Comentarii la Psalmi – 81

Posted: 09/05/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 81 – Un psalm al lui Asaf.

 

            „Dumnezeu îi mustră pe mai-marii poporului, mai ales pe cârmuitori, numiţi dumnezei deoarece au primit de la Dumnezeu puterea de a împărţi dreptatea”[1].

 

1: Dumnezeu a stat în adunare de dumnezei

şi în mijloc pe dumnezei îi va osebi.

Îi va osebi: „diakrino = a osebi, a separa, a deosebi, a discerne (din ochi sau dintr-un punct de vedere). Acest psalm a fost şi rămâne o piatră de încercare pentru exegeţi, cu atât mai mult cu cât formularea ebraică a versetului sună astfel: Dumnezeu a şezut în adunarea dumnezeiască, / în mijlocul dumnezeilor judecă. De aici, supoziţia că ar fi vorba de un consiliu ceresc alcătuit din dumnezei (semi-zei?) sau îngeri. Această interpretare e contrazisă de context (vezi versetul următor), dar şi de afirmaţia Sfântului Pavel că unele entităţi cereşti sunt numite dumnezei numai prin abuz (I Corinteni 8, 5-6). Alţii cred că ar fi vorba de zeităţile popoarelor păgâne ale Canaanului, pe care le judecă (şi le osândeşte) Dumnezeul lui Israel. Toate acestea însă se limitează la aspectul juridic sau la cel istoric, ignorând sau refuzând valenţele profetice ale psalmului. Cassiodor e acela care vede în acest verset fulgerătoarea prefigurare a lui Dumnezeu care va locui printre oameni, Cel despre care Ioan Botezătorul avea să spună: În mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi (Ioan 1, 26), adică Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, El Însuşi Dumnezeu. Cât despre oameni, numeroase sunt locurile din Sfânta Scriptură în care ei sunt numiţi fii ai lui Dumnezeu, şi chiar dumnezei, aşa cum se vede şi din versetul 6 al acestui psalm (citat de Însuşi Iisus în sprijinul propriei Sale dumnezeiri – Ioan 10, 34). Cândva Iahve îi spusese lui Moise: Iată, Eu i te dau lui Faraon pe tine drept dumnezeu (Ieşirea 7, 1). Evident, atributul de dumnezei nu se poate referi la natura fiinţei, de vreme ce numai Dumnezeu este Dumnezeire, ci la o anume funcţie. Or, în Versiunea Ebraică, cuvântul dregător, judecător, din Ieşirea 21,6 şi 22,8-9 are sensul de dumnezeu în virtutea faptului că dreptul magistratului sau al dregătorului (de a pronunţa o sentinţă discreţionară) derivă din acela al lui Dumnezeu. Aşadar, Hristos-Dumnezeu a stat în adunarea (sinagoghi) de dumnezei-judecători (oameni) şi în mijloc (fiind El în centrul adunării) pe dumnezeii-judecători îi va osebi unii de alţii, adică pe cei nedrepţi de cei corecţi, celor dintâi adresându-le întrebarea din versetul următor”[2].  „În mitologia canaaneană se vorbeşte despre adunarea zeilor prezidată de zeul El. Psalmistul demitologizează imaginea, aplicând-o la relaţia dintre Dumnezeu şi oameni, termenul fiind folosit pentru fruntaşii poporului care deţin puterea de a împărţi dreptatea (cf. Eusebiu, Theodoret. Pentru Irineu (Adv. Haer. 3, 6, 1), dumnezeii sunt cei care au devenit fii ai lui Dumnezeu, iar pentru Eusebiu, cei cărora li s-a adresat cuvântul lui Dumnezeu”[3].

