Comentarii la Cartea Ecclesiastul – 4

Posted: 25/11/2010 in Ecclesiastul

CAPITOLUL 4 – Asuprirea celor slabi. Moartea e mai bună decât viaţa. Gelozie şi nesaţiu. Nu e bine să fie omul singur. Domniile schimbătoare: deşertăciune.

1: Şi m-am întors şi am văzut toate asupririle

care se fac sub soare;

şi iată lacrimile celor asupriţi,

şi nu-i nimeni care să-i aline.

Putere e-n mâna celor ce asupresc;

nu, nu-i nimeni care să-i aline.

Textul acesta, prin detaliile sale, a produs serioase nedumeriri în rândul cercetătorilor în privinţa atribuirii acestei cărţi lui Solomon. Ar putea vorbi Solomon despre neputinţa sa în faţa nedreptăţii, ca în acest verset?  „Ecclesiastul nu are în vedere doar destinul uman luat individual, ci acordă atenţie şi cadrului social în care se afla circumscris acesta. Şi în această privinţă a realităţilor sociale, specifice tipului de societate familială autorului, constatările sunt, în general, pesimiste. Se întâmplă astfel deoarece la baza relaţiilor dintre oameni nu se află dreptatea, ci arbitrariul şi intoleranţa. Cei silnici abuzează de cei slabi şi nu este nimeni care să-i apere pe aceştia. Justiţia se arată neputincioasă atâta vreme cât între cel drept şi cel păcătos, între cel bun şi cel rău, între cel curat şi între cel întinat nu se face nici o diferenţă”[1].

2: Şi i-am fericit pe cei morţi

– pe cei ce de-acum au murit –

mai mult decât pe cei vii

– decât pe cei ce sunt încă în viaţă -;

3: dar mai fericit decât aceştia

este cel ce încă nu s-a născut,

pentru că el n-a văzut faptele rele

care s-au petrecut sub soare.

„Şi care din cei morţi ar putea fi lăudat cu atât de bune temeiuri, decât cel care a primit moartea de bună voie pentru credinţă?”[2]Fericit cel ce nu s-a născut: reflecţie amară ce apare în Ecclesiast, unde este însă expresia scepticismului funciar care străbate întreaga scriere.  „Ei bine, ce spune omul acesta care a avut atâta bogăţie de bani şi de moşii, care s-a desfătat atât şi a avut atâta tihnă? Cu adevărat vrednic de credinţă este acest judecător al desfătării, cu adevărat vrednic de credinţă este cel ce pronunţă o astfel de sentinţă asupra desfătării. Dacă ar fi rostit sentinţa aceasta împotriva desfătării un om care a trăit toată viaţa în sărăcie şi nevoie, osândirea aceasta n-ar fi părut adevărată; ar fi fost socotită ca pornită din neştiinţă. Dar când osândeşte un om care a gustat orice fel de plăcere, care a păşit pe toate cărările ei, atunci osândirea plăcerii nu poate fi pusă la îndoială”[3].

4: Şi am văzut eu că toată osteneala

şi toată bărbăţia unei fapte

nu sunt decât invidia omului faţă de aproapele său;

aceasta este, şi ea, deşertăciune şi vânare de vânt.

