Comentarii la Psalmi – 34

Posted: 24/04/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 34 – Al lui David.

 

„Este rugăciunea oricărui om prigonit pe nedrept, căruia i se răsplăteşte binele cu răul, duşmanii profitând de candoarea lui. Qimhi spune că David a rostit această rugăciune pe când era prigonit de Saul. Majoritatea Părinţilor văd în acest psalm rugăciunea lui Hristos în pătimirea Sa”[1].

 

1: Judecă-i, Doamne, pe cei ce-mi fac mie nedreptate,

războieşte-Te împotriva celor ce se războiesc cu mine.

2: Ia-Ţi armura şi pavăza şi ridică-Te în ajutorul meu;

3: sabie scoate şi închide calea celor ce mă prigonesc;

spune-i sufletului meu: „Eu sunt mântuirea ta!”

            „În acest loc se cere nu severitatea cercetării viitoare, ci hotărârea judecăţii prezente. Acest înţeles au cuvintele: Ia scutul şi sabia, scutul, bineînţeles, pentru apărare şi sabia pentru răzbunare. Nu pentru că Dumnezeu, judecând, ar fi lipsit de astfel de pregătire, ci pentru că în acest veac acestea sunt numele uneltelor de groază pentru faptele de groază”[2].  Spune-i sufletului meu: Eu sunt mântuirea ta!  „Voi alerga după această voce şi Te voi prinde. Nu ascunde de mine faţa Ta. Să mor, ca să nu mor, ca s-o văd”[3].

4: Ruşinaţi şi înfruntaţi să fie cei ce caută sufletul meu;

cei ce-mi gândesc mie răul întoarcă-se îndărăt şi plini de ruşine.

„Origen înţelege că duşmanilor li se doreşte să-şi conştientizeze păcatul spre a se pocăi. ♦ [întoarcă-se]: Eusebiu observă că mulţi dintre cei care au cerut răstignirea lui Hristos L-au primit apoi (trimite la Ioan 1, 12), iar blestemul profetic se adresează numai diavolului”[4], sau, am adăuga noi, şi celor ce nu s-au întors.

5: Să fie ei ca praful în faţa vântului

şi îngerul Domnului să-i necăjească;

„Psalmistul vrea convertirea păcătoşilor; doar cei care o refuză ajung ca pleava [praful] (Augustin, Ieronim). îngerul Domnului: Meliton al Sardesului (Chron. Pasch. 152) şi Chiril al Alexandriei trimit la îngerul exterminator din Ieşirea 12, 13”[5].

6: fie-le calea întuneric şi alunecare

şi îngerul Domnului să-i fugărească.

7: Fiindcă fără pricină ei pe ascuns în laţul lor mi-au pregătit pieirea,

fără pricină mi-au suduit sufletul.

8: Asupra lor să vină laţul pe care ei nu-l cunosc,

pe ei să-i prindă cursa pe care au ascuns-o

şi în acelaşi laţ să cadă.

9: Dar sufletul meu se va bucura întru Domnul,

de mântuirea Lui se va veseli.

10: Toate oasele mele vor zice: „Doamne, cine este asemenea Ţie,

să-l izbăvească pe sărman din mâna celor mai tari decât el,

da, pe sărac şi pe sărman de cei ce îi jefuiesc?”

11: Martori mincinoşi s-au ridicat

şi de ceea ce nu ştiam m-au întrebat;

12: prin rele pentru bune m-au răsplătit,

secătuire sufletului meu.

13: Dar eu, când ei mă supărau, cu haină de sac m-am îmbrăcat,

cu postire mi-am smerit sufletul,

iar rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce.

            „Sfântul Isihie al Ierusalimului: Adevărata smerenie se dobândeşte astfel: În fiecare zi adu-ţi în minte virtuţile aproapelui tău, calităţile lui fireşti, şi compară-le cu virtuţile şi calităţile tale. Când mintea îşi vede propria nevrednicie şi constată cât de departe este de desăvârşirea altora, atunci şi tu vezi că nu eşti decât praf şi cenuşă şi, în cel mai bun caz, eşti îndărătul tuturor fiinţelor raţionale de pe pământ”[6].  „Eusebiu spune că Mântuitorul Îşi manifestă blândeţea ca un tată care suferă şi plânge pentru pierderea fiilor (trimite la Luca 13, 34). După Augustin, versetul ne învaţă ce trebuie să facem când suntem atacaţi – să nu răspundem cu rău, ci cu rugăciune pentru duşmani”[7].

