Comentarii la Psalmi – 33

Posted: 24/04/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 33 – Un psalm al lui David; când şi-a schimbat el înfăţişarea în faţa lui Ahimelec şi i s-a dat drumul şi a plecat.

           

            Relatarea acestora se află în I Regi, capitolele 21-22.  Palmul este o „aducere de mulţumire şi reflecţie asupra destinului celor drepţi şi al celor nelegiuiţi. În Textul Masoretic este un psalm alfabetic (acrostih pe versete), dar ordinea este uneori inversată. Origen pune acest psalm în rostirea lui Hristos”[1].

 

1: În toată vremea Îl voi binecuvânta pe Domnul,

lauda Lui pururi în gura mea.

            Adică voi binecuvânta pe Domnul „nu numai în clipele fericite ale vieţii mele, ci şi în vremuri de restrişte. […] Este şi o genă spirituală a omului dinăuntru, cu care omul se hrăneşte, participând la Cuvântul vieţii, Care este pâinea coborâtă din cer”[2]. 

2: Întru Domnul se va lăuda sufletul meu:

audă cei blânzi şi să se veselească.

            „Căci oamenii adeseori ponegresc şi din pismă cele bune. Dar amfiteatrul de sus judecă lucrurile fără părtinire şi încununează după adevăr cele ce se fac”[3].

3: Măriţi-L pe Domnul laolaltă cu mine,

împreună să-I înălţăm numele.

„Cu toţii împreună, că unul singur nu poate. Dar, mai vârtos, chiar dacă ne-am strânge toţi la un loc, încă nu vom face ceea ce trebuie. Dacă s-ar aduna toate turmele întregii Biserici a lumii, cea de acum şi cea din viitor, nu vor putea să laude după vrednicie pe Păstor”[4].  „Spre slăvirea Domnului, psalmistul ia un cor potrivit lui. […] Măreşte pe Domnul cel ce rabdă încercările pentru buna credinţă cu mintea trează, cu gând înalt şi slobod. Mai măreşte apoi pe Domnul cel care priveşte cu suflet mare şi cu gânduri adânci măreţiile creaţiei, ca din măreţia şi frumuseţea creaturilor să contemple pe Creatorul lor”[5].

4: Pe Domnul L-am căutat şi El m-a auzit

şi din toate necazurile m-a izbăvit.

L-am căutat: „Vasile atrage atenţia că termenul εξεζήτησα are o semnificaţie mai amplă decât a căuta. Într-adevăr, prefixul sugerează ducerea acţiunii până la capăt, în profunzime”[6].

„Dumnezeu izbăveşte din necaz pe sfinţii Lui; nu-i lasă neîncercaţi, dar le dă răbdare. […] După cum nimeni nu este încununat fără adversar, tot aşa nimeni nu poate fi numit încercat decât numai prin necazuri”[7].  „Până ce nu căutăm pe Dumnezeu prin virtuţi şi prin credinţă dreaptă, ne aflăm într-un fel oarecare înapoia feţei lui. Dar după ce, însetând de legea dumnezeiască, începem să urmăm calea sfântă şi înaltă, ne va privi”[8].

5: Apropiaţi-vă de El şi luminaţi-vă

şi feţele voastre nu se vor ruşina.

            „Fericit este acela care, în ziua dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, când va veni Domnul să lumineze cele ascunse ale întunericului şi să vădească gândurile inimilor, va îndrăzni să stea sub lumina aceea a vădirilor şi va pleca fără să fie ruşinat, pentru că are conştiinţa nepătată de fapte rele”[9].  „Iar sfeşnicul era Hristos, care umplea prin chip (tip) pe cei ce voiau să intre în Sfânta Sfintelor cu o lumină mare din toate părţile”[10].

6: Sărmanul acesta a strigat, iar Domnul l-a auzit

şi din toate necazurile lui l-a mântuit.

Sărmanul acesta: „pentru Vasile, acesta este Hristos, care S-a făcut sărac pentru noi, dar şi toţi cei care, urmându-L, s-au făcut săraci pentru Dumnezeu. Exprimarea sugerează experienţa directă a psalmistului”[11].

Dar, „sărăcia nu este totdeauna ceva de laudă; este de laudă sărăcia săvârşită de bună voie, după sfatul evanghelic”[12].

7: Îngerul Domnului îşi va pune tabăra împrejurul celor ce se tem de El,

şi El îi va izbăvi.

