Comentarii la Cartea Cântarea Cântărilor – 7

Posted: 11/12/2010 in Cântarea Cântărilor

CAPITOLUL 7

1a: – Întoarce-te, te-ntoarce, Sulamito,

întoarce-te, ca noi să te privim!

Ce oare veţi vedea la Sulamita

când vine dănţuind cu două cete?

Sulamita. Asupra acestui nume (citit uneori ca Sunamita) s-au făcut foarte multe speculaţii, dintre care cea mai apropiată de adevăr pare aceea care-i atribuie o formă feminină a numelui lui Solomon, adică, într-un fel, aceea care oferă (sau aduce) pace[1]. dănţuind cu două cete: Sulamita este invocată şi aşteptată ca o dansatoare care, potrivit unor obiceiuri orientale, îşi unduieşte graţiile în fruntea a două cete lăturalnice. Întrebarea (incertă ca obârşie) provoacă descrierea care urmează, în care corpul Sulamitei e prezentat de jos în sus, de la picioare la cap”[2].

„Pentru Honorius din Autun (Expositio) îndemnul întoarce-te! Este adresat sinagogii. Vocea predicatorilor o îndeamnă de patru ori în verset să se întoarcă [la Anania, din motive prozodice, doar de trei ori – n. n.], ceea ce înseamnă întoarcerea de la cele patru boli ale lumii; să se întoarcă de la păcatul trădării la credinţa în Hristos, să se întoarcă prin credinţă, prin iubire, prin păzirea poruncilor sale, prin speranţa în viaţa viitoare, pentru ca ei să se uite la ea, imitând-o. Cele patru îndemnuri pot însemna şi întoarcerea prin intermediul celor patru Evanghelii sau a celor patru virtuţi [cardinale]. Întoarcerea evreilor la Hristos, la sfârşitul lumii, va constitui un extraordinar exemplu de viaţă pentru Biserică. ♦ Nicolae al Lyrei (Postilla, Kiecker[3], 100, 102-106) consideră că poporul lui Israel este îndemnat în acest verset să se întoarcă la starea iniţială de perfecţiune şi de credinţă, deoarece, după întoarcerea din robia babiloniană, el s-a aflat mereu sub stăpânire străină. Îndemnul dat de patru ori trimite la cele patru întoarceri ale lui Israel din captivitate: sub conducerea lui Zorobabel, sub cea a lui Ezdra, apoi a lui Neemia şi, în cele din urmă, sub conducerea lui Iuda Macabeul, care l-a înfrânt pe Antiochos[4]. ♦ Mireasa seamănă, pentru Theodoret al Cyrului (Interpretatio), cu nişte oştiri, datorită curajului ei, hotărârii ei nobile şi armurii războinice pe care o poartă. Totodată, ea este un cor, deoarece aduce slavă lui Dumnezeu. Corurile sunt formate din soldaţi, atleţii virtuţii care se întorc cântând imnul victoriei”[5].

Dansul Sulamitei pare unul al biruinţei, o biruinţă a păcii dumnezeieşti. „Atunci ea va fi şi sufletul nostru plin de pace, pentru ca să i se zică: Întoarce-te, Sulamita, întoarce-te […]. Atunci va primi în sine pe Hristos ca inel de pecete, va primi chipul lui Dumnezeu adică, pentru ca să fie după chipul Său […]. Se cade ca şi noi să purtăm chipul ceresc, adică pacea”[6].

1b: – Cât de frumoşi sunt astăzi paşii tăi

şi sprinteni în sandale,

o, nobilă fiică!

