Comentarii la Psalmi – 76

Posted: 07/05/2009 in Psalmii
Etichete:, ,

PSALMUL 76 – Pentru sfârşit: un psalm al lui Asaf, cu privire la Iditun.

 

„La vreme de strâmtorare, amintirea faptelor minunate ale lui Dumnezeu din trecut alungă neliniştea credinciosului şi îi redau nădejdea”[1].

 

1: Cu glasul meu către Domnul am strigat,

cu glasul meu către Dumnezeu, şi El a luat aminte la mine.

2: În ziua necazului meu pe Dumnezeu L-am căutat,

cu mâinile mele ridicate noaptea-n faţa Lui, şi nu m-am înşelat;

sufletul meu n-a vrut să se mângâie.

            Sufletul meu n-a vrut să se mângâie: „Adică: sufletul meu n-a acceptat consolare de la oameni”[2].

            „Nimeni nu-i atât de nepriceput ca să (nu) înţeleagă că aici e vorba de mâini în sens figurat”[3].

3: Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am veselit;

în mine am cugetat şi duhul mi-a slăbit.

Am cugetat: gr. αδολεσχέω are sensuri multiple: a pălăvrăgi, a sta de vorbă, a discuta, a murmura etc. Majoritatea Părinţilor (Eusebiu, Theodoret ş. a.) adoptă prima interpretare: atâta vreme cât psalmistul s-a gândit la Dumnezeu, s-a bucurat, dar când s-a închis în sine rumegând mereu aceleaşi gânduri, a fost cuprins de nelinişte. Către a doua interpretare înclină Augustin: de la amintirea lui Dumnezeu omul a trecut la pălăvrăgeala cu oamenii şi şi-a pierdut liniştea”[4].  „Introspecţia e o lucrare a intelectului; încercarea de a te rezolva pe tine însuţi doar prin lucrarea minţii duce la slăbirea duhului; (sufletul meu n-a vrut să se mângâie)”[5].

În contrast, „sufletul, pomenind pe Dumnezeu prin vorbirea rugăciunii, e veselit de Domnul”[6].  „Căci veselindu-se de pomenirea lui Dumnezeu, mintea uită de necazurile lumii şi prin aceasta nădăjduieşte în El şi ajunge fără grijă. Iar lipsa de grijă o face să se bucure şi să mulţumească. La rândul ei, mulţumirea, împreunată cu recunoştinţă, face să crească darurile, şi cu cât se înmulţesc facerile de bine ale lui Dumnezeu, cu atât creşte mulţumirea şi rugăciunea curată cu lacrimile bucuriei”[7].   „Sălăşluirea lui Dumnezeu în noi constă tocmai în a avea pe Dumnezeu temeinicit în gând. Numai atunci devenim temple ale Duhului, când gândirea statornică la El nu se mai lasă întreruptă de grijile pământeşti şi când cugetul nu se lasă tulburat de patimi trecătoare”[8].   „Nimic nu e mai înfricoşat ca gândul morţii şi nimic mai minunat ca pomenirea lui Dumnezeu. Căci cea dintâi aduce întristarea mântuitoare; iar cealaltă dăruieşte veselie”[9].

4: Ochii mi-au fost veghetori mai-naintea vegherilor;

tulburat am fost şi n-am grăit.

            „Prin veghere se înţelegea, în antichitate, perioada de câte trei ore (din cele douăsprezece ale zilei) în care un sutaş sau paznic stătea de strajă (veghetor, cu ochii deschişi). Ochii psalmistului stau de veghe chiar şi atunci când străjile, înainte de a le veni rândul, încă dorm. Într-un sens mai adânc, râvna rugăciunii veghetoare îl face pe om să fie treaz chiar înainte de ceasul privegherii, după spusa: Cine se roagă numai când trebuie să se roage, acela nu se roagă”[10].

5: Gândit-am la zilele cele de demult,

anii veacurilor duse i-am chemat în minte şi am cugetat;

6: cugetat-am noaptea întru inima mea

şi duhul mi se-nfrigura căutând.

7: Oare-n veci se va lepăda Domnul de mine

şi nu va mai avea nici o bunăvoinţă?

8: oare pân-la sfârşit şi din neam în neam

mă va lipsi de mila Lui?

