Comentarii la Psalmi – 73

Posted: 07/05/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 73 – Un psalm al lui Asaf; spre pricepere.

 

            „Potrivit tradiţiei teologice răsăritene, acest psalm este o anticipare profetică a dărâmării Ierusalimului (inclusiv a Templului de pe muntele Sion) în anul 70 d. Hr., când armatele romane au pătruns în cetatea sfântă. În sens mai larg, el poate fi şi o profeţie asupra încercărilor prin care va trece Biserica în vremuri de mare restrişte. În orice caz, critica textelor biblice, inclusiv cea protestantă, nu a putut stabili o relaţie suficientă între conţinutul acestui psalm şi asalturile asupra Ierusalimului de dinainte de anul 70”[1].  „Plângere pentru pustiirea Templului. După Origen, acestea le spun cei exilaţi[2].

 

1: De ce, Dumnezeule, până în cele din urmă Te-ai lepădat de noi?

De ce s-a aprins mânia Ta peste oile păşunii Tale?

2: Adu-Ţi aminte de adunarea Ta pe care dintru început ai agonisit-o.

Izbăvit-ai toiagul moştenirii Tale, acest munte al Sionului, cel în care Tu ai locuit.

            „E vădit că ceea ce s-a făcut la începuturi are un început al creării sale şi că Dumnezeu a folosit puterea facerii de la un început oarecare”[3].

3: Pân-la urmă ridică-Ţi Tu mâinile Tale împotriva trufiilor lor,

împotriva relelor pe care vrăjmaşul le-a făcut în locul Tău cel sfânt.

4: Cei ce Te urăsc s-au fălit în mijlocul sărbătorii Tale,

semnele lor le-au pus drept semne, fără ca ei s-o ştie,

5: ca şi cum ar fi fost o plecare spre înălţimi.

            „Semne pot fi insignele militare (uniforme, steaguri, trofee). În limbajul biblic, însă, prin semne se înţeleg minunile (miracolele, faptele neobişnuite) care se fac, pe de o parte, prin puterea lui Dumnezeu sau, pe de alta, prin puterea diavolului (vezi semnele asemănătoare făcute de Aaron şi de vrăjitorii Egiptului – Ieşirea 7, 9-12). În cazul de faţă, duşmanii, în ignoranţa lor (popor fără-de-minte – v. 18), îşi iau victoria ca pe o suită de semne menite să-i ducă spre înălţimi, fără să ştie că semnele virtuale ale lui Dumnezeu se pot manifesta oricând”[4].  „Semnele sunt stindardele cuceritorilor. Theodor al Mopsuestiei spune că în Antichitate era obiceiul ca, atunci când era cucerită o cetate, să se sculpteze pe porţile ei numele învingătorilor şi felul în care a fost cucerită cetatea”[5].

6: Ca într-o pădure de copaci,

cu topoarele i-au tăiat uşile laolaltă,

cu secure şi ciocan l-au dărâmat.

7: Cu foc au ars locaşul Tău cel sfânt,

pân-la pământ spurcat-au locuinţa numelui Tău.

8: Zis-au în inima lor, şi-mpreună cu ei rudeniile lor:

„Veniţi! Să nimicim toate serbările lui Dumnezeu de pe pământ!”

„Origen: Dumnezeu îşi are, deci, sărbătorile Sale? Da. Cred că e zi de sărbătoare pentru Domnul ori de câte ori un om se întoarce la El sau un credincios înaintează în credinţă […]. Şi ce voi spune despre îngeri? Oare nu e pentru ei mare sărbătoare când se bucură pentru un singur păcătos mai mult decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi (cf. Luca 15, 7)? Voi spune ceva de necrezut: aşa pământeşti cum suntem, noi dăm lui Dumnezeu şi îngerilor prilejuri de sărbătoare când, umblând pe pământ,  trăim în ceruri (In Num. 23, SC 29, pp. 437-438)”[6].

9: Semnele noastre nu le-am văzut;

nici un profet nu mai este, El pe noi nu ne va mai cunoaşte.

            „Absenţa minunilor şi a profeţiilor: sentimentul părăsirii totale”[7].

10: Până când, Dumnezeule, Te va ocărî vrăjmaşul?

Oare pân-la urmă va defăima potrivnicul numele Tău?

11: Oare pe totdeauna Îţi întorci Tu mâna

şi dreapta Ta din mijlocul sânului Tău?