Mintea înţeleaptă şi pricepută ia aminte cu sârguinţă la toate virtuţile altora, pe când cel fără de minte iscodeşte cele vrednice de ocară şi lipsurile, conform celor spuse în Biblie Iscodit-au după fărădelege şi s-au sleit iscodind iscodiri (Psalmi 63, 6). Invidia se luptă să strâmbe în rău faptele bune şi cuvintele folositoare, iar invidioşii sunt curioşi să vadă fapta aproapelui şi privesc cu ochi ascuţiţi scăderea lui şi de o află, o iscodesc şi o consemnează, iar de nu o află, încearcă mai bine să o închipuie şi să o plăsmuiască decât să recunoască adevărul evident: „Că după cuvintele lui Solomon, orice om este invidiat de prietenul lui şi aşa este; scitul nu este pizmuit de egiptean, ci de unul de acelaşi neam cu el; iar între cei de aceleaşi neam fiecare este pizmuit nu de oameni necunoscuţi, ci de cunoscuţii lui; iar  dintre cunoscuţi invidia ia naştere între vecini, între cei de aceiaşi meserie şi în general între cei care sunt în cele mai strânse legături. Pe scurt, invidia este o boală a prieteniei, după cum mălura este o boală a grâului. Care om a micşorat cu ceva prin invidie calităţile şi bunurile aproapelui său? Invidiosul se pierde pe el însuşi topindu-se de întristare”[4].

5: Nebunul îşi ţine mâinile în sân

şi-şi mănâncă propria sa carne.

„Situaţia-limită a trândăviei: leneşul ajunge să-şi consume propria-i substanţă. Acest verset, precum şi următorul, par a fi două proverbe mai vechi, pe care autorul a găsit de cuviinţă să le insereze aici”[5].

6: Mai bun e un pumn plin cu odihnă

decât doi pumni plini cu trudă

şi cu vânare de vânt.

„Înţeleptul îşi întinde mâinile pe când prostul şi le strânge, cugetând mai degrabă la cele trupeşti, decât la cele sufleteşti”[6].

7: Şi m-am întors şi am văzut deşertăciune sub soare.

8: Există un ins, şi pe al doilea nu-l are,

nici fiu şi nici frate nu are,

şi el tot nu se opreşte din osteneală

şi ochiul său nu se satură de bogăţii.

Şi, atunci, pentru cine mă ostenesc eu

şi mă lipsesc pe mine însumi de fericire?

Iată că şi aceasta-i deşertăciune

şi nevoinţă rea.

„Evagrie (Schol. ad Ecl. 28) nu înţelege numele de rudenie de aici în sens material, ci în sens spiritual: Vorbesc aici despre tată şi frate după înţelesul Scripturii, căci ştiu bine că aceste afirmaţii nu sunt valabile dacă se aplică la fraţii şi la taţii [din lumea] simţurilor”[7].

„Să nu socotim, privind la lume, că am renunţat la nişte lucruri mari. Căci tot pământul e foarte mic faţă de cerul întreg. Iar dacă nici tot pământul nu e vrednic de ceruri, cel ce lasă puţine pogoane e asemenea celui ce n-a lăsat nimic. Dar chiar dacă [cineva] părăseşte casa, sau aur mult, nu trebuie să se laude, sau să se moleşească încrezut în sine. De altfel, trebuie să cugetăm că, dacă nu le lăsăm pentru virtute, murind mai pe urmă le lăsăm chiar celor ce nu voim, cum a arătat Ecclesiastul”[8].

9: E mai bine să fie doi decât unul singur,

căci pentru osteneala lor au plată mai bună;

10:  şi dacă unul cade, fârtatele său îl ridică;

dar vai celui ce este singur când cade,

că el nu are pe un altul care să-l ridice.

Vai de cel singur, expresia îşi are originea în Eclesiast unde atestă conştientizarea sentimentului singurătăţii, expresie a constatării nefericirii celui rămas singur, lipsit de dragostea celor apropiaţi şi de solidaritatea semenilor. „Totuşi, Qohelet  întrevede o şansă de înfruntare a nedreptăţii.  Pentru apărarea în faţa abuzului şi violenţei, ca şi pentru mai buna reuşită în viaţă, Qohelet recomandă asocierea şi sprijinirea reciprocă a membrilor societăţii, pentru că mai fericiţi sunt doi laolaltă decât unul singur; ei primesc răsplată mai bună pentru munca lor”[9].  „Pe prietenul credincios nu-l poţi schimba cu nimic. Căci el socoteşte nenorocirea prietenilor ca ale sale proprii şi rabdă împreună cu el până la moarte, rău pătimind”[10].

