Comentarii la Psalmi – 72

Posted: 07/05/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 72 – Un psalm al lui Asaf.

 

            „Începe cartea a treia a Psalmilor, conţinând 11 psalmi (72-82) ai lui Asaf, levitul care, împreună cu [Eman şi Etan], a fost pus de David în fruntea uneia din cele trei cete de cântăreţi de la Templu (cf. I Paralipomene 15, 17), precum şi 6 psalmi (83-88) cu autori diferiţi: fiii lui Core, David (un psalm), Etan (un psalm).

            Acest psalm exprimă căutarea chinuitoare a unui răspuns la vederea bunăstării celor răi şi trufaşi. Căutându-L pe Dumnezeu în Templu, psalmistul înţelege că prosperitatea şi slava omenească sunt trecătoare şi că adevărata fericire înseamnă a fi aproape de Dumnezeu”[1].

 

1: Cât de bun îi este Dumnezeu lui Israel,

celor ce sunt drepţi cu inima!

2: Mie însă puţin mi-a fost de nu mi-au alunecat picioarele,

puţin mi-a fost că paşii nu mi s-au poticnit.

3: Că i-am pizmuit pe cei fără de lege

în timp ce vedeam pacea păcătoşilor,

4: că anume la moartea lor nu sunt semne de durere

şi că ei nu şovăie atunci când sunt loviţi;

5: ei nu au parte de trudă aşa cum au alţi oameni

şi nici cu alţi oameni fi-vor biciuiţi.

            „Asemenea lui Iov, psalmistul observă că principiul ideal în virtutea căruia oamenii răi ar trebui să aibă destinul faptelor lor e contrazis de realitate. Constatarea îi provoacă o depresie psihică vecină cu prăbuşirea (v. 2), dar, iluminat de înţelepciunea divină, el găseşte suficiente resurse spre a ancora în speranţă”[2].

6: Iată de ce i-a stăpânit trufia

şi de ce se înfăşoară în nedreptatea şi-n necredinţa lor.

7: Nedreptatea li se scurge din grăsime,

trecut-au spre poftele inimii.

8: În răutate au gândit şi au vorbit,

nedreptatea şi-au rostit-o cu înfumurare.

„Pentru Eusebiu şi Atanasie e vorba aici de cei care hulesc împotriva lui Dumnezeu; pentru Augustin, de cei trufaşi care nu se sfiesc să-şi proclame fărădelegea”[3]. După Origen, sunt vizaţi ereticii[4].

9: Gura şi-au pus-o împotriva cerului

şi limba lor cutreieră pământul.

10: Drept aceea, poporul meu se va întoarce aici

şi zile pline fi-vor aflate întru ei.

            „Zilele pline nu sunt altceva decât prefigurarea plinirii vremii, când Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat (Fericitul Augustin)”[5].

11: Ei zic: „Cum de ştie Dumnezeu?

Este oare cunoaştere întru Cel-Preaînalt?

12: Iată, aceştia sunt păcătoşii şi sunt înfloritori;

încă în veacul acesta au dobândit averi!”

13: Iar eu am zis: „Vai, în zadar am păstrat în inima mea dreptatea

şi întru nevinovăţie mi-am spălat mâinile;

14: lovit am fost de-a lungul întregii zile

şi mie mi-a fost mustrarea în fiecare dimineaţă!…”.

15: Şi am zis: „Astfel voi grăi: – Iată, ar fi trebuit să rup legământul cu neamul fiilor Tăi!…”.

            „Unii Părinţi (Eusebiu, Atanasie, Augustin) interpretează: Aveam astfel de gânduri, dar nu le rosteam; dacă aş fi făcut-o, le-aş fi dat fraţilor mei pricină de poticnire”[6].

16: Şi mă sileam să înţeleg, dar era prea obositor pentru mine,

17: până ce am intrat în locaşul cel sfânt al lui Dumnezeu

şi le-am priceput sfârşitul.

            „Tot cel ce s-a cunoscut pe sine s-a odihnit de la toate lucrurile sale cele după Dumnezeu şi a intrat în locul sfânt al lui Dumnezeu şi al smereniei. Iar cel ce nu s-a cunoscut încă pe sine, prin smerită cugetare şi cunoştinţă, călătoreşte încă cu osteneală şi sudoare în viaţă”[7].

18: Într-adevăr, pentru faptele lor viclene Tu i-ai lovit cu rău:

când ei se înălţau, Tu i-ai doborât.

19: Cât de repede li s-a făcut pustiul!”

de-ndată s-au stins, pierit-au din pricina nelegiuirii lor.

„După Eusebiu şi Atanasie, spiritul profetic îi arată psalmistului deja împlinită pedepsirea păcătoşilor”[8].

20: Ca un vis al celui ce se trezeşte, Doamne,

în cetatea Ta chipul lor de nimic îl vei face.

21: Că inima-n mine s-a aprins

şi rărunchii mi s-au schimbat,

22: că eu o nimic toată eram şi n-o ştiam,

ca o vită şedeam înaintea Ta.

