Comentarii la Cartea Proverbelor lui Solomon – 4

Posted: 24/10/2010 in Proverbe

CAPITOLUL 4 – Înţelepciunea împotriva păcatului.

 

1: Ascultaţi, fiilor, învăţătura unui părinte

şi siliţi-vă să cunoaşteţi cugetarea;

2: că bun dar vă dăruiesc eu vouă,

legea mea să n-o lăsaţi deoparte.

„După Evagrie, darul bun este Legea (ibid. 41)”[1].

3: Că şi eu i-am fost tatălui meu fiu ascultător

şi drag am fost în faţa mamei mele,

„Pentru Philon, care citează acest verset în De ebrietate 84, tatăl şi mama simbolizează raţiunea şi legea strămoşească”[2].

4: celor ce mă învăţau, zicând:

„Lipească-se cuvintele noastre de inima ta,

5: păzeşte poruncile, nu le da uitării,

nici nu trece cu vederea graiul gurii mele,

nici nu-l părăsi, ţine-ţi-l în faţă.

6: Câştigă-ţi înţelepciune, câştigă-ţi cunoaştere;

n-o părăsi, şi ea se va ţine de tine;

iubeşte-o, şi ea te va păzi.

„Nu este vorba de dragostea de femei, ci de dragostea de înţelepciune, care izgoneşte dragostea trupească”[3].

7: Începutul înţelepciunii este a-ţi câştiga înţelepciunea,

şi-n tot câştigul tău câştigă cunoaştere:

La versetele 5-7: „Minusuri ale Septuagintei faţă de Textul Masoretic (s-ar putea să avem de-a face cu glose suplimentare ale Textului Masoretic, posterioare faţă de Septuaginta): Păzeşte poruncile mele şi vei trăi, dobândeşte înţelepciunea, dobândeşte priceperea (TM 5a) şi Începutul înţelepciunii, dobândeşte înţelepciunea cu preţul a tot ce ai, dobândeşte înţelepciunea (TM 7ab)”[4].

8: primeşte-o, cuprinde-o, şi ea te va înălţa;

cinsteşte-o, pentru ca şi ea să te cuprindă,

Cuprinde-o: SEP 4 are împrejmuieşte-o: „verbul aparţine limbajului militar şi trimite la imaginea înălţării unui zid de apărare. ♦ Pentru Clement Alexandrinul, acest zid împrejmuitor al înţelepciunii creştine este filozofia păgână, în sens pozitiv (Strom. I, 28, 3-4). Pentru Evagrie, zidul sunt virtuţile (Schol. Prov. 43)”[5].

„Există şi un simţ tactil al sufletului, datorită căruia se atinge de el înţelepciunea, îmbrăţişându-i oarecum virtutea”[6].  „Solomon însuşi, când s-a referit la legătura lăuntrică între cel mânat de dragostea de înţelepciune şi cele prin care se face legătura cu virtutea, a ţinut să adauge despre înţelepciune: Ea te va ridica în slăvi dacă şi tu o vei îmbrăţişa[7].

9: pentru ca să-i dea capului tău cunună de daruri

şi cunună de mângâieri să te acopere”.

„Versetele 5-9 sunt realcătuite aici într-o redactare cât mai unitară, atât după Septuaginta, cât şi după Textul Masoretic, în aşa fel încât înţelesul să apară cât mai limpede”[8].  „Pentru Evagrie, cele două cununi sunt ştiinţa lui Dumnezeu, care ne apără respingând de la noi orice gând pătimaş, şi orice falsă ştiinţă (gnoză) (ibid., 44)”[9].

„Deci filosofia pregăteşte mai dinainte, conducând pe cel ce este desăvârşit de Hristos. Iar dacă întăreşti, ca şi cu un zid, înţelepciunea prin filozofie şi prin o justă bogăţie de idei, atunci o vei păstra nebiruită de sofişti”[10].

10: Ascultă, fiule, şi primeşte cuvintele mele

şi anii vieţii tale se vor înmulţi

pentru ca multe să devină şi căile vieţii tale.

„Ioan Gură de Aur interpretează astfel ultima parte a versetului: Pentru ca totul să-ţi fie uşor şi la-ndemână, pentru ca tu să mergi unde ţi-e voia, prin sărăcie, prin bogăţie, prin slavă sau necinste (Patm., p. 61)”[11].