Dar numai un Prieten avem pe Care putem conta oricând: „Să te sârguieşti ca să găseşti pe Hristos lucrând acum împreună cu tine, iar în veacul viitor dăruindu-ţi cu bogăţie desfătarea luminării care vine de la El; şi nu urma lupului ca unui păstor (Matei 7, 15), nici nu te furişa într-o turmă bolnavă (Iezechiel 34, 4), nici să nu te găseşti singur îndeosebi, ca nu cumva fie să te arăţi căzut pradă lupului celui stricător de suflete, fie să-ţi sfârşeşti viaţa bolind sufleteşte sau să dobândeşti numai acel Vai de cel ce cade singur. Fiindcă cel ce s-a predat pe sine însuşi unui învăţător bun nu va avea nici una din grijile acestea şi se va mântui în Hristos Iisus Domnul nostru”[11].

11: Şi dacă vor dormi doi, le va fi şi cald;

dar unul, el singur, cum se va încălzi?

„Verbul a se încălzi (θερμαίνω, ebr. HMM) fusese folosit în III Regi 1, 1.2 într-o referire la bătrâneţea lui Solomon”[12]. De fapt, acolo se vorbeşte despre David, încălzit de fecioara Abişag Şunamita.

12: Iar de se va ridica unul împotriva lui,

cei doi îi vor ţine piept;

că funia întreită nu se rupe curând.

„Evagrie (Schol. ad Ecl. 30) interpretează cele trei personaje ale versetului în felul următor: Singuraticul care devine puternic este Răul, dinaintea căruia stau cei doi, omul şi îngerul lui Dumnezeu. ♦ Menţionarea funiei întreite este dificil de explicat; prezenţa ei şi în Epopeea lui Ghilgameş (într-un episod în care Ghilgameş îi explică prietenului său Enkidu că ei împreună îl pot omorî mai uşor pe uriaşul Humbaba) poate sugera existenţa unui vechi proverb oriental”[13].

Versetele 8-12: „Aceste cinci versete formează o progresie numerică, de la unu la trei (εις, δύο, το εντριτον), şi pot fi văzute în continuarea opoziţiei din versetul 4, 6. Ambrozie (Ep. 17, 3.8 şi De inst. uirg. 64.70.74) dă o interpretare hristologică: unicul este Hristos, iar întreitul este Trinitatea incompositae naturae[14].

„Unde sunt fericiţi doi laolaltă dacă nu unde este Hristos şi cel pe care-l ocroteşte Hristos? Dacă a căzut cel care este cu Domnul Iisus, îl ridică Iisus. Dar de ce a zis: pentru munca lor? Oare şi Hristos munceşte? Fără îndoială că munceşte, munceşte, dar în noi”[15].  „Nu e bine ca omul să fie singur că de va cădea în trândăvie, sau în somn, sau în nepăsare, sau în deznădejde, nu este cine să-l scoale dintre oameni”[16].  „Dar şi poruncile se împlinesc mai mult şi mai uşor când sunt mai mulţi împreună, de unul singur însă, deloc; pentru că în timp ce  îndeplineşte una, se împiedică de alta”[17].

„Dacă ar voi să cerceteze cineva în chip limpede şi cu de-amănuntul, va afla în această împletitură întreită şi de nedespărţit înfăţişat întregul veşmânt nestricat şi de Dumnezeu alcătuit al virtuţilor”[18], iar sfoara pusă în trei nu se rupe. „Dar este ceva care nepus în  trei nu se rupe: Sfânta Treime, nepusă în trei prin firea ei, nu se poate rupe. Fiindcă Dumnezeu este ceva unit, simplu şi necompus, dar există, rămâne mereu şi nu se strică”[19].