„Metafora dobitocului [vitei –la Anania], a animalului domestic, a fost înţeleasă de unii Părinţi ca simbol al stupidităţii (de ex. Augustin, Cassiodor, care trimit la Psalmul 31, 9), iar de alţii pozitiv, ca exprimând docilitatea şi totala încredere în Dumnezeu (Grigore al Nyssei 13, Theodoret)”[9].

            „Dacă are minte, nu va crede cineva că Psalmistul spune că a fost făcut ca un animal deoarece a fost alipit de Dumnezeu. Căci a spune aceasta cu privire la Dumnezeu ar fi un mare dispreţ pentru firea dumnezeiască şi s-ar socoti ca o mare absurditate”[10].

23: Dar eu cu Tine sunt de-a pururi,

Tu m-ai ţinut de mâna mea cea dreaptă,

            „Deoarece firea oamenilor nu e prea tare, nici nu are destulă putere ca să se poată izbăvi de păcat, îi ajută la aceasta Dumnezeu. Şi spre aceasta îi dăruieşte un har îndoit; o convinge prin îndemnuri şi alege mijloace de ajutorare şi o ridică deasupra patimii care o tiranizează în acel moment”[11].

24: cu sfatul Tău m-ai călăuzit

şi cu slavă m-ai primit la Tine.

„Fiindcă ai numit, pe Fiul, Sfatul şi Voinţa Tatălui, poţi arăta aceasta din Sfintele Scripturi? Cum să nu? Şi socotesc că despre aceasta ne convinge suficient şi ne dă o asigurare mulţumitoare David”[12].

25: Căci oare ce-mi este mie în cer?

Şi, în afară de Tine, ce mi-am dorit eu pe pământ?…

„Nimic altceva – răspunde Sfântul Ioan Scărarul – decât să mă lipesc de Tine cu mintea neîmprăştiată în timpul rugăciunii”[13].

            „Cu ochiul cel contemplativ şi pătrunzător al sufletului, privind cu atenţie cele depărtate, creştinul vede care este deosebirea dintre bine şi rău şi înţelege că deosebirea dintre acestea se face nu după prezent, ci după sfârşitul lor. Trecând cu sufletul dincolo de orice aparenţe şi furişându-se înlăuntrul iatacurilor cereşti, un astfel de creştin atacă pe cei care mai pot crede că aprecierea binelui poate izvorî din nebunia simţurilor”[14]. Atacă, desigur, prin modul vieţuirii sale, pus în cumpănă cu al acelora.

26: Inima şi trupul mi-au slăbit, Dumnezeule al inimii mele,

şi Dumnezeu îmi este partea pe veci.

27: Că iată, cei ce se îndepărtează de Tine vor pieri;

Tu i-ai nimicit pe toţi cei ce prin desfrâu se duc de la Tine.

            „În limbajul profetic, desfrâu (sau adulter) înseamnă infidelitatea faţă de Dumnezeu. În primul stih e vorba de cei ce, pur şi simplu, se îndepărtează de Dumnezeu prin lucrarea diavolului şi care sunt sortiţi pieirii prin însăşi fapta lor. Cei din al doilea stih fac parte din categoria duplicitarilor, care gustă din plăcerile vieţii sau ale altor credinţe fără să-L renege pe Dumnezeu, ca un bărbat infidel care, totuşi, nu divorţează; aceştia ajung în situaţia de a sluji la doi domni (Matei 6, 24), fapt pentru care nu vor pieri prin ei înşişi, ci vor fi nimiciţi de Dumnezeu (Makrakis)”[15].

            „Astfel, nu Dumnezeu a creat moartea, ci noi, prin voinţa noastră rea, am atras-o asupra noastră”[16].

28: Iar mie bine îmi este să mă lipesc de Dumnezeu

şi să-mi pun în Domnul Nădejdea,

ca să vestesc eu toate laudele Tale

în porţile fiicei Sionului.

            „Îi este bine să se lipească mereu de Tine, pentru ca lumina pe care a primit-o de la Tine, prin convertire, să n-o piardă prin ură şi să lunece la viaţa care se aseamănă cu adâncul întunecos”[17]. Cel alipit de Dumnezeu depăşeşte starea a ceea ce se înţelege de regulă prin dreptcredincios. „Credinţa este îndoită. Una e, îndeobşte, cea a tuturor creştinilor ortodocşi, iar alta e a unora puţini care, prin împlinirea tuturor poruncilor îndumnezeitoare, s-au reîntors la chip şi asemănare şi, astfel, s-au îmbogăţit cu lumina dumnezeiască a harului şi şi-au răzimat toată nădejdea în Domnul”[18].


[1] SEP 4/I, p. 194

[2] BBVA, p. 695

[3] SEP 4/I, p. 195

[4] Cf. Origen, Omilii la Geneză, III, 5

[5] BBVA, p. 696

[6] SEP 4/I, p. 195

[7] Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, 138

[8] SEP 4/I, p. 196

[9] SEP 4/I, p. 196

[10] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, IX

[11] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, I

[12] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, V

[13] BBVA, p. 696

[14] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, I, 6

[15] BBVA, p. 697

[16] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, IX, 7

[17] Fericitul Augustin, Mărturisiri, XIII, 2

[18] Calist şi Ignatie Xanthopol, Cele 100 de Capete, 16 b

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s