11: Că eu te învăţ căile înţelepciunii

şi pe drepte cărări te călăuzesc:

„Calea adevărului este una, dar din ea se varsă, din alte părţi, curgeri de apă, ca într-un râu veşnic”[12].

12: dacă mergi, paşii tăi nu se vor poticni,

dacă alergi, nu vei osteni.

13: Ţine-te de învăţătura mea, n-o părăsi,

ci păstrează-ţi-o pentru viaţa ta.

14: În căile necredincioşilor nu merge,

nici să râvneşti căile nelegiuiţilor;

15: în oricare loc li se adună tabăra, nu te duce acolo,

fugi, îndepărtează-te;

„După Evagrie, locul de care trebuie să ne ferim este falsa ştiinţă despre Dumnezeu (ibid., 46)”[13].

16: că ei nu adorm dacă nu fac rău,

le fuge somnul şi nu pot adormi;

17: că ei cu bucatele necurăţiei se hrănesc

şi cu vinul fărădelegii se îmbată.

18: Căile drepţilor întocmai ca lumina luminează,

merg înainte şi lumină răspândesc până-n plinul zilei.

„A doua parte a versetului este ambiguă, întrucât şi drepţii, şi căile pot merge înainte şi lumina. Atât Clement, cât şi Evagrie, în micile lor comentarii la verset, consideră că este vorba despre căi[14].

„Solomon n-a vorbit de mai multe căi de mântuire numai pentru un singur drept, ci vorbeşte de alte multe căi pentru mulţi drepţi”[15]. Sau calea cea una e străbătută în multe chipuri, după particularităţile fiecăruia dintre cei care apucă pe ea.

19: Căile necredincioşilor însă sunt întunecate,

ei nici nu ştiu cum se împiedică.

20: Fiule, ia aminte la graiurile mele,

de cuvintele mele alătură-ţi auzul;

21: păzeşte-le în inima ta

pentru ca izvoarele tale să nu scadă.

„Evagrie comentează astfel: El numeşte izvoare virtuţile din care iese apa vie, adică gnoza/cunoaşterea lui Hristos (Schol. Prov. 51)”[16].

22: Că ele viaţă sunt tuturor celor ce le află

şi vindecare fiecărui trup.

23: Cu veghere-ntreagă păzeşte-ţi inima,

căci din aceasta pornesc ţâşnirile vieţii.

„Tema ascetică a privegherii interioare şi a păzirii inimii are un punct de plecare în acest verset. Cf. Filocalia, passim. ♦ […] Inima este sălaşul izvoarelor vieţii şi ea trebuie păzită cu mare grijă. Un întreg program ascetic şi un posibil traseu mistic sunt condensate în doar două stihuri, devenite reper pentru tradiţia monahală”[17].

Autorul vrea „să arate prin aceasta că anumite fapte şi anumită nepăsare a sufletului dau câştig de cauză diavolului, care, odată intrat în noi, pune stăpânire pe noi sau cel puţin, dacă nu se poate face cu totul stăpân pe el [pe suflet], ne spurcă sufletul aruncând în el săgeţi aprinse[18].  „Noi ţinem să cinstim şi porunca aceasta, care are un înţeles tainic: păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, pentru ca nici unul din duhurile rele să nu intre în cugetul nostru şi pentru ca nici unul din duhurile potrivnice să nu întoarcă, după placul lui, închipuirile noastre”[19].  Odată aflată comoara dumnezeiască, „se cade să asigurăm comoara cu pază sigură, după cum este scris: cu toată paza păzeşte-ţi inima ta, pentru ca, după ce odată vei fi aflat, să păzeşti harul aflat, aşa cum a făcut, de pildă, cel care ajungând la credinţă şi-a găsit curăţenia prin spălare. Căci mai mare trudă este să păzeşti ceea ce ai primit, decât să găseşti ceea ce n-aveai”[20].

