Comentarii la Psalmi – 90

Posted: 09/05/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 90 – O cântare-laudă a lui David.

 

            „Siguranţa omului care se adăposteşte la Dumnezeu. Psalm foarte folosit pentru a exprima încrederea totală în Dumnezeu. Faptul că persoana verbului se schimbă foarte des creează unele obscurităţi şi a dat naştere la interpretări variate. La întrebarea: cui se adresează psalmistul? – poate cel mai judicios răspuns este al lui Eusebiu: psalmul se poate aplica oricărui om, credincioşilor care alcătuiesc Trupul lui Hristos, dar mai ales lui Hristos Însuşi în firea Lui omenească”[1].

„O simplă cântare sau o simplă laudă pot fi creaţii laice, dar o cântare-laudă nu poate fi decât dumnezeiască. Acest psalm, cu o mare putere duhovnicească împotriva demonilor şi a spaimelor pe care ei le pricinuiesc, trebuie citit la sfârşitul activităţilor zilei, spre căderea nopţii, pentru ca diavolul să ştie cui anume îi aparţinem noi: lui Iisus Hristos şi Bisericii Sale (Cassiodor). Psalmul e menit să inspire încredere”[2].

 

1: Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui-Preaînalt

întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.

            „Fericitul Ieronim interpretează: Ajutor este traducerea numelui lui Ezdra, eroul-profet care a stat în fruntea poporului lui Israel la eliberarea sa din robia babilonică şi întoarcerea în Ţara Făgăduinţei (538 î. Hr.). Aplicând metoda tropologică (interpretarea alegorică a figurilor de stil), numele lui Ezdra se traduce Hristos, Cel ce a operat eliberarea din robia păcatului şi ne călăuzeşte spre noua Ţară a Făgăduinţei, Împărăţia Cerurilor. Aşadar, cel ce locuieşte în Iisus Hristos, Fiul Celui-Preaînalt, se va sălăşlui întru (nu sub, ci în interior) acoperământul Tatălui Însuşi, care, prin pana Sfântului Pavel, ne făgăduieşte casă nefăcută de mână, veşnică în ceruri (II Corinteni 5, 1)”[3].

2: El Îi va zice Domnului: „Tu eşti ocrotitorul meu şi scăparea mea”;

El este Dumnezeul meu şi într-Însul voi nădăjdui.

3: Că El te va izbăvi de laţul vânătorilor

şi de cuvântul tulburător.

            „Se ştie că diavolul este vânătorul (în ebraică păsărarul) care le întinde oamenilor laţuri-capcană (vezi şi Psalmi 123, 7). Cât despre cuvântul tulburător: Atâta vreme cât ne păstrăm în har, sufletul nostru e liniştit; de îndată ce prindem însă a cocheta cu păcatul, sufletul se tulbură, limbajul lui devine un fel de bolboroseală, ca trosniturile unei corăbii izbite de valuri (Fericitul Ieronim)”[4].

4: Cu spatele te va umbri

şi sub aripile lui vei nădăjdui,

adevărul Său ca o pavăză te va înconjura.

            „Verbul a umbri (episkiazo) are în Sfânta Scriptură o conotaţie specială: acţiunea prin care Dumnezeu Îşi exercită puterea sau Îşi revarsă harul asupra uneia sau mai multor persoane. Moise era umbrit de un nor (Ieşirea 40, 32-35); puterea Celui-Preaînalt a umbrit-o pe Sfânta Fecioară în momentul zămislirii (Luca 1, 35); la schimbarea la faţă a Domnului un nor luminos i-a umbrit pe cei trei apostoli prezenţi (Matei 17, 5; Marcu 9, 7; Luca 9, 34); bolnavii din Ierusalim, pe margini de uliţe, aşteptau să treacă Petru şi măcar umbra lui să-i umbrească spre a se vindeca (Fapte 5, 15). Aici spatele (lui Dumnezeu), în sensul primar al cuvântului metafrenon, ar fi omoplaţii, adică aria din care pornesc aripile. Vezi stihul următor”[5].  „Pentru Irineu (Adv. Haer. 3, 11, 8), aripile reprezintă darurile Duhului Sfânt”[6].

5: Nu te vei teme de frica de noapte,

de săgeata ce zboară ziua,

6: de lucrul ce umblă în întuneric,

de reaua întâmplare şi de demonul cel de amiazăzi.

            „Demonul cel de amiazăzi: demonismul lucid, cel ce determină păcatul nu ca pe un accident al simţurilor, ci la nivelul intelectului, în mod elaborat, deliberat, cu o motivaţie aparent logică şi atrăgătoare, asemenea ispitei pe care diavolul, în plină zi, a pus-o în faţa protopărinţilor Adam şi Eva. Asemenea demoni de amiazăzi populează opera lui Dostoievski, ca precursori ai ateismului ştiinţific. Textul Masoretic: de molima ce bântuie în plină amiază, cu explicaţia lui Osty că psalmul ar fi fost inspirat de o epidemie devastatoare, al cărei punct critic e determinat de zăpuşeala amiezii…”[7].  La Evagrie Ponticul, boala demonului de amiază este akedia, lehamitea sau letargia care îi încearcă pe nevoitori, mai ales sub dogoarea soarelui. Akedia e socotită a fi unul dintre cele opt duhuri rele.

7: Cădea-vor dinspre latura ta o mie

şi zece mii de-a dreapta ta,

dar de tine nu se vor apropia.

8: Cu numai ochii tăi vei privi

şi răsplătirea păcătoşilor o vei vedea.

9: Căci Tu, Doamne, Tu eşti nădejdea mea;

pe Cel-Preaînalt ţi L-ai făcut scăpare.