„Dacă ai în sufletul tău fapte vrednice de pază îngerească şi dacă locuieşte în tine o minte bogată în contemplările adevărului, atunci, pentru bogăţia faptelor tale preţioase de virtute, Dumnezeu aşează neapărat lângă tine străjeri şi paznici, te întăreşte de jur împrejur cu paza îngerilor”[13].  Hristos nu e despărţit de îngerii Săi: „şi mulţimea îngerilor e de faţă, slujind (liturghisind) Mântuitorului Hristos, Care mântuieşte pe ai Săi şi îi scoate din răutatea lumii, împlinind slujirea rânduită lor”[14].

8: Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul;

fericit bărbatul care nădăjduieşte întru El.

„Text profetic asupra Sfintei Euharistii: Dintre toate sfintele rituri, numai Euharistia este aceea care le alimentează pe toate celelalte Taine cu desăvârşire. Atât de desăvârşită este această Taină şi atât de mult le depăşeşte pe celelalte, încât ea conduce spre adevărata culme a lucrurilor celor bune. Aici este şi ţinta finală a strădaniei omeneşti: prin ea Îl dobândim noi pe Însuşi Dumnezeu, iar Dumnezeu Se uneşte cu noi în desăvârşită unire; căci ce legătură poate fi mai completă decât aceea de a deveni un singur duh cu Dumnezeu? (Nicolae Cabasila)”[15].  La fel, „Augustin, Ieronim, Beda văd aici o prevestire a Euharistiei. Lectura hristologică şi euharistică apare şi în Constituţiile Apostolice 8, 13-16 şi în Catehezele mistagogice ale lui Chiril al Ierusalimului (23, 20)”[16].

„Credinţa vă va aduce, experienţa vă va învăţa, Scriptura vă va povăţui”[17].  „Şi sufletul, apropiindu-se cu frică, se face părtaş al trupului şi al sângelui Lui şi gustul lor se face neşters în el, păzindu-l de toată patima”[18].  „Gustarea aceasta înseamnă împărtăşirea cu puterea Duhului, care lucrează în inimă”[19].  „Auziţi psaltul care vă îndeamnă să vă împărtăşiţi cu Sfintele Taine. Nu îngăduiţi gâtlejului celui trupesc să judece cele gustate, ci credinţei neîndoielnice! Noi gustăm, dar nu suntem chemaţi să gustăm pâine şi vin, ci antitipul trupului şi sângelui lui Hristos”[20].  „Omul din afară e dăruit şi cu simţul gustării. Dar tot aşa este dăruit şi omul cel din lăuntru cu un gust duhovnicesc”[21].  „Însăşi experienţa Cuvântului adevărului vă îndeamnă ca pofta să vă fie mereu fără saţiu. De aceea gustaţi, ca să fiţi fericiţi, flămânzind şi însetând pururi de dreptate”[22].  „Precum trupul, gustând din dulceţurile pământeşti, experiază fără greşeală simţirea lor, aşa şi mintea, când se află deasupra cugetului trupesc, poate să guste fără să se înşele mângâierea Duhului Sfânt şi să păstreze amintirea gustării neuitată prin lucrarea dragostei, încât să-şi poată da seama fără greşeală de cele ce-i sunt de folos”[23].  „Iar cine nu ştie aceasta cu claritate, acela se înstrăinează în chip limpede de iubirea şi dulceaţa lui Hristos. Iar cine e străin de acestea şi de gustarea lor […] e vrăjmaş lui Dumnezeu şi străin de Împărăţia cerurilor; pentru că ce altă nădejde va avea, spune-mi, sau ce altă iubire va îmbrăţişa sau ce mângâiere va afla, fie aici, fie după moarte?”[24].

9: Temeţi-vă de Domnul, voi, toţi sfinţii Lui,

că nimic nu le lipseşte celor ce se tem de El.

„Sfântul Simeon Noul Teolog: Frica de Dumnezeu naşte smerenie, smerenia naşte plânsul cel curăţitor de păcate, plânsul îl îndestulează pe om cu dulceaţa Duhului şi-i aduce belşug de nădejde în propria sa mântuire”[25].

            „Dacă frica nu ne-ar instrui viaţa noastră, ar fi cu neputinţă, fiind în trup, să săvârşim sfinţenia. Că după cum cei străpunşi de cuie au nemişcate mădularele trupului lor şi nu pot lucra nimic, tot aşa şi cei care au sufletul ţintuit de frica cea dumnezeiască evită neajunsurile păcatului provocate de patimi”[26].  „Prin acestea învăţăm limpede că frica de Dumnezeu este proprie drepţilor ce se curăţesc încă, fiind împreunată pe jumătate cu dragoste; iar dragostea desăvârşită e proprie drepţilor curăţiţi, în care nu mai este gândul vreunei temeri, ci o ardere neîncetată şi o alipire a sufletului de Dumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfânt”[27].

