Comentarii la Psalmi – 109

Posted: 16/05/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 109 – Un psalm al lui David.

 

            „Psalm mesianic de mare transparenţă, pe care Sfântul Pavel îl va folosi cu îmbelşugare în Epistola către Evrei”[1].  „Unul dintre psalmii cei mai comentaţi, dar şi mai dificili. Dificultatea poate proveni din faptul că un vechi psalm de înscăunare regală a fost reutilizat în perioade ulterioare în cheie sacerdotală. După exil, speranţa în reinstaurarea monarhiei se stinge treptat şi conducătorul efectiv al comunităţii restauraţiei este marele preot, iar în epoca posterioară răscoalei Macabeilor, regii hasmonei cumulează şi funcţia de mari preoţi. Există, poate, aluzii la rituri din ceremonialele de înscăunare care nu mai sunt cunoscute. Importanţa aparte a psalmului e dată de interpretarea în cheie mesianică şi raportarea lui la Hristos încă din Epistola către Evrei. În Hristos, funcţia regală, preoţească şi profetică se întâlnesc. Părinţii au folosit mult psalmul în disputele împotriva arienilor, argumentând cu ajutorul lui dumnezeirea lui Iisus”[2].

 

1: Zis-a Domnul către Domnul meu: „Şezi de-a dreapta Mea

până ce-i voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”.

„Citat în Matei 22, 44 şi par., unde Iisus Îşi aplică titlul de Domn, folosind opinia curentă care atribuie psalmul lui David. Citat şi în cuvântarea lui Petru din Fapte 2,33-35, precum şi în Evrei 1,13. ♦ Domnul către Domnul meu: Ieronim observă că în ebraică este YHWH (tetragrama sacră) către Adhonay (Stăpânul meu): deci chemarea de a şedea de-a dreapta, spune el, este adresată de Dumnezeu omului Iisus înălţat la ceruri”[3].

„După ce Dumnezeu (şi nu omul) L-a uns pe Fiul Său cu untdelemnul bucuriei (Psalmi 44, 7), El Îi conferă locul cel mai de cinste, de-a dreapta Sa, pe toată durata victoriei Lui asupra vrăjmaşilor (care îl au în frunte pe Satana). De observat că adverbul eos = până ce semnifică un prezent continuu, deoarece nu e de presupus că Fiul n-ar mai sta de-a dreapta Tatălui şi după victorie”[4].

            „Domnul spune aceasta Domnului, nu robului, ci Domnului tuturora, Fiului Său”[5].  „Căci Tatăl nu trimite voinţa Sa fără ca Fiul (care este Înţelepciunea şi Adevărul) să cunoască aceasta, după cum tot ceea ce este înţelept şi adevărat trebuie să aibă aceasta (înţelepciunea şi adevărul) în firea sa. Deci, ceea ce grăieşte Tatăl şi ascultă Fiul sau invers, ceea ce grăieşte Fiul şi ascultă Tatăl (Ioan 11, 41) este dovada faptului că în Tatăl şi în Fiul este aceeaşi fire şi că între ei există o perfectă comuniune. Şi Duhul Sfânt, care este Duhul Adevărului şi Duhul Înţelepciunii, nu are nevoie să audă pe Fiul când Acesta grăieşte […], fiindcă chiar El este Cel pronunţat de Fiul, adică provenind din adevăr”[6].

În Hristos, firea omenească ajunge la înălţimi de neînchipuit pentru omul căzut. Fiul „a adus, deci, Tatălui pârga firii noastre. Şi aşa de mult S-a minunat Tatăl de acest dar, şi din pricina vredniciei Celui ce l-a adus şi din pricina neprihănirii darului adus, că L-a primit cu mâinile Lui, a pus alături de El darul şi a zis: Şezi de-a dreapta Mea. Cărei firi a zis Dumnezeu: Şezi de-a dreapta Mea? Aceleia care a auzit: Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Facerea 3, 19). Dar nu era de ajuns că a depăşit cerurile? Nu era de ajuns că stă cu îngerii? Nu era nespusă şi această cinste? Nu. Ci a depăşit pe Îngeri, a lăsat în urmă pe Arhangheli, a trecut dincolo de Heruvimi, s-a suit mai sus de Serafimi, a trecut de Începătorii şi nu s-a oprit până nu s-a aşezat în tronul cel dumnezeiesc. Nu vezi câtă depărtare este de la cer la pământ? Dar, mai bine spus, să o luăm mai de jos. Nu vezi cât de mare este depărtarea de la iad la pământ? De la pământ la cer? De la cer la cerul cel mai de deasupra? De la acela până la Îngeri, până la Arhangheli, până la Puterile cele de sus, până la Tronul cel împărătesc? Şi Stăpânul a urcat firea noastră la toată această depărtare, la această înălţime. Uită-te unde stătea jos şi unde a fost urcată! Nici nu se putea coborî mai jos de unde o coborâse omul, nici nu se poate urca mai sus de unde a urcat Domnul”[7].    „De-a dreapta nu indică un loc de jos, ci un raport de egalitate; şi întrucât dreapta nu trebuie luată în sens corporal, prin cuvinte care exprimă cinstea de a fi aşezat lângă cineva, Scriptura exprimă marea cinste de care Se bucură Fiul”[8].  „Dar cine sunt duşmanii? Cei răi şi cei care se împotrivesc voinţei Lui”[9].

