Comentarii la Psalmi – 77

Posted: 07/05/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 77 – Al lui Asaf, spre înţelegere.

 

            „Adică un psalm de învăţătură: cel ce cântă psalmul (Asaf) trebuie să şi înţeleagă ceea ce rosteşte. În fapt, e un îndemn către oricare cititor al Scripturii şi, îndeosebi, către tot cel ce cântă sau rosteşte psalmi”[1].  „După o introducere de tip sapienţial, psalmistul aminteşte faptele minunate ale lui Dumnezeu din trecut, infidelităţile poporului, consecinţele acestora, dar şi îndurarea lui Dumnezeu şi speranţa legată de alegerea regelui David. Psalmul este al doilea ca lungime, după Psalmul 118, şi e dintre cele mai bine păstrate ca text. Pentru Eusebiu, Atanasie şi mulţi alţi Părinţi, prin acest psalm-parabolă Hristos se adresează Bisericii”[2].

 

1: Luaţi aminte, poporul meu, la legea mea,

plecaţi-vă auzul la graiurile gurii mele!

            „Aici, legea: istoria sfântă a poporului evreu, din care psalmistul evocă numai o parte. Psalmul e mai mult istoric şi numai în parte profetic”[3].

2: În parabole îmi voi deschide gura,

lucruri umbrite rosti-voi din cele ce-au fost de la-nceput,

            „Aici, paravoli[4] = parabolă traduce ebraicul maşal: procedeu poetic de a rosti ritmic o frază în două versuri paralele”[5].  „Lucru umbrit (provlima[6]): lucru neclar, enigmatic, subiect de discuţie şi controversă, eveniment încă obscur, neelucidat, rămas parţial în umbră. E vorba de evenimente expuse în acest psalm, de la ieşirea din Egipt, sub Moise, până la începutul domniei lui David”[7].

3: câte-am auzit şi-am cunoscut

şi câte părinţii noştri ne-au povestit.

4: Ele nu le erau ascunse copiilor lor din alte generaţii;

ele vesteau laudele Domnului

şi puterile Lui

şi minunile pe care El le-a făcut.

5: El a ridicat mărturie în Iacob

şi lege a pus în Israel,

acele lucruri pe care El le poruncise părinţilor noştri,

pentru ca ei să le facă cunoscute fiilor lor,

Mărturie: aceasta este transmiterea faptelor minunate ale Domnului. Aici ar fi vorba, mai precis, despre cortul mărturiei în care se afla chivotul ce conţinea Legea (Eusebiu, Theodoret)”[8].

6: aşa ca şi o altă generaţie să le poată cunoaşte,

adică fiii ce se vor naşte

şi se vor ridica şi le vor vesti fiilor lor,

7: pentru ca ei în Dumnezeu să-şi pună nădejdea

şi lucrurile lui Dumnezeu să nu le uite

şi poruncile Lui să le cerceteze,

8: pentru ca ei să nu fie ca părinţii lor:

neam nestatornic şi înăcrit,

neam care nu şi-a îndreptat inima

şi duhul nu şi l-a deprins să stea cu Dumnezeu.

9: Fiii lui Efraim, cei ce-şi încordează arcurile şi trag,

dat-au dosul în zi de război.

            „Versetul întrerupe firul discursului şi exegeţii sunt de părere că a fost inserat ulterior aici pentru a anticipa tema polemicii antisamaritene (Efraim fiind unul din triburile importante din nord şi numele lui folosindu-se generic pentru a denumi întreaga zonă), polemică dezvoltată în vv. 56-67”[9].

10: Ei n-au păzit legământul lui Dumnezeu

şi în legea Lui n-au vrut să umble.

11: Uitat-au facerile Lui de bine

şi minunile Lui, cele pe care El le-a arătat lor,

12: minunile pe care El le făcuse în faţa părinţilor lor,

în ţara Egiptului, în câmpia Tanis.

            „Tanis (care la început s-a numit Zoan): oraş în Egipt (devenit capitala lui Ramses al II-lea)”[10].

13: El a despicat marea şi i-a trecut prin ea,

El a făcut apele să stea ca într-un burduf;

14: cu nor i-a călăuzit în timpul zilei,

şi toată noaptea cu lumină de foc;

15: El a despicat stânca în pustie

şi le-a dat să bea ca într-un afund adânc;

16: din stâncă a scos apă

şi apele le-a revărsat ca pe nişte râuri.

17: Dar ei din nou au păcătuit faţă de El,

în loc lipsit de apă L-au amărât pe Cel-Preaînalt.

18: Şi-n inimile lor L-au pus pe Dumnezeu la-ncercare

cerând mâncare pentru sufletele lor.

