Comentarii la Psalmi – 117

Posted: 18/05/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 117 – Aliluia.

 

            „Psalm liturgic pentru sărbătoarea Corturilor (cf. Ieşirea 23, 14; Neemia 8, 13-18). Procesiunea pelerinilor urcă spre Templu intonând un refren de recunoştinţă (1-4), apoi imnul (5-18); ajunge la porţile Templului reconstruit (19), devenit semn al reînnoirii poporului întors din exil (22-24), preoţii răspund poporului binecuvântându-l (25-27); cu ramuri în mâini, mulţimea pătrunde în sanctuar (27) cu aducere de mulţumire (28-29). Încă din Noul Testament, psalmul a fost văzut ca o profeţie pentru taina lui Hristos, respins şi apoi înălţat în slavă. În toate [liturgicele] creştine e folosit îndeosebi la sărbătoarea Învierii”[1].

 

1: Mărturisiţi-vă Domnului, că e bun,

că în veac este mila Lui!

            „Îndemnul de a ne mărturisi Domnului, urmat de asigurarea că El este bun şi milostiv, nu trebuie să-l ducă pe creştin la certitudinea mântuirii prin absoluta bunătate a lui Dumnezeu, căci o asemenea certitudine nu există, ci la sentimentul încrederii că Domnul îi ascultă mărturisirea cu bunătate şi milă”[2].

            „Că este bun: Augustin comentează: Aceasta e cea mai mare laudă, căci şi Fiul lui Dumnezeu, când a fost chemat Învăţătorule bun, a răspuns: Unul singur este bun, Dumnezeu (Marcu 10, 17-18)”[3].

2: Să spună dar casa lui Israel că e bun,

că în veac este mila Lui.

3: Să spună dar casa lui Aaron că e bun,

că în veac este mila Lui.

4: Să spună dar toţi cei ce se tem de Domnul că e bun,

că în veac este mila Lui.

            „Ce anume semnifică cele două case (familii spirituale), – a lui Israel şi a lui Aaron – ştim mai limpede din versetul 21 al Psalmului 13: cei ce se tem de Domnul, cei mici împreună cu cei mari”[4].

5: Eu din necaz L-am chemat pe Domnul

şi El m-a auzit întru lărgimea auzului.

6: Domnul este ajutorul meu,

nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul.

7: Domnul este ajutorul meu

şi eu de sus mă voi uita la vrăjmaşii mei.

8: Mai bine e să te încrezi în Domnul

decât să te încrezi în om.

9: Mai bine e să nădăjduieşti în Domnul

decât să nădăjduieşti în mai-marii pământului.

Sunt puse faţă în faţă „nădejdea cea bună şi cu dreaptă socoteală şi întru cunoştinţă […], adevărată şi atotînţeleaptă (cu cea) mincinoasă şi rătăcită”[5], care este nădejdea cea lumească.

10: Toate neamurile m-au împresurat,

iar eu în numele Domnului le-am biruit;

11: de jur-împrejur m-au împresurat,

iar eu în numele Domnului le-am înfrânt;

12: m-au împresurat precum albinele un fagure şi s-au aţâţat ca focul între spini,

 iar eu în numele Domnului le-am biruit;

            „Evidenţiind valenţele profetice ale acestui psalm, Fericitul Augustin raportează stihul acesta de mare subtilitate mistică la cei ce L-au batjocorit pe Iisus şi L-au răstignit, neştiind ce fac. Dacă albinele din stup fac miere, fără s-o ştie, prigonitorii Domnului nu-şi dădeau seama că ni-L făceau pe Domnul mai dulce ca oricând, prin însăşi patima Sa. Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul (Psalmi 33, 8)”[6].

13: împins am fost şi răsucit să cad,

dar Domnul mi-a sărit în sprijin.

14: Domnul e tăria mea şi cântecul meu

şi El mi S-a făcut mie spre mântuire.

            Slăbiciunea omului singur şi tăria celui sprijinit de Dumnezeu.

15: Glas de bucurie şi mântuire în corturile drepţilor:

„Dreapta Domnului a lucrat putere,

16: dreapta Domnului m-a înălţat,

dreapta Domnului a lucrat putere”.

