Comentarii la Cartea Proverbelor lui Solomon – 3

Posted: 23/10/2010 in Proverbe

CAPITOLUL 3 – Îndemn la fapte bune. Lauda înţelepciunii.

1: Fiule, rânduielile mele nu le uita,

iar inima ta să păzească spusele mele,

Rânduielile: termenul grec tradus astfel este νόμιμον, care desemnează legea ancestrală, cutuma. ♦ Cine nu practică Legea o uită, cine nu trăieşte după cuvintele Domnului le uită (cf. Evagrie, ibid., 27)”[1].

„Orice ucenic, datorită ascultării pe care o arată dascălului său, este fiu al dascălului”[2].

2: că lungime de zile şi ani de viaţă

şi pace ţi se vor adăuga.

„Dumnezeu n-a făcut moartea, ba chiar a împiedicat-o să apară, pe cât trebuia şi cât era cu dreptate să o împiedice de la cei făcuţi de El cu voie liberă. Căci a dat mai înainte un sfat pricinuitor de nemurire şi o poruncă prin care asigura de mai înainte sfatul Său de viaţă făcător. Căci a vestit mai înainte în chip vădit şi a ameninţat, declarând că nesocotirea poruncii care dă viaţă va fi moartea. Aceasta, ca să fie păziţi de experienţa morţii, fie prin dragoste, fie prin cunoştinţă, fie prin frică”[3].  „Pentru gnostic, dragostea străbate totul, pentru că ştie că este un singur Dumnezeu, ştie lucrul acesta şi-l admiră. Evlavia îi adaugă lungime de viaţă[4].

3: Milostenia şi credinţa să nu-ţi lipsească;

prinde-ţi-le de grumaz,

scrie-ţi-le pe lespedea inimii

şi vei afla har

4: şi vei gândi ceea ce e bun în faţa Domnului

şi a oamenilor.

„Pavel citează de două ori acest verset, ca semn al vieţii creştine: Romani 12, 17 şi II Corinteni 8, 21. De asemenea, el este citat şi comentat de Părinţi: Policarp Scrisoarea către Filipeni 6, 5 şi Grigore al Nyssei, Hom. Cant. 4”[5].

„Cui i se pare, deci, că cele cu adevărat bune sunt cele mai plăcute, acela dobândeşte fructul pe care îl doreşte, adică echilibrul sufletesc”[6].

5: Nădăjduieşte cu toată inima în Dumnezeu,

iar cu înţelepciunea ta nu te semeţi:

6: cunoaşte-o în toate purtările tale

pentru ca ea să-ţi îndrepte calea.

„Prin aceste cuvinte autorul Proverbelor vrea să arate că faptele unui om trebuie să fie la fel cu cuvintele lui; mai vrea apoi să arate că trebuie să alegem din orice ştiinţă ceea ce ne este folositor şi să ni-l însuşim”[7].

7: Să nu fi înţelept de dragul ochilor tăi,

ci teme-te de Dumnezeu şi fereşte-te de tot răul;

Primul stih: „literal: nu fi înţelept doar în sinea ta; cu alte cuvinte, dobândirea înţelepciunii nu e scop în sine, ci instrumentul prin care omul poate deveni mai bun”[8].  SEP 4 traduce prin chibzuit în loc de înţelept: „Ideea iese în lumină prin lectura completă a versetului: chibzuinţa (φρόνησις) este un dar de la Dumnezeu, pe care omul nu se cade a-l judeca. Este vorba aici despre înţelepciunea practică, încarnată de regele Solomon”[9].

Fereşte-te de tot răul, „adică să ai gânduri lipsite de credinţa în Dumnezeu, gânduri care stau împotriva rânduielii lui Dumnezeu”[10].  „Cei ce vorbesc din gândurile lor, înainte de a le curăţa, au fost amăgiţi de duhul părerii de sine. Iar cuvintele acelora sunt neplăcute şi neluminate. Căci nu grăiesc împărtăşindu-se de izvorul viu al Duhului, ci dintr-o inimă asemenea unei bălţi puturoase, în care se hrănesc lipitorile, şerpii şi broaştele poftelor, înfumurării şi neînfrânării. Apa cunoştinţei lor este tulbure şi rău mirositoare şi stătută. Cei ce beau din ea se îmbolnăvesc, se umplu de greaţă şi varsă”[11].

8: atunci va fi vindecare trupului tău

şi odihnă oaselor tale.

„Teofil al Antiohiei vede aici o aluzie la Solomon în calitate de profet care vesteşte învierea morţilor (Către Autolycos 2, 38); Origen, în acelaşi sens, leagă versetul de celebra profeţie a oaselor descărnate din Iezechiel 37, 1 sq. (Epit. 3, 15)”[12].  O legătură se poate face şi cu Psalmi 50,9: bucura-se-vor oasele mele cele smerite.

„Că Dumnezeu se îngrijeşte nu numai de noi cei vii, ci şi de cei morţi. […] Dintre profeţi, Solomon a spus despre cei morţi: vindecarea va fi pentru trupuri şi purtarea de grijă [pentru] oase[13].

9: Pe Domnul cinsteşte-L din ostenelile tale cele drepte

şi adu-I prinos din cele ce-ţi sunt roade ale dreptăţii,

„Orice jertfă (pârgă, prinos, milostenie, binefacere) se cere adusă numai din ceea ce omul a dobândit pe cale cinstită; cu banul de furat nu se poate face pomană”[14].  „Septuaginta are un plus: drepte. Origen explică moralizator: Domnul nu poate fi cinstit cu ceea ce a fost obţinut prin lăcomie şi poftă (Epit. 3, 17)”[15].