            „Cine sunt aceştia? Cei care sunt mai presus de plăcere, cei care biruiesc patimile, cei care ştiu orice lucru pe care îl fac”[4]Dumnezeu va judeca în mijlocul dumnezeilor: „El acceptă să te numere şi pe tine printre aceştia, cu condiţia că nu vei mai vrea să mori cum moare omul pământean şi nici să cazi ca unul din căpeteniile acestora”[5].  Înţelesul tâlcuirii se va clarifica mai jos. „Dar, deşi ei [oamenii] Îl pot primi pe Dumnezeu şi se arată că li s-a dat acest nume [dumnezeu] prin har, totuşi nici unul nu poate fi găsit asemenea lui Dumnezeu, în putere sau în fire”[6].  „Dacă pentru aceea s-a făcut Fiu al Omului şi Om, Dumnezeu Cuvântul, Fiul lui Dumnezeu şi Tatăl, ca să facă dumnezei şi fii ai lui Dumnezeu pe oameni, să credem că vom ajunge acolo unde este acum însuşi Hristos, capul întregului trup, care S-a făcut pentru noi înainte mergător la Tatăl, prin ceea ce este ca noi. Căci în adunarea dumnezeilor, adică a celor ce se mântuiesc, va sta Dumnezeu în mijloc, împărţind răsplăţile fericirii de-acolo, nemaifiind nici o distanţă între El şi cei vrednici”[7].   „Că sfinţii sunt dumnezei o spune Sfânta Scriptură. Iar dumnezeiescul Grigorie (de Nazianz), interpretând acest loc, spune că Dumnezeu stă în mijlocul dumnezeilor pentru a împărţi vredniciile. Şi pe bună dreptate, căci sfinţii, încă de pe când erau în viaţă, au fost plini de Duhul Sfânt, iar la moartea lor harul Sfântului Duh se află în chip nelipsit în sufletele lor, în trupurile lor din morminte, în chipurile lor şi în sfintele lor icoane, nu în chip substanţial, ci prin har şi lucrare”[8].  „Aşadar, după cum sunt cu adevărat dumnezei, dar nu prin fire, ci prin participare la firea lui Dumnezeu, tot astfel sunt şi demni de închinare, nu din pricina firii lor, ci din cauză că au în ei pe Cel prin fire demn de închinare, în acelaşi chip în care fierul înroşit nu este, prin fire, cu neputinţă de atins şi arzător, ci pentru că participă la cel arzător prin fire”[9].   „Deşi urcaţi prin Hristos la demnitatea cea mai presus de fire, nu vom fi întru totul şi noi fii ai lui Dumnezeu ca El, ci asemenea cu El prin imitarea harului. Căci El este Fiu adevărat, fiind din Tatăl, iar noi suntem aşezaţi în această calitate din iubirea de oameni, luând din puterea harului […]. Căci creatura, făcută şi roabă, e chemată, prin simpla hotărâre şi voinţă a Tatălui, la starea mai presus de fire. Dar Fiul şi Dumnezeu şi Domnul nu are calitatea de-a fi Dumnezeu din voia lui Dumnezeu-Tatăl, ci are ceea ce Îi e propriu după fire strălucind din însăşi fiinţa Tatălui. Deci Fiul se vede existând şi fiind slăvit ca atare, într-adevăr, şi prin ceea ce era opus nouă. Căci raţiunea prin fire este alta decât cea prin voinţă, şi cea prin adevăr e alta decât cea prin imitare, noi suntem chemaţi fii ai lui Dumnezeu prin voinţă şi prin imitare, în timp ce El este prin fire şi prin adevăr, deci ne opunem Lui chiar dacă am câştigat bunătăţile firii Lui prin har”[10].

2: Până când veţi judeca voi cu nedreptate

şi-i veţi acoperi pe păcătoşi?

            „Literal: veţi lua asupra voastră (lamvanete) persoanele (prosopa) păcătoşilor? Dacă primul stih se referă la injustiţia comisivă (a condamna pe cineva pe nedrept), acesta vizează injustiţia omisivă (a nu condamna pe cineva care merită să fie pedepsit)”[11].  „Unul din procedeele pentru a perpetua nedreptatea era amânarea la nesfârşit a procesului. De aceea, imaginea lui Dumnezeu ca judecător este aducătoare de speranţă”[12].