10: Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit,

dar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele.

            Bogaţii au flămânzit, „fiindcă deşi ei au comorile Scripturilor cereşti sunt săraci dacă nu înţeleg şi flămânzesc dacă n-au gustat nimic din hrana harului duhovnicesc. Aşadar, nimic nu este mai bogat decât starea sufletească a înţeleptului, nimic mai sărac decât aceea a neînţeleptului”[28].  „Se poate că psalmistul numeşte pe poporul Israil bogat, pentru că a lui a fost înfierea, a lui slujba dumnezeiască, ale lui făgăduinţele, ai lui părinţii. Aceştia, deci, au sărăcit, din pricina păcatului lor faţă de Domnul. […] Dumnezeu este însuşi binele desăvârşit; şi de acest bine nu se vor lipsi toţi cei care Îl caută pe Domnul”[29].  „Aşadar, Dumnezeu este Binele propriu-zis şi Binele prin fire şi prim, de la care ni se trimite tot binele. Pentru că aşa cum razele care ies din discul solar luminează pământul, tot aşa şi darurile dumnezeieşti ale harului care ies din lumina cea mare şi neapropiată îi faci buni pe cei ce se împărtăşesc de ele, schimbându-i cu totul prin osteneala virtuţii şi dorul după Dumnezeu”[30].

11: Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă pe mine;

frica Domnului vă voi învăţa.

„Pentru Ieronim, Hristos este Cel care cheamă”[31].

Veniţi, adică: Apropiaţi-vă de Mine, fiilor, prin fapte bune, ca să fiţi învredniciţi a ajunge fii ai luminii prin naşterea din nou”[32].  „Frica Domnului este îndoită, ca şi credinţa. Cele dintâi sunt începătoare, iar celelalte desăvârşite şi se nasc din cele începătoare”[33].  „Cu cât se nevoieşte cineva spre bine, cu atât creşte în el frica, până ce şi cele mai mici greşeli ale lui, pe care nu le-a luat în seamă niciodată, aflându-se în întunericul neştiinţei, i le arată lui”[34].

12: Cine este omul care doreşte viaţă,

care iubeşte să vadă zile bune?:

            „Dacă voieşte cineva viaţa, să nu voiască viaţa aceasta obişnuită, pe care o trăiesc şi animalele, ci viaţa cea adevărată, pe care nu o întrerupe moartea”[35].  „Oare nu spune că în acestea se indică viaţa sfinţilor? Aceasta este vădit tuturor. Căci nu porunceşte unora să se reţină de la rele ca să aibă parte de revenirea la viaţa de acum a trupului (căci vor învia şi cei ce nu s-au oprit de la rele), ci îndeamnă mai degrabă spre acea viaţă în care se pot vedea zile bune, o viaţă trăită veşnic în fericire şi slavă”[36].

13: Opreşte-ţi limba de la rău

iar buzele tale să nu grăiască vicleşug;

            „Aici, cuvântul cine nu exprimă imposibilul, ci raritatea”[37].   Opreşte limba ta de la rău înseamnă: Nu răni prin ceva conştiinţa aproapelui, nu cleveti, nu mânia pe cineva”[38].  „Cel mai la îndemână şi cel mai felurit este păcatul săvârşit cu limba”[39].  Se spun acestea, „prin rău interzicând rostirea cu ocară a răului şi vorbirea răutăcioasă, iar prin vicleşug oprind răutatea şi cele ce urmează ei, adică ironia şi linguşeala, minciuna şi cuvintele enigmatice care rănesc în ascuns pe fratele”[40].   „Drept început al fericirii socoate îndepărtarea sau ferirea de răutăţi, cu alte cuvinte să nu recunoşti nicidecum că vreo faptă ar fi bună, până ce n-ai spălat şi n-ai şters de pe ea orice pată a răutăţii”[41].

14: ocoleşte răul şi fă binele,

caută pacea şi mergi pe urmele ei.