„Legea poruncea fiecărui iudeu să dea lui Dumnezeu Celui peste toate o jumătate de drahmă, nu ca o născocire a preocupării de arginţi, sau de adunare deşartă de bani, ci ca o învăţătură dată prin chipuri clare. Întâi, că nimeni nu e domn peste capul lui, ci toţi suntem înscrişi în lista robiei prin datoria unor dări. Apoi, ea ne zugrăveşte, ca într-o literă şi ca într-un lucru mai îngroşat, roadele date de duhul. Căci zice: Cinsteşte pe Domnul prin ostenelile tale cele drepte şi-I dă Lui pârga din roadele dreptei tale. E ceea ce s-a potrivit şi învăţăturii evanghelice care a reluat, desăvârşind-o, slujirea cea după Lege. Căci socotim că nu trebuie să slujim Domnului tuturor prin daruri din afară, fiind siliţi să ne ridicăm de la drahma materiei coruptibile, ci, fiind închinători adevăraţi, să ne închinăm în duh şi adevăr lui Dumnezeu şi Tatăl”[16].  „Cei ce am primit îndreptarea din credinţă şi am lepădat slujirea în umbre şi chipuri, oare nu trebuie să cinstim pe Dumnezeu cu aducerea unor daruri nesângeroase?”[17].  „Cei vechi socoteau că Îl cinstesc pe Dumnezeu prin jertfe animale şi prin arome. Căci aceea era calea vieţuirii după lege. Iar noi cei în Hristos prin credinţă, mergând pe calea mai bună şi suitoare, vom dărui lui Dumnezeu închinarea în duh şi adevăr, punând totul în mişcare ca să putem săvârşi cu bărbăţie cele ce trebuie şi să lăudăm pe Dumnezeu cu daruri duhovniceşti şi sfinţite”[18].  „Cel care cinsteşte pe Dumnezeu aduce cinste lui Dumnezeu cu ostenelile lui cele drepte şi Îi aduce pârgă din fructele dreptăţii lui”[19].

10: pentru ca astfel hambarele tale să se umple de grâu

şi din teascurile tale să se reverse vinul.

11: Fiule, nu dispreţui certarea Domnului,

nici nu te descuraja atunci când El te mustră;

„Ce covârşitoare iubire de oameni a lui Dumnezeu! Nu vorbeşte ca un dascăl elevilor săi, nici ca un stăpân slugilor lui, nici ca Dumnezeu oamenilor, ci sfătuieşte pe fii ca un părinte blând”[20].

12: căci Domnul îl ceartă pe cel pe care-l iubeşte

şi-l bate pe fiul căruia-i poartă de grijă.

„Asprimea este o componentă (nedorită, dar necesară) a pedagogiei cu care părinţii îşi educă şi instruiesc odraslele. Verbul paidevo [pedevo] înseamnă a creşte un copil, a-i da educaţie şi învăţătură, dar şi a pedepsi, a certa[21].  Versetele 11-12 „sunt citate în Evrei 12,5-5, într-un context martirologic: chinurile suferite în numele lui Hristos sunt pedepse indirecte administrate de Tată fiilor Lui iubiţi, pentru creşterea lor duhovnicească. Philon citează versetele în De congressu 177: pedagogia divină stabileşte o legătură de înrudire între noi şi Dumnezeu. Mulţi Părinţi din sec. II-III au schiţat o teologie optimistă a istoriei, susţinând ideea că Dumnezeu îngăduie persecuţiile împotriva credincioşilor în scop educativ (persecuţiile maturizează spiritual, ele ajută la dospirea pâinii sufletelor creştine): Ciprian, Scrisoarea 11, 5, 1; Eusebiu al Cezareii, HE IX,VIII,15 şi X,IV,33; Irineu al Lyonului, Adv. Haer., passim.”[22].

Dumnezeu „ne-a pus la încercare şi ne-a îndreptat prin suferinţe, dar apoi, din nou, după ce ne-a îndrumat îndeajuns, El s-a arătat binevoitor şi milostiv pentru toţi cei ce-şi pun nădejdea în El”[23].  Dumnezeu „îl face să sufere [pe credincios] ca să priceapă, dar şi dăruieşte pace şi nestricăciune”[24].  „Pentru că pedeapsa, dată în chip raţional, este spre învăţare de minte”[25].   „Deci harul Domnului cercetează pe cel nelegiuit cu toiagul, iar pe cel păcătos cu bătăi. Căci nici un păcătos care nu cunoaşte bătaia nu va ajunge nicicum să înveţe şi să se îndrepte”[26].

