Comentarii la Apocalipsa – 3

Posted: 11/05/2011 in Apocalipsa

CAPITOLUL 3 –  Trimiteri către Bisericile din Sardes, Filadelfia şi Laodiceea.

 

1: Iar îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: Aşa grăieşte Cel ce are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: Îţi ştiu faptele, că-ţi merge numele că trăieşti, şi eşti mort.

Sardes era o veche capitală a regatului Lydiei, situată la poalele Muntelui Tmolos, pe malul răsăritean al râului Pactol, la circa 80 km est de Smirna. În zilele noastre, Sardes nu mai e decât un sat obscur.

Trăieşti şi eşti mort: „fiindcă necredinţa depărtează şi alungă Duhul dumnezeiesc; deci cine nu crede nu-L cere, necerând nu-L primeşte (Matei 7, 8), neprimind rămâne mort. Iar pe mort cine nu-l va plânge pentru că, mort fiind, i se pare că este viu?”[1]. Aceşti morţi vii, deşi pot părea doar figuri de stil, credem că sunt o permanenţă considerabilă în istoria omenirii, chiar şi după venirea Mântuitorului. Ceva similar sugera Nikolai Vasilievici Gogol în Suflete moarte, în vreme ce Taras Bulba rămâne un personaj fictiv (deşi nu cu totul imposibil!). Zăbovind în lumea lui Gogol, putem spune că, în afara lui Hristos, sau având o legătură diminuată la maxim cu El, nu putem concluziona decât asemenea povestitorului din Cum s-a certat Ivan Ivanovici cu Ivan Nikiforovici: „Mare plictiseală şi pe lumea asta, domnilor!”.

2: Priveghează şi întăreşte ce-a mai rămas şi era să moară. Că faptele tale nu le-am găsit împlinite-n faţa Dumnezeului Meu.

„Ceartă Biserica [din Sardes], zicând că are doar un nume gol, fără credinţă vie, fiind moartă [lipsită – n. n.] de fapte bune. […] Zice: Priveghează, leapădă somnul lenei şi întăreşte mădularele tale ce stau să piară prin necredinţă! Pentru că nu începerea faptelor bune îl încununează pe lucrător, ci împlinirea lor”[2].

3: Adu-ţi aminte deci cum ai primit şi-ai auzit; şi păstrează şi te pocăieşte. Dar dacă nu vei priveghea, Eu voi veni ca un fur şi tu nu vei şti în care ceas voi veni asupră-ţi.

„Aceste cuvinte sunt o aducere-aminte a felului cum credincioşii din Sardes au ascultat cuvântul Evangheliei şi au îmbrăţişat credinţa. ♦ Păstrează: [este vorba de] învăţătura primită, punerea ei în fapte, cât şi bunurile spirituale dobândite odată cu credinţa”[3].

Voi veni ca un fur: Este adevărat, de vreme ce nu ştim niciunul când va veni moartea fiecăruia sau sfârşitul veacului cel de obşte al tuturor. Celor pregătiţi, venirea le este odihnă de osteneală, iar pentru cei ne-gata [nepregătiţi] este fur, arătând aici moartea sufletului”[4].

4: Dar ai în Sardes câteva nume, [oameni] care nu şi-au întinat veşmintele; ele vor umbla cu Mine în alb, căci vrednice sunt.

Nume: „= fiinţe omeneşti. Relaţia intimă dintre nume şi persoană. Vezi mai sus 2, 3”[5].  „Hainele albe sunt simbolul curăţiei şi al bucuriei”[6].  „O altă posibilitate este aceea ca hainele curate să simbolizeze purificarea şi viaţa nouă a botezului, pe care la Sardes puţini au păstrat-o integră”[7].

„Prin veşmânt întinat este descrisă metaforic aici întinarea sufletului, iar cei care nu şi-au întinat veşmintele sunt cei ale căror minţi nu s-au împărtăşit de învăţătura falsă a ereticilor şi nu aveau viaţa pătată de patimi şi vicii”[8].

5: Biruitorul va fi îmbrăcat astfel în veşminte albe şi numele lui nu-l voi şterge din cartea vieţii şi-i voi mărturisi numele înaintea Părintelui Meu şi-naintea îngerilor Săi.