13: Mai bun e un tânăr sărac şi înţelept

decât un rege bătrân şi nemintos

care nu mai ştie ce e purtarea de grijă;

14: că el poate ieşi din închisoare să domnească,

cu toate că s-a născut sărac în regatul său.

„Aceasta poate fi o aluzie la Iosif din casa lui Faraon: azvârlit în închisoare printr-o pâră nedreaptă, el a ajuns în Egipt pe treapta cea mai înaltă a dregătoriilor, învestit cu putere aproape regească (vezi Facerea 39, 1 – 41, 43)”[20].  „Temniţa este, în scolia 33 a lui Evagrie, lumea sensibilă în care fiecare e legat cu lanţuri de propriile sale păcate (Proverbe 5, 22)”[21].

Tânăr sărac şi înţelept este cel ce iubeşte oamenii, risipeşte lucrurile, dăruindu-le . El vede în om o valoare infinit mai mare ca a lucrurilor. El nu este stăpânit de nimic, refuză bunurile materiale, arătând că e mai presus de ele. El a descoperit planul nesfârşit mai bogat în viaţă al persoanelor şi al legăturilor iubitoare şi, în ultima analiză, al Persoanei lui Dumnezeu, Care întemeiază existenţa şi viaţa în iubire a tuturor persoanelor. Rege bătrân şi nemintos este cel pentru care bunurile materiale sunt supremele valori. El nesocoteşte nu numai pe Dumnezeu, ci calcă în picioare şi pe oameni. Patima aceasta merge crescând. Şi, pe măsura creşterii ei, scade iubirea de oameni sau împătimitul se iubeşte numai pe sine, aceasta fiind în fapt o falsă iubire pentru propria persoană, de vreme ce şi-a desfigurat-o. „Căci, într-adevăr, scrie în cartea Ecclesiastul în legătură cu cel drept şi care s-a luptat cu credinţă că a ieşit din temniţa trupului, căci el poate să iasă din închisoare ca să domnească[22].

15: Văzut-am pe toţi cei vii care umblă sub soare

cu un al doilea tânăr care poate sta pe locul celuilalt;

SEP 4 traduce ultimul vers astfel: cu tinerelul – cel de-al doilea -,/ care va sta în locul lui. Sensul este obscur. „J. L. Crenshaw (Ecclesiastes, O[ld] T[estament] L[ibrary], Londra, 1988, pp. 113-114) citeşte pasajul ca o referire la şirul neîntrerupt de evenimente care face ca fiecare să fie până la urmă înlocuit de un altul. ♦ Exegeza creştină (Catena Hauniensis) interpretează fraza 4, 15-16 ca o opoziţie între Adam, cel dintâi, şi Hristos, cel de-al doilea”[23].

16: poporului său întreg nu-i dai de capăt,

lor, tuturor celor ce erau înaintea lui;

dar cei de la urmă nu se vor bucura de el,

căci şi aceasta-i deşertăciune şi vânare de vânt.

17: Când mergi în casa lui Dumnezeu, păzeşte-ţi paşii;

apropie-te ca să asculţi,

iar jertfa ta să fie mai bună decât darul nebunilor,

fiindcă ei nu cunosc răul pe care-l fac.

„Textul Masoretic: fiindcă ei nu ştiu să facă decât rău[24].

În casa lui Dumnezeu e mult mai bine să asculţi. Tăcerea întru cunoştinţă este tăcerea minţii ocupate cu pătrunderea într-o lume necunoscută încă, pe care caută să o înţeleagă. Nu e o tăcere care nu gândeşte la nimic. Ascultătorii sunt cei ce plâng pentru păcatele lor şi se căiesc, adică ei caută să-şi potrivească gândirea ascunsă a inimii cu purtările văzute. Următoarea recomandare se referă la jertfe, iar Ecclesiastul ne avertizează că în toate ce le facem Dumnezeu urmăreşte intenţia noastră. Dacă dorim lauda oamenilor, nu aducem lui Dumnezeu şi nu vom avea nici o răsplătire.