„A spus la început câteva păcate în parte: clevetirea, viclenia, şi apoi a adăugat în chip cuprinzător tot păcatul zicând: abate-te de la rău, adică fugi de tot răul, abate-te de la tot lucrul pricinuitor de păcat. Dar n-a zis nici numai aceasta, ci a mai adăugat: şi fă binele. Căci când cineva nu face răul, nu face numaidecât şi binele, sau când nu face nedreptate, nu şi miluieşte numaidecât. Şi când nu urăşte, nu şi iubeşte prin aceasta. (Apoi) adaugă: Caută pacea şi o urmăreşte pe ea. N-a spus numai caut-o, ci şi urmăreşte-o, ca să o apuci pe ea”[42].  „Cu asta nu vreau să spun să urmăriţi pacea numai cu oamenii, ci şi cu Dumnezeu!”[43]. „Îndemnul citat n-a fost spus în legătură cu binele sau răul trupesc, cum cred unii, nici în legătură cu lucrurile din afară, ci numai cu binele sau răul din punct de vedere sufletesc”[44]. Sau, mai exact, are în vedere răul sub orice formă, căci şi printr-un rău trupesc atentăm la sufletul semenului.  „Este cu neputinţă să începi a face binele dacă mai întâi nu te-ai depărtat şi n-ai fugit cu totul de rău, după cum este cu neputinţă să fii sănătos, dacă n-ai scăpat de boală, să fii într-o cameră călduroasă, dacă n-ai îndepărtat deplin din ea frigul. […] Sus este pacea cea adevărată! Pentru că atâta vreme cât suntem legaţi în trup, suntem legaţi de multe lucruri, care ne turbură. Caută, dar, pacea, care e dezlegarea de turburările din această lume! Dobândeşte o minte liniştită, o stare sufletească neînvălurată şi neturburată, care să nu fie clătinată nici de patimi, nici de dogmele cele mincinoase”[45].

15: Ochii Domnului asupra celor drepţi

şi urechile Lui spre rugăciunea lor.

            „În cuvintele care spun că ochii Domnului sunt spre cei drepţi se arată dragostea Celui ce priveşte, iar în cele ce spun că urechile îi sunt întotdeauna atente la rugăciuni se dovedeşte dărnicia Celui ce le aude”[46].  „Pentru că oricare faptă a dreptului este vrednică de privirea lui Dumnezeu şi pentru că orice cuvânt al lui este lucrător şi plin de putere (că dreptul nu grăieşte nici un cuvânt deşert) de aceea psalmul spune că dreptul este totdeauna privit şi totdeauna ascultat”[47].  „E de mare folos să se ştie amănunţit despre viaţa sfinţilor, şi socotesc că nimic din cele ale lor nu scapă minţii nemuritoare a lui Dumnezeu”[48]. Desigur, aflând despre ochi şi urechi ale lui Dumnezeu, cititorul va cugeta aceste antropomorfisme într-un mod vrednic de El, gândind la atotştiinţa divină.

16: Dar faţa Domnului e împotriva celor ce fac rău,

pentru ca pomenirea lor s-o şteargă de pe pământ.

„Socot că aici este numită faţă venirea cea arătată şi vădită a Domnului la judecată”[49].

17: Strigat-au drepţii, iar Domnul i-a auzit

şi din toate necazurile lor i-a izbăvit.

            „Strigătul drepţilor este spiritual; este strigăt cu mare glas în ascunsul inimii, în stare să ajungă chiar până la urechile lui Dumnezeu. Cel care cere lucruri mari şi se roagă pentru cele cereşti, acela strigă şi face auzită rugăciunea, pe care o trimite la Dumnezeu”[50].

18: Aproape este Domnul de cei cu inima zdrobită

şi-i va mântui pe cei smeriţi cu duhul.

            „Prin bunătatea Lui, Dumnezeu este aproape de toţi; noi înşine, prin păcat, ne depărtăm de El. […] (Şi-i va mântui pe cei smeriţi cu duhul): Cuvintele acestea vestesc venirea în trup a Domnului, Care se şi apropie şi nu este departe. Pentru că Domnul a fost trimis doctor celor zdrobiţi cu inima”[51].  „Să ştim bine că Domnul este aproape, că nici unul din gândurile noastre nu-I este ascuns şi nici ceva din planurile pe care le facem”[52].

19: Multe sunt necazurile drepţilor,

dar din ele toate (Domnul) îi va izbăvi.

            „Dumnezeu ne scapă de necazuri, nu în sensul că le-ar opri să vină peste noi, ci datorită faptului că, atunci când suntem apăsaţi, totuşi noi nu suntem striviţi, datorită ajutorului dumnezeiesc. Termenul de a fi în necaz înseamnă, după înţeles ebraic, ceva ce ni se întâmplă fără voia noastră, iar termenul strivit (zdrobit, v. 20) se aplică atunci când cineva, cu voie proprie, se lasă învins de apăsare şi cedează, răpus”[53].  „În (necazuri) se probează omul, ca aurul în foc. Deci, dacă suntem drepţi, să primim să fim cercaţi în necazuri. Iar de suntem păcătoşi, să le răbdăm ca unii ce suntem vrednici de ele”[54].