Pomenirea în treacăt a cărţii vieţii stârneşte pe dată reacţia celor râvnitori: „Să ne sârguim, fraţilor, de aici înainte. Căci de ne vom sili, vom fi scrişi în cartea vieţii. Nu încape motiv de dezvinovăţire: nici căderea[9], nici vremea[10], nici povara”[11]. Evident, aici e o carte nevăzută, desemnând consemnarea tuturor faptelor şi gândurilor oamenilor înaintea lui Dumnezeu.

6: Cel ce are urechi, să audă ceea ce Duhul le zice Bisericilor.

„Dar oare este cel ce are urechi de auzit ca să poată asculta sensul celor grăite de Duhul? Mai este oare acum cineva care să aibă mintea lui Hristos (I Corinteni 2, 16) ca să înţeleagă bine şi în chip vrednic de Dumnezeu cele scrise de Acesta?”[12]. Iată întrebări mereu actuale…

7: Iar îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: Aşa grăieşte Cel-Sfânt, Cel-Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va intra şi Cel ce închide şi nimeni nu va deschide:

Filadelfia era o cetate a Lidiei, la sud-est de Sardes, ridicată pe o coastă a muntelui Tmolus. Numele său actual este Ala-Sheher.

Cheia lui David: simbol al autorităţii (cf. Isaia 22, 22)”[13].  Aici e afirmată şi puterea lui Hristos de a deschide, respectiv închide, porţile iadului, ca şi pe ale cerului: „Porţile morţii (Isaia 38, 10), ale iadului sau ale sălaşului celor morţi (Matei 16, 18), simbolizează puterea uriaşă a prăpastiei din care nimeni nu se mai poate smulge, dar pe care Hristos o biruie. El are cheia porţii. Înţelegem acum mai bine de ce uşa este folosită ca reprezentare simbolică a lui Hristos Însuşi (Ioan 10, 1-9): El este singura uşă prin care oile pot intra în staul, adică în împărăţia celor aleşi”[14].

„De puterea Duhului Sfânt au nevoie atât cei ce profeţesc, cât şi cei care ascultă de profeţi […]. Cuvântul divin este Cel care deschide ceea ce este închis[15] şi limpezeşte ceea ce este expus enigmatic”[16].

8: Ştiu faptele tale – iată, am lăsat în faţa ta o uşă deschisă pe care nimeni nu poate s-o închidă -; că tu ai putere mică şi Mi-ai păzit cuvântul şi nu mi-ai tăgăduit numele.

Tu ai putere mică: „creştinătatea din Filadelfia este redusă, ca număr, iar condiţia ei socială e umilă”[17]. O uşă deschisă: „această promisiune continuă simbolismul versetului 7; prin mijlocirea lui Iisus, creştinii au acces la Dumnezeu şi nimeni nu-i va putea lipsi de acest privilegiu. Pentru că în versetul ulterior sunt menţionaţi iudeii, problema mijlocirii şi a accesului la Dumnezeu pare să fi fost material de controversă între creştinii şi iudeii din această localitate”[18].

Uşă deschisă numeşte propovăduirea învăţăturilor”[19].

9: Iată, din sinagoga Satanei ţi-i dau pe cei ce-şi spun iudei şi nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină şi să se-nchine înaintea picioarelor tale şi să-şi dea seama că te-am iubit.

„Bisericii i se promite în viitor o revanşă publică asupra opozanţilor săi”[20]. Aici ne-am putea gândi, spre exemplu, la perioada lui Constantin cel Mare, dar am socoti ca mai potrivită vederea Bisericii triumfătoare din plan eshatologic.

În plan istoric, s-a văzut aici convertirea unora dintre iudei: „Vei avea ca plată a mărturisirii numelui Meu întoarcerea şi pocăinţa celor care nu sunt Iudei decât la arătare[21], care vor cădea la picioarele tale, cerând întoarcerea la Mine şi luminarea de la Mine”[22].

10: Pentru că tu ai păzit cuvântul răbdării Mele, şi Eu te voi păzi pe tine de ceasul încercării, cel ce peste toată lumea va să vină ca să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pământ.

Cuvântul răbdării Mele: „învăţătura întemeiată pe răbdarea lui Iisus Hristos (II Tesaloniceni 3, 5; Evrei 12, 1-2); de unde, răbdarea sfinţilor (13, 10; 14, 12)”[23]Şi Eu te voi păzi pe tine în ceasul încercării: „Această promisiune nu înseamnă că creştinii din Filadelfia vor fi scutiţi de suferinţele de la sfârşitul timpurilor, ci că Cel care vorbeşte îi va susţine în aceste suferinţe, astfel încât ei să le poată depăşi”[24].