19: Grăit-au ei împotriva lui Dumnezeu şi au zis:

„Oare nu va putea Dumnezeu să pregătească o masă în pustie?

20: – pentru că El lovise stânca şi apele au ţâşnit

şi pâraiele s-au revărsat -,

oare nu va fi El în stare să dea şi pâine

sau să pregătească o masă pentru poporul Său?”

„I-a încredinţat pe ei prin experienţă şi prin fapte că Dumnezeu poate să dea pâine şi să pregătească masă în pustie, precum şi Domnul nostru Iisus Hristos făcând aceleaşi minuni, frângând cinci pâini, a săturat în pustie pe mulţi”[11].

21: Iată deci că Domnul a auzit şi S-a mâniat

şi foc s-a aprins în Iacob

şi mânie s-a ridicat împotriva lui Israel,

22: fiindcă ei n-au crezut în Dumnezeu

şi nici n-au nădăjduit în mântuirea Lui.

23: Şi El poruncă le-a dat norilor de deasupra

şi porţile cerului le-a deschis

„În context, ar fi de aşteptat descrierea unei pedepse; dar Dumnezeu răspunde cu o binefacere”[12].

24: şi peste ei a plouat mană să mănânce,

şi pâine cerească le-a dat.

25: Pâine îngerească a mâncat omul,

hrană le-a trimis din destul.

„Pentru Eusebiu şi Augustin […], pâinea îngerilor este cuvântul lui Dumnezeu”[13].

            „Fără îndoială, nu spunem că mana supusă simţurilor e pâinea cea din cer şi a îngerilor. Căci duhul e hrănit duhovniceşte, iar trupul după firea lui, adică trupeşte. Iar hrana îngerilor, potrivită cerurilor şi duhurilor de sus, e Cuvântul din Tatăl. Deci mana indica pe Hristos”[14].  „S-ar părea că aceste cuvinte ale purtătorului de Duh s-au spus despre Israel (şi despre mană – n. n.). Dar nu acesta este adevărul, ci scopul celor spuse se referă mai degrabă la noi. Căci este un lucru prostesc a se socoti că sfinţii îngeri, care se află în ceruri şi au o fire netrupească, se împărtăşesc de o hrană îngroşată şi au nevoie spre a fi ţinuţi în viaţă de ajutoarele de care are nevoie trupul acesta din pământ. Dar socotesc că nu e greu de înţeles că, deoarece sunt duhuri, au nevoie de o hrană duhovnicească şi inteligibilă. Deci, cum se spune că s-a dăruit iudeilor pâinea îngerilor, dacă Proorocul spune adevărul declarând acestea? Este vădit că, deoarece mana era un chip al lui Hristos, Care susţine şi întăreşte toate în existenţă şi hrăneşte pe îngeri, dând viaţă şi celor de pe pământ, Proorocul a numit ceea ce se arată ca umbră cu numele adevărului. Căci sfinţii îngeri neputând să se împărtăşească de o hrană pământească, a atras nu fără voie pe ascultători de la înţelesul îngroşat al manei, ridicându-i la sensul duhovnicesc, adică la Hristos Însuşi, Care este Pâine şi sfinţilor îngeri”[15].

26: Şi vântul austru l-a strămutat din cer

şi cu puterea Lui a adus vântul de miazăzi

27: şi cărnuri a plouat peste ei ca şi cum ar fi fost pulbere,

şi ca nisipul mării păsări zburătoare,

28: care au căzut în mijlocul taberei lor,

împrejurul corturilor lor.

29: Şi au mâncat şi s-au săturat foarte

şi El le-a împlinit pofta;

30: nimic nu le lipsea din cele ce pofteau.

Dar pe când mâncarea era încă în gura lor,

31: mânia lui Dumnezeu s-a ridicat asupră-le

şi i-a ucis pe îmbuibaţii lor

şi aleşilor lui Israel le-a-mpleticit picioarele.

32: Întru toate acestea ei n-au contenit să păcătuiască

şi n-au crezut în minunile Lui.

33: Şi zilele lor s-au stins în zadar

şi anii lor cu de-a fuga.

34: Când El îi ucidea, ei Îl căutau

şi se întorceau şi dis-de-dimineaţă se uitau după Dumnezeu.

            „Este vorba aici de răul care înţelepţeşte pe oameni, care-i face mai străluciţi, mai râvnitori, care-i îndeamnă la filozofie, nu de răul acela vrednic de hulă şi de osândă. Răul acela nu-i opera lui Dumnezeu, ci născocirea voinţei noastre libere; răul acesta vine peste oameni tocmai pentru nimicirea răului aceluia. Scriptura numeşte răul acesta, născut din pedepsele venite peste noi, rău, nu din pricina naturii sale, ci potrivit ideii ce o au oamenii despre el”[16].

