Comentarii la Psalmi – 79

Posted: 07/05/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 79 – Pentru sfârşit: în legătură cu cei ce se schimbă; o mărturie a lui Asaf; un psalm despre Asirieni.

 

            Lamentaţie naţională. Specific este faptul că invocarea ajutorului lui Dumnezeu are formă de refren cu mici variaţii (4.8.15.20); poporul lui Israel reprezentat prin metafora viei este o temă profetică (cf. Isaia 5, 2-7; Ieremia 2, 21; 12, 10; Iezechiel 19, 10-14). După Eusebiu, psalmul cheamă venirea lui Hristos”[1].

 

1: Tu, Cel ce eşti Păstorul lui Israel, ia aminte,

Tu, Cel ce pe Iosif îl călăuzeşti ca pe o turmă de oi,

Tu, Cel ce şezi pe heruvimi, arată-Te!

2: În faţa lui Efraim şi-a lui Veniamin şi-a lui Manase

ridică-Ţi puterea

şi vino să ne mântuieşti!

„Efraim, Beniamin şi Manase sunt triburile care provin din Rahela, soţia cea iubită a lui Iacob (Efraim şi Manase apar ca fiii lui Iosif). Împreună, în acest context, reprezintă Regatul din nord, cucerit de asirieni în 722”[2].

            „Căci oriunde se îndreaptă sufletul omului, se aşează pentru dureri, în afară de Tine, deşi se stabileşte în lucruri frumoase în afara Ta şi în afara sa. Aceste lucruri frumoase nu ar exista dacă nu ar fi de la Tine”[3].   „De aceea n-am rămas în moarte definitiv. Căci ne-a trimis Dumnezeu şi Tatăl din cer pe bunul Domn Iisus Hristos ca Păstor, Care nu-i păstoreşte în iad pe cei ce au venit sub El, ci îi ridică la nestricăciune şi viaţă”[4]

3: Dumnezeule, întoarce-ne,

arată-Ţi faţa şi ne vom mântui.

            „Pentru Origen şi Chiril al Alexandriei, această faţă este Hristos. Pentru Augustin, este chipul lui Dumnezeu imprimat în noi la creaţie şi care nu trebuie să rămână întunecat. Psalmistul Îi cere lui Dumnezeu să trimită o rază a strălucirii Lui pentru ca acest chip să strălucească în noi”[5].

4: Doamne, Dumnezeul puterilor,

până când Te vei mânia pe ruga robilor Tăi?

            „Întristarea după Dumnezeu, care e mântuitoare şi folositoare, lucrează răbdare în osteneli şi ispite. Ea desfundă izvorul căinţei în cel ce se nevoieşte şi însetează după dreptatea lui Dumnezeu şi hrăneşte inima lui cu lacrimi”[6].

5: Oare cu pâine de lacrimi ne vei hrăni

şi cu lacrimi după măsură ne vei adăpa?

            „Literal: în măsură, cuvântul având aici înţelesul: unitate de măsură. S-ar traduce: în măsură plină-ochi, umflată până la refuz; dar expresia, în relaţie cu stihul precedent, poate avea şi sensul: apă pe măsura mâncării”[7].  „Diferite interpretări la Părinţi. Origen (In Num. 8, SC 29, p. 160): pâinea lacrimilor… cu măsură = conform cu faptele. Eusebiu: Să fie o măsură la lacrimile noastre. Augustin: Pe măsura puterilor noastre”[8].

6: Pusu-ne-ai în răspăr cu vecinii noştri

şi vrăjmaşii noştri ne-au batjocorit.

            Până vom spori duhovniceşte, vrăjmaşii ne vor batjocori, adică vom fi adeseori biruiţi de uneltirile lor. Desigur, trebuie să ne ridicăm de fiecare dată şi să alergăm la ajutorul lui Dumnezeu.

7: Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-ne

şi arată-ţi faţa şi ne vom mântui.

8: O vie din Egipt ai adus,

păgâni ai alungat şi ai răsădit-o.

            „Via: simbol al poporului evreu pe care Dumnezeu l-a scos din Egipt şi, alungând neamurile Canaanului, l-a răsădit aici. Imaginea va avea ecou în profeţia lui Isaia (5, 1-7) şi în parabola lucrătorilor celor răi (Matei 21, 33-43). Sfinţii Părinţi au văzut în ea şi un simbol al Bisericii, care a rodit şi rodeşte sfinţi”[9].