„În versetul 3, I se cerea lui Dumnezeu să-Şi ridice mâinile împotriva vrăjmaşilor; acum I se reproşează că stă cu mâinile în sân[8].  „După interpretarea lui Theodoret, Dumnezeu e comparat cu un om bogat care, în faţa unui cerşetor, îşi ascunde mâna în sân”[9].

12: Dar Dumnezeu este Împăratul nostru de dinainte de veac,

El a făcut mântuire în mijlocul pământului.

13: Tu, cu puterea Ta, ai întemeiat marea;

Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă,

            „Rememorare a trecerii miraculoase a Mării Roşii. Poate fi şi o aluzie la crearea lumii (despărţirea apelor de sub tărie de cele de deasupra)”[10].

14: capul balaurului Tu l-ai sfărâmat,

Tu l-ai dat ca hrană popoarelor etiopiene.

            Capul balaurului: „Ebraică: capetele Leviatanului. Leviatanul (în mitologia semitică): monstru marin uriaş, oarecum asemănător cu un balaur sinuos. În sensul creştin: Balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă diavol şi Satana (Apocalipsa 12, 9)”[11].  „Prin popoarele etiopiene se înţelegeau triburile sălbatice care trăiau ca fiarele (acestora li s-a dat mai întâi numele de troglodiţi = cei ce locuiesc în caverne)”[12].

15: Tu ai  făcut să irumpă izvoare şi pâraie,

Tu ai făcut să sece râurile Etamului.

„Etam: Localitate pomenită în Iosua 15, 59, situată în zona Betleemului. Istoricul Iosif Flaviu menţionează că Etamul era aşezarea rurală favorită a regelui Solomon, loc de retragere, situat la opt mile distanţă de Ierusalim; era un drum pe care el îl făcea dis-de-dimineaţă, mânându-şi caii de la caretă”[13].

16: A Ta este ziua şi a Ta este noaptea,

Tu ai întemeiat lumina şi soarele.

17: Tu ai făcut toate marginile pământului;

vara şi primăvara Tu le-ai plăsmuit.

18: Adu-Ţi aminte de aceasta: Vrăjmaşul L-a ocărât pe Domnul

şi poporul cel fără-de-minte Ţi-a defăimat numele.

19: Sufletul ce te mărturiseşte pe Tine să nu-l dai la fiare;

de sufletele săracilor Tăi să nu uiţi pân-la sfârşit.

Credinciosul se roagă să nu fie predat fiarelor, „dar, când ele se năpustesc asupră-i, să le stea împotrivă şi să le alunge cât mai departe prin semnul crucii şi, când se dezlănţuiesc în contra lui, să le stingă tăria, amintindu-şi necontenit de patima Domnului şi de pilda mortificării Lui”[14].

20: Caută spre legământul Tău,

că întunecimile pământului s-au umplut de casele fărădelegilor.

21: Cel umilit, cel ruşinat să nu fie întors înapoi;

săracul şi sărmanul vor lăuda numele Tău.

22: Scoală-Te, Dumnezeule, judecă-Ţi propria Ta pricină;

adu-Ţi aminte de ocara pe care cel fără-de-minte o face toată ziua împotriva Ta.

            În acestea, Psalmistul pare a suferi mai mult pentru ofensele aduse lui Dumnezeu, decât pentru acelea ce s-ar adresa persoanei sale.  „Dumnezeu, care Îşi asumă starea celor asupriţi, e chemat să-Şi apere cauza”[15].

23: Nu uita glasul celor ce Ţi se roagă Ţie;

trufia celor ce Te urăsc urcă fără-ncetare.

            Dreptul ar grăbi judecata, după cum nelegiuitul ar vrea s-o ignore sau s-o amâne cât mai mult.


[1] BBVA, p. 697

[2] SEP 4/I, p. 197

[3] Sf. Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, II, LVII

[4] BBVA, p. 697

[5] SEP 4/I, p. 197

[6] SEP 4/I, p. 198

[7] BBVA, p. 697

[8] BBVA, p. 698

[9] SEP 4/I, p. 198

[10] SEP 4/I, p. 198

[11] BBVA, p. 698

[12] BBVA, p. 698

[13] BBVA, p. p. 698

[14] Sf. Ioan Casian, Aşezămintele mânăstireşti, I, 8

[15] SEP 4/I, p. 199

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s