14: Ca şi cu un vecin, ca şi cu un frate de-al nostru, aşa de bine m-am purtat;

ca şi cum aş fi jelit şi m-aş fi întristat, aşa m-am smerit.

15: Dar ei împotriva mea s-au veselit şi s-au adunat;

bice s-au adunat împotriva mea şi eu nu ştiam.

Risipiţi au fost, dar nu s-au căit.

Eu nu ştiam: „Eusebiu vede în aceasta o ilustrare a kenozei[8] Fiului lui Dumnezeu”[9].

16: M-au pus la încercare, cu batjocură m-au batjocorit,

cu dinţii au scrâşnit împotrivă-mi.

17: Doamne, când oare vei vedea?

Îndepărtează-mi sufletul de la faţa lor cea rea,

de la lei, viaţa mea.

18: Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, în adunare mare,

întru popor puternic Te voi lăuda.

„Eusebiu atrage atenţia asupra multiplelor analogii cu Psalmul 21. Adunarea cea mare [popor puternic] se referă la chemarea şi adunarea tuturor oamenilor în Biserică (Chiril al Ierusalimului, Cateheze 18, 24)”[10].

19: Să nu se bucure de mine cei ce mă duşmănesc pe nedrept,

cei ce fără pricină mă urăsc şi-mi fac semne cu ochiul.

20: Că ei de pace îmi vorbeau,

dar în mânie vicleşuguri gândeau

21: şi larg şi-au deschis gura împotriva mea,

zicând: „E bine, e bine, ochii noştri au văzut!”

22: Tu ai văzut-o, Doamne, să nu păstrezi tăcere,

Doamne, nu Te depărta de mine!

23: Scoală-Te, Doamne, şi ia aminte la judecata mea,

Dumnezeul meu şi Domnul meu, ia aminte la pricina mea.

24: Judecă-mă, Doamne, după dreptatea Ta, Dumnezeul meu,

aşa încât ei să nu se bucure de mine;

„Că Hristos a făcut judecată dreaptă şi cuvenită ne lămureşte iarăşi fericitul David”[11].

25: să nu zică în inimile lor: „E bine, bine-i este sufletului nostru!”,

nici să zică: „Noi l-am înghiţit!”

26: Să se ruşineze şi să se năruie deodată cei ce se bucură de răul meu,

în ruşine să se îmbrace şi-n ocară cei ce se laudă împotriva mea.

27: Dar cei ce-mi doresc mie dreptatea, ei să se bucure şi să se veselească

şi să spună fără-ncetare: „Mărit să fie Domnul,

Cel ce doreşte pacea robului Său!”

„A ura cuiva să spună pururi: Preamărit fie Domnul! înseamnă a-i dori fericirea veşnică (Eusebiu, Origen)”[12].

28: Şi limba mea va grăi dreptatea Ta,

în ziua-ntreagă lauda Ta.

Rugăciune pentru ca Dumnezeu să grăbească dreptatea Sa.  „Voi cânta dreptatea Ta pentru că ai chemat nu un singur popor, ci toate neamurile; e o singură zi, dar e o zi infinită, pentru că a rămâne cu Tine este Ziua cea veşnică (Eusebiu). ziua întreagă, lauda Ta: Orice faci, să faci cum se cuvine, şi astfel L-ai lăudat pe Domnul. […] În curăţia lucrărilor tale, pregăteşte-te să-L lauzi pe Dumnezeu ziua întreagă (Augustin)”[13].


[1] SEP 4/I, p. 113

[2] Salvianus, Despre guvernarea lui Dumnezeu, II, 6

[3] Fericitul Augustin, Mărturisiri, I, 5

[4] SEP 4/I, p. 114

[5] SEP 4/I, p. 114

[6] BBVA, p. 654

[7] SEP 4/I, p. 115

[8] Deşertare; golire: Fiul Se dezbracă de slava dumnezeirii pentru a Se înomeni.

[9] SEP 4/I, p. 115

[10] SEP 4/I, p. 115

[11] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, IV

[12] SEP 4/I, p. 116

[13] SEP 4/I, p. 116

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s