„A doua luptă [după înfrânarea pântecelui – n. n.] o avem împotriva duhului curviei şi al poftelor trupeşti. Pofta aceasta începe să supere pe om de la cea dintâi vârstă. Mare şi cumplit război este acesta şi luptă îndoită cere. Căci acest război este îndoit, aflându-se şi în suflet şi în trup. De aceea trebuie să dăm lupta din două părţi împotriva lui. Prin urmare nu ajunge numai postul trupesc pentru dobândirea desăvârşitei neprihăniri şi adevăratei curăţii, de nu se va adăuga şi zdrobirea inimii şi rugăciunea întinsă către Dumnezeu şi citirea deasă a Scripturilor şi osteneala şi lucrul mâinilor, care abia împreună pot să oprească pornirile cele neastâmpărate ale sufletului şi să-l aducă înapoi de la nălucirile cele de ruşine. Mai înainte de toate însă, foloseşte smerenia sufletului, fără de care nu va putea birui nimeni nici curvia, nici celelalte patimi. Deci de la început trebuie păzită inima cu toată străjuirea de gândurile murdare. […] Deci nu trebuie pusă toată strădania numai în postul cel trupesc, ci şi în meditaţia duhovnicească, fără de care e cu neputinţă să urcăm la înălţimea neprihănirii şi curăţiei adevărate. […] Iar semnul că au dobândit desăvârşit această virtute îl avem în aceea că sufletul chiar şi în vremea somnului nu ia seama la nici un chip al nălucirii de ruşine. Căci deşi nu se socoteşte păcat o mişcare ca aceasta, totuşi ea arată că sufletul boleşte încă şi nu s-a izbăvit de patimă. […] De aceea şi Doctorul sufletelor noastre a pus doctoria în ascunzişurile sufletului, unde ştie că stau şi pricinile bolii, zicând: Cel ce caută la muiere spre a o pofti pe dânsa, a şi preacurvit cu ea întru inima sa (Matei 5, 28). Prin aceasta a îndreptat nu atât ochii cei curioşi şi desfrânaţi, cât sufletul cel aşezat înlăuntru, care foloseşte rău ochii cei daţi de Dumnezeu spre bine. De aceea şi cuvântul Înţelepciunii nu zice: Cu toată străjuirea păzeşte ochii tăi, ci: Cu toată străjuirea păzeşte inima ta, aplicând leacul străjuirii mai ales aceleia care foloseşte ochii spre ceea ce voieşte”[21].  Paza inimii se cere, însă, şi în lupta cu celelalte patimi, în special cu aceea a întristării: „Scurt vorbind, întristarea tulbură toate sfaturile mântuitoare ale sufletului şi usucă toată puterea şi stăruinţa lui, făcându-l ca un ieşit din minte şi legându-l de gândul deznădejdii. De aceea, dacă avem de gând să luptăm lupta duhovnicească şi să biruim cu Dumnezeu duhurile răutăţii, să păzim cu toată străjuirea inima noastră dinspre duhul întristării. Căci precum molia roade haina şi cariul lemnul, aşa întristarea mănâncă sufletul omului”[22].  La fel se cere „să ne temem şi cu toată străjuirea să păzim inima noastră dinspre duhul mândriei cel purtător de moarte, zicând în noi înşine, de câte ori am dobândit o virtute, cuvântul Apostolului: Nu eu, ci darul lui Dumnezeu, care este cu mine (I Corinteni 15, 10), şi cel zis de Domnul: Fără de Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15, 5)”[23].  Pe scurt, „se cuvine ca, precum păzim trupul de păcatul văzut, aşa să păzim şi sufletul [inima] de gândurile necuviincioase, fiindcă [el, sufletul, de genul feminin în greacă] e mireasa lui Hristos”[24].  „Scriptura porunceşte fiecăruia să-şi păzească cu grijă inima pentru ca, păzind în sine Cuvântul ca pe un paradis, să se împărtăşească de har, să nu plece urechea sa la şarpele care se încolăceşte înlăuntrul său şi-l îndeamnă spre plăceri”[25].  „Căci, aşa cum omul este urmărit continuu de către hoţi, noaptea şi ziua, dar este răpit inopinat, fără să ştii tu, fii atent ca nu cumva astfel vrăjmaşul să te înşele şi pe tine cu păcatul lui originar şi să te arunce îndată din paradisul desfătării”[26].  „Trebuie să ne păzim inima cu multă grijă, ca să nu pierdem niciodată cugetul despre Dumnezeu ori să pătăm cu închipuiri deşarte amintirea faptelor minunate ale Lui, ci sfânta gândire de Dumnezeu s-o purtăm pretutindeni, prin necontenită şi curată aducere aminte, întipărită în inimile noastre, ca o pecete de neşters”[27].