35: Şi şi-au adus aminte că Dumnezeu e ajutorul lor

şi că Dumnezeul Cel-Preaînalt e Mântuitorul lor.

36: Ei însă Îl iubeau din gură,

dar cu limba Îl minţeau,

37: căci inima lor nu-L avea cu adevărat,

nici că ei credeau în legământul Său.

38: El însă este-ndurător

şi le va uşura păcatele şi nu-i va nimici;

şi de multe ori îşi va întoarce mânia

şi urgia nu şi-o va aprinde.

39: Adusu-Şi-a aminte că ei sunt doar un trup,

suflare ce se duce şi nu se mai întoarce.

            „Ideea învierii morţilor, a unei vieţi după moarte, apare limpede numai în ultimele cărţi ale Vechiului Testament”[17].

40: De câte ori L-au amărât ei în pustie

şi L-au mâniat în pământ fără de apă?

41: Şi s-au întors şi L-au pus pe Dumnezeu la-ncercare

şi pe Sfântul lui Israel L-au întărâtat.

            „Sfântul lui Israel: nume divin ce îmbină transcendenţa cu implicarea în istoria oamenilor, folosit frecvent în Cartea lui Isaia”[18].

42: Nu şi-au adus aminte de mâna Lui,

de ziua-n care i-a mântuit din mâna asupritorului,

43: cum a făcut El în Egipt semnele Lui

şi minunile Lui în câmpia Tanis:

44: în sânge le-a prefăcut râurile şi ploile,

ca ei să nu poată bea;

45: tăuni a trimis asupră-le şi i-au mâncat,

şi broaşte şi i-au prăpădit;

46: şi roadele lor le-a dat omizilor

şi ostenelile lor le-a dat lăcustelor;

47: şi viile lor le-a nimicit cu grindină

şi duzii lor, cu brumă;

48: vitele lor le-a dat pe seama grindinei,

pe seama focului averile lor;

49: împotriva lor a trimis urgia mâniei Lui;

mânie, urgie şi necaz

prin îngeri răi anume trimişi;

Îngerii cei răi: amplificare poetică a îngerului nimicitor din Ieşirea 12, 23. Augustin explică: dreptatea suverană a lui Dumnezeu ştie să se slujească, spre bine, chiar şi de cei răi. Cum? Aceasta depăşeşte înţelegerea mea, dar nu-L depăşeşte pe Domnul”[19].

50: o cale-i făcuse mâniei Sale

şi sufletele lor nu le-a cruţat de la moarte

şi cirezile lor în moarte le-a închis.

            „Psalmistul este şi el mărturie că unele duhuri rele aduc oamenilor suferinţe şi nenorociri ca executori ai pedepsei dumnezeieşti”[20].

51: Şi a lovit pe fiecare întâi-născut în Egipt,

pârga sârguinţelor lor în corturile lui Ham.

52: ca pe o turmă şi-a ridicat poporul,

ca pe o turmă i-a dus în pustie

53: şi-ntru nădejde i-a călăuzit, iar ei nu s-au temut

şi pe vrăjmaşii lor marea i-a acoperit.

54: Şi i-a dus în muntele sfinţeniei Sale,

muntele acesta pe care dreapta Lui îl dobândise.

55: Neamuri a izgonit de dinaintea lor

şi lor le-a împărţit prin sorţi pământ de moştenire

şi-n corturile lor a aşezat seminţiile lui Israel.

56: Dar ei L-au pus la-ncercare

şi L-au amărât pe Dumnezeu Cel-Preaînalt

şi mărturiile Lui nu le-au păzit.

57: Şi s-au întors şi au trădat ca şi părinţii lor

şi s-au făcut ca într-un arc viclean

58: şi L-au mâniat între înălţimile dealurilor lor

şi prin idolii lor L-au făcut gelos.

            „Căderile în idolatrie ale fiilor lui Israel erau socotite adulter şi erau de natură să stârnească gelozia lui Iahve, singurul îndreptăţit la credincioşie. Vezi şi Numeri 25, 11; Deuteronom 29, 20”[21].

59: Dumnezeu a auzit şi nu S-a mai uitat la ei

şi ca pe o nimica toată l-a socotit pe Israel

60: şi nu i-a mai vrut locaşul din Şilo,

locaşul Său în care locuise printre oameni.

