Comentarii la Psalmi – 65

Posted: 06/05/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 65 – Pentru sfârşit: o cântare psalmodică a învierii.

 

            „După ce rememorează binefacerile din trecut ale lui Dumnezeu faţă de poporul lui Israel (ieşirea din Egipt şi trecerea Iordanului), psalmistul Îi aduce mulţumire lui Dumnezeu, care l-a izbăvit dintr-o mare încercare. Theodoret spune că acest psalm e cântat de corul drepţilor întorşi din robie. Majoritatea Părinţilor văd în el prevestirea Învierii şi a chemării universale la mântuire”[1].

            „Cuvintele introductive: Indicaţiile către dirijor califică acest psalm drept shir (cânt) […]. Versiunile româneşti traduc după Septuaginta ωδή ψαλμου αναστάσεως (cântare a psalmului reînvierii), unde cuvântul αναστάσεως (al reînvierii) este o interpolare creştină târzie”[2].

            „Fericitul Augustin: Pentru sfârşit: sfârşitul e Hristos (cf. Romani 10,  4). Hristos e Cel ce a înviat. El însă este Capul, iar Biserica este Trupul; dacă El, Capul, a înviat, Biserica Îl va urma. Evreii credeau că numai ei, deţinătorii Legii, vor învia. Psalmul însă începe prin cuvintele: Cu bucurie strigaţi-I lui Dumnezeu tot pământul, de unde caracterul universal al învierii”[3].

 

1: Cu bucurie strigaţi-I lui Dumnezeu tot pământul,

E chemat tot pământul, „nu numai o parte a lui. Iar a cânta nu este propriu celor ce se roagă cerând (implorând tânguitor) ceva, ci celor ce se veselesc”[4].

2: numelui Său cântaţi-i,

daţi mărire laudei Lui!

3: Spuneţi-I lui Dumnezeu: Cât de înfricoşătoare sunt lucrurile Tale!

Întru mulţimea puterii Tale Te vor linguşi vrăjmaşii Tăi.

Înfricoşătoare: „admiraţia faţă de Dumnezeu e însoţită de o teamă respectuoasă; după Cassiodor, este o teamă afectuoasă şi filială, dulce, fără amărăciune, care naşte speranţă”[5].

Biblia 1914: vor minţi despre Tine duşmanii Tăi: este, „fără îndoială, duşman al lui Dumnezeu şi, în chip vădit, mincinos tot omul care închide pe Dumnezeu cu ignoranţă şi necredinţă în legea firii şi nu vrea să creadă în Cel ce S-a sălăşluit fiinţial în chip nepătimaş, nepasiv, impasibil şi mai presus de fire în cele de sub fire, ca Cel ce toate le poate”[6].

4: Tot pământul să Ţi se închine şi să-Ţi cânte,

numelui Tău să-i cânte.

5: Veniţi şi vedeţi faptele lui Dumnezeu,

cât e El de înfricoşător în sfaturi, mai mult decât fiii oamenilor,

6: El, Cel ce întoarce marea în uscat;

prin râu vor trece cu piciorul.

Acolo ne vom veseli de El,

„Aluzie la eliberarea din Egipt (Ieşirea 15) şi la trecerea Iordanului (Iosua 3)”[7].

            „Cu adevărat, de va veni în noi Cel ce preface marea în uscat, o va trece negreşit şi Israilul din noi, nebântuit de valuri, sau mintea care vede pe Dumnezeu (Israil), şi va vedea pe egipteni înecându-se în apa lacrimilor”[8].

7: de Cel ce întru puterea Sa stăpâneşte veacul;

ochii Săi se uită spre neamuri:

cei ce-L amărăsc să nu se înalţe întru ei!

„După Eusebiu, privirea lui Dumnezeu e o făgăduinţă de împăcare: se uită la neamuri cu o privire binevoitoare; Domnul Îşi îndreaptă privirea asupra neamurilor, razele de lumină care ies din ochii Lui fac sufletele capabile de Dumnezeu şi le arată ca atare”[9].

8: Voi, neamuri, binecuvântaţi-L pe Dumnezeul nostru

şi faceţi să se audă glasul laudei Lui.

9: El, Cel ce sufletul mi l-a temeinicit în viaţă,

nu mi-a lăsat picioarele să se clatine.

