Comentarii la Psalmi – 49

Posted: 25/04/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 49 – Un psalm al lui Asaf.

 

„Ca şi în Isaia 1, 2, reproşurile făcute de Dumnezeu poporului îmbracă forma unei chemări în judecată, la care sunt luaţi martori cerul şi pământul, adică cele două jumătăţi ale cosmosului. În prima parte (vv. 5-15) reproşurile îi vizează pe cei care au o evlavie pur exterioară, fără ecou în comportament, iar în partea a doua (vv. 16-21) ele se adresează celor care se poartă ca şi cum Dumnezeu nu ar exista. Origen, Chiril al Alexandriei şi Theodoret văd în acest psalm o aluzie la cele două veniri ale lui Hristos”[1].

            „Asaf a fost unul dintre cei patru mai-mari ai cântăreţilor, rânduiţi de David să-I psalmodieze Domnului prin instrumente muzicale (I Paralipomena 6, 39). Cassiodor notează că el nu trebuie privit ca autor al psalmului, ci doar ca un muzicant de seamă şi ca un exponent al credincioşilor faţă de casa lui Dumnezeu. Lui i-au fost atribuiţi psalmii 72-82. În general se admite că David a folosit procedeul literar de a pune în gura altuia un anume gând”[2].

 

1: Dumnezeul dumnezeilor, Domnul a vorbit şi a chemat pământul

de la răsăritul soarelui până la apus.

2: Din Sion e bunăcuviinţa frumuseţii Sale.

Dumnezeu întru arătare va veni,

            „Vestire limpede a întrupării lui Dumnezeu prin Iisus Hristos. Altă traducere: Dumnezeu va deveni vizibil. Textul Masoretic: Dumnezeul nostru va veni; Dumnezeul nostru vine; Să vină El, Dumnezeul nostru[3].

3: Dumnezeul nostru, şi nu va păstra tăcere.

Foc înaintea lui va arde

şi vifor mare fi-va împrejuru-I.

            „Când şi cum şi în ce mod a venit la noi în chip văzut Dumnezeu, Care a şi chemat tot pământul, dacă nu când S-a făcut om Unul Născut şi Cel nevăzut de nici o făptură S-a arătat văzut din pricina trupului?”[4].  „A venit şi n-a tăcut Cel Care, înainte de a spune ceva după naşterea Sa, Şi-a anunţat venirea deopotrivă prin mărturii pământeşti şi dumnezeieşti, când steaua s-a arătat, când magii s-au închinat, când îngerii au vestit”[5].

4: Chema-va cerul de sus şi pământul

ca să-l judece pe poporul Său.

5: Adunaţi la El pe cuvioşii Săi,

pe cei ce I-au întărit legământul deasupra jertfelor.

            „După Atanasie, aceste cuvinte sunt adresate îngerilor; pentru Theodoret, credincioşii [cuvioşii] se referă la Aaron, Moise, Eleazar şi Finees, cărora Dumnezeu le va spune cum să-I aducă închinare. Ieronim subliniază paralelismul cu Matei 24, 31 (cei aleşi din cele patru vânturi): Acelaşi Domn este peste Vechiul şi peste Noul Testament”[6].

6: Şi cerurile vor vesti dreptatea Lui,

că judecător este Dumnezeu.

7: „Ascultă, popor al Meu, şi-ţi voi grăi ţie, Israele,

şi voi aduce mărturie împotriva ta;

Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău.

8: Nu pentru jertfele tale te voi mustra,

nu: arderile-de-tot sunt pururi înaintea Mea.

9: Nu voi primi viţei din casa ta

şi nici ţapi din turmele tale,

10: Că ale Mele sunt toate fiarele câmpului,

dobitoacele din munţi şi boii;

11: Eu cunosc toate păsările cerului,

iar frumuseţea ţarinii cu Mine este.

12: Dacă flămânzesc, nu ţie îţi voi spune,

că a Mea este lumea şi plinirea ei.

13: Oare carne de taur voi mânca,

sau voi bea Eu sânge de ţapi?

14: Jertfeşte-I lui Dumnezeu jertfă de laudă

şi plineşte-I Celui-Preaînalt făgăduinţele tale.

„Ne porunceşte mai degrabă să-I aducem jertfă de laudă, adică închinarea însoţită cu cântarea, la care se vor înălţa popoarele prin credinţa în Duhul Sfânt”[7].

15: Şi-n ziua necazului tău, cheamă-Mă pe Mine

şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei preamări”.

            „Loveşte-i pe vrăjmaşi cu numele lui Iisus, căci nu e în cer şi pe pământ armă mai tare. Izbăvit de boală, preamăreşte pe Cel ce te-a izbăvit”[8].  „Nu căutaţi sprijin la oameni, nu priviţi spre cei care vă dau numai ajutor trecător; părăsind aceasta, alergaţi cu mintea la Doctorul sufletelor. Singurul care poate să vă lecuiască rănile inimii este Cel care a creat toate făpturile şi cunoaşte toate faptele noastre. Ajunge să strigăm din adâncul inimii spre El şi înaintea Lui să vărsăm lacrimile noastre”[9].

16: Dar păcătosului i-a zis Dumnezeu:

„De ce povesteşti tu dreptăţile Mele

şi legământul Meu îl iei în gura Ta?

            „Cel credincios, chiar dacă îi spune cineva cuvinte neaflate în Scripturi, nu le respinge cât timp au un înţeles bine credincios. Dar omul eretic, chiar dacă foloseşte cuvintele din Scripturi, fiind bănuitor şi cu mintea stricată, va auzi de la Duhul: Pentru ce povesteşti dreptăţile Mele şi iei legământul Meu în gura Ta? Diavolului, deşi vorbea din Scripturi, Mântuitorul i-a închis gura”[10].  „Aşadar, cel păcătos să aibă gura închisă, fiindcă cel ce nu s-a învăţat pe sine nu-i poate învăţa pe alţii”[11].