9: oare uita-va Dumnezeu să fie milostiv,

sau întru mânia Sa Îşi va opri îndurările?

10: Şi am zis: Acum am pus un început;

această schimbare e a dreptei Celui-Preaînalt.

            „În limbajul duhovnicesc există expresia: a pune un început bun, ceea ce înseamnă hotărârea cuiva de a o rupe cu starea de păcat şi de a se angaja din nou pe calea cea bună. Psalmistul consideră că o astfel de schimbare nu e opera omului, ci vine din mâna cea dreaptă a lui Dumnezeu”[11].

            „Ceea ce înseamnă că firea dumnezeiască fiind înţeleaptă, ca neschimbată, prin coborârea la slăbiciunea firii omeneşti, se schimbă după înfăţişarea şi chipul nostru”[12].  „Spune cu David: Acum încep. Deci taie de acum toate voile tale şi dorinţele de a te îndreptăţi, nesocotire şi nepăsarea, şi în locul lor ţine smerenia, ascultarea şi supunerea. Socoteşte-te pe tine ca nimic în toate şi te vei mântui”[13].

11: Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului,

că-mi voi aduce aminte de minunile Tale cele dintru început

12: şi la lucrurile Tale voi cugeta

şi la faptele Tale voi gândi.

            „De notat, în versetele 11-12, timpurile verbelor: o acţiune trecută a fost cauzată de o întreită acţiune viitoare. În fond, acesta e semnalul profetic: profetul s-a rostit asupra unui eveniment pentru simplul motiv că acesta urmează să se producă”[14].

13: Dumnezeule, calea Ta e-n locul cel sfânt;

cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?

14: Tu eşti Dumnezeu Carele faci minuni.

Cunoscută Ţi-ai făcut puterea între popoare;

15: cu braţul Tău Ţi-ai izbăvit poporul,

pe fiii lui Iacob şi ai lui Iosif.

16: Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule,

văzutu-Te-au apele şi s-au înfricoşat

şi adâncurile s-au tulburat de clocotul răsunetului apelor.

17: Glas au slobozit norii,

căci săgeţile Tale cutreieră;

18: în vârtejul lor e glasul tunetului Tău,

fulgerele Tale luminat-au lumea,

clătinatu-s-a pământul şi s-a cutremurat.

19: În mare sunt căile Tale,

în ape multe cărările Tale,

şi urmele Tale nu se vor cunoaşte.

„Cf. Romani 11, 33. E vorba de prezenţa invizibilă a lui Dumnezeu care, aşa cum i-a călăuzit pe evrei prin Marea Roşie, îi călăuzeşte pe toţi oamenii la mântuire (Eusebiu, Theodor al Mopsuestiei)”[15].

            „Foarte bine glăsuieşte proorocul David […] pentru că este greu de ştiut, ba chiar cu neputinţă de cunoscut, hotărârea şi voia (lui Dumnezeu) pentru fiecare din cele ale noastre omeneşti şi calea însăşi a celor săvârşite de Dumnezeu Atotputernicul”[16].  „Căci precum nu poate vedea cineva urma în apă, nici a omului, nici a corabiei, nici a celor ce înoată în ea, aşa nu poate privi cineva căile dumnezeieşti şi tainice. Şi picioarele sunt chipul acestora”[17].

20: Ca pe o turmă Ţi-ai călăuzit poporul

prin mâna lui Moise şi a lui Aaron.

Reamintim că în Aaron e preînchipuit Arhiereul Hristos.


[1] SEP 4/I, p. 202

[2] BBVA, p. 700

[3] Origen, Contra lui Celsus, VII, 34

[4] SEP 4/I, p. 203

[5] BBVA, p. 700

[6] Teolipt al Filadelfiei, Despre lucrarea cea ascunsă întru Hristos, 1

[7] Petru Damaschin, Învăţături duhovniceşti, II, 22

[8] Sf. Vasile cel mare, Epistolele, II, 4

[9] Ilie Ecdicul, Culegere din sentinţele înţelepţilor, 121

[10] BBVA, p. 700

[11] BBVA, p. 701

[12] Sf. Grigorie de Nyssa, Despre viaţa lui Moise

[13] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 379

[14] BBVA, p. 701

[15] SEP 4/I, p. 204

[16] Sf. Chiril al Alexandriei, Zece Cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, III

[17] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, IX

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s