„Este vastă şi cuprinzătoare acţiunea răului, care provoacă multiple aţâţări de venin, când mai neînsemnate, când foarte grave. Dacă pe cele mai mărunte le poţi dispreţui pentru că n-au urmări de importanţă deosebită, în faţa celor mai mari cedezi din cauza forţei lor. Unde nedreptatea e mai mică, acolo nu există nici o necesitate de răbdare, dar unde e mai mare, are nevoie de leac, adică de răbdare. Să ne luptăm, aşadar, a le suporta pe cele pricinuite de rău, pentru ca puterea liniştii noastre sufleteşti să zădărnicească planurile duşmanului. Dacă noi înşine ne atragem asupra noastră vreun necaz, fie din imprudenţă, fie altfel, în orice caz trebuie să suportăm cu răbdare ceea ce ne imputăm. Iar dacă socotim că unele sunt trimise de Domnul, cui trebuie să-i arătăm mai multă răbdare decât Domnului? El ne învaţă să mulţumim (şi să ne bucurăm) de cinstea mustrării divine. Pe cei pe care-i iubesc – zice El – îi cert. Ferice de acel serv pentru îndreptarea căruia stăruie Domnul, pe care-l socoteşte demn de supărarea Lui şi nu-l înşeală printr-un îndemn prefăcut!”[27].  „Atunci mai cu seamă să ne întristăm, când ne merg toate din plin, ducând o viaţă plină de păcate. Totdeauna trebuie să ne temem atunci când păcătuim, dar mai cu seamă atunci când nu avem necazuri. Dacă Dumnezeu ne-ar pedepsi pentru fiecare păcat în parte, pedeapsa ne-ar fi uşoară; dar când rabdă îndelung pentru fiecare păcat ce săvârşim, ni se strânge mare osândă, de stăruim în astfel de păcate. Dacă cei ce fac fapte de virtute trebuie să sufere necazuri, apoi cu mult mai mult cei păcătoşi”[28].

„Precum ceara, dacă nu e încălzită şi înmuiată multă vreme, nu poate primi pecetea întipărită în ea, aşa şi omul nu poate primi pecetea virtuţii lui Dumnezeu dacă nu e cercat prin dureri şi neputinţe. De aceea […] şi în Proverbe s-a scris: Pe care-l iubeşte Domnul, îl ceartă; şi bate pe tot fiul pe care-l primeşte[29].  „Deci, de [eşti certat], nu te descuraja”[30]. Tot de aici, sfat pentru un frate bolnav: „Acum ai spus că eşti bolnav. Dar boala este în chip recunoscut o certare spre îndreptare. Deci boala ţi s-a trimis ca unei slugi rele. Dacă însă îţi este greu să primeşti certarea, încetează să fii rău. Iar dacă eşti rău, primeşte certarea. Dar, dacă te bucuri de certare, nu eşti rău. Iar cel ce nu e rău, este iubit. Şi Domnul îl ceartă pe cel pe care-l iubeşte. Ia seama, deci, cu adevărat cum eşti şi alege-ţi una din cele spuse”[31].  „Vedeţi, iubiţilor, cât de mare sprijin au cei certaţi de Stăpân? Că, fiind tată bun, ne ceartă, ca să ne miluiască cu certarea Lui cea sfântă”[32].

Urmează (13-20) „Elogiul Înţelepciunii. Poemul numără douăzeci de stihuri în Septuaginta faţă de numai şaisprezece în Textul Masoretic. Tema Înţelepciunii se află la originea amplificării din Septuaginta. Sunt aici elemente ce vor fi dezvoltate în Cartea Înţelepciunii [lui Solomon]”[33]:

13: Fericit e omul care a aflat înţelepciunea

şi muritorul care a cunoscut ştiinţa;

Înţelepciunea… ştiinţa: „Ca şi în multe alte cazuri din Cartea Proverbelor, termeni ca înţelepciune, ştiinţă, pricepere, cunoaştere, cugetare au sensuri foarte apropiate, aşa încât nu întotdeauna se pot face distincţii clare, mai ales atunci când ele sunt folosite în construcţia stilistică numită paralelism sinonimic. În cazul de faţă, înţelepciunea (sofia) şi ştiinţa (fronesis) sunt tratate drept sinonime, şi aşa se explică de ce textul care urmează foloseşte un singular”[34].

„Foarte lămurit ne cheamă prin Solomon la bine. Că binele este găsit de cel care caută binele; şi-i place binelui să se uite la el, cel care l-a găsit”[35].

14: că mai bine e să negustoreşti cu ea

decât cu vistierii de aur şi argint;

15: mai scumpă e ea decât nestematele;

împotriva ei nimic din ce e rău nu poate sta;

ea li se descoperă tuturor celor ce i se apropie

şi nimic din ce e scump nu-i este deopotrivă.

„Hipolit, care echivalează Înţelepciunea cu Cuvântul lui Dumnezeu, interpretează astfel: Cuvântul are mai multă valoare decât pietrele preţioase, adică decât profeţii şi apostolii (Fr. Pr. 22, p. 79). ♦ Doar în faţa înţelepciunii demoni se simt neputincioşi, căci ei nu mai sunt în stare să arunce gândurile rele în inima celui ajuns înţelept (Evagrie, ibid., 30)”[36].

„Podoabă [nestematele; ceea ce e scump – n. n.] sfântă pentru picioarele voastre să se arate graba voastră spre facerea de bine şi drumul vostru spre facerea dreptăţii. Coliere şi salbe să vă fie simţul de ruşine şi castitatea. Nişte podoabe ca acestea le face Dumnezeu din aur. Fericit este omul care a găsit înţelepciunea şi muritorul care a cunoscut priceperea (13), spune Duhul prin Solomon. Aceasta este găteala cea adevărată”[37].  „Pe scurt, poţi cunoaşte adevărul acestor cuvinte dacă în ceasurile de răgaz vei alege cele spuse de Solomon despre înţelepciune […]. Înţelepciunea curăţeşte mai întâi, cu frica lui Dumnezeu, sufletul celor ce vor să se ocupe de ea. Că unde locuieşte frica, acolo se înscăunează curăţenia sufletească, de acolo fuge pe nesimţite orice viclenie şi orice faptă nelegiuită; că odată ce sufletul este pătruns de frică, nu poate fi mişcat spre fapte necugetate”[38].