3: Cumpăniţi asupra orfanului şi săracului,

faceţi dreptate celui smerit, celui sărman.

            Cumpăniţi: „Aici krino, în sensul de a estima, a aprecia; altfel spus: Nu-l judecaţi în grabă pe cel sărman, ca pe unul ce nu se poate apăra”[13].

4: Scăpaţi-l pe cel sărman şi pe cel nevoiaş,

din mâna păcătosului scăpaţi-l!

5: Ei n-au ştiut şi nici n-au priceput,

ei umblă-n întuneric:

toată aşezarea pământului se clatină.

„În sens literal, din pricina judecătorilor nedrepţi, lumea merge spre pieire. În alt sens, după Origen/Ieronim, Dumnezeu îi va îndepărta pe judecătorii nedrepţi, care şi-au pus temeiul pe pământ şi nu în ceruri”[14].

6: Eu am zis: „Dumnezei sunteţi voi,

şi toţi sunteţi fii ai Celui-Preaînalt;”

            „Versetul e citat de Iisus în Ioan 10, 34, care îl aplică, după cum făcea şi exegeza iudaică, la întregul popor. ♦ Theodoret interpretează: V-am cinstit, v-am făcut părtaşi la Numele Meu, v-am numit fii”[15].

            „Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să devină dumnezeu (Sfântul Atanasie cel Mare). Mistica răsăriteană vorbeşte frecvent de îndumnezeirea omului, dar nu prin natură, ci prin participare la lumina cea necreată, prin energiile divine, ca un corolar al vieţii lui duhovniceşti: Precum fierul aprins se face şi el foc, dar nu se preface în foc (nu-şi schimbă natura), ci prin transmitere şi părtăşie (atâta vreme cât se află împreună cu focul), şi precum fierul devine şi scaun al focului, întrucât focul se aşază şi se odihneşte în fier, aşa şi mintea se face duh şi tron al Duhului prin naştere din Duhul sau prin unire cu El şi părtăşie de la El, Dumnezeu învăluind în chip vădit mintea şi unindu-Se cu ea şi odihnindu-Se în ea ca într-un scaun (Calist Patriarhul)”[16].

            „Pe noi ne-a înfiat şi numai de noi vrea să fie numit Tată, nu de cei care nu cred în El”[17].  „Scriptura zice: am spus, nu zice: v-am născut. Aceia, prin faptul că Dumnezeu le-a spus, au luat înfierea pe care n-o aveau”[18].  Oamenii devin dumnezei „prin har, ca nişte îngeri de a doua treaptă, care contemplă în tăcere pe Dumnezeu şi sunt înălţaţi spre El prin dragoste, în lumina duhovnicească. Dar omul pământesc nu se poate înălţa la starea îngerească, dacă nu s-a făcut în chip vădit duh ca îngerii”[19].  Cei „cărora le-a spus: dumnezei sunteţi numai prin Împărtăşanie au pe Cuvântul prin Duhul, având harul acesta de la Tatăl”[20].  „Dumnezeu nu vrea ca noi să fim pururi înjosiţi de patimi, ci, urmăriţi de ele ca nişte iepuri, să-L socotim numai pe El stâncă de scăpare”[21], Singurul ce ne poate îndumnezei.  „Deci dacă nu ne dăm toată silinţa să respingem răul, uşor putem cădea din cele pe care le-am primit. Şi am primit să ne numim după har şi fii ai lui Dumnezeu, şi dumnezei prin har, însuşiri ce aparţin prin fire Fiului. Deci mare şi nemăsurată este deosebirea dintre noi, cei numiţi fii după har, şi Cel ce este astfel după fire şi cu adevărat”[22].

7: dar voi ca nişte oameni muriţi

şi ca unul din dregători cădeţi.