10: Că ne-ai încercat pe noi, Dumnezeule,

cu foc ne-ai lămurit, aşa cum în foc se lămureşte argintul;

11: ne-ai prins în laţ, necazuri ne-ai pus pe grumaz,

            „Lucrează, desigur, Satana şi după (Botez), ca şi mai înainte, ba de multe ori chiar mai rău. Dar nu ca unul ce se află de faţă împreună cu harul, ci învăluind prin mustul trupului mintea, ca într-un fum, în dulceaţa poftelor neraţionale. Iar aceasta se face din îngăduirea lui Dumnezeu, ca trecând omul prin bucurie, prin foc şi prin cercare, să ajungă astfel la bucuria binelui”[10].  E evidenţiată şi tăria sfinţilor: „Auzi cum nu ocolesc să suporte cele prin care au fost încercaţi, ci se bucură mai vârtos primindu-le ca bune şi, făcându-se cunoscuţi ca ceea ce sunt prin încercarea însăşi, se dovedesc prin pătimiri ca iubitori la culme ai lui Dumnezeu?”[11].

12: oameni ai ridicat deasupra capetelor noastre,

prin foc trecut-am şi prin apă

şi Tu ne-ai scos la odihnă.

            „În războiul nostru duhovnicesc, Dumnezeu îi îngăduie diavolului să ne treacă prin tot felul de încercări, prin focul şi furtuna patimilor noastre, prin dulceaţa poftelor iraţionale, pentru ca, după aceea, biruitori, să ajungem la bucuria Binelui (Nichita Stithatul)”[12].  „Dacă nu faci o sforţare, nu vei înfrânge năravul. Câtă vreme purtăm acest trup slăbănog, nu putem fi fără păcat, nici să trăim fără amărăciune şi durere”[13].  „Prin acestea, Scriptura se pare că vrea să ne indice laudele ce şi le câştigă sfinţii prin ardere, prin osteneli şi prin zdrobiri. Căci cuptorul e semnul zdrobirii şi ostenelii celor cercaţi ca prin foc”[14].

13: În casa Ta intra-voi cu arderi-de-tot,

Ţie voi plini făgăduinţele mele

14: pe care buzele mele le-au rostit

şi gura mea le-a grăit întru necazul meu;

            „Sufletul intră în paza minţii atunci când toate gândurile lui ard cu totul în focul iubirii dumnezeieşti, iar când acestea sunt arse de tot de dragostea dumnezeiască pe altarul trezviei, aburii deşi ai făgăduinţelor se înalţă spre Dumnezeu”[15].

15: arderi-de-tot cu măduvă Îţi voi aduce,

cu tămâie şi berbeci,

boi şi ţapi Îţi voi aduce.

            „Măduva: partea cea mai grasă şi mai fină a animalului de jertfă; metaforic: ce e mai bun; chintesenţa”[16].  „Arderile-de-tot exprimă consacrarea totală lui Dumnezeu (Atanasie). ♦ măduvă: simbol pentru a spune că trebuie să-I dăm lui Dumnezeu tot ce este mai bun din noi înşine (Theodoret)”[17].

16: Veniţi şi auziţi, şi eu vă voi povesti vouă,

celor ce vă temeţi de Dumnezeu,

câte i-a făcut El sufletului meu.

17: Către El cu gura mea am strigat,

pe El cu limba mea L-am preamărit.

Am strigat: Chiril al Alexandriei spune că e vorba de strigătul interior pornind dintr-o inimă arzând de iubire”[18].

18: Dacă-n inima mea am zărit strâmbătate,

atunci Domnul să nu mă audă!

19: De aceea m-a auzit Dumnezeu,

luat-a aminte la glasul rugăciunii mele.

20: Binecuvântat este Dumnezeu, Cel ce nu mi-a îndepărtat rugăciunea,

şi nici mila Lui de la mine!

            O exultare a dreptului ce-L are pe Dumnezeu alături.


[1] SEP 4/I, p. 175

[2] PSALM, p. 387

[3] BBVA, p. 685

[4] Ioan Carpatiul, Una sută capete de mângâiere, 14

[5] SEP 4/I, p. 175

[6] Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 179

[7] SEP 4/I, p. 175

[8] Sf. Ioan Scărarul, Scara, XXVI, 25

[9] SEP 4/I, p. 176

[10] Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 de capete, 76

[11] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, IV

[12] BBVA, p. 686

[13] Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos, I,XXII, 5

[14] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XVI

[15] Teolipt al Filadelfiei, Cuvinte duhovniceşti, II, 21

[16] BBVA, p. 686

[17] SEP 4/I, p. 176

[18] SEP 4/I, p. 177

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s