şi cinstea şi slava şi binecuvântarea!”

13: Şi toată făptura care este-n cer şi pe pământ şi sub pământ şi-n mare, şi pe toate câte sunt într-însele le-am auzit, zicând:

„Celui ce şade pe tron şi Mielului,

Lor fie-le binecuvântarea şi cinstea şi slava şi puterea

în vecii vecilor!”

„Pe Hristos Îl ştim ca având stăpânirea peste toate, dar ca un Miel înjunghiat pentru noi. El e stăpânul nostru, dar un Stăpân care ne înduioşează prin faptul că S-a făcut şi rămâne Miel înjunghiat, fără să înceteze a fi Stăpân. Celui ce şade pe tron, fie binecuvântarea şi cinstea şi mărirea şi puterea în vecii vecilor. E Domnul, întrucât e Mielul, Care ridică păcatele lumii; e Mielul care ridică de fapt păcatele lumii, întrucât e Domnul atotputernic, dar atotputernic în iubirea Lui. Ne obligă în conştiinţă, ne stoarce închinarea benevolă cea mai adâncă şi totală, întrucât e Slujitorul nostru cel mai total[32], cel mai exemplar şi cu eficacitatea cea mai deplină”[33]. „În Răsăritul creştin s-a pus în relief ideea unui Dumnezeu energic şi dăruitor, Care comunică oamenilor energii mereu mai înalte pe măsura creşterii lor, pentru a-i duce mereu la trepte mai înalte, deci în favorul lumii şi în vederea conducerii ei spre desăvârşire. Răsăritul creştin a pus accentul mai mult pe iubirea lui Dumnezeu faţă de lume, din voinţa de a o conduce la deplina comuniune cu El în iubire, pe când creştinismul occidental, mai mult în atotputernicia lui Dumnezeu, care vrea să ţină lumea în respectul de El[34]. La rândul său, domnia lui Hristos nu s-a scos în răsărit niciodată din legătură cu bunătatea Lui. Ea a fost văzută în mod paradoxal ca domnia Mielului înjunghiat, aşa cum termenul de Atotţiitor a fost asociat cu cel de Părinte, bun, blând şi familiar”[35].

„Dumnezeu este proslăvit de către toţi cei înţelegători şi de toate cele simţite, de cei vii şi chiar de tot ce are glas firesc, adică atât cele înţelegătoare [raţionale], cât şi de cele neînţelegătoare după firea lor. Însă este slăvit mai ales de îngeri şi de oamenii aleşi: de cei cu sufletele în cer şi de cei cu trupul pe pământ”[36].

14: Şi cele patru Fiinţe ziceau: „Amin!”  Iar Bătrânii căzură la pământ şi se-nchinară.

„Aclamaţiile miriadelor de fiinţe vii de orice gen şi specie şi actul de prosternare al bătrânilor amintesc de onorurile aduse împăratului roman. Tributul acestor onoruri aduse lui Dumnezeu şi Mielului, spre deosebire de cele aduse împăratului, oglindeşte concepţia lui Ioan despre conflictul existent între stăpânirea lui Dumnezeu şi cea a Cezarului”[37].

„Prin cele patru fiinţe şi prin bătrâni se arată că s-au făcut o turmă şi o Biserică a îngerilor şi a oamenilor, prin Iisus Hristos Dumnezeu. Căci Iisus Hristos le-a unit pe cele risipite şi a stricat zidul cel despărţitor din mijloc (cf. Efeseni 2, 14). Şi astfel, cele patru fiinţe, care sunt mai presus de toate cetele îngereşti, şi bătrânii, care sunt plinătatea celor ce s-au mântuit, sunt cei vrednici de cântarea şi închinarea lui Dumnezeu”[38]Căzură la pământ şi se-nchinară: „Toţi Sfinţii, cu cât sunt mai presus întru mărire, cu atât sunt mai smeriţi în ei înşişi”[39].


[1] BBVA, p. 1758

[2] NTEP, p. 744

[3] ICSS IX, p. 164

[4] Adică se poate lua cu uşurinţă cunoştinţă de ele; nu tot atât de uşor se pot tâlcui.