16: În dreapta ei stau îndelunga-nzilire şi anii vieţii,

în stânga ei stau bogăţia şi slava;

din gura ei se rosteşte dreptatea,

ea legea şi mila pe limbă le poartă.

Primele două stihuri: „Sf. Maxim Mărturisitorul, gândindu-L pe Dumnezeu ca vistiernic al înţelepciunii divine, crede că în dreapta Lui stau cei ce au primit cunoştinţa imaterială a celor inteligibile, liberă de închipuirile sensibile, iar de-a stânga, cei ce au dobândit contemplaţia naturală prin duh, împreună cu înţelegerea cucernică a judecăţilor[39].  Ambele stări sunt vrednice de râvnit, dar dreapta este superioară. Desigur, cei de-a stânga vor putea avansa la dreapta lui Dumnezeu, dacă vor depăşi toate cele sensibile în suişul lor către cele înalte.  Redăm şi fragmentul din cuvântul lui Maxim: „prin cei din stânga, [înţelegem] pe aceia care au dobândit contemplaţia naturală în duh, împreună cu înţelegerea cucernică a judecăţilor. Căci zice despre Înţelepciune Cartea Proverbelor: Iar în stânga ei, bogăţie şi slavă. Prin cei din dreapta vom înţelege pe aceia care au primit cunoştinţa imaterială a celor inteligibile, liberă de închipuirile sensibile. Căci: în dreapta ei, zice, anii vieţii[40].  Dacă în dreapta şi stânga vedem cele două mâini, „însuşirile acestor mâini sunt, precum zice proverbul, lungimea vieţuirii şi anii vieţii în dreapta Înţelepciunii, iar în stânga ei, bogăţia şi slava”[41].

17: Căile ei sunt căi bune

şi toate cărările ei sunt în pace;

18: tuturor celor ce se lipesc de ea le este pom de viaţă,

iar cei ce se reazemă pe ea sunt ca şi cum L-ar avea temelie pe Domnul.

„Origen, printre alţii, identifică Înţelepciunea-Pom al vieţii cu Iisus (Com. Rom. 5, 9). La fel, Evagrie, identifică pomul vieţii cu înţelepciunea (Schol. Prov. 32)”[42].  „Prin amândouă acestea înţeleg pe Domnul, căci El este viaţa şi sprijinul”[43]Pâinea ce de toate zilele (Matei 6,11) „se pare că a fost numită în Scriptură pomul vieţii şi cine întinde mâna spre el şi va lua din el va trăi în veci. Şi, cu o a treia numire, acest pom este numit de către Solomon înţelepciunea lui Dumnezeu[44].  „În această lume a înflorit şi Cuvântul şi a dat rod; făcându-Se trup, a dat viaţă celor ce au gustat din bunătatea Lui”[45].  „Că Acesta, pe care Scripturile Îl arată că, după răstignire, va veni iarăşi plin de slavă, a avut ca simbol pomul vieţii care se zice că fusese plantat în rai”[46].  „Solomon numeşte Înţelepciunea pom al vieţii, sub care înţelege pe Domnul […] pe care Scriptura Îl dă spre hrană celui ce şi-a potrivit viaţa după voia lui Dumnezeu”[47].

Pornind de la acest verset, avem un amplu comentariu, ce compară pomul vieţii cu celălalt pom aflat în Rai şi nominalizat în Cartea Facerii, acela al cunoştinţei binelui şi răului:

„Pomul vieţii şi celălalt pom se deosebesc mult şi negrăit, prin însuşi faptul că unul e numit pomul vieţii, iar celălalt, nu al vieţii, ci numai al cunoştinţei binelui şi răului. Căci pomul vieţii e desigur făcător de viaţă; iar pomul care nu-i al vieţii, e vădit că e făcător de moarte. Pentru că pomul care nu e făcător de viaţă, deoarece nu a fost numit pom al vieţii, desigur că va fi făcător de moarte, odată ce nimic altceva nu se deosebeşte, prin opoziţie, de viaţă.

Afară de aceasta, pomul vieţii şi ca înţelepciune se deosebeşte foarte mult de pomul cunoştinţei binelui şi răului, care nu e nici înţelepciune, nici nu e numit înţelepciune. Căci proprii înţelepciunii [îi] sunt mintea şi raţiunea, iar proprii deprinderii opuse înţelepciunii [îi] sunt lipsa de raţiune şi simţirea [domnia simţurilor]. Deci întrucât omul a venit în existenţă alcătuit din suflet mintal şi trup înzestrat cu simţire [simţuri], după un prim înţeles, pomul vieţii e mintea sufletului, în care îşi are scaunul înţelepciunea, iar pomul cunoştinţei binelui şi răului e simţirea trupului, în care e vădit că se află mişcarea neraţională. Omul, primind porunca dumnezeiască să nu se atingă prin experienţa cu fapta de această simţire, n-a păzit-o.