Ceasul ispitei [încercării], sau goana [prigoana] ce are să fie foarte mare asupra creştinilor, va veni fără întârziere de la păgâni, adică de la Romani, de care făgăduieşte că-i va izbăvi[25]. Sau arată aici pornirea lui Antihrist, care va fi în toată lumea la sfârşitul veacului asupra credincioşilor. Din care făgăduieşte să-i scape pe cei ce-I vor urma Lui şi să-i dezlege pe cei ce vor răbda ispita, pentru a nu fi ispitiţi peste puterile lor”[26].

11: Vin curând; ţine ce ai, pentru ca nimeni să nu-ţi ia cununa.

„Cel ce, cât timp a umblat pe căile Domnului, atâta timp a păstrat harul pe care-l dobândise de la Domnul, acelaşi, după ce a părăsit calea Domnului, a pierdut şi harul Domnului. De aceea este scris: Păstrează ceea ce ai, ca să nu primească altul corona ta[27].

„Bine zice: Voi veni curând, căci Dumnezeu va veni (Marcu 13, 26) numaidecât după necazul din zilele acelea (Matei 24, 21-22). De aceea îndeamnă la păstrarea comorii credinţei, ca să nu-şi piardă cineva cununa răbdării”[28].

12: Biruitorul, pe el îl voi face stâlp în templul Dumnezeului Meu şi afară nu va mai ieşi; şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu – al noului Ierusalim care se pogoară din cer de la Dumnezeul Meu – şi numele Meu cel nou.

„Această promisiune anticipează viziunea Noului Ierusalim în care nu va mai fi clădirea Templului, ci o relaţie directă, iar Dumnezeu şi poporul Său vor locui împreună”[29].

„Zice că pe cel biruitor îl va face stâlp al Bisericii lui Dumnezeu, căci biruitorul puterilor potrivnice se pune stâlp şi întărire Bisericii, avându-L ca temelie neclintită pe Hristos (I Corinteni 3, 11). Şi Hristos Se va proslăvi cu nume nou întru sfinţi, iar numele nou al Lui este acela de Creştin, pe care necredincioşii nu-l au şi nici nu-l vor avea, neavând credinţa în Hristos”[30].

13: Cel ce are urechi, să audă ceea ce Duhul le zice Bisericilor.

„Să ne rugăm pentru a dobândi şi noi această ureche!”[31].

14: Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Aşa grăieşte Amin-ul, Martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:

Iniţial, cetatea s-a numit Diosopolis. Ruinele vechii cetăţi Laodiceea pot fi văzute la Eski Hissar (= fortăreaţa antică), la 88 km est-sud-est de Smirna.

Amin-ul: Iisus Hristos (vezi II Corinteni 1, 20); Da-ul prin excelenţă, garanţia absolută a adevărului”[32]Începutul zidirii lui Dumnezeu:  „Înţelesul este acela că Fiul lui Dumnezeu ia parte la aducerea în fiinţă a întregului univers”[33].

„Ce înseamnă Amin? Credincios şi adevărat, aşa se tâlcuieşte. Şi, prin Amin, arată adeverirea lui Hristos şi mai ales că Acela este adevărul cel din fiinţă, începătura făpturii, ca Cel ce stăpâneşte făpturile, căci începutul făpturii este pricina cea începătoare şi nefăcută”[34].

Redăm aici pilda martirilor din Galia (despre care va fi vorba şi la cap. 22): „Ei s-au făcut următori şi imitatori ai lui Hristos, […] dar, cu toate că se aflau într-o slavă atât de mare, mărturisind (pe Hristos) nu o dată sau de două ori, ci de multe ori, pe când erau sfâşiaţi de fiare şi având tot trupul plin de arsuri, sângerări şi răni, nu numai că nu s-au numit pe ei înşişi martiri, ci nu ne-au lăsat nici pe noi să le spunem acest nume ci, dacă vreodată careva dintre noi îi numea martiri, în grai ori în scris, ei ne mustrau amarnic. Căci ei rezervau acest nume numai lui Hristos, singurul martor[35] adevărat şi credincios[36].