[1] Dumitru Abrudan, Cărţile didactico-poetice, p. 107

[2] Origen, Exortaţie la Martiriu, XXII

[3] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la Sfinţi, La Părintele nostru Eustaţie, I

[4] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, XI, 4

[5] BBVA, p. 855

[6] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XXXVII, 33

[7] SEP 4/I, p. 544

[8] Sf. Atanasie cel Mare, Viaţa cuviosului părintelui nostru Antonie, XVII

[9] Dumitru Abrudan, Cărţile didactico-poetice, p. 107

[10] Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, 393

[11] Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze, XX

[12] SEP 4/I, p. 545

[13] SEP 4/I, p. 545

[14] SEP 4/I, p. 544

[15] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, LXXXI, 3-4

[16] Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuş, I, I, 46

[17] Sf. Vasile cel Mare, Regulile Mari, 7, I6

[18] Calist şi Ignatie Xanthopol, Cele 100 de capete, 11

[19] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, LXXXI, 8

[20] BBVA, p. 855

[21] SEP 4/I, p. 545

[22] Origen, Convorbiri cu Heraclide

[23] SEP 4/I, p. 545

[24] BBVA, p. 855

 

Comentarii
  1. […] Comentarii la Cartea Ecclesiastul – 4 Thu Nov 25, 2010 16:58 pm CAPITOLUL 4 – Asuprirea celor slabi. Moartea e mai bună decât viaţa. Gelozie şi nesaţiu. Nu e bine să fie omul singur. Domniile schimbătoare: deşertăciune. 1: Şi m-am întors şi am văzut toate asupririle care se fac sub soare; şi … Continue reading → […]

  2. […] Toţi priviră, cu oarecare surprindere, la fotografie. Părea mai degrabă chipul unui tânăr speriat, decât figura atroce la care te-ai fi aşteptat. […]

  3. […] vrea sa stiu si parerea lor: ALM, Brankardierul, Maia, Olimpiu,Vlad Cel Oribil, Plano10,  Vania, Ioan Sorin,  Caius, Ana Usca, Aliosa, Popa Teapa, Cristian Lisandru, Elisa,  […]

  4. […] Dima, Dosarele Pix Revealed, Blogul din Drumul Taberei, World Changed, Ioan Usca, Ana Usca, Ioan Sorin Usca, Caius,  Blog Shot. D`ale […]

  5. […] Brankardierul, Maia, Olimpiu, Plano 10, Vassyle, Vlad Cel Oribil, Aliosa, KinR , Matilda, Vania, Ioan Sorin,  Caius, Ana Usca, Popa Teapa, Cristian Lisandru, Elisa,  HAI CA SE POATE!, Basarica, Gica […]

  6. […] vrea sa stiu si parerea lor: Vania, Ioan Sorin,  Caius, Ana Usca, Popa Teapa, Cristian Lisandru, Elisa,  Theodora Marinescu, Basarica, Gica […]

  7. […] Ilies, Gabi Neagu, Gabi Savitsky, Geanina, George, Giana, G1B2I3, Hai ca se poate, Hai la plimbare, Ioan Sorin Usca, Luka, Marius Ola, Melami, Mikael, Mircea Popescu, Mirela, Mnealui, Nice,  Adela, Pavaj de […]

  8. […] Ilies, Gabi Neagu, Gabi Savitsky, Geanina, George, Giana, G1B2I3, Hai ca se poate, Hai la plimbare, Ioan Sorin Usca, Iulia, Lora, Lu,  Luka, Maria Barbu, Marius Ola, Melami, Mikael, Mircea Popescu, Mirela, Mnealui, […]

  9. […] Geanina, George, Giana, G1B2I3, Hai ca se poate, Hai la plimbare, Ioan Sorin Usca, Luka, Marius Ola, Melami, Mikael, Mircea Popescu, Mirela, Mnealui, […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s