Amândoi pomii, adică atât mintea cât şi simţirea, au, după Scriptură, puterea de a deosebi între anumite lucruri. Astfel, mintea are puterea de a deosebi între cele spirituale [inteligibile] şi cele supuse simţurilor [sensibile], între cele vremelnice şi cele veşnice. Mai bine zis, ea fiind puterea de discernământ a sufletului, îl convinge ca de cele dintâi să se prindă cu toată sârguinţa, iar pe celelalte să le dispreţuiască. Iar simţirea are puterea de a deosebi între plăcerea şi durerea trupului. Mai bine zis, aceasta fiind o putere a trupurilor însufleţite şi sensibile, convinge pe om să îmbrăţişeze pe cea dintâi [adică plăcerea] şi să respingă pe cea de-a doua [durerea]. Când, deci, omul nu e preocupat de-a face altă deosebire decât aceasta, dintre simţirea trupească de plăcere şi durere, calcă porunca dumnezeiască şi mănâncă din pomul cunoştinţei binelui şi răului. El are adică iraţionalitatea simţirii ca singurul mijloc de discernământ în slujba conservării trupului. Iar prin ea se prinde cu totul de plăcere ca de ceea ce e bun şi se fereşte de durere ca de ceea ce e rău. Când însă e preocupat de-a face cu mintea numai deosebirea dintre cele vremelnice şi cele veşnice, păzeşte porunca divină, mâncând din pomul vieţii. El are adică atunci înţelepciunea aflătoare în minte, ca singurul mijloc de discernământ în slujba susţinerii sufletului. Iar prin ea se străduieşte după slava celor veşnice, ca după adevăratul bine, şi se reţine de la stricăciunea celor vremelnice, ca de la ceea ce e rău.

Mare este, prin urmare, deosebirea între cei doi pomi şi între puterea lor naturală de discernământ, ca şi între înţelesurile proprii fiecăruia. Căci termenii de bine şi de rău se folosesc, fără deosebire, în mai multe înţelesuri şi pot pricinui, celor ce nu cugetă cu înţelepciune asupra cuvintelor Duhului, multă rătăcire. Dar voi, înţelepţiţi fiind prin har, ştiţi că ceea ce se numeşte simplu rău, nu e în tot felul rău, ci e rău în raport cu ceva, iar în raport cu altceva nu e rău. La fel, ceea ce se numeşte simplu bine, nu e în tot felul bine, ci e în raport cu ceva, iar în raport cu altceva nu e bine. Păziţi-vă, deci, de primejdia ce se naşte din folosirea aceleiaşi numiri pentru lucruri deosebite. […] Prin înţelepciune, omul desăvârşit primeşte o bucurie negrăită, adică bucuria puternică ce susţine cu adevărat viaţa cea după Dumnezeu, sau cea dumnezeiască a omului”[48].

19: Cu înţelepciunea a întemeiat Dumnezeu pământul

şi-ntru lucrarea minţii a întărit cerurile;

Lucrarea minţii = raţiunea (de unde, caracterul raţional al creaţiei)”[49].

„În aceste cuvinte este cuprinsă toată ştiinţa naturii, a tuturor evenimentelor din lumea sensibilă”[50].  „Cartea Proverbelor ne duce la ideea de Dumnezeu, ne spune toate acestea despre Înţelepciune, personificând-o, pentru a ne-o face cunoscută în chip clar”[51].  „Iar cunoscându-L [pe Hristos] ca Înţelepciune, ştim că Dumnezeu prin Înţelepciune a întemeiat pământul şi toate le-a făcut Tatăl întru Înţelepciune”[52].

20: întru priceperea Lui s-au deschis adâncurile

şi norii au izvorât apă.

„E vorba de apele ce ţâşnesc din pământ (prin deschiderea adâncurilor) şi de acelea ale ploilor”[53].  La ultimele două versete, e „de remarcat triada înţelepciune-chibzuinţă-discernământ, care se află la originea creării lumii pe trei paliere. Înţelepciunea creatoare este echivalată de unii Părinţi cu Cuvântul creator (Origen, Hom. Ier. 8, 2; Atanasie, Contra Arianos 3, 65). La unii Părinţi ea Îl prefigurează pe Duhul Sfânt: Irineu, Adv. Haer. IV, 20, 3; Teofil al Antiohiei, Către Autolycos 1, 7)”[54].

„Dacă înţelegi acestea, omule, şi dacă trăieşti curat, cuvios şi drept, poţi vedea pe Dumnezeu. Dar, înainte de toate, să premeargă în inima ta credinţa şi frica de Dumnezeu. Atunci vei înţelege acestea, când vei lepăda ceea ce este muritor şi vei îmbrăca nestricăciunea, atunci vei vedea după vrednicie pe Dumnezeu”[55].

21: Fiule, nu scăpa din vedere:

păzeşte-mi sfatul şi cugetarea,

22: pentru ca viu să-ţi fie sufletul

şi har să fie-mprejurul grumazului tău;

şi vindecare va fi trupului tău

şi purtare de grijă oaselor tale;

„După Evagrie, gâtul [grumazul] reprezintă sufletul care poartă jugul Domnului (ibid., 34)”[56].   „Toate cuvintele la fel cu acestea se referă la omul lăuntric. Pe temeiul celor spuse, sunt şi oase în părţile cele ascunse ale omului, care fac legătura şi armonia puterilor sufleteşti”[57].

23: pentru ca, sperând, întru nădejde să umbli în toate căile tale

şi pentru ca piciorul tău să nu se poticnească.

Se poticnesc cei „care se împotrivesc unicei şi purtătoarei de grijă conduceri a lui Dumnezeu”[58]. „În acelaşi timp, eu am şi picioare, despre care se face amintire în porunca dată prin Solomon”[59]Picioarele sunt umbletele sufletului, în cele lăuntrice ori către cele din afară.