Ţi-i rotunjimea coapselor asemeni

unor lănţuguri meşterite-n aur;

SEP 4 traduce: Cât de frumoşi îţi sunt paşii în sandale,/ fiică a lui Nadab! „Pentru Theodoret al Cyrului (Interpretatio) Nadab sau prinţul Îl reprezintă pe Duhul Sfânt, mângâietorul sufletelor. Mirele laudă picioarele miresei, deoarece merg pe calea regală, strălucind de frumuseţe în sandalele ei. Theodoret crede că Nadab trimite la fiul lui Aaron, care a murit aducând foc străin în faţa lui Dumnezeu (cf. Levitic 10, 1). Aceasta înseamnă că mireasa nu mai aduce focul Vechiului Legământ în sanctuarul lui Dumnezeu, ci focul Noului Legământ, al Mirelui (cf. Luca 12, 49). Coapsele semnifică virtutea practică ce ne susţine în călătoria noastră. ♦ Pentru Apponius (Expositio 10.2-4) Nadab este aici principele acestei lumi. Fiica principelui este poporul care a stat departe de legea divină, care L-a pierdut pe Dumnezeu ca tată, dar care, prin acceptarea cuvântului propovăduit de apostoli şi de urmaşii lor, a devenit frumoasă ca desfătarea. Picioarele îi reprezintă pe oamenii fără un rang social înalt, umili în faţa celorlalţi, dar care, întorşi de la păcat la adevăr, devin în prezenţa lui Dumnezeu persoanele ce susţin întregul trup în slăbiciunile lui”[7].

Ţi-i rotunjimea coapselor asemeni unor lănţuguri meşterite-n aur: „Hali – poate fi un colier, ca în 4, 4, din aur sau din faianţă; accentul e pus pe material, pe ceea ce este făcut de mâna lucrătorului, aşa cum unduirile sunt fapta mişcării, a dansului. Nu naturalul static e admirat, ci lucrarea lui”[8]. Buricul şi pântecul se referă la firea lăuntrică a miresei, vinul dres simbolizează sângele Domnului, iar căpiţe de grâu, trupul Său. Căpiţa încinsă de crini arată curăţia cu care trebuie primite Sfintele Taine: „Este frumos spus şi despre sânul şi despre pântecul acelui suflet care se înalţă la Hristos, căci este în toată învăţătura o exprimare rotunjită şi o băutură duhovnicească, nu lipsită de plinătate şi de cunoaşterea tainelor cereşti. Şi pântecul sufletului este ceva tainic, ca şi sânul, pântece în care primeşte hrana nu numai rodnică, prin care se întăresc inimile, ci şi plăcută şi înmiresmată, care desfătează”[9].

2: buricul tău e cupă arcuită,

din care nu lipseşte vinul dres;

căpiţă-ţi este pântecul, de grâu,

cu crinii prinşi în horă împrejuru-i;

„Theodoret al Cyrului (Interpretatio) face o comparaţie între acest verset şi textul din Iezechiel 16, 1-4, unde se spune că buricul Ierusalimului nu a fost tăiat în ziua naşterii lui, iar prin acesta, ca printr-o rădăcină, a adus din Egipt nelegiuirea idolatriei. Pe de altă parte, mireasa nu doar şi-a tăiat buricul, ci a făcut-o atât de adânc, încât orice urmă de idolatrie a fost îndepărtată, iar buricul a devenit o cupă turnată conţinând vinul bucuriei şi al fericirii. ♦ Unii comentatori creştini s-au referit la cupă ca simbolizând preoţii Bisericii. Predicatorii sunt asemănaţi unei cupe, deoarece, prin învăţătura lor, oamenii se umplu de vin spiritual. De asemenea, cupa conţine un vin amestecat, fiindcă este plină de taina euharistică a trupului şi sângelui lui Hristos (cf. Pope, p. 621). ♦ Pentru unii Părinţi, pântecele a reprezentat mulţimea credincioşilor, deoarece semnifică fecunditatea. Snopul de grâu simbolizează unitatea Bisericii, formată din multe feluri de oameni, dar legată prin comuniunea botezului şi a euharistiei. Snopul este încins cu crini, datorită faptelor bune ale sfinţilor (cf. Pope, pp. 623-624)”[10].

3: şi gemeni doi sunt sânii tăi,

doi pui de căprioară;

„Theodoret al Cyrului (Interpretatio) crede că versetul se referă la izvoarele învăţăturii Bisericii care dăruieşte viziune spirituală şi vedere pătrunzătoare. ♦ Pentru Honorius din Autun (Expositio), cei doi sâni sunt cele două legi ale iubirii (de Dumnezeu şi de aproapele), căpriorii sunt spiritul activ, respectiv contemplativ, iar căprioara reprezintă Biserica”[11].

