Comentarii la Psalmi – 114

Posted: 18/05/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 114 – Aliluia.

 

            „Corespunde Psalmului 116, 1-9 din Textul Masoretic. Cânt de recunoştinţă pentru izbăvirea din primejdii de moarte”[1].

 

1: Plin am fost de iubire, că auzit-a Domnul

glasul rugii mele,

            „Nu oricine poate spune: iubit-am, ci numai cel ajuns desăvârşit, cel care a depăşit frica de rob şi se află în duhul înfierii”[2].  Auzit-a Domnul glasul rugăciunii mele: „Duşmanii (diavolii) sunt doborâţi la glasul rugăciunilor. Şi aşa, după ce (sufletul) a luptat şi a câştigat războiul, datorită Duhului Sfânt, arborează cu mare siguranţă cununile victoriei şi aşa se uneşte cu Împăratul ceresc pentru veacurile veacurilor”[3].

2: că auzul Şi l-a plecat spre mine

şi-n zilele mele Îl voi chema.

            „Dumnezeu aude (până) şi sângele dreptului care nu are nici limbă, nici glas care să străbată aerul; că prezenţa faptelor drepţilor este strigăt mare înaintea lui Dumnezeu. […] (Şi-n zilele mele Îl voi chema): Noi, dacă ne rugăm o zi întreagă sau un ceas, dacă ne întristăm puţin pentru păcatele noastre, ei bine, suntem fără de grijă, ca şi cum am fi făcut ceva mai mult decât păcatele ce le-am săvârşit. Sfântul acesta, însă, spune că va arăta o mărturisire măsurată pe tot timpul vieţii lui”[4].

3: Durerile morţii m-au cuprins,

primejdiile iadului m-au găsit;

necaz şi durere am aflat.

4: Şi am chemat numele Domnului:

„O, Doamne, scapă-mi sufletul!”

            „Sunt ţinut în robia aceasta; dă Tu pentru mine preţul de răscumpărare şi izbăveşte sufletul meu!”[5].

5: Milostiv şi drept este Domnul

şi miluieşte Dumnezeul nostru.

            „Chiar când miluieşte, Dumnezeu măsoară celor drepţi, cu judecată, îndurările Sale; iar când judecă, ne judecă gândindu-Se la slăbiciunea noastră; şi ne răsplăteşte mai mult cu iubirea Sa de oameni decât cu măsurarea cea deopotrivă. […] Se numeşte milă simţământul acela pe care îl avem faţă de cei care se găsesc, fără să merite, într-o stare umilitoare; simţământul acesta se naşte în noi atunci când aceia ne sunt dragi”[6]. Cât priveşte pe Dumnezeu, El „nici nu se îndură fără judecată, nici nu judecă fără milă. Aşadar, să nu cunoaştem pe Dumnezeu numai pe jumătate şi nici să nu luăm iubirea Lui de oameni (drept) motiv de neglijenţă”[7].

6: Domnul este Cel ce păzeşte pruncii;

umilit am fost, şi El m-a mântuit.

            „Sfântul Isaac Sirul tâlcuieşte: Aici nu e vorba doar de pruncii ale căror trupuri sunt firave prin însăşi natura lor, ci şi, alegoric, de oamenii care, înţelepţi fiind în lume, îşi leapădă înţelepciunea prin aceea că se dedică în întregime unei alte înţelepciuni, întru totul îndestulătoare; în felul acesta, devenind ca nişte prunci ai propriei lor libere voinţe, învaţă cealaltă înţelepciune care nu poate fi învăţată din obişnuitele studii. De aceea şi Marele Pavel spune: Dacă i se pare cuiva că-i înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să devină înţelept (I Corinteni 3, 18)”[8].  „Ioan Gură de Aur comentează: Dumnezeu se îngrijeşte în mod special de copii, pentru că aceştia nu au discernământ ca să se ferească de primejdiile ce-i înconjoară, şi nici mama, nici doica n-ar izbuti să-i păzească, dacă n-ar veghea asupra lor Providenţa de sus. Şi cu noi Dumnezeu se poartă astfel, pentru că nu avem vârsta priceperii spre a alege ceea ce ne duce la El”[9].

            „Sau: pentru că m-am întors şi am ajuns ca pruncul şi am primit împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, iar din pricina nerăutăţii m-am coborât la smerenia copiilor, de aceea mă păzeşte Domnul; şi pentru că m-am smerit, m-a mântuit”[10].  „Pocăinţa învie, plânsul bate la uşa cerului, iar cuvioasa smerenie o deschide”[11].  „Nu spune înaintea Lui ceva bizuit pe cunoştinţă, ci apropie-te de Dumnezeu şi umblă înaintea Lui cu cuget de prunc, ca să te învredniceşti de părinteasca purtare de grijă, ce se îndreaptă de la părinţi spre fiii lor încă prunci”[12].  „Mai mult decât celelalte virtuţi ne va încălzi şi ne va odihni la sânul ei, pe noi cei rămaşi goi, smerita cugetare. Ea ne va fi ca o mamă care-şi încălzeşte copilul, luându-l în braţele sale, când din simplitate copilărească acela şi-a aruncat departe de el haina de care s-a dezbrăcat, găsind plăcere, din pricina nerăutăţii, mai degrabă în goliciune, decât în culoarea pestriţă a hainei”[13].

7: Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta,

că Domnul ţi-a făcut bine;

            Versetul acesta fiind cântat la slujba înmormântării, permite câteva consideraţii asupra morţii:  „Dumnezeu numeşte moartea o binefacere şi tu o boceşti? Ce-ai putea face mai mult dacă ai fi duşmanul şi vrăjmaşul celui mort? Dacă trebuie să plângă cineva, apoi diavolul trebuie să plângă! Acela să bocească, acela să se bată cu pumnii în piept, că noi mergem spre bunătăţi mai mari”[14].   „Celor care au luptat după lege în viaţa aceasta de aici le stă înainte odihna veşnică, dată nu ca o datorie a lui Dumnezeu pentru faptele lor, ci oferită ca un har celor ce au nădăjduit în El”[15].

8: că El mi-a scos sufletul din moarte,

ochii din lacrimi

şi picioarele din lunecare.

9: Bineplăcut voi fi eu înaintea Domnului

în pământul celor vii.

            „Psalmistul descrie odihna viitoare în comparaţie cu cele de aici. Acolo nu mai este lacrimă, care să întunece luminile ochilor celor ce se veselesc de contemplarea frumuseţii slavei lui Dumnezeu; acolo trainice sunt temeliile, viaţa nu se mai schimbă, nu mai este teama căderii în păcat”[16].


[1] SEP 4/I, p. 284

[2] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, XIV, 1

[3] Sf. Macarie Egipteanul, 21 de Cuvântări despre mântuire, VI, E-5

[4] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, XIV, 2

[5] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, XIV, 2

[6] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, XIV, 3

[7] Sf. Vasile cel Mare, Regulile mari, Cuvânt înainte, IV

[8] BBVA, p. 750

[9] SEP 4/I, p. 284

[10] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, XIV, 4

[11] Sf. Ioan Scărarul, Scara, 14

[12] Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoinţe, XIX

[13] Diadoh al Foticeii, op. cit., 65

[14] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XXXI ,3

[15] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, XIV, 5

[16] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, XIV, 5

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s