            Dreapta Domnului este Fiul, prin Care Dumnezeirea zideşte şi mântuieşte. „Din acest text se constată în mod sigur că se vorbeşte despre firea omenească a Domnului, pe care Fiul lui Dumnezeu cel Unul-Născut a binevoit să o asume din Fecioară, deoarece El este dreapta lui Dumnezeu”[7].   Prin întrupare, Dreapta Se face izbăvire lumii căzute: „Şi atunci a prins omenirea care zăcea la pământ şi a izbăvit-o din răutatea de fiară, arătată în viciu şi păcate, a ridicat-o iarăşi prin sfinţire la cinstea împărătească şi la blândeţea virtuţii”[8].

17: Nu voi muri, ci voi fi viu

şi voi povesti lucrurile Domnului.

18: Certând m-a certat Domnul,

dar morţii nu m-a dat.

            „Pentru că certarea Domnului înseamnă scăpare de moarte”[9].  Dar şi certarea venită de la fratele în credinţă rodeşte binele: „Povăţuirea, pe care o facem unii altora, este bună şi foarte folositoare, că ne lipeşte de voinţa lui Dumnezeu”[10].

19: Deschideţi-mi porţile dreptăţii:

prin ele voi intra şi-L voi lăuda pe Domnul.

            „Dintre multele porţi deschise, numai poarta dreptăţii este poarta lui Hristos; toţi care intră prin ea sunt fericiţi şi-şi îndreaptă mersul lor în cuvioşie, în dreptate, săvârşind toate fără tulburare”[11].

20: Aceasta este poarta Domnului,

drepţii vor intra printr-însa.

            „Sfântul Clement Romanul: Dintre multele porţi deschise, numai poarta dreptăţii este poarta lui Hristos; toţi cei ce intră prin ea sunt fericiţi şi-şi îndreaptă mersul în cuvioşie, în dreptate, săvârşind totul fără tulburare. Să fie cineva credincios, să fie puternic în a-şi spune ştiinţa, să fie înţelept în deosebirea cuvintelor, să fie curat în fapte; dar cu atât mai mult se cuvine să fie smerit cu cât pare a fi mai mare! Să caute folosul de obşte: pe al tuturor, iar nu pe al său”[12].  „Poarta Domnului: pentru Origen, este contemplaţia; pentru Chiril al Alexandriei, este Hristos (cf. Ioan 10, 7); pentru Atanasie, este poarta ce duce la contemplarea Domnului”[13].

21: Pe Tine Te voi mărturisi, că Tu m-ai auzit

şi mie mi Te-ai făcut spre mântuire.

22: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii,

aceasta a ajuns în capul unghiului;

            „Unghiul este Biserica, după Scriptură. Fiindcă precum unghiul se face unirea a două ziduri, pe care le împreună într-o legătură indisolubilă, aşa şi Biserica s-a făcut unirea a două popoare, împreunând la un loc pe cei dintre neamuri şi pe cei din Iudei într-o singură învăţătură de credinţă şi strângându-i într-un singur cuget. Iar piatra din capul acestui unghi este Hristos, ca Cel ce e cap al întregului trup”[14].

23: de la Domnul s-a făcut aceasta

şi minunată este în ochii noştri.

            „Versetele 22-23 vor fi citate de Iisus cu referire la Sine Însuşi”[15].

24: Aceasta este ziua pe care Domnul a făcut-o:

să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa!

            Versetul a intrat, de timpuriu, în Slujba Învierii Domnului.

            „Şapte al Vechiului Testament este opt în cel Nou, când Hristos a înviat şi ziua mântuirii celei noi a luminat tuturor. […] În această zi pătrunde în cei păcătoşi strălucirea şi fulgerarea deplinei şi desăvârşitei tăieri împrejur. De aceea şi Vechiul Testament a dat partea sa numărului opt la sărbătorirea tăierii împrejur”[16].  „Aşadar, trebuie să cinstim în noi nu numai ziua pătimirii, ci şi pe a învierii, ca să avem şi ziua amărăciunii şi pe cea a veseliei: într-una să ajunăm, în cealaltă să ne îndestulăm”[17].  „Ziua înseamnă aici harul evanghelic, sau taina Aceluia care a adus acest har şi în care vrea să umblăm noi toţi cu bunăcuviinţă, ca în ziua cunoştinţei şi a adevărului. Căci ziua luminii veşnice este Hristos Însuşi, în care trebuie să vieţuiască toţi cei ce au crezut în El, întru bunăcuviinţa virtuţilor”[18].  „Adică să ne desfătăm la ospăţul cel dumnezeiesc de cunoaşterea dată nouă prin Fiul. Este numit zi Cuvântul Care luminează cele ascunse şi prin Care a venit, la lumină şi naştere, fiecare creatură”[19].