4: grumazul tău e ca un turn de fildeş

şi iezere ţi-s ochii, din Heşbon,

în preajma porţii cu mulţimi de fete;

iar nările-s din turnul de Liban

adulmecând veghere spre Damasc;

„Heşbonul este vechiul oraş al regilor amorei, Sihon (Numeri 21, 27), apoi cunoscut ca oraş moabit (Isaia 15, 4; Ieremia 48, 2.34.45), situat astăzi la 20 km sud-vest de Ammon. Nu ştim însă nimic de scăldătoare, de iazuri ori de poartă. Iazurile trebuie să fi fost lângă poarta centrală”[12]. „Nici turnul Libanului nu-i cunoscut. Poate e vorba de un turn de pază”[13]. „Carmel: şir muntos, cu o înălţime de aproximativ 550 m şi o lungime de 20 km, isprăvit spre ţărmul Mediteranei printr-un cap de o impresionantă măreţie şi frumuseţe”[14]. Grumazul, aici, e turn de fildeş, semn al jertfei, după cum s-a mai arătat.

„Pentru Theodoret al Cyrului (Interpretatio), înţelegerea sau viziunea sufletelor credincioase seamănă cu nişte lacuri în care se varsă râurile divine ale învăţăturii Scripturii şi predicatorilor. Damascul îl reprezintă, pentru Theodoret, pe Satana şi puterea idolatriei. Însă, după cum spune apostolul Pavel, Satana se transformă în înger de lumină pentru a-i înşela pe credincioşi (cf. II Corinteni 11, 14), împrăştiind astfel o mireasmă spirituală. De aceea, nasul [Anania a preferat nările] miresei e asemenea unui turn înalt, pentru ca ea să poată evita înşelăciunea diavolului şi să reziste minciunii. ♦ Alte interpretări au aplicat metafora gâtului predicatorilor şi preoţilor prin care hrana spirituală ajunge la popor, sau martirilor care au luat asupra lor jugul lui Hristos. Fildeşul semnifică puritatea, iar asocierea lui cu un turn ne arată că puritatea stă alături de putere. Alte explicaţii s-au referit la turn ca fiind cunoaşterea Scripturii. Aceasta este asemănată turnului, deoarece oamenii atenţi la cuvântul lui Dumnezeu se ridică spiritual în fiecare zi tot mai mult. ♦ Ochii, asemănaţi lacurilor din Heşbon, sunt Părinţii Bisericii, care o îndrumă pe calea dreaptă. Ei sunt numiţi iazuri deoarece îi spală pe credincioşi şi îi înviorează cu băutura fântânii mântuirii. Lacurile se găsesc lângă poartă, deoarece nimeni nu poate intra în Biserică decât dacă este spălat prin botez şi bea din învăţătura mântuitoare. Nasul este un simbol al sfinţilor învăţători ai Bisericii, care ştiu să deosebească mireasma dulce a credinţei adevărate de mirosul urât al ereziei. Nasul este turnul Libanului deoarece învăţătorii ocupă locul cel mai înalt în Biserică, apărând-o de atacurile duhurilor rele (cf. Pope, p. 628)”[15].

5: semeţ precum Carmelul ţi-este capul;

cosiţele, pe el, ca o porfiră

păzind în ea un rege-nlănţuit.

„Spre deosebire de celelalte descrieri, care începeau de la ochi şi cap şi coborau, aici descrierea începe de la picioarele care dansează hora nunţii”[16].