20: Domnul le păzeşte oasele toate,

nici unul din ele nu va fi zdrobit.

            „Compară cu versetul 18: omul cu inima zdrobită (de căinţă) îşi salvează toată fiinţa de la zdrobire (de la fărâmiţare, de la nimicire). Cel de al doilea stih va fi citat la Ioan 19, 36”[55].

            „Toate cuvintele la fel cu acestea se referă la omul lăuntric. Pe temeiul celor spuse, sunt şi oase în părţile cele ascunse ale omului, care fac legătura şi armonia puterilor sufleteşti. Şi după cum oasele, prin tăria lor, susţin slăbiciunea cărnii, tot aşa şi în Biserică sunt unii care, datorită tăriei lor, pot să poarte lipsurile celor slabi. Şi după cum oasele sunt legate unele cu altele pe la încheieturi cu nervi şi tendoane care cresc pe oase, tot aşa şi legătura dragostei şi a păcii lucrează în Biserica lui Dumnezeu un fel de legătură şi unire a oaselor celor duhovniceşti”[56].

21: Rea e moartea păcătoşilor

şi vor greşi aceia care-l urăsc pe cel drept.

            Moartea păcătoşilor este rea „şi din pricina osândirilor de aici, şi din pricina muncilor de dincolo”[57].   „Aceştia urăsc pe cel drept, pentru că trăiesc în păcate; păcatele lor sunt vădite de purtarea celui drept, pentru că viaţa lor este pusă în comparaţie cu o viaţă mai bună, aşa cum ai pune o linie strâmbă în faţa unei linii drepte. Şi, pentru că trăiesc în păcate, urăsc pe cel drept de frica vădirii păcatelor lor; iar pentru că îl urăsc, se înconjoară iarăşi de păcate”[58].

22: Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi

şi nimeni nu va greşi din toţi cei ce nădăjduiesc într-Însul.

„Pentru că cei ce au fost creaţi să slujească Domnului au fost ţinuţi în robie de duşmani, Domnul va răscumpăra sufletele acestora cu cinstit sângele Lui. De aceea, nimeni din cei ce nădăjduiesc în El nu va fi cercetat întru păcate”[59].


[1] SEP 4/I, p. 111

[2] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 1

[3] Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 75

[4] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, VI, 2

[5] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 3

[6] SEP 4/I, p. 111

[7] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 4

[8] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, II, 1

[9] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 4

[10] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, X

[11] SEP 4/I, p. 112

[12] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 5

[13] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 5

[14] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, V

[15] BBVA, p. 652

[16] SEP 4/I, p. 112

[17] Clement Alexandrinul, Cuvânt de îndemn către Elini, 88, 1

[18] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 241

[19] Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, XV, 20

[20] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, Cateheza V mistagogică, 20

[21] Origen, Convorbirile cu Heraclide

[22] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 6

[23] Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 de capete, 30

[24] Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze, III

[25] BBVA, p. 652

[26] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 6

[27] Diadoh al Foticeii, op. cit, 16

[28] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XXXVIII, 9-10

[29] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 7

[30] Teolipt al Filadelfiei, Cuvinte duhovniceşti, XIV, 1

[31] SEP 4/I, p. 112

[32] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 8

[33] Petru Damaschin, Învăţături duhovniceşti, II, 3

[34] Petru Damaschin, Învăţături duhovniceşti, II, 3

[35] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 9

[36] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, II, 4

[37] Sf. Vasile cel Mare, Despre Duhul Sfânt, V

[38] Ava Dorotei, Învăţături de suflet folositoare, IV, 4

[39] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 9

[40] Teolipt al Filadelfiei, Cuvinte duhovniceşti, X, 1

[41] Sf. Grigorie de Nyssa, Omilii la Ecclesiast, V

[42] Ava Dorotei, Învăţături de suflet folositoare, IV, 4

[43] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, X, 6

[44] Origen, Contra lui Celsus, VI, 54

[45] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 10

[46] Salvianus, Despre guvernarea lui Dumnezeu, II, 1

[47] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 11

[48] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, I

[49] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 11

[50] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 12

[51] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 12

[52] Sf. Clement Romanul, Epistola către Corinteni, XXI, 3

[53] Origen, Despre rugăciune, XXX, 1

[54] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 31

[55] BBVA, p. 653

[56] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 13

[57] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la Sfinţi, La Sfânta mare Muceniţă Drosida, V

[58] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 14

[59] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 14

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s