Zadarnic, însă, am păzi inima noastră dacă Hristos n-ar locui într-însa, de la Botez: „Cel ce a înţeles limpede că de la Botez are pe Hristos ascuns în sine […] aruncă toate lucrurile lumii şi stăruieşte numai în inima sa, păzind-o cu toată străjuirea şi privind ţintă la sfârşitul vieţii, cum zice Proverbul”[28].  „Căci dacă am primit porunca să nu ne îngrijim de nimic, ci să păzim cu toată străjuirea inima noastră şi să căutăm Împărăţia Cerurilor, aflătoare înlăuntrul nostru, îndată ce se depărtează mintea de inimă şi de căutarea amintită, dă loc momelii diavolului şi se face în stare să primească şoapta lui cea rea”[29].

24: Îndepărtează de la tine grăirea întortocheată,

iar buzele nedrepte împinge-le departe.

„Terminologia juridică din Proverbe are un fond moral incontestabil”[30].

25: Ochii tăi drept să caute,

iar genele tale drept să clipească.

„După Evagrie, cei care au gânduri nepătimaşe şi învăţături drepte văd drept (ibid., 52)”[31].

„Nu este, omule, un vrăjmaş care te asaltează din afară, ci o odraslă rea, care creşte din tine [prin propria ta voinţă]. Priveşte drept cu ochii tăi şi a încetat pofta!”[32].  „Solomon ne învaţă să nu păcătuim nici cu clipitul ochilor”[33].

„Ceea ce este pentru corpul pământesc ochiul, aceea este pentru suflet mintea, care [e] luminată de lumina dumnezeiască  şi se deschide spre însăşi frumuseţea cea netulburată, înălţându-se prin mişcările subţiri şi sprintene ale cugetărilor spre slava curată şi ştie să nu se abată de la corectitudinea dogmatică”[34].

26: Umblete drepte fă-le picioarelor tale,

căile tale îndreaptă-le.

27: Să nu te abaţi nici la dreapta, nici la stânga,

ci doar de la calea cea rea abate-ţi piciorul.

„Căci cine se abate la o parte sau la alta şi-a pierdut direcţia şi, îndepărtându-se de drumul cel drept, încetează a mai fi învrednicit de privirea lui Dumnezeu”[35].

Verset de la care s-a dezvoltat tema căii de mijloc[36], numită şi calea împărătească.  „Virtuţile sunt stări de mijloc, sunt calea împărătească, despre care sfântul acela bătrân a spus: Umblaţi pe calea împărătească şi măsuraţi stadiile [Apophtegme 5, PG 65, 145A – autor anonim]. Deci, cum am spus, virtuţile sunt la mijloc între prisosinţă şi lipsuri. […] De pildă, bărbăţia e la mijloc între frică şi obrăznicie, smerita cugetare la mijloc între mândrie şi dorinţa de a plăcea oamenilor; la fel, cuviinţa e la mijloc între ruşine şi neruşinare. Şi aşa, în chip asemănător, celelalte virtuţi”[37].  Proverbul e aplicat preoţilor, dar poate fi extins asupra tuturor creştinilor: „În general vorbind, trebuie să ştim că, după cum cei care merg pe o frânghie întinsă pe sus este primejdios să se plece într-o parte sau alta sau să se încline puţin, oricât de mică ar părea înclinarea, ci toată siguranţa lor stă în ţinerea echilibrului, tot aşa şi pentru noi preoţii, dacă înclinăm în vreo parte, fie din răutate, fie din neştiinţă, primejdia căderii în păcat e mare şi pentru noi şi pentru credincioşii noştri. Trebuie, dar, negreşit să mergem pe calea cea împărătească, trebuie să ne uităm în jurul nostru şi să nu ne abatem, nici la dreapta nici la stânga, după cum spun Proverbele”[38].

28: Căci căile cele de-a dreapta le ştie Domnul,

iar cele de-a stânga sunt piezişe.

29: Că El drepte va face umbletele tale,

iar călătoriile tale în pace le va călăuzi.

„Versetele 28 şi 29 sunt proprii Septuagintei; ediţia Rahlfs le numerotează cu 27a şi 27b”[39].  „Dorotei din Gaza interpretează [vv. 27-29] în sensul căii de mijloc aristotelice (Învăţături X, 106). ♦ După Evagrie (ibid., 53), virtutea este calea de mijloc: de pildă, curajul se află între temeritate şi laşitate”[40].