[5] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, V

[6] ICSS IX, p. 164

[7] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, V

[8] Averchie Tauşev, Apocalipsa Sfântului Ioan [un comentariu ortodox], V

[9] ICSS IX, p. 164

[10] BBVA, p. 1758

[11] ICSS IX, p. 164

[12] În textul Sfântului Ioan: Leul. Origen înlocuieşte cu Mielul, alăturând maxima forţă maximei blândeţi.

[13] Origen, Omilii la Exod, XII, 4

[14] Origen, Filocalia, V, 5

[15] Sf. Grigorie Palama, Omilii, LX, 13

[16] BBVA, p. 1758

[17] NTEP, p. 744

[18] Coarnele sunt simbol al puterii, iar numărul şapte, al plenitudinii.

[19] BBVA, p. 1758

[20] NTEP, p. 744

[21] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, V

[22] Sf. Grigorie Palama, Capete despre cunoştinţa naturală, 71

[23] Martiriul Sfintelor Perpetua şi Felicitas, XII

[24] Origen, Contra lui Celsus, VIII, 17

[25] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, V

[26] Evagrie Monahul, Cuvânt despre rugăciune, 76-77

[27] Nicodim Aghioritul (?), Din viaţa Sfântului Grigorie, Arhiepiscopul Salonicului, făcătorul de minuni

[28] ICSS IX, p. 164

[29] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, V

[30] BBVA, p. 1758

[31] Sf. Dionisie Areopagitul, Despre ierarhia cerească, XIV

[32] Hristos e Stăpân şi, totodată, Slujitor.

[33] Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, II, p. 104

[34] E vorba, desigur, despre punerea accentului, cum s-a zis, căci nicăieri, Răsărit sau Apus, Dumnezeu nu a fost văzut în chip unilateral.

[35] Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, I, pp. 222-223

[36] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, V

[37] ICSS IX, pp. 164-165

[38] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, V

[39] Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos, III, 58, 8

Comentarii
  1. […] cereşti: termenul grec este φαντασία, tradus de SEP 5 prin străfulgerări: „Ieronim presupune […]

  2. […] că aşa nu mai merge, Violeta decise să se […]

  3. […] Recomandări: Teo Negură, Rokssana, Anavero, Melami, Jocuri cu cuvinte, Theodora Marinescu, Răzvan Cătălin Rinder, Shayna, Schtiel, Mirela Pete, Carmen, Ilarie, Caius, Ana Usca, Ioan Sorin Usca. […]

  4. […] “Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat?” “Era Timpul”, raspunse Cunoasterea. “Timpul?” se intreba Iubirea,” dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?” […]

  5. bogdan spune:

    nu știu de ce, dar eram 100% sigur că aveam deja și blogul acesta în blogroll, dar la o curățenie făcută ieri mi-am dat seama că nu-i așa. așa încât am remediat acum. dacă se dorește un schimb de link m-aș bucura. o zi bună, părinte.

  6. […] by Comentarii la Apocalipsa – 5 | Ioan Sorin Usca on May 14, 2011 8:16 […]

  7. […] Usca, Ioan Sorin Usca, Ilarie, Caius, Vania, Rokssana, Mesterul Manole, Hai ca se poate, Androxa, G1b2i3, Gabriela, Zina, […]

  8. […] Clipe de Cluj, Flavius, Gabi123, Gabitu, Gabriela Savitsky, Gabriela Elena, George Valah, Ilarie, Ioan Sorin Usca, Luna Patrata, Mesterul Manole, Mirela Pete, Nea Costache, Rokssana, Se poate, Teo, Teo Negura, […]

  9. […] se poate, Alice, Andrei, Bogdan Onin, Caius, Calin, Cati, Costin, Cristi, Gabriela, Ilarie8, Vania, Ioan Sorin Usca, Ana Usca, Androxa, Zina, Luna patrata, Marin, Mel, Nea Costache, Nelinistitu’, Vali, Florin, […]

  10. […] , Lillee ,   Daniel , Deea , Irina , Matt ,  DreamTeam ,  Manoliu ,  Greiere , Ralu , Ilarie , Ioan U ,  Ana ,  Jteph , Principessa ,  Toscana , Shayna , Melicovici , V , PavelIonut , Pegas ,   […]

  11. […] că apare un alt dar!”[6].  „Evagrie comentează episodul în Tratatul practic 26: Darurile potolesc ranchiuna. Urmează referirea la Facerea 32. El recomandă călugărului să dăruiască o masă de […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s