15: Îţi ştiu faptele: tu nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de-ai fi rece sau fierbinte!

16: Aşa, pentru că eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece -, am să te vărs din gura Mea.

„Apa nici rece nici caldă provoacă dezgust. Prin această imagine înţelegem că mai uşor se poate nădăjdui întoarcerea unui păcătos, decât îmbunătăţirea unui credincios mulţumit cu mediocritatea lui”[37].

„Chiar atunci când faptele bune nu sunt desăvârşite, omul nu trebuie să deznădăjduiască, numai să aibă credinţa dreaptă. Căci, prin credinţa cea dreaptă, Dumnezeu primeşte şi nedesăvârşirea faptelor […]. Iar cel călduţ în credinţă este lepădat, căci el şi crede, şi nu crede. Şi Sfântul Grigorie de Nazianz zice: «Trebuie să fii ori desăvârşit rece, ori fierbinte. Şi adevărat este, pentru că cel rece, care n-a gustat credinţa cea fierbinte, de multe ori va fi întru nădejde s-o dobândească. Iar cel fierbinte, care s-a încălzit prin Sfântul Botez cu Duhul, iar apoi a rătăcit din lene, şi-a tăiat nădejdea de mântuire[38], nesocotind credinţa primită mai înainte. […] În credinţă, starea mijlocie – nici cald, nici rece, ci căldicel – nu este de nici un folos, ci este de lepădat»”[39].

„Este scris aşa: Să fim fierbinţi în Duh, slujind Domnului (Romani 12, 11). Aşadar, în această fierbinţeală se arată ardoarea credinţei religioase. Cine are în cel mai înalt grad această ardoare se recunoaşte a fi fierbinte şi credincios. Iar cel ce n-o are deloc se înţelege că este rece şi păgân. Cine însă este între unul şi celălalt, sau nu e nici unul, nici celălalt, este creştin călduţ şi urât în faţa lui Dumnezeu şi către acesta sunt spuse cuvintele: O, de ai fi cald sau rece; acum însă, fiindcă eşti călduţ, am să te vărs din gura Mea. Aceasta vrea să spună: O, de-ai avea ori căldura şi credinţa bunilor creştini, ori răceala şi neştiinţa păgânilor. Căci ori te-ar apropia de Dumnezeu credinţa fierbinte, ori te-ar ierta întrucâtva necunoaşterea legii până în timpul de faţă. Acum însă, fiindcă ai cunoscut pe Hristos şi-L neglijezi pe Cel pe care L-ai cunoscut, tu, care ai fost primit oricum în gura lui Dumnezeu prin cunoaşterea credinţei, vei fi dat afară prin starea ta călduţă”[40].

17: De vreme ce tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic n-am nevoie!, şi pentru că nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns şi sărac şi orb şi gol,

„Se pare că creştinii din Laodiceea au fost bogaţi şi că aparţineau unei pături sociale sus-puse. Bucurându-se de o poziţie socio-economică sigură, se complăceau în această situaţie. […] Aici îndrăzneala retorică este contrară celei din scrisoarea către Smirna, unde cei care sunt economiceşte săraci sunt declaraţi bogaţi”[41], desigur, duhovniceşte.

„Dacă voi milui lumea întreagă din cele ce nu sunt ale mele – şi chiar dacă ar fi din cele ale mele -, dar pe mine însumi mă trec cu vederea gol şi sărac şi ajuns la capătul din urmă al sărăciei, şi aşa, murind în lipsa celor bune, mă voi înfăţişa înaintea tribunalului înfricoşător al lui Hristos (Romani 14, 10), ce folos voi avea? Trebuie să ieşim din viaţa şi din trupul acesta îmbrăcaţi şi înveşmântaţi, dacă vrem să ne aşezăm la nunta cea împărătească (Matei 22, 11-14) împreună cu prietenii împăratului (Matei 8, 11). Dar care este veşmântul pe care trebuie să-l îmbrăcăm eu şi noi toţi, ca să nu ne găsim atunci goi (II Corinteni 5, 2-3)? Hristos, fraţilor, şi Dumnezeu!”[42].

18: te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc ca să te-mbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te-mbraci şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale, şi alifie ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.