[1] SEP 4/I, p. 413

[2] SEP 4/I, p. 413

[3] Sf. Chiril al Ierusalimului, Omilie la Slăbănogul de la Scăldătoarea Vitezda, 10

[4] SEP 4/I, p. 413 – Cum probabil s-a observat, Anania operează, de multe ori tacit, astfel ca să nu lase „descoperit” textul biblic urmând strict Septuagintei, ci recurgând şi la versiunea ebraică de câte ori este cazul. Natura traducerii sale îl obligă, însă, la contopirea textelor grec şi ebraic, pentru a evita un aparat critic excesiv. De bază rămâne, însă, tot textul Septuagintei.

[5] SEP 4/I, p. 414

[6] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, XII, 14

[7] Sf. Grigorie de Nyssa, Omilii la Ecclesiast, VII

[8] BBVA, p. 793

[9] SEP 4/I, p. 414

[10] Clement Alexandrinul, Stromate, I, 28, 4

[11] SEP 4/I, p. 414

[12] Clement Alexandrinul, Stromate, I, 29, 1

[13] SEP 4/I, p. 414

[14] SEP 4/I, p. 415

[15] Clement Alexandrinul, Stromate, I, 29, 3

[16] SEP 4/I, p. 415

[17] SEP 4/I, p. 415

[18] Origen, Despre principii, III, 2, 4

[19] Origen, Contra lui Celsus, IV, 95

[20] Sf. Grigorie de Nyssa, Omilii la Ecclesiast, VII

[21] Sf. Ioan Casian, Despre cele opt gânduri ale răutăţii, II

[22] Sf. Ioan Casian, Despre cele opt gânduri ale răutăţii, V

[23] Sf. Ioan Casian, Despre cele opt gânduri ale răutăţii, VIII

[24] Sf. Simeon Metafrastul, Parafrază la Macarie Egipteanul, 119

[25] Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, XXXVII, 1

[26] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 13

[27] Sf. Vasile cel Mare, Regulile mari, 5, 2

[28] Marcu Ascetul, Răspuns acelora care se îndoiesc despre Dumnezeiescul Botez

[29] Marcu Ascetul, Răspuns acelora care se îndoiesc despre Dumnezeiescul Botez

[30] SEP 4/I, p. 415

[31] SEP 4/I, p. 415

[32] Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, II, 2

[33] Teofil al Antiohiei, Trei cărţi către Autolic, II, 35

[34] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XII

[35] Origen, Comentariu la Evanghelia după Ioan, XIX, 103

[36] Cf. Calist şi Ignatie Xanthopol, Cele 100 de capete, 30

[37] Ava Dorotei, Felurite învăţături, X, 3

[38] Sf. Grigorie de Nazianz, Despre preoţie, XXXIV

[39] BBVA, p. 794

[40] SEP 4/I, p. 415

 

Anunțuri
Comentarii
  1. […] Grigorie de Nyssa: Torent (şuvoi) este apa ce se rostogoleşte cu furie, rupând şi cărând tot ce-i iese în cale: copaci, […]

  2. […] în vizită, dar eu am sâsâit-o, că n-aveam chef de ea, şi-atunci au luat-o nişte vecini şi tata le-a dat nisip de la mine şi Wishkas. This entry was posted in Creaţii. Bookmark the permalink. […]

  3. Adela | Caius spune:

    […] din pricina coniacului ingerat cu paiul, ori din cauza măştii, Adela îmi apăru pentru prima dată altfel. În plus, masca acoperindu-mi […]

  4. […] Theodora Marinescu, Supravieţuitor, Chat Noir, Cristian Lisandru, Michaela, Adrian Voicu, Ragnar, Vania, Ana Usca, Orfiv, Caius şi – evident! – […]

  5. peticila spune:

    sunt un labagiu nascut din parinti sifilitici si va rog sa ma treceti la spam! am adresa de mail wolf.silviu@yahoo.com
    ma numesc silviu gurau si sunt sudist obraznic din Ploiesti.

  6. Vania spune:

    S-a rezolvat, derbedeule.

  7. […] Basarica, Consiliul National al Blogosferei, Dispecer Blogosfera, Elisa, Hai ca se poate!, Vania,  Ioan Sorin Usca, Natasa, Orfiv, Supravietuitor, Popa Teapa, Transildania,   World of Solitaire, Starea Natiunii, […]

  8. […] De ce sunt mari ? Simplu ! Proiectilele lor verbale au însuşiri incontestabile … […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s