            „Acest verset n-ar avea nici un sens dacă nu i s-ar acorda dimensiunea profetică om-Hristos-Dumnezeu”[8].

10: Lucruri rele nu se vor apropia de tine

şi bici nu se va apropia de sălaşul tău.

            „Cei mai mulţi nu ştim că toate gândurile nu sunt nimic altceva decât numai năluciri de ale lucrurilor sensibile şi lumeşti. Iar dacă stăruim mult timp în rugăciune, cu trezvie, rugăciunea goleşte cugetarea de toată nălucirea materială a gândurilor rele. Iar pe de altă parte îi face cunoscute gândurile vrăjmaşilor şi marele câştig al rugăciunii şi al trezviei”[9].

11: Că îngerilor Săi le va porunci pentru tine

ca să te păzească în toate căile tale;

            Psalmistul spune acestea „fiindcă nu el este cel ce biruie pe vrăjmaşi, ci Dumnezeu, Care poartă grijă de el prin credinţă”[10]. Din voia lui Dumnezeu, îngerii ne vor păzi în toate căile noastre, urmând că ne-am putea şi abate de la calea către Dumnezeu: „Deci nu în simpla auzire stă cuvântul mântuirii, nici numai în suflarea lui vie, ci în a păzi ceea ce s-a auzit şi a face din cuvântul dumnezeiesc o normă hotărâtoare a vieţii”[11].

12: pe mâini te vor înălţa,

ca nu cumva piciorul tău să ţi-l izbeşti de piatră;

            „Recunoscând valenţa profetică a versetelor 11 şi 12, diavolul însuşi i le va cita lui Iisus în pustie. Fericitul Ieronim observă însă că citatul e incomplet: ispititorul omite stihul 2 al primului verset: ca să te păzească în toate căile tale, ştiind bine că el i se rosteşte împotrivă: dacă Dumnezeu Îl păzeşte pe Fiul Său în toate căile Lui, atunci Îl va păzi şi în împrejurarea de faţă. (De altfel, diavolul nici nu duce citatul până la capăt: el omite şi versetul 13, parte inseparabilă de corpul textului). De aici: citatul trunchiat, cu intenţia de a duce în eroare, e operă demonică”[12].

            Mâini: „Umerii, braţele şi mâinile înseamnă puterea făcătoare, lucrătoare şi activă”[13]. Iar prin aceea că suntem purtaţi pe mâini „se poate înţelege că cei ce au primit (dobândit) înscrierea în cer se odihnesc, fără îndoială, în Hristos, Care îi poartă pe umeri şi-i are ca pe nişte copii”[14].

13: peste aspidă şi vasilisc vei merge

şi vei călca peste leu şi peste balaur.

Vasilisc: reptilă fabuloasă în stare să ucidă numai cu privirea sau cu suflarea”[15].

            Omul înduhovnicit „calcă peste toată pofta neraţională şi mânia grăbită, ca peste aspidă şi vasilisc, şi calcă peste urgie ca peste un leu şi peste plăcere ca peste un balaur”[16]. La acest război se cuvine să pornim înarmaţi: „De porneşti la luptă împotriva vreunei patimi, să ai smerenia ca aliată”[17].  După Sfântul Maxim Mărturisitorul, aspida înseamnă neascultarea de cuvintele dumnezeieşti; vasiliscul, primirea gândurilor rele; leul, mânia; iar balaurul, pofta[18].  „Nu vei putea să calci peste aspidă şi vasilisc dacă nu vei primi de la Dumnezeu, prin multă rugăciune, Îngeri apărători, care să te ridice cu mâinile lor şi să te facă să fii mai presus de cugetul trupesc”[19].  „Este imposibil să păşească cineva peste aspidă şi vasilisc şi să calce peste lei şi balauri, dacă mai înainte nu s-a curăţit – pe cât este posibil omeneşte – şi n-a fost întărit de Cel (Puternic)”[20].

14: „Că el în Mine şi-a pus nădejdea, iar Eu îl voi izbăvi;

îl voi adăposti, fiindcă a cunoscut numele Meu.

15: Striga-va spre Mine şi-l voi auzi;

împreună cu el sunt Eu în necaz

şi-l voi scăpa şi-l voi preamări;

            „Deci în orice patimă nimic nu e mai de folos decât a chema numele lui Dumnezeu”[21].

16: cu lungime de zile îl voi umple

şi-i voi arăta mântuirea Mea”.

În lungime de zile vedem mai degrabă făgăduirea zilei celei neînserate.  Dar care este mântuirea lui Dumnezeu şi Tatăl? „Dumnezeu Cuvântul, Cel din El, Cel ce S-a făcut în mod iconomic pentru noi ca noi şi în chip de rob”[22].


[1] SEP 4/I, p. 236

[2] BBVA, p. 720

[3] BBVA, p. 720

[4] BBVA, p. 721

[5] BBVA, p. 721

[6] SEP 4/I, p. 237

[7] BBVA, p. 721

[8] BBVA, p. 721

[9] Isichie Sinaitul, Scurt cuvânt de folos sufletului şi mântuitor despre trezvie şi virtute., 152

[10] Petru Damaschin, Învăţături duhovniceşti, I

[11] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, VI

[12] BBVA, p. 721

[13] Sf. Dionisie Areopagitul, Despre Ierarhia cerească, XV, 3

[14] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XI

[15] SEP 4/I, p. 237

[16] Teolipt al Filadelfiei, Despre ostenelile vieţii călugăreşti

[17] Sf. Ioan Scărarul, Scara, XXV, 63

[18] cf. Epistolele, 34

[19] Ioan Carpatiul, Una sută capete de mângâiere, 28

[20] Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, XXV, 2

[21] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 304

[22] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, IV

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s