24: De te vei aşeza, fără de frică vei fi;

de vei adormi, dulce-ţi va fi somnul.

„Ioan Gură de Aur interpretează astfel: Condiţiile exterioare nu favorizează starea noastră de sănătate aşa cum o face sufletul când este împăcat (Patm. p. 54)”[60].

25: Nu te vei teme de frica ce vine năprasnic,

nici de năvălirile necredincioşilor din preajmă.

„După Evagrie, vv. 24-25 ne învaţă că milostenia alungă viziunile înspăimântătoare din timpul somnului. La fel, blândeţea, lipsa de mânie şi mărinimia (ibid., 36)”[61].

26: Că Domnul va fi deasupra tuturor căilor tale

şi piciorul ţi-l va sprijini ca să nu te-mpiedici.

27: Nu te da în lături de la a-i face bine celui lipsit

atunci când mâna ta poate să ajute.

E sesizată aici o nuanţă: „Nu-ţi cere Dumnezeu să faci bine aproapelui peste puterea ta. Căci zice: Nu înceta de a face bine aproapelui după puterea ta[62].  Tot de aici, un alt sfat: „De la cine cere Dumnezeu milostenie, de la sărac sau de la bogat? […] Deci, [tot astfel], nu cere Dumnezeu de la cei bolnavi cu trupul înfrânarea, ci de la cei puternici şi sănătoşi cu trupul. Coboară, fii îngăduitor deci puţin cu trupul. Căci nu va fi un păcat. Nu cere Dumnezeu de la tine aceasta (înfrânare), pentru că ştie neputinţa ce ţi-a trimis-o”[63].

28: Nu zice: „Acum du-te, mai vino mâine şi-ţi voi da”

atunci când tu poţi face binele,

că nu ştii ce va aduce ziua următoare.

„Ioan Gură de Aur vede în meditaţia asupra viitorului nesigur începutul oricărei filozofii (Patm., p. 56)”[64].

„Dacă Dumnezeu nu îngăduie să spui; îţi voi da mâine, cum are să sufere Dumnezeu să zici: nu dau? Căci tu nu dai săracului din al tău, ci din al său îi dai înapoi. Deschide-ţi mintea: tu ai uzurpat ceea ce ne este dat în comun, pentru folosinţa tuturor. Al tuturor este pământul, nu al bogaţilor; dar mai puţini sunt cei ce se folosesc decât cei ce nu se pot folosi de pământ! Aşadar, tu restitui, nu faci pe darnicul”[65].  Un argument împotriva amânării binelui: „Ia aminte, însă, ca nu cumva moartea să se grăbească şi s-o ia înaintea planurilor tale! Făgăduinţa ta nu-i dovada bunătăţii tale, ci a vicleniei tale. Făgăduieşti nu ca să dai mai târziu, ci ca să amâni pentru moment datul”[66].

„Este unul care poate da puţin din veniturile lui. Şi este altul ce dă a zecea parte din produsele lui, altul a patra parte şi altul jumătate. Fiecare după măsura lui. Iar cel ce voieşte să ajungă la măsura desăvârşită să nu mă-ntrebe pe mine, cel de pe urmă dintre oameni, ci pe Învăţătorul şi Doctorul sufletelor, pe Iisus Domnul, care a spus acelui bogat: De voieşti să fii desăvârşit, vinde-ţi averile şi le dă săracilor şi vei avea comoară în ceruri şi, venind, urmează-Mi Mie (Matei 19, 21)”[67].

29: Nu unelti lucruri rele împotriva prietenului tău

care vine de oareunde şi şi-a pus în tine nădejdea.

30: Împotriva omului să nu-ţi placă vrajbă fără pricină,

ca nu cumva răul să se întoarcă spre tine.

31: Nu-ţi agonisi numele rău al oamenilor răi,

nici nu râvni la căile acestora;

32: fiindcă necurat este tot nelegiuitul înaintea Domnului;

el nu se adună laolaltă cu cei drepţi.

33: În casele necredincioşilor e blestemul lui Dumnezeu,

dar curţile celor drepţi se binecuvintează.

Curţile: SEP 4 are sălaşurile: „cuvântul grecesc επαυλις înseamnă adăpost de noapte, loc de popas, casă de ţară etc. Ideea comună tuturor acestor sensuri este caracterul provizoriu al sălaşului. Origen speculează opoziţia dintre casă şi sălaş provizoriu: ce e mare este blestemat, ce e mic este binecuvântat, conform unei legi compensatorii divine (Epit. 3, 47)”[68].

34: Domnul le stă-mpotrivă celor mândri,

dar celor smeriţi le dă har.

„Versetul e citat de două ori în Noul Testament: Iacov 4, 6 şi I Petru 5, 5. Evagrie îl interpretează astfel, rezumând o întreagă tradiţie monastică: Domnul stă împotriva celor trufaşi prin faptul că El însuşi e smerenie (Schol. Pr. 39)”[69].