Alifie: „textual: collyr = unguent pentru afecţiunile oftalmice”[43].  „Oraşul Laodiceea era vestit pentru fabricarea unor stofe de culoare neagră, de mare preţ, pentru băncile care împrumutau şi făceau schimburi de bani, pentru comerţul cu un praf alb cu care se tratau ochii. Dar această prosperitate materială era în dauna vieţii religioase. De aceea, Iisus Hristos le propune credincioşilor Săi bunurile spirituale, care reprezintă adevărata bogăţie”[44].

Aurul lămurit în foc, veşmintele albe şi alifia pentru ochi […] semnifică: dragostea şi bunăvoinţa lui Dumnezeu dobândite prin pocăinţă; faptele bune ale comportamentului curat şi nestricat; şi înţelepciunea cea de sus, cerească, prin care se dobândeşte vederea duhovnicească”[45].  „Aur lămurit în foc este cuvântul învăţăturii şi al înţelepciunii de sus. Zice: Dacă vrei să te îmbogăţeşti, te sfătuiesc să-ţi agoniseşti, cu dorinţă arzătoare şi inimă înflăcărată, aur lămurit în focul ispitelor, de la Mine, Cel ce îmbogăţeşte. Cu el, vei strânge în inima ta comoară ce nu poate fi furată şi te vei îmbrăca în veşmântul strălucitor al faptelor bune, cu care îţi vei acoperi goliciunea păcatelor tale. Şi – zice – să-ţi ungi ochii cu alifie, adică cu neagoniseală multă. Căci, de vreme ce agoniseala orbeşte ochii celor ce văd, alifia arată darul Duhului Sfânt, cu care, ungându-se, omul îşi luminează ochii minţii şi vede cele veşnice, iar nu cele vremelnice”[46].

19: Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi-i pedepsesc; fii râvnitor aşadar şi pocăieşte-te.

Îi pedepsesc: „grecescul paidévo [pedévo] are sensul de a pedepsi într-un sistem de educaţie şi instruire; a aplica unui copil o corecţie cu scopul de a-l îndrepta. E pedeapsa care-n vechea limbă română se cheamă certarea lui Dumnezeu[47].

„O, milostivirea lui Dumnezeu, cu câtă bunătate a amestecat certarea!”[48].

„Vei rămâne plăcut Domnului dacă nu vei refuza ce-ţi oferă Domnul. L-ai supărat, dar încă poţi să-L împaci. […] Dacă te îndoieşti de acestea, mărturiseşte ce spune Bisericilor Duhul Sfânt. El le impută Efesenilor că s-au lepădat de dragoste, le reproşează Thyatirenilor desfrânarea şi mâncarea jertfelor aduse idolilor, pe Sardieni îi acuză de lucrări fără rost, pe Pergamieni îi mustră că propovăduiesc imoralitatea, pe Laodiceni îi dojeneşte că se încred în bogăţii; şi totuşi, sub ameninţări îi îndeamnă pe toţi la pocăinţă. Căci n-ar ameninţa pe cel ce nu se pocăieşte, dacă n-ar ierta pe cel ce se pocăieşte”[49].

20: Iată, Eu stau la uşă şi bat; de-Mi va auzi cineva glasul şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.

„Dumnezeu aşteaptă cu îndelungă răbdare întoarcerea noastră la El, trezirea noastră la iubirea pe care ne-o oferă. Dar, simultan cu aceasta, El Se bucură de netemporalitate, sau de absenţa intervalului în manifestarea reciprocă a iubirii între subiectele treimice. Or, ceea ce măreşte şi mai mult paradoxul este că bucuria iubirii intratreimice coexistă cu aşteptarea răspunsului persoanei omeneşti şi cu tristeţea întârzierii lui: Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el. Timpul înseamnă pentru Dumnezeu durata aşteptării între bătaia Sa la poartă şi fapta noastră de a o deschide. El nu intră cu forţa în inima oamenilor. Timpul implică în acest sens şi libertatea şi respectul acordat de Dumnezeu creaturilor conştiente. Unirea cu El în iubire nu se poate realiza fără răspunsul liber al oamenilor la oferta iubirii Sale. Dar Dumnezeu, aşteptând, trăieşte timpul fără să uite eternitatea Sa, fără să iasă din ea, în timp ce noi, când nu auzim glasul Lui, trăim un timp fără conştiinţa eternităţii”[50].