Semeţ precum Carmelul ţi-este capul: Pe muntele Carmel a biruit Ilie pe proorocii lui Baal (III Regi, cap. 18). Asemănarea capului miresei cu Carmelul arată că mintea sa cugetă cele ale lui Dumnezeu. „Theodoret al Cyrului (Interpretatio) face observaţia că în 4, 1 părul era desfăcut şi comparat cu turmele de capre de pe Galaad. Acum el este împletit şi de culoare roşie, referindu-se la învăţătura Bisericii, transmisă în mod armonios şi coerent şi împodobită cu sângele lui Hristos. ♦ Alţi interpreţi s-au referit la cap ca fiind Hristos, părul reprezentând mulţimea credincioşilor care împodobesc Biserica. Porfira a fost văzută ca o profeţie a morţii Mirelui şi a credincioşilor spălaţi în sângele Lui”[17].

Cosiţele, pe el, ca o porfiră: „Dalah, plete; e vorba de urzeala din războiul de ţesut. Aici despre şuviţele lungi, părul desfăcut al fecioarei în timpul nunţii. Părul ca purpura se referă la culoarea purpurie”[18].

Păzind în ea un rege-nlănţuit: „Pletele părului deşteaptă imaginea următoare: un rege e legat la adăpători sau la bucle, vorba fiind de plete. Unii traduc versul în acest fel: rahatim – cu sul de la războiul de ţesut şi de aici purpura regească răsucită, învârtită, pe sulul războiului. Poate în acest fel se exprimă desimea, frumuseţea organică şi sănătoasă a părului bogat al miresei, despletit în ziua sărbătorii nunţii ei”[19].

6: Cât eşti tu de frumoasă şi de dulce,

iubita mea, în tot ce te desfată!

Cât eşti tu de frumoasă şi de dulce… Mireasa a ajuns la treapta îndumnezeirii, chipul său iradiind frumuseţea lui Hristos.

7: Statura ta e-asemeni cu finicul,

ca strugurii sunt sânii tăi.

Statura ta e-asemeni cu finicul: „Asemănarea trupului adolescentin cu palmierul[20] apare numai aici. Dar numele de Tamara (palmier) dat fetelor e prezent adesea (Facerea 38, 6; II Regi 13, 33; 14, 28), fiind expresia unui ideal de frumuseţe. Subţire, înalt, crescut – aşa e trupul fecioarelor”[21]. În înţeles mistic, statura finicului e statura plinătăţii în Hristos: „Arborele acesta e pururi înverzit, dulce şi bine înrădăcinat şi cu miezul alb”[22].

Ca strugurii sunt sânii tăi: „Eşkol – sunt de obicei strugurii viei, aici însă contextul numeşte ciorchinii palmierului. Compararea sânilor cu fructele curmalilor este frecventă în Orient. Curmalele pot fi de diferite forme şi mărimi, de la galben-deschis la cenuşiu-întunecat şi auriu-purpuriu; ele pot fi aproape rotunde, ca merele, sau lunguieţe şi ovale”[23].

Măreţia Bisericii a fost văzută de Beda Venerabilul (Expositio) ca fiind cinstea faptelor bune, prin care creştinul dispreţuieşte lucrurile şi poftele pământeşti, ridicându-se la înălţimea celor cereşti. Biruitorul într-o întrecere era încoronat cu o ramură de palmier; tot astfel, Biserica stă dreaptă, măreaţă în luptă şi în dragostea ei pentru lucrurile cereşti, gândindu-se la premiul pe care îl va primi când se va sfârşi bătălia. Palmierul este dur în părţile de jos, însă îşi arată frumuseţea şi dulceaţa faptelor la vârf; astfel, Biserica, sau sufletul credincios, îndură necazuri pe pământ în speranţa răsplăţii preţioase din cer. Sânii se referă la învăţătorii Bisericii, care acum nu mai dau lapte pentru cei începători, ci, odată ce aceştia au înţeles misterul Întrupării, oferă vinul adevărurilor ascunse ale divinităţii lui Hristos. ♦ Pentru Grigore cel Mare, după cum palmierul este subţire la rădăcină şi se extinde la vârf, aşa sufletul începe de la lucrurile mici şi se îndreaptă spre ceea ce este măreţ, desfăşurând întreaga frumuseţe a dragostei divine. Pentru alţii, palmierul a reprezentat crucea lui Hristos, deoarece creşte şi rodeşte fructe dulci. Tot aşa, crucea lui Hristos ne-a pregătit hrană cerească (cf. Pope, pp. 634-635)”[24].

