Comentarii la Psalmi – 108

Posted: 16/05/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 108 – Pentru sfârşit; un psalm al lui David.

 

            „Psalmul imprecatoriu cel mai dur, a cărui vehemenţă a ridicat probleme comentatorilor încă din Antichitate. Una din soluţii a fost să fie pus în legătură cu trădarea lui Iuda (Fapte 1, 16.20). Majoritatea Părinţilor încearcă, aşa cum obişnuiesc adesea, să citească blestemele ca pe nişte profeţii obiective privind pedeapsa pentru păcate. Alţii îl consideră drept obiect al imprecaţiilor pe diavol. O soluţie modernă pertinentă este de a considera că de la v. 6 până la 15 (BJ) sau până la 19 (Lancellotti), omul prigonit citează cuvintele cu care duşmanii îl ocărăsc şi îl blestemă. El nu vrea să se răzbune, ci lasă totul în grija lui Dumnezeu”[1]. Redăm aceste opinii, însă, în ce ne priveşte, cum am mai spus-o, nu ne dorim un creştinism cu botniţă, cum se încearcă în timpurile mai noi a se insinua, luând astfel de locuri biblice ca atare, fără a ne scandaliza. Încă odată o spunem, problema nu o constituie prezenţa blestemelor în Biserică, ci aceia care, făcându-se ucenici ai satanei, le binemerită!

„Deşi psalmul e o plângere a celui oropsit şi prigonit, cu toate obidele lui, Fericitul Ieronim îi atribuie şi evidente iluminări profetice la adresa lui Iisus Hristos”[2].

 

1: Dumnezeule, lauda mea să n-o ţii sub tăcere,

„Părinţii pun aceste cuvinte în rostirea lui Hristos adresându-Se Tatălui”[3].

2: că gura păcătosului şi gura vicleanului s-au deschis împotrivă-mi;

cu limbă vicleană au grăit împotrivă-mi

3: şi cu vorbe de ură m-au împresurat

şi fără pricină s-au războit cu mine;

4: în loc să mă iubească mă cleveteau,

iar eu mă rugam;

            „Pentru Augustin, e rugăciunea de iertare a lui Hristos pe cruce”[4].

5: în locul binelui m-au răsplătit cu rău

şi cu ură, în locul iubirii mele.

Sunt arătate relele pricinuite de vrăjmaşi. „Părinţii (Eusebiu, Atanasie, Chiril al Ierusalimului, Augustin etc.) văd în descrierea suferinţelor o profeţie despre pătimirile lui Hristos”[5].

Versetele 6-20 sunt un blestem, rostit ca atare şi în Biserică, asupra celor vinovaţi de fapte foarte grave. Nu dorim, însă, să dezvoltăm prea mult acest subiect, despre care, de altfel, se vorbeşte cu multă discreţie şi la care se apelează rar şi după multă chibzuinţă. Am spus, câte ceva, în preambulul acestui psalm.

6: Pune peste el un păcătos deasupră-i,

şi diavolul să stea de-a dreapta lui;

7: când e judecat, să iasă osândit,

iar rugăciunea lui prefacă-se-n păcat.

8: Puţine să-i fie zilele,

iar dregătoria lui s-o ia altul;

            Dregătoria: „Literal: episcopia, adică funcţia unui demnitar de a supraveghea ceea ce se petrece sub jurisdicţia sa. Cuvântul grecesc episkopi a avut, încă din vechime, şi o conotaţie religioasă, aşa cum s-a impus apoi în creştinism (vezi I Timotei 3,2)”[6].

            „Se prooroceşte aşadar că Iuda (Iscarioteanul) s-a depărtat din rândul apostolilor şi în locul lui a fost ales altul”[7].

9: copiii să-i ajungă orfani

şi femeia lui, văduvă;

10: copiii lui să rătăcească fără nici un adăpost şi să cerşească,

alungaţi din vatra caselor lor.

11: Cămătarul să-i scotocească prin tot ce are,

străinii să-i jefuiască ostenelile;

12: să nu aibă cine să-l ocrotească

şi nici să-i miluiască pe copiii lui rămaşi fără tată;

13: copiii lui să fie daţi pierzării,

iar numele său într-un singur neam să se stingă;

14: fie fărădelegea părinţilor lui pomenită-n faţa Domnului,

iar păcatul maicii lui să nu se stingă.

15: Fie ei de-a pururi înaintea Domnului

şi piară-le amintirea de pe pământ,

16: că nu şi-au amintit să facă milă

şi l-au asuprit pe cel sărac şi pe cel sărman

şi pe cel cu inimă umilă, ca să-l poată ucide.

17: Că a iubit blestemul, şi va veni asupră-i;

şi n-a vrut binecuvântarea, şi va fugi de la el.

18: Cu blestemul s-a îmbrăcat precum cu o haină,

ca apa i-a intrat în măruntaie

şi ca uleiul, în oase;

19: fie-i ca o haină cu care se îmbracă

şi ca un brâu cu care pururea se încinge.

20: Aceasta-i ceea ce face Domnul cu cei ce mă defaimă

şi cu cei ce vorbesc de rău împotriva sufletului meu.

21: Dar Tu, Doamne, Doamne, de dragul numelui Tău fă milă cu mine,

că bună e mila Ta.

22: Izbăveşte-mă, că sărac şi sărman sunt eu

şi inima în lăuntrul meu s-a tulburat.

            „Sărac şi sărman sunt eu şi sunt mai bun când, în ascuns, nu-mi plac mie însumi şi caut mila Ta, până să se împlinească lipsa mea şi să se desăvârşească până la pacea pe care nu o cunoaşte ochiul celui mândru”[8].

23: Ca o umbră când se-nclină mă petrec,

ca lăcustele mă scutur;

24: genunchii mei au slăbit de post,

carnea mi s-a ponosit de dorul uleiului.

„Untdelemnul poate simboliza bucuria […], sau (după Ieronim) frumuseţea, slava, lumina […]. Alţii (e. g. Augustin) înţeleg, mai literal, trupul meu a fost transformat de untdelemn, adică de ungere, punând în legătură cu Isaia 61, 1 (cf. Mortari, nota ad loc.)”[9].

25: Iar eu le-am devenit lor ocară,

m-au văzut, şi capetele şi le-au clătinat.

26: Ajută-mă, Doamne, Dumnezeul meu,

mântuieşte-mă după mila Ta

27: şi să cunoască ei că aceasta-i mâna Ta

şi că Tu, Doamne, ai făcut-o.

28: Ei vor blestema, Tu vei binecuvânta;

să se ruşineze cei ce se ridică împotrivă-mi,

iar robul Tău să se veselească.

            „Trebuie dorit blestemul care dobândeşte binecuvântarea Domnului”[10].

29: Cei ce mă clevetesc îmbrace-se cu ocară

şi-n ruşinarea lor ca într-un ţol să se-nvelească.

30: Cu gura mea Îl voi mărturisi foarte pe Domnul

şi-n mijlocul multora Îl voi lăuda,

31: că El a stat de-a dreapta săracului

ca să-mi mântuiască sufletul de cei ce mă prigonesc.

            Şi aici, anticiparea mântuirii.


[1] SEP 4/I, p. 273

[2] BBVA, p. 744

[3] SEP 4/I, p. 273

[4] SEP 4/I, p. 273

[5] SEP 4/I, p. 273

[6] BBVA, p. 744

[7] Origen, Contra lui Celsus, II, 11

[8] Fericitul Augustin, Mărturisiri, X, 38

[9] SEP 4/I, p. 275

[10] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, LXIII, 103

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s