Hristos „de aceea a suferit multe pentru noi, Şi-a dat Trupul la moarte şi ne-a răscumpărat din robie, pentru ca să vină şi să-Şi facă sălaş în sufletele noastre”[51].  „Zice: Iată, am venit la uşă şi bat, întâlnirea cu Mine nu este silită, fiindcă Eu bat la uşa inimilor şi Mă bucur cu cei ce deschid pentru mântuirea lor. Mântuirea este ospăţul şi cina cea aleasă. Mă voi ospăta cu cei ce se ospătează şi de la ei va fugi foamea de a auzi cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11) şi întunericul înşelării”[52].

„Tu, Cuvinte Preaînalte, neînţelese, bătând la uşă, e vădit că ai bătut la auzul miresei din Cântarea Cântărilor[53], a cărei inimă s-a uimit din pricina Ta, ieşindu-şi din ea”[54]. Unirea cu Hristos e una întotdeauna extatică, chiar dacă atingerea de El cunoaşte felurite grade de intensitate.  „Să-L primim, deci, cu multă credinţă şi dragoste, luându-L înlăuntrul nostru, găzduindu-L, dându-I să mănânce şi să bea, îmbrăcându-L, punându-ne în slujba Lui cu toată bunăvoinţa, supunându-ne cu plăcere voinţei Duhului (Său), ori mai degrabă să ne hrănim şi să ne adăpăm noi din Duhul Său, îmbrăcându-ne noi cu Însuşi Domnul. (Şi aceasta) pentru că El ne este hrană, băutură şi îmbrăcăminte, comoară, moştenire şi stăpânire, odihnă şi sălaş, într-un cuvânt, El Însuşi ne este viaţă veşnică”[55].

21: Biruitorului, lui îi voi da să şadă cu Mine pe tronul Meu, aşa cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe tronul Său.

„Dreptatea deplină o realizează Dumnezeu în Hristos nu numai prin faptul că-L umple pe Hristos ca om de toată slava şi strălucirea Persoanelor divine, ci şi pentru că şi pe noi ne umple de această fericire în Hristos, întrucât am biruit în El”[56].

„Prin scaun [tron] numeşte împărăţia şi odihna veacului viitor. Cei ce l-au biruit pe vrăjmaşul – zice – se vor proslăvi şi vor împărăţi cu Mine. […] Hristos spune că a biruit şi a luat împărăţia ca om, nu după dumnezeire, căci după dumnezeire este de o fiinţă cu Cel veşnic”[57].

22: Cel ce are urechi, să audă ceea ce Duhul le zice Bisericilor”.

Revenind la îngeri, reamintim că, pe lângă episcopii bisericilor, ne putem gândi şi la îngerii păzitori (ai Bisericilor sau ai persoanelor): „aşa a fost încredinţată câte unui înger Biserica Efesenilor (2, 1), altuia Biserica celor din Smirna (2, 8), […] şi aşa mai departe, fiecăruia din aceştia mai mici (Matei 18, 10) i-a fost încredinţat cutare sau cutare înger”[58].


[1] Sf. Simeon Noul Teolog, Imne, XLIV

[2] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, III

[3] NTEP, p. 741

[4] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, III

[5] BBVA, p. 1756

[6] NTEP, p. 741

[7] ICSS IX, p. 158

[8] Averchie Tauşev, Apocalipsa Sfântului Ioan [un comentariu ortodox], III

[9] Protopărinţilor.

[10] Lipsa de timp.

[11] Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuş, XXIX, 19

[12] Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze, XXVIII

[13] BBVA, p. 1756

[14] DS III, art. Poartă, Uşă, p. 116

[15] Cuvântul fiind nedespărţit de Duhul.

[16] Sf. Grigorie Taumaturgul, Discursul adresat lui Origen, XV

[17] NTEP, p. 741

[18] ICSS IX, p. 159

[19] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, III

[20] ICSS IX, p. 159

[21] Adevăratul Israel (mintea văzătoare de Dumnezeu) fiind socotit poporul Bisericii.

[22] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, III

[23] BBVA, p. 1756

[24] ICSS IX, p. 159

[25] Izbăvire de vrăjmaşi este şi separarea de ei, prin mutarea la viaţa cerească.

[26] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, III

[27] Sf. Ciprian al Cartaginei, Despre unitatea Bisericii ecumenice, XX

[28] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, III

[29] ICSS IX, p. 159

[30] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, III

[31] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, III

[32] BBVA, p. 1757

[33] NTEP, p. 742

[34] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, III

[35] μάρτυς

[36] Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, V, 2, 2-3 – Eusebiu reproduce aici dintr-o scrisoare a creştinilor din Galia către Bisericile din Asia şi Frigia.