În mireasă au rodit, anticipat, bunătăţile veacului viitor: „Şi dacă Mirele va binevoi să se îndrepte către inima mea, devenită mireasa Lui, cât trebuie să fie ea de frumoasă, încât a atras preţuirea înălţimii cerului, pentru a-L face să coboare pe pământ, pentru a veni în apropierea celei iubite? Cu câtă frumuseţe trebuie să strălucească ea şi cât de mare trebuie să fie ardoarea iubirii Lui, încât să-i spună ceea ce i-a zis miresei celei desăvârşite”[25].

8: Mi-am zis: Eu în finic mă voi sui

şi mă voi ţine-n ramurile lui;

să-mi fie struguri sânii tăi, din vie,

miros de mere răsuflarea ta,

Eu în finic mă voi sui şi mă voi ţine-n ramurile lui: „Versul nu poate avea semnificaţie erotică, întrucât şi astăzi unicul mijloc de a culege roade este căţăratul în vârful copacului. Septuaginta: ton ipseon avtu. Vulgata: fructus eius[26].

Miros de mere răsuflarea ta: „Acelaşi simţ al mirosului prezent şi în poezia egipteană; un vers egiptean spune: Singur suflul narei tale ţine-n viaţă inima mea […]. Exista în Orient sărutul prin atingerea nasului, care însemna simţirea suflării celui iubit”[27]. Întreagă descrierea miresei arată sufletul ajuns la desăvârşire, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos (Efeseni 4, 13).

„Acest verset a determinat apariţia a două interpretări în Biserică. Unii l-au înţeles ca simbolizând crucea făcută din patru tipuri de lemn: cedru, chiparos, măslin şi palmier. Cealaltă explicaţie a fost că Iisus Hristos s-a urcat literalmente în Pomul ridicat în pământ, înainte de a fi crucificat pe el. Înţelesul comun rămâne, totuşi, că Iisus a fost răstignit pe cruce în timp ce aceasta era încă întinsă pe pământ. Palmierul, reprezentând crucea, a amintit suferinţele lui Hristos şi, asemenea lui Zaheu, Biserica se urcă în el pentru a-L vedea pe Domnul. De asemenea, palmierul a simbolizat, pentru unii, Pomul vieţii, Hristos, fructul său, fiind mântuirea. Sânii asemănaţi strugurilor care atunci când sunt zdrobiţi produc vinul plăcut, îi simbolizează, pentru Philon al Carpasiei, pe oamenii sfinţi, torturaţi şi zdrobiţi ca strugurii, dar victorioşi şi fericiţi pentru Dumnezeu (cf. Pope, p. 637)”[28].

9: ca vinul bun rostirea şoaptei tale

ce curge lin „pentru iubitul meu”,

îndestulându-mi buzele şi dinţii.

„Pentru Theodoret al Cyrului, versetul se referă la învăţătura creştină, preferată oricărui vin sau oricărei plăceri a vieţii, învăţătură oferită pentru a călăuzi viaţa credincioşilor şi potrivită pentru a fi proclamată în parte, şi ascunsă în parte, dinţii fiind cei care o ascund sau o păzesc (cf. Pope, p. 642)”[29].

10: – Iubitul meu e-al meu, eu sunt a lui,

dorinţa lui spre mine se îndreaptă.

„Mirele îşi exprimă dorul după iubita lui. Versetele 7-10 cuprind acest dor căruia mireasa îi răspunde în versurile ce încheie acest penultim capitol”[30].

Versetul e tradus diferit în SEP 4: Eu sunt a iubitului meu/ şi întoarcerea sa este pentru mine. „Pentru Ambrozie (De Isaac 8.66-69) a treia afirmare a legăturii dintre Mire şi Mireasă marchează ultimul stadiu al înaintării pe calea iubirii de Dumnezeu, desăvârşirea acesteia. Acest verset descrie relaţia desăvârşită, în care Mirele se întoarce spre iubita Sa, găsindu-Şi odihna. ♦ Apponius (Expositio 11.1-4) consideră că versetul se referă la taina întrupării lui Hristos. Mireasa Îi dăruieşte Mirelui voinţa ei sanctificată, iar întoarcerea este coborârea lui Dumnezeu în natura umană”[31].