25: O, Doamne, Te rog, mântuieşte!

O, Doamne, Te rog, adu belşug!

26: Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului;

pe voi v-am binecuvântat, cei din casa Domnului.

Binecuvântat este „aşadar Fiul în numele Tatălui”[20].

27: Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă;

sărbătoare rânduiţi în umbrare

până la coarnele jertfelnicului.

            „Aducând în amintire vechea sărbătoare a Cortului Mărturiei, rânduită de Moise, pasajul acesta nu este altceva decât o metaforă pentru singura Sărbătoare ce trebuie ţinută de întreaga făptură raţională: aceea a Învierii Domnului, prin care Dumnezeu ni S-a arătat ca arvună a propriei noastre învieri (Sfântul Grigorie de Nyssa)”[21].

            „În fiecare din noi, cei credincioşi, are loc Învierea lui Hristos, şi aceasta nu o dată, ci în fiecare ceas, atunci când […] Însuşi Stăpânul Hristos învie întru noi, strălucind şi scânteind cu scânteierile nestricăciunii şi Dumnezeirii. Căci venirea (şi prezenţa) purtătoare de lumină a Duhului ne arată, ca nişte zori, Învierea Domnului, sau mai degrabă ne dă harul de a-L vedea înviind pe El Însuşi. De aceea şi zice: Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă. Deci câtor li Se arată Hristos înviind, li Se arată în chip cu totul duhovnicesc, fiind văzut cu ochii duhovniceşti. Pentru că atunci când vine în noi prin Duhul, ne învie din morţi, ne face vii şi ne dă să-L vedem întreg şi viu întru noi, pe El, Cel nemuritor şi nepieritor; dar nu numai aceasta, ci ne dăruieşte şi harul de a-L cunoaşte limpede ca pe Unul ce împreună-învie şi este împreună-preamărit cu noi (Efeseni 2, 5; Romani 8, 17), precum mărturiseşte toată Scriptura”[22].

28: Dumnezeul meu eşti Tu, Ţie mă voi mărturisi;

Dumnezeul meu eşti Tu, pe Tine Te voi înălţa;

Ţie Îţi voi mulţumi, că Tu m-ai auzit

şi mi Te-ai făcut mie spre mântuire.

„Ioan Gură de Aur interpretează 28a-b: lui Dumnezeu trebuie să I se aducă laudă pentru ceea ce este, pentru slava Lui negrăită, nu doar pentru darurile Lui”[23].

29: Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun,

că în veac este mila Lui!

Afirmarea bunătăţii şi a milei dumnezeieşti (fără a se nega dreptatea!).  Versetul „este identic cu 117, 1, subliniind ideea de bază. Origen ne atrage atenţia că prin această repetare psalmistul ne îndeamnă să medităm adesea la acest cânt”[24].


[1] SEP 4/I, p. 287

[2] BBVA, p. 751

[3] SEP 4/I, p. 287

[4] BBVA, p. 751

[5] Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, 22

[6] BBVA, p. 752

[7] Didim din Alexandria, Despre Duhul Sfânt, III, 51

[8] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, II

[9] Clement Alexandrinul, Pedagogul, I, 61, 2

[10] Sf. Clement Romanul, op. cit., LVI, 2

[11] Sf. Clement Romanul, op. cit., XLVIII, 4

[12] BBVA, p. 752

[13] SEP 4/I, p. 288

[14] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 53

[15] BBVA, p. 753

[16] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XLIV, 6

[17] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XXIII, 12

[18] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 65

[19] Clement Alexandrinul, Stromate, VI, 145, 5-6

[20] Tertulian, Împotriva lui Praxeas, XVII, 1

[21] BBVA, p. 753

[22] Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze, XIII

[23] SEP 4/I, p. 289

[24] SEP 4/I, p. 289

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s