            „Aici ca nişte şi ca unul nu sunt sintagme comparative, ci întăritoare: voi muriţi omeneşte, datorită naturii voastre muritoare. Fiecare om botezat poartă în sine o îndumnezeire virtuală, dar depinde numai de conlucrarea dintre el şi Dumnezeu (sinerghia) ca ea să devină reală; ea însă se realizează în om fără ca omul să-şi schimbe natura (muritoare, supusă căderii)”[23].  „După Origen/Ieronim, numai Dumnezeu nu moare; nici Adam, atâta vreme cât a păzit porunca, nu a murit. Dar, după ce a gustat din pomul oprit, a devenit pe dată muritor (…).♦ una dintre căpetenii [unul dintre dregători – la Anania]: se referă la căderea lui Lucifer (Isaia 14, 12; Iezechiel 28, 12-16) – cf. Origen/Ieronim”[24].

            Ultimele două versete se pot aplica şi îngerilor: „În acest text, în care îngerii au primit din partea Celui Preaînalt guvernarea naţiunilor, sunt numiţi dumnezei şi domni, dumnezei pentru că ei au fost dăruiţi de Dumnezeu, domni pentru că ei au primit de la Dumnezeu puterea lor. Iată pentru ce Dumnezeu spune îngerilor care nu şi-au menţinut demnitatea: voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din dregători cădeţi, urmând pilda diavolului, căpetenia tuturor îngerilor căzuţi, ceea ce vrea să spună că ei sunt blestemaţi nu pentru natura lor, ci pentru neascultare”[25].  Socotim, însă, că e mai potrivit să ne gândim aici la oameni, aşa cum au făcut-o majoritatea comentatorilor:  „Prin aceasta (a dorit) să arate şi neascultarea oamenilor, adică a lui Adam şi a Evei şi căderea unuia dintre conducători, cu alte cuvinte, a aceluia care este numit şarpe şi care a căzut cu mare cădere”[26]   „Noi, cei ce eram fiii zilei şi fiii luminii, am ajuns fiii nopţii şi ai întunericului; iar din fii ai Împărăţiei ne-am făcut fiii gheenei”[27].   „Dumnezeu nu vrea ca noi să fim pururi înjosiţi de patimi ci, urmăriţi de ele ca nişte iepuri, să-L socotim numai pe El stâncă de scăpare”[28].

8: Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pământul,

că-n stăpânirea Ta sunt toate neamurile!

Anticipare a Învierii şi Judecăţii.  „Observaţi blândeţea profetului; nu a spus: Nimiceşte pământul!, ci: Judecă şi mântuieşte! Nu a spus: Judecă prin îngeri…, [căci] ei n-ar putea avea milă […]. Tu singur eşti Judecătorul cel mai blând (Origen/Ieronim)”[29].


[1] SEP 4/I, p. 217

[2] BBVA, p. 709

[3] SEP 4/I, p. 217

[4] Clement Alexandrinul, Stromate, II, 125, 4

[5] Origen, Contra lui Celsus, VIII, 74

[6] Origen, Omilii la Exod, VI, 5.

[7] Sf. Maxim Mărturisitorul, Capetele gnostice, 125

[8] Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor, I, 19

[9] Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor, III, 33

[10] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, I, 9

[11] BBVA, p. 709

[12] SEP 4/I, p. 218

[13] BBVA, p. 709

[14] SEP 4/I, p. 218

[15] SEP 4/I, p. 218

[16] BBVA, p. 710

[17] Clement Alexandrinul, Cuvânt de îndemn către Elini, 123, 1

[18] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, XI, 4

[19] Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, 56

[20] Sf. Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, I, IX

[21] Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, 182

[22] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, VII

[23] BBVA, p. 710

[24] SEP 4/I, p. 218

[25] Origen, Omilii la Cartea Ieşirii, VIII, 2

[26] Sf. Iustin Martirul, Dialogul cu iudeul Trifon, CXXIV

[27] Sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvânt ascetic, 37

[28] Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, 145

[29] SEP 4/I, p. 218

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s