„Aşadar, pentru că suntem parte sfântă, să facem fapte de sfinţenie, fugind de clevetiri, de legături spurcate şi necurate, de beţii, de răzvrătiri, de pofte urâte, de adulterul cel necurat şi de ticăloasa mândrie. Că spune Scriptura: Dumnezeu le stă mândrilor împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. Să ne alipim, dar, de aceia cărora li s-a dat de la Dumnezeu harul. Să ne îmbrăcăm cu unirea, smerindu-ne, înfrânându-ne, depărtându-ne de vorbire de rău şi clevetire, fiind drepţi prin fapte, nu prin cuvinte”[70].  „Dacă ţi se pare că ai făcut vreun bine, nu socoti numai acest bine, uitând cu ştiinţă celelalte păcate; nici nu te mândri cu faptele bune săvârşite astăzi, iertându-te singur de faptele rele săvârşite ieri sau alaltăieri, ci, când ai de gând să te lauzi cu o faptă bună săvârşită acum, adu-ţi aminte de fapta rea de mai demult şi atunci vei pune capăt mândriei nesăbuite. Dacă vezi pe semenul tău păcătuind, nu te uita numai la acest păcat al lui, ci aminteşte-ţi de faptele bune pe care le-a săvârşit şi le săvârşeşte; şi adeseori vei vedea că este mai bun decât tine, dacă vei cerceta toate faptele lui şi nu te vei opri la nimicuri”[71].

„Cel ce dă har îl dă celor smeriţi. Pentru că cel ce are smerenia nu voieşte niciodată cele mai presus de el, ci aleargă totdeauna spre smerenie”[72].   „Şi cine altul e smerit decât cel ce-şi pleacă grumazul înaintea bătrânilor şi cere sfatul lor în frica de Dumnezeu?”[73].  Aşadar, „înainte de toate, smereşte-te înaintea lui Dumnezeu. Căci celor smeriţi le dă har în Hristos Iisus, Domnul nostru”[74].  „Mântuitorul, dezrădăcinând mândria, o desfiinţează din minţile noastre ca pe cea mai rea dintre boli şi ca pe cea mai vrednică de urât. Căci ştia că nimic nu obişnuieşte să strâmbe mai rău sufletul omului ca această patimă murdară şi scârboasă, căreia i se opune cu dreptate Stăpânul tuturor, ca unui mare duşman”[75]. „Cine fuge de patimi fuge din faţa vrăjmaşilor, iar cine se smereşte pe sine în izbânzi înfruntă pe vrăjmaşi în faţă, căci Domnul celor mândri le stă împotrivă. Virtutea taie voia iubitoare de plăcere, iar smerenia desfiinţează cugetul iubitor de slavă”[76].  „În sufletele blânde Se odihneşte Domnul şi harul Său se dă celor smeriţi, [sufletelor][77] celor supuse nu celor nesupuse, celor ce cinstesc ascultarea prin fapte nu celor ce îmbrăţişează neascultarea, celor ce primesc voia întâi-[stătătorului][78], nu celor ce ţin la voile lor proprii şi sunt puse în mişcare spre iubirea de sfadă”[79].

35: Cei înţelepţi vor moşteni mărire,

iar cei necredincioşi îşi vor stârni ocară.

„Înţelegerea, deci, îmboldeşte sufletul să dorească bunătăţile cuprinse în făgăduinţe; îi dă copilului acesta înţelegere, pe de o parte ca să se teamă de ameninţările ce vin peste păcătoşi, iar pe de alta să dorească făgăduinţele gătite pentru cei drepţi”[80].


[1] SEP 4/I, p. 409

[2] Clement Alexandrinul, Pedagogul, I, 2, 1

[3] Sf. Grigorie Palama, Capete despre cunoştinţa naturală, 47

[4] Clement Alexandrinul, Stromate, II, 53, 2

[5] SEP 4/I, p. 409

[6] Clement Alexandrinul, Stromate, IV, 149, 7-8

[7] Clement Alexandrinul, Stromate, II, 4, 1

[8] BBVA, p. 791

[9] SEP 4/I, p. 409

[10] Clement Alexandrinul, Stromate, II, 4, 4

[11] Sf. Grigorie Sinaitul, Capete foarte folositoare în acrostih, 128

[12] SEP 4/I, p. 410

[13] Teofil al Antiohiei, Trei cărţi către Autolic, II, 38

[14] BBVA, p. 791

[15] SEP 4/I, p. 410

[16] Sf. Chiril al Ierusalimului, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, II, 5

[17] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, II

[18] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XVI

[19] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, V, 2

[20] Clement Alexandrinul, Cuvânt de îndemn către Elini, 82, 2

[21] BBVA, p. 792

[22] SEP 4/I, p. 410

[23] Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, IX, VIII, 15

[24] Clement Alexandrinul, Stromate, II, 4, 4

[25] Clement Alexandrinul, Stromate, VII, 16, 4

[26] Origen, Filocalia, XXVII, 6

[27] Tertulian, Despre răbdare, XI

[28] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XIII, 5

[29] Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 de capete,  94

[30] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 48

[31] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 148

[32] Sf. Clement Romanul, Epistola către Corinteni, LVI, 16

[33] SEP 4/I, p. 410

[34] BBVA, p. 792

[35] Clement Alexandrinul, Pedagogul, I, 91, 3

[36] SEP 4/I, pp. 410-411

[37] Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, 129, 2

[38] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, XII, 4

[39] BBVA, p. 792

[40] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 10

[41] Sf. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire la Cântarea Cântărilor

[42] SEP 4/I, p. 411

[43] Sf. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire la Cântarea Cântărilor

[44] Origen, Despre rugăciune, XXVII, 10

[45] Clement Alexandrinul, Stromate, II, 72, 3

[46] Sf. Iustin Martirul, Dialogul cu iudeul Trifon, LXXXVI

[47] Sf. Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, XIX – Am uzat de un artificiu în citat, fără însă a ne îndepărta de sensul dorit de autor. Sfântul Grigorie vorbeşte despre pomul vieţii, în vreme ce noi, prin contopirea făcută, dorim să subliniem că Hristos (identificat, de altfel, cu pomul vieţii) Se oferă drept hrană spre viaţa veşnică.