11: Hai, vino, tu, iubitul meu,

hai să ieşim la câmp,

să înnoptăm prin sate

Hai, vino, tu, iubitul meu: „Iubirea devine debordantă, exuberantă, stârnită de revărsările înmiresmate ale primăverii”[32]. „Ambrozie (De Isaac 8.66-69) identifică satele cu locul în care Adam a fost exilat din paradis. Mireasa (Biserica) Îl invită pe Mire ca, asemenea unui bun păstor, să-Şi îndrume turma, să-i ridice pe cei căzuţi şi să-i adune pe cei împrăştiaţi. Ea intervine nu pentru binele ei, ci de dragul celor slabi care, ca nişte miei, au nevoie să fie hrăniţi cu lapte. ♦ Apponius (Expositio 11.1-4) afirmă că acest verset se referă la vestirea mântuirii către neamuri. Sufletul desăvârşit, unit cu Dumnezeu, Îl îndeamnă ca prin cuvântul ucenicilor Săi să meargă din locul în care Se găseşte, din sinagogă şi de la poporul evreu, în câmpie, adică la neamurile care nu L-au văzut în trup; să ducă mântuirea şi acolo, pentru ca acestea să devină sate zidite prin învăţătura apostolilor, adunări ale adevărului, case pentru Biserici. Când Hristos a fost respins de către propriul popor, S-a întors către câmpii şi a locuit în sate, adică printre oamenii cei mai simpli, în care, prin prezenţa Duhului Sfânt, a răsărit lumina dimineţii. ♦ Pentru Theodoret al Cyrului (Interpretatio), Mireasa îşi exprimă dorinţa ca Mirele să se aplece asupra sufletelor sărace şi neînsemnate, descrise prin cuvintele câmp şi sate, care au primit de curând mesajul Evangheliei”[33].

12: şi-n zori de ziuă s-alergăm prin vii

şi via s-o vedem dac-a-nflorit

şi florile dac-au rodit

şi rodiile dac-au dat în floare;

eu sânii mei acolo-am să ţi-i dărui.

„Theodoret al Cyrului (Interpretatio) arată că, în acest verset, Mirele merge să-i cerceteze pe cei care se află într-un stadiu spiritual mai avansat, simbolizaţi de via care a înflorit. Mai mult, El doreşte să vadă dacă rodiile sunt în floare, adică dacă dragostea a început să crească în anumite suflete. ♦ […] Trezirea de dimineaţă le-a sugerat unora o referire la învierea lui Hristos, iar vizitarea şi cercetarea viei au fost văzute ca ocrotirea pe care Hristos o asigură Bisericii şi, totodată, verificarea progresului ei. Noaptea i-a sugerat lui Honorius întunericul persecutării Bisericii, iar dimineaţa a reprezentat timpul în care sinagoga se va întoarce la Hristos, iar Mirele va vizita noile Biserici întemeiate. Pentru alţii, via a ilustrat viaţa retrasă, în care dragostea lui Dumnezeu poate spori, până în dimineaţa zilei judecăţii. Atunci Biserica îi va da sânii lui Hristos, înfăţişându-i în glorie veşnică pe învăţătorii Vechiului şi Noului Legământ (cf. Pope, p. 647)”[34].

13: Din mandragore, iată, ies miresme

şi poame-n crengi ne-aşteaptă pe la porţi;

pe cele vechi ca şi pe cele noi

doar pentru tine le-am păstrat, iubite!