            „E vorba de sanctuarul de la Şilo, centrul religios şi politic al triburilor lui Israel: cf. Iosua 18,1; Judecători 21, 19; I Regi 1-4. Poate fi o aluzie la cucerirea chivotului de către filisteni (I Regi 4), dar mai degrabă pare a simboliza aici Regatul de nord în întregime, ca la v. 67, Iosif şi Efraim”[22].

61: Tăria lor a dat-o robiei

şi-n mâinile vrăjmaşului frumuseţea lor.

Tăria lor a dat-o robiei: „Părinţii (Origen, Atanasie, Augustin) afirmă că se referă la chivotul capturat (cf. I Regi 4, 22)”[23].

62: Cu sabie Şi-a îngrădit poporul

şi spre moştenirea Lui n-a mai privit.

63: Focul i-a înghiţit pe tinerii lor

şi fecioarele lor nu s-au jelit.

64: Preoţii lor de sabie au căzut

şi pentru văduvele lor nimeni nu va plânge.

65: Şi Domnul Se trezi ca unul ce-a dormit,

ca un bărbat puternic prea-săturat de vin,

            „Pentru Theodoret, somnul e răbdarea lui Dumnezeu”[24].

66: şi pe vrăjmaşii Săi i-a lovit din spate,

ocară veşnică le-a dat.

67: De sălaşul lui Iosif s-a lepădat

şi seminţia lui Efraim n-a ales-o;

68: ci a ales seminţia lui Iuda,

muntele Sion pe care l-a iubit,

69: şi Şi-a zidit locaşul Său cel sfânt ca pe al unui inorog,

în veac l-a întemeiat pe pământ.

            „Cassiodor tâlcuieşte: Judecăţile lui Dumnezeu sunt limpezi prin însăşi armonia numelor. Să avem în vedere faptul că Sfânta Scriptură, prin semnificaţia numelor ebraice, foarte adesea ne descoperă taine obscure. Nu e nici o îndoială că un astfel de limbaj îi este propriu numai literaturii sacre, căci scrierile profane nu-l au. Iosif înseamnă creştere, în ambele sensuri, bun sau rău. Cu toate că Iosif a fost un om drept, urmaşii săi sunt cunoscuţi ca poftitori de bunăstare lumească. Efraim înseamnă roditor sau belşug; urmaşii săi au devenit înfumuraţi prin belşugul recoltelor lor. Iuda înseamnă mărturisind sau preamărind. Acum e de la sine înţeles de ce Dumnezeu a ales seminţia lui Iuda”[25].  „Inorog: […] Pentru Augustin, acest animal îşi are toată nădejdea adunată în unicul său corn. Pentru Cassiodor, comparaţia cu inorogul exprimă faptul că Biserica tinde numai spre Dumnezeu (monotropia)”[26].

70: Şi l-a ales pe David, robul Său,

şi l-a luat de la turmele de oi,

71: de lângă oile fătătoare l-a luat,

ca să-l păstorească pe Iacob, poporul Său,

şi pe Israel, moştenirea Sa.

72: Şi i-a păstorit întru nerăutatea inimii lui

şi prin iscusinţa mâinilor sale i-a călăuzit.

Nerăutatea şi iscusinţa apar, în SEP 4, ca nevinovăţia şi iscusinţa; acestea sunt „virtuţi cerute de Iisus apostolilor Săi (Matei 10, 16)”[27].

            Psalmul rememorează evenimente din istoria poporului Israel, desigur în chip pedagogic, arătând primejdia depărtării de Dumnezeu şi bunătăţile ce vin asupra celui ce-i plineşte poruncile. Anamneza porneşte de la robia egipteană şi merge până la David (indiciu că acesta ar fi şi autorul psalmului, deşi în titlu se arată că psalmul ar fi al lui Asaf).


[1] BBVA, p. 701

[2] SEP 4/I, p. 205

[3] BBVA, p. 701

[4] παραβολή

[5] BBVA, p. 702

[6] προβλήμα

[7] BBVA, p. 702

[8] SEP 4/I, p. 205

[9] SEP 4/I, p. 206

[10] BBVA, p. 702

[11] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Ieşire, II

[12] SEP 4/I, p. 207

[13] SEP 4/I, p. 207

[14] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, X

[15] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, IV, 2

[16] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre mărginita putere a diavolului, I, 4

[17] SEP 4/I, p. 209

[18] SEP 4/I, p. 209

[19] SEP 4/I, p. 209

[20] Origen, Contra lui Celsus, VIII, 32

[21] BBVA, p. 705

[22] SEP 4/I, p. 210

[23] SEP 4/I, p. 211

[24] SEP 4/I, p. 211

[25] BBVA, p. 705

[26] SEP 4/I, p. 211

[27] SEP 4/I, p. 211

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s