2: Toiagul puterii Ţi-l va trimite Domnul din Sion:

„Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!

Toiag, în limbajul biblic, semnifică, de fapt, sceptru, însemn al regalităţii. Asemenea ungerii, Fiul Îşi primeşte demnitatea împărătească nu de la oameni (deşi, după trup, este fiul lui David), ci de la Tatăl, Cel ce stăpâneşte în Sion (Sion, simbol al locuirii lui Dumnezeu printre oameni)”[10].  „În mijlocul duşmanilor: Ioan Gură de Aur vede aici o profeţie despre situaţia Bisericilor, care sunt ca nişte oi în mijlocul lupilor şi totuşi subzistă; domneşte [stăpâneşte – la Anania] sugerează stăpânirea liniştită, pentru că Biserica e suverană”[11].

            „Cuvintele: Toiag de putere Îţi va trimite Ţie Domnul din Ierusalim sunt prevestitoare ale cuvântului celui puternic, pe care apostolii Lui, ieşind din Ierusalim, le-au propovăduit pretutindenea”[12].

3: Cu Tine este înstăpânirea în ziua puterii tale,

întru strălucirea sfinţilor Tăi;

din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut”.

Înstăpânirea: „Autorul foloseşte aici cuvântul arhi, ale cărui prime sensuri sunt început, principiu, origine, dar al cărui ultim înţeles este acela de ceea ce este supus unei autorităţi, imperiu, regat, ţară, dominion. Versiunea de faţă preferă echivalentul înstăpânire, cu nuanţa că e vorba de o autoritate pe care Fiul o are de la început, de când Se născuse din Tatăl, mai înainte de luceafăr, adică mai înainte de aşezarea lumii (vezi stihul al treilea din acest verset)”[13].  „Ziua puterii Tale: pentru majoritatea Părinţilor, este ziua Învierii, dar şi a Judecăţii. ♦ 3c: după majoritatea Părinţilor, versetul vorbeşte despre naşterea din veşnicie a Cuvântului. ♦ din pântece: se afirmă unitatea de natură [a Fiului] cu Tatăl (Theodoret). ♦ […] mai înainte de luceafăr: aplicat de Părinţi la naşterea Fiului lui Dumnezeu. Totuşi, în Noul Testament versetul nu e folosit hristologic”[14].

            „Că lui Dumnezeu şi Tatăl I se spune de către sfinţi (autorii Scripturii) şi început al Fiului, dar numai ca Celui de la Care vine Fiul, auzi de la Psalmist, care prevesteşte a doua arătare a Mântuitorului nostru prin Sfântul Duh, spunând către Fiul Însuşi; cu Tine este Începutul în ziua puterii Mele, în strălucirea sfinţilor Tăi. Căci e zi a puterii Fiului cea în care va judeca toată lumea şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Cu adevărat va veni ziua Aceluiaşi Care este în Tatăl şi are în Sine pe Tatăl ca Început neînceput al fiinţei Sale, numai prin faptul că este din El, căci există din Tatăl”[15].

            Se vorbeşte către „Soarele vieţii, Cel născut înainte de luceafăr, Cel Ce a dăruit viaţă cu razele Sale”[16].  „Din pântece e pus în loc de din El, prin asemănare cu ceea ce se întâmplă la noi. Căci provin din pântece cele ce se nasc din oameni”[17].   „Naşterea Fiului din fiinţa Tatălui o exprimă ca un fapt adevărat, iar declaraţia că El (Fiul) provine din pântecele Lui este luată ca pildă foarte folositoare din viaţa noastră. Iar expresia înainte de luceafăr înseamnă că naşterea a avut loc într-un mod neînţeles şi necuprins de noi, ca într-un întuneric adânc”[18].  „Oare nu arată filiaţia firească, directă, prin naşterea din Tatăl (a Fiului) şi nu prin respectarea rânduielilor fireşti şi prin năzuinţa spre sporire, ci prin însuşirea firii divine, Care a provocat-o? De aici rezultă că Unul-Născut din Tatăl are o filiaţie permanentă, iar filiaţia fiinţelor raţionale nu aparţine însăşi firii lor, ci se produce prin respectul faţă de rânduielile firii şi prin darul lui Dumnezeu”[19].