Din mandragore, iată, ies miresme: „Dudaim, merele iubitei, pot trece şi ca mandragore, deşi sensul erotic al acestora e aici lipsă. E greu de dovedit că-i vorba aici de mandragore în sensul din Facerea 30, 14-16. Din cele mai vechi traduceri merele acestea ale iubirii s-au confundat cu mandragorele (mandragora officinalis – un fruct mediteranean galben-auriu). Cuvântul aici este colectiv şi numeşte mai multe fructe. În vremea Septuagintei însă mandragora era cunoscută ca plantă şi nu avea importanţa erotică specială de mai târziu”[35]. „Pornind de la faptul că mandragorele au puterea de a induce somnul asupra omului, Theodoret al Cyrului (Interpretatio) consideră că acest verset se referă la mortificarea trupului nostru (cf. Coloseni 3, 5), la adormirea lumii faţă de păcate. La fel cum cei care gustă din mandragore nu mai simt nimic, tot aşa cei care beau din cupa învăţăturii dumnezeieşti sunt dornici de a-şi adormi pasiunile. Însă nu numai mandragorele şi-au dat mireasma, ci toate fructele, deoarece aceia care primesc învăţătura sfântă aduc tot felul de roade. Roadele vechi şi cele noi se referă la Vechiul şi Noul Legământ. ♦ Deoarece mandragora are o rădăcină care seamănă cu un om fără cap, Honorius din Autun (Expositio) crede că aceste cuvinte vorbesc despre neamurile păgâne, înzestrate cu raţiune, dar fără Hristos, care este capul credincioşilor. Aşadar, mandragorele reprezintă neamurile aflate departe de Hristos, dar şi departe de Antihrist, capul lor adevărat. Porţile Bisericii sunt profeţii şi apostolii, iar fructele vechi şi noi reprezintă Vechea şi Noua Lege. ♦ Uzul medical al mandragorei i-a făcut pe Grigore cel Mare şi pe Cassiodor să considere că versetul se referă la sfinţii care nu doar că rodesc fapte bune, ci-i vindecă şi pe alţii prin mireasma plăcută a vieţii lor. Uzul anestezic a sugerat puterea credinţei care i-a însufleţit pe martirii torturaţi. Porţile au fost interpretate în multe feluri ca fiind Biserica sau sufletul individual, porţile credinţei, speranţei şi dragostei, porţile Tainelor, ale învăţăturilor Scripturii şi ale sfinţilor, poarta strâmtă şi cea largă, porţile celor cinci simţuri prin care gândurile trec de la trup la suflet (cf. Pope, p. 652)”[36].

Pe cele vechi ca şi pe cele noi doar pentru tine le-am păstrat, iubite: „Stăpânul casei din cămara sa scoate noi şi vechi (cf. şi Matei 13, 52). Exemple de expresii polare se găsesc nenumărate: rob şi slobod, vii şi morţi, dulce şi amar, alb şi negru, gras şi slab (Deuteronom 32, 36; III Regi 14, 10; 21, 21; IV Regi 9, 8; 14, 26). Limbajul este concret, real, referindu-se la natură nu ca simbol, mitic, ci la simpla şi zilnica şi cu atât mai greu de cuprins realitate a lumii ce se înnoieşte cu anotimpurile, înfloreşte şi aduce roadă, creşte şi se desăvârşeşte în pace şi deplină armonie. Că realitatea lumii în cea mai simplă manifestare a ei universală, vegetală sau de fiinţă vie este atât de nobilă şi plină de frumuseţe, aceasta nu poate fi tăgăduit. Că o grădină, o viţă-de-vie, un drum pe câmp când toate au dat în floare pentru perechea iubită poate fi prilej de analogii cu alte literaturi şi înţelesuri mitologice erotice, aceasta nu întunecă întru nimic nobila frumuseţe admirativă a acestui imn al bucuriei şi seninătăţii”[37]. Sufletul-mireasă, „desăvârşit în Hristos, este făptură nouă, fiindcă în trup este nedesăvârşit. […] Astfel, cel trupesc nu este în Hristos, ci, dacă este cineva în Hristos este făptură nouă, format pentru noutatea harului, nu a firii. De aceea şi Biserica spune: Noi şi vechi ţi-am păstrat. Dar au trecut cele vechi, adică tainele ascunse ale legii, toate în Hristos au devenit noi”[38].