17: Tu ai urât învăţătura,

iar cuvintele Mele le-ai aruncat înapoia ta.

            „Dar să vedem cine este cel ce urăşte povăţuirea şi cine este cel ce aruncă în urma sa cuvintele Lui. […] (Este acela ce), auzind, nu numai că nu alege să se căiască şi să se silească pe sine însuşi să intre prin poarta cea strâmtă (Matei 7, 13), dar îşi petrece toate zilele vieţii sale în înfumurarea şi risipirea sufletului, adăugând în fiecare ceas la relele lui şi uşurarea trupului şi căutând îngrijire pentru nevoile lui, […] aşadar, unul ca acesta aruncă în urma sa cuvintele lui Dumnezeu şi-şi face voile lui, sau mai degrabă pe cele ale diavolului”[12].

18: Dacă vedeai un hoţ, alergai împreună cu el,

iar cu cel desfrânat îţi puneai şi tu partea ta.

            „Precum săvârşirea celor neîngăduite vatămă şi omoară sufletul şi mintea, aşa şi consimţirea cu cei ce le săvârşesc. Şi cel ce voieşte împreună cu făptaşii înşişi e părtaş la păcat. Căci nu e fără vină”[13]. Hoţ sau fur „mai este şi cel ce foloseşte cuvintele dumnezeieşti spre amăgirea celor ce-l ascultă, fără să fi cunoscut puterea lor prin fapte. E cel ce se îndeletniceşte cu rostirea goală a lor pentru a cumpăra slavă şi vânează prin cuvântul limbii lauda ascultătorilor, adică renumele de drept. Simplu vorbind, fur este cel a cărui viaţă nu corespunde cuvântului şi a cărui dispoziţie sufletească e în contrazicere cu limba, adică cel ce se ascunde sub bunurile străine”[14].  „Şi iarăşi fur este cel ce acoperă cu modurile şi cu moravurile văzute viclenia nevăzută a sufletului şi cu înfăţişări de bunăcuviinţă dispoziţia dinăuntru”[15].

19: Gura ta prisosea în răutate

şi limba ta vicleşuguri împletea.

20: Şezând, tu cleveteai împotriva fratelui tău

şi împotriva fiului maicii tale puneai piatră de poticnire.

Pe acestea le-ai făcut, iar Eu am tăcut;

„Ai deschis uşa gândurilor care ţin minte răul şi ţi-ai tulburat mintea în vremea rugăciunii, nălucindu-ţi pururi faţa vrăjmaşului tău şi având-o pe ea drept dumnezeu. Căci ceea ce vede mintea rugându-se, aceea e şi potrivit de a se spune că îi este dumnezeu. Deci să fugim, iubiţilor, de boala defăimării, neamintindu-ne de nimeni cu gând rău”[16].  „Cel ce bârfeşte activitatea celui de aceeaşi credinţă şi stăruie în defăimarea lui pe drept cuvânt e socotit clevetitor al fratelui său; iar cel ce ponegreşte, purtat de pismă, pe cel împodobit cu înţelepciune, şi sminteşte pe toţi, cu adevărat unelteşte sminteală contra fiului maicii sale”[17].

21: tu ai gândit fărădelege, că adică Eu voi fi asemenea ţie.

Dar Eu te voi mustra, şi păcatele tale ţi le voi pune-n faţă.

„În faţa tuturor se vor citi faptele noastre ale tuturor şi se vor dezgoli toate cele ascunse, ca să-şi cunoască astfel toţi unii altora păcatele, ca şi fiecare pe ale sale, citind fără amăgire cartea conştiinţei sale”[18].

22: Înţelegeţi dar aceste lucruri, voi, cei ce-L uitaţi pe Dumnezeu,

ca nu cumva El să vă răpească şi să nu fie nimeni să vă scape.

23: O jertfă de laudă Mă va preamări

şi acolo e calea în care-i voi arăta mântuirea lui Dumnezeu”.

Cel mai potrivit e să vedem în jertfa de laudă jertfa lui Hristos cea mântuitoare; întru aceasta S-a preamărit Dumnezeu.


[1] SEP 4/I, p. 146

[2] BBVA, p. 670

[3] BBVA, p. 670

[4] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, V

[5] Sf. Ioan Casian, Despre întruparea Domnului, VI, 9

[6] SEP 4/I, p. 146

[7] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, VI, 1

[8] Sf. Ioan Scărarul, Scara, XX, 7

[9] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre pocăinţă, IV, 4

[10] Sf. Atanasie cel Mare, Epistola despre Sinoade, XXXIX

[11] Origen, Omilii la Levitic, VIII, 10

[12] Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze, VII

[13] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XIV

[14] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 62

[15] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 62

[16] Evagrie Monahul, Cuvânt despre rugăciune, 27

[17] Sf. Maxim Mărturisitorul, Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri, 9

[18] Sf. Maxim Mărturisitorul, Epistolele, 1

Comentarii
  1. elena agachi spune:

    Foarte frumos comentati! O lectie minunata!

  2. Vania spune:

    Mulţumesc! De fapt, îmi fac reclamă la ultimul volum…

  3. Elena Agachi spune:

    Da????vrem si noooiii!!!

  4. Vania spune:

    Păi, eu nu prea mai am, decât un rând al meu. Se găsesc toate volumele pe net, şi vin chiar mai ieftine decât în librării. Sunt 14 volume, până acum.

  5. elena agachi spune:

    ok, am sa caut…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s