4: Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău:

„Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec!”

„Asupra lui Melchisedec vezi episodul din Facerea 14, 18-20. Acesta era preot al lui Dumnezeu Cel-Preaînalt, ceea ce înseamnă că nu-şi avea preoţia prin Aaron şi leviţi (care pe atunci nici nu existau). Pavel va folosi acest citat spre a demonstra că Iisus Hristos, ca preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec, nu-şi are nici El preoţia de la oameni. Aşadar, Hristos-Profetul (Psalm 44, 9), Hristos-Împăratul (Psalm 109, 2) şi Hristos-Arhiereul (textul de faţă) Îşi are lucrările, pe toate trei, direct de la Dumnezeu, Tatăl Său”[20].

            „Trebuie ştiut că nu s-ar putea spune că însuşi Fiul şi Cuvântul cel din tatăl săvârşeşte slujba de preot şi S-a aşezat în starea de liturghisitor, dacă nu S-ar cugeta că S-a făcut ca noi şi, precum S-a numit Proroc şi Apostol pentru umanitatea Lui, aşa şi Preot”[21].  Deşi numim pe Hristos Arhiereu ca Om, El „n-a primit arhieria în urma descendenţei trupeşti, nici n-a fost uns cu untdelemn preparat, ci (a primit arhieria) înainte de veci, de la Tatăl”[22].  „Deci s-a dovedit prin Melchisedec că se va muta odată bunul preoţiei de la seminţia care împlinea slujba preoţiei după lege, deci şi că va străluci modul şi legea unei alte slujiri preoţeşti. . Căci era necesar ca împreună cu lucrările preoţeşti să se strămute şi să se preschimbe şi legea însăşi”[23].  „Mare Preot este Cel care poate străbate cerurile, care poate depăşi toată creatura şi urca la Cel ce locuieşte în lumina inaccesibilă, la Dumnezeu şi Tatăl universului”[24]

5: Domnul de-a dreapta Ta va sfărâma regi în ziua mâniei Sale;

6: El va judeca între popoare, El le va umple de leşuri,

El va zdrobi capetele multora pe pământ.

„Hristos, Cel ce stă de-a dreapta Tatălui, va avea biruinţa finală în lungul Său război cu diavolul”[25].

7: El din pârâu pe cale va bea;

de-aceea El capul Şi-l va înălţa.

            „Prin cale se înţelege drumul omenirii de-a lungul istoriei. Un călător poate muri de sete dacă nu găseşte apă; creştinătatea însă, condusă de Capul ei cel nevăzut, Iisus Hristos, va avea întotdeauna pâraiele Duhului Sfânt din care să se adape şi să trăiască în lunga ei călătorie către Eshaton”[26].  „Versetul a dat naştere la multe interpretări alegorice: încercările vieţii, pătimirile lui Hristos etc. S-a presupus că, la origine, băutul din torent făcea parte din ritualul înscpunării regale. Un izvor e menţionat cu ocazia încercării de înscăunare a lui Adonia, apoi referitor la Solomon (III Regi 1, 9.33-35)”[27].


[1] BBVA, p. 745

[2] SEP 4/I, p. 276

[3] SEP 4/I, p. 276

[4] BBVA, p. 745

[5] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, X, 9

[6] Didim din Alexandria, Despre Duhul Sfânt, III, 36

[7] Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la Sărbători Împărăteşti, Cuvânt la Înălţarea Domnului, III

[8] Sf. Vasile cel Mare, Despre Duhul Sfânt, VI

[9] Sf. Clement Romanul, op. cit., XXXVI, 5

[10] BBVA, p. 745

[11] SEP 4/I, p. 276

[12] Sf. Iustin Martirul, Apologia întâia, XLV

[13] BBVA, pp. 745-746

[14] SEP 4/I, p. 276

[15] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, I, 1

[16] Clement Alexandrinul, Cuvânt de îndemn către Elini, 84, 1

[17] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, I, 10

[18] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, II

[19] Teodoret al Cirului, Istoria bisericească, I, 4, 34; Scrisoarea episcopului Alexandru

[20] BBVA, p. 746

[21] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, II, 7

[22] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, X, 14

[23] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, II

[24] Origen, Omilii la Levitic, XII, 1

[25] BBVA, p. 746

[26] BBVA, p. 746

[27] SEP 4/I, p. 277

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s