[1] BBVA, p. 881

[2] BBVA, p. 881

[3] Kiecker, J. G. (ed., trad.), 1998, The Postilla of Nicholas of Lyra on the Song of Songs, Marquette University, Milwaukee.

[4] Noi ne-am fi referit mai degrabă la Moise, care a scos poporul din robia egipteană, în locul lui Iuda Macabeul, care n-a întors poporul dintr-o altă ţară, fiind, în schimb, un eliberator şi el, dar în alt sens.

[5] SEP 4/I, p. 636

[6] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XXX,15

[7] SEP 4/I, p. 637

[8] CCIA, p. 73

[9] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, LXIV,6

[10] SEP 4/I, p. 637

[11] SEP 4/I, p. 637

[12] CCIA, p. 74

[13] CCIA, p. 74

[14] BBVA, p. 882

[15] SEP 4/I, p. 638

[16] CCIA, p. 73

[17] SEP 4/I, p. 639

[18] CCIA, p. 74

[19] CCIA, p. 74

[20] Finicul.

[21] CCIA, p. 75

[22] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, IV

[23] CCIA, p. 75

[24] SEP 4/I, p. 639

[25] Origen, Omilii la Cântarea Cântărilor, I, 3

[26] CCIA, p. 75

[27] CCIA, p. 75

[28] SEP 4/I, p. 640

[29] SEP 4/I, p. 640

[30] CCIA, p. 74

[31] SEP 4/I, pp. 641-642

[32] BBVA, p. 882

[33] SEP 4/I, p. 641

[34] SEP 4/I, pp. 641-642

[35] CCIA, p. 76

[36] SEP 4/I, p. 642

[37] CCIA, pp. 76-77

[38] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XXXIX, 6

Comentarii
  1. […] tocmai remarcase, în vreme ce-şi vâna, cu un ac de cusut, un rest de gogonea rămas între dinţi, anostul acelei zile care, în pofida veştilor despre un […]

  2. […] Comentarii la Cartea Cântarea Cântărilor – 7 Sat Dec 11, 2010 7:52 am CAPITOLUL 7 1a: – Întoarce-te, te-ntoarce, Sulamito, întoarce-te, ca noi să te privim! Ce oare veţi vedea la Sulamita când vine dănţuind cu două cete? „Sulamita. Asupra acestui nume (citit uneori ca Sunamita) s-au făcut foarte multe speculaţii, dintre care … Continue reading → […]

  3. […] Lipsiţi de curiozităţi maladive: Andi Bob, Alexandru Marin, Adele Onete, Geocer, Mirela Pete, Gabi123, Supravieţuitor, Gabriela Elena, Theodora Marinescu, Răzvanrc, Cristian Lisandru, Tanya, Carmen Negoiţă, Cristian Dima, Teo Negură, Caius şi Vania. […]

  4. […] Yogoshima, Zina- Lecturi recenzate, Gebelezis, Pro Atitudine, Matilda, Augustin, Renata, Vania, Ioan Sorin,  Caius, Ana Usca, Cristian Lisandru,  Elisa, Hai ca se poate!,  Dragon, Starea Natiunii, […]

  5. […] vrea sa stiu si parerea lor: Vania, Ioan Sorin,  Caius, Ana Usca, Cristian Lisandru,  Elisa, Theodora Marinescu,  Dragon, Starea Natiunii, […]

  6. […] Rodica, Răzvanrc, Sebra, Simion Cristian, Simon, Simona Ionescu, Supravieţuitor, Teo Negură, Vania, Vio4u, Vlady, Tanya şi […]

  7. […] fapt, vorba fusese rostită mai mult ca să abată atenţia de la ultimul subiect despre care vuiau toate posturile de […]

  8. […] Yogoshima, Zina- Lecturi recenzate, Gebelezis, Pro Atitudine, Matilda, Augustin, Renata, Vania, Ioan Sorin,  Caius, Ana Usca, Cristian Lisandru,  Elisa, Hai ca se poate!,  Dragon, Starea Natiunii, […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s