[48] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 43

[49] BBVA, p. 792

[50] Clement Alexandrinul, Stromate, II, 5, 1

[51] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, XII, 3

[52] Sf. Atanasie cel Mare, Epistolele către Serapion, II, 8

[53] BBVA, p. 792

[54] SEP 4/I, p. 411

[55] Teofil al Antiohiei, Trei cărţi către Autolic, I, 7

[56] SEP 4/I, p. 411

[57] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 13

[58] Clement Alexandrinul, Stromate, II, 4, 2

[59] Origen, Convorbirile cu Heraclide

[60] SEP 4/I, p. 412

[61] SEP 4/I, p. 412

[62] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 56

[63] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 77

[64] SEP 4/I, p. 412

[65] Sf. Ambrozie al Milanului, Împotriva bogaţilor răi, 30

[66] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, VI, 6

[67] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 617

[68] SEP 4/I, p. 413

[69] SEP 4/I, p. 413

[70] Sf. Clement Romanul, Epistola către Corinteni, XXX, 1-3

[71] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, XX, 5

[72] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 455

[73] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 535

[74] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 262

[75] Sf. Chiril al Ierusalimului, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, IX

[76] Teolipt al Filadelfiei, Cuvinte duhovniceşti, III, 10

[77] Ne-am îngăduit acest adaos, pentru o mai bună claritate a textului; de fapt, autorul se adresează unor monahii, de aceea construcţia la feminin.

[78] În text: întâi-stătătoarei, fiind vorba despre o mănăstire de maici; referirea este la egumenă.

[79] Teolipt al Filadelfiei, Cuvinte duhovniceşti, VIII, 6

[80] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, XII, 14

 

Anunțuri
Comentarii
  1. […] Comentarii la Cartea Proverbelor lui Solomon – 3 Sat Oct 23, 2010 9:11 am CAPITOLUL 3 – Îndemn la fapte bune. Lauda înţelepciunii. 1: Fiule, rânduielile mele nu le uita, iar inima ta să păzească spusele mele, „Rânduielile: termenul grec tradus astfel este νόμιμον, care desemnează legea ancestrală, cutuma. ♦ Cine nu practică Legea … Continue reading → […]

  2. […] întoarcerea din exil, sau în diasporă, israeliţii au de întâmpinat tot felul de vicisitudini: hărţuieli şi neînţelegere din partea vecinilor […]

  3. […] Aprobă opţiunea lui Marcel: Ziarul, Mişcarea violet, Supravieţuitor, Cristian Lisandru, George Valah, Tanya, Adele Onete, Carmen Negoiţă, Onu, Theodora Marinescu, Cristian Dima, Elena Agachi, Dumitru Agachi, Gabriela Elena, Dispecer Blogosferă, Elisa, Călin Hera, Ana Usca şi Vania. […]

  4. […] şi Rău. Cartea a fost publicată pentru prima dată în 1977 şi a câstigat Medalia Newbery în 1978. Afectându-i profund pe tinerii săi cititori, Podul către Terabithia, a fost citită în […]

  5. […] Flavius, Florin Matei, Gabitu, Gabriela, Gabi Ilies, Geanina, George, Giana, Hai ca se poate, Ioan Sorin Usca, Iulia, Keltoi Land, Lu, Maria, Melicovici,  Melami, Mika, Mirela, Natasha, Nice, Orry, Orfiv,  […]

  6. […] al Blogosferei, Dispecer Blogosfera, Elisa, Theodora Marinescu, Vania,  Mario Ovidiu Oprea, Ioan Sorin Usca, Natasa, Orfiv, Supravietuitor, Popa Teapa, Transildania,  Mircea Rusnac, World of Solitaire, […]

  7. […] al Blogosferei, Dispecer Blogosfera, Elisa, Theodora Marinescu, Vania,  Mario Ovidiu Oprea, Ioan Sorin Usca, Natasa, Orfiv, Supravietuitor, Popa Teapa, Transildania,  Mircea Rusnac, World of Solitaire, […]

  8. Site Brasov spune:

    Doriti ca blogul dumneavoastra sa arate altfel? Doriti sa nu mai pierdeti datele de pe blog fara a le mai putea recupera, vreti sa treceti la un domeniu la comanda si sa aveti mai multi cititori sau vreti sa faceti bani din reclama?
    Echipa Site Brasov va poate oferi toate acestea cu preturi incepand de la 99 RON.

    E-mail: site_brasov@yahoo.com

  9. […] Ana Usca, Angela Tocilă, Caius,Camelia, Găbitzu, Gabriela Ilieş, Gând Licitat, Giana, Ioan Usca, Laura Driha, MirelaPete, Gabi, Adela, Nice, Melami, Se-cret,Auraş, Dan şi […]

  10. […] şi Rău. Cartea a fost publicată pentru prima dată în 1977 şi a câstigat Medalia Newbery în 1978. Afectându-i profund pe tinerii săi cititori, Podul către Terabithia, a fost citită în […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s