[37] NTEP, p. 742

[38] Evident, dacă se îngroapă definitiv în acea lene! Aceasta, însă, se petrece deseori, de aceea  cuvintele echivalează aproape cu o condamnare.

[39] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, III

[40] Salvianus, Despre guvernarea lui Dumnezeu, IV, 19, 91-92

[41] ICSS IX, p. 160

[42] Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze, XXX

[43] BBVA, p. 1757

[44] NTEP, p. 742

[45] Averchie Tauşev, Apocalipsa Sfântului Ioan [un comentariu ortodox], III

[46] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, III

[47] BBVA, p. 1757

[48] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, III

[49] Tertulian, Despre pocăinţă, VII, 14 – VIII, 1-2

[50] Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, I, p. 186

[51] Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, XXX, 9

[52] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, III

[53] Mireasă în care vom recunoaşte sufletul dornic a se uni cu Hristos.

[54] Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, 64

[55] Sf. Macarie Egipteanul, 21 de Cuvântări despre mântuire, X, I – 3

[56] Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, I, p. 256

[57] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, IV

[58] Origen, Despre principii, II, 8, 1

Comentarii
  1. […] Ana Usca, Alecu, Alex, Androxa,Blog de furaciuni, Andrei, Aura, Bogdan Onin,Caius, Calin, Cati, Cristi, Deea, Flavius, Gabriela, Hai ca se poate, Ilarie, Ioan Sorin Usca,Vania, Vali, Florin, Rokssana, Schtiel, Soseta, Teodora, Carmen, Marin, Mel, Nea Costache, Vero, Costin, Poorbuthonest, Raza mea de soare, Nelinistitu’, Alexgrivei, Faranume, Pisica, Maria,Luna patrata, Word of Solitaire, Vaniaa, Coolnewz, IS Usca, […]

  2. […] Coolnewz, Flavius, Gabi123, Gabi Savitsky, Gabriela  Savitsky, Gand licitat, George, G Valah, Ioan Sorin Usca, Luna Patrata, Manole, Mesterul Manole, Mirela, Mirela Pete, Roxana, Rokssana, Shayna, Teo, Teo […]

  3. […] Cetate adevărată sau cetatea cea adevărată (SEP 5): „Acest calificativ nu mai apare în altă parte, pentru Ierusalim; el a fost mai târziu aplicat de creştini Ierusalimului ceresc sau Bisericii. Origen numeşte adevăratul Ierusalim […] acel Ierusalim pe care Iisus interzice să te juri, pentru că este cetatea Marelui Împărat (Matei 5, 35: expresia provine din Psalmul 47/48, 3)”[2]. […]

  4. […] usca, ioansorinusca ,fewstuff, coolnews , […]

  5. […] băgă de seamă preşedintele Roşu că în ţara sa dispăruse optimismul, nu în sensul că ar mai fi fost multe […]

  6. […] pentru a şasea oară de la closet în decurs de doar cincizeci de minute, Marcel atrase atenţia domnului […]

  7. […] Nea Costache, Alex, Androxa, Bogdan Onin, Gabriela, Caius, Hai ca se poate, Ilarie, Ioan Sorin Usca, Vania, Ana Usca, Cati, Luna patrata, Vali, Teodora, Shayna, Aura, Bogdan86, Schtiel, Marin, […]

  8. […] Shayna, Melami, Teo Negură, Rokssana, Gabi123, Jocuri cu cuvinte, Ana Usca, Ioan Sorin Usca, Caius, Ilarie, Răzvan Cătălin Rinder, Zalmoxys, Mirela Pete, George Valah, Theodora Marinescu, […]

  9. […] se poate!, Michaela, Clipe de Cluj, Nea Costache, Theodora Marinescu, Răzvan Rinder, Mirela Pete, Ioan Sorin Usca, Ana Vero, Rokssana, Gând licitat, George Valah, Atitudini, Cella, DSN, Supravieţuitor, Lilick, […]

  10. […] neclar ce înseamnă expresia a se naşte pe genunchii cuiva”[3], adică nu sunt detalii asupra procedurii, dar e destul de lămurit că e […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s