9: Cale ai făcut înainte-i,

i-ai răsădit rădăcinile şi s-a umplut pământul.

„Domnul vorbeşte de lumea întreagă ca de un pământ semănat. Ce vrea să spună Domnul? Vrea să spună că lumea va asculta repede, va primi cu multă uşurinţă cuvântul şi va da îndată rod”[10].

10: Umbra ei acoperit-a munţii,

iar mlădiţele ei, cedrii lui Dumnezeu;

            Dumnezeu „nu vrea să aşeze în locuri de rând pe cei scoşi din Egipt, pe care i-a îndrumat de la ale veacului la credinţă, ci vrea ca sădirea lor să se facă pe înălţimi. El vrea, dar, ca noi să sălăşluim în munţi, însă şi acolo, nu vrea ca să ne târâm pe pământ, El nu vrea ca via Sa să-şi lase rodul părăsit pe pământ, ci vrea ca ramurile ei să se agaţe, să se ridice bine spre înălţime, pentru ca viţele care cresc să nu se prindă de un arbore oarecare, ci de cedrii cei mari şi înalţi ai lui Dumnezeu. (Iar) cedrii lui Dumnezeu consider a fi proorocii şi Apostolii”[11]

11: viţele şi le-a întins până la mare,

şi lăstarii până la râu.

„Geografic: de la Marea Mediterană până la râul Eufrat, adică în lumea (toată) cunoscută în acea vreme”[12].

12: De ce i-ai dărâmat gardul

şi de ce o culeg toţi cei ce trec pe cale?

13: Mistreţul pădurii a stricat-o,

fiara sălbatică s-a cuibărit într-însa.

„Pentru Theodoret, această fiară îl reprezintă pe Nabucodonosor. Pentru alţi Părinţi, ambele fiare [numărându-se şi mistreţul] îl reprezintă pe diavol”[13].

14:  Dumnezeul puterilor, întoarce-Te iarăşi,

caută din cer şi vezi

şi cercetează via aceasta

15: pe care a făcut-o dreapta Ta, şi o desăvârşeşte,

şi caută spre fiul omului pe care Ţi l-ai făcut puternic!

„Aceste ultime patru stihuri au intrat în actul liturgic şi sunt rostite de arhiereu în timpul cântării Sfinte Dumnezeule. Evident, e vorba de Biserica sădită de Hristos”[14].

16: Arsă e cu foc şi scormonită;

ei de mustrarea feţei Tale vor pieri.

Fiul Omului e şi un titlu pe care Şi L-a dat Mântuitorul Hristos.

17: Fie mâna Ta peste bărbatul dreptei Tale

şi peste fiul omului pe care Ţi l-ai întărit!

Din nou, textul se poate aplica la Hristos.  „Fiul omului: expresia apare la Iezechiel în sensul obişnuit de om, cu o accentuare stilistică. Începând cu Cartea lui Daniel (7, 13-15), literatura apocaliptică îi conferă un sens eshatologic. Iisus se va autodenumi astfel în Evanghelia după Ioan”[15].

18: Şi nu ne vom îndepărta de Tine;

Tu ne vei via, iar noi numele Tău îl vom chema.

            Nu vom conteni numele Tău  a-l chema „Până ce nu Te vei milostivi spre noi şi nu se vor depărta de la noi cei ce vor să ne înghită pe noi; nu ne vom depărta de la Tine, până ce nu vei porunci să fugă de la noi cei ce ne ispitesc pe noi şi nu vom fi făcuţi iarăşi vii prin răbdare şi prin nepătimire fermă”[16].

            19: Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-ne,

arată-Ţi faţa şi ne vom mântui!

Din nou, invocată venirea Mântuitorului.


[1] SEP 4/I, p. 213

[2] SEP 4/I, p. 213

[3] Fericitul Augustin, Mărturisiri, IV, 10

[4] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, V, 1

[5] SEP 4/I, p. 214

[6] Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, 60

[7] BBVA, p. 707

[8] SEP 4/I, p. 214

[9] BBVA, p. 707

[10] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XLIV, 3

[11] Origen, Omilii la Cartea Ieşirii, VI, 9

[12] BBVA, p. 707

[13] SEP 4/I, p. 215

[14] BBVA, p. 708

[15] SEP 4/I, p. 215

[16] Ioan Carpatiul